Mihai Ciubotaru

Ce înseamnă românismul pentru români ? Ce înseamnă unionismul pentru români? Sunt cuvinte sfinte sau cuvinte banale, simple pe care le poţi discuta la nesfârşit, interpreta cum îţi vine pofta la orice cotitură a istoriei, la orice colţ de stradă şi în orice crâşmă la un pahar de basamac.
Cât de convingător ne va aminti Mircea Eliade în „Teroarea istoriei” şi destinul României” că ”Istoria Neamului Românesc n-a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan şi am crescut în vifor. Popor de frontieră, luptam şi muream pentru toţi. Muream, mai ales, plătind miopia şi neghiobia altora. Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte noi, Românii. Ca să supravieţuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca să cucereasca pământul. Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: în loc să-şi ridice privirile spre Miază-noapte şi să unească toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizaţiei mediteraneene şi, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, după spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor după Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor şansa de a intra în istoria universală ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizanţului, prin împăraţii pe care i-au dat cu prisosinţă atât Răsăritului cât şi Apusului. Dar Nicolae Iorga a înţeles admirabil consecinţele îndepărtate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriaşul rezervor de oameni, energii şi mituri pe care îl constituia spaţiul balcano-carpatic, nu şi-a mai putut găsi de atunci prilej de a intra masiv şi de-sine-stătător în Istorie. Politiceşte Thracii au pierit fără urmaşi…O mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvânt o catastrofă de incalculabile consecinţe pentru istoria Românilor. Slavii au ocupat Peninsula Balcanică şi s-au întins până la Adriatica. Marea unitate etnică, lingvistică şi culturală pe care, în pofida tuturor năvălirilor barbare, o alcătuia romanitatea orientală (care se numea, chiar din secolul IV după Christos, România), a fost definitiv sfărâmată. Neamul Romanesc se va forma pe o întindere imensă - din Balcani şi până în muntii Tatrei - dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia. Politiceşte, romanitatea sud-dunăreana va fi condamnată; ca şi Thracia, după Alexandru Machedon, Romania orientală va servi destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar, zămislindu-se în spaţiul întregii Românii, au fost definitiv anulate prin aşezarea masivă a slavilor în Peninsula Balcanică.
De ce am idolatriza, noi, Românii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai numeroase din lume» şi praful s-a ales de el, nici măcar limba nu i se mai cunoaşte. Am făcut parte dintr-o Românie de trei ori mai mare decât Dacia, şi «vicisitudinile istoriei» au sfărâmat-o definitiv; o mâna de Macedoneni trebuie să plătească şi astăzi, cu lacrimi şi sânge, nenorocul de a se fi născut Români. Toata lumea e de acord că Dacii se aflau asezaţi pe pământul nostru cu cel puţin o mie de ani înainte de Christos, şi cu toate acestea am fost singurul popor european căruia i s-a contestat dreptul de a stăpani ţara pe care au locuit-o moşii şi strămoşii lui.
Timpul n-a avut puterea să ştirbeasca forţa, nici să slăbească speranţa daco-romanilor. Rămăsese aceeaşi rasă, rezistentă, răbdătoare, întrucât se considera nemuritoare: Românul nu piere, sună un dicton popular în toate regiunile României. Mai e şi-un altul, aproape la fel de răspândit: « Apa trece, pietrele rămân ». Apa era năvălirea barbară, românii erau pietrele.”
Dumnezeu i-a ocrotit pe români să reziste în istorie, astăzi România este un stat unitar, poate cel mai omogen din Europa. Există o unitate lingvistică de excepţie; limba română nu are dialecte ca în Franţa sau Italia, ci graiuri. Toţi românii din lumea asta se înţeleg, vorbesc aceeaşi limbă, în pofida faptului că străinii ne-au separat şi ne-au distrus de-atâţia ani.
România istorică, România cea adevărată, România tolerantă, nu este o dovadă de slăbiciune, ci de tărie de caracter, de încredere în propriile forţe şi capacităţi, în puterea uimitoare de asimilare pe care neamul românesc o are.
A fi român înseamnă a trăi româneşte – a vorbi limba română corect şi exemplar, a te bucura până la lacrimi de orice succes al României şi al românilor, a fi un demn reprezentant al românismului oriunde în lume. A fi român înseamnă a spune un NU categoric cosmopolitismului, federalizării şi regionalizării României.
A fi român înseamnă a fi unionist. Nu există alt destin. E voia celui de Sus, e voia strămoşilor noştri. UNIREA FACE PUTEREA - e testamentul lăsat de românii îngeri care ne veghează din ceruri.
Un român adevărat are o singură patrie, şi la bine şi la greu, este România, patria tuturor românilor. Unitatea tuturor românilor nu se discută, este esenţa noastră a românilor, este biblia noastră,credinţa noastră.
Un adevărat român va zidi România de azi, România de mâine, România eternă, România tuturor românilor, cea mai mare comunitate etnică răspândită în toată Peninsula balcanică. Marele nostru poet naţional Mihai Eminescu avea să scrie în studiul Românii Peninsulei Balcanice: “Nu există un stat în Europa orientală, nu există o tară de la Adriatică la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră, începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Erţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind, ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia…. În alte articole, Eminescu nu-i uită nici pe românii din Moravia şi Ungaria. O importanţă deosebită are în publicistica eminesciană, soarta românilor din Basarabia şi Bucovina. Basarabiei însă avea să-i dedice studii şi articole publicate în ziarul Timpul (martie 1878). (Istoria literaturii româneşti contemporane, 1934).
Oare poate un adevărat român să stea deoparte când de 200 de ani Basarabia ( Moldova de Est) a fost răpită din trupul neamului românesc şi se află în afara hotarelor ţării. Oare nu trebuie declarată, nu trebuie să devină Basarabia prioritate naţională?! Basarabia a fost, este şi va fi România!
A fi patriot, astăzi, în Basarabia înseamnă a fi unionist! Nimeni nu are dreptul să se considere patriot pe aceste pământuri româneşti, dacă nu se pronunţă deschis şi ferm pentru revenirea lor la trupul Patriei-mamă, România şi nu trece de la vorbe la fapte. E timpul să înţelegem de marele pericol ce planează asupra fiinţei naţionale româneşti din teritoriile româneşti dintre Prut şi Nistru, în cazul dacă acestea vor continua să–şi urmeze destinul istoric separat de trupul Ţării şi nu se vor întreprinde acţiuni fundamentale pentru o reunificare urgentă cu Patria-mamă, România.
Din păcate sunt voci în Basarabia, politicieni care în loc sa militeze pentru Reîntregirea teritorială a României, pentru o integrare rapida a Basarabiei în UE prin reunirea cu Patria-mamă, Romania, urmând exemplul celor doua state germane, continuă să-şi amăgească cetăţenii cu o integrare europeană din ce în ce mai îndepartată, iar unii intelectuali, comentatori politici să promoveze şi să încetăţenească ideea celor două state româneşti. Vom exemplifica câţiva autori cunoscuţi:
« Petru Bogatu: Moldova poate intra in UE doar ca al doilea stat romanesc In conditiile in care Uniunea Europeana, obosita de extindere, a conservat procesul de expansiune spre Est, Chisinaul, pentru moment, nu are argumente pentru integrare. In afara de unul singur. Si acesta este comunitatea lingvistica, etnica, istorica, culturala cu Romania, tara care face parte deja din UE. Altminteri zicand, ca sa aiba sanse de aderare, Republica Moldova trebuie sa se autodefineasca neintarziat, si pe plan intern, si pe cel extern, drept cel de-al doilea stat romanesc. Acest lucru trebuie fixat clar si fara echivoc in viitorul tratat cu privire la parteneriatul pentru Europa. Numai legitimandu-se ca a doua Romanie care, a ajuns sa fie separata de cea dintai doar in virtutea unor circumstante istorice, Chisinaul poate determina Bruxelles-ul sa faca o exceptie si sa-i deschida portile integrarii. Restul e literatura si moare de varza. »
Un alt notoriu ziarist Arcadie Gherasim scrie Pentru „Vocea Basarabiei” : « Ce prevede, de fapt, implementarea ideii naţionale „Moldova – cel de-al doilea stat românesc”? În primul rând – aducerea în ordine a mediului lingvistic prin aplicarea întocmai, dar poate chiar şi mai extinsă, a legislaţiei privind statutul şi funcţionarea limbii române. E normal să fie aşa, deoarece, aşa precum spuneam într-un editorial anterior, odată revenită la sânul Moldovei, populaţia din raioanele de est va trebui să simtă că revine într-un stat care are o limbă de stat.

În al doilea rând, ideea naţională la care ne referim va presupune crearea unor reţele energetice compatibile cu cele europene, şi, evident, este vorba de construcţia interconexiunilor energetice cu România – reţelelor de gaze, de electricitate, dar şi a reţelelor de transportare a hidrocarburilor prin porturile noastre.

În al treilea rând, când spunem „Republica Moldova – cel de-al doilea stat românesc” devenim mai sinceri noi cu noi înşine, ne stabilim locul politic şi caracterul identitar pe harta europeană, avem şansa să fim priviţi mai sincer de către partenerii noştri occidentali care, de ce să nu o spunem, preferă cu mai multă căldură acest mod de a ne trata opţiunea decât varianta apartenenţei noastre la ideea panslavistă că chipurile suntem punte dintre Est şi Vest. E timpul să înţelegem că suntem prea micuţi şi prea fragili pentru a deveni o punte, podeţ sau simplă scândurică peste care să treacă fără primejdie interesele enorme ce exprimă rivalitatea dintre Rusia totalitaristă şi lumea liberă.

În al patrulea rând, e timpul să realizăm, la fel de sincer şi cu mâna pe inimă, că ideea „Republica Moldova – cel de-al doilea stat românesc” este cea mai benefică circumstanţă pentru accelerarea a ceea ce-şi doresc milioane de basarabeni – redobândirea cetăţeniei române. Ori cum altfel ar putea fi definit un stat ai cărui cetăţeni, în majoritate lor, sunt sau vor să devină cetăţeni români?

Cu statut de cel de-al doilea stat românesc, Republica Moldova este mai uşor asimilabilă din punct de vedere al perspectivei europene, or opţiunea noastră europeană va avea mult mai multe şanse în situaţia în care România va avea toate actele morale în regulă de a invoca pretenţii faţă de acei parteneri occidentali care se mai opun perspectivei de integrare a Moldovei în UE.

Eu nu sunt împotriva dreptului fiecărui basarabean de a se autoidentifica etnic, moral, etic, confesional, istoric, lingvistic, însă m-am gândit că dacă vom îmbrăţişa cu toţii această idee naţională şi o vom declara cu adevărat una naţională, am putea avea la îndemână un mediu comparativ şi evolutiv mult mai prielnic şi mai just pentru a ne dumiri cine suntem şi unde dorim să ajungem. Că de unde venim ţinem minte prea bine - din toate războaiele nedrepte care ne-au călcat şi din toate lagărele de concentrare în care ne-au umilit.

Şi parcă sună frumos ideea asta despre care vă vorbesc: nu provincie, nu gubernie ci MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC. Sună şi cu demnitate, şi independent dar şi adevărat.
Dar pe lângă toţi aceşti mari gânditori şi sfetnici nasc în Moldova lui Ştefan, bărbaţi ai neamului care declară şi ne vestesc profetic că „RE-UNIFICAREA Basarabiei cu ROMÂNIA este în plină desfăşurare !
Să sune oare frumos ideea asta MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC.
Nu provincie, nu gubernie ci INDEPENDENT cu adevărat.”
Să fie statul ăsta INDEPENDENT?
“INDEPENDENŢA” dorită pentru PROVINCIA ROMÂNEASCĂ Basarabia. “INDEPENDENŢĂ” cu OHRANA-CEKA-NKVD-KGB-GRU-FSB băgate peste tot (partide,oameni de afaceri,biserică, sport, artă, armată, servicii).
“INDEPENDENŢĂ” cu tancurile,elicopterele şi rachetele Armatei a-14-a RUSĂ DE OCUPAŢIE peste Nistru.
“INDEPENDENŢĂ” cu basarabeni bătuţi,ameninţaţi şi arestaţi zilnic de gorilele lui SMIRNOV-ŞEVCIUK.
“INDEPENDENŢĂ” cu copiii ROMÂNI basarabeni de peste Nistru închişi în şcoli şi licee şi păziţi cu mitralierele de ARMATA RUSĂ DE OCUPAŢIE numai ca să renunţe la LIMBA ROMÂNA STRĂMOŞEASCĂ.
“INDEPENDENŢĂ” cu alegători goniţi cu puştile de la urne.
“INDEPENDENŢĂ” cu COLOANA a-5-a RUSĂ de manipulare în masă la putere.
“INDEPENDENŢĂ” cu 95% din presă OBLIGATORIU RUSEASCĂ.
“INDEPENDENŢĂ” cu TVR INTERZIS de RUSIA şi CENZURAT de colonelul KGB Plahotniuc.
“INDEPENDENŢĂ” cu limba “maldovnească” impusă de OCUPANŢII RUŞI în Constituţie. “INDEPENDENŢĂ” cu exporturile de vin, fructe, legume supuse ŞANTAJULUI RUSIEI. “INDEPENDENŢĂ” cu importul de gaze,curent electric, petrol la fel supus ŞANTAJULUI OCUPANŢILOR.
“INDEPENDENŢĂ” cu mitropolia “Moldovei” creată de KGB şi condusă de colonelul KGB Vladimir.
“INDEPENDENŢĂ” cu ADEVĂRATA Mitropolie, cea a BASARABIEI, şantajată şi persecutată de agenţii KGB ascunşi sub sutanele pravoslavnice.
“INDEPENDENŢĂ” cu sărbatorile INTENŢIONAT ţinute de OCUPANŢII RUŞI pe stil vechi pentru a ne rupe de FRAŢII ROMÂNI de peste Prut.
“INDEPENDENŢĂ” cu o istorie FALSIFICATĂ de RUŞI şi băgată pe gâtul copiilor ROMÂNI basarabeni drept ADEVĂR.
“INDEPENDENŢĂ” cu tancurile-monumente închinate călăilor RUŞI OCUPANŢI ţinute cu ţevile îndreptate CU URĂ RUSEASCĂ spre Ţara NOASTRĂ Mamă, ROMÂNIA.
“INDEPENDENŢĂ” cu SIS-ul filială a KGB-ului în Basarabia.
“INDEPENDENŢĂ”cu 9 Mai în loc de 27 Martie,cu «POBEDA» în loc de «DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE ! ».
“INDEPENDENŢĂ” cu „LENTA RUSEASCĂ” în piept în loc de TRICOLORUL ROMÂNESC SFINŢIT cu sângele BUNEILOR noştri , MARTIRI ai OCUPAŢIEI şi GULAGURILOR RUSEŞTI.

“MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC”? să devină “IDEAL”pentru generaţiile viitoare de COPII ROMÂNI şi să se numească “MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC”???.
“Ideal” pentru cine, pentru SLUGILE călăilor OCUPANŢI RUŞI?
Idee nobilă?
DEZBINAREA ROMÂNILOR ESTE O IDEE NOBILĂ? DEZBINAREA ROMÂNILOR ESTE O IDEE…NAŢIONALĂ ?
NOI, ROMÂNII basarabeni nu recunoaştem decât O SINGURĂ MOLDOVĂ,
DULCEA MOLDOVĂ din TRUPUL SFÂNT al Ţării Noastre MAMĂ, ROMÂNIA REÎNTREGITĂ.

Aşa să ne ajute Dumnezeu.

Dar oare asta au vrut marii noştri înaintaţi Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Grigore Vieru :

«TREI CULORI»
«Straine pofte ne-au rapit
Cand via dulce, cand ogorul,
Dar nimeni nu a izbutit
Din piept sa smulga Tricolorul.
Fusese vremea mult prea crunta,
Si-atat ne-a ars de dansul dorul,
Ca azi ne strangem si la nunta
Si la botez cu Tricolorul.
Trei culori si-o singură iubire
românească,
Trei culori si-o singură vorbire
românească!
Trei culori si-o singură credinţă
românească,
Trei culori si-o singură fiinţă
românească!
Atat de minunat scanteie,
De crezi ca de pe bolti albastre
L-a rupt Hristos din curcubeie
Si l-a dat romanimii noastre.
E cald sub el ca sub o rana
Ce-a chinuit Mantuitorul,
E cald in Tara cea Stefana,
Ne incalzeste Tricolorul.
Trei culori si-o singură iubire
românească,
Trei culori si-o singură vorbire
românească!
Trei culori si-o singură credinţă
românească,
Trei culori si-o singură fiinţă
românească»

“MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC”?
Şi atunci Bucovina de Nord cu Cernăuţiul, Herţa şi Codrii Cosminului ce este?
CEL DE-AL TREILEA stat românesc? Dar BASARABIA de nord cu Hotinul ce este?
CEL DE-AL PATRULEA stat românesc? Dar Basarabia de sud, Basarabia istorică, adică Bugeacul cu Cetatea Albă, Chilia, Reni, cu Cătlăbuga unde marele român ŞTEFAN i-a zdrobit pe turci sau Iezerul Cahulului unde IOAN VODĂ VITEAZUL a luptat până la moarte cu aceiaşi ocupanţi turci, ce este? CEL DE-AL CINCILEA STAT ROMÂNESC?
Dar MARAMUREŞUL istoric de unde au plecat peste Carpaţi şi au întemeiat Ţara Moldovei românii maramureşeni Dragoş şi Bogdan , ce este? CEL DE-AL ŞASELEA stat românesc?
TOŢI OCUPANŢII ne-au vrut întotdeauna FĂRÂMIŢAŢI, DEZBINAŢI, MICI şi SLABI. Doar aşa ne-au putut ţine în ROBIE sute de ani!

DIVIDE et IMPERA!
DEZBINĂ şi STĂPÂNEŞTE!
Călăii ocupanţi ruşi, turci,austro-ungari ne-au vrut întotdeauna în cât mai multe STATE ROMÂNEŞTI.

Ei nu ne-au vrut niciodată uniţi, deci puternici!

Moldova NU este cel de-al doilea stat românesc.
La 24 Ianuarie 1859 sub românul moldovean , marele domn Alexandru Ioan Cuza, Moldova si Muntenia au creat România,urmaşa Daciei străbune!

Moldova, Ardealul şi Ţara Românească sunt STATUL ROMÂNESC !

Călăii Ocupanţi Ruşi si slugile lor, nu vor putea niciodată sa faca o ţară , din Basarabia, un braţ smuls cu tancurile armatei rosii din sfântul trup al ţarii noastre mamă, România. Rana de la Prut sângerează de 200 de ani. Ajunge !
MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC ???
NICIODATĂ!
MOLDOVA ESTE ROMÂNIA!
Şi ROMÂNIA ESTE UNA SINGURĂ!

Cât de actuală este astăzi Scrisoarea II, satiră proferată la adresa politicianismului vremii sale: “Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii / Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii…”. În aceste versuri Eminescu nu se referea la patrioţii adevăraţi, ci la pseudopatrioţi sau, altfel spus, la patriotarzii şi demagogii ce populau scena vieţii noastre politice. Pe aceşti politicieni îi dezavua profund şi îi numea “panglicari” şi “negustori de vorbe” (Studii asupra situaţiei, “Timpul”, 17 febr. 1880). Acestora le opunea pe adevăraţii patrioţi, românii pătrunşi de conştiinţa unităţii naţionale: “Adevăraţii apostoli ai libertăţii erau, înainte de toate, români pătrunşi de conştiinţa unităţii noastre naţionale…” (Tradiţii istorice,”Timpul”, 11 noiembrie 1879),

Adevăraţii români au fost şi vor fi întotdeauna unionişti. Ei au făurit Unirea Principatelor Române de la 1859 şi Marea Unire din 1918. Ei au fost în prima linie pe 22 iunie 1941 când generalul Ion Antonescu a emis din oraşul Piatra Neamţ, următorul Ordin de zi către armată: “Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevizmului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre!..”.
În acelaşi spirit ei continuă şi astăzi opera sfântă pentru reîntregirea neamului românesc.
Trădaţi în 1992 de Ion Iliescu şi Mircea Snegur, ei îşi vor urma în continuare drumul dezrobirii, Basarabiei, drumul Unirii. Unionismul stă la baza naţiunii române. Este inima şi sufletul naţiunii române.El se transmite din tată-n fiu . Reunirea Basarabiei cu România e din ce în ce mai aproape. Reunirea este o legitate a istoriei , este calea cea dreaptă şi adevărată, şi pe zi ce trece suntem tot mai mulţi, mai puternici, mai uniţi. După ce mii de oameni au ieşit în stradă pentru Unire pe 25 martie, Chişinău, 13 mai, Chişinău, 22 iulie, Cahul, 5 august, Bălţi, 16 septembrie, Chişinău, iată că pe 21 octombrie 2012, la Bucureşti, 3000 de persoane cu veste albastre, roşii şi galbene au format un imens tricolor viu la Marşul pentru Unire.
Participanţii la manifestaţia organizată de Platforma Civică “Acţiunea 2012” au solicitat Unirea cu Republica Moldova ca prioritate naţională. În acest sens, unioniştii au propus spre asumare candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie o serie de revendicări grupate sub genericul Pact pentru Basarabia :
”Noi, organizaţiile şi grupurile de iniţiativă cuprinse în Platforma Civică “Acţiunea 2012”, alături de voluntari şi simpatizanţi, preocupaţi de necesitatea transformării problematicii Unirii României cu Republica Moldova în prioritate naţională, propunem tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie, să semneze şi să îşi asume următorul PACT PENTRU BASARABIA.
În viziunea noastră, acest document este generat de creşterea interesului faţă de viitorul comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, reflectat şi în acţiunile culturale şi sociale privind reîntregirea naţională, la care s-au manifestat zeci de mii de persoane pe parcursul anului 2012.
Considerăm că societatea românească s-a democratizat şi responsabilizat suficient după căderea comunismului, dar şi a blocului sovietic, pentru a revendica anularea pe cale paşnică si cu respectarea principiilor de drept internaţional în vigoare a consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov.
Solicităm în mod deschis politicienilor care reclamă voturile românilor să se responsabilizeze şi să aducă în graniţele naţionale cei peste trei milioane de români de la Est de Prut, privaţi de dreptul la Patria Mamă, bunăstare, securitate şi identitate naţională.
Considerăm că este necesar ca toţi factorii de răspundere din România şi Republica Moldova să fie promotorii solidarităţii naţionale şi ai reunirii românilor de pe cele două maluri ale Prutului, mai presus de ideologiile de partid.
În acest sens, PACTUL PENTRU BASARABIA reprezintă un angajament şi un set de măsuri concrete care vor fi implementate pentru reunirea celor două state româneşti.
Asumarea este publică, ceea ce înseamnă că semnatarii oferă o garanţie a efortului depus în viitor în acest sens, nu un simplu artificiu electoral menit să extindă numărul votanţilor.
Platforma Civică Acţiunea 2012, coaliţie formată din peste 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care militează pentru reunirea României cu Republica Moldova, organizatoarea Marşului pentru Unire de la Bucureşti, din 21 octombrie, în asentimentul tuturor celor prezenţi la această manifestaţie, înaintează următoarele:

ASUMARE PUBLICĂ
Apariţii publice în care să susţină reunirea celor două state româneşti şi recunoaşterea existenţei unui singur popor pe ambele maluri ale Prutului. Termen: înaintea alegerilor din decembrie 2012.
Discursuri în plenul Parlamentului care amintesc de necesitatea refacerii unităţii naţionale a neamului românesc prin reunirea cu Republica Moldova, ţinute cu ocazia sărbătorilor naţionale şi nu numai.

LEGISLATIV
Garantarea securităţii Republicii Moldova de către statul român si partenerii săi internaţionali, în cazul unei agresiuni externe.
Finalizarea procedurilor de adoptare a zilei de 31 august (Ziua Limbii Române) ca sărbătoare legală.
Acordarea cetăţeniei române în mod automat şi simplificat tuturor celor care se declară etnici români în documentele oficiale din Republica Moldova.
Desfiinţarea obligaţiei privind necesitatea deţinerii sumei de minimum 500 de euro în cazul acordării vizei pentru cetăţenii Republicii Moldova care doresc să viziteze România.

ECONOMIC
Crearea spaţiului economic comun prin:
Subvenţionarea taxelor suplimentare pentru produsele fabricate în Republica Moldova;
Integrarea celor două sisteme energetice naţionale;
Integrarea infrastructurii aeroportuare, feroviare şi de transport rutier;
Integrarea sistemului poştal şi unificarea sistemului de telefonie
Deschiderea pieţei de muncă pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova.
Sprijinirea companiilor din România şi din Republica Moldova în vederea extinderii activităţii pe întreg spaţiul celor două state româneşti.

INSTITUŢIONAL
10. Crearea unui departament pentru reintegrarea Republicii Moldova, aflat în subordinea directă a primului ministru.
11. Integrarea în strategia euro-atlantică a României a unui capitol privind reunirea cu Basarabia şi rolul acesteia în securitatea naţională dar şi a flancului estic al NATO şi al Uniunii Europene.
12. Compatibilizarea legislativă dintre România şi Republica Moldova prin implementarea reglementărilor din acquis-ul legislativ european tradus integral în limba română, folosind expertiza României, de către Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii de la Bucureşti, respectiv Chişinău, precum şi de către Institutul European din România.
13. Bugetarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni cu o sumă egală cu suma acordată de statul român minorităţilor naţionale din România.
14. Numirea la conducerea ambasadei de la Chişinău, a Institutului Cultural Român – Chişinău şi a Institutului Eudoxiu Hurmuzachi, a unor persoane competente, care să servească în mod real interesele româneşti.
15. Finanţarea de către Guvernul României, în parteneriat cu Ministerul Culturii de la Chişinău, a traducerii integrale în limba română a materialelor video, conform legislaţiei Republicii Moldova.
16. Deschiderea unui studiou al Televiziunii Române la Chişinau, care să transmită zilnic informaţii în şi din Republica Moldova, astfel ca publicul să fie ancorat în realitatea cotidiană a celor două spaţii.

EDUCAŢIONAL
17. Crearea în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării al României a unui birou special responsabil cu integrarea culturală şi socială a studenţilor şi elevilor barasarabeni aflaţi la studii în România.
18. Regândirea sistemului de selecţie a burselor acordate tinerilor din Republica Moldova astfel încât aplicantul să poată demonstra ataşamentul faţă de cultura, spiritualitatea şi valorile româneşti.
19. Introducerea în manualele de istorie a unui capitol special despre despre românii din jurul frontierelor şi din Balcani, în special privind istoria comună a românilor de pe cele două maluri ale Prutului.
Politicienii, ca oameni de stat care cunosc istoria poporului pe care îl conduc, ştiu că „Basarabia e România”, iar în acest sens, noi, românii, aşteptăm ca ei să acţioneze pentru îndeplinirea idealurilor naţionale.

21 octombrie 2012
Platforma Civică “Acţiunea 2012””

CE VOR UNIONIŞTII DIN BASARABIA : UN SINGUR POPOR – O SINGURĂ ŢARA!
ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE!
A venit timpul să aducem discuţia despre Unire şi în Parlamentele de la Bucureşti şi Chişinău.
AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

INTERVIU ACORDAT DE MIHAI CIUBOTARU, PREŞEDINTELE SOCIETĂŢII SCRIITORILOR ROMÂNI DIN BASARABIA

Mihai Ciubotaru este omul care a perseverat şi a obţinut, la CEDO, o decizie prin care Republica Moldova este obligată să recunoască dreptul locuitorilor săi de a se autoidentifica drept ”români”. Însă statul, condus de lideri proruşi şi antiromâni, se tem de Kremlin şi nu se grăbesc să modifice legea. Liderii politici se tem să nu piardă voturile alolingvilor antiromâni şi îi sacrifică pe românii băştinaşi, supuşi decenii la rînd persecutărilor şi lipsiţi de drepturi.

Domnule Mihai Ciubotaru, aţi cîştigat un dosar important la CEDO, legat de dreptul cetăţenilor R.Moldova de a se autoidentifica drept români, lipsiţi abuziv de cetăţenia română prin ocupaţia din 28 iunie 1940. Spuneţi-mi, cîţi ani aţi luptat şi cum arată decizia finală a CEDO?

Această istorie a început în 2002 şi a durat până în 2010. Iată documentul citat:„ La 27 aprilie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea sa în cauza Ciubotaru vs Moldova (cererea nr. 27138/04).
În această cauză, reclamantul, Mihai CIUBOTARU, este scriitor şi profesor de limbă franceză.

Părinţii reclamantului s-au născut în 1927 şi 1928, în provincia Basarabia, România, iar actele lor de stare civilă nu conţineau indicii despre apartenenţa etnică. În certificatul lor de căsătorie de tip sovietic apartenenţa etnică nu era indicată. În paşapoartele de tip sovietic eliberate reclamantului şi părinţilor acestuia era indicată etnia de moldovean. În 2002, reclamantul a depus cerere pentru eliberarea buletinului de identitate de tip nou, indicând „român” la apartenenţa etnică. Totuşi, lui i s-a spus că cererea sa nu va fi acceptată decât dacă va scrie că este „moldovean”. Reclamantul s-a conformat.

În scurt timp după aceasta, reclamantul s-a adresat oficiului de stare civilă, solicitând ca în actele sale să fie indicată etnia de „român” în loc de „moldovean”. Cererea sa a fost respinsă pe motiv că părinţii săi nu au fost înregistraţi în calitate de etnici români în actele lor de naştere şi căsătorie şi, astfel, era imposibil să fie înregistrat ca aparţinând etniei române. Reclamantului i s-a sugerat să caute în Arhiva Republicană dovezi ale originii române ale bunicilor şi strămoşilor săi.
Reclamantul a iniţiat proceduri judiciare, solicitând modificarea apartenenţei sale din „moldovean” în „român” în actele sale de stare civilă. Cererea reclamantului a fost respinsă de către instanţele judecătoreşti naţionale, procedura culminând cu decizia Curţii Supreme de Justiţie din 6 aprilie 2005, instanţele reluând argumentele autorităţilor de stare civilă.
Reclamantul a invocat violarea art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale) pe motiv de refuz al autorităţilor de a înregistra etnia sa română în actele de identitate; precum şi violarea art.6 din CEDO (dreptul la un proces echitabil) pe motiv că, potrivit legislaţiei moldoveneşti, el nu putea să aducă probe în susţinerea pretenţiei sale de a schimba etnia din „moldovean” în „român”.
Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art.8 din CEDO.
Curtea a notificat că apartenenţa etnică a persoanei, concomitent cu aspecte ca numele, sexul, religia şi orientarea sexuală, constituie un aspect esenţial al vieţii private şi al identităţii persoanei şi, prin urmare, cad sub incidenţa art.8 din CEDO.
Fiind conştientă de natura sensibilă a subiectului în discuţie, Curtea se distanţează de dezbaterile din cadrul societăţii moldoveneşti privind identitatea etnică a grupului etnic principal. Ea s-a bazat pe legislaţia Moldovei şi poziţia oficială a autorităţilor moldoveneşti când s-a referit la moldoveni şi români.
În ceea ce priveşte cerinţa autorităţilor moldovene de a dovedi originea etnică a părinţilor reclamantului, Curtea nu a disputat dreptul Guvernului de a solicita existenţa probelor obiective a etniei pretinse. De asemenea, Curtea a notificat că e gata să accepte că autorităţile pot refuza o cerere de înregistrare oficială ca aparţinând unei anumite etnii, dacă o astfel de cerere este bazată pe motive subiective şi nefondate.
Totuşi, se pare că dl Ciubotaru s-a confruntat cu o cerinţă legală care i-a făcut imposibilă susţinerea pretenţiilor sale. Dreptul şi practica interne relevante privind înregistrarea apartenenţei etnice a creat bariere de nedepăşit pentru persoanele ce doresc să le fie înregistrată o etnie diferită de cea a părinţilor lor, care a fost înregistrată de către autorităţile sovietice în trecut. Potrivit legii, reclamantul putea să-şi modifice apartenenţa etnică doar dacă ar fi demonstrat că unul dintre părinţii săi a fost înregistrat oficial în calitate de etnie română. Totuşi, în perioada sovietică, populaţia Moldovei a fost înregistrată în mod sistematic fiind de etnie moldovenească, cu foarte puţine excepţii, nefiind clare criteriile pentru aceasta. Astfel, solicitându-i dlui Ciubotaru să demonstreze că părinţii săi au fost înregistraţi în calitate de etnici români, autorităţile au impus reclamantului să suporte o povară disproporţionată, având în vedere realităţile istorice ale Republicii Moldova.
În continuare, Curtea a observat că pretenţia dlui Ciubotaru a fost bazată pe alte elemente decât percepţia-i subiectivă asupra originii sale etnice. Era clar că el putea furniza referinţe obiective la originea sa română care puteau fi obiectiv verificate, cum ar fi limba, numele, empatia şi alţi factori. Totuşi, astfel de probe obiective nu puteau fi invocate potrivit legislaţiei moldoveneşti. Astfel, reclamantul nu a avut posibilitatea de a avea examinate pretenţiile sale, precum că aparţine ului alt grup etnic, în lumina probelor obiectiv verificabile, prezentate în susţinerea acestor pretenţii.
Având în vedere toate circumstanţele cauzei, Curtea a conchis că procedura de care dispunea dl Ciubotaru pentru a-şi modifica originea etnică nu era conformă obligaţiilor Moldovei potrivit Convenţiei privind respectarea vieţii private. Astfel, a avut loc violarea art.8 din CEDO.
În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Al.Tănase şi V.Maximov.»

Aş vrea să informez publicul larg: în prezent, fiecare cetăţean care are mândria de a fi român, poate cere Oficiului Stării Civile, în raza unde domiciliază, să i se rectifice în certificatul de naştere naţionalitatea de ”moldovean” în ”român”. În cazul în care Oficiul Stării Civile îi refuză oficial solicitarea, printr-o decizie în scris, el se poate adresa instanţei de judecată în baza precedentului oferit de cauza Ciubotaru vs. Moldova la CEDO. Ofer gratuit toate consultaţiile şi pregătirile necesare pentru un dosar judiciar la tel: 29 15 97

Împreună cu Dvs., reprezentanţi ai PNL şi ai unor ONG-uri, am oferit, anul trecut, o conferinţă de presă legată de lipsa de receptivitate din partea guvernanţilor la decizia CEDO. Ce s-a schimbat de atunci?

Vreau să mulţumesc pe această cale PNL, în special dnei Vitalia Pavlicenco, în calitate de preşedinte, care, împreună cu colegii, au organizat o conferinţă de presă în anul 2011 pe tema aceasta, pentru susţinere şi pentru faptul că am putut informa publicul larg despre acest caz extrem de important pentri Basarabia, câştigat la CEDO şi despre dreptul de a te trece ”român” în actele juridice, în baza unei declaraţii personale în scris. Din păcate, însă, Parlamentul R.Moldova nu se grăbeşte să modifice legislaţia naţională la acest capitol, deşi era obligat să facă asta timp de jumătate de an de la decizia CEDO, conform normelor internaţionale.

Ce alte demersuri oficiale aţi făcut pînăîn prezent pentru ca dosarul cîştigat la CEDO să aibă o finalitate fericită pentru cetăţenii din RM ce doresc să se treacă în actele statului nostru cu naţionalitatea de ”român”?

În 2011 am adresat două scrisori oficiale Preşedintelui interimar al R.Moldova Marian Lupu, cerînd ca Statul R.Moldova să se conformeze deciziei CEDO, pentru a modifica legislaţia la acest capitol şi a nu continua – ca în perioada stalinistă şi, mai nou, comunistă – să impună într-un mod administrativ, forţat, naţionalitatea de ”moldovean”, teoria moldovenismului sovietic antiromânesc, prin care se doreşte a se menţine ruptura şi ura în sânul poporului băştinaş.
De asemenea, am adresat, în 2011, Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei şi Preşedintelui Curţii Europene pentru Drepturile Omului, Nicolas Bratzas, două scrisori în care i-am informat că Parlamentul R.Moldova continuă să ignoreze deciziile CEDO, fapt regretabil.

Recent, s-a adoptat, în prima lectura, un proiect de lege prin care Parlamentul R. Moldova s-ar apropia de aplicarea Deciziei CEDO. Cunoaşteţi despre ce este vorba?

Într-adevăr, recent Parlamentul R.Moldova a aprobat un proiect de lege în prima lectură în care e propusă excluderea menţiunii privind naţionalitatea din actele de stare civilă, în afară de actul de naştere, în care să fie scrisă apartenenţa etnică a persoanei la cererea persoanei vizate ce a împlinit vîrsta de 16 ani sau a părinţilor în baza declaraţiei pe propria răspundere. Această prevedere vine să conformeze cadrul legislativ naţional cu standardele internaţionale, mai exact, cu art.8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale privind respectarea vieţii private în vederea respectării interne pentru modificarea originii etnice.

Am discutat cu responsabili din sfera actelor de stare civila şi au declarat, aproximativ, că legea nu e încă adoptată şi se va vedea care va fi mecanismul exact de acceptare a naţionalităţii de ”român” – prin simpla declaraţie a solicitantului sau altfel. De asemenea, parcă există încă o oscilaţie în legătură cu faptul ce va fi în cazul copiilor ai căror părinţi nu au naţionalitatea de ”român” trecută în acte – ei vor putea fi trecuţi ”români” indiferent de documentul părinţilor sau părinţii, mai întîi, vor trebui să îşi modifice naţionalitatea? Bănuiesc ferm că se vor pune iarăşi diferite piedici. Ce credeti despre aceasta?

Vor sau nu vor oficialităţile din R.Moldova, dar Statul R.Moldova a fost condamnat la CEDO pentru practicile prin care – întocmai ca în perioada sovietică – populaţia Moldovei a fost şi continuă să fie înregistrată în mod sistematic fiind ca de etnie moldovenească, avînd puţine excepţii, nefiind clare criteriile pentru aceasta. I-am recomanda premierului R.Moldova Vlad Filat să acorde cetăţenilor R.Moldova dreptul de a-şi rectifica, în certificatul de naştere, naţionalitatea de ”moldovean” în ”român” în mod gratuit şi fără a crea impedimente în acest sens. În caz contrar, Statul R.Moldova va fi forţat de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei să se conformeze deciziei CEDO.

Dacă ceea ce va adopta Parlamentul nu va fi o rezolvare definitivă a acestei probleme de doua decenii în R.Moldova nici după proclamarea Independenţei, ce să credem despre actuala guvernare liberal-democrată, pretins necomunistă?

Decizia CEDO cere Parlamentului R.Moldova să rezolve definitiv această problemă identitară foarte importantă. Nu pot exista jumătăţi de măsură. Fiecare cetăţean are dreptul să se autoidentifice în mod juridic drept ”român”, dacă aşa binevoieşte. Nu rămâne decât a informa populaţia băştinaşă din R.Moldova despre acest drept implicit, cu fundament istoric. Misiunea noastră este de a spune adevărul pentru care au luptat Mihai Eminescu, Alecu Russo, Bogdan Petriceicu Hajdeu, Alexei Mateevici, Grigore Vieru ş.a., în speranţa unei Guvernări cu adevărat naţionale, care să militeze pentru drepturile noastre naţionale.

Cunoaşteţi că în 1943 Ion Antonescu a dispus, printr-un ordin, autoidentificarea naţională a locuitorilor spaţiului dintre Prut si Nistru. Avem aici, alăturat, o mostră de document, păstrat la SIS-ul RM (pe care noi încă îl considerăm rusesc). Documentet retrase forţat, sub ameninţare, de la fiecare român după a doua ocupaţie din 1944, şi arse la Primării. Ce părere aveţi despre acest document şi comportamentul instituţiilor statului nostru? (Remarcă: acest document este oferit de dl Bani, membru al PNL)

Nu putem pune la îndoială că bunicii şi părinţii noştri au fost de naţionalitate română, iar certificatul de naţionalitate eliberat de Ion Antonescu în 1943 confirmă acest drept istoric.

Noi vom face un demers la SIS pentru a ne confirma sau infirma situaţia legată de acest document, să ne explice cauzele de ce oamenii nu cunosc aceasta şi nu au acces liber la documentele confirmative privind naţionalitatea de ”român” a parinţilor/bunicilor lor, suferind atîta şi în cei 20 de ani de după proclamarea Independenţei.

În acest context, este necesară adoptarea Legii Lustraţiei, şi deschiderea arhivelor şi adoptarea Legii privind responsabilitatea penală pentru holocaustul antiromânesc şi genocidul cultural, săvârşite în Basarabia.

Serviciul de presă al PNL

MIHAI CIUBOTARU

Iată că ori de câte ori când se găsesc forţe politice în Basarabia care încearcă să se integreze real în spaţiul european, îşi face apariţia întreaga armată a Partidei KGB din Basarabia pentru a înnăbuşi orice aspiraţii a românilor basarabeni de a se desprinde de pe orbita Federaţiei ruse. Ei stau credincios la datorie să apere frontierele „Sfântului Imperiu Rus.” Uitaţi-vă atent la aceste feţe de trădători profesionişti, ei nu se tem nici de pedeapsa istoriei, nici de blestemul propriului popor. Ei demult şi-au vândut sufletul. Ei au devenit ocupanţi. Iată că Rusia n-a plecat definitiv din Basarabia. Ea este prezentă prin hoarda sa de trădători. Sistemul de ocupaţie informaţional şi de cadre în organele de forţă şi administraţie centrală şi locală n-a fost demontat încă. E fac şi desfac scenarii. Basarabia trebuie să învingă acest sistem, dacă vrea să fie liberă. Asta-i marea problemă a zilei!

FEŢELE „CURATE” ALE LIDERILOR REVOLUTIEI AŞA-Ş-AŞA

Pavel Păduraru

Întrebat de jurnalişti de ce a ieşit la protestele lui Roşca din duminica trecută, un tânăr în floarea vârstei a răspuns convins: „Pentru dreptate!”. A urmat întrebarea ce înseamnă dreptate, pentru ca vigurosul băiat să se bâlbâie cumplit şi să zică ruşinat: „Aşa-ş-aşa”.
La insistenţa jurnalistului de a lămuri ce caută în Piaţă şi contra cui protestează, tânărul a repetat de fiecare dată, cu o inocenţă umilitoare pe faţă, aceleaşi silabe: „Aşa-ş-aşa”. Atunci am înţeles clar cât de manipulabili sunt bieţii oameni care îngheaţă în stradă duminicile, dacă pot să-l creadă pe cel care a trădat o jumătate de ţară… Asigurându-vă cu toată convingerea că, după ce-şi vor face interesele, Roşca şi acoliţii săi îi vor trăda şi pe aceştia, vă amintim pe scurt cât de curate sunt feţele liderilor Revoluţiei AŞA-Ş-AŞA, ca să înţelegem împreună ce îşi doresc, de fapt, ei…

Şeful Comitetului pentru apărarea Constituţiei şi Democraţiei a adus R. Moldova în situaţia în care nu poate să-şi aleagă preşedintele
Cine sunt liderii Comitetului pentru apărarea Constituţiei şi Democraţiei şi cât de interesaţi sunt aceştia de depăşirea crizei politice actuale şi de bunăstarea populaţiei? O scurtă retrospectivă a biografiilor majorităţii acestora, spicuită din presa ultimilor ani, arată că protestatarii care îi urmează merg, de fapt, cu ochii închişi în prăpastie…

„ROSCA ESTE UN MONSTRU”

Fost secretar al organizaţiei comsomoliste la „Teleradio-Moldova”, Roşca a reuşit să se infiltreze tacit în Mişcarea de eliberare naţională şi apoi în Frontul Popular. A provocat disensiuni între liderii marcanţi ai Mişcării, eliminându-i treptat din Front. Apoi, impunându-se ca lider, a compromis Mişcarea naţională în Moldova. Putea să salveze Guvernul Sturza, să stopeze reforma constituţională din 2000, care ne-a şi adus la criza politică actuală, dar nu a făcut-o. El a preferat să trădeze Alianţa pentru Democraţie şi Reforme, să se alieze comuniştilor şi să ni-l aducă pe Voronin la putere. Întotdeauna a preferat haosul şi confruntările, din care încerca să-şi croiască o alură de „salvator”. Realmente, şi-a bătut joc de toţi oamenii care i-au fost aproape şi nu i s-au supus. Unii dintre aceştia recunosc că au fost nenorociţi de el, alţii şi-au pierdut sănătatea, iar alţii, de frică, au fugit pentru totdeauna din ţară. Pentru că au organizat o acţiune de protest pentru eliberarea lui Ilaşcu fără permisiunea lui Roşca, unii membri ai PPCD au fost torturaţi până la sânge – prietenii ştiu cine sunt şi în ce stare au ajuns Şumleanschi, Godiac, Zugravu. Cu cinismul care-l caracterizează, a maltratat femei şi bărbaţi, dar întotdeauna a fost protejat de instituţiile de drept. A pus mâna în mod fraudulos pe un şir de imobile din Chişinău, pe multe dintre care le controlează şi astăzi. Pentru a obţine controlul asupra tipografiei „Prag-3”, pur şi simplu a distrus viaţa unui om - prietenii ştiu cine e Talmaţchi şi la ce teroare a fost supus. Pentru a-şi însuşi ziarul „Flux”, a dat cu piciorul în rudele sale, pe care le-a alungat în stradă. În 2005 şi-a arătat faţa adevărată, aliindu-se deschis cu comuniştii. Astăzi, se pare că singurul scop al lui Roşca este să se întoarcă la putere. Apărarea democraţiei şi Constituţiei cred că contează cel mai puţin pentru el. Iar faptul că oamenii sunt săraci sau flămânzi îl interesează în măsura în care poate profita de tristeţea acestora. Cel mai degrabă, Roşca radiază văzând durerea acestora, durere care i-ar putea întoarce cel puţin mandatul de deputat. Este omul care întotdeauna a profitat de alţii, iar apoi şi-a şters picioarele de ei. O biată femeie bătută de Roşca spunea: „Lui nu-i pasă de naţiune, de neam, de popor. El trebuie analizat din punct de vedere psihologic. De fapt, este un monstru…”.

„I-AM DAT LUI ANATOL PLUGARU 55 MII EURO SI IMI SPUNE CA NU AM OBRAZ…”

Fost ministru al Securităţii şi până acum un anti-comunist convins la prima vedere, Plugaru a uimit opinia publică, aliindu-se cu Roşca şi devenind un ostaş fidel al comuniştilor în încercarea lor de se întoarce la putere. Însă nu-i exclus faptul că el a intrat în această horă doar pentru a scăpa de puşcărie. Riscând 15 ani de pârnaie pentru escrocherie, se pare că Plugaru l-ar susţine şi pe dracul, dacă acesta ar putea schimba guvernarea şi pe procurorul general şi i-ar clasa dosarul. Pentru că nu poate să se gândească la problemele săracilor un om bănuit de deposedarea mai multor persoane la fel de necăjite de sume impunătoare de bani. Amintim că firma SRL „Plugaru”, fondată de către acesta, urma să construiască până la începutul lui 2010 un bloc locativ în Chişinău, care nici astăzi nu este finisat. Opt persoane, de la care Plugaru a strâns 360 de mii de euro, s-au adresat la Procuratură. Valentina Toma, care lucrează în Italia, spune că şi-a vândut apartamentul şi a luat un credit de la o bancă de acolo pentru a-i da lui Plugaru 55 de mii de euro pentru un alt apartament cu o odaie. Femeia suferă de cancer, dar munceşte noapte de noapte, căci trebuie să achite dobânzile la bancă, ca să nu se trezească cu un dosar penal pe numele său. „De fiecare dată când mă întâlnesc cu Plugaru îi cer banii, dar el îmi spune că nu am obraz”, a declarat plângând Valentina pentru un ziar de la Chişinău. Un alt investitor în aceeaşi construcţie, Cristian, spune că numele şi autoritatea lui Plugaru l-au făcut să achite integral banii pentru apartament. Acum însă nu are nici bani, nici casă pentru familia sa. Se arată indignat de faptul că Plugaru îi promite multe şi mărunte, dar nu face nimic. „Ne-am săturat de vorbe goale ca de hrean!”, adaugă tânărul. Plugaru se apără şi spune că a stopat construcţiile din cauza crizei economice şi că dosarul pornit contra sa este unul politic. Pe această idee va merge în continuare. Iar comuniştii, de se vor întoarce la putere, vor închide urmărirea penală. Şi vor scuipa cu toţii împreună pe lacrimile oamenilor care l-au crezut şi i-au încredinţat ultimii bani, la fel ca şi pe speranţa protestatarilor care îl aplaudă astăzi în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

ALEXEI TULBURE- PRIETENUL LUI MARK TKACIUK

Şi-a exprimat în repetate rânduri atitudinea negativă faţă de limba română şi a acuzat România de faptul că nu tratează corespunzător identitatea moldovenească. În 2003, fiind reprezentant al RM la Consiliul Europei, a provocat un scandal diplomatic prin alocuţiunea sa la o şedinţă a Comitetului de Miniştri al CE, unde, pe o tonalitate agresivă, a acuzat România că subminează suveranitatea RM. Culmea este că se referea la suportul statului vecin pentru susţinerea studierii limbii române şi a Istoriei Românilor în şcolile moldoveneşti. În 2007 este numit ca reprezentant permanent al RM pe lângă ONU, de unde, după două mustrări aspre, a fost rechemat pe motiv că a dat dovadă de incompetenţă profesională, că a prejudiciat imaginea ţării, că a încălcat disciplina de muncă, că a utilizat ineficient finanţele publice, că a ignorat instrucţiunile Ministerului de Externe de la Chişinău şi că a încercat să obţină acreditare permanentă în sediul ONU pentru o persoană care nu este cetăţean moldovean, dar pe care l-a prezentat drept consilier la reprezentanţa Moldovei la ONU. Deşi a fost membru al PD până la Revoluţia AŞA-Ş-AŞA, Tulbure şi-a trădat partidul fără nicio jenă. Este cunoscut şi ca bun prieten cu ideologului comunist Mark Tkaciuk. Cei doi au fondat Şcoala Antropologică Superioară, unde sunt primiţi la învăţătură în special tinerii susţinători ai PCRM şi se studiază exclusiv în limba rusă. Or, aderarea sa la aşa-numitul Comitet pentru apărarea Constituţiei şi Democraţiei confirmă încă o dată că în spatele acestor proteste stau comuniştii. Dar şi că respectivul „comitet” este, în mare parte, o adunare de persoane compromise care nu au alte soluţii de a se reabilita în faţa societăţii şi de a mai gusta din putere, decât să mintă fără scrupule.

„PREA TÂRZIU AM AFLAT CĂ MIDRIGAN ESTE UN NEOM”

O biată femeie din Chişinău, Natalia Sorocean, în vârstă de 65 de ani, afirmă că a ajuns să doarmă prin parcuri, fără haine de schimb, din cauza avocatului Pavel Midrigan. După ce a locuit aproape 50 de ani în apartamentul său de pe str. Bulgară din capitală, într-o bună zi, întorcându-se acasă, broasca de la uşă îi era schimbată. Pe urmă a aflat de la vecini că noul stăpân i-a aruncat hainele peste geam. E adevărat că acela avea şi o decizie a Curţii Supreme de Justiţie, prin care femeia era lipsită de dreptul de proprietate asupra apartamentului. Ea lămureşte că se judeca de mult cu aceşti oameni, care voiau să pună mâna pe locuinţa sa şi este convinsă că decizia Curţii a fost cumpărată. Mai mult, ea spune că nu a fost invitată la proces, iar anterior Pavel Midrigan, care o apăra în instanţă, ar fi sustras din dosar toate actele în favoarea ei şi ar fi dispărut. „Cu ajutorul lui Midrigan, am ajuns pe drumuri. Prea târziu am aflat că este un neom…”. Dacă dna Sorocean are dreptate, apare întrebarea: cum poate un om, care a lăsat o bătrână fără casă, să promită altor bătrâni o viaţă mai bună? Şi, dacă e chiar aşa, mâine oricine dintre protestatari poate nimeri în nefericita situaţie a dnei Sorocean… Menţionăm, fără nicio acuzaţie, că Pavel Midrigan a fost avocatul PCRM, reprezentând partidul şi în procesele de după alegerile locale din 2011.

MIHAI CIUBOTARU

Cine se aseamănă se adună. Corb la corb trage, şacal la şacal trage, escroc la escroc trage, trădător la trădător trage. Asta-i lumea lor de vânzători de neam. Recent haita de escroci care conduc Basarabia s-au adunat cu toţii împreună să-şi sărbătorească fratele lor de haită, pe Iurie Roşca, la 50 de ani, cel care şi-a pus căciula de cârlan şi a făcut-o pe românul şi unionistul în ultimii 20 ani. S-au adunat cu toţii împreună ca să demonstreze cât de uniţi sânt în marea lor operă de edificare a statalităţii R. Molotov-Ribbentrop. Comunişti, democraţi, creştini-democraţi, liberal-democraţi, social-democraţi, au jurat credinţă idealului lor suprem: PUTEREA şi TRĂDAREA.
Ei se văd pururea preşedinţi, miniştri,deputaţi, aceşti foşti lucrători ai Comitetutului Central al PCM, al Comsomolului, foşti KGB-işti, sluji devotate ale Kremlinului de Ieri, de Azi şi Dintotdeauna, care nu se închină Bisericii Neamului, ci Patriarhiei Ruse, Patriarhului Chiril.
Falsificatori de valută, falsificatori de istorie, iubitori de şantaj, vânătorii fondurilor europene, consultanţi juridici ai riderelor de bănci, asasini economici, hoţi de alegeri, ei sânt groparii poporului din Basarabia, care nu reuşeşte să-şi dezdoaie spatele, să se ridice în picioare şi să-i tragă în ţeapă! Puterea şi trădarea lor se transmite din tată-n fiu.
Unde esti, tu, Ţepeş. DOAMNE…
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece, Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece? Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă, Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela, Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa? Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară, Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei! Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire; Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire. Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici; Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici. Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei, Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei, Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni! ( Mihai Eminescu, Scrisoarea III )
Unde eşti, tu, Ţepeş, Doamne, şi nu vii în Basarabia, ca să-i aperi pe Românii basarabeni de ciocoii roşii şi de trădătorii de neam!

Comunistii au stat astazi la coada la sediul PPCD. De vina este fostul lider crestin-democrat care a implinit 50 de ani. Iurie Rosca a fost felicitat nu doar de comunisti, dar si de fostii si actualii sai colegi de partid. El a primit in dar multa bautura, tablouri, icoane dar si o caciula de carlan asemanatoare cu cea pe care o purta in timpul protestelor anticomuniste.

Liderul comunistilor a venit la sediul PPCD insotit de mai multi deputati ai PCRM.

Comunistii n-au venit cu mana goala. Iurie Rosca a primit in dar mai multe cadouri, printre care o caciula de carlan.

In timp ce Vladimir Voronin il felicita pe Iurie Rosca, si-a facut aparitia si presedintele de onoare al PD. Dumitru Diaciv.

Nici comunistul Igor Dodon nu a ratat ocazia sa-i spuna la multi ani lui fostului lider al PPCD. Acesta a venit separat de fractiunea sa si i-a adus in dar o ie.

Presedintele de onoare al PPCD a mai fost vizitat de fostii ministri ai guvernului Tarlev din care si el a facut parte, fiind vicepremier. Printre acestia, fostul premier Vasile Tarlev, fostii ministri de externe, de justitie, dar si fostul ministru de interne Gheorghe Papuc.

Vlad Filat a vizitat pe Iurie Roşca la sediul PPCD pentru a-l felicita cu jubileul de 50 de ani. În mod simbolic, prim-ministru i-a oferit un divin de marcă “Prezident” cu vechime de 50 de ani.

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, s-a numărat, de asemenea, printre cei care i-au adresat domnului Iurie Roşca, la 31 octombrie, mesaje de felicitare cu ocazia împlinirii a 50 de ani de viaţă.

În mesajul primit de la Preşedinţia Republicii Moldova se arată: „Stimate domnule Iurie Roşca, îmi face o deosebită plăcere să vă adresez cele mai sincere şi cordiale felicitări cu prilejul aniversării zilei Dumneavoastră de naştere.

Vă urez din tot sufletul sănătate, viaţă lungă, bunăstare, frumoase realizări în activitatea Dumneavoastră, precum şi multe clipe fericite alături de cei dragi.

Să aveţi parte de multă căldură în suflet şi în casă,

Cu deosebită consideraţie,

Marian Lupu, Preşedintele interimar al Republicii Moldova”

Discutiile cu tenta politica s-au regasit in majoritatea urarilor.

La cei 50 de ani ai sai Iurie Rosca a primit in dar multa bautura, carti, icoane dar si doua medalii pentru performate in box.

De la eveniment nu au lipsit nici fostii si actualii colegi de partid.

Iurie Rosca a implinit astazi 50 de ani, o varsta potrivita pentru a trage concluzii, sustine omagiatul.

Iurie Rosca a fost liderul PPCD timp de circa 16 ani. De numele acestui partid sunt legate mai multe proteste anticomuniste.

Iurie Rosca a renuntat la sefia partidului dupa ce in alegerile din 2009 formatiunea sa nu a trecut pragul electoral. Chiar si asa, el nu renunta la marea politica. Ba mai mult, Iurie Rosca nu dezminte zvonurile, potrivit carora, in cel mai scurt timp, el ar putea ajunge presedinte de tara.

Iar daca acest lucru nu se va intampla, Iurie Rosca nu renunta la politica. Si in opozitie extraparlamentara nu e rau, mai ales cand sloganul este deja pregatit.

MIHAI CIUBOTARU

Întâmplător sau nu, dar Grigore Cotovschi, cunoscutul bandit „haiducizat” de Puterea sovietică mai are un monument la Chişinău, semn, că Puterea sovietică şi KGB-ul n-au plecat încă definitiv de la Chişinău. Urmaşii şi adoratorii lui astăzi sânt preşedinţi , miniştri şi analişti politici. El este modelul şi idolul lor. Ani întregi aceştia pradă şi jefuiesc populaţia Basarabiei, iar când vin alegerile, ei devin sfinţi şi haiduci, împart pomeni, fac acţiuni filantropice, asudând în numele poporului. Blagosloviţi de Kiril, patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, ei fericesc Basarabia cu jaf ordinar, migraţie în masă a tinerilor către ţări unde mai există omenia şi legea, trafic cu fiinţe umane, iar moldoveanca care se prostituează în Europa a devenit vedeta multor televiziuni europene.Trăim vremurile unei degradări total morale şi a unui abuz fără precedent al politicienilor de la Chişinău, dar cum ar putea fi altfel, dacă ei fac parte din eterna reţea care ar trebui să treacă printr-o atât de necesară sita a legii lustraţiei. Contrabandiştii de ieri de ţigări, riderii de bănci, bolşevicii care au spănzurat şi au trimis românii basarabeni în Siberia, fac astăzi legea în Basarabia şi integrarea, aşa spun ei, în Uniunea Europeană. Fiţi atenţi, ei sânt cei mai cinstiţi, cei mai democraţi, cei mai de neînlocuit.Garda sovietică este invincibilă în R. Moldova, foarte fericită şi mulţumită că fiii săi devotaţi îi continuă cauza. Dar până când oare, dragă Basarabie?

BANDITII CELEBRI DE PE ULITELE DE ALTADATA

Andrei Rizescu

Tubultoc, Ursu, Cârjalul şi Cotovschi au fost, pentru un secol şi jumătate, capii lumii interlope din capitala guberniei basarabene
Cunoscut pentru oamenii gospodari din zonă, mai târziu pentru boierii de la începutul secolului al XIX-lea şi elitele culturale de la început de secol XX, Chişinăul n-a fost vreodată un oraş de sfinţi. Bandiţii şi tâlharii au existat dintotdeauna în această zonă. Acţionau cu precădere vara şi toamna, când ştiau că moşierii fie îşi vând animalele în târg, fie agonisesc bani de pe alte bunuri.

„Capii bandelor de tâlhari primeau informaţii cum că un anume conac e bun şi boierul are bani. Sau că a vândut roada şi vitele pentru carne. Astfel, ştiau unde şi când să atace”, spune istoricul Iurie Colesnic.

Boierii aveau pază numeroasă, iar un jaf reuşit făcea mare vâlvă printre chişinăuienii vremii. Primul tâlhar cunoscut în istoria oraşului a fost Tubultoc. Haiducul acţiona prin Chişinău şi în sudul Basarabiei, la început de secol XIX.

„Există o legendă. Datorită renumelui avut, mai multe cete de bandiţi se prezentau ca fiind ale lui Tubultoc. Într-o zi, însuşi Tubultoc a venit spre Chişinău într-o trăsură boierească plină cu bani şi având la dânsul un topor. Când hoţii care i-au prădat căleaşca au văzut cu cine au de-a face, au renunţat să se numească din banda lui”, precizează folcloristul Grigore Botezatu.

CUM ERAU PEDEPSIŢI TÂLHARII

Un alt caz celebru a fost cel al banditului Gheorghe Cârjalul. Îl găsim cu numele de Cârjaliu în timpul Revoluţiei din 1821, conduse de Tudor Vladimirescu. Dar aflăm despre el şi în nuvela scrisă de Aleksandr Puşkin în 1834, „Kirjali”. Fără fapte vitejeşti în ceata revoluţionarilor şi nici isprăvi banditeşti, altele decât jafuri la drumul mare, Gheorghe Cârjalul a fost condamnat şi spânzurat la Chişinău.

Totuşi, sentinţele pentru bandiţii puşi pe jefuit boieri au evoluat, de-a lungul timpului, de la pedepse corporale, la deportări.

„Chişinăul era un oraş de margine al Imperiului Rus, unde autorităţile nu erau aşa de vigilente. La începutul secolului al XIX-lea, bandiţi precum Ursu şi Tubultoc au fost duşi în piaţa centrală, unde erau biciuiţi în văzul lumii. Ulterior, aceste pedepse s-au mai civilizat. Răufăcătorii erau deja închişi sau exilaţi”, spune istoricul Virgil Pâslariuc.

Probabil cel mai cunoscut bandit „haiducizat” în istoria urbană a fost Grigore Cotovschi, care a ajuns să-i terorizeze pe vechii chişinăuieni încă din 1905. Cotovschi a ajuns în atenţia Poliţiei abia din 1918, cu jafurile asupra băncilor şi a proprietăţilor boiereşti din oraş.

A fost închis la Chişinău, apoi a evadat. Celula în care şi-a ispăşit pedeapsa poartă numărul 6 şi se află la capătul unui hol de la subsolul Izolatorului de Urmărire Penală de pe strada Bernardazzi. Gardienii de aici le arată vizitatorilor unde a stat cel mai mitizat bandit.

Mitizarea hoţilor de odinioară

Ursu, Tubultoc şi Cucoş sunt doar trei dintre tâlharii care aveau o reputaţie pozitivă printre oamenii de rând din vechiul Chişinău, prin faptul că îi prădau pe bogaţi şi împărţeau banii săracilor. Autorităţile sovietice n-au ratat şansa de a-şi populariza „vedetele” certate cu legea, promovându-le drept „eroi”.

„Mitizarea aceasta e firească pentru spaţiul balcanic. Propaganda sovietică a încercat să-l transforme pe Cotovschi în «ultimul haiduc», ca o redimensionare de percepţie asupra unui criminal ordinar”, spune istoricul Virgil Pâslariuc.

MIHAI CIUBOTARU

Numai grămăjoară, toţi românii, ne putem găsi fericirea, uniţi şi la bine şi la greu, numai credincioşi înaintaşilor noştri, pământului nostru românesc, ne putem găsi rostul şi sensul vieţii noastre. Adevărata Românie este cea profundă „Cichindeal gură de aur, Mumulean glas de durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic, Liră de argint, Sihleanu, Donici cuib de-nţelepciune, Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită, iar Negruzzi şterge colbul de pe cronice bătrâne, Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice, Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice, Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri, ( Mihai Eminescu, Epigonii), Mihai Eminescu” Suntem români şi punctum”şi nu epigonii „Simţiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic; Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază; În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic! ( Mihai Eminescu, Epigonii).Astăzi, atât politicienii, unii ziarişti de la Bucureşti şi Chişinău, pierduţi în lupte mizerabile pentru putere şi pentru îmbogăţire uită că după intrarea României în Nato şi UE principalul proiect românesc trebuie să fie aducerea acasă a celor 3 milioane de români din BASARABIA, pământ sfânt românesc. A venit timpul când românii trebuie să se gândească, că nouă românilor “Nu ni se potriveşte nici un model extern de civilizaţie: nici cel sovietic, nici cel american, nici cel nipon sau german. Ar fi trebuit să fim lăsaţi să creştem organic, dinlăuntrul nostru. Cred că schema de bază, arhetipal-seminală, a fiinţei noastre se găsea undeva în duhul vechiului sat valah: care sat, murind cu zile, ne-a lăsat de izbelişte, la mijloc de drum, între preistorie şi electronică. Nu avem un pattern, creştem şi descreştem aiurea, după legi haotice, stejari în ghivece, lupi în seminare marxiste, ingineri căutând petrol şi oţel şi negăsind decât cimitire de folclor şi limbă.” (Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal). Nu vom putea clădi niciodată o societate , o cetate invincibilă, dacă nu vom fi noi înşine, dacă nu vom fi naţionalişti români în sensul bun al cuvântului, români înţelepţi şi inteligenţi. Solidaritatea tuturor românilor, reunificarea tuturor pământurilor româneşri într-o singură ţară trebuie să fie principalul proiect românesc, al tuturor românilor. Dacă eşti un român adevărat, eşti cu gândul şi fapta întru înfăptuirea acestui proiect românesc principal şi nu ocazional. Nu poţi fi român bun dacă ai uzură profesională, calculat şi eşti foarte ptagmatic. Basarabia este pământ românesc şi nu putem să-l lăsăm pe mâna unor aventurieri, profitori, carierişti şi demagogi încă pentru 20 ani. Basarabia e România – iată proiectul nostru naţional. Prezenţa României în Basarabia trebuie să fie absolută. Dezrobirea românului basarabean trebuie înfăptuită real. Basarabeanul trebuie să se simtă ca la el acasă în România tuturor românilor. Au trecut 20 ani de la desfiinţarea Uniunii Sovietice, iar noi batem pasul pe loc. Nu putem nega faptul că « începând din anul 1992, un număr de 45.000 de tineri basarabeni au beneficiat de diferite forme de învăţământ în România. Se spune că aceasta este adevărata unire a Basarabiei cu România, începută încă în vremea Uniunii Sovietice. O libertate totală de circulaţie peste Prut reprezintă ultimul pas important.” Dar asta este puţin. Basarabia n-a fost decomunizată, nici derusificată, Basarabia este asediată de polticieni şovini velikoruşi, gen Voronin, Tkaciuk, Dodon, Şelin, Klimenko! Basarabia este bombardată regulat şi diversionist de o propagandă rusească. Ce facem noi, românii. Asta-i lupta noastră. Unii ne vor spune că „România - nici financiar, nici spiritual - nu e pregătită să „înghită” o jumătate de Moldovă plină ochi cu
antiromâni.”Nimic mai fals.Românii basarabeni niciodată n-au protestat şi n-au fost împotrivă să înveţe în instituţiile şcolare şi universitare limba şi literatura română, istoria românilor, în afară de câteva partide politice filoruse, tolerate de politicienii oportunişti şi demagogi de la Chişinău, care an de an se joacă de-a democraţia şi eliberarea naţională. Pentru ei Puterea este o afacere, Unirea este o afacere, o afacere personală..Despre unitatea românilor trebuie să vorbim zilnic, la zidirea unităţii trebuie să muncim zilnic.Acesta trebuie să fie crezul nostru profund. La zidirea unei ROMÂNII moderne, ROMÂNIEI profunde trebuie să muncim noi, toţi românii, împreună. Asta-i calea cea dreaptă, cântată cu atâta dragoste de Mihai Eminescu.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi traiască numai în frăţie
Că a nopţii stele, că a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

EU SUNT CATEGORIC ÎMPOTRIVA UNIRII R. MOLDOVA CU ROMÂNIA!

: Constantin Tănase

Haideţi să pornim de la aceea că practicând mai mulţi ani o meserie începi să suferi de o anumită uzură emoţională. De asemenea uzură suferă nu numai medicii, vânzătoarele de bilete de la gară, groparii ş.a.m.d., dar şi ziariştii.
Din cauza (sau graţie!?) acestei uzuri emoţionale „mediatice” nu mai suntem atât de sensibili, nu lăcrimăm când scriem despre violuri şi crime. Facem „cronica criminală” senini, sorbindu-ne fericiţi cafeaua.

După decenii lungi de „nu se poate”, astăzi putem să discutăm deschis şi liber despre „unirea cu România”. Dacă acum două decenii această sintagmă îmi umplea inima cu parfumul tuturor teilor din Copou, astăzi, atins şi eu de „uzura profesională”, reacţionez mai „pragmatic” la această temă. Aş avea nevoie de zeci de pagini ca să explic de ce se întâmplă asta. Deşi azi sunt un unionist mai convins decât ieri, scriu mai puţin pe această temă. De ce? Poate de aceea că, în ultimele decenii, cunoscând mai bine România, am început s-o iubesc mai mult, mai sincer şi mai profund decât atunci când cunoşteam această ţară din cărţi. Cred că în aceşti ani am devenit mai responsabil când trebuie să răspund la întrebarea „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?”. Eu nu mai pot striga ca Ilie Bratu „Unire aici şi acum!”. Ba mai mult, mă tem de astfel de oameni şi mă uit cu multă suspiciune la ei.

Am observat un lucru: când moldoveanul (mare meşter la fel de fel de „variante”!) vede că „treaba” nu mai merge şi statalitatea s-a înglodat, îşi aduce aminte de România - adică, staţi, bre, că mai am o „variantă”, unirea cu România! (O, zeilor, câţi potlogari şi aventurieri au făcut averi pe această idee!) Dacă în răstimp apare altă „variantă” - un gheşeft moldovenesc sau o funcţie bine plătită la stat -, moldoveanul devine din nou statalist. Întotdeauna am trăit un sentiment de adâncă ruşine faţă de România pentru acest „pragmatism” al moldovenilor mei.

Azi, când clasa politică s-a făcut de cacao, neputând timp de doi ani să rezolve o simplă problemă cum este cea a alegerii preşedintelui, împingând astfel Moldova în haos, unii şi-au amintit din nou de „varianta” unirii cu România. Moldoveanul, ca să nu-şi pună la contribuţie materia cenuşie şi muşchii, e gata să declare ideea unirii drept un fel de „idee ciuce” nord-coreeană, dar - fiţi atenţi! - numai până ce îşi vor vedea spinul scos din talpă, că după aceasta iar încep cu… variantele.

Astăzi, chestiunea unirii cu România e o problemă cu mult mai complicată decât a fost acum 20 de ani. Să nu uităm, am creat statul, avem armată, puşcării, guvern - o şleahtă numeroasă de funcţionari pentru care „ideea ciuce” e mulgerea Bugetului. Să ne amintim de ceea ce spunea Ernest Gellner în această problemă de principiu. Subliniez, să se vadă de departe: „Dacă o naţiune dată are două state, rezultă cu necesitate că glorioasa unificare a naţiunii ar reduce la jumătate numărul ei de prim-miniştri, şefi de stat, preşedinţi de academie, manageri ai echipei de fotbal şi aşa mai departe ca un factor n. Pentru orice persoană care ocupă un post de acest gen, după unificare, vor fi n-l care l-au pierdut. Adică toţi acei n-l vor fi perdanţi ai unificării , chiar dacă naţiunea în ansamblu are de câştigat. La fel, este neîndoielnic că, dacă e bine să fii şef mai mare sau şef mai mic, diferenţa dintre aceste posturi nu este atât de pronunţată ca între a fi şef indiferent de ce mărime şi a nu fi şef deloc”.

În afară de şefi şi şefuleţi, mai există Măria Sa, poporul. Trebuie să recunoaştem că noi avem probleme mari nu numai cu elitele, ci şi cu poporul. De fapt, cum e sacul şi cârpeala! Aproape două sute de ani a trăit sub ruşi. Când trăieşti prea mult timp în rahat, te obişnuieşti atât de mult cu el, încât acesta nu te mai deranjează, nici nu-l observi, ci dimpotrivă, când rahatul dispare, îi duci lipsa. De acest sindrom suferă nu numai curvele şi narcomanii, ci şi unele popoare eliberate de sub jugul ocupanţilor. Întrebaţi-l pe un moldovean, chiar dacă se declară unionist, de ce vrea să se unească cu România şi o să vedeţi ce o să vă răspundă…

Cei care vorbesc azi la Chişinău despre „unirea cu România” nu ne spun dacă ne unim împreună cu Voronin, Tkaciuk, Dodon, Şelin, Klimenko ş.a., cu partidele lor şi aderenţii acestora. Îmi imaginez, în cazul unei uniri „aici şi acum”, ce ar face aceştia din dulcea mea Românie! E un fleac, de exemplu, că ar cere limba rusă limbă de stat la Iaşi! Aceştia au „variante” şi mai serioase! La aceasta să mai adăugăm un „fleac”: azi însăşi România are nişte probleme serioase. Chiar dacă a îngroşat culorile, Andrei Pleşu a pus degetul pe rană. Citez: „România care se vede, mai exact România care nise arată prin ziare şi pe ecranele televizoarelor e o ţară în care am încetat, de o bună bucată de vreme, să mă mai simt acasă. E o ţară de nunţi mitocăneşti devenite ştiri de prime-time, o ţară de fătuci nărăvaşe şi inarticulate ajunse vedete, de divorţuri de mahala mediatizate festiv, de cancanuri buruienoase, de politicieni care se întrec în grosolănii de cartier, de băieţi fini care nu se jenează să se înghesuie prin studiouri alături de proşti ţanţoşi, nulităţi isterice şi ţaţe volubile, o ţară care exportă hoţi şi cerşetori, o ţară care dedică ore şi zile întregi familiei Ceauşescu, prietenilor, descendenţilor şi bucătarilor ei, o ţară care se uită la OTV şi care crede că un „tribun” expirat şi nevrotic e un comentator politic valabil, o ţară care trăieşte pelerinajul la moaştele sfinţilor ca pe un iureş în izmene la Mărăşeşti şi campaniile electorale ca pe o afacere cu făină şi ulei”.

Să vedeţi ce variante de „înflorire a naţiunii române” ar găsi aceştia cu… „omologii” lor basarabeni!

Eu iubesc prea mult România ca să-i doresc un asemenea viitor. Astăzi, România - nici financiar, nici spiritual - nu e pregătită să „înghită” o jumătate de Moldovă plină ochi cu antiromâni. La asta trebuie să ne gândim. Din acest punct de vedere, eu sunt categoric împotriva unirii R. Moldova cu România după formula „aici şi acum”. Unirea nu poate fi „variantă de rezervă” pentru un popor care se crede mai şmecher decât este în realitate… Unirea cu România, îmi spunea cândva un prieten, e un destin. Iar destinul, adaug eu, nu poate fi tratat ca o „variantă de rezervă”.
Poate sufăr de uzură emoţională, dar aşa văd eu problema.

MIHAI CIUBOTARU

Schimbarea la faţă a Basarabiei este un vis sau o realitate. Cât de fericiţi erau basarabenii în acea zi de răscruce când a fost adoptată Declaraţia de independenţă la 27 august 1991 fiind la un pas de Reunire cu Patria-mamă România. Ar fi fost al doilea mare eveniment istoric, întocmai ca la 27 martie 1918, dacă politicienii de la Chişinău, cât şi cei de la Bucureşti n-ar fi fost , trădători şi extrem de calculaţi, călăuziţi doar de preamărirea lor personală, gudurându-se în continuare în faţa stăpânului lor de la Moscova. Amândouă taberele vor da vina pe condiţiile existente de atunci, fără a spune clar că n-au fost la înălţimea marilor bărbaţi ai neamului din 1918. Acesta-i adevărul. Aceşti profitori şi exponenţi ai neololonialismului rus în Basarabia , au continuat şi continuă sub o formă mai subtilă să ne menţină în puşcăria popoarelor care este astăzi CSI, alias Imperiul rus modernizat . În toţi aceşti douăzeci de ani de independenţă butaforică, vasală, după opinia scriitorului Vitalie Ciobanu « Snegur, Lucinschi şi Voronin ne predicau un stat moldovenesc, pentru că îşi doreau nişte posturi de preşedinţi (la fel cum şi-l doreşte azi neconsolatul Marian Lupu), adică nişte poziţii de putere care să-i facă invulnerabili (să fii calif măcar pentru un ceas! un „ceas”, iată, întins pe două decenii…). Dar statul nu este un scop în sine şi nici staţia-terminus a tuturor aspiraţiilor unei colectivităţi, ci doar un mijloc, un instrument în slujba oamenilor care îl populează. Există valori mai presus decât statul: limba maternă, cultura naţională, solidaritatea umană. Statul Republica Moldova îşi justifică existenţa atâta timp cât ajută la satisfacerea unor nevoi ale cetăţenilor săi. Dacă „instrumentul” acesta s-a perimat, nu mai funcţionează, el trebuie reformat, înlocuit cu un altul - mai eficient, mai performant -, în caz contrar, el, statul, va începe să se creadă mai important decât cetăţenii, va tinde să le suprime libertatea. Va deveni o dictatură. » Adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991 de Parlamentul ţării a înscris o nouă filă în existenţa statului şi a determinat evoluţia juridică şi constituţională a dezvoltării statului şi a societăţii Republicii Moldova. În viziunea legiuitorului, această Declaraţie trebuia să contribuie la stabilirea calitativă a proceselor de dezvoltare a relaţiilor sociale, economice şi de drept. Până la adoptarea Constituţiei, Declaraţiile de Suveranitate şi Independenţă au servit drept bază constituţională de dezvoltare a statului şi societăţii Republicii Moldova. Aşa cum va remarca ilustrul istoric Gheorghe Cojocaru: Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova este rezultanta tuturor energiilor naţionale şi democratice descătuşate în epoca în care URSS intrase într-un proces ireversibil de disoluţie. Ea este, în acelaşi timp, rodul activităţii şi voinţei liber exprimate a instituţiei supreme reprezentative şi legislative – a Parlamentului Republicii Moldova. Exprimând la unison voinţa populară şi voinţa politică, Declaraţia de Independenţă este Actul fondator – unic, fundamental, suprem şi consensual – al Republicii Moldova, ca subiect deplin al dreptului internaţional, este piesa de rezistenţă instalată la baza edificiului statului de drept, reflectând şi reprezentând, în egală măsură, interesele tuturor cetăţenilor săi. Consfinţind adevărul istoric şi ştiinţific cu privire la limba română şi originile etnoculturale româneşti ale populaţiei titulare a noului stat independent, Declaraţia este actul de identitate al Republicii Moldova, care nu poate fi contrafăcut. » Această declaraţie de independenţă revoluţionară până şi astăzi stă ca un ghimpe în gâtul unor cominternişti deghizaţi in democraţi etc.. Până şi astăzi se duce împotriva ei un război ascuns. Pe parcursul acestor 20 de ani « Declaraţia de Independenţă a fost discreditată de aceste guvernări», după părerea istoricului Alexandru Moşanu. « S-a propus chiar înlocuirea Declaraţiei cu un alt act. Adică să fie elaborată o nouă redacţie a Declaraţiei de Independenţă. Credeţi că asta ar fi contribuit la păstrarea în condiţii sigure a Declaraţiei de Independenţă? Lor le stătea documentul ca un ghimpe în gât. Aşa au pus-o la un loc cu alte hârtii şi a ars» Potrivit primului preşedinte al Parlamentului, Declaraţia de Independenţă «nu plăcea şi nu place comuniştilor, antidemocraţilor şi rusofililor pentru că ea exprimă doleanţele mişcării de renaştere şi de eliberare naţională. Aceasta cerea stabilirea adevărului despre trecutul nostru istoric. Cerea să se revină la adevărul că moldovenii din stânga Prutului sunt români, că limba lor este română, că ei împărtăşesc aceleaşi valori spirituale şi culturale ca şi românii din dreapta Prutului. Declaraţia de Independenţă este temelia politico-juridică a R. Moldova ca stat suveran, independent şi democratic. Este actul de naştere al R. Moldova».Astăzi trebuie să spunem clar şi în glas tare că Declaraţia de Independenţă ne-a redat în mod juridic identitatea noastră românească, ne-a adus în şcoală limba noastră cea română şi istoria românilor Dar acest document fondator atât de important pentru un stat a fost ignorat la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova din 29 iulie 1994. De ce s-a făcut aceasta ? Dacă din şcoală au încercat să scoată nu o dată limba română şi istoria romnânilor, dar n-au reuşit niciodată, cu excepţia istoriei integrate pentru o perioadă pe timpul comuniştilor pentru că intelectualitatea n-a permis şi nu va permite niciodată acest lucru, diversia însă cu limba moldovenească , popor moldovenesc introduse în constituţie de agrarieni rămâne şi astăzi în vigoare, ceea ce permite unor guvernanţi, gen Marian Lupu, iar până la el Vladiimir Voronin şi altor politicieni, precum Şelin V. să afirme că R. Moldova a fost eliberată de sub jugul fascist germano-român. Şi asta se întâmplă chiar dacă în Declaraţia de Independenţă este scris negru pe alb :
LUIND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declaraţiile lor consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul U.R.S.S. şi Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat şi de Conferinţa internaţională “Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia” prin Declaraţia de la Chişinau, adoptată la 28 iunie 1991;
SUBLINIIND că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din R.A.S.S. Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încălcînd chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat la 2 august 1940 “Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 “Decretul cu privire la stabilirea graniţei între R.S.S. Ucraineana şi R.S.S. Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricarui temei juridic real, justificarea dezmembrăii acestor teritorii ş apartenenţ noii republici la U.R.S.S.;
De ce se întâmplă toate astea ? La această întrebare ne va răspunde Dan Dungaciu în articolul « INDEPENDENŢA R. MOLDOVA – FAŢĂ DE CINE? » “.La 27 august, R. Moldova sarbatoreste Ziua Independentei. La fel precum in 1991, anul proclamarii, a vorbi astazi despre independenta republicii este bizar. Avand o suprafata de circa 11% din teritoriu pe care nu o controleaza, cu trupe rusesti pe teritoriul ei si care raman surde la cererile repetate ale oricui de a parasi tara, independenta R. Moldova ramane o iluzie, o formula fara continut, doldora de ambiguitati si intrebari fara raspuns. Si nu e nefiresc sa fie asa. Aceasta a fost, in realitate, conditia independentei R. Moldova inca de la declararea ei - nu a existat niciodata consens fata de continutul sau interpretarea Declaratiei de independenta votata de corpul legislativ la 27 august 1991. Aparut dupa Declaratia de suveranitate din 23 iunie 1990 si izvodit dupa esecul puciului de la Moscova declansat la 18 august, textul a relevat confuzia de pe teren in ceea ce priveste destinul ulterior al R. Moldova. Comportamentul parlamentarilor de la Chisinau in ziua votului istoric este o veritabila hartie de turnesol. La un moment dat, prezidiul legislativului de la Chisinau se scindase in doua parti aproape egale in ceea ce priveste interpretarea textului propus spre aprobare. Obiectia opozantilor era ca documentul constituia o justificare a unirii R. Moldova cu Romania. Textul este epurat de o serie de asertiuni ambigue sau de orice referire la unirea Basarabiei cu Romania din martie 1918 si, in final, este adoptat cu 276 voturi (74%), fara abtineri sau voturi impotriva (esential este ca, in Declaratie, limba este denumita „romana”). Aparenta unanimitate nu trebuie sa induca in eroare. In realitate, interpretarile textului decupau la Chisinau doua tabere. Pe de-o parte, cei care citeau Declaratia de independenta ca independenta fata de Moscova, de alta parte, cei care o vedeau ca independenta fata de Romania. Pentru cei din prima tabara era o oportunitate pentru apropierea treptata fata de Bucuresti, prin programe comune si proiecte derulate simultan. Intra aici unionistii graduali, cei care vedeau existenta celui „de-al doilea stat romanesc” ca etapa intermediara sau cei care nu concep astazi traseul euro-atlantic al R. Moldova fara Romania. A mai existat si o pozitie radicala, ulterior repliata de nevoie in tabara gradualista, a celor care s-au opus adoptarii unei asemenea declaratii – lozinca lor era „Unire, acum!”. Sunt cei care mai cred astazi ca unirea s-ar fi putut realiza atunci – si exista argumente si pentru un asemenea punct de vedere. Daca Bucurestiul ar fi fost capabil sa gestioneze situatia ulterior, e o alta discutie… Cea de-a doua tabara, vedea Declaratia ca pe o blocare a oricaror referinte la 1918 sau la situatia de dinaintea Pactului Molotov-Ribentropp. Se includ aici adeptii CSI de ieri si de azi, moldovenistii primitivi de extractie sovietica sau cei care doreau aderarea R. Moldova la eventuala uniune Rusia – Belarus. Oricum si orice, dar fara Romania si, daca se poate, impotriva ei. De notat ca, o a treia cale, nu a existat si nu exista, de fapt, nici astazi. Tentativele recente esueaza deocamdata identitar in moldovenism primitiv de formula Lazarev-Stati-Stepaniuc, ceea ce aduce pe fereastra mostenirea sovietica alungata, declarativ, pe usa… Chestiunea cea mai surprinzatoare este ca, la Bucuresti, situatia se prezenta aproape in oglinda. Chiar daca la vremea respectiva nu era constientizata ca atare. Recunoasterea independentei R. Moldova s-a facut, la 3 septembrie 1991, aproape unanim in legislativul romanesc reunit. (Singura exceptie „impotriva” a fost atunci deputatul Claudiu Iordache.) In ciuda acestei sincronii, o masiva parte a clasei politice de la Bucuresti a interpretat, si ea, independenta R. Moldova ca independenta fata de Romania: Chisinaul sa-si vada de ale sale, iar Bucurestiul de problemele lui – si, chipurile, sa nu piarda Transilvania nazuind la Basarabia (cum perora atunci Silviu Brucan in parlament)! Din acest punct de vedere, cea mai lipsita de echivoc declaratie politica a venit atunci din partea Bisericii Ortodoxe Romane. La 27 august, Patriarhul Teoctist adresa Parlamentului de la Chisinau un mesaj in care se arata ca intreaga crestinatate ortodoxa romaneasca „era alaturi de fratii si surorile de o limba, de un neam si de o credinta, decise sa-si hotarasca liber viitorul si sa proclame independenta totala fata de URSS (s. n.)”. ..Si asta explica multe in ceea ce priveste relatia dintre cele „doua state romanesti” (Mircea Druc) si lipsa de proiect pe relatia Bucuresti – Chisinau. Daca dupa 2005, cel putin prin declaratiile prezidentiale, dar nu numai, Romania a dat semne pentru un parteneriat pro-european consistent, Chisinaul incearca inca, asteptand mesianic o Rusie mantuitoare, sa il respinga. Scandalul declansat in legatura cu vizele romanesti este doar un varf de aisberg din acest scenariu. Nici primul, dar nici ultimul… In aceste conditii, sarbatorirea dobandirii „independentei” R. Moldova este prilej de bilant posac: daca pe malul drept al Prutului lucrurile par ca s-au schimbat, pe malul stang al Prutului au prevalat din 1994 incoace, politic vorbind, cei care au interpretat Declaratia din 27 august ca independenta fata de Romania. »
Ce se întâmplă astăzi în Basarabia la 20 de ani de Independenţă ? Putem spune că « avem un
bilanţ jalnic: două conflicte separatiste, armată străină pe teritoriul ţării, o treime din cetăţeni fugiţi peste hotare, o limbă fără denumire. Vorba filosofului Ludwig Wittgenstein: «nu e nimic de celebrat»”, potrivit scriitorului Vitalie Ciobanu.
Dacă clasa politică din Basarabia ar fi înţeles că Declaraţia de independenţă este un document sfânt şi ar fi urmat calea decolonizării, decomunizării şi derusificării teriotoriului în cauză, astăzi am fi avut o altă situaţie politică şi alte perspective de viitor. Trebuia de urmat strict buchia Declaraţiei de Independenţă. Putea să aibă un alt bilanţ Basarabia fiind condusă de nişte farisei proruşi şi trădători de teapa lui Snegur, Lucinschi şi Voronin ?! La ce ne putem aştepta când Basarabia de astăzi este condusă de nişte demagogi precum Marian Lupu şi Vladimir Filat, crescuţi de sistemul vechi ? Nu ne rămâne decât să reîncepem încă o dată lupta de eliberare naţională ca în anul 1989 şi la modul real să intre în vigoare Declaraţia de Independenţă care să facă pasul istoric, cel din 1918, REUNIREA cu PATRIA-MAMĂ. ROMÂNIA !

Cu toate că trecerea timpului afectează şi memoria, dar şi obiceiurile unui popor, ca şi în alte cazuri, poporul român a păstrat de-a lungul vremii o serie de obiceiuri şi tradiţii care, chiar dacă sunt considerate păgâne, astăzi mai sunt întrebuinţate în viaţa de zi cu zi, dar sub o altă formă.

Începând cu simboluri şi practici specifice celor trei momente importante ale vieţii (naşterea, nunta şi înmormântarea) şi ajungând la credinţă, spiritualitate şi îndeletniciri, dacii au transmis mai departe o serie de îndeletniciri are, în ciuda eforturilor susţinute de a fi considerate ca împrumutate din cultura altor popoare, au, se pare, rădăcini adânc înfipte în acest pământ.

Pornind de la comoara cea mai de preţ a unui popor - spiritualitatea - putem vedea cu uşurinţă că Triada Dacică Divină, venerată de către strămoşii noştri, se traduce astăzi prin Sfânta Treime. Şi, ca şi în zilele noastre, dacii se închinau unui zeu unic, Gebeleizis, lui Dionisos care se pare că avea rol de intermediar, astăzi transpus în personalitatea Mântuitorului Iisus Hristos, precum şi zeiţei Bendis.

Înainte de orice eveniment important şi, pentru a obţine răspunsul la întrebările adresate zeilor, dacii (cel puţin acei daci care însumau preoţii şi învăţaţii) ţineau post. Şi tot în post şi rugăciuni şi Marele Ştefan a dus cele mai crâncene bătălii, precum au făcut-o şi alţi mari domnitori, ca de exemplu Mihai Viteazul. Continuitatea acestei practici se poate observa cu uşurinţă şi în zilele noastre, atunci când vorbim despre postul tradiţional din religia creştină.

De-a lungul timpului, acest număr de zei a rămas ca şi cifră magică în credinţa poporului român. Trei ani a stat Zamolxe sub pământ, tot aşa cum, în ritualul creştin al înmormântării, trei zile se priveghează cel trecut în tărâmul morţilor. Mai mult, apariţia lui Zamolxe după aceşti trei ani simbolizează viaţa de după moarte, celebrată astăzi prin Sărbătoarea Paştelui, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Şi, cu toate că dacii nu îşi îngropau morţii, acestora le era adus în clipa cea de pe urmă un pumn de pământ, pe care îl strângeau la piept. Astăzi, în ritualul creştin, pământul strâns în pumn este aruncat în groapa în care este aşezat sicriul. Singura diferenţă este aceea că noi, creştinii, prin acest gest încheiem socotelile cu viaţa: “din pământ ai fost creat, în pământ te vei întoarce”. Cu toate acestea, pumnul de pământ reprezintă, ca şi pe vremea dacilor, respectul cuvenit adus mamei Geea.

Descoperirile arhelogice au arătat că unele momentele importante din viaţa unei femei au fost transpuse şi pe vasele ceramice precum şi în statuetele descoperite. Astfel, ne amintim de femeia Gânditorului, însărcinată în ultimele luni, precum şi de poziţia ei. Sau de ce nu, de tânăra “Venus” de Cucuteni aparţinând epocii neolitice a mileniului IV î.e.n. Majoritatea vaselor şi statuetelor descoperite demonstrează o înaltă practică spirituală a strămoşilor daci. Aceste simboluri sunt regăsite şi astăzi în ornamentica ţărănească, pe cămăşile femeieşti cu “râuri” (Comuna Roata), precum şi pe diferitele covoare sau uşile caselor.

Dar dacii au mai lăsat moştenire şi alte simboluri. Dacă vorbim despre biocâmpuri şi bipolaritate, putem regăsi aceste practici în descoperirea de la Caransebeş, lucrată pe o falangă de cal. Astfel, avem schema bipolarităţii, cu biocâmp rombic, transpusă astăzi în spirala ADN-ului uman, esenţa vieţii, dar şi în simbolul circulaţiei energiei yin şi yang, în concepţia chineză.

Revenind la viaţa de zi cu zi, o serie de simboluri par a ne ghida în continuare existenţa. Astfel, în diferite zone ale tării, în special în mediul rural, o serie de simboluri împodobesc şi astăzi diferite ţesături sau chiar porţile caselor. Astfel, spirala dacică (semnificând drumul parcurs de sufletul omului, până la locul de întâlnire cu Zamolxe, dar şi evoluţia, începutul şi sfârşitul) sau ochii de pe coiful descoperit în situl arheologic de la Coţofeneşti, judeţul Prahova (şi care reprezintă privirea interioară, tradusă astăzi prin al treilea ochi sau ochiul minţii) stau mărturie a tinei civilizaţii deloc apuse.

Vorbim aici despre renumitele porţi maramureşene, în special de cele de pe Valea Izei, pe care pot fi admirate spirale dacice, împletituri precum cosiţele fetelor, dar şi crucea înscrisă în cerc! Referitor la acest ultim simbol, ne putem aminti de semnul celor doi Gemeni Divini, svastica. Rotită în sensul invers acelor de ceasornic, svastica desemnează exact acea cruce înscrisă în cerc. Un alt simbol demn de luat în seamă şi regăsit pe porţile din Maramureş este cel al şarpelui. SKEPT-E-CASAS sau Ocrotitorul Casei este păzitorul gospodăriei, iar o casă părăsită de şarpele ei este una necurată şi pradă spiritelor malefice.

Ţesăturile tradiţionale populare din anumite zone ale ţării păstrează şi ele unele din motivele cromatice ale dacilor. Astfel, roşul simboliza culoarea sângelui, a matricei informaţionale a vieţii, iar negrul, culparea pământului, a continuităţii vieţii în acest univers, a mamei Geea, născătoarea tuturor bogăţiilor terestre.

Ajungând la îndeletniciri, putem aminti aici apicultura care, şi în zilele noastre, are implicaţii majore. Mierea este un aliment care, pe lângă proprietăţile benefice energetice pe care le are în alimentaţie, reprezintă şi un bun factor de vindecare. Chiar şi în zilele noastre, în zonele rurale rănile sunt vindecate cu miere!

Mai mult, o serie de plante - care erau folosite drept leacuri în anumite practici ritualice, dar şi cu scop terapeutic - sunt folosite astăzi în medicina tradiţională alternativă. Nu mai departe de Sânziene care înfloresc într-o singuri zi din an şi care au proprietăţi “miraculoase” în vindecarea unor afecţiuni precum reumatismul, epilepsia, hipertiroidia sau insomnia!

O altă practică străveche ce datează tot de pe vremea dacilor o reprezintă spălatul rufelor la râu. Dincolo de utilitatea lui, acest obicei are ca efect risipirea tuturor bolilor, relelor şi neputinţelor trupeşti şi sufleteşti prin spălarea în apă curgătoare. Baterea rufelor cu maiul (lemnul fiind esenţa vieţii, a trăiniciei) reprezintă scoaterea tuturor afecţiunilor din corpul celui în cauză. Pietrele pe care erau spălate rufele reprezintă memoria înmagazinată a tuturor celor ce sunt, informaţia transmisă şi înscrisă în Legile firii.

Dincolo de toate intrigile folosite, dar şi de lacunele care planează încă asupra multor aspecte ale civilizaţiei dacice, un lucru este cert: moştenirea pe care ne-au lăsat-o precum şi gradul de evoluţie informaţională şi spirituală transmis, nu, pot fi tăgăduite de către nimeni şi nimic! Studiile şi cercetările efectuate, precum şi descoperirile arheologice care urmează a fi efectuate vor demonstra caracterul şi continuitatea civilizaţiei dacice pe aceste meleaguri dar, mai ales, în viaţa de zi cu zi a românilor! Ţine doar de noi să ştim să păstrăm intactă această moştenire şi, mai ales, să îi oferim continuitatea

MIHAI CIUBOTARU

Dacă Ţările Baltice au reuşit să devină libere este pentru că au avut conducători oneşti şi o clasă politică cu dragoste de neam şi de limbă, care au purces din primele zile ale independenţei lor la desovietizarea, decomunizarea , dekaghebizarea şi derusificarea ţărilor date şi instalarea unei puteri naţionale, bazată pe respectarea drepturilor omului şi a valorilor poporului băştinaş.
Un ultim exemplu foarte grăitor este Georgia, care cunoaşte un salt spectaculos odată cu venirea la putere a lui Mihail Saakaşvili, un lider onest , cu o voinţă de fer, reformator autentic şi patriot în fapte.Chiar dacă în plan teritorial Georgia a avut de suferit pierderi, în schimb Georgia astăzi este liberă şi cu un nivel de viaţă ridicat, iar georgienii sânt mândri de ţara lor. Fac proteste doar agentura rusească şi colaboraţioniştii, întreg poporul însă, este sigur de viitorul său, Georgia rămâne în istorie ca un popor ce se respectă, demn şi credincios strămoşilor săi.
Ce putem spune noi despre Basarabia, actuala R. Moldova? Ţinută în captivitate timp de 20 de ani de aşa-zisă independenţă controlată de către conducătorii vasali, nici până astăzi acetia n-au îndrăznit să înlăture simbolurile ocupaţiei ruso-sovietice. O clasă politică ipocrită, demagogia este arma ei propagandistică, minciuna stilul de viaţă, puterea şi averea scopul ei final, iar poporul trăieşte cu iluzia democraţiei, nu mai crede în nimeni şi în nimic, a luat calea bejeniei, mă refer la lumea care nu şi-a uitat originile, nu s-a vândut ocupanţilor sovietici, că minorităţile naţionale rusificate îşi cunosc misiunea lor „ eliberatoare”. În Basarabia partida naţională nu a prins viaţă încă cu adevărat, în schimb partida şmecherilor prosperă şi îşi îndeplineşte rolul strălucit. Acum, mai nou, Alianţa pentru integrare europeană. Vrea aceasta sincer reformarea şi modernizarea societăţii? I s-a spus recent deschis şi ultimativ. Luna de miere s-a terminat. Vrem să vedem fapte, acţiuni, şi nu discuţii sterile, interminabile. Experienţa din ultimii 20 ani ne învaţă că este imperios necesar faptul de a pregăti o nouă clasă politică în ţară. Creşte ea în centrele universitare româneşti sau altundeva în străinătate? O clasă politică care să facă istorie naţională, o clasă politică pentru popor, pentru viitorul Basarabiei, iar fără o desovietizare, decomunizare , dekaghebizare şi derusificare a teritoriului basarabean e greu de crezut că vom avea sorţi de izbândă. Vom bate mereu pasul pe loc. Dar a lăsa mâinile în jos ar fi o greşeală de neiertat. Basarabia este pământ românesc. Este de datoria noastră să-l eliberăm. Şi asta trebuie făcut cât mai curând. Este cerinţa timpului!

GEORGIA, EXEMPLU DE DECOMUNIZARE, DESOVIETIZARE ŞI DERUSIFICARE

Tibilisi, Georgia/Romanian Global News

Parlamentul Georgiei a adoptat la 31 mai Carta Libertăţii, care include Legea privind lustraţia şi Actul Patriotic, acesta din urmă numit astfel după legea corespondentă din SUA.
Legea privind lustraţia interzice să fie primiţi în serviciul de stat oameni care au deţinut funcţii de conducere în Partidul Comunist al URSS şi în comsomol (organizaţia tineretului comunist), precum şi foşti colaboratori ai serviciilor secrete sovietice. Totodată, acestor persoane le este interzis să ocupe funcţii de conducere în instituţiile de învăţământ superior şi să lucreze în justiţie, transmite MOLDPRES, preluata de Romanian Global News.

De asemenea, legea interzice folosirea în ţară a simbolicilor comuniste şi fasciste. Denumirile sovietice de străzi, pieţe şi alte obiective, rămase în Georgia de pe vremea Uniunii Sovietice, trebuie să fie schimbate, iar monumentele din aceeaşi perioadă urmează să fie demontate, distruse sau predate Muzeului Ocupaţiei.

Actul Patriotic este orientat spre lupta împotriva terorismului, implementând un control mai riguros asupra frontierelor, importurilor, operaţiunilor financiare cu valori mai mari de 7.000 de dolari şi reglementând paza obiectivelor strategice.

Pe acest fond Rusia si-a accentuat actiunile subversive impotriva Georgiei, finantand si instigand opozitia, dar si incercand sa manipuleze opinia publica internationala despre presupuse acte de sabotaj asupra unor zone ale Georgiei ocupate de trupele ruse.

MIHAI CIUBOTARU

În mun. Chişinău este instalat în mai tot oraşul un afiş care propagă masiv site-ul „ www.moldovenii.md”. Se cunoaşte că autorul lui este comunistul Igor Dodon. Studiind acest site, ne putem convinge că este o diversiune în stilul kominterniştilor bolşevici, este aceeaşi ideologie îmbrăcată în haina moldovenismului stalinisto-sovietic, care continuă să promoveze antiromânismul xenofob. Miră faptul că unele televiziuni, precum: PUBLICA. MD, PROTV Chişinău, portalul de ştiri UNIMEDIA pun umărul la promovarea acestui site antiromânesc, fireşte, sub umbrela pluralismului democratic şi banii n-au miros. Dar bucură faptul că sunt nu puţini tineri care au luat o atitudine principială faţă de această diversiune comunistă a lui Dodon. Unul dintre ei este Dan Nicu:
«…. Cât de moldovean este omul care aplică aceleaşi principii pe care le-au aplicat politrucii sovietici, responsabili de moartea a sute de mii de moldoveni? Cât de moldovean este omul care contribuie prin ceea ce face la perpetuarea minciunii.
Sunt moldovean, deci sunt român. Nu există două Moldove, ci una singură, de la Carpaţi la Nistru, şi cei mai buni fii ai ei au contribuit decisiv la unificarea tuturor românilor într-un singur stat. Iubesc Moldova aşa cum vreau eu, nu cum îmi dictează Dodon. Moldova este România, România nord-estică este Moldova. Existenţa Moldovei în afara spaţiului ei firesc, cel al comuniunii politice cu toţi românii, este o consecinţă a intereselor geopolitice ale unei puteri străine. Tentativele de a legitima o Moldovă neromânească reprezintă forme de manifestare ale acelor interese.
O Moldovă neromânească, antiromânească, nu ar mai fi Moldova. În 2009 am asistat la prăbuşirea unei puteri odioase care-şi pusese ca scop să întoarcă Republica Moldova împotriva României. Ceea ce demonstrează că toate tentativele de a construi o Moldovă întoarsă împotriva ei însăşi sunt sortite eşecului.
Moldoveanul din mine se revoltă împotriva acţiunilor lui Igor Dodon. Se revoltă, dar în acelaşi timp zâmbeşte, pentru că ştie că Moldova este mult prea puternică şi mult prea experimentată ca să mai cadă pradă vreunui candidat de ocazie.
Îmi exprim convingerea că Moldova va rămâne moldovenească, deci românească. Va fi ea însăşi, aşa cum o cunoaştem şi o iubim, şi niciun politruc comunist nu va reuşi s-o schimbe. » (dannicu.wordpress.com)

DACĂ NU ŞTII RUSEŞTE, NU EŞTI MOLDOVEAN!

Constantin Tănase

Poţi să fii cu stea în frunte, să fii Făt-Frumos din lacrimă, descendent din maica bătrână cu brâul de lână, poate genealogia ta să coboare în veacul glorios al lui Ştefan cel Mare, dar nu poţi fi moldovean dacă lipseşte… o circumstanţă. Care anume, vezi mai la vale, aici însă mă văd obligat să fac două menţiuni.
Prima: există un punct de vedere, destul de răspândit, potrivit căruia nu e cazul să polemizăm cu adversarii politici şi ideologici pentru a nu le face publicitate. De acord, dar cu o condiţie: adversarul să nu prezinte niciun pericol public. Personal sunt atacat zilnic de diferiţi golani de presă, politruci aflaţi în solda unor partide, dar nu-mi pun mintea cu ei - câinii latră, caravana trece. Dacă însă adversarul „merită atenţie”, eşti obligat să intri cu el în polemică. A doua: bătălia pentru primăria capitalei a pus în mişcare toate trupele „coloanei a cincea” a Moscovei. Lingătorii de blide imperiale ruseşti au devenit foarte activi, deschid site-uri, atacă cele mai sensibile probleme, îndeosebi cele legate de limbă, istorie, identitate. În privinţa acestora nu cred că e aplicabilă înţelepciunea „nu te pune cu nebunii”. Nebunii trebuie puşi la punct, deoarece pot înnebuni multă lume naivă, credulă şi prost informată.
Un site obscur recent lansat, bine plătit, în spatele căruia, vorbeşte lumea, stau „patrioţii moldoveni” gen Stati, Dodon, Stepaniuc ş.a., publică nişte „bazaconii ştiinţifice” pe care, dacă le-ar citi Stalin din mormânt, i-ar sfătui pe autorii lor s-o lase mai moale. Iată câteva bazaconii de acestea. Prima. Iată ce „teză ştiinţifică” iese de sub pana unui anonim: „Reprezentanţii minorităţilor naţionale, care s-au născut şi locuiesc în R. Moldova, după mentalitatea lor, modul de gândire şi atitudinea faţă de lumea înconjurătoare sunt mult mai aproape de moldoveni decât de reprezentanţii etniilor lor, care locuiesc în statele lor naţionale”. Autorul vrea să ne convingă că, de exemplu, minoritarii ruşi care locuiesc în R. Moldova sunt mai aproape de noi, moldovenii, decât de ruşii din patria lor istorică… Vă amintiţi de partea cui au fost minoritarii ruşi din Moldova în problema limbii, alfabetului, tricolorului în anii ’90 ai secolului trecut? Dar în problema Transnistriei? Asemenea exemple putem aduce cu sutele. A doua: „Compatrioţii noştri, care au rădăcini etnice diferite de cele ale moldovenilor, pot fi consideraţi, după dorinţă, ţinând cont de o istorie de mai mult de 2000 de ani, ca moldoveni etnici”. Cu alte cuvinte, un „compatriot” gen Klimenko sau Smirnov de la Tiraspol, „care au rădăcini etnice diferite de cele ale moldovenilor”, pot fi consideraţi „moldoveni etnici”. Nu moldoveni, în sens politic, ca cetăţeni ai statului R. Moldova, ci moldoveni etnici, sămânţă din sămânţa lui Ştefan cel Mare!

Culmea abia urmează! Autorul anonim, enumără „circumstanţele” în care „o persoană este moldovan (că) după naţionalitate”. Citez:
1. După origine:
1.1. Dacă părinţii sînt moldoveni etnici.
1.2. Daca tatăl este moldovan etnic.
1.3. Dacă mama este moldovancă etnică şi persoana s-a născut pe teritoriul R. Moldova sau a României.
1.4. Dacă persoana s-a născut pe teritoriul Republicii Moldova, părinţii săi ne fiind moldoveni etnici, dar şi-a declarat hotărârea de a se determina ca moldovan etnic către autorităţile publice ale R. Moldova. (…).
2. Persoana recunoaşte, că strămoşii noştri vorbeau limba moldovenească şi limba de stat a R. Moldova este moldovenească.
3. Persoana în cauză sau urmaşii săi direcţi vorbesc limba moldovenească.
4. Persoana în cauză sau urmaşii săi direcţi posedă limba rusă sau altă limbă slavă la nivel uzual. Această condiţie este valabilă numai pentru cetăţenii R. Moldova.
5. Nu acceptă nici una din versiunile de provenienţă romană a moldovenilor.
6. Recunoaşte suveranitatea R. Moldova şi, în măsura posibilităţilor, contribuie la dezvoltarea ei.
7. Cunoaşte istoria Moldovei şi a moldovenilor”.
Fiţi atenţi la punctele 4 şi 5. Ca să fii considerat moldovean trebuie să „posezi limba rusă sau altă limbă slavă” şi să-ţi renegi originea română! Scurt, clar, cuprinzător. Rezultă că, pauză, copii şi adolescenţii moldoveni, care nu prea ştiu „limba rusă sau o altă limbă slavă”, nu sunt moldoveni… Dar ce sunt?
Închei cu ceea ce am început, dragi cititori: ce facem cu aceştia - îi considerăm nebuni şi nu le dăm nicio atenţie sau îi considerăm periculoşi şi intrăm în polemică cu ei? Chiar, sincer, mi-e interesant să ştiu ce credeţi…