De ce oamenii de ştiinţă nu vor să recunoască? LIMBA GETICĂ, IZVORUL VORBIRII EUROPENE, NU A DISPĂRUT – Partea 1

De pe statueta din bronz de la Curtea de Argeş se descifrează fragmente din cultul lui Osiris: cuvintele lui Osiris de iubire. Domn al celor două pământuri!
Logosului divin I se atribuiau 42 de cărţi sapienţiale care au pus baza hermeneuticii-ştiinţa interpretării textelor vechi. Se specifică numele Letei-mama mitică a lui Apolo, care a ars Vedele, cărţile din limba adamică: la Arnota, alte nume: Lela, Tit (Argeș), Set, Abel etc.
Pe statueta de la Adam Clisi, care înfăţişează primul sacerdot al Europei, regele-preot descifrează scrierea de pe Epitrahil, confirmând faptul că scrierea pictografică îşi are LEAGĂNUL în GEȚIA. Această scriere reprezintă unul din primele documente ce pun în lumină adevărul că pe Valea Dunării, în spaţiul dintre Carpaţi, Dunăre şi Balcani, s’a vorbit o limbă proto-getică, o proto-latină DIN CARE S’A DESPRINS APOI ŞI LATINA ITALICĂ şi confirmă autohtonia şi continuitatea poporului geto-român pe aceste meleaguri.
Un prim text al descifrării sună astfel:
– Asta este OM Ikaron, născut alb, mag Adam: pe paradise spus PUER Atma-omul Niag (Agni); îi ram Cogaion, M., sau
– Sens Soma ma-sa DM datam prima’n Amangia.
Numele HAMANGIA implică istoric câteva consideraţii esenţiale: Încă din Paleoliticul mijlociu (100 000-40 000 î.Hr.) peşterile Cheia (La izvor) şi Târguşor (La Adam) din Dobrogea au fost locuite intens.
Autorii relevă faptul că: cultura Hamangia susţine polaritatea unităţii iniţiale a culturii şi civilizaţiei cu mult înainte de apariţia religiilor şi etniilor. (”Limba vorbită de Adam şi Eva” I, 1996, p.17)
D. Berciu aplecându’se şi el asupra genezei geto-române scoate în relief evidenţa că: la noi neoliticul începe pe la 5500-2000 î.Hr., când comunităţile vorbeau o limbă pelasgo-europeană…
PROBLEMA CONTINUITĂŢII nu trebuie deci limitată numai la COLONIA Dacia romană. Se ştie că noua provincie imperială NU A CUPRINS ÎNTREAGA VATRĂ MULTIMILENARĂ A GEȚIEI lui Burebista şi Decebal.
În afara hotarelor ei, au rămas GEȚII LIBERI din Maramureş, Crişana, Moldova, Muntenia, Scyția, Sarmația (Sarmo-Geția), Germania etc. Ei au reprezentat TERRA GETARUM LIBERĂ şi au continuat să trăiască în formele de viaţă tradiţionale.
Pe cursul Nistrului superior se aflau GEȚII COSTOBOCI, creatorii culturii numite LIPIȚA, integrată şi ea în marea unitate etnoculturală GETICĂ.
Mai la sud în Moldova de nord şi centrală, se aflau CARPII, care până către mijlocul sec. III d. Hr. au fost în fruntea coaliţiilor antiromane, fie singuri, fie împreună cu aliaţii. Ei au creat o splendidă CIVILIZAŢIE GETICĂ […]
Până nu de mult erau semnalate în judeţul Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj şi Arad, aproximativ 100 de aşezări ale GEȚILOR LIBERI, exponenţi ai complexului SÂNTANA-ARAD-MEDIAŞUL AURIT. (”Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, p.39; Continuitatea poporului român în vatra Daciei străvechi în lumina descoperirilor arheologice, în Noi Tracii, 1981, Noiembrie, p.2)
Sanchoniathon identifică în Cosmogonia sa ca inventator al scrisului pe Taautus, din a XII-a generaţie de la Protogenus (primul om, ADAM, pe care egiptenii îl numeau THOOR, alexandrienii Thoyth, iar grecii Hermes. Din Sydyc (Cel drept, fratele lui Misor, tatăl lui Vulcan, se trag dioscurii sau cabirii sau corybanţii sau samotracii. (Eusebiu de Cezareea, De Praeparatione Evangelica, III)
Valerius Flacus aminteşte de conflictul militar dintre geţi şi egiptenii lui Sesostris, care era încrustat pe porţile Templului de la curtea regelui Aetes DIN ŢINUTUL HIPERBOREENILOR /GEŢILOR. (Poemul Argonautice)
Nicolae Densuşianu îl citează pe Pliniu (lib. VII, 3.3) care afirma că: seminţiile scyte, atât cele din Asia cât şi cele din Europa au purtat în vechime numele de abarimon, adică arimonii albi sau vechii aramei, arimini, arieni, arimi, râmni, rimi, cei care alături de etruscii italici, vor înființa Ruma printr’unul din triburile fondatoare numit ramnes (rîmni) sau ramnenses (rîmnenii).
C. B. Ştefanovschi înţelege foarte limpede această afirmaţie majoră a lui Pliniu: Reiese că, în conformitate cu Plinius (23-79), POPORUL SCYŢILOR, care trăia între teritoriul Geției Carpatice şi Munţii Urali, dar, şi până la poalele Caucazului, până la Massa-Geții de la Caspica, se identifică cu un singur nume: Aramei.
O informaţie identică vine şi de la Aristotel care face trimitere la ”originea tracă a scyto-arameilor”. (Din Arhivele Daciei, Cap. 9)
ARIMII, vechii locuitori ai Geției se mai numeau RUMONI sau RUMUNI. (N. Densuşianu, ”Dacia Preistorică”, vol II, p. 165)
Coroborând descoperirile arheologice privind scrierea, de la cele mai vechi până la cele de la TĂRTĂRIA – TURDAŞ – VINCEA, ajungem la concluzia că inventatorii scrisului au fost strămoşii noştri. Toth, Hermes, ori Sarmis sunt de fapt denumirile unuia şi aceluiaş Părinte al scrisului, din care se trag etnonimele unui ACELUIAŞ NEAM ARIMII, aramanii-vorbitorii limbii sfinte aramaice vorbită de Mântuitorul omenirii Iisus Hristos.
Procopiu de Cezareea (sec. VI) consemnează modul de viaţă al unui trib getic: Acesta este modul de a trăi al locuitorilor Insulei Thula, care se deosebesc de multe alte naţiuni. Una din ele mult mai înfloritoare decât celelalte şi foarte numeroasă, este cea a Gautonilor care s’au aşezat lângă Herulii (popor scyt locuind în regiunea lacului Maeotis, Marea de Azov de azi) sosiţi acolo.
!Aflăm întâia oară că GOŢII sunt de fapt GEŢII, Gautoi. La Procopius, Thula se afla la extremitatea Oceanului Septentrional (pro th Arktw ta eata), iar la Cicero, Thula era situată în zona Crivăţului, Scandia sau Scandinavia.
La origine s’a folosit cuvântul Arkto, adică popor marţian. La Marte grecii spun Arh, la geto /goţi Ari; gr. Kottein /în loc de koptein = a despărţi; a ucide; a pustii prin sabie. În getică avem kotta, deci din ari+koto=arkto. (De Bell. Goth., lib.IV, cap.XX, p.m. 620)
Berger, în cunoscuta sa lucrare Histoire de l’ecriture, la p. 205, menţionează că: alfabetul a fost răspândit sub forma şi sub numele aramilor, o populaţie pelasgă, numită şi arimi sau arimaspi.
Claudianus, în Panagericul despre consulatul VI al lui Honoriu (Praef. V, 18) numeşte ţara giganţilor in arime, similarul grecescului ein Arimois.
Tertulian aminteşte despre Cartea lui Enoh, tatăl lui Matusalem – prototipul Arhiereului lumii vechi prehristice, care a instituit şi rânduit slujirea Arhieriei, prefigurându’L pe Mântuitorul Iisus Hristos-Arhiereul veşnic, salvată de la Potop de Noe, aminteşte de un nume, Sarmis, alături de Sarsan şi Zazas (nume armino-getice), care l’au înveşmântat pe Matusalem şi i’au pus pe creştet o coroană strălucitoare.
Lucius Ampelius (sec. III d.Hr.) numeşte O SERIE DE RAMURI ALE NEAMULUI PELASGO-ARIMIN-GETIC: traci, daci, scyţi, getuli, bessi, bitini, frigieni, capadocieni, sarmaţi, moesi, macedoneni, greci, ilyri, panoni, dalmaţi, alani, brahmani etc. (Liber Memorialis, Cap. VI)
Berosus consemna pe la anul 284 î.Hr. în opera sa Istorii, că: atât caldeenii cât şi scyţii descendeau din nemurile înfloritoare ale geților. (Augustin Deac, Dacia magazin, nr. 5, Iunie 2003)
Dexip scrie în Cronica sa universală pe la anul 260 d.Hr., că SCYŢII care se numeau şi GOŢI (GEŢI) au trecut în număr mare fluviul Istru, pe timpul lui Decius (249-251) şi au pustiit teritoriul stăpânit de romani. Desigur că în armatele goţilor erau prinşi şi înrolaţi o bună parte din Scyţi şi din Geţi, şi acesta este motivul pentru care scyţii sunt ”numiţi goţi”, după conducătorul lor. (Fontes, I, p. 732-735)
Cato Major (234-149 î.Hr), consemnează în lucrarea Origines, că: geţii aveau o scriere cu foarte mult timp ÎNAINTE DE FONDAREA ROMEI. (Maria Crişan, Geta-matcă a limbilor euro-asiatice, p.3)
Eusebiu de Cezareea, sec.IV.d. Hr. spune clar că: împăratul Decius a căzut în 251, conducând mult lăudatele trupe ale romanilor ca să lupte împotriva geţilor.
N’a fost vorba deci de o ”golire a Daciei ocupate”, n’a fost vorba de renumita ”retragere aureliană”, ci pur şi simplu de o ÎNFRÂNGERE SUFERITĂ DE ROMANI DIN PARTEA GEȚILOR LIBERI, ajutaţi şi de rudele lor din afară, altfel spus de o retragere, dar sângeroasă, la 271 d.Hr.
Eutropius în anul 369 d. Hr. un veac mai târziu deci, consemnează că: Aurelian împăratul, după luptele cu Geţii a golit provincia Dacia (romană), iar romanii pe care i’a scos de pe ogoarele şi din oraşele Daciei i’a aşezat în partea de mijloc a Moesiei. (Fontes, I, p.561 /Gavrilă Copil, Pierit’au Dacii? Unde sunt Romanii din Dacia?…, în Noi Tracii, 1981, Noiembrie, p.2) Afirmaţia lui Eutropius este categorică: pe romani (Aurelian) i’a scos de pe ogoarele şi din oraşele Daciei…
Păi, cum rămâne cu arhi-vehiculata idee, teză, ipoteză, teorie că Dacia a fost golită de întreaga populaţie băştinaşă la anul 271?!
Iordanes scria pe la anul 551 în opera sa Faptele Romanilor, astfel: Decius însuşi în timpul luptelor cu Geţii a murit de o moarte năprasnică împreună cu fiul său Abrittus… Împăratul Aurelian, rechemând (îi absolvă pe împărat şi pe romani de ruşinea pricinuită de înfrângere, n.a.) de acolo legiunile, le’a aşezat în Moesia şi acolo într’o parte a acesteia, a întemeiat Dacia Mediterranea şi Dacia Ripensis. (Fontes, II, P.39)
Istoricul Nicolae Densuşianu în Dacia preistorică face CEL MAI AMPLU STUDIU asupra Antichităţii şi DESCOPERĂ IZVOARELE ETNOGENEZEI EUROPENE care ţâşnesc din SPAŢIUL CARPATIC. Citindu’l pe poetul Ovidiu, constată IZBITOAREA ASEMĂNARE între limbile getică, sarmată şi latină, afirmând că: LIMBA GETICĂ-LATINA VULGARĂ a dat naştere limbilor romanice moderne. (Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986, p.679)
Dumitru Bălaşa, preotul-istoric, că România este Vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare, care a precedat societăţile geto-europene patriarhale.