DECOLONIZAREA
Mircea Druc:
Dezagregarea (disoluția, colapsul, prăbușirea, fărâmițarea) oricărui imperiu reprezintă un proces istoric legitim. Termenul „decolonizarea” este folosit în literatura academică și mass-media însemnând apariția pe ruinele imperiilor a unor entități statele ipotetic independente. Iată valoarea fundamentală a decolonizării – ea contribuie plenar la păstrarea diversității regnului uman planetar și a tezaurului sufletesc al universalității. Legile naturii și legile universale acționează identic pretutindeni. Exemplu: deși nu a fost cucerită, colonizată de nici un imperiu, Japonia a evoluat spectaculos. Și astăzi admirăm etno specificul unei civilizații autentice. Cu certitudine, dacă Imperiul Roman nu ar fi stagnat Dacia Felix, ar fi existat în Europa o civilizație fascinantă. Dacă imperiile barbarilor europeni nu ar fi cucerit, colonizat și creștinat popoarele amerindiene, astăzi planeta Terra ar fi contabilizat numeroase civilizații originale, făurite de către incași, azteci, mayași, sioux, irochezi și alte seminții…
Procesul decolonizării decurge violent când este condus de forțele indigene. Acolo unde inițiativa o preiau expatriații, procesul se derulează treptat și relativ pașnic.Imperiul Britanic a abandonat India în 1947, Palestina în 1948, Egiptul în 1956. Din Africa s-a retras în 1950 și ’60, iar din protectoratele insulare în anii 1970 și ’80. În 1997, a plecat și din Hong Kong. Francezii s-au retras din Vietnam în 1954 și au renunțat la coloniile din Africa de Nord până în 1962. Portugalia a renunțat la coloniile africane în anii 1970; Macao a fost returnat chinezilor în 1999. Coreea a fost eliberată prin înfrângerea Japoniei în 1945. SUA au renunțat la Filipine în 1946. Dar cum a decurs decolonizarea în Imperiului Rus?Prima dezintegrare s-a produs după Revoluția din februarie 1917. Procesele disolutive în sfera socio-economică și politică s-au finalizat cu dispariția statului rus unitar.Finlanda, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Tuvá au devenit independente. În 1918, s-a format Republica Siberia ca stat independent, anihilat rapid de către Armata Roșie. Gubernia Basarabia s-a unit cu România, un act istoric legitim niciodată recunoscut de Rusia. Declanșarea războiul civil a dus la crearea URSS.Ideologii decolonizării consideră că siberienii sunt un popor separat de etnicii ruși. Printre investigatori există atât oponenți cât și părtași ai acestui punct de vedere. În prezent, popoarele siberiene au toate șansele să-și recapete independența statală.
Precedente istorice: Moscovia țarilor, înscăunați de Hoarda de Aur, apoi Rusia dinastiei Romanov și Rusia lui Lenin-Troțki-Stalin reprezintă un caz aparte în istoria seculară a colonizărilor. „Da, noi am ocupat țări și popoare!” – confirmă britanicii, francezii, spaniolii, olandezii, portughezi… Și rușii malițioși îi blamează mereu, debitând ostentativ: „Noi n-am cucerit! Noi am eliberat popoarele asuprite!”. I. L Caragiale a fixat umoristic chestiunea eliberării în „D’ ale carnavalului” (actul 2, scena 9). Încornoratul Crăcănel îi mărturisește lui Pompon: „În timpul războiului nevasta m-a înșelat cu un neamț și a fugit peste Dunăre… Și nu m-ar fi costisit atâta să fi fost cu un muscal, fiindcă eu eram pentru convenție … știi, muscalii luptau pentru cauza sfântă a eliberării popoarelor creștine de sub jugul semilunii barbare… Fă-ți idee, domnule, ce traducere! Cu un neamț, domnule!…”
Adeseori, îmi sună în urechi cântecul „Pe pământul nostru drag!”, compus în 1993 de Nicolae Sulac, un român basarabean fenomenal: „Nistrule ce curgi la vale – numai dor şi numai jale,/ Jalea-i pentru moldoveni – azi cazacii-s la Aneni!/La Tighina-i soră mea – mă duc, că mi-e dor de ea./Dar cazacii nu știu carte – ei cu arma vin în spate!/Mă apropii de pichet – ei îmi pun țeava în piept:/„Стой, что за клиент, – предъявитвойдокумент!”/Când mă duc la sud, în sat – își bat joc şi la Comrat!/ „Здесь больше не Молдавия! Здесь наша Гагаузия!”/ Suntem tratați ca niște câini! Deșteptați-vă, români!/Azi pichetu-i la Aneni – mâine poate-i la Ungheni!…/ Cu guvern şi parlament, mai avem şi-un „prezident”!/Și tot noi suntem conduși – de „eliberatorii ruși”!/Fă, Doamne, din moldoveni, măcar o sută de ceceni!”
Ascult pe You Tube videoclipul legendarului interpret. Și îmi vin în minte expresiile: Vae Victis! – Vai de cei învinși! – Vai de cei eliberați! Cuvintele enigmatice „Vae victis!” vin din latina clasică. Acestea au depășit limitele Romei antice. Au devenit proverbiale în multe culturi, cu urmări pregnante în istorie și politică. În prezent, expresia Vae victis! sugerează provocările și conflictele în relațiile internaționale. Și este utilizată frecvent ca un comentariu amar în fața unei crude opresiuni. Sau a unei ofense insolente din partea unui adversar de care nu suntem în stare să ne apărăm. Locuțiunea Vae victis! stresează întreaga lume modernă. O lume aflată în consonanță cu un trecut al cuceririlor și înfrângerilor. Semnificația și implicațiile ei ne acutizează percepția. Ne amplifică înțelegerea complexității umane în epoca triumfului și disperării. Ea argumentează natura dreptății învingătorului și dureroasa nedreptate a celor învinși. Și mă apasă un gând rebel: nu are rost să ceri clemență sau să aștepți eliberarea de la un imperiu sau altul.
Din start, Imperiului Rus s-a axat pe deznaționalizare brutală și silențioasă. Astfel a centralizat puterea economică și politică, eliminând treptat privilegiile locale. În secolul XIX, istoricul Vasili Kliucevski a scris:„Istoria Rusiei este istoria unei țări care se auto colonizează”. O frază devenită idee călăuzitoare, citată frecvent și de istorici contemporani. Astfel, de-a lungul timpului, persistă un discurs fals despre „Rusia ca țară auto colonizatoare”.Procesul rusificării coloniilor din vestul imperiului s-a intensificat în 1860, după ultima rebeliune poloneză. Obiectivul major al deznaționalizării consta în formarea la popoarele indigene a unui sentiment de apartenență la trecutul și tradițiile Rusiei. Numai că rusificarea forțată a dăunat și mai mult imaginei imperiului.Loialitatea indigenilor a decăzut și mai mult. Mișcările de eliberare națională au șubrezitunitatea, liniștea și pacea pe tot cuprinsul imperiului.. Astfel, rusificarea a devenit una din cauzele viitorului colaps al Imperiului Rus.
Începând cu 1812, populația din spațiul Pruto-Nistrean a trecut printr-o colonizare pravoslavnică. Apoi, din 1940, prin varianta brutală și silențioasă a colonizării bolșevice. După colapsul URSS, aavut ocazia să înțeleagă ce semnificație au Pax Russica (Pacea Rusă și Lumea Rusă). Kremlinul își atribuie laurii de mediator onest impunând propriul model de „Pace și Iubire”. Federația Rusă intervine ca pacificatoareîn conflictele pe care tot ea le-a generat. Adeseori, conflictele degenerează în masacre. Pacificatorii permit exodul celor învinși.Și fac presiuni aspra unea dintre părțile beligerante ca să accepte tratate de pace. Sau niște coaliții de guvernare. Ulterior, împiedică revenirea refugiaților care nu sunt de partea căpeteniilor promovate de Kremlin. Rezultatul: un nou „conflict înghețat”, care justifică prezența militară a Rusiei în această zonă fierbinte… Cu certitudine, pacificatorii ruși se vor retrage definitiv din Republica Moldova. Dar nimeni nu garantează că pentru noi, românii basarabeni și nord-bucovineni, nu vor apărea alte probleme, la fel de complicate…
In 1986, am discutat cu Alexandru Usatiuc-Bulgăr, liderul Mișcării de eliberare națională în clandestinitate, despre Perestroika și Decolonizare. Am căzut de acord: NOI, unioniștii, vom susține glasnost și reformele gorbacioviste ca să obținem anumite relaxări din partea PCUS. Și, concomitent, vom face tot posibilul ca efectele colonizării ruse în Basarabia și nordul Bucovinei să rămână la fel de minore ca și amprentele lăsate de Imperiul Otoman. Totodată, eram conștienți că Unirea cu Patria-mamă România va fi posibilă doar atunci când se va prăbuși Imperiul ideocratic bolșevic.
În primăvara lui 1991, Adrian Năstase, ministrul de externe, a făcut o escală la Chișinău, în fruntea unei delegații care vizitase Moscova. Ne-a explicat didactic oportunitatea noului „Tratat de colaborare, bună vecinătate și amiciție între România și URSS”, semnat de către președinții Ion Iliescu și Mihail Gorbaciov. Asta se întâmpla în zilele când Centul imperial organiza un referendum unional. Iar Președinția, Parlamentul și Guvernul Republicii Sovietice Socialiste Moldova, sub amenințarea unităților Armatei a 14-a, dislocate în Chișinău, boicota nefastul referendum. Împreună cu Lituania, Letonia, Estonia, Georgia și Armenia ne-am declarat contra perpetuării unei „Uniuni Sovietice ameliorate”.
Personal, în 1990, eram deja sincronizat cu omologii mei de la Tallinn, Vilnius și Riga. La 12 ianuarie 1991, am fost primit la Casa Albă unde am spus sincer că îl susțin pe Elțîn. Mi s-a sugerat persuasiv: „Susțineți-l pe Gorbaciov. Și uitați de unirea cu România!”. În noaptea spre 13 ianuarie, tancurile sovietice au strivit manifestanți lituanieni la Televiziunea din Vilnius. A doua zi, la prima oră, am fost chemat la Departamentul de Stat. M-au întrebat ce părere am despre evenimentele din Lituania. Mi-au acordat ajutor ca să mă întorc urgent la Chișinău. Am plecat cu o speranță:administrația SUA își dă seama că, susținându-l pe Gorbaciov și, implicit, Imperiul sovietic, nu le pot garanta independență balticilor privilegiați.
Acum, în 2024, mă distanțez ideologic de eurosceptici și antioccidentali. La București, politicienii și formatori de opinie,având probabil un reflex condiționat tip august 1944, ar dori, probabil, „să întoarcă armele”, numai ca să vină ei la putere. Dar încă nu știu exact care e vectorul profitabil. Alianță cu Rusia lui Vladimir Putin sau cu China lui Xi Jinping? Eu, însă, rămân cu ideea decolonizării. Am fost ferm convins că atâta timp cât a existat Imperiul ideocratic bolșevic (URSS), nu era posibilă independență RSSM și a celorlalte republici unionale. Și acum cred că nici reunirea cu România a teritoriilor răpite în 1940 nu va fi posibilă dacă nu are loc efectiv demantelarea Imperiului rus (decolonizarea Federației Ruse).
Anti decolonizare
Astăzi, în Occident se vorbește mult despre Rusia. Înregistrăm o tendință generalizată:se caută un „caracter specific rus”. Exegeții naivi încearcă chiar o esențializare a unui așa zis „suflet rus”. Foarte puțini scot în evidență factorul cheie – Imperiul Rus, succesorul Hoardei de Aur, nu e decât o variantă de putere colonială cu sete paranoică de expansiune pe întreaga planetă. Și, cointeresați, trec sub tăcere natura multietnică a Federației Ruse. Statisticile indică totuși circa 200 de popoare, vorbind în jur de 270 de limbi. Cu toate acestea, revendicările popoarelor autohtone și ale mișcărilor etnocentriste și regionale din Federația Rusă sunt eclipsate. Două motive își combină efectul la scară internațională.În percepțiile exterioare ale politicii ruse prevalează moscovocentrismul. Apoi, surplusul de vizibilitate internațională a mișcărilor autohtone din alte spații geografice, inclusiv a celor vecine cu SUA. Însă adevărul adevărat e că Imperiul țarilor, Imperiul ideocratic bolșevic și Federația Rusă, nu sunt decât niște variante de puteri coloniale. Și nu au nici un drept să pretindă o altă apreciere morală în comparație cu alte imperii clasice.
După enigmaticul atac din 2001 asupra Turnurilor Gemene, Putin propunea ca Rusia să adere la NATO. Și aspira la rangul de prim lider mondial.Echipa sa a preluat strategia sovietică de susținere a luptei pentru independență în țările din lumea a treia. Și o folosește pentru ași lustrui propria imagine în diverse regiuni de pe glob. Diplomații ruși încadrează invazia în fostele colonii într-o ripostă defensivă a Federației Ruse contra agresiunii occidentale. Adică, Rusia nu caută să domine fostele republici unionale. Ea luptă pentru multipolaritate și se opune Occidentului într-o versiune modernă a luptei antiimperialiste. PaxRussica promovează narativa despre o Rusie anticolonială. Pentru a-și susține influența pe diverse meridiane, Kremlinul evocă exemple negative despre colonizatorii occidentali. Și exploatează abil amintirile pozitive despre suportul acordat de către Uniunea Sovietică anumitor mișcări de eliberare națională.
Victoria Maladaeva, o militantă bureată, cofinanțatoare a „Fundației Indigenii din Rusia”, consideră o stratagemă efortul de auto conceptualizarea Federației Ruse drept putere antiimperialistă: „Rusia a disimulat întotdeauna cu succes trecutul său colonial și prezentul său imperial la scară internațională și în interiorul țării. Rusia susține că nu a cucerit Siberia. Din contra, a fost invitată de populațiile indigene, care au intrat liber și benevol într-o uniune cu Imperiului rus. Chipurile, rușii au fost mai buni colonizatori decât cei din Europa occidentală. Rusia era un „imperiu inversat”, în care periferiile exploatau Centrul. Acest curent de gândire, a căpătat popularitate din anii 90 datorită lui Boris Elțin. Și este adeseori utilizat de politicieni și mass-media, în cărți și seriale TV pro-Kremlin pentru a discredita balticii când vorbesc despre exploatarea lor de către regimul sovietic”.Așadar, avem de a face cu un excepționalism colonial sui generis. Cu refuzul de a recunoaște esența colonială a Rusiei. Altfel spus, istoria a înregistrat o contiguitate/continuitate: un imperiu velicorus șovin al țarilor, succedat de un imperiu ideocratic albolșevicilor internaționaliști xenocrați și actualul imperiu al oligarhilor și popilor pravoslavnici (agenții în sutane ai Kremlinului).
Decolonizarea Imperiului rus este unica soluție salvatoare pentru toată lumea, inclusiv pentru ruși și pentru ne-ruși. Însă, deocamdată, toate coloniile jocă după balalaica rusă. Am fi constatat, probabil, o cu totul altă situație dacă „eliberatorii” ruși și-ar fi edificat Imperiul cu „iubire creștină și pace”. Însă, conglomeratul anacronic, numit astăzi Federația Rusă, este rezultatul invaziilor militare. Cuceritorii au deznaționalizat brutal și silențios popoarele învinse. Apoi le-au ostracizat. Astăzi, adevărata problemă este în Federația Rusă deoarece în privința colonizării și decolonizării chiar și opoziția neoliberală urmează preceptele lui Dughin și Putin. A sosit timpul să se ofere cuvântul altor țări și națiuni, unele fiind colonii: „În Federația Rusă, contra fanatismului imperial putinist, minoritățile etnice aspiră să reproducă independența fostelor republici unionale sovietice după colapsul URSS. În Kalmîkia, în Caucaz ele mizează pe capitularea unei Rusii împotmolite într-un război de necâștigat cu Ucraina,imaginându-și un viitor bazat pe autodeterminare” (DaavrDorzin, membru al „Congresului poporului Oïrat-Kalmîk”).(Vezi o amplă abordare a subiectului în „Entretiens – La Russie d’après. Guillaume Lancereau:„Moscou devra capituler”, pourquoi des peuples non-russes veulent leur indépendance après la guerre d’Ukraine”. https://legrandcontinent.eu/fr/2023/09/22).
În prezent, majoritatea rușilor, inclusiv rușii de profesie, sunt reticenți și nu recunosc țara lor ca imperiu. Propaganda kremlineză susține cu obstinație că URSS, și chiar Imperiul țarilor, nu pot fi definite ca state imperiale. Homo sovieticus nu admite comparația cu englezii, francezii. Chipurile, rușii au trăit alături de cei colonizați și se căsătoreau între ei. Rusofilii de pretutindeni afirmă mereu:„Imperiul rus nu a avut colonii în Africa, nu a participat la vânătoarea și comercializarea sclavilor de culoare!” Și neagă că au subjugat popoare în Asia și Europa orientală. Unii sunt sincer convinși că Uniunea Sovietică a ajutat popoarele africane să obțină independența. Kremlinul, prin multiple relații publice, caută atenție, provoacă reacții favorabile pe Internet și se autopromovează drept aliat de încredere ale elitelor dintr-o țară sau alta. Desigur, autodefinirea Rusiei ca putere anticolonială reprezintă o teză scandalos de cinică acum, când a invadat Ucraina vecină, ca un cuceritor imperial clasic.
Disoluția ipotetică a Federației Ruse, principalul stat succesor al Imperiului ideocratic bolșevic, generează o avalanșă de comentarii rusești, prorusești și antirusești. Diversefiguri proeminente ale putinismului – Dmitri Medvedev, Alexandr Prohanov, Serghei Kurghinian, Natala Narocinskaia și alții au discutat public și în lumea academică diferite tendințe și probleme care amenința permanența unei Federații Ruse unitare. De la invazia Ucrainei în 2022, dezbaterea despre decolonizarea Federației Ruse s-a mutat rapid de la domeniul academic și al criticii culturale la cel al politicii reale. Reflecțiile asupra cauzelor invaziei au dus și la căutarea bazelor acesteia în trecutul imperial al țării lor. Imperativele decolonizării sunt reiterate de opoziția din republicile naționale Kalmîkia, Tatarstan, Iakutia, Bașkiria, Bureatia, precum și de politicieni ucraineni și a unor analiști europeni. Și în rândul diasporei ruse problema decolonizării ocupă un loc important.
Concomitent, retorica Kremlinului declară „separatismul” principala amenințare la adresa securității naționale. Iar Vladimir Putinface apel la țările din Sudul Global ca să lupte contra „colonialismului occidental”. Elestompează noțiuneade „decolonizare” și o instrumentează exacerbat într-o narativă geopolitica a Kremlinului. În câteva discursuri politice Putin elucidează viziunea sa asupra lumii contemporane: „Dintotdeauna, toate țările sunt divizate în colonii și metropole. Unica întrebare – cine are curajul să admită starea de fapt în situația când „Occidentul colectiv” camuflează acest adevăr amar”. Și o face ipocrit cu demagogia despre dreptul internațional”. Astfel ideologii Kremlinului se axează pe teza savantului german Carl Schmitt: „Orice lege reflectă doar o formă de dominație și, în consecință, este necesar să se identifice „suveranul”, care este originea reală a oricărei legi”.
Rușii acum nu se mai percep ca națiune colonizatoare, ci ca popor de colonizați. Și se autopropun ca eliberatori, care combat hegemonia politică, culturală și normativă americană și occidentală. Mediafrenia kremlineză îi consideră etnici ruși pe ucraineni și pe beloruși. Și prezintă invazia Rusiei în Ucraina drept operațiune specială de eliberare. Și nu doar de eliberare a etnicilor ruși de „maltratarea bandero-jido-masonilor”. E vorba, în special, de anihilarea hegemoniei occidentale. Mai cu seamă de eliberare de colonialismul anglo-american. Autorul concepției de „operațiune militară specială”, aplicată intens de Putin, este Andrei Bezrukov, profesor universitar moscovit, fost ofițer al serviciilor secrete.Kremlinul încă mai dispune de timp, energie și resurse. Și vrea să convingă lumea cu versiunea Bezrukov. Ambasadele șiCentrele culturale ruse organizează diverse activități de celebrare și comemorare a ajutorului sovietic acordat mișcărilor anticoloniale. Plasează contracost materiale propagandistice în mass-media despre misiunea eliberatoare a defunctei Uniuni Sovietice. Înfiripează peste tot activități diplomatice, pentru aprofundarea alianțelor și a influenței culturale ruse; ridică monumente ostașilor sovietici, care au luptat războaiele civile din fostele colonii ale altor imperii clasice. Și declară agresiunea Rusiei drept „eliberare” de dominația Occidentului.
În viziunea Kremlinului, cauza războiului ruso-ucrainean se trage din februarie 1990. Atunci Gorbaciov s-ar fi înțeles cu americanii: NATO nu se extinde, URSS admite reunificarea Germaniei. Dar, în 1999, SUA admite aderarea la NATO a Poloniei, Ungariei și Cehiei. La 15 decembrie 2021, Putin cere ultimativ ca NATO să se retragă în limitele anului 1997. Tratat cu refuz, acesta declanșează operațiunea militară specială. Întrebare: e neapărat ca Rusia și SUA, sau altcineva, să decidă în dreapta și în stingă ce poate să facă un stat recunoscut la ONU? Structurile ONU nu contribuie la respectarea drepturilor tuturor membrilor? Numai imperiile pot impune prin forța armelor deciziile lor în pretinsele zone de influență? In 1990, Ucraina a semnat la Budapesta un memorandum în virtutea căruia renunța la 3000 de arme nucleare. În schimb, Rusia, SUA și Anglia îi garantau integritatea teritorială.
Acum Ucraina vede realitatea: vecinii săi care au aderat la NATO o duc bine în liniște și pace. Lucruri știute: Finlanda a devenit independentă de Imperiul Rus în 1917 și ocupă în prezent locul trei în lume la nivelul de trai. Federația Rusă, continuatoarea imperiilor țarist și bolșevic ocupă locul 92. Ucraina nu vrea să rămână un laborator rus, inclusiv pentru experimente sovietice gen Cernobîl. Cine e de acord ca ucrainenii și rușii să moară cu sutele de mii? Cu o pauperizarea populației țărilor beligerante, din cauza politicii imperiale a Kremlinului? Nici fostele țări ale lagărului comunist, nici Suedia și Finlanda, neavând încredere în Rusia au aderat la NATO. Nimeni nu obligă nici o țară să adere la NATO. În 1962, SUA a protestat ferm contra amplasării în Cuba a rachetelor sovietice. Dacă ipotetic Kazahstanul sau Mexic ar admite într-o zi instalarea onor baze militare chineze pe teritoriul lor, ce ar spune Rusia și SUA?
Politica imperială practicată de Rusia post sovietică nu oferă altor națiuni decât arta imixiunii în regiunile sensibile ale planetei. Și un model specific de neoliberalism. Deși se crede o mare putere, Rusia contemporană nu are capacitatea economică și militară ca să instaleze Pax Russica oriunde ar dori. Lumea rusă are tot mai puține șanse deoarece Rusia, în plan economic, este mai vulnerabilă în comparație cu SUA și China. Situația s-ar putea schimba dacă NATO ar dispare. Atunci Kremlinul ar fi tentat să instaleze o Pax Russica în „țările frățești pravoslavnice” din Balcani și din alte spații geografice. Întrebare: va continua ezitanta Pax Europea, cu principiile unei democrații diluate, să aștepte o schimbare a strategiei americane care să energizeze din nou „îmbătrânitul continent?
În prezent, tradiționala stratagemă a Kremlinului are pe agendă blocarea soft power-ul Ucrainei. Însă, Kievul, printr-o justă încadrare în conjunctura geostrategică actuală șubrezește ofensiva imperiului rus. Ea poate obține anumite avantaje și din revirimentul Etnoresurecției la scară planetară.Evident, efortul diplomației ucrainene de a menține o presiune internațională asupra Rusieiînregistrează unele succese. Până și diverși lideri africani,în sintonie cu poziția Occidentului, consideră deja Rusia ca un agresor. Sfidarea narativei ruse despre o gamă largă de chestiunicontribuie la diminuarea unui paralelism între imperialismul rus și cel occidental.
Pro decolonizare
Ca cercetător, mă întreb ce factori ar putea distanța sau apropria de Rusia entități precum Iakutia, Bașkiria, Tuvá, Daghestan, Tatarstan, Kalmîkia și celelalte subiecte ale Federației. Acestea reprezintă componente extrem de diferite ale Imperiului rus. Și toate au dreptul la existență. La propria percepție a realității. La moștenire culturală, limbă și teritoriu național. În realitate, însă, toate joacă deocamdată după cum cântă balalaica rusă. Totuși, dorința de libertate nu poate fi anihilată complet. Oricâte forțe ar mobiliza Centrul imperial, nu va reuși să evite ceea ce urmează să se întâmple – decolonizarea. Desigur, Kremlinul se agită, torpilează, terorizează. Dar, până la urmă, evenimentele vor spulbera toate redutele imperiale.
Pe Internet au loc ample dezbateri vizând decolonizarea. Participă personalități marcante ale Federației Ruse. Majoritatea sunt opozanți ai politicii Kremlinului emigrați în Occident. Unii se pronunță tranșant pentru decolonizarea Rusiei. Și accentuează că toate republicile naționale autonome sunt private de drepturile legitime și nu pot să-și folosească resursele în scopul dezvoltării socio-economice. Ei se declară ferm convingi că decolonizarea, denazificarea și demilitarizarea Rusiei este calea salvării, atât pentru națiunile captive, cât și pentru națiunea dominantă. După atacul asupra Ucrainei, forțele democratice ruse le sugerează intens coloniilor să-și aleagă fiecare vectorul supraviețuirii și dezvoltării. Să accepte un model asemănător cu cel al Uniunii Europene.
Astăzi, majoritatea rușilor refuză orice argumente pro decolonizare. „În 2012, am participat la un seminar în Ialta ucraineană. Printre participanți erau mulți cetățeni ai Rusei, și-mi părea că ne înțelegem foarte bine. Dar s-a apropriat de mine o participantă și a început să se frăsuiască că acum pierde atâta timp la vamă ca să intre în Crimeea. Aceste incomodități, pur și simplu, o scoteau din sărite pe această doamnă inteligentă. Și iată acum țara mea plătește cu viața copiilor pentru că cineva se simțea inconfortabil la trecerea frontierei”. (@Sioloneri). Drept consecință a mentalității imperiale, moscoviții habar n-au cum trăiesc provinciile apropriate și îndepărtate. Iar coloniile ruse s-au deprins să îndure sărăcia. Populația dezinformată de propaganda Kremlinului consideră că întreaga țară o duce rău din cauza Occidentului blestemat. Totuși, discrepanța între regimul de la Kremlin și colonii se acutizează. Periferiile insistă ca Moscova să trăiască conform mijloacelor disponibile, fără să mai jefuiască întreaga țară. Între Moscova și colonii nu există sintonie și coeziune. Cu câtă perfidie regimul trimite minoritățile la război!Iar populația Rusiei profunde se convinge treptat de ce „fratele mai mare” nu dorește decolonizarea.
Libertatea coloniilor nu poate fi blocată total. Oricât s-ar agita Centrul imperial, nu va putea stopa ceea ce are să se întâmple. Dacă se opune agresiv, Lebăda Neagă îl va demantela. Deocamdată torpilează, dar nu va rezistă la infinit. Ar fi bine ca decolonizarea să decurgă în „pace și iubire creștină”. Însă, Imperiul rus s-a extins prin forță și exterminare. Nu se compară cu Uniunea Europeană, axată pe înțelegere.E adevărat că și în UE apar discrepanțe. Unii membri mai guralivi, critică mereu ca să obțină avantaje, după care votează ca toți ceilalți. Iar dacă ceva nu le convine, n-au decât să se retragă, precum a procedat Anglia. În Rusia, însă, popoarele cucerite au fost mai întâi ostracizate, iar acum li se propune să se despartă. Adevărata problemă este că opoziția rusă neoliberalăse ghideză după tezele lui Dughin și Putin vizând mersul istoriei în Imperiul rașist pravoslavnic.
Când intelectualii ruși organizează pe internet dezbateri pe tema decolonizări, imperialii intervin agresiv: „În loc să discutăm despre căile de democratizare a societății ruse,delirăm cu privire la dezmembrarea Rusiei, la inițiativa unor descreierați, aventuriști și provocatori” (@Лилия Никитина-т2ч).Iar aderenții mișcărilor de eliberare națională îi taxează cu indignare: „Palavre despre democrație în lipsa reprezentanților unor popoare subjugate! Ce vor autohtonii din republicile autonome? Unde sunt nerușii la aceste forumuri din Rașca? Unde sunt tătarii, bașkirii, reprezentanții popoarelor caucaziene și siberiene? Îi invitați pe beloruși!? Foarte bine, dar țara lor este de iure independentă în comparație cu republicile din Federația Rusă!Din ce considerente să decidă din nou cineva ce doresc popoarele neruse pe pământurile lor strămoșești? Acestea le aparțin doar lor, nu și hoaței de Moscova cu regimul ei de ocupație nazist!Unii ruși, participanți la dezbateri, propun referendum cu problema decolonizării. La ce bun? Rușii au colonizat fără referendum, au decimând jumătate din populația indigenă. Dacă nu ar fi fost colonizarea, războaiele, iakuții, de exemplu, ar fi fost cu mult mai mulți ca în prezent!” (@gatisklaucans9284).
Evident, republicile naționale nu acceptă ca velicorușii să rezolve o problemă, care nu este a lor, și să le impună soluții celorlalți. Rușii devin treptat o minoritate etnică. Discret, în salturi cantitative. Așa zisele 80 procente de ruși nu sunt decât un mit despre mono etnicismul imperiului. În prezent, școlile din Federația Rusăînscriu tot mai mulți copii indigeni. Deja ucrainenii, tătarii, udmurții, kalmâcii, iakuții etc, nu mai vor să se declare ruși. Toți, absolut toți indigenii, doresc să trăiască fără imperialii Lumii ruse, fără nazism și colonialism schizoid. Categoric, e timpul să fie invitați preponderent liderii popoarelor care vor decolonizarea.
Întrebând cetățenii oricărui stat nedemocratic dacă doresc descentralizarea, drepturi pentru preferii și reforme, vor răspunde, probabil – Da! Întrebându-i dacă doresc dezmembrarea țării lor în state naționale mai mici (fără garanții că vor deveni democratice și prospere), vor răspunde, probabil, – Nu. Și foarte mulți, probabil, vor declara că sunt deciși să lupte pentru patria lor, oricât de „nedemocratică” ar fi ea deocamdată. Cu certitudine, nici ucrainenii nu admit dezmembrarea țării de dragul democrației. Dar, în mass-media ucraineană apar tot mai multe materiale care descriu cum vor proceda după victoria asupra invadatorilor ruși. Scenarii și proiecte vizând împărțirea Federației Ruse. Cum va fi denuclearizată și obligată să suporte reparațiile. Cum vor fi reeducați moscalii care vor cere îndurare rostind ca o mantră „Mea culpa!”. Așchiile și surcelele de la tăierea Pădurii Ruse vor fi folosite de China. În SUA se discută „Cum de păstrat Rusia în frontierele ei recunoscute internațional și într-o variantă nouă, democratică, federativă, după înfrângerea din Ucraina”.
De aceea, majoritatea rușilor sunt de acord cu promotorii anti decolonizării. Și cu toți rusofili de pe mapamond. Democrații liberali Mihail Hodorkovski, Gari Kasatov, Iulia Navalnaia, Daniel Constantinov, Iulia Latînina, Constantin Eggert și muții alții consideră că „agitația pentru destrămarea Rusiei este în favoarea Kremlinului. Căci imperialii putiniști perorează: „Ei, vedeți, v-am spus doar că liberalii jido-banderoviști vor un singur lucru – să distrugă Rusia. Și nu se vor opri la frontierele anului 1993. Deci, e cazul să ne sacrificăm!Dar nu pentru Putin, ci pentru Rusia.După care ne vom clarifica cu regimul. Poate vom restaura URSS și puterea sovietică!”.Însă, in colonii se intensifică protestele contra adversarilor decolonizării: „Cine sunteți voi de vă adunați ca să decideți în privința decolonizării?Reprezentanții republicilor naționale sunt cei care au dreptul să decidă!Ei se vor descurca fără opiniile voastre. Fiecare popor are teritoriul său și va decide soarta sa. Fără o convocare a reprezentanților tuturor popoarelor din Federația Rusă discuțiile sunt inutile. Voi n-aveți decât să vă faceți republica voastră rusă” (@goshmohbarkinhoeva1422).Pe Internet, Intervin în forță cu videoclipuri liderii mișcărilor de eliberare națională, promotori fervenți ai decolonizării:DaavrDorzin, Rostislav Murzagulov,Victoria Maladaeva, Ruslan Gabassov, Aider Mujdabaev, Ruslan Aisin.În afara Rusiei, au loc întruniri, simpozioane pentru a impulsiona decolonizareaImperiului Rus.Pentru cei interesați de procesul decolonizării este disponibilă mass-media „Idel.Realii”, branșa tataro-bașkiră a „Radio Liderty”. Pe Internet poate fi urmărită activitatea forțelor pro-decolonizare: Congresul poporului Oïrat-Kalmîk;Guvernul Tatarstanului independent; Centrul public Pan-Tătar; Mișcarea tătară Vatançi; Platforma publică „Free Idel-Ural”; Alianța popoarelor autonome ale Eurasiei; Fundația Indigenii din Rusia.În țările occidentale există grupuri politice progresiste care susțin decolonizarea și o consideră un legitim proces istoric antiimperialist .
Rusia combate din răsputeri separatismul și proiectele de eliberare a națiunilor captive. Concomitent, în Rusia se manifestă și un alt aspect al decolonizării. Aderenții la ideologia Lumii ruse militează pentru eliberarea imperiului în agonie nu doar de o dependență economică și tehnologică de Occident, ci și de colonizarea culturală care, chipurile, a triumfat odată cu Perestroika. În opinia lor, dezmembrarea Uniunii Sovietice nu a însemnat doar „o catastrofă geopolitică”, vorba lui Putin. A fost și o lovitură psihologică pentru milioane de oameni sovietici, nu numai de etnie rusă. Sacrificiile enorme vizând construirea „viitorului luminos” (comunismul – paradisul terestru imaginat de bolșevici) păreau acum fără rost. Populația a suferit o pierde iremediabilă de auto confidență și auto respect. A căzut într-o depresie colectă când reformele neeliberare din decada anilor 90 a împins mulțimea într-o sărăcie absolută. Rusia îngenuncheată, sub presingul unei inerții paralizante și a sclavagismului mental. Prin aceasta, de-a lungul istoriei, au trecut toate popoarele învinse și colonizate de imperiile clasice. Rusia era pe cale să devină o colonie autentică a Occidentului.
Cu certitudine, imperialiștii pot fi vindecați doar prin destrămarea Imperiului. Decolonizarea reprezintă condiția principală de transformare a unui monstru într-un stat normal. Popoarele Rusiei merită ca opozanții ruși ai regimului putinist să le apere onoarea și viitorul, nu să-i batjocorească de la înaltele tribune. Unii democrați ruși sugerează că militanții pentru decolonizarea Federației Ruse contribuie la proliferarea mișcărilor rașiste pro imperiale gen „Русскиймарш”(„Marșul rusesc”) și „Крестныйход” („Drumul Crucii”). Astfel, nolens volens, ei fortifică „eternul regim KGB-FSB”. Iulia Navalnaia, la un forum strategic în Slovenia, a luat în derâdere de-colonizatorii Rusiei. Iată niște replicitipice pe Internet din partea militanților pentru decolonizare: „Sunt din Bureatia. Ieri discursul Iuliei Navalnaia s-a răspândit prin comunitățile politice și publicațiile noastre. Până la aceasta, oamenii mai erau îndemnați la toleranță și răbdare față de ruși. Dar de ieri, iakuții lansează apeluri ca toți rușii să fie deportați, ca să nu mai poată să se organizeze în Bureatia.” (@randomdude138 ).
În concluzie: decolonizarea Federației Ruse reprezintă cea de a treia undă seismică. Prima, soldată cu prăbușirea Imperiului țarist, s-a produs în 1917. A urmat a doua undă seismică, în 1989-1991 – disoluția lagărului comunist și colapsul URSS. În prezent, seamplifică Etnoresurecția și etnocentrismul în teritoriile acaparate de Rusia de-a lungul expansiunii sale coloniale. Indiferent de susținerea Occidentului, lupta de eliberare națională se intensifică și din cauza invaziei în Ucraina. Indiscutabil, narativele anti decolonizare ale Kremlinului sunt vehiculate cu rea credință și în interese obscure. De aceea români, și nu numai, ar face bine să se distanțeze de Lumea rusă cu aspirațiile expansioniste. Să decodifice rezonanța limbajului kremlinez în spațiul ex sovietic, în Europa și pe alte continente. Românii, de pe ambele maluri ale Prutului să-și ia adio de la „moscalii pravoslavnici eliberatori”, invocați de înșelatul acela de Crăcănel din piesa lui Caragiale. Și să studieze atent Federația Rusă doar ca pe un prădător, care oricând ar putea să atace. Să fie în stare din timp să reziste, având armată puternică în componența UE și NATO. Încă un fapt extrem de important: războiul ruso-ucrainean a început în 2014. La frontiera Uniunii Europene au ajuns deja nord coreenii, militari ai unei țări asiatice. Nimeni nu garantează că nu vor apare și trupe chineze. A treia mare conflagrație mondială e în derulare…