GLADIATORII (fragment de roman)

Const. MIU –

De când s-a apucat mai strașnic de negoț, Durgas a ajuns și la Roma. Venise pe Via Portuense, care îl scosese la marginea cetății eterne. De aici, pe străzile pietruite, a ajuns în marea piață, unde se făcea negoț cu de toate: vite, piei și blănuri, păsări de tot soiul, obiecte din lemn, ceramică sau aur ori argint, vase și unelte. Cât stătea acolo, ca să-și dea produsele și păsările, Durgas mai căsca gura și la luptele de gladiatori. Ca să-i vadă mai bine pe cei care luptau pe viață și pe moarte, a dat odată toată agoniseala din vânzarea mărfurilor cu care venise. Dar nu i-a părut rău. A fost cu folos, căci a avut ce vedea și ce povesti!
De la o vreme, îi încolțise în minte un gând: să aranjeze și el astfel de lupte. Dar, pentru că geții nu aveau sclavi, a socotit că poate să ademenească lumea, punând la cale lupte de cocoși. La marginea cetății Takidava, știa el un loc, căruia takilanii îi spuneau Palanca. Acolo, se făcea și negoț. A făcut el ce-a făcut și a tocmit meșteri care, după ce au pălăncit locul, au ridicat acolo o arenă din lemn, așa cum Durgas văzuse la Roma. N-a trecut mult, și lumea a aflat de luptele de gladiatori rânduite de Durgas, mai ales că era ceva nemaivăzut pe acele meleaguri.
În ziua aceea, cei doi gladiatori care aveau să lupte erau doi cocoși: unul de la șes, iar celălalt de la munte. Cocoșul de șes este negru, cu sclipiri albăstrii-vineţii-viole-te, cu o pată albă pe grumaz, cu două dâre albe pe aripi, iar penele mari ale aripilor brune sunt tivite deschis. Penele de la coadă sunt negre cu ape violet-albăstrii, îndoite în formă de liră. Are ciocul negru, încovoiat şi tarsul încălţat cu pene sure. Cocoșul de munte are pene albastre, cu luciri ca de fier, având câte o pată arămie pe curbura aripilor. Pe creştet, creasta de un roșu aprins pare, mai ales când cocoșul se înfoaie, acoperământul unui general roman, aflat în fruntea alaiului de soldați… Ciocul îl are masiv, galben și încovoiat. Sprânceanele sunt roșii, gâtul e lung și puternic, iar coada o ține ridicată și răsfirată asemenea unui evantaliu.
Durgas rânduiește rămășagurile. Din ce se strânge, trage și el o parte din foloase. Și îi merge bine, căci lumea e tare iscoditoare și dă, când e vorba să vadă ceva nemaiîntâlnit.
– Hai, la rămășaguri, neamuleee! începu el să strige. Azi, avem doi gladiatori nemaivăzuuuți pe la noi!
– Ia, zi, mă, Durgas, de ce gladiatorii ăștia care se luptă azi nu s-au mai văzut pe la noi? încercă Mucapor să-l stârnească pe rânduitorul de rămășaguri.
– Bă, neam de neamu’ tău n-a mai văzut așa arătări!
– Da’, ce au arătările astea?
– Sunt niște pintenați, bă!… Doi împielițați, nevoie mare!
– Bă, tu umbli cu făcături? întrebă cu spaimă Petipor, nedespărțit de fârtatul său.
Bietul Petipor, când a auzit că ar fi vorba de niște împielițați, a înțeles că sunt lucruri necurate la mijloc și o cam băgase pe mânecă.
– Ce făcături visezi?… Iar sunteți buimaci de-atâta beutură și aveți vedenii?
– Împielițatule! strigă Mucapor. Ori umbli cu lucruri necurate, ori vrei să duci de nas lumea?
– Io nu umblu cu prostii și nu duc pe nimeni de nas!… Dacă vreți să vedeți cine luptă azi, puneți și voi rămășag și dacă vă e cu folos, luați beutură, să vă turnați și-n cap! spuse Durgas.
– Ai, bă, să vedem și noi ce au gladiatorii ăștia și noi n-avem! vorbi Mucapor, vrând să-l înduplece pe neîncrezătorul Petipor.
Când văzu că e vorba de doi cocoși, Petipor întrebă:
– Pe-ăla care sfârșește pe câmpu’ de luptă, mi-l dai mie să-l fac la ceaun?