Teodor Filip

MISTERELE MUNŢILOR BUCEGI

Munţii României sunt străbătuţi de tuneluri subterane, puţine persoane, chiar şi în zilele noastre, cunoascând existenşa acestora. Pe timpul dacilor aceste tuneluri şi trecerile subterane erau cunoscute doar de sacerdoţi şi câţiva nobili. Cei din urmă cunoşteau doar câteva treceri strategice. Secretele preoţilor daci au fost preluate de preoţii creştini, retransmise mai departe numai călugărilor virtuali.
Munţii Bucegi ascund o parte din secretul nostru existenţial. Totul a început pe vremea primului domnitor din dinastia Basarabilor, când platoul Bucegilor a fost interzis pentru oamenii de rând. Acolo se antrena cavaleria domnitorului, acei oşteni „roşii” (denumire dată de îmbrăcămintea pe care o purtau), care formau unităţile de elită ale armatei domnitorului din Ţara Romînească, folosite doar în caz de mare primejdie.
Şi mai puţini cunosc de ce a fost ales platoul Bucegilor. Deoarece, în vremurile de primejdie, tezaurul Ţării era ascuns în tunelurile subterane din zonă şi păzit de oştenii „roşii”.
Legendele locale vorbesc şi despre existenţa unor tezaure deosebit de valoroase, acumulat de-a lungul a zeci de generaţii de conducători şi păstrat în zonă. Este un tezaur sfânt pe care fiecare domnitor era obligat să-l sporească pe timpul domniei sale. Dar nu avea voie să folosească nimic din acest tezaur. Cei care nu ţineau seama de aceasta erau crunt loviţi. Se spune că blestemul i-a lovit şi urmărit pe cei din ramura Drăculeştilor şi cea a Dăneştilor. Pentru că au încercat să folosească tezaurul Ţării în scop personal ei şi familiile lor au fost asasinaţi.
„În ultimii ani, în zona Bucegilor s-au efectuat măsurători energetice care au constatat existenţa unor câmpuri de forţă extraordinară şi a unor treceri subterane care traversează munţii dintr-o parte în alta. Mai mult, aceste măsurători au arătat existenţa a două treceri subterane care merg din zona Bucegilor până în apropiere de Peştera Urşilor din Carpaţii Occidentali, acestea fiind întretăiate din când în când de diverse tunele mai mici sau mai lungi.
Ceea ce este uirmitor este altceva. Privite de sus (ipotetic) aceste tunele nu străbat haotic munţii ci sub forma unor linii care figurează imaginea unui lup imens, având gura deschisă, ca atunci când se aruncă asupra prăzii. Capul lupului este în Munţii Apuseni iar coada coboară până în apropiere de Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa,
Întrebarea logică este dacă aceste tuneluri subterane au fost făcute de mâna oamenilor sau dacă au fost doar descoperite şi folosite de oameni? Este o întrebare la care, deocamdată, nu are cine să răspundă. Poate doar misticii, care au avut curajul să afirme că totul a fost construit de Zamolxis atunci când Marele Zeu a decis să apere acest pământ sfânt şi pe cei care-l locuiesc” (1).

DECEBAL A FOST TRĂDAT

În anul 105, armata lui Decebal se retrăgea urmărită de legiunile romane, care cucerea cetate după cetate. Cele două armate erau conduse chiar de Decebal şi Traian. Traian nu se grăbea. Deşi înainta cu înverşunare îşi consolida spatele lăsând în urmă castre întărite. Deja era în plină iarnă. La un moment dat, până la Sarmisegetusa Regia nu mai rămăsese nici o cetate. Pe un loc deschis între munţi s-a dat bătălia hotărâtoare, romanii fiind conduşi de unul dintre cei mai iscusiţi generali, ce urma să devină guvernatorul noii provincii. Lupta deosebit de înverşunată a durat toată ziua. Spre seară, balanţa victoriei înclina spre romani. Marele preot Vezina a fost văzut căzând de pe cal, ceea ce a făcut ca oştenii daci să înceapă a şovăi (Vezina s-a prefăcut a fi mort şi aşa a scăpat).
Atunci s-a întâmplat…minunea. La semnalul de retragere dat de Decebal oştenii daci au dispărut în câteva minute. Pur şi simplu au dispărut. Romanilor nu le venea să creadă şi toată grupurile de recunoaştere care au împânzit munţii se întorceau cu acelaşi răspuns. „Nici urmă de duşman!”.
Ceea ce a urmat a răms în analele războaielor. Decebal a încercat să mute centrul operaţiunilor la sud de Dunăre. În mai puţin de două zile! A făcut joncţiunea cu aliaţii săi, a trecut Dunărea pe podul de gheaţă, a atacat şi distrus castrele romane de pe teritoriul actual al Bulgariei. A fost o lovitură fulgerătoare, iar Traian era gata să ordone retragerea pentru a face faţă noilor atacuri. La vremea respectivă nimeni nu a înţeles cum au reuşit oştenii daci să traverseze munţii în circa două zile, în plină iarnă. Din păcate, aşa cum se întâlneşte foarte des în istorie, soarta Daciei a fost hotărâtă de trădarea unui tarabostes, care a dezvăluit reţeaua de tuneluri subterane care străbătea munţii şi alte ţinuturi.
La reîntorcerea lui Decebal şi a aliaţilor săi, au fost aşteptaţi de legiunile romane la Adamclisi, unde s-a dat o luptă înverşunată. Învinşi, aliaţii lui Decebal au început să se retragă spre ţinuturile de baştină. În retragerea lor, dacii conduşi de Decebal au căzut în câteva ambuscade organizate de romani care îi aşteptau în tunelurile de trecere. Pentru daci a fost o surpriză totală puţini dintre ei, în frunte cu Decebal, ajungând la Sarmisegetusa Regia, unde romanii au început asediul.
Traian a ordonat astuparea tunelelor pe care le „descoperise”.

CE ASCUNDE SARMISEGETUSA REGIA?

Despre civilizaţiile egipteană, mayaşă, incaşă, aztecă, sumeriană ş.a. s-au scris nenumărate documentare, articole, rezultatele ale cercetătorilor din diferite domenii, s-au turnat filme documentare ori artistice. Toate aduc laude nesfârşite acestor civilizaţii şi realizărilor lor şi prezintă multe enigme nedezlegate încă. Arheologii, cercetătorii şi istoricii rămân uimiţi când prezintă aceste realizări.
Şi prin aceasta se face o nedreptate istorică civilizaţiei străbunilor noştri. Deoarece nu trebuie să te duci în India, Egipt, Peru sau Mexic pentru a cerceta cum au fost construite piramidele sau a cerceta în laboratoare compoziţia stâlpilor de fier care nu ruginesc niciodată. Pentru a afla toate acestea, şi încă multe în plus, este de ajuns ca cei care cred că au găsit o soluţie la aceste enigme să vină în Munţii Orăştiei. Nu exagerez cu nimic când afirm că aici se află vestigiile unei civilizaţii vechi de 10.000 de ani: civilizaţia dacică.
Atitudinea oficialilor noştri mi se pare de neînţeles. Oare este rea voinţă sau interese ascunse le dirijează poziţia. Pentru că la mijlocul anilor ’90, un satelit sovietic a scanat subsolul zonei Grădiştea. La Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriale şi la Ministerul Culturii de atunci s-a întocmit un dosar cu descoperirile care s-au făcut. Neoficial s-a spus atât: s-au descoperit situri antice şi preistorice necunoscute încă. Şi s-au dispus efectuarea unor cercetări. Sistate apoi! Concluzia este una şocantă: fortificaţiile din această zonă constituie un ansamblu de 200 km pătraţi, care cuprinde o aşezare militară, una civilă montană, cu mai multe nivele. „Practic, munţii fuseseră tăiaţi şi terasaţi, apoi aranjaţi în incredibilul ansamblu. Mai mult, pe o suprafaţă de doi kilometri pătraţi, la o adâncime de 8 metri, s-ar afla o aşezare subterană. Prin anul 2001, Vasile Dragomir, general de divizie în retragere, care făcuse parte din echipa de cercetători declara pentru un ziar central că în zona Vârtoape fuseseră detectate, pe o suprafaţă de 4 km pătraţi, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum şi incinte paralelipipedice, modificate de mâna omului, care comunicau între ele, dar şi cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleacă mai multe tuneluri spre munţii din apropiere, unele prăbuşite parţial, iar un singur tunel ajunge la sactuarele de la Sarmisegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. „Vreau să subliniez că în urma măsurătorilor noastre a rezultat că în zona Vârtoape şi în imediata apropiere se află vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, construcţii cu o vechime mai mare decât cele de la Sarmisegetuza”, declara atunci generalul în rezervă (2).
Într-adevăr, dezvăluiri şocante: „aşezări mai vechi decât cele de la Sarmisegetusa”.
Pare incredibil, dar pentru a-şi apăra capitala sfântă – Sarmisegetusa Regia – dacii au zidit munţii. Dacii nu au fost numai „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Ei au fost astronomi desăvârşiţi, medici şi siderurgişti aşişderea, experţi în strategia militară dar, mai ales…constructori desăvârşiţi. Pentru apărarea Sarmisegetusei Regia au construit un colos, alcătuit din sute de cetăţi, răspândite pe o suprafaţă de 5.000 de kilometri patraţi. Până la altitudinea de 2050 de metri, intervenţia omului este dovedită în mod constant. Această afirmaţie poate va stârni zâmbete ironice. Dar arheologii şi geodezii care au făcut cercetări în Munţii Orăţtiei au dovedit că mărturiile istorice nu sunt minciuni.
Acelaşi Vasile Dragomir a declarat: „Toţi munţii din jurul Sarmisegetusei sunt terasaţi. Pe toate crestele, văile, versanţii au fost descoperite pietre fasonate, cu o greutate de aproximativ 3 tone. Cetăţile sunt apărate de ziduri circulare, de sus până jos. Dacă în cazul piramidelor egipetene s-a ajuns la concluzia că pietrele erau transportate cu ajutorul unor sisteme de bile şi ridicate cu scripeţi, pentru daci teoria nu este valabilă. Rămâne un mister transportarea blocurilor imense de piatră până în vârful munţilor, cantitatea de materiale fiind superioară celei folosite la piramidele egiptene”.
Nu mulţi cunosc că Muntele Bătrâna este cel mai înalt vârf din România. Nu din punct de vedere geografic, ci geofizic. Măsărătorile gravitaţionale au arătat că datorită nucleului extrem de dur, constituit din minereuri de fier, acesta este cel mai înalt munte din ţara noastră. Aici aveau dacii cea mai mare mină de fier.
Strămoşii noştri au conceput Sarmisegetusa ca pe un centru vital, destinat unei rezistenţe totale. Pentru aceasta au fost construite drumuri de acces în munţi, conducte pentru apă, canalizări etc. „Aprovizionarea cu apă a cetăţii (este vorba de cetatea Blidaru – nota T.F.) era asigurată printr-o monumentală cisternă patrulateră, cu ziduri duble sau întreite, adâncă de peste 5 m, construită în partea de nord-vest. Deosebit de interesantă este pardoseala cisternei, alcătuită dintr-un „ciment” având în compoziţia sa mortar, cenuşă şi cărbune de lemn. Pe această latură, pe o terasă mai joasă, a fost scos la iveală un turn de pază care asigura din acest loc strategic, numit Poiana Pertii, o largă vizibilitate, dominând împrejurimile.” (3). „Înşiruit pe Apa Grădiştei, la sud de larga vale a Mureşului, complexul de cetăţi şi aşezări dacice din Munţii Orăştiei a constituit nucleul statului dac din perioada lui Burebista şi Decebal şi, totodată cea mai înaltă expresie a dezvoltării cultutii materiale daco-getice din secolul I î.e.n. – I e.n.” .
Pentru construirea acestui complex a fost nevoie de o muncă colosală care a presupus tehnici de neimaginat. Marele Imperiu Roman, întins pe trei continente, a trebuit să adune cea mai mare armată din toate timpurile sale penru a cuceri 14% din suprafaţa Daciei. Pentru a trece de „sălbaticii” din munţi i-au trebuit ceva mai mult de 5 (cinci) ani. Iar această civilizaţia era veche de 10.000 de ani. Dl. gral. dv. ® Vasile Dragomir a mai declarat: „Nu sunt arheolog sau istoric, ci geodez. Totuşi am curajul să afirm, după cercetările făcute în Munţii Orăştie că civilizaţia existentă pe teritoriile noastre, veche de aproximativ 10.000 de ani, este un adevărat miracol. Vestigii ale civilizaţie romane se află şi în alte ţări, dar nu pe acestea trebuie să le punem în valoare. Păcat că nu se acordă atenţie valoroasei Sarmisegetusei Regia, care este cu adevărat numai a noastră.”
De ce arheologii, cerctătorii şi istoricii noştri nu studiază numeroasele situri ale strămoşilor noştri? De ce nu se sapă la Sarmisegetusa Regia? De ce totul este lăsat în paragină? Locul unde au trăit şi s-au rugat strămoşii noştri a fost uitat. Şi el ascunde încă multe secrete.

A DOUA „CUCERIRE” A SARMISEGETUSEI

În anul 1924, sub conducerea Comisiei Monumentelor Istorice şi a Institutului de Istorie naţională şi arheologie din Cluj, sunt începute săpăturile menite să scoată la lumină vestigiile Sarmisegetusei şi ale vecinătăţilor ei.
În luna decembrie a anului 2000, cinci cetăţi dacice din acest perimetru – care are o suprafaţă de 600 de km patraţi – au fost declarate Monumente ale Patrimoniului Cultural Universal, intrând sub protecţia UNESCO. Dar protecţia românească? Pentru că ultima lună a secolului XX a cunoscut o avalanşă fără precedent a hoţilor şi profanatorilor din Munţii Orăştiei. Care conmtinuă şi în zilele noastre. În lipsa unei imperioase legi a patrimoniului, autorităţile locale hunedorene s-au văzut asaltate de ceea ce neoficial a fost numit „al treilea val de atac asupra comorilor lui Decebal”. Toate scursurile din ţară , în legătură sau nu cu „colecţionarii” de aiurea aveau/au drept principal obiectiv „sarcofagul cu aur de două tone” a lui Decebal!.Băieţii nu se joacă, nu vizează obiecte de cult sau alte „mărunţişuri” vechi de două milenii. Poliţia din zonă afirmă public, neputincioasă, că se ştie că există cel puţin…70 de detectoare performante de metal care mişună neabătute prin zonă, într-o clandestinitate trădată de jeep-uri ce trec triumfătoare prin vamă. Şi asta în timp ce Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva îşi permite doar un detector!
A doua categorie este cea a „găinarilor”, adică a celor care se mulţumesc cu faimoasele kosoane. Încă din „primul val de căutători” din 1997-1998, au fost prinşi 5 „norocoşi”, însă nici acum nu sunt pedepsiţi în instanţă.
A treia categorie este a celor care, punând ban peste ban din „muncă cinstită”, îşi ridică, fără autorizaţie de construcţie, case de vacanţă. Culmea este că unii îndrăgostiţi de istoria veche a strămoşilor s-au stabilit – oare de ce? – în apropierea locurilor bănuite a fi purtătoare de comori. Sufletul lor bate pentru Sarmisegetusa.
„Cît timp va mai fi regiunea sacră a Munţilor Orăştiei un „Eldorado” pentru borfaşii de toate categoriile? Dacă fostul ministru al culturii nu a devenit boss la UNESCO (după „străduinţe” uriaşe pe banii contribuabililor), atunci probabil că nu l-a interesat nici averea lui Decebal şi a vestigiilor bimilenare. Situaţia trebuie să intre într-o normalitate care să redea demnitatea istoriei ţării, iar siturile arheologice naţionale să devină bine protejate juridic şi, practic, cu sprijinul amplu al Ministerului Ordinii Publice şi nu cu câţiva paznici de ocazie. Bunurile noastre patrimoniale nu au ce căuta în colecţiile muzeale sau particulare de aiurea” (4).

ACTIVITATE INTENSĂ ÎN SUBTERAN?

În anii 1993-1994 în zona Buşteni-Sinaia s-au petrecut mai multe fenomene stranii. Oamenii acuzau stări de agitaţie inexplicabile care le afectau sănătatea. Însă numai pe timpul nopţii. Apoi s-au produs mai multe cutremure, constatându-se că nu aveau epicentrul în Vrancea sau Bucegi, cum era normal. Locuitorii mai relatau că au prins frica de a pune mâna pe obiecte metalice deoarece se curentau imediat. Cercetarea acestor fenomene nu a dus la nici un rezultat.
Peste un an intensitatea cutremurelor a sporit. Ciudat era faptul că, de fiecare dată înainte de producerea acestora, se auzea un tunet înfundat. Aceste cutremure se produceau, invariabil, la ore fixe: ora 20.000 şi 3.00 noaptea. După producerea lor s-au semnalat semnale radio! Ceea ce nu era normal.
„Ziarul” a publicat un amplu articol despre aceste anomalii. Iată ce a declarat Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul „Cezar Petrescu” din Buşteni, publicist şi cercetător al fenomenelor stranii descrise mai sus, la care a fost martor: „Convingerea mea este că există în subteran o altă lume. Extratereştri cunosc totul despre lumea de la suprafaţă. Spectrul lor informaţional este foarte larg. Dar nu ştiu ce fel de activitate desfăşoară acolo şi nici de ce nu vor să comunicăm. Probabil pentru că omenirea încă nu este pregătită să înţeleagă nişte lucruri”. El crede că toate aceste anomalii sunt cauzate de existenţa unor galerii subterane, de natură artificială, săpate de extratereştri. În care au loc diferite experimente, punctul fierbinte fiind în zona Crucii de pe Caraiman.
“Vizionara Valentina, femeia oarba din Iasi care poate pune diagnostice şi prin telefon, susţine că a descoperit prin metode proprii că un important şuvoi de energie, de aceeaşi calitate cu cea care alimentează complexul de la Gizeh, săalda şi Sfinxul nostru din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunica cu piramidele din Egipt. “Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum două mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult înainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pământului pe care locuim. De fapt, în Bucegi, la Sfinx vine un şuvoi foarte puternic de energie. Atunci când cu ştiinţa care va fi pe pământ va birui cineva să ajungă sub Munţii Bucegi, va da peste toate aceste înscrisuri şi documente însemnate şi, după semnele acelea, va şti ce are de făcut. Dar asta se va întâmpla numai după ce şuvoiul de energie de deasupra va slăbi”, spune clarvăzătoarea care n-a fost niciodata în Bucegi.”
După 1999 toate au încetat. Specialiştii de la Centrul de Fizică a Pământului şi cei de la Staţia Seismică de la Cheia nu au găsit nici o explicaţie acestor fenomene. Se ştia de existenţa tunelurilor subterane. S-a emis ipoteza că aici aveau loc diferite experienţe, centrul fiind zona crucii de pe Caraiman! Dar cine le făcea şi cu ce scop? Mister total!!…
Sarmisegetusa, din cauza unor fenomene ciudate care au loc în zona respectivă, este numită „zona crepusculară a Europei”.
În anul 1991, o echipă formară din şapte specialişti au campat în zonă pentru a face cercetări. Spre stupoarea lor au fost martorii apariţiei unei „explozii luminoase” care părea că iese chiar din munte. În vara aceluiaşi an, un avion IL-14 s-a pulverizat din senin
În vara anului 1994, nişte turişti şi-au instalat corturile chiar la Sarmisegetusa Regia. La un moment dat, întreaga vale a fost curpinsă de un vuiet care a durat circa o jumătate de oră, iar din spatele unui perete stâncos ţâşneau numeroase reze, de diferite culori, ce se învârteau besmetic ca spiţele unei roţi. Spre sfârşitul verii aceluiaşi an, un grup de turişti a fost înfăşurat într-o perdea de raze colorate…
„În sanctuarul dacic del a Racoş s-au găsit cuie dacice de fier care nu ruginesc. Testate cu raze X, s-a descoperit că, într-adevăr, cuiele au 2000 de ani. În componenţa lor intră fier pur (99,97%), magnetită, oxid de fier şi alumino-silicaţi. Cuiul nu rugineşte. În lume mai sunt două exemple de astfel de fier inoxidabile: stâlpul de fier de la Delhi şi discul din Mongolia, cercetate de NASA. S-au mai găsit şi nişte calupuri de fier dacic de peste 40 de kg. La acea vreme, romanii nu puteau să topească în cuptoarele lor bucăţi mai mari de 25 kg” (5)…
Muntele Toaca este o piramidă cu baza pătrată, formă extrem de rară în natură. Latura are lungimea dublă faţă de piramida lui Keops. Unghiul pantei vestice are aceeaşi mărime cu unghiurile piramidei. La Cucuteni, cultură aflată în apropiere, s-a descoperit, incizat în ceramică neolitică, un motiv unic reprezentând proiecţia în plan a unei piramide cu baza pătrată. Diagonalele şi apotemele sunt trasate cu mare precizie. Unghiul dintre Carpaţii Meridionali şi cei Orientali este de 52 de grade. 51 de grade 50 de minute este unghiul dintre feţele piramidei lui Keops (Khufu) şi baza acestuia. Vasile Pârvan susţine teoria Ceahlăului ca munte sfânt al dacilor. Muntele Retezat este un monolit de proporţii gigantice cu înfăţişarea unui trunchi de piramidă.

Surse: 1. http://www.horoscop-astrologie.ro/drumurile-subterane-de–sub-munţi.html;
2. http://www.utilocopil.ro;
3. http://istoria.e-altfel/al.ro/cetatea-blidaru;
4. Revista „Magazin” nr.2 (2253) din 11.01.2001, articol de Pavel Ion;
5. http.//enciclopedia-dacică/inedite/mistere

Teodor Filip

Manuscrisul a fost păstrat la Rohone până în anul 1838, când contele Gusztav Batthany şi-a donat biblioteca Academiei de Ştiinţe a Ungariei. De atunci, zeci de oameni de ştiinţă, inclusive din străinătate au încercat să-l descifreze. Fără reuşită. În 1982, Viorica Enachiuc (Nota A) a aflat despre el dintr-o revistă publicată în Ungaria. A făcut rost de o copie şi, timp de 20 de ani, a muncit pentru traducerea lui. Textele au fost redactate în limba daco-romană, cu caractere moştenite de la daci, cu scrire de la dreapta la stânga şi se citeşte de jos în sus. “Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea proximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczy au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, precizează Viorica Enachiuc. Are 448 de pagini, fiecare cu câte 9-14 şiruri. Comentează, printre altele, înfiinţarea statului blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 şi 1101, bătăliile împotriva hoardelor barbare ale pecenegilor şi împotriva ungurilor care pofteau la Transilvania, cântece, rugăciuni, un jurământ al oştenilor etc. „Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării, ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, a mai descoperit tălmăcitoarea.
Comentând primele pagini descifrate ale acestui Codex, spe¬cialistul român de marcă, I. C. Chiţimia, într-o prezentare iintitulată “Cultură şi scris românesc în vechime”, sublinia valoarea istorică deosebită a conţinutului acestui Codex, scriind printre altele: “Se face din ce în ce mai mult dovada că, pe lângă elementele de cultură străveche, poporul roman a avut şi un scris de veche moştenire, care s-a dezvoltat progresiv până la a turna în el, cu vremea, chiar limba română, în diversele ei forme de evoluţie. Epoca noastră va rămâne, probabil, însemnată, foarte însemnată, tocmai prin această cunoaştere ştiinţifică cu mult înainte, faţă de datele cunoscute până acum, a elementelor de cultură şi a scrisului românesc…
Acest codice de 448 de pagini, o copie a unui original, care se referă la evenimente foarte vechi, va deveni senzaţional la publicarea integrală. Deocamdată, primele pagini transpuse în limba română curentă, pe care le avem în faţă, referitoare la jurământul ostaşilor “blahi”, surprind, prin ideile de iniţiere şi înalta educaţie civică şi patriotică a tineretului, prin creşterea lor în realitatea vieţii pe pământ, şi prin forme retorice, ce ating timbrul poeziei, mai ales dacă se restructurează prin topica frazei pentru urechea cititorului de azi şi se traduc prin înţelegerea lui expresiile simbolice. Este, nici mai mult, nici mai puţin, o deprindere de obiceiuri şi practici vechi.
Dacă n-am avea literele greu de interpretat, nu la îndemâna oricui, precum şi structura străveche a scrisului de la dreapta spre stânga şi de jos în sus (la lectură), s-ar putea bănui că este vorba de o mistificare târzie. ..
Nu avem de-a face însă numai cu un scris exersat foarte devreme şi în forme moştenite, ci şi de inocularea unui mod de viaţă, dezbărat de obiceiuri străvechi, cu o altă înţelegere a virtuţilor umane.
Suntem în faţa unui document monumental!”

GRĂITA PRINCIPELE CĂTRE OŞTENI:

În nici o lucrare de istorie, în nici un documentar al istoricilor maghiari nu veţi găsi consemnate luptele regalităţii maghiare pentru cucerirea Transilvaniei. Ei se considerau stăpânii de fapt al acestui teritoriu, după spusele multora dintre ei – găsit pustiu la sosirea lor. În „Codex Rohonczy” sunt consemnate adevăratele războaie purtate pentru cucerirea acestui teritoriu. Se menţionează, mai ales, marea înfrângere a armatei ungare în anul 1198, sub regele Emeric. De care istoricii noştri nu pomenesc nimic. Din acest document istoric, de o importanţă inegalabilă, redau discursul rincipelui român în faţa oştenilor biruitori, după înfrângerea migratorilor din Răsărit şi a ungurilor conduşi de regele lor, Emeric:
„Stăpânii neamului mişel în taină au năvălit din răsăritul păgân! Tăgăduieşte cineva?
Să nu primeşti să se amestece invadatorii cu urmaşii şoimilor.
Nimiceşte întreaga oaste în marş a păgânilor! Vrei să porţi plaga supunerii pe viaţă? Loveşte-i! Trezeşte-te la luptă, prin ea vei topi şi focul şi marea barbarilor. Ţipătul de mânie a şoimului ager va întoarce puhoiul, sămânţa vlăstarelor tale te va apăra. Doboară pe veneticii eretici şi idolii lor.
Poţi să înfrunţi şi iadul! (în sens de duşman – nota T.F.).
Ostaşii noştri atinşi în demnitatea lor pot culca idolii la pământ.
Nu crede amăgitorilor. Pacea adevărată se dobândeşte prin luptă.
Şi omul nu ia înseamă zeii falşi. Cum n-a luat nici în 1027, când s-a sculat marele voievod Vlad, conducătorul nostru (este vorba de luptele purtate cu armata ungară, conduse de Ştefan cel Sfânt – nota T.F.).
Calea ta, nerăbdarea ta, e calea luptei, calea strămoşilor dârji.
Te vor abate din drum nomazii, te vor duce hoţii de drumul mare în imperiul umbrelor?
Urgie şi blestem! Cei de la răsărit de Rarău vin în şir din munţi şi fac stavilă năvălitorilor.
Să nu stai pe loc! Gândul tău să fie înfruntarea cinstită, nu da înapoi, să nu cazi în cursă! Nu primi acum, în 1198, ca marea năvală să întâmpine tăcerea şi resemnarea ta şi să-ţi ia locul! Răspunde vicleniei. Toarnă smoală pe chipurile smolite! Loveşte! Rostul tău este să zdrobeşti. Nu te teme! Nu sta la îndoială! Nu ieşi din luptă! Vom învinge. Pământul este al nostru, săriţi să-l apărăm!
Izbiţi de două ori pe cei ce încearcă să ni-l ia, vom izbândi, fii ai şoimilor!
Să izgoniţi pe blestemaţi care vor să pătrundă pe la Inău, avem pilda voivodului nostru Vlad (care anterior luptase împotriva ungurilor în peste 45 de bătălii, ieşind de fiecare dată învingător. De ce istoria noastră nu le pomeneşte? – nota T.F.).
Nu vă încredeţi în poveşti! Nu vă lăsaţi târâţi în minciuni! Luaţi armele. E timpul să mergi în apărarea alor noştri, cum şi-a dus Vlad oştenii, cum moţii au ucis duşmanii păgâni la Inău… Nu ne vom lăsa pângăriţi. Vom triumfa în luptă. Vom râde de cotropitori cântând. Întărindu-ne apărarea, vom spori numărul bătăliilor câştigate. Profeţiile celor ce se vedeau învingători vor fi dezminţite. Ungurii să nu pună mâna pe pământuri! E scris ca fiii noştri să nu se odihnească, să nu lâncezească. Ce de suliţi erau pe Tisa, când Vlad a sunat din trâmbiţă, poruncind atacul!. I-am tăiat pe mulţi…Loveşte cu sete, aceasta-i porunca în luptă. Dacă nu vom fi hotărâţi, vom fi ucişi.
Voinţa noastră de a lupta l-a învins pe Ladislau (zis şi „Cel Sfânt” (1077-1095), regele Ungariei – nota T.F.), mai marele lor, voinţa ne-a apărat şi tot ea ne duce la biruinţă. Să mergem către ea cântând, zările s-au luminat.
Să-i înfrângem fără preget, cu putere în apărare şi în atac, precum şoimul aruncă-te! Nu şovăiţi, ci cu furie călcaţi în picioare duşmanul, curajul e leacul îndoielii, răspunsul la provocarea vicleană.
Trebuie să luptăm pe două fronturi! Pe neînfrânatul Keneges (conducătorul triburilor migratoare ale pecenegilor între anii 1046-1049 – nota T.F.) şi pe uzi, Vlad i-a bătut de 23 de ori.
Împotriva ungurilor uneşte suferinţa cu încordarea. Fii scutul pământului transilvan…Fă-i să plângă amarnic pe invadatori!…
Puternica oaste a celor cu iţari largi şi lungi (a maramureşenilor) s-a aruncat ca şiomul în luptă, a lovit de două ori oastea năvalnică!…
La Piatra unde Sfatul ţării, pe culmea Rarăului, dă din strămoşi lumină, fiii să se îndrepte. Acolo se va hotărâ calea românului, nu la Târnova ce pacea n-o va aşeza….Luptă cu sânge rece, dar cinstit, altfel nu rabdă pământul, vai, nu rabdă. Luptele sunt folositoare când cugeţi. E sănătos să lupţi în apărarea hotarelor Bizanţului…”

DETURNAREA ISTORIEI

Din acest discurs, dar şi din altul, pe care nu-l mai redau, reies câteva evenimente şi lucruri necunoscute din istoria strămoşilor noştri. Se precizează că, în expansiunea lor către răsărit, după 54 de bătălii purtate cu vlahii, armata regalităţii ungare a reuşit să treacă Tisa şi să cucerească Aradul, ocazie cu care graniţa dintre unguri şi vlahi s-a mutat la Ineu. Mai târziu, regele Emeric al Ungariei este înfrânt cu armata sa, în timp ce încerca să pătrundă prin defileul Mureşului în Podişul Transilvaniei, de căter armatele moţilor şi maramureşenilor. După cum subliniază Prof. Dr. în istorie Augustin Deac „Textele Codexului Rohonxzy întăresc afirmaţiile cronicarului Annymus, completând, întregind datele referitoare la etapele următoare de subordonare a Ardealului şi precizează, printre altele, că Transilvania a fost subordonată doar în parte de către regele ungar Andrei al II-lea, după anul 1204”.
Înaintea confruntării cu trupele cotropitoare ale regelui ungar din anul 1166, conducătorul român ţine un discurs în faţa oştenilor, în limba română veche, din care reies alte evenimente necunoscute până acum de istorie:
- Rezultă cu claritate că Ţara Românească (Dacia) se întindea de la Marea Neagră până la Rarăul nordic moldovenesc şi dincolo de Carpaţi, până la Maramureş şi râul Tisa, şi era UNA. În cadrul acestei ţări unitare toate organizaţiile politice se subordonau domnitorului, care îşi avea reşedinţa în Muntenia.
- Sprijinul dat de papalitatea catolică regalităţii ungare pentru cucerirea acestei ţări ortodoxe.
- Se menţionează oraşele Arad şi Ineu, ceea ce înlătură toate minciunile ungurilor privind aşa-zisa „întâietate” a lor în Transilvania şi destramă falsificările acestora privind întemeierea de căter unguri a tuturor localităţilor din Transilvania.
Intrigă atitudinea istoricilor şi cercetătorilor maghiari, care nu au publicat şi nu publică nici un document din cele peste 10.000 aflate în Arhiva Academiei de Ştiinţe Ungare în manuscris şi necunoscute de opinie publică. Nu pomenesc nimic de numeroasele bătălii pe care le-au purtat cu vlahii. Aici este deturnarea istoriei şi falsificarea ştiinţei istorice ungare. Toţi oamenii de ştiinţă şi intelectualii unguri sunt vinovaţi pentru tăinuire de documente…
Cum era de aşteptat, traducerea Vioricăi Ehachiuc şi-a găsit destui duşmani. Unii chiar au afirmat că este un fals grosolan…
Codexul cuprinde şi versurile unui cântec de luptă, numit „Jurământul tinerilor blaki”, care a fost tradus astfel:
„O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic, veghetor/
Înşelător, să nu primeşti a te uni/
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/
Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/
Mergeţi voi, juraţi pe căciulă, pe puternica căciulă/
Să juri cu maturitate şi cu convingere!/
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternmic!”

Nota A -. Viorica Enachiuc este absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1963. Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologioe. Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova. A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică. Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel. Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi în Danemarca, unde a studiat scrierea runică.

L. Dascal

Liceul Waldorf

Cu vreo 15 ani în urmă am citit în cartea lui S.Prokofieff despre acest iniţiat cu numele Skythianos, care m-a uimit foarte mult. Ştiam deja de mai mulţi ani din cartea scriitorului francez Eduard Schure „Marii iniţiaţi” despre rolul imens care l-au jucat în procesul de evoluţie a omenirii Rama, Krishna, Hermes, Buddha, Zoroastru, Moise, Orfeu, Pitagora, Platon, şi bineînţeles, Regele Iniţiaţilor, cel mai mare fiu al lui Dumnezeu, Iisus Christos.
Seghei Prokofieff expune viaţa şi activitatea lui, făcând trimiteri la operele filosofului austro-german R.Steiner. Fiind la studii în Germania în anul 2002-2003, am avut posibilitatea să consult voluminoasele „Opere complete”ale acestui autor, care este, apropo, şi fondatorul pedagogiei Waldorf (în anii 1919-1925). În biblioteca Universităţii Libere din Stuttgart, am descoperit şi alţi autori care vorbeau în diferite contexte de Skythianos.
Din operele lui R.Steiner am constat că într-o perioadă de circa 10 ani (1904-1914) el îl aminteşte de 7 ori în diferite conferinţe publice, sau pentru membrii Societăţii Antroposofice.
Cine este, totuşi, acest Skythianos?
Skythianos – „este unul dintre cei mai mari iniţiaţi de pe Pământ”, „moştenitorul înţelepciunii atlanteene”, „o personalitate străveche înalt dezvoltată, care într-o încarnare mai târzie a condus şcolile secrete din Asia, iar încă mai târziu a fost învăţător spiritual în şcolile secrete ale Rozicrucienilor din Europa”.
De la bun început parcă se aruncă în ochi faptul că în comparaţie cu alţi mari iniţiaţi ai omenirii, după cum sunt consideraţi Zaratustra, Buddha, sau Manu, R. Steiner vorbeşte succint despre Skythianos, de parcă n-ar dori să înlăture până la capăt acoperemântul dens al tainei, care ocroteşte această personalitate. În alt loc se menţionează despre el ca despre „un mare conducător al omenirii, pe care noi îl numim cu numele Skythianos”. Acesta împreună cu Buddha sunt calificaţi ca premergătorii lui Mani (fondatorul maniheismului din Persia). Apropo, Buddha este, la rândul său, numit acolo discipolul lui Skythianos.
Un autor citat de R. Steiner (S. Archelai în „Acta Disputationis”) spune că el era un scit din Sciţia ( de aceea este supranumit aşa) , dar, de fapt, el are un alt nume adevărat: Saracenus, şi că a trăit în timpul activităţii apostolilor. El, sau discipolul său Terebintus, la dictarea acestuia, a scris patru cărţi: „Mysteria”, „Capitola”, „Evanghelium” şi „Thesaurus”. Nu se cunoaşte exact locul său de naştere, dar se afirmă că locuia „vis-a-vis de peninsula Asia Mică”, pe ţărmul de nord al Mării Negre şi era un negustor neobişnuit de învăţat, care călătorea departe de locurile natale: până în Arabia şi în Egipt. După moartea sa soţia-văduvă, care era de origine persană, a cumpărat un băiat sclav, căruia i-a dăruit libertatea şi acele patru cărţi. Studiindu-le, tânărul numit „fiul văduvei” devine fondatorul curentului spiritual al „maniheismului” (Manu).
În ciclul de conferinţe ale lui R.Steiner „Orientul în lumina Occidentului” se menţionează că spre deosebire de Buddha – care avea putere de influenţă asupra corpului astral al omului şi de Zaratustra – care putea influenţa corpul vieţii (cum mai este numit corpul eteric), apoi Skythianos era iniţiat în cunoaşterea celor mai profunde mistere şi mai greu de pătruns – misterele corpului fizic, inclusiv în tainele morţii şi reînvierii. Adică el poseda înţelepciunea Misterelor Saturniene, ce ajută să conducă spiritul uman dintr-o veşnicie spre altă veşnicie.
În prelegerea sa din 14.XI.1909 R.Steiner spune că Skythianos este iniţiatul, activitatea spirituală a căruia se extindea de la graniţele apusene ale Europei (de la misterele celtice din Irlanda) până în Siberia, adică cuprindea toate părţile Europei, inclusiv Centrul şi Estul. Cele mai importante elemente ale culturii populaţiei europene care a rămas aici şi nu a emigrat în Asia, se aflau sub influenţa marelui iniţiat. Anume lui i-a revenit misiunea de a crea noi centre misteriale în Europa de Nord, în Centru şi apoi în Sud-Estul Europei, răspândind în ele înţelepciunea din Atlantida. Clarvederea instinctivă de a pătrunde în lumea spirituală pe care o aveau atlanteenii, odată cu scufundarea omenirii în lumea materiei, a fost transmisă în competenţa lui Skythianos. „Când se pronunţă numele lui, persoanele ce cunosc misterele europene îşi îndreaptă privirile spre unul dintre cei mai mari iniţiaţi de pe Pământ”.
Din această caracteristică S.Prokofieff face concluzia că:
1. Este vorba de o personalitate adânc ascunsă, care se ferea chiar şi de discipolii săi, care, la rândul lor, doar în cazuri excepţionale se manifestau deschis pe arena istoriei.
2. Locul tainic unde se păstra înţelepciunea primordială a Atlantidei şi unde au fost create apoi misterele Hiberniene „ultimele misterii măreţe ale omenirii” a fost insula Irlanda.
3. Sarcina de a păstra înţelepciunea primordială a întregii omeniri şi a clarvederii în lumea spirituală „pentru timpurile de mai târziu”, era sarcina cea mai grea, care a fost încredinţată anume lui Skythianos.
4. Şi ultima: Skythianos poseda cunoştinţe, care cuprindeau toată evoluţia Pământului de la eonul vechiului Saturn până la viitorul eon al lui Vulcan (Jupiter). Iar aceasta înseamnă că acest iniţiat este în acest sens esoteric păzitorul misterelor de Miază-Noapte ale lumii, care sunt legate cu starea sufletului uman, când ajunge pe culmea drumului spiritual dintre moartea corpului fizic şi o nouă naştere. În alt context R.Steiner menţiona (în altă conferinţă) că „În Hibernia realitatea fizică a Evenimentelor din Palestina (de pe Golgotha) erau percepute în mod spiritual”. Deci, putem concluziona că în timpul vieţii lui I.Christos Skytianos era întrupat pe Pămînt, activa în Misterele din Hibernia şi a putut, desigur, să urmărească în mod spiritual toate evenimentele, care au avut loc în cei trei ani de viaţă ai lui Christos pe Pământ (de la botezul în Iordan până la Înviere și Înălţare).
În prelegerea din 14 noiembrie 1909 R.Steiner indică că Skythianos de la bun început „a inspirat conducătorii culturii vechi europene”, adică pe conducătorii principali ai misterelor celtice şi scitice, iar ulterior el a participat la crearea pe Pământ a diferitor curente ale creştinismului ezoteric.
Pentru a influenţa şi a transforma viaţa sufletească a popoarelor est-europene Skythianos a înfiinţat pe teritoriul Sciţiei un deosebit „centru de inspiraţie şi iniţiere” (OC, V.158, 9.XI.1914). Activând în acest centru şi prin intermediul discipolilor săi el a jucat un rol imens în pregătirea sufletelor populaţiei sud-est europene (inclusiv a Daciei) pentru acceptarea creştinismului.
S.Prokofieff consideră că apostolul Andrei, care a răspândit Evanghelia în partea de Nord a Mării Negre printre daci şi sciţi, se afla în relaţii deosebit de apropiate cu acest mare iniţiat. El chiar presupune că în una dintre precedentele sale întrupări apostolul Andrei ar fi fost un discipol al lui Skythianos. Despre existenţa acestei legături, deja în primele secole creştine indică, de exemplu, următoarele cuvinte enigmatice ale Sf. Ieronim „Tao sciţilor arde în focul credinţei” (prin Tao se are în vedere vechea înţelepciune a atlanţilor pe care ei o păstrau datorită activităţii anterioare în aceste locuri ale lui Skythianos). Probabil, din aceeaşi cauză apostolul Andrei în antichitate uneori era reprezentat cu o cruce în formă de Tao în mână.
În altă prelegere R. Steiner menţionează că Skythianos împreună cu Buddha, Zaratustra şi Manes, formau un Colegiu al marilor iniţiaţi ai lumii, la şedinţele căruia a fost elaborat un Plan care prevedea cum trebuie înţelepciunea Bodhisatwilor din perioada postatlanteană să influenţeze omenirea mai puternic.
Dacă operele complete ale lui R. Steiner (în 350 de volume) nu sunt accesibile în limba română, atunci cartea lui Serghei Prokofieff „Destinele spirituale ale Rusiei şi misterele viitoare ale Sfântului Graal” (M „Enigma”, 1995), în care 3 capitole sunt consacrate lui Skythianos, o putem consulta, cel puţin în limba rusă. (С. О. Прокофьев ”Духовные судьбы России и грядущие мистерии святого Грааля” М. Энигма. 1995. 545с.)

Ca şi alte populaţii, geto-dacii au moştenit, din vremurile îndepărtate ale societăţii matriarhale, cultul fecundităţii şi al zeiţei-mamă. Ea este prezentă în multe statuete aparţinând culturii Cucuteni. Cultul zeiţei-mamă continuă să existe şi în zilele noastre, sub forma adorării fecioarei Maria. Referitor la transmiterea acestui arhetip, sub diferite nume pe parcursul timpului, putem constata cum la Efes, unde a fost construit templul zeiţei Artemis, una din cele şapte minuni ale lumii, cultul acesteia a fost înlocuit cu cel al fecioarei Maria, care conform tradiţiei, a trăit acolo în ultima perioadă a vieţii. Pe locul unde se spune că a locuit există acum o biserică.
Herodot şi Strabon mentionează existenţa la daci a zeiţei Bendis, zeiţa Lunii, a farmecelor şi vrăjilor, corespunzătoarea Artemisei grecilor. Imaginea ei apare în mai multe reprezentări plastice descoperite până în prezent.
Cultul zeiţei Bendis, care îsi avea templul său în Pireu (cf. Strabon) fusese introdus oficial la Atena în 429 î.H., unde la sărbătoarea ei se jertfea o scroafă, animalul său preferat.
Bendis este „cea mai raspândită personificare tracă a Mamei Zeilor”(A.Fol şi I.Morozov).
Cerul era ca o zeiţă - Mamă iar moartea era o nouă naştere, o renaştere în lumea siderală
Prezenţa unei zeităţi dace în panteonul grecesc dovedeşte nivelul spiritual ridicat la care ajunsese civilizaţia geto-dacă, cu mult înaintea lui Burebista, şi influenţa pe care o exercita asupra civilizaţiei elene.
Puterea şi respectul de care se bucura zeiţa mama a făcut ca ea să fie venerată în practicile magice cum este şi Căluşul. Astfel, căluşarii se travesteau în femei, pentru a nu fi recunoscuţi de Rusalii (Iele), care puteau să-i îmbolnăvească. Pentru a se proteja, ei venerau fie trei zâne, fie pe Irodeasa (substitutul zeiţei mamă). Ei nu începeau dansul ritual fără să pomenească numele Irodesei, iar dacă erau ospătaţi, prima îmbucatură din mâncare trebuia sa fie aruncată sub masă pentru Irodeasa. (Marcel Olinescu, Mitologie Româneasca).
Tot în vremurile antice, ultima zi de iarnă în emisfera nordică era sărbătorită ca noaptea în care Marea Zeiţă Mamă a dat naştere copilului Zeu Soare. Mai este numită şi Yule, ziua în care un buştean mare este adăugat unui foc în jurul căruia toată lumea dansa şi cânta pentru a trezi soarele din lungul său somn de iarnă.
Vreme de milenii, Mama-Pământ zămislea şi năştea singură. Amintirea acestui „mister” supravieţuia încă în mitologia olimpică (Hera - concepe singură şi dă naştere lui Hefaistos, lui Ares) şi se lasă descifrată în numeroase mituri şi în numeroase credinţe populare cu privire la zămislirea oamenilor din Pământ, naşterea pe sol, depunerea noului născut pe pamant etc. Născut din Pământ, omul, murind, se reîntoarce la mama sa.
Crizele care pun în pericol recolte (inundaţiile, secetele etc) vor fi traduse pentru a fi înţelese, acceptate şi stăpânite în drame mitologice. Civilazaţiile agricole elaborază ceea ce se poate numi o religie cosmică, pentru că activitatea religioasă este concentrată împrejurul misterului central: înnoirea periodică a Lumii.
Arborele cosmic este socotit a fi în Centrul Lumii şi uneşte cele trei regiuni cosmice, căci el îşi asumă radacinile în Infern şi vârful său atinge Cerul. Cer şi Pământ, masculin şi feminin etc., aparţin totodată la două grupe rituale antagonice, iar confruntarea dintre două principii cosmogonice,(Iarnă/Vară; Zi/Noapte; Viaţă/Moarte) are o semnificatie profundă: confruntarea, întrecerile, luptele trezesc, stimulează sau augmentează forţele creatoare ale vieţii.
Din neolitic până în epoca fierului, istoria ideilor şi a credinţelor religioase se confundă cu istoria civilizaţiei. Fiecare descoperire tehnologică, fiecare invenţie economică şi socială etc., se pare, „dublată” de o semnificaţie şi de o valoare religioasă. Vasele antropomorfe şi statuetele descoperite pun accentul pe fecunditate şi fertilitate, deci pe cultul zeiţei Mamă.
Un mare număr de altare şi sanctuare şi diverse obiecte culturale, vădesc o religie bine organizată. În staţiunea neolitică de la Căscioarele, la 60 km sud de Bucureşti, s-au scos la iveală rămăşitele unui templu ai căror pereţi erau pictaţi cu magnifice spirale în roşu şi verde pe fond alb-gălbui. Nu s-au găsit statuete, dar o coloană de doi metri şi o alta mai mică indică un cult al stâlpului sacru, simbol al lui axis mundi. Simbolismul lui axis mundi asimilează arborele cosmic cu stâlpul cosmic (columna universalis).Templu-sanctuar descoperit în interiorul unei locuinţe din centrul aşezării neolitice de la Căscioarele, jud. Călăraşi, avea un rol important în practicile magico-religioase legate de cultul fecundităţii şi fertilităţii. El aparţine fazei a 2-a culturii Gumelniţa. Mileniul IV a.Chr. „Mitologiei pietrei şlefuite” i-a urmat o „mitologie a metalelor”; cea mai bogată şi mai caracteristică fiind elaborată în jurul fierului. Metalurgia fierului terestru este aceea care a făcut acest metal apt pentru folosirea zilnică. Acest lucru a avut consecinţe religioase importante. Metalele „cresc în sânul pământului”. Peşterile şi minele sunt asimilate matricei Mamei-Pământ.
Toate mitologiile minelor şi munţilor, nenumăratele zâne, genii, elfi, fantome şi spirite, sunt epifaniile multiple ale prezenţei sacre pe care omul o înfruntă patrunzând în nivelurile geologice ale Vieţii. În numeroase mitologii, fierarii divini făuresc armele zeilor, asigurându-le astfel victoria împotriva Dragonilor şi a altor Fiinţe monstruoase.
Toate aceste idei şi credinţe dezvoltate în jurul meseriei minerilor, metalurgilor şi fierarilor, au îmbogăţit considerabil mitologia lui homo faber moştenită din epoca pietrei.
Însă cînd a inceput în ţările de lîngă Carpaţi epoca aşa-numită a fierului? În Egipt, acest metal ne apare cunoscut încă în timpurile dinastiilor V şi VI sau cu 4200-4650 ani înainte de era noastră. Însă pe şesurile Nilului fierul era important. Cea mai veche populaţie a Egiptului, după cum ştim, era compusă din triburi pastorale şi agricole, ce emigrase odată de la Carpaţi spre ţinuturile meridionale.
De altă parte, după vechile tradiţii greceşti, cei dintîi lucrători de fier ne apar în ţinuturile de apus ale Scythiei ori, cu alte cuvinte, în părţile României şi ale Transilvaniei de astăzi.
Homer aminteşte lîngă Oceanos potamos sau Istru de aşa-numitele Porţi de Fier, ca de un vechi şi celebru monument al lumii anteelene.
Iar Eschyl, în poema sa dramatică despre încatenarea lui Prometheu, ne spune că între muntele aşa-numit Pharanx (Paring) şi între Rîul cel turbat (Oltul) locuiau chalybii, faurii de fer, cei mai remarcabili metalurgi ai lumii vechi. În aceeaşi poemă a sa, Eschyl ne repeta vechea tradiţie grecească după care regiunea cea muntoasă a Scythiei de apus, unde a fost crucificat Prometheu, era numită ţara mama-fierului.
Vedem astfel că ţinuturile de lîngă Marea Egee şi cele de lîngă Marea Mediterană localizase originea industriei fierului în regiunea cea muntoasă a Scythiei de apus, în Ţara Românească şi în Transilvania de astăzi.
Începând cu Epoca Fierului se manifesta efectul suprimării valorilor spirituale materne şi exacerbarea celor patriarhale. Cele mai numerose reprezentări sculpturale se circumscriu practicilor religioase şi funerare, şi sub acest aspect, divinităţile împrumutate de la pantheonul greco-latin şi cele ale autohtonilor geţi îşi interferează adesea sensurile şi semnificaţiile, asimilându-se. De largă circulaţie s-au bucurat Jupiter, Hercule, Minerva, Marte, Apollo, Bachus, Artemis - Diana s.a. Venerat era şi Călăreţul trac (Tomis), divinitatea populaţiilor dace din regiunea balcano-dunăreană. De asemenea, numeroase statui şi inscripţii de epocă îngăduie constatarea pătrunderii de timpuriu a unor zeităţi orientale: Isis (zeiţa egipteană a naturii fecunde şi a maternităţii), Mithras (zeul lumii cereşti, al Soarelui, al purităţii şi al adevărului), Cibele (mama zeilor) ş.a., zeităţi venerate, desigur, de către comunităţile negustoreşti orientale prezente mai ales în zona Dobrogea.

dacii.ro

ADRIAN BUCURESCU

Despre celebrele tăbliţe descoperite de arheologul Nicolae Vlassa la Tărtăria, judeţul Alba, în anul 1961, s-au scris şi se vor mai scrie cărţi întregi. Controversele legate de aceste artefacte de lut nu fac decât să ţină mereu trează atenţia specialiştilor şi a publicului larg asupra lor. Ceea ce urmează nu e decât un rezumat al unor studii îndelungate asupra istoriei noastre din Neolitic şi chiar din vremuri mai îndepărtate.
Mai întâi, să vedem ce vrea să transmită ciudatul toponim Tărtăria, care astăzi nu mai este înţeles. Am aflat, într-o inscripţie descoperită la Cluj-Napoca antroponimul dacic TATTARIO, ce poate fi la originea toponimului de astăzi. Am citit acest nume T-AT-TA-RIO, şi l-am tradus astfel: ”Cel de deasupra Apei; Cel care conţine Apă; Cel dus pe (de) Apă” (cf. rom. râu; iezer; ţuţuroi ”şiroi; robinet”; ţurţure; ciutură). Cum tăbliţele au fost descoperite pe malul stâng al Mureşului, s-ar putea presupune că sintagma antică se referă la râul respectiv. Numai că, în vechime, toate aşezările umane se întemeiau lângă ape, căci altfel nu ar fi supravieţuit, aşa că Tattario trebuie că se referea la altceva sau la altcineva.
Cum toate actele importante ale omului vechi erau legate de divinităţi, iar ”Cel dus pe (de) Apă” era chiar profetul trac Orfeu, înseamnă că acesta era venerat şi la Tărtăria, unde probabil i s-a ridicat şi un sanctuar. Admiţând că era patronul divin al aşezării de pe Mureş, e posibil ca şi tăbliţele să aibă legătură cu el. Conform legendelor antice, Orfeu a fost decapitat de dansatoarele sacre trace, iar capul lui a fost aruncat în râu, şi, plutind pe valuri, a continuat să cânte! Ei bine, pe una din tăbliţele de la Tărtăria este decupat un cap, deasupra unei cruci, căci, în iconografia tracică Orfeu apare şi răstignit.
Pe aceeaşi tăbliţă, apar şi ideograme, pe care învăţaţii le-au citit astfel: NUNKASAUGULASPAIDIMKARAI. Despărţind textul, am ajuns la următoarea lectură: NUN KA SA UGULAS PA IDIM KA RAI. Traducerea: Nobilul care ştie tainele va merge în Rai. Atenţie: topica este exact ca în limba română! Desigur, textul se referă la tainele divine, în acest caz orfice, la care aveau acces numai preoţii, nobilii şi alţi câţiva iniţiaţi.
Pe altă tăbliţă sunt încrustaţi un cal şi un ţap. Cercetând iconografia orfică, am aflat un mozaic din secolul V, descoperit la Ierusalim, care-l înfăţişează pe Orfeu cântând la liră, iar la picioarele lui străjuiesc doi ucenici cu cap de om; însă unul are trupul de cal iar celălalt de ţap. Este limpede că şi pe tăbliţa de la Tărtăria şi pe mozaicul de la Ierusalim personajele, evident sacre, sunt aceleaşi. În bibliografia orfică, Olympus şi Linus sunt cei mai apreciaţi învăţăcei ai marelui profet şi cântăreţ al tracilor. În limba tracă, OL YMPUS însemna ”Cal Impunător; Cal Voinic” (cf. rom. cal; clampă ”cal înalt şi grebănos”; hleamp ”grajd; staul pentru cai”), iar LINUS – ”Căprior; Ţap” (cf. slav. ielen ”cerb”; fr. elan ”elan”). Aşadar, calul şi ţapul de pe tăbliţa de la Tărtăria sunt simbolurile celor mai apropiaţi ucenici ai lui Orfeu, care, de altfel, au şi murit odată cu învăţătorul lor, ucişi tot de dansatoarele trace.
Cercetările nu se opresc aici. Să revenim la textul tradus prin ”Nobilul care ştie tainele va merge în Rai”. În vremea veche, limba nu era încă precisă, lexicul abunda de omonime şi sinonime, şi nici gramatica nu se închegase, fiind ajutată şi de intonaţie. Aşadar, modul indicativ, timpul viitor, putea avea valoare şi de conjunctiv sau de imperativ. Astfel, la un moment dat, PA IDIM, cu sensul de ”va merge” în textul de la Tărtăria, a căpătat sensul de ”să meargă”, ajungându-se la teribila datină dacică de a se trimite la un anumit interval de timp un sol la Zalmoxis, ales dintre cei mai inteligenţi şi mai curaţi tineri, pentru a transmite dorinţele poporului. Şi cum credinţa le era autentică, tinerii geto-daci se întreceau aprig, în forţă fizică şi în cunoştinţe, ca să fie vrednici de a ajunge în Cer. Aşa mărturisesc, în scrierile lor, autorii antici, începând cu Herodot.

[ARGUMENT:] Sigur ca nu putem pretinde ca am spus tot despre Zamolxis in acest foarte scurt articol. Fara indoiala s-ar putea scrie un tratat veritabil pe acest subiect, ceea ce s-a si intamplat deja. Si am putea spune, ca spre rusinea noastra – a poporului daco-român, a fost scris nu de un reprezentant al acestui popor, despre care, avem impresia cateodata, ca si-a uitat istoria, radacinile si povestile. Si totusi, exista site-uri, carti cu sutele, reviste si diverse materiale care fac publice informatii despre daci si Dacia – ceea ce inseamna ca tertipul romanilor de a sterge din izvoarele istorice aceste 2 nume esentiale nu a reusit. Inseamna ca secolele de lupte, sangele si lacrimile varsate pe pamant, nu au fost in zadar. Si regele Decebal nu a murit in zadar. Si conform profetiei inscrise pe piatra Muntelui si in sufletul nostru, Zamolxis se va intoarce printre noi. Si daca nu se va intoarce el, nu-i bai… noi, oricum intr-un final, ajungem la dansul. Pentru ca noi stim cine suntem. Noi, dacii! (psih. Andrei Ludosan)

CUPRINS: Aspecte principale. / Zamolxis si Pitagora. / Reforma religioasa in lume pe timpul lui Zamolxis. / Zeul Htonic (subpamantean). / Zeul Urs. Sambata Ursului. Zamolxis si Odin. / Zeul Luminii. / Kogaionon. Muntele Sacru. / Cei 2 ZALMOXIS. Copiii Cerului. / Doctrina Zamolxiana.

ASPECTE PRINCIPALE.
Zalmoxis (Zamolxes, Zamolxis, Zamolxe) este considerat in mod comun, zeul suprem din panteonul geto-dacic. Altminteri, este Marele Reformator al religiei geto-dacilor. Se stie ca, sub indrumarea lui Zamolxis, geto-dacii credeau in nemurire. Eliade, urmând studiile lui Linforth, face o precizare esenţială în înţelegerea cultului zalmoxian, anume că áthanatizein nu înseamnă “a se crede nemuritor”, ci “a se face nemuritor”. Această “imortalizare“, după termenul folosit de Eliade, “se dobândea prin intermediul unei iniţieri, ceea ce apropie cultul instaurat de Zalmoxis de Misterele greceşti şi eleniste“.
Multitudinea de aspecte ne pot ajuta sa construim un portet mitic, astfel Zamolxe a fost : DAIMON GETIC (Herodot), INITIAT (Strabon, Iordanes, Herodot), MEDIC PSIHOTERAPEUT (Platon), LEGISLATOR (Diodor din Sicilia), PROFET (Strabon), MARE PREOT SI REFORMATOR RELIGIOS (Herodot, Iordanes, Strabon), ZEUL CARPATIC AL NEMURIRII (Al.Busuioceanu), ZEU TOTEMIC URS (R.Vulcanescu), ZEUL-MOS (N.Densusianu).

ZAMOLXIS SI PITAGORA.
Herodot, parintele istoriei, îl plaseaza pe unul din acesti Zalmoxis ca si contemporan cu Pitagora, iar pentru a-i da o dimensiune perena, adauga: “…mi se pare, însa, ca el a trait cu multi ani înainte de Pitagora”(Istorii. IV.96). Personajul Zalmoxis, contemporan cu Pitagora, era considerat un reformator, pentru ca el, prin învataturile pe care le propovaduia, a adus “zalmoxianismul ” mai aproape de puterea de întelegere a poporului, popor care l-a cinstit ca pe unul “vrednic de domnie”, adica de a conduce, a sfatui. În baza afirmatiilor lui Herodot cu privire la Zalmoxis, despre care spune – legat de natura lui umana- ca “fiind doar un muritor, a fost rob, în Samos, robul lui Pitagora”, se pot formula câteva idei: – Cunoscând ca Pitagora (cca 580 – 500 î.e.n.) a facut calatorii de studii în Iudeea, Persia, Fenicia, Egipt, apoi Sparta si Creta, se pare ca l-ar fi întâlnit pe acel epopt în zalmoxianism în calatoria din Egipt, unde, conform lui Strabon, deprinsese cunostinte astronomice de la initiatii (preotii) de acolo. Este posibil ca Pitagora si epoptul în zalmoxianism, care va deveni un Zamolxis, sa se fi apropiat ca dascal-învatacel si nu neaparat ca stapân-sclav. (D. Oltean, 2006)

REFORMA RELIGIOASA IN LUME PE TIMPUL LUI ZAMOLXIS (sec. VI i.e.n.)
Trebuie mentionat ca in secolul VI i.e.n. când noul Zalmoxis reforma religia geto-dacilor, tulburator, în întreaga lume antica se întâmplau lucruri deosebite, decisive pentru istoria umanitatii: – La Babilon, în timpul lui Nabucodonosor, se construia (între 605-526 î.e.n.) zigguratul Etemenaki, cunoscut ca “Turnul lui Babel”, în mod cert si cu rol de observator astronomic. – Traia si crea filozoful chinez Lao-Tse (604-531 î.e.n.), întemeietorul daoismului. – Traia si crea Zarathustra (599-522 î.e.n.), filozof si întemeietor al religiei iraniene. – Traia Sakya-muni, adica Gauthama Buddha (555-486 î.e.n.), întemeietorul budismului. – Traia filozoful si moralistul Kon -Fu -Tzî (551 – 479 î.e.n.), întemeietorul confucianismului. – Se scriau cele mai vechi parti ale Bibliei, parte redactate în sec. VI î.e.n. – În Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine etrusca, “Lupoaica”, devenita simbolul cetatii Eterne .
O explicatie la aparitia aceastei incredibile liste de reformatori si reforme, ar putea fi cele spuse de Diodor din Sicilia (?-21 e.n.): “Într-adevar, se povesteste la arieni ca Zarathustra a facut sa se creada ca o zeitate buna i-a dat legile întocmite de el. La asa-numitii geti, care se cred nemuritori, Zamolxis sustine si el ca a intrat în legaturi cu zeita Hestia, iar la iudei Moise cu divinitatea careia îi spune Iahve…”(“Biblioteca istorica” 1.94.2.) Dupa întoarcerea acasa, ZAMOLXE avea sa construiasca amintita “casa” în care-i aduna pe puternicii tarii, punându-i sa “benchetuiasca”, cert fiind vorba de mese rituale, învatându-i ca sunt nemuritori. Aceasta “casa” trebuie sa se fi aflat într-o zona accesibila si frecventata. Herodot specifica, legat de casa în care marele preot facea cunoscute învataturile sale în “adunarea barbatilor”, ca era o constructie cu caracter public si aminteste ca noul Zamolxis a poruncit sa i se construiasca apoi si o locuinta subpamânteanâ, de uz personal, în care avea sa traiasca timp de trei ani, facând prorociri bazate pe semne ceresti si primind numele de zeu, dupa care s-a retras, “petrecându-si viata într-o pestera…”

ZEUL HTONIC (subpamantean).
Alti istorici îl considera doar patronul lumii subpamantene, al imparatiei morţilor, avand, astfel, caracter htonic, dar a fost identificat si cu Gebeleizis, zeu geto-dac al furtunii, trasnetelor si fulgerelor. Matthaus Pratorius (1688) propusese pentru varianta ”Zamolxis” – zamol = pamant. In 1852, Cless il compara pe Zamolxis cu zeul lituanian al pamantului, Zameluks. Abia Paul Kretschmer, în 1935, a elaborat demonstraţia lingvistică, discutând în paralel Zemelô (de pe inscripţiile funerare greco-frigiene din Asia Mică), tracul zemelen (pământ) şi Semele (zeiţa pământului, mama lui Dyonisus), termeni care derivă din tema protoindoeuropeană *g’hemel-, pământ, sol, aparţinând pământului (cf. şi avesticul zam, pământ, lituanianul žêmé, letonul zeme, vechi prusacul same, semme, vechiul slav zemlia, „pământ, ţară”). Caracterul htonic al zeului a fost evidenţiat de anumiţi autori antici, precum şi de către mulţi savanţi moderni, care l-au pus pe acesta în relaţie, pe de o parte, cu Dionis şi Orfeu, şi, pe de altă parte, cu personaje mitice sau puternic mitologizate, a căror trăsătură principală era fie o tehnică şamanică, fie mantica, fie coborârile în Infern. Mircea Eliade, însă, vede în relatările lui Herodot despre cultul lui Zalmoxis elemente ce îl apropie pe zeul dac de Mistere.

ZEUL URS. SAMBATA URSULUI. ODIN SI ZAMOLXIS.
Puternic, violent, imprevizibil si uneori chiar crud, ursul este un animal venerat inca din cele mai vechi timpuri; cultul Ursului era atestat la geto-daci, insusi numele lui Zamolxis fiind legat de blana acestui animal. In mitologia româneasca Ursul este investit cu multiple virtuti apotropaice (protectoare), terapeutice si meteorologice. Jocul cu masti de Urs simbolizeaza moartea si reinvierea naturii. Etalarea de forta, vitalitate si dibacie in miscari Jocul Ursului este extrem de spectaculos in Moldova. Mastile costum sunt realizate fie din insasi blana animalului, jupuita impreuna cu capul ursului, fie din blana de oaie sau din paie (funii rasucite si cusute pe un costum de haine mai vechi). Varietarea modalitatilor de realizare a mastii de Urs este destul de mare, bucurandu-se de o atentie speciala in Bucovina. Cetele de Ursi pot fi independente dar, de regula, ele alcatuiesc un nucleu ceremonial in cadrul grupurilor complexe de mascati (Malanca, Benzile, Partiile etc.) Jocul propriu-zis al Ursilor (2-4-8) este condus de un “ursar” (personaj fara masca, imbracat cat mai bizar si cu un coif pe cap) care ii indeamna sa se miste in ritmul tobelor, batute in ritmuri tot mai alerte.
La 15 august, Sfânta Maria Mare, sarbatoare crestina suprapusa peste sarbatoarea ursului la daci.
In credintele traditionale rominesti exista o sarbatoare arhaica dedicata acestui animal: Sambata Ursului ( a 3-a simbata din Postul Mare prepascal), cind in popor se crede ca toate ursoaicele nasc pui. Simpatizat in zonele folclorice de munte ale Romaniei, ursul e numit familiar Mos Martin, dar are si o divinitate patronala: Sfintul Ursea.
In antichitate preotesele tuturor variantelor artemice se invesmintau, la ceremonii, in timpul dansurilor rituale, in piei de urs.
Porphiros, explică varianta numelui zeului - Zalmoxis - prin cuvântul trac zalmos, „piele, blană” , ceea ce se acordă cu o anecdotă conform căreia, la naşterea lui, o blană de urs a fost aruncată peste Zalmoxis. Din această etimologie, unii autori au dedus că Zalmoxis ar fi fost la origine un Bärengott (zeu-urs). Ipoteza este reluată de Ryhs Carpenter care îl aşează pe zeul get printre alţi “sleeping bears” (“urşi dormind” ). Astfel, Zamolxis se aseamana cu Odin.
Odin şi Zamolxes, de exemplu, sunt nu numai nişte lideri spirituali războinici, dar şi nişte taumaturgi. Odin caută accesul la intelepciune şi invăţătură printr-un fel de supliciu pe care şi-l impune singur. Se spânzură de Copacul Vieţii timp de nouă zile şi nouă nopţi şi se lasă străpuns de suliţe şi suferă cumplit, până cind, in sfârşit, este capabil să culeagă cunoştintele secrete. In felul acesta, Odin obţine accesul la marile invăţături care guvernează lumea şi darul profeţiei. După cum ştim, Zamolxes deţinea, de asemenea, puteri oracolare şi avea acces la marile invăţături secrete. Ca şi Odin, şi el parcursese un fel de ciclu iniţiatic; dispăruse intr-o peşteră şi reapăruse după o lungă perioadă de timp. Si unul şi celălalt trecuseră frontiera interzisă oamenilor şi pătrunseseră in zona misterului şi a invăţăturilor ezoterice absolute. Mai mult, trecuseră dincolo de moarte şi reveniseră din impărăţia morţii printr-un fel de sacrificiu autoimpus. Să notăm, in treacăt, similitudinile dintre acest ritual păgan, atribuit lui Odin şi Zamolxes, şi mitul creştin al sacrificiului hristic de mai tirziu. (Sursa: N.F.S. Gruntvig – “Danaismul si civilizatia nordica”, Cap. XIV – Romania si Danemarca – Nicolae Sacalis).

ZEUL LUMINII
Zamolxis – Gebeleizis este cerul luminos. Si tot ce-i tulbura armonia –furtuna, norii- trebuia combatut. De aceea, de pilda, se tragea cu sageti in vazduh, spre nori. Este, evident, o zeitate uraniana, lucru confirmat si de amplasarea sanctuarelor pe munti, cit mai aproape de bolta cerului. Iar ritualul funerar consta in incinerare, ceea ce permite sufletului sa se inalte… (Mihaela Dorobantu, 2003)

KOGAIONON – MUNTELE SACRU.
Între perioada de locuire în acel centru unde era “casa barbatilor” si retragere, din textele lui Herodot si Strabon se constata ca a existat o perioada de locuire de trei ani într-o locuinta subpamânteana, care a însemnat prorociri pe baza de semne ceresti, ceea ce ne poate duce la concluzia ca acea locuinta ar fi putut fi un observator astronomic, construit undeva într-o zona favorabila observarii mersului astrelor si planetelor, care nu putea fi decât un munte, devenit o zona sacra. De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legatura cu “zona sacra” sau “muntele sacru”, în mai tot lantul Carpatilor, cum ar fi Muntii Calimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omul (N. Densusianu).
Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului- muntele sfânt- s-au ridicat obiectii legate de faptul ca muntele în cauza trebuia sa fie, neaparat,”un munte ascuns”, asa cum pretind vechile traditii. În legatura cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit ca majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea ca muntele “Kogaionon” al dacilor este Dealul Muncelului ( Dealul Gradistei), din Muntii Orastiei, cu complexul sau de sanctuare. Istorici de seama ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite ca Cogheonul ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei pesteri situata aproape de vârf, adusa în atentie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen,Gugu, atât pentru munte, cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintita de Strabon) Conform vechilor traditii, o însusire a muntelui sacru trebuia sa fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banala ceata, care ar exclude ideea de supranatural. Aceasta ceata are explicatii meteorologice foarte precise, si totusi, impresia de sacralitate se pastreaza, ca si alte elemente interesante de mentionat intr-un studiu viitor.

CEI 2 ZALMOXIS = APOLLON si ARTEMIS.
Bucurescu (2003) realizeaza o conexiune intre Apollon si Zamolxis. Astfel, in interpretarea din Dacia Divina (Capitolul Viata si Petrecerea Copiilor Cerului), se povesteste astfel:
Imparatul Orpheus proorocise ca, la 24 de veacuri dupa trecerea lui la cele vesnice, in Marea Campie ce margineste Istrul la Miazanoapte, Se vor naste Doi Copii Ceresti care vor mantui lumea. Cand s-a apropiat acest soroc, MARIA, Fecioara, ce era preoteasa, la templul ABANTES, de pe malul stang al raului NAPARIS, a fost instiintata de arhanghelul CAEPROEZUS ca va naste doi prunci de la Duhul Sfant. [...] Si Maria I-a nascut pe APOLLON si pe ARTEMIS inspre zori. (Adrian Bucurescu, 2003).
Mitul evocat de Bucurescu poate parea cu desavarsire crestin, si totusi atributele principale ale Gemenilor Divini si ale lui Iisus Christos, sunt totusi unele si aceleasi. Precizam aceasta deoarece mitul gemenilor divini este atestat cu mai multe sute de ani inainte de Christos, ceea ce este posibil sa fie una dintre cauzele acceptarii foarte facile a crestinismului de catre geto-daci.
In limba traca, numeralul DOI apare in numeroase forme si sintagme, ce ii evoca pe cei doi copii ceresti: DA, DAE, DES, DIS, DO, DOI, DOS, TA, TAE, TAI, TE, TES, THE, TI, TIS, TOS. Numeralul DOI, inteles ca “mai multi decat unu” a devenit numar colectiv al substantivelor, ramanand in daco-romana ca -et (arburet, bradet, bunget, clabucet, faget, frasinet, nucet). (…) Imaginatia populara geto-dacica a dus la mai multi pui decat doi – ai Clostii cu Puii de Aur de la Pietroasa. (Bucurescu, 2003)
Un alt simbol al celor doi gemeni ceresti pot fi Macinicii. Prin forma cifrei 8 sugereaza 2 zale (2 cercuri infratite) – ZORO-DA = Doua Zari; Doua Cercuri. (Bucurescu, 2003). Creciunelul este colacelul in chip de 8, care se coace la Craciun in Bucovina si Basarabia. Aceasta, in viziunea lui Adrian Bucurescu, este o dovada a faptului ca geto-dacii sarbatoreau Craciunul (CHER-SONES) - Nasterea a doi copii.
Etimologie (cf. Bucurescu, 2003)
Zalmoxis – Magul (Preotul) Stralucitor (Nobil, Puternic). Atestat ca teonim. Var. ZAMOLXIS, ZELMOS, ZOLMXES. Cp. Din ZAL “a arde; stralucire, putere; noblete” (cf. lat. Zelus “zel, ardoare […]) + MOXIS “mag, preot, sfant, intelept, conducator” […] (cf. Adrian Bucurescu, 2003)
Apollon – “Apa Buna, Curata; Pur, Stralucitor, Alb Esential” Atestat ca nume de zeu in mitologia traca si greaca.

DOCTRINA ZAMOLXIANA.
In linii mari, doctrina zamolxiana respecta urmatoarele principii: nemurirea ca atare (Herodot) sau imortalitatea sufletului (neexistind credinta celtica in metempsihoza); vindecarea prin corelatia trup-spirit ceea ce indica omul integral (Platon); ascetismul-urmarind sa nu foloseasca nimic viu in hrana; predicarea curajului cel putin la ktistai (Strabon) ;cunoasterea astrelor (Iordanes); morala dreptatii si a cinstei (Herodot).

IN LOC DE CONCLUZIE.
Stiu ca nu am spus tot aici despre Zamolxis si simbolistica sa completa sau despre Muntele Sacru, dar probabil ca asa este cel mai bine. Si, pana la urma, Eliade scria despre zeii tracilor ca sunt “marii anonimi ai religiei vechi”, si pentru ca erau mai vechi decat cei ai popoarelor vecine, despre ei nu s-au pastrat informatii. Si asta nu pentru ca nu am avea, unii dintre noi, cate o farama de cunoastere, dar unele lucruri sunt bune spuse la un anumit timp, intr-un anumit loc, si… unui anumit om. (psih. Andrei Ludosan)

BIBLIOGRAFIE:
Bucurescu, Adrian – 2003 – Dacia Divina, Editura Arhetip.
Oltean, Dan – 2006 – Religia Dacilor – editia a doua, Editura Saeculum I.O.
Gruntvig, N.F.S. - “Danaismul si civilizatia nordica”, Cap. XIV – Romania si Danemarca – Nicolae Sacalis
Dorobantu, Mihaela – 2003 – articol in Magazin.
Enciclopedia Dacilor www.gk.ro/sarmiszegetuza

beyondthevoice.wordpress.com

1 Neamul

Domnule Roxin, ne-am întâlnit astăzi aici ca să ridicăm din vălul aşternut peste trecutul neamului românesc al geto-daco-tracilor.
Nimeni nu protestează dacă spui că dacii, geţii, tracii, frigii, ori pelasgii sau hiperboreienii erau neamuri cu noi, dar toţi tresară dacă le spui că ei erau români, neînţelegând că chiar după Dex rumân=ţăran, omul ţării, pământean din veci, pe râurile afluente Dunării de Jos, adică geţii Mamei GEA ori ru-mânii lui MANIU. Ei treceau şi în lumea largă, ceea ce înseamnă tracii, roind alte forme de culturi materiale şi spirituale ale unui aceluiaşi popor cu o singură limbă şi multe graiuri.
De ce tresară toţi? Pentru că cineva a strecurat şopârla că RUMÂN=ROMAN, lucru pe care rumânii interogaţi la alcătuirea dicţionarelor nu l-au afirmat niciodată.

2 Dovezi scrise.

Părintele istoriei, Herodot, născut cu aproape 500 de ani înainte de Cristos, a scris că geţii erau cei mai drepţi şi mai bravi dintre traci, deci membri ai unei socităţi disciplinate de o legislaţie şi de o ordine socială bine stabillită, cel mai numerous popor, după inzi, cu o singură limbă.
Grecul nici nu auzise de existenţa romanilor, care tocmai atunc îi alungau pe etruscii ce cu 165 de ani mai înainte clădiseră Cetatea Eternă, instalând Respublica Romană,în locul ultimului rege etrusc .

3 Dovezi arheologice.

Neamul românesc locuieşte pe teritoriul Bazinului Hidrografic al Dunării de Jos, de cel puţin 42 de mii de ani, de când există osemintele noastre, în Peştera cu oase, din Banat. Ele se continuă până în present, cu cele ale străbunilor de acum 30, 20, 10, 5, 2 mii de ani şi 1 mie de ani, chiar dacă majoritatea dacilor se incinerau când decedau, aşa cum se incinerează şi urmaşii lor de azi din India.
Dunărea şi cu afluenţii săi, a constituit o magistrală, pentru un singur popor , de un singur neam şi cu o singură limbă. Osemintele din Peştera cu oase, sunt omologate ca cele mai vechi rămăşiţe ale tipului contemporan de om. De aici el s-a răspândit pe tot mapamondul, fiind precedat de tipul de Neandertal care a locuit şi el pe teritoriul nostru, inclusiv restul globului pământesc, dispărând cu totul în urmă cu 50.000- 100.000 de ani, poate exterminat sau încrucişat cu tipul nou.
În intervalul de 42 de mii de ani, a avut loc ultima glaciaţiune, numită Wűrm, cu 20 -30 de mii în urmă. După un autor al unei Istorii a cevilizaţiei eurpopene, francezul Guido A. Mansuelli, în timpul acesteia, gheaţa permanentă acoperea Insulele Britanice unite cu continentul, nordul Franţei, Germaia, nordul Carpaţilor, sudul Rusiei, marginea gheţarului fiind conturată de loes.
Vârfurile de munte cu gheţari permaneţi iradiau în jur un climat subarctic, cu o vegetaţie de tundră în jur. Acum 20 de mii de ani, în aceste condiţii, omul a supravieţuit în Europa, doar în două locuri, în Pirinei şi în Carpaţi. Istoricii Petre P. Panaitescu şi Augustin Deac, confirmă existenţa omului de grotă al glaciaţiunii Würm în Carpaţi. Picturile rupestre, de acum aproximtiv 20.000 de ani din Peştera Coliboaia au uimit lumea, de curând. Tot după Mansuelli, inclusiv Wikipedia, gheţarul s-a topit. în urmă cu aproximativ 12-13 mii de ani şi s-a schimbat relativ brusc clima.
Dimensiunile gheţarului pot fi appreciate de ridicarea întregului ocean planetar cu aproximativ 100 de metri, separând astăzi Insulele Britanice de continent cu această adâncime.
Pentru tot vestul European, potopurile care au rezultat au fost mai nimicitoare decât glaciaţiunea şi nu au mai lăsat nicio continuitate a omului de grotă în contemporaneitate. Civilizaţiile din zona Pirineilor şi din zona Grimaldi (lângă Monaco) dispărând fără urmă. Oamenii cavernelor din Carpaţi au rămas singurii supravieţuitori europeni ai glaciaţiunii Wűrm.Ei sunt singurii depozitari ai întregului stoc genetic ai omului de tip contemporan şi din Europa.

4.  Stocul genetic şi lingistic

Tot stocul genetic şi lingvistic al europenilor a supravieţuit doar în Carpaţi. Coroana Carpaţilor centrează Bazinul Dunării de Jos.

5 Repopularea

Repopularea radiară a Europei a început în urmă cu 12-13 mii de ani, din Bazinul Hidrografic al Dunării de Jos, în pas cu ameliorarea progresivă a climei şi a altor condiţii de viaţă, ajungând la Coasta Atlantică şi Insulele Britanice, în ultimii aproximativ 4000-5000 de ani.

6. Descoperiri arheologice

Cu ocazia lucrărilor de la complexul hidrocentralei de la Porţile de fier ale Dunării, Vasile Boroneanţ, a descoperit la noi primele unelte agricole din Europa, vechi de peste 9000 de ani, lucrare atestată la un congres din Anglia. Acum 5000-7000 de ani s-au găsit la noi boabe de cereale şi statuete îmbrăcate în portul românesc, în cultura Vădastra. Savantul american Marija Gimbutas constată că “România este inima Vechii Europe, o societate matriarhală paşnică iubitoare de artă a unor fermieri de acum 5.500-8.500 de ani”. Mergeţi la Muzeul din Piatra Neamţ şi vă minunaţi de splendoarea ceramicii pictate a civilizaţiei Cucuteni, de acum 7000 de ani, întinsă din Ardeal, de la Ariuşd, prin Moldova, până la Tripolie, în Ucraina. În cadrul aceleiaşi civilizaţii găsiţi primele formaţiuni urbane din Europa. Tot de 7000 de ani există la Căscioarele o coloană de ceramică pictată de 2, 30/0,50 m din interiorul unui sanctuar de 6/12 m suprafaţă, cu două încăperi, cu o tencuială pe care se păstrează cercuri şi semicercuri colorate în ocru, de 7000 de ani.
Pe această coloană, reprodusă pe toate coperţile mele, se pot distinge, în ocru, 7 rânduri de câte 3 de S şi 3 de J, pe orizontală, din orice parte am privi, distanţate între ele de 7 rânduri orizontale în bej, de câte două triunghiuri unite în vârfuri, pornind din prima bază o verticală care se prelungeşte în jos şi din a doua bază o verticală care se prelungeşte în sus, sugerând clar semnul - ∞ + .
O altă coloană de aceleaşi dimeniuni nu are desenată decât o schiţă de pasăre, precum “Sfântul Duh”, alături de alte 3 coloane albe mici, de acelaşi fel, din descrierea lui Gimbutas.
Pe peretele vestic exista o teracotă rotundă pictată cu doi şerpi cu capetele în centru, unul de culoare verde şi altul în ocru, ce pleacă în direcţii opuse, precum semnul yng yang al chinezilor.
Simbolurile grafice de pe artifactele noastre de acum 7000 de ani le găsim şi astăzi pe iile ţărăneşti îmbrăcate de sărbători, la HO RA satului fapt ce dovedeşte un deosebit conservatorism semantic la noi. Pe tăbliţele de lut de la Tărtăria, avem prima scriere din lume, descoperită în 1961, de Nicolae Vlasa.Între timp au mai fost găsite mii de asemenea înscrisuri pe ceramică, pe lângă seceri de 9000 de ani, războaie de ţesut vertical lâna sau cânepa, bărci cu fundul plat, sceptre de aur mai vechi cu 1500 de ani decât primii faraoni ai Egiptului, pe lângă diademe princiare şi coroane regale ori alte artefacte de status simbol social din metale preţioase de aceeaşi vechime şi dovezi ale unei religii instituţionalizate de 7000 de ani, pe un teritoriu vast, precum sanctuarele de la Parţa, Căscioarele, Basarabia, inclusiv sub formă de mici machete ale unor lăcaşuri de cult, oferite pe palme unei divinităţi abstracte. Obicei păstrat în contemporanitate de ctitori, la noi, aşa cum ne arată fresce bisericeşti. De aproape 7000 de ani există ceramica neagră la Hârşova, pe malul opus Căscioarelor, concomitent cu case podite cu scănduri de lemn şlefuit, cu încăperi de 40 m în suprafaţă, având fundaţii de 70 cm şi stâlpi de stejar folosiţi la supraetajare. Tehnologia de obţinere a ceramicii negre este tehnologia de obţinere a temperaturilor înalte, din metalurgie, după cum ne informează Yannik Rialland, arheologul francez care împreună cu Popovici Dragomir au lucrat aici de curând.
Grecii au apărut 3000 de ani mai târziu. Nu este deci de mirare că cronologia neamului nostru, înscrisă pe lespedea lui Ştefan cel Mare de la Putna este azi trecută de 7500 de ani “de la facerea lumii”, numărând anii de când neamul nostru sedentar a devenit conştient de sine.

10 Tabu

În şcolile noastre se apără cu străşnicie un tabu păgubos, dogma descendenţei românilor din romanii de la Roma, ce ne trimite să ne căutăm strămoşii în afara teritoriului de astăzi al României, într-o tentativă de a ne văduvi de dreptul inalienabil de proprietate asupra gliei strămoşeşti. Această dogmă afirmă, fără dovezi, că originea românilor este de 1900 de ani când s-ar fi produs o metisare a romanilor civilizaţi cu ceea ce a rămas din dacii practic violaţi şi exterminaţi în 106, de către războinicii Împăratului Traian, părintele naţiunii noastre, învingătorul barbarului sinucigaş Decebal.

11 Cine erau romanii ?

ROMÁN -. Locuitor al Romei.1. Persoană care făcea parte din populatia de bază a statului roman si care se bucura de drepturi depline de cetătenie. – Din lat. romanus. Romanii înşişi nu erau o singură etnie, ci erau locuitorii unei singure cetăţi cu sclavi şi oameni liberi, aduşi din toate colţurile lumii, cu puţini patricieni vorbitori de latină, insuficienţi pentru a da o coloratură etnică Imperiului Roman, aşa cum nici Imperiul Habsburgic nu a fost plin de austrieci răspândaci de germană. Academicianul Andrei Oţetea, în Istoria lumii în date, scria, la pagina 35, că situl Villanova, reprezentativ pentru sorgintea vorbitorilor de limbă latino – f aliscă, cea mai veche latină,îşi are originea arheologică pe malurile Dunării de Mijloc, ce ştim că începe din Banat, unde şi azi se mai vorbeşte latineşte, adică româneşte. Toată Italia are situri arheologice de origine Danubiană, vezi inclusiv pe Wikipedia, Terramara (posibil Tărâm mare, deşi tărâm şi tera e acelaşi cuvânt şi mare nu există în latină, în sensul de nu mic). După Mansuelli, la Molfeta, în călcâiul cizmei italice este situl arheologic cel mai vechi, existând de 7000 de ani.
El este de origine balcanică, are un nume de “ factură” românească, precum MOL-dova, ZA MOL-xis, MOL-ţam (mulţumesc în Ardeal) şi este amplasat într-un teritoriu cu numele APILOR şi APULILOR din neamul românesc de pe lângă APULUM, pe APA Mureşului.
În acest areal al APU-gliei, locuit de APULII mess-API, numiţi şi i-APII-GII ori chiar greci, în locul în care romanii au fost mereu înfrânţi de unul Pirus, etichetat drept grec în ciuda numelui, care a condus la sintagma” victorie ala Pirus”.
Este deci limpede pentru oricine că limba latină a intrat în Peninsula Italică, odată cu păstorii geţi ce s-au instalat pe cele 7 coline ale Romei, dând locului nume de la cuvintele româneşti LAT Latium, ALB Alba, LUNG, Longa, cu cel puţin 400 de ani înainte ca etruscii să pună bazele cetăţii de pe Tevere, ce atunci se numea RU-ma, râul mamă în etruscă, originea numelui Roma după Denis Geoge, un autor tradus la noi în 1982. Legenda cu AENEAS din Troia, nu schimbă cu nimic datele problemei, sorgintea ei getică fiind bine documentată în Iliada sau Odisea. Vedem deci clar că originea Gintei Latine însăşi se găseşte în neamul geto-dacilor.

12. Cine erau geţii ?

GET. Nume dat de greci dacilor; (și la sg.) persoană care făcea parte din populația băstinasă a Daciei. – Din fr. Gétes, lat. Getae, -arum. Mansuelli şi enciclopediile, inclusiv Wkipedia, îi consemnează pe Iler-Geţi, adică pe geţii ileri şi pe Indi-Geţi, adică pe geţii hindi, în teritoriul Peninsulei Iberice. Hărţile întocmite pe vremea expediţiei lui Alexandru cel Mare, prezente şi pe Wikipedia îi arată pe mas-sa-geţi şi pe dahi în nordul Indiei.

14 Cine erau indo-euopenii ?

ÍNDO-:EUROPEÁN - Termen folosit pentru a denumi un grup de populatii care trăiau prin mileniul 3 î.e.n. în regiunile Asiei Centrale. [Sil. -e-u-ro-pean] /indo-européen

INDO-:EUROPEÁN 1 ~eánă Care apartine familiei de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate în texte, dar reconstituită în esentă. /indo-européen Sursa: NODEX (2002)
Jawarhalal Nehru, marele om de stat indian, scria clar în 1951, în Descoperirea Indiei, că europenii arieni, autorii Vedelor au invadat India, tramnsmiţând băştinaşilor drawidieni o cultură înfloritoare. În Vede, noi identificăm sute de toponime din România, consemnate în cartea Istoria antică a neamului românesc, p. 119, precum Muntele Arcanu la noi, zeul Arca, al soarelui la ei, Muntele Surianu la noi, Suria, fiica soarelui la ei, lacul ARA, pe Someş, AR-ieş, AR-geş, la noi şi lacul Ara la ei, toponimul Ilva la cuşiţi, toponimul Ilva Mare, Ilva Mică, Măgura Ilvei , la noi, arborele Ilva la ei, inclusiv toponime şi hidronime la noi ce conţin numele VEDE de la ei, ca la noi Videle, roşiorii de Vede, inclusiv râul Veda, care uneori seacă (SACCA, în limba vorbită azi de urmaşii masa-geţilor ajunşi în Punjabul indian şi pakistanez).

15 .Dovezi de limbă română arhaică.

În urmă cu 80 de ani, Marin Bărbulescu-Dacul, citat de Augustin Deac (I, p. 378-390) . căutând prin dicţionare franţuzeşti ca cele ale lui Burnouf Emil şi Carnoy Albert, a constatat peste 420 de cuvinte SCRISE de români în sanscrita vedică şi a editat cartea Originea daco-tracă a limbii române. De exemplu, ACASA-acaşa, aci-ake, acu-acu, ADAPA-padapa, adesea-adesa, adică-adica, adâncit-udancita, aer-ajira, afară-apara, albină-alini, alerga-lergam, anapoda-anupada, anume=anumâ, APĂ-APA, SOARE-SURIA, SUTĂ-SATA.
APĂ= APA, SOARE=SURIA, SUTĂ=SATA, corespund cu cele consemnate de Wald Lucia şi Sluşanchi Dan în cartea Introducere în studiul limbii şi culturii indo-europene, Ed Şt şi Enc, Buc., 1987 Dând peste un dicţionar Punjabi to English, din 20 de mii de cuvinte am găsit 2000 cu rădăcini româneşti, VORBITE astăzi, dintre care 240 ce nu mai există astăti decât la români, precum
a băga-bagat, malai (pastă, ca mă-MĂLI-ga), bugăt-bahut, (cu lista completă în cartea Suntem români de peste 2500 de ani), 1200 cu etimon latin, de exemplu, APOs-API, SOARE-SURAj, REGE-RAGIA, ORICINE-ORAC, NOU-NAU, JUNE-JUAN,BUN-BANi,CĂŢEA-CUTI, CURECHI-CURAC, a PĂŞI-PEŞI, a MUTA-MUTA,SOŢ-SAŢi,a CEDA-CIADna, ŢINut-ŢAN, VACĂ-VACI, CEAŢĂ-CIUNŢA,NEGRU-haNERA, a DĂUNA-DAUNA, a ATÂRNA-UTARNA.
Aceste cuvinte nu aveau cum să ajungă în India dacă nu ar fi fost duse acolo de românii geţi sau de macedo-rumâni, pentru că romanii nu au ajuns mai departe de graniţele Armeniei.

16 .Pierdere de istorie şi de prestigiu.

De ce să renunţăm la milenii de istorie ale neamului românesc de dinaintea invaziei Imperiului Roman şi să suţinem că reproducem doar vorbele altora, afrmând astfel că nu am produs niciodată nimica, nici măcar cuvintele care ne ies pe gură ? Oricine a produs vreodată ceva, a numit acel ceva pe limba lui.

17.Originea limbii române.

ROMẤN, -Ă,1. Persoană care apartine populației de bază a României sau este originară din România. 2.Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în evul mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evolutia limbii române anterior diferentierii dialectale; străromână. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus. Sursa: DEX ‘98 (1998).
După care regulă ni se spune că noi am luat doar cuvinte de la alţii şi nu că alţii au luat vorbele de la noi.
Cuvintele GURĂ şi GÂT, existau în străromână, dar lipsesc cu desăvârşire din limba franceză şi din latina Romei. Cum de există în franceză a ÎN GUR GÂTA, RE GUR GÂT A şi GUR MAND, dacă nu din română, unde există tocmai acest limbaj descriptiv, metaforic, al unor morfeme stem ?
Se uită de faptul că Alexandru Macedon înainta greu prin holdele înalte de grâu ale daco-geţilor nord dunăreni şi se susţine că dacii au învăţat abia 400 de ani mai târziu cum îi zice la grâu, de la romani şi 1200 de ani mai târziu cum se cheamă plugul, de la nişte ipotetici ruşi peribaltici, subarctici?

17. Cine scrie istoria ?

Se spune pe bună dreptate că istoria o scriu învingăorii. Noi românii suntem un neam de învingători, de vreme ce existăm şi trebuie să ne scriem correct istoria. Nu avem niciun motiv să fim nici umili şi nici obraznici. Cei învinşi au dispărut de mult, fără urmă. RUMÂN=ROMAN este doar o ipoteză, o simplă fantezie, ca şi ideia că noi am fi luat cuvintele altora.Fiecare cuvânt este rodul unei activităţi intelectuale. Graiul este un rezultat al gândirii. Limba decimilenară a românilor este o operă desăvârşită de neamul nostru, un fenomen raţional, un produs al minţii lor, un lanţ viu infinit care DACĂ S-AR FI ÎNTRERUPT o singură DATĂ AM FI DISPĂRUT CA POPOR. Limba noastră începe din epoca pietrei, din neolitic, cu sunetele din natură, onomatopeele, folosite cu mare dibăcie în a crea un sistem de comunicare sonoră complex , îmbogăţit zilnic şi cu neologismele culese din toată lumea de massmedia.

19 Aspecte genetice şi lingvistice

Cei dintr-un neam se aseamănă între ei. Toţi cei care trăim suntem capătul unui lanţ viu infinit de lung, care dacă s-ar fi intrerupt vreodată, în milioane de ani, noi nu am mai fi apărut pe lume. Cei care au murit chiar cu mii de ani în urmă pot fi comparaţi cu cei vii.
Periodic, la un anumit număr de ani apar nişte modificări şi astfel, pe baze geneetice, se pot face aprecieri în timp şi spaţiu. Spuneam mai devreme că teritoriul României, mai corect neamul românesc a rămas după ultima glaciaţiune singurul depozitar al întregului fond genetic şi lingvistic European, de dinaintea acesteia, când teritoriul European ca şi coastele maritime asiatice, până în Filipine, au fost invadate de populaţia africană împinsă de seceta sahariană, din timpul glaciaţiunii, în toate direcţiile, fiind sursa bruneţilor cu nasul turtit.Asiatici blonzi şi cu ochi albaştri nu există decât prin metisare cu europenii. După glaciaţiune, pe măsura ameliorării climatice, blonzii care suportă greu căldura toridă s-au deplasat spre nord şi spre munte. Aventurierii în teritorii necunoscute au fost iniţial perechi puţine care depăşeau capacitatea zonei de baştină de a hrăni toate gurile. Pentru grupurile mici, care se rătăceau vara spre nord, riscurile erau mari, fiind surprinse apoi iarna de geruri ucigătoare. Supravieţuiau în primăvară numai câţiva, cu cea mai mare vitalitate, abia adolescenţi care refăceau apoi un colectiv din ce în ce mai mare, din câţiva indivizi, perpetuând o populaţie cu puţine variante genetice, ca la animalele de rasă pură, cu un tipar genetic omogen, dominant în noul teritoriu, dar existent la plecarea dn neamul românesc, mai mult sau mai puţin menţinut şi azi. La fel şi bagajul lingvistic al unor adolescenţi supravieţuitori se putea îndepărta de cel de baştină, persistând în teritoriul îndepărtat la nivel de amintiri, cu reconstituiri mai mult sau mai puţin defectuoase, ca de la NOSTRU la NAŞ, de la VOSTRU la VAŞ, UNU ODINU, DOI DVA, de la CEL OM VECHI la CELOVECHI, etc, la ruşi sau la ONSER, prin antepoziţia vocalei o, şi u, din NOSTRU, după pierderea lui t, AIN UNU, ŢVAI DOI, la TAN EN BAUM de la POM ÎN TINĂ, printr-o inversare sintactică, pierdere a unui ă, un viraj al lui P în B etc, la cei care sunt neam ţie, adică la nemţi.

20. Concluzie

Din limba românilor contemporani poţi reconstitui multe cuvinte ale altor neamuri europene, pentru că România este un spaţiu de antropogeneză europeană, dar cuvintele româneşti au multe particularităţi ale lor care au scăpat celor ce au studiat lingvistica europeană, printre care Limbajul, logic, metaforic, al morfemelor stem.
De la cine era să ne învăţăm limba, când până şi cotropitorii noştri au plecat iniţial tot dintre noi, cu excepţia mongolilor.

Lucian Iosif Cueşdean

Stramosii nostri geto-daci ne-au lasat mostenire o cronica scrisa pe placi de aur. Este vorba despre cele 514 table si tablite de aur gasite la Sinaia, pe care sunt inscrise foarte multe informatii despre istoria Poporului Primordial si a religiei sale arimine. Dintre celebrele tablite de aur de la Sinaia, care au fost insusite de regele Carol I si tainuite la Biserica Sin Nicoara din Curtea de Arges, un numar de circa 200 de tablite au fost furate si scoase din tara de catre regele Carol al II-lea dupa abdicarea sa si au ajuns in Arhivele secrete ale Vaticanului, iar alte 300 de table mari (de circa 100 cm x 60 cm) au fost date Uniunii Sovietice (U.R.S.S.), la cererea lui I.V. Stalin, in 14 septembrie 1944, de catre regele Mihai I pentru a-si pastra tronul si pentru 2 avioane rusesti. Citeva tablite de aur se afla la persoane fizice, iar o tabla mare exista in Egipt, la Muzeul de istorie din Cairo. Despre Tezaurul de la Sinaia si despre necesitatea recuperarii lui de catre Statul Roman au fost publicate detalii numai in revista “Romania Mare”, din 11 septembrie 2009. Tezaurul de la Sinaia si implicarea fostilor regi ai Romaniei in jefuirea lui sunt subiecte tabù pentru Parlament, presedintii Romaniei, Guverne, televiziuni si presa scrisa ! De ce? Pentru a nu fi cunoscut adevarul despre Poporul Ales si despre religia geto-dacilor. Academicienii si istoricii alogeni, precum si cei romani au sustinut teza falsa ca tablitele de la Sinaia au fost topite inainte de anul 1877. Originalele lor exista in Arhivele Vaticanului si la Moscova, ele fiind predate la sovietici pe baza de proces-verbal, in septembrie 1944. Acest document exista, precum si copii ale sale. Aceiasi pretinsi istorici alogeni si romani au refuzat sa vada si sa cerceteze copiile dupa Tezaurul de la Sinaia, facute pe placi de plumb. De ce? Pentru a nu se afla si a nu se cunoaste adevarul despre arhiva regatelor geto-dace din vremea reginei Hestia si a regilor Zamolxe, Burebista si Decebal.

Pe tablitele 50 si 66 de la Sinaia scrie “Sfinta Getie.” Getia a fost Tara Sfanta cunoscuta de toata antichitatea. Noi romanii am mostenit Pamantul Sfant de la stramosii nostri geto-daci, care aveau ca simbol al sacrului crucea, cu brate egale si inscrisa in cerc, fiind folosita de cel putin 8.000 de ani. Geto-dacii erau cel mai religios popor din lume, Neamul Ales de Ziditor. Aceste adevaruri si multe altele au fost prezentate de preotul Dumitru Balasa in cartea “Dacii de-a lungul mileniilor” si de Constantin Olariu Arimin in volumele I si II din cartea “Adevaruri ascunse”. Din aceasta Tara Sfanta, unde a existat cea mai veche civilizatie, au roit stramosii nostri, in jurul anilor 4000 i.Hr. si 2000 i.Hr., in toata Europa si pe alte continente, ducand religia lor. Ariminii, pelasgii, tracii, getii si dacii erau unul si acelasi popor, un neam divin si scoborator din Tatal Ceresc, popor ce avea aceiasi limba, Limba Primordiala, si aceiasi religie a crucii cu brate egale si inscrisa in cerc. Denumirile diferite au fost date stramosilor nostri de catre unii istorici si geografi ai antichitatii. Din Calea/Legea Adevarului si Dreptatii stiau stramosii geto-daci ca numai cunoasterea si faptele bune sunt caile pentru a deveni OM. Geto-dacii plecati din Carpati au raspandit invatatura lui Santu in lume, inclusiv in Palestina, asa cum rezulta din manuscrisele descoperite la Qumran.

Genialul Mihai Eminescu scria, in anul 1877, ca “va veni ziua in care si pietrele vor vorbi adevarul”. Un numar tot mai mare de romani afla din ce in ce mai multe informatii despre adevarata noastra istorie, care ne-a fost falsificata in ultimii 1.905 ani.
Ne aflam in apropierea marii sarbatori a Nasterii Domnului sau Craciunul. In mitologia romaneasca avem un personaj religios arhaic, pe Mos Craciun, care sta in dreapta Tatalui Ceresc. Acest adevar se regaseste si pe tablitele 1, 2 si 6 descoperite la Sinaia, in anul 1875. In legendele populare, Mos Craciun este stramosul neamului pastorilor geto-daci, Mos Arimin cum scrie pe tablitele de aur de la Sinaia. Sarbatoarea Nasterii Domnului si Mos Craciun apar in miile de colinde romanesti. Poporul roman este singurul din lume care are colinde! La celelalte popoare exista cintece de stea, mai vechi sau mai noi. In monumentala lucrare “Dacia preistorica,” a lui Nicolae Densusianu apare si urmatoarea colinda:

“Sus in dalbe manastiri
Sade Bunul Dumnezeu,
Linga Bunul Dumnezeu
Sade Maica Precista
Linga Maica Precista
Sade batranul Craciun,
Langa batrinul Craciun
Sade Ion Sant-Ion,
Langa Ion Sant-Ion
Sed toti sfintii de-a randul
Si-mi judeca pe Sivo-Ilio
Vasileo Ilio ….”

In cartea “Dacia Edenica”, Miron Scorobete scrie urmatoarele: “Colindele erau si, in sate, unde traditia inca e vie, sunt si azi considerate sfinte, chiar si cele “laice”, si tocmai de aceea textul lor se transmitea nealterat din generatie in generatie”. “Aceste colinde au o vechime de zeci de milenii, sute de secole!” In eseul “Isus in tara mea” Nichifor Crainic scria: “Colindele noastre canta pe un Hristos care e al poporului acestuia. Un Hristos coborat din lumina Evangheliei si imbracat in haina pitoreasca, de mit idilic, a unei mentalitati naive in cucernicia ei. Istoria lui Iisus, pruncul, se preface astfel intr-un mit crescut din vlaga pamantului romanesc. Colindele il amesteca printre ciobani si plugari.” In cele doua volume de “Colinde romanesti” scrise sub coordonarea Prof. univ. dr. Ioan Bocsa, acestea sunt grupate astfel: de gazda; profesionale; de june; de fata; de petit; familiale; cosmogonice, mito-religioase; religioase, apocrife; religioase, carturaresti.
De mii de ani, geto-dacii aveau la 25 decembrie Sarbatoarea luminii sau Nasterea luminii, cind ziua incepe sa creasca si noaptea sa scada.
Romanii, impreuna cu ceilalti credinciosi, sarbatoresc Nasterea Domnului, Craciunul la 25 decembrie, data stabilita la Roma, abia in anul 354. In Noul Testament, in Tora si in Talmud nu se face o referire expresa la aceasta data. Prin colinde ne intilnim cu stramosii nostri, cu virtutile lor ce ni le-au transmis ca expresii si imagini despre Sfanta Sarbatoare a Craciunului.
In multe colinde stramosesti este amintit Ler imparat si apare refrenul Lerui-Ler pentru cinstirea memoriei imparatilor Galeriu cel Batran si Galeriu cel Tanar care, in anii 291-301 si 301-311, au schimbat denumirea Imperiului Roman in Imperiul Dac. Acesta este adevarul istoric, confirmat si de colinde !Dupa Craciunul insangerat din decembrie 1989, stapanii-criminali ai Poporului Roman au cautat, prin nenumarate mijloace si metode, sa-i umileasca si sa-i batjocoreasca pe romani in preajma si in timpul Sarbatorilor de Iarna. Pentru multe milioane de romani saracia nu a fost mai mare ca acum.
In colindele romanesti nu este pomenit imparatul Traian, cel care a distrus Statul Geto-Dac, a ras locasurile de cult din munti, a macelarit preotii si solomonarii, pe slujitorii religiei crucii si a infaptuit cel mai mare jaf din istoria Imperiului roman. Imparatul Traian, impreuna cu mercenarii lui, i-a talharit pe strabunicii sai din Gradina (Cetatea) Domnului, din Ardeal, furandu-le tezaurul geto-dacilor format din 1.640.000 kg aur si 3.310.000 kg argint. Cea mai mare parte din aceasta bogatie a fost extrasa din Muntii Apuseni, mai ales de la Rosia Montana, din cei 200 km de galerii dacice. Pe langa aceste jafuri uriase si distrugerea cetatilor geto-dacilor, imparatul Traian a dat in anul 112 d.Hr., un edict prin care a interzis crestinismul arimin, al Poporului Primordial, al geto-dacilor, in Imperiul roman. Acest adevar a fost ascuns credinciosilor ortodocsi romani. De ce? Sunt inca multe adevaruri ascunse privind istoria Neamului Ales de Santu si a religiei geto-dacilor data de Bunul Dumnezeu lui Eno in Calea/Legea Adevarului si Dreptatii.
In istoria sa de peste 10.000 de ani, Adevaratul Popor Ales de Bunul Dumnezeu care traieste in Dacia Edenica nu s-a impiedicat de un ciot si a pastrat traditiile stramosesti.
Romanii sarbatoresc Nasterea Domnului, Craciunul, Anul Nou, pe Sfantul Vasile, protectorul viei si a vinului, precum si pe Sfantul Ion, nume de stapan, la geto-daci si la romani.

La multi ani !

Dr.Gheorghe Funar

Sursa: enciclopediagetodacilor.blogspot.ro

Confirmari stiintifice pentru o ipoteza indrazneata: vechea Europa s-a nascut in Carpati.
Pentru multi oameni, integrarea noastra in Uniunea Europeana are intelesul larg de integrare in Europa, ca spatiu cultural si istoric. De parca pana acum am fi fost in afara ei! Ba si mai mult: Europa isi are radacinile si valorile ancestrale plamadite tocmai aici, la noi, la Dunarea de Mijloc, intr-o civilizatie infloritoare, de acum 7-8000 de ani, intr-o vreme cand Occidentul era doar un “vest salbatic”.

Fara aceasta civilizatie a Vechii Europe, contemporana cu cele ale Egiptului, Sumerului, Mesopotamiei, nu ar fi fost posibile sinteza greco-romana de mai tarziu si nici nasterea Europei moderne. Dar astazi, cand Europa ne invata cum sa ne anesteziem porcul inainte de a-l sacrifica ori cum sa dezinfectam ugerul vacii inainte de muls, ar trebui sa avem curajul si mandria de a-i aminti Europei cat de mult ne datoreaza, rostind doar cateva cuvinte precum: Cucuteni, Gumelnita, Hamangia…

Acum 50000 de ani. Alungarea din paradis

Nu stim unde a ajuns omul dupa ce Dumnezeu l-a alungat din Rai. Unii spun ca in Africa, deoarece acolo s-au descoperit cele mai vechi fosile de homo sapiens. Pare sa fie adevarat. Manualele ne invata ca in Europa, primii oameni “moderni” au ajuns acum aproximativ 50000 de ani, venind dinspre Africa, prin Caucaz si Asia Mica, trecand Bosforul si urcand in Bulgaria si Romania. De aici, pe linia Dunarii, au inaintat spre centrul si vestul Europei. Dar racirea accentuata a climei, coborarea gheturilor dinspre nord i-au impins pe oameni spre sud, lasand o Europa aproape pustie. Aceasta ultima epoca de gheata a ajuns la apogeu pe la anul 18000 inainte de Cristos.

Acum 12000 de ani, clima a inceput sa se incalzeasca iarasi, marcand sfarsitul ultimei glaciatiuni, iar Europa a inceput sa se trezeasca din hibernare. Stratul de gheata acoperea doar emisfera nordica a pamantului. Intreg nordul Europei se afla sub un strat gros de gheata de doi kilometri: teritoriile viitoarelor tari nordice, insulele britanice, nordul Germaniei si al Frantei, Polonia, tarile baltice, dar si Elvetia si nordul Italiei se aflau in hibernare. Gheturile coborau pana la gurile Rinului, ale Cracoviei si Moscovei. Ceva mai spre centrul Europei, pana la Szeged, chiar daca nu exista strat de gheata, predomina permafrostul (pamantul inghetat permanent). Cu toate astea, in cateva locuri palpita viata! Conform celor mai recente
studii de genetica, trei au fost zonele in care oamenii au supravietuit in acele vremuri teribile de inghet, transmitand mai departe mostenirea genetica: zona bascilor din Pirinei, Balcanii si zona moldoveano-ucraineana, de la Dunare pana dincolo de Nistru, in nordul Marii Negre. Astfel ca astazi, 80% din stocul genetic al europenilor provine de la acesti oameni.
In ciuda invaziilor din afara Europei si a amestecurilor de populatii din toate timpurile, “materia” genetica straveche nu a putut fi modificata. Suntem urmasii directi ai primilor oameni “moderni” ajunsi din Africa in Europa, oamenii de Cro-Magnon. In sensul acesta, indo-europenii, care se presupune ca au invadat Europa in epoca bronzului, nu au afectat genetic populatiile pe care le-au gasit aici, decat cu un procent de 10-15%. Unii cercetatori afirma chiar, in ultima vreme, ca in realitate nu a existat nici o invazie, ci a existat o continuitate fireasca din epoca pietrei pana acum, ca suntem aici dintotdeauna, impreuna cu limbile pe care le vorbim.

Acum 40000 de ani. Primul european modern: Ion din Anina

Prin urmare, in drumul lor spre centrul si apusul Europei, oamenii veniti din Africa au ajuns intai pe la noi, in zona Carpatilor si a Dunarii Mijlocii. Au stat pe aici cateva mii de ani si abia apoi, unele grupuri au inaintat spre restul Europei. Deci, nu ar trebui sa mire pe nimeni ca cele mai vechi urme de homo sapiens din intreaga Europa (descoperite dupa cele din Africa) s-au gasit in Romania. Este vorba de o mandibula veche de aproximativ 40000 de ani, descoperita in anul 2002 in Pestera cu Oase din Anina (Banat). Fosila a fost descoperita intamplator, de un grup de speologi din Timisoara. Cercetarile au fost preluate de specialistul american
Erik Trinkaus, iar descoperirea a intrat in literatura de specialitate sub numele de Ion din Anina. Desi este un european “modern”, Ion are si trasaturi care il apropie de omul de Neanderthal, acest var al omului modern, care a locuit tinuturile Europei acum cateva milioane de ani si care a disparut chiar in perioada in care s-a intalnit cu homo sapiens.

Dupa cei mai multi cercetatori, disparitia omului de Neanderthal ar fi fost provocata tocmai de aceasta “intalnire”. Coincidenta sau nu, disparitia omului de Neanderthal ne-a aratat cat de diverse pot fi caile aventurii umane si cat de infundate unele drumuri. Ion al nostru din Anina le-a demonstrat antropologilor ca cele doua specii au coexistat o vreme si chiar s-au incrucisat.
Dar Ion nu era singur in Pestera cu Oase. Cercetatorul american i-a descoperit in anii urmatori si pe Vasile si Maria, care insa erau mai “tineri” decat Ion cu 14000 de ani… Aceasta descoperire a celui mai “batran” european modern a fost repede luata in atentie de lumea stiintifica de peste hotare. Cercetatorii romani insa nu s-au zorit sa faca prea mult caz de aceasta pretioasa relicva. Daca ea s-ar fi descoperit in alta parte, cu siguranta ar fi fost mult mai mult mediatizata.

Acum 10000 de ani. Cea mai veche asezare stabila din Europa: Schela Cladovei-Lepenski Vir

In zona noastra, Carpatii au constituit o bariera in timpul glaciatiunii. La vest de munti se afla Europa adormita sub gheturi. La est, in campia Dunarii si in Moldova, viata inflorea. Dupa ce vremea a inceput sa se incalzeasca si ghetarii sa se topeasca, Europa s-a repopulat, treptat-treptat. Timpul s-a pornit sa curga tot mai repede, iar pe la anul 8000 au inceput sa mijeasca zorii agriculturii pe continentul nostru. S-au domesticit primele animale, iar asezarile umane au devenit stabile. Cea mai veche asezare stabila de pe continentul nostru se afla tot pe teritoriul tariinoastre, la Schela Cladovei, in clisura Dunarii, avand o “sora” pe malul celalalt al Dunarii, la Lepenski Vir. Schela Cladovei este o asezare straveche, care s-a dezvoltat intre 8000 si 5500 i.Cr., deci acum 10000 de ani. Locuitorii acestei asezari nu cunosteau ceramica, ci foloseau piatra, osul si cornul, pentru confectionarea diferitelor obiecte.
Asezarea a fost descoperita de arheologul Vasile Boroneant. Astazi, ea este cercetata de o echipa internationala de specialisti. Nu este o intamplare ca in acel loc s-au “copt” primele semne de civilizatie, caci intotdeauna, de-a lungul marilor fluvii s-au dezvoltat civilizatii mari. “Acolo, in clisura Dunarii, erau conditiile cele mai potrivite pentru producerea unui salt de civilizatie”, ne explica arheologul Vasile Boroneant, presedintele sectiei de istorie a Academiei Oamenilor de stiinta. “Clima era blanda, sub-mediteraneana, mai calda decat in restul Europei. Curentii calzi dinspre Marea Neagra si Mediterana contribuiau si ei la un climat propice, Orientul Mijlociu era relativ aproape.
Dunarea oferea conditii foarte bune de trai. Incalzirea climei a dus la aparitia de balti si lacuri, existau deci apa dulce, mult peste, pasari, vegetatie si animale din belsug. Alternanta anotimpurilor a jucat si ea un rol esential in saltul care s-a produs: oamenii erau obligati sa se preocupe de adaposturi, imbracaminte, sa produca noi tipuri de unelte. Incalzirea climei i-a determinat sa renunte la blanuri si sa treaca la tesut, sa dezvolte noi metode si noi instrumente. Odata ce s-au asezat intr-un loc si au inceput sa stocheze rezervele de hrana, au trebuit sa se gandeasca si la mijloacele de depozitare.

Varietatea aceasta de situatii i-a determinat sa observe si sa experimenteze permanent. Dar, in acelasi timp, au ajuns sa aiba si mai mult timp liber, nefiind obligati sa alerge zilnic dupa vanat. Astfel, s-au dezvoltat arta, religia, meditatia asupra vietii si mortii, asupra fortelor naturii.
La Cuina Turcului a fost descoperita o splendida reprezentare pe o falanga de cal salbatic, veche de 11000 de ani! Cu timpul, au fost domesticite unele animale. Cainele a fost cel dintai. In timp ce in Orientul Apropiat se domesticea oaia, la noi se domesticea porcul. In acelasi timp, s-a trecut de la cules la cultivarea plantelor, si astfel a aparut agricultura. S-au nascocit plugul si alte unelte. Zona aceasta a fost un centru de dinamica istorica.
Aici se plamadeau zorii civilizatiei. Intr-un fel, aici era “Occidentul”, aici se produceau inventiile, aici apareau ideile noi si se raspandeau spre restul Europei. Schela Cladovei-Lepenski Vir era un fel de capitala a Europei acelor timpuri, in vreme ce vestul si nordul continentului erau inca populate de vanatori si culegatori. Vedeti, noi suferim astazi de un miraj al Occidentului, dar nu intotdeauna vestul a fost locomotiva.
Mai tarziu, cand Imperiul Roman de Apus avea sa cada si Europa occidentala era cufundata in intuneric, tot in Orient a inflorit civilizatia, in Imperiul Bizantin. Noua ni se pare ca am imprumutat mereu de la altii, iar altii n-au avut ce invata de la noi. Nu este asa. Uitati-va, de pilda, la descoperirile facute de Dinu Rosetti la Vidra. Exista mai multe bumeranguri din corn de cerb, vechi de 7000 de ani, primele bumeranguri din Europa. Iar lumea mai crede si astazi ca este o arma exotica.

Descoperirile de la Schela Cladovei au fost puse sub semnul intrebarii de arheologii vremii, superiorii mei, timp de mai multi ani. Nu au vrut sa creada ca sunt atat de vechi. Abia dupa ce si colegii sarbi au confirmat autenticitatea si vechimea descoperirilor pe care le facusem pe malul romanesc al Dunarii, au inceput sa creada si specialistii romani.
Sarbii descoperisera lucruri asemanatoare, pentru ca cele doua asezari stravechi erau in stransa comunicare, iar locuitorii de pe cele doua maluri erau constienti de unitatea lor de limba si cultura. Inundarea zonei in urma construirii lacului de acumulare de la Portile de Fier I si Ii ne-a limitat cercetarile. Occidentalii au ramas neincrezatori multa vreme. I-am invitat sa vina la fata locului, sa se convinga. Asa se face ca dupa 1989, am sapat mai multi ani impreuna cu englezii, care au fost incantati de colaborare si continua sa sape in fiecare an, sub conducerea arheologului Clive Bonsall.”

Acum 7000 de ani in Moldova. Cea mai avansata cultura a Europei:

Cu mult inainte ca civilizatia minoica, socotita prima civilizatie europeana clasica, sa rasara in insula Creta, cu mult inainte ca in Italia sa se infiripe ideea unui imperiu, intr-o vreme cand vestul Europei nici nu banuia ce glorie avea sa il astepte, aici, pe teritorul tarii noastre, inflorea cea mai mirifica civilizatie din preistoria Europei, cultura Cucuteni.
Ea se intindea pana in Ucraina, la Tripolie, si a constituit, dupa parerea unor specialisti, prima civilizatie urbana de pe continentul nostru, sau cel putin o civilizatie protourbana. Alaturi de cultura Gumelnita, care se intindea in Muntenia si Dobrogea, era cea mai avansata cultura a Europei. Asadar, intre 4500 si 3000 inainte de Cristos, din Moldova si pana dincolo de Nistru, oamenii au creat si au construit intr-un mod in care nimeni nu o mai facuse pana atunci. Casele lor, mai ales in zona estica a ariei, erau grupate in asezari intinse.
Unele asezari ajungeau la sute de hectare, sute de stradute si mii de case, avand 10000-15000 de locuitori. Locuitorii din Cucuteni se mutau periodic, dand foc vechilor case: ramasitele a mii de case incendiate au fost descoperite de arheologi. Casele lor puteau avea unul sau doua etaje. Ceramica lor era de o frumusete tulburatoare, pe care avea sa o egaleze doar ceramica chineza, o mie de ani mai tarziu.

Ce s-a intamplat cu aceasta civilizatie moldoveneasca, ce la vremea aceea reprezenta “varful” Europei? S-a stins in mod misterios. Unii arheologi sustin ca schimbarile climatice i-au obligat pe cucutenieni sa renunte la agricultura si sa se retraga spre munti, dedicandu-se mai mult pastoritului.
Altii invoca invaziile dinspre stepele Asiei. Totusi, aceasta cultura nu s-a stins de tot. Ea a supravietuit intr-un mod tainic, iar motivele care impodobeau ceramica de Cucuteni se regasesc si astazi in costumele populare romanesti, in arta populara, pe ouale incondeiate. Iar traditiile si obiceiurile populare romanesti, basmele si doinele noastre pastreaza stravechi tipare neolitice, transmise din generatie in generatie. Si, cine stie, poate ca si unele mladieri ale limbii romane pastreaza ceva din incantatiile graiului de acum mii de ani.

Acum 7000 de ani in Ardeal. Prima scriere din Europa

Tablitele de la Tartaria reprezinta, dupa unii specialisti, cel mai vechi mesaj scris din istoria omenirii, mai vechi chiar decat primele scrieri sumeriene. Totusi, astazi, cei mai multi arheologi romani sunt neincrezatori cu privire la autenticitatea lor, cum sunt sceptici de cate ori vine vorba de o descoperire exceptionala. Ne refuzam mereu dreptul la originalitate, la valoare, si preferam sa afirmam ca am imprumutat mereu, de la toate neamurile, popoarele, limbile, cate ceva. La fel si cu tablitele de la Tartaria: or fi aduse de vreun sumerian si pierdute pe aici, spun unii; sau or fi fost aduse in vremurile mai noi de un colectionar; ori poate sunt falsuri… Nu acelasi lucru se poate spune despre cercetatorii straini, care au studiat subiectul in cele mai mici detalii si au elaborat studii serioase.
E adevarat, in anii `60, cand au fost descoperite tablitele de la Tartaria, nu existau destule indicii care sa confirme existenta unei scrieri neolitice in aceasta arie geografica. Piesele erau unicate, stranii. Cu timpul insa, cercetarile au avansat, iar astazi exista peste o mie de piese, in special ceramice (fragmente de vase, figurine), descoperite in peste 50 de localitati, care contin semne ale unei scrieri stravechi.

Aceste semne nu sunt decorative, ci reprezinta un inceput de scriere. Piesele inscriptionate au fost descoperite in aria culturii Vincea-Turdas, in special la noi in tara si in Serbia. Turdas si Parta reprezinta la noi localitatile care au oferit piesele cele mai numeroase si mai interesante. Astfel, tablitele de la Tartaria nu mai sunt singure, chiar daca raman cele mai importante.
Aceasta scriere nu a apucat sa evolueze si sa dea roade, stingandu-se odata cu cultura ce i-a dat nastere. Poate ca schimbarile climatice majore au determinat retragerea populatiilor spre zone mai ferite, sau poate ca valurile de populatii venite dinspre Asia au adus alte moduri de exprimare, cert este ca germenii scrisului neolitic au palit. Totusi, raman zecile de semne inventariate de cercetatori, nedescifrate, enigmatice, care nu stim cum au influentat evolutia culturii ulterior. Dar putem fi siguri ca au influentat-o. Ceea ce stim cu siguranta este ca scrierea neolitica a culturii Vincea-Turdas este prima scriere a Europei si poate prima scriere a omenirii.

Acum 2000 de ani. Cum se scrie istoria…

Dupa disparitia splendidelor culturi ale Vechii Europe si intrarea in epoca metalelor, istoria a inceput sa fie scrisa de cei ce aveau arme mai bune, orgolii mai mari si saci cu bani mai numerosi. Destul de repede, civilizatia greco-romana devine felinarul Europei, luminand anemic si subiectiv un continent ce parea sa fi fost cuprins de noapte.Tot ce nu era grecesc sau roman era barbar, salbatic, primitiv. Restul Europei devine o lume in aparenta fara valori, privita din perspectiva romanilor, care ne-au vandut si continua sa ne vanda, peste secole, o istorie partinitoare. Civilizatiile “barbare”, intrate in manuale prin ochiul cuceritorului, aproape ca nici nu isi mai primesc dreptul de a se numi Civilizatii.

O civilizatie trebuie sa aiba arhitectura monumentala, sa construiasca colosseum-uri, in care sa puna oameni sa se ucida intre ei, spre distractia suprema a privitorului, ori sa atate animale infometate impotriva unor oameni neajutorati. O civilizatie trebuie sa aiba o armata puternica, cu care sa cucereasca mereu noi teritorii. O civilizatie trebuie sa se consume in ospete copioase si in serbari fastuoase. O civilizatie trebuie sa aiba morminte princiare bogate, piramide sau temple impozante. Dar civilizatia nu reprezinta doar aspectul material, economic, al unei populatii, nu reprezinta doar bunurile, ci si valorile.
Modelul occidental ne-a obisnuit sa privim cu mai multa admiratie aspectele materiale, cele care ne aduc confort si siguranta fizica, decat pe cele spirituale, care ne ajuta sa aflam care este rostul nostru in lume. Marile civilizatii, trecute sau prezente, sunt demne de admiratie. Dar adevaratele valori nu trebuie cautate in realizarile materiale, ci in cele spirituale. Cand preotii dacilor se rugau in munti, in pesteri ascunse, si ii invatau pe oamenii de rand ca sufletul este nemuritor, iar trupul, materia nu conteaza, cei ai altor neamuri inaltau temple sclipitoare impodobite cu statui impozante. Iar daca dacii nu cheltuiau sume enorme pentru a construi cladiri colosale si a intretine armate profesioniste, asta nu ii facea mai putin intelepti decat vecinii lor. Dimpotriva.
Daca dacii erau convinsi de lipsa de insemnatate a valorilor materiale, este firesc sa nu fi investit prea mult in aceste valori. Nu si-au ridicat statui, nici palate colosale, se imbracau modest, la fel ca taranii nostri de astazi, regii purtand in picioare opinci, iar pe cap o caciula de lana in loc de coroana fastuoasa din aur, batuta cu pietre pretioase. Iar cei care, investind mult mai mult in bunuri materiale, i-au numit pe acestia “primitivi” ori “salbatici”, nu au inteles ca spiritualitatea este deasupra civilizatiei materiale. Cei care traiau mai mult in mijlocul naturii, aproape de zei, au inteles aceste lucruri mai bine decat cei ce-si petreceau vremea in bai, ospete si spectacole de circ. Spiritualitatea Europei se stinge dinspre vest spre est. La rasarit mereu credinta a fost mai puternica. Orientul poate fi salvator.

Astazi. Bun venit acasa, Europa!

Primul homo sapiens din Europa, cea mai veche asezare stabila din Europa, cea mai veche scriere, cea mai veche cultura – astfel de sintagme ii sperie pe multi, dar mai ales pe cercetatori. Nu de putine ori, istoricii nostri, intr-o lupta oarba cu diletantii care se entuziasmeaza in fata unor descoperiri precum cele enumerate mai sus, sustin ca romanul traieste o frustrare istorica.
Romanul ar fi frustrat, chipurile, ca nu a avut si el o istorie grandioasa, de invingator, precum altii, si atunci isi inventeaza una care sa il satisfaca. In aceasta falsa istorie, romanul este cel mai tare, cel mai mare, cel mai frumos si primul in toate. Un discurs atat de radical din partea specialistilor nostri elimina cu totul posibilitatea ca, uneori, chiar sa fim cei mai buni sau cei mai tari sau primii. Caci cineva trebuie sa ocupe si aceste locuri. Uneori acestia suntem noi, alteori sunt altii.

Noi si noi descoperiri duc mereu la schimbarea datelor din cartile de istorie, iar daca uneori suntem si noi printre primii, acest lucru ar trebui sa ne onoreze, nu sa ne sperie. Daca am lasa deoparte toate aceste temeri si am cauta sa cernem si sa asezam fiecare lucru la locul lui si sa-i dam importanta cuvenita, am fi priviti, poate, cu mai mult respect in Europa.
Cine sa ne respecte daca noi insine nu ne respectam? Cat datoreaza Europa acestor locuri, acestor civilizatii, acestei istorii, acestor oameni? Cat datoreaza Europa acestui ungher de lume, in care au incoltit primele seminte de civilizatie si spiritualitate europeana? Ganditorul de la Hamangia, considerat intre cele mai importante artefacte din istoria omenirii, este un simbol al acestor radacini milenare. Pe umerii lui s-au asternut deja 7000 de ani, dar daca ar incepe astazi sa vorbeasca, probabil ar spune: “Bun venit acasa, Europa!”.

un articol de Aurora Petan

( AUDIO) Apăsaţi aici pentru a audia ATLANTIDA - PĂMÂNTUL PRIMILOR OAMENI DIN EUROPA