Românii nu trebuie să caute în istoria altor popoare modele pentru a vedea cum trebuie condusă bine o ţară. De altfel, e şi greu, ca să nu zic riscant, să faci asemenea importuri. Pentru că specificul unui popor sau al unei civilizaţii e determinat de o mulţime de factori naturali, instituţionali, legislativi şi, nu în ultimul rând, religioşi, factori care diferă sensibil de la o ţară la alta, cel puţin în Europa. Pentru noi rămâne suficientă oprirea fie şi asupra unui singur model autohton de guvernare, care a sintetizat grandios experienţa politică şi militară, morală şi religioasă a lumii în care a trăit domnitorul Neagoe Basarab.
De la urcarea lui Neagoe pe tronul Ţării Româneşti s-au împlinit anul acesta 500 de ani, iar canonizarea sa de Biserica noastră a avut loc în anul 2008, cu zi de prăznuire în 26 septembrie.
Desigur, nu se pune în articolul de faţă problema întoarcerii la organizarea statală a Ţărilor Române din a doua jumătate a mileniului trecut, ci de a vedea concepţia unui om de stat şi de cultură excepţional, chiar dacă medieval, vizavi de supuşii săi şi de conducătorul lor.
“Toată lumea stă înaintea lui Dumnezeu ca o picătură ce atârnă pe streaşină”, îl citează domnitorul Basarab pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Atunci când vrea să vorbească despre puterea conducătorului politic, Neagoe Basarab se întoarce la finitudinea condiţiei umane. Începe aşadar cu sfârşitul pământesc al omului, ca nu cumva domnul, stăpânitor vremelnic, să fie furat de măreţia pe care i-o conferă funcţia sa în stat. Iată ce îndeamnă în partea I a Învăţăturilor către fiul său Teodosie marele domnitor: “Câţi aveţi în mână cârmuire şi putere asupra oştenilor (supuşilor, n.n.) priviţi în morminte şi temeţi-vă de Dumnezeu şi vă cutremuraţi; (…) veniţi să vedeţi acolo – cel ce a fost odată împărat, vezi-l numai oase, vezi-i cumplita înfăţişare şi spune: Care este împărat? Care oştean? Care este domn? Sau care sărac? Care tânăr? Care bătrân? Care arap? Care frumos la înfăţişare? Oare nu vei spune: Nu sunt toate praf, nu sunt toate fum? Unde este omul cel plin de vise? Iată, este ţărână, căci tot ţărână a fost!”
Cine ignoră acest fapt şi se nevoieşte să dobândească peste măsură putere şi să adune avere multă şi-a pierdut mintea.
“Spre deosebire de Machiavelli care trăise în umbra principilor, scrie profesorul Dan Zamfirescu în studiul său dedicat lui Neagoe Basarab şi culturii româneşti din epoca Renaşterii, autorul Învăţăturilor către fiul Theodosie este Principele şi vorbeşte ca atare. Ceea ce impresionează la domnitorul român este, aşadar, arta cuceririi sufletelor. Grija pentru sufletul omului, pentru inima lui, pentru demnitatea lui ne uimeşte pe noi, cei de azi, şi ar trebui să dea de gândit celor ce conduc un popor: “Căci inima omenească este ca şi sticla; dacă se sfărâmă sticla, nimeni nu mai poate s-o dreagă”.”

“Înţelepciunea şi sfatul, şi toată tăria noastră sunt numai de la Unul Dumnezeu…”

Omul cu nevoile sale este centrul cugetării religioase, morale şi politice a domnului. Iar raportul acestuia cu Dumnezeu este astfel realizat încât nimic din credinţa creştină nu-i apare ca piedică în calea manifestării sale, ci dimpotrivă, legătura lui cu Dumnezeu exprimă mijlocul suprem al împlinirii omenităţii sale.
Ceea ce impresionează pe oricine parcurge Învăţăturile lui Neagoe Basarab – afirmă profesorul Zamfirescu – este credinţa în puterea pe care o conferă celui ce optează pentru ele: valorile creştine şi valorile etern-omeneşti: binele, dreptatea, adevărul, respectul pentru om şi demnitatea lui.
Pentru Neagoe Basarab, acestea nu sunt, cum vor deveni pentru lumea modernă, impedimente sau iluzii de care un politician “realist” nu trebuie să se împiedice: “Fătul meu, eu te voi învăţa de unde este înţelepciunea şi sfatul, şi toată tăria noastră care sunt în această lume: numai de la Unul Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, care a fost şi fiul Fecioarei. Că eu, fătul meu, când vreau să fac vreun lucru înţelept sau vreo vitejie, sau fie şi vreo supunere, întotdeauna cer să-mi fie întărire Dumnezeu şi preacurata lui Maică”.
Luând modelul împăratului Alexandru cel Mare, care i-a răspuns lui Aristotel că “prin trei lucruri a biruit lumea toată, întâi cu cuvântul adevărat, al doilea cu judecata dreaptă, al treilea cu mâna întinsă, căci n-a strâns avuţie, ci a miluit slugile şi oştenii”, domnitorul român adaugă şi credinţa în Hristos: “Din fire fiind creştini, se cuvine să îndeplinim aceste trei lucruri (enumerate mai sus, n.n.) şi încă să mai adăugaţi fapte bune, pe care le iubeşte Dumnezeu. Iar El va înălţa numele voastre cu slavă în viaţa aceasta, şi nu numai în viaţa aceasta, ci şi în împărăţia cerească va odihni sufletele voastre, împreună cu cei drepţi”.

Omenia – valoare politică şi morală supremă

Umanismului apusean pe care-l găsim în forma lui cea mai reprezentativă în operele lui Erasmus de Rotterdam şi Machiavelli, Neagoe Basarab nu-i opune – afirmă profesorul Zamfirescu –, ci-i juxtapune omenia românească în chip de valoare politică şi morală supremă. “Omul este ca şi porumbelul: unde află porumbelul hrană multă, acolo şi fuge. Aşa este şi omul: unde află un domn bun şi darnic, cu avuţie, acolo se adună oamenii să se hrănească. De aceea, te sfătuiesc fiul meu, mai întâi să nu uiţi niciodată frica lui Dumnezeu, pentru că frica lui Dumnezeu este mumă tuturor binefacerilor şi îndreptărilor.”
Echilibrul pe care ca domnitor e necesar să-l păstreze între cei conduşi dezvăluie cititorului Învăţăturilor lui Neagoe un caracter puternic, ferm, dar în acelaşi timp de o atenţie şi delicateţe pentru fiinţa umană, lucru pe care nu-l găsim nici la Erasmus de Rotterdam în opera Educaţia unui principe creştin.
“Şi pe tine te-a ales Dumnezeu – îi scrie Neagoe fiului său –, ca să te cunoască toţi că tu eşti ales de Dumnezeu să le fii lor stăpân şi păstor bun, ca să paşti turma lui Hristos fără părtinire. De aceea şi tu, dacă eşti vrednic, încă rânduieşte-ţi turma, ca să nu fie unii graşi, iar alţii să moară de foame, ci să măsori tuturor la fel, fiecăruia după lucrul său şi fiecăruia după cum îi este slujba, aşa să-i fie şi dulceaţa.”
Sfântul Neagoe Basarab a reuşit să definească – subliniază Dan Zamfirescu – pentru întâia oară omul politic român în ipostaza sa ideală, aşa cum se făurise în creuzetul unei frământate istorii, şi cum fusese întruchipat de câteva figuri monumentale ce deţinuseră prim planul scenei politice şi militare a Europei Centrale şi Sud-Estice Mircea cel Bătrân şi Ştefan cel Mare.
Dintre acestea, ultima îi fusese contemporană lui Neagoe şi în lumina ei se născuse şi crescuse până la vârsta deplinei bărbăţii.
Dacă pentru omul antic morala şi politica nu se separau niciodată, între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Concepţia occidentală, aşa cum apare la Machiavelli, în care politica este total separată de alte categorii, deoarece ea scapă moralei, s-a dovedit catastrofală. Avea să o consemneze şi Montesquieu în lucrarea sa, “Scrisorile persane”: “Suveranul, curtenii şi un mic număr de persoane particulare stăpânesc toate bogăţiile, în timp ce toţi ceilalţi gem, trăind într-o cumplită mizerie”. “Politica fără morală ne-a condus la dezastrele secolului al XX-lea. În consecinţă, legătura dintre morală şi politică va fi cheia secolului al XXI-lea”, scria filosoful şi jurnalistul francez Jean François Revel.

Augustin Păunoiu
Ziarul Lumina

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

Democraţia, ca şi socialismul şi comunismul, e o formulă politică plantată în doctrina materialistă. Ires-ponsabilitatea morală, proclamată de materialism e practicată cu orgie de aceste societăţi anonime pe acţiuni care sunt partidele politice.

Nichifor Crainic

Nici o criză internă sau externă, nici un context conflictual de orice natură, nici o situaţie dramatică aşternută general, dar vremelnic peste ţară, nici un alt rău în sine, nu poate smulge comunitatea prezentă din rădăcinile ancestrale ale Naţiunii sale, fiindcă rădăcinile ei ontologice îşi trag seva din plămada teologică a Creaţiei dumnezeieşti, care în comuniune cu Ziditorul, dă valoare, sens şi veşnicie vieţii Omului, vieţii Familiei, vieţii Naţiunii şi desigur bucurie şi admiraţie Creatorului.

Lumina neînserată din sufletele credincioşilor de azi abia mai pâlpâie într-o sclipire lină duhovnicească, fiindcă tăvălugul lumesc cu neîncetatele lui patimi-rostogoliri tasează omenirea într-o neîncetată tulburare şi o cârmuire de sine prin: jigniri, trufii, sminteli, vrajbe, răzmeriţe, tăgăduiri ale conştinţei, ale rânduielilor creştine, atentate la credinţă, la libertate, la tradiţie, la adevăr, la cultură, la istorie, la tot ceea ce este firesc, venerabil şi onorabil.
Lumea raţională, ca o expresie a eu-ului ei multiplicat luptă fără încetare cu omenirea spirituală creştină, încercând să-i răstoarne sensul, pentru a întroniza atotputernicia orgoliului.

Pentru acest lucru face efortul disperat, peste putinţă, de a-L detrona pe Atotcreatorul a tot şi a toate.

Adepţi ai unei legităţi universale precum obsesia egalitaristă, Călăuzitorii pozitivişti ai lumii raţionale, demască Taina existenţei, acuzând-o de suprema ei autoritate, care atentează direct şi împotriva topirii omenirii într-o uniformizantă omogenitate, adică într-un panteism presupus. Neavând criteriile adevărului, îl neagă, devenind astfel neputincioşi, infirmi în a percepe adevărul mistic şi orbi în a vedea frumuseţea Lucrării dumnezeieşti ca armonie divină absolută. În acest sens şi profeţii lumii raţionale, la rândul lor, uzurpă sensul raţional al omenirii. Ştiinţa lor pozitivistă îi face prizonieri ai raţiunii, mutilându-le esenţa mistică. Promovând doar legile materialiste despre natură nu şi taina ei, răstălmăcesc valoarea şi sensul, trăind şi împingând lumea într-o eroare grosolană.

Pretextul că, orice vreme istorică îşi concepe generaţia timpului ei, prin care îşi corectează manierele, tendinţele, ţinuta şi atitudinile, precum şi faptul că oricare generaţie se supune responsabilităţii doar acelui timp este nefiresc, neîntemeiat, fără sens şi iraţional.
Mentorii raţionali nu sesizează că rădăcinile crizei lumii moderne se află de fapt în programul lor de guvernare (de înşelare): în senzorialismul libertin, în explozia tehnicii nimicitoare pentru lume, în obsesia materialistă, în desacralizarea omenirii prin ateism, anarhism şi nihilism.
Ba din contră, amăgitorii raţionali aruncă cu pietre în spiritualitatea creştină acuzând-o de toate relele din lume, inclusiv naşterea acestei ambiţioase şi odioase crize.
Negând puterea credinţei ancorată în nădejde şi dragoste, înşelătorii pozitivişti distrug esenţele, elimină spiritul, desconsideră harul, substitue purtarea de grijă a Părintelui ceresc cu cea a legilor vegheate de un judecător, adică o justiţie care operând cu legi imperfecte se poate mândri la rându-i cu imperfecţiunea sa, aruncând astfel lumea într-o totală dezordine prin nihilismul torţionar şi prin relativismul cel mai cras.
Negând ordinea increată, prestabilită de Atotcreatorul, sfarmă ancorarea transcedentală a omului din ordinea supremă a Frumosului, a Binelui, a Adevărului şi a Dreptăţii, ordine cuprinsă în mănunchiul sublim al Dragostei.
Toate speranţele lor exhatologice se materializează aşadar, în nefiinţă. Goliţi de Dumnezeu ei devin materie fără spirit, raţiune fără sentiment, pământ fără cer, lavă devenită cenuşe astfel pretinsa lor obiectivitate împroşcă în jur erori subiective şi spirite claustrate.
Toţi aceşti învrăjbiţi ai urii, toţi aceşti uzurpatori ai temeliilor creştine se străduiesc şi reuşesc până la un punct anume, să dărâme întreaga rânduială ortodoxă a Neamului: familia, societatea, biserica, pentru a le preface într-o sălbăticie a nihilismului lor ateu.

Cine sunt în spatele acestui război de nimicire a dragostei pentru Dumnezeu, Neam ori Neamuri, ştim !
Cine face din indivizii care şi-au călcat conştiinţa în picioare, slugi şi unelte ale răzvrătirii, deopotrivă ştim !
Cine sunt potrivnicii care au sfâşiat prin răzvrătirea lor sărmana noastră Patrie, ieri şi azi şi mereu, iarăşi ştim !
Ceea ce nu ştim este timpul când oameni devotaţi lui Dumnezeu şi Neamului vor ieşi la lumină invocând grabnica mângâiere, ajutorul şi binecuvântarea Născătoarei de Dumnezeu, Împărăteasa Cerului şi pământului, Aleasa şi Nebiruita Apărătoare a Grădinii Sale preaalese, Daco-România, pentru trezirea din această moleşeală a nepăsării de sine şi de ceilalţi mai ales, pentru ieşirea din aceste catacombe funeste ale prăbuşirii moral-spirituale.

Timpul (spunea Părintele-Teolog Dumitru Stăniloae) este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului.

Numai împărtăşindu-se de tot harul divin, omul îi răspunde lui Dumnezeu, trecând peste timp, peste vreme, dincolo în veşnicie.
Potrivnicii-răufăcători săvârşesc necontenit fărădelegi în lung şi în lat, împrăştiind în toată ţara duhul anarhiei, al sărăciei şi al deprimării.
Şi noi privim ca nişte spectatori neajutoraţi şi chiar dacă nu aplaudăm, rămânem fără ocrotire ca nişte orfani părăsiţi, lamentându-ne.

De ce atâta tulburare ? De ce nemaisfârşita anarhie ? De ce neostoita trufie ? De ce atât de abundenta ură ?

Pentru că, ne răspunde Sfântul Ioan de Kronstadt: Duhul înşelător i-a prins pe învăţaţii din vremea noastră, făcându-i să se încreadă în raţiunea omenească, să se închine ei, să se încreadă în libertatea omenească, înţelegând prin ea libertatea de a săvârşi tot răul, libertatea de a nu-L cunoaşte şi de a nu-L cinsti pe Dumnezeu, ca libertatea de orice supunere faţă de legea lui Dumnezeu, ca libertatea de a face oricum şi oricând greve, ca libertatea de a nu învăţa. Cu aceste undiţe au fost prinşi toţi intelectualii, iar aceştia au smintit la rândul lor oamenii simpli care muncesc în oraşe…Trufaşii savanţi, profesori, dascăli, au întors şi ştiinţele naturii nu spre lăudarea lui Dumnezeu, ci spre hulirea sfântului Său nume. (Sf. Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi. Ediţia a II-a. Trad. din lb. rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Ed. Sofia, Bucureşti, 2011, p. 133).
Necăutarea libertăţii duhovniceşti, pustieşte spiritualitatea comunităţii naţionale, aşternând pe cale fărădelegea la tot pasul.
Dar oare toate aceste nefericiri, nenorociri ori necuvinţe ce ne lovesc una după alta, nu îşi au cumva sălaşul şi în noi ?

Nu în locul iubirii dumnezeieşti am pus răsadul patimilor de tot felul ?
Nu în locul preaînţeleptei voinţe divine am pus fantoma liberului nostru arbitru ?
Nu în locul Adevărului Treimic am pus năluca tuturor amăgirilor ?
Nu în locul sufletului curat, primitor şi jertfelnic am deschis vămile oricăror samavolnicii?
Nu în locul credinţei purificatoare am hrănit stufărişurile şi hăţişurile trufiei ?
Nu în locul nădejdii eliberatoare am altoit provocările atotmolipsitoare ale răzvrătirii ?
Nu în locul frumuseţii Creaţiei în care a sălăşluit splendoarea lui Dumnezeu am pus schimonosirea la faţă a fariseului, a fariseismului ?

Dezlănţuirea evenimentelor cotidiene în haotica lor rostogolire detună grav fragilitatea oamenilor şi mai cu seamă a tinerilor, care trăiesc, de regulă, mult mai intens bulversarea acestor evenimente. Înfiorarea lor e covârşitoare, asemeni frunzei plopilor care tremură permanent, chiar şi în timpul de pace al liniştei.

Şansele nu pot fi decât două: ori trăieşti orbeşte ca un individ oarecare, purtat de moleşeala neputinţei, ori priveşti prin limpezimea spiritului, confruntându-le. Numai că, pentru a birui e imperios nevoie de dreapta credinţă, oţelită în platoşa mistică a ascezei.

După gândirea marelui teolog Nichifor Crainic, lumea poate fi considerată prin trei moduri principale:
Idealismul, după care singura realitate e ideea, iar lucrurile aievea, fenomenele concrete nu sunt decât iluzii şi umbre proiectate de idee. Sublimă în poezia ei metafizică, această doctrină a idealismului e contrazisă la fiecare pas de realitatea dură a lucrurilor, care ne opun o altfel de rezistenţă decât ne-am aştepta de la nişte umbre diafane sau de la nişte iluzii fine ca păienjenişul.
Materialismul, după care nu există nimic în afară de materie şi energie fizică. Lumea, după această doctrină e opera hazardului şi e dominată de întâmplarea oarbă. Ceea ce este monstruos de nelogic în această doctrină, e că filosofii materialişti se străduiesc totuşi să formuleze legile întâmplării oarbe şi să organizeze hazardul cosmic după concepţia lor mecanicistă…Întreaga istorie a omenirii e o simplă luptă pentru stomac. Determinat de această luptă, omul e un animal iresponsabil din punct de vedere moral. Toate accesele brutale, toate ororile, toată nenorocirea vieţii moderne, toate cataclismele care se repercutează până la noi sunt născute din această doctrină satanică a materialismului, doctrina bestialităţii.
În sfârşit, al treilea mod de a vedea lumea este spiritualismul. Dacă idealismul nu recunoaşte materia, dacă materialismul nu recunoaşte spiritul, nimic din exclusivismul simplist al acestor două doctrine nu atinge doctrina spiritualistă. În aceeaşi formulă de viaţă, ea cuprinde două doctrine extremiste. Spiritul e afirmat, materia e netăgăduită. Dar spiritul e primordial şi exercită asupra materiei primatul său patern. Ordinea cosmică, în toată divina ei frumuseţe, nu e opera hazardului, ci opera spiritului care îşi îmbracă formele în pasta amorfă a materiei. Bucată vie de Univers, rezumând întreaga minune a existenţei, omul nu e nici umbra iresponsabil spânzurată de idee, nici iresponsabilul animal decapitat şi redus la ritmul mecanic al determinismului materialist. (Puncte Cardinale în Haos. Ed. Timpul- Iaşi, 1996, p.18).

Omul deci, ca făptură creată după Chipul întru asemănare cu Dumnezeu privind libertatea spiritului de a se îndumnezei, îşi subordonează materia, determinându-şi responsabil viaţa atât în planul imanent cât şi în cel transcendent.
Desigur că, pentru om, cel mai adecvat climat al vieţii este natura spirituală, în care pulsează genul spiritualist, atât ca genă teologică, cât şi ca finalitate religioasă (hristică).
Creştinismul este aşadar, Chipul adevărului ontologic aşezat structural în pecetea făpturii-raţionale. El este circumscris sufletului şi are nevoie doar de o permanentă mireasmă dumnezeiască pentru a străluci în lumina faptelor sale morale.
Dacă, doctrina spiritualistă este Scutecelul de aur al Creaţiei, în care Atotcreatorul îi consfinţeşte logodna prin mirul diafan al surâsului Său dumnezeiesc, atunci raţionamentele preceptelor idealiste ori materialiste, iraţionale, învăluie lumea autonomă într-o infirmitate morală şi o paralizie spirituală, aruncând-o în braţele disperării, în anturajul derutei, în vârtejul panicii, peste care cade zâmbetul sceptic al iluziilor.
Toate aceste infirmităţi şi paralizii îşi aţintesc meduzele spre întreaga fiinţă naţională, cu tendinţa de a configura Omul, într-un ins-vremelnic.
Orice vreme scoasă din timpul mesianic al urmării lui Hristos, îl face pe om sau comunitatea orice alceva decât este: adică o soartă a hazardului, care prin materialismul exacerbat, pulverizează societăţile statelor democrate într-un egoism feroce, al aţâţării tuturor împotriva tuturor: homo homini lupus.
Materialismul, prin extremele sale: individualismul capitalist şi egoismele individuale organizate democratic, balansează societatea, care dezertează de la Tradiţie, între o perpetuă efervescenţă a câştigului şi o deplorabilă agonie a crizei.
Iată ce spunea despre acest aspect unul dintre materialiştii încarnaţi ai doctrinei marxiste, Mihai Ralea în 1931, atât de actual şi astăzi: Capitalismul, care în prima lui fază conservase virtuţiile patriarhale ale vechii nobleţi, în partea ultimă a dezvoltării sale a desfiinţat cu totul simţul de permanenţă şi prin aceasta ataşamentul faţă de lucruri şi de oameni. Azi sentimentalismul respectiv, adică duioşia faţă de trecut, a murit. Nu ne mai interesează decât prezentul în care trăim exclusiv. Prezentul nu poate însă nici crea, nici conserva fidelitatea. Epoca actuală e epoca tuturor trădărilor. (Adevărul literar şi artistic, articolul Disociaţii).
Cât de izbitoare este asemănarea cu epoca noastră! Parcă sunt gemene cele două epoci.
Materialiştii, necrezând în nimic, ca nişte jucării ale oarbei întâmplări, iau totul ca un joc al hazardului trăind un perpetuu provizorat prezent, în care fidelitatea este detronată şi instaurată cu trâmbiţe şi osanale anarhia, cu întreaga ei dinastie: antisemitismul (ura împotriva naţiunilor), bolşevismul, cămătăria, demagogia, ecumenismul (suma ereziilor), francmasoneria, genocidul, hoţia, iluminismul, jaful, laşitatea, marxismul, nihilismul, obscenitatea, panteismul, revoluţia, slugărnicia, şarlatanismul, trădarea, ţopârlănia, umanismul, vrăjitoria, xenofobia, yoga, zavistia, etc.
Monstruozitatea morală, odată instalată începe domnia nihilismului, dând frâu liber imediat revoltei sale, satisfăcându-şi bestialitatea feroce, alternată prin panică, incertitudine, răzvrătire.
Haosul este aşadar cauza primă dar şi finalitatea materialismului.
Pentru doctrina spiritualistă, revelată printr-o conştiinţă spirituală supremă, atât cauza primară, precum şi finalitatea, converg numai în lumina eternă a spiritului.
Creştinul este astfel ancorat ordinei spirituale, în care prin libertatea harului divin îşi exercită misiunea, vocaţia şi mărturisirea slujirii şi recreării doar în acord, în comuniune, cu Voinţa dumnezeiască.
Sub autoritatea unicităţii persoanei, prin darul Chipului primit la Creaţie, reînnoit în Hristos, fiecare credincios îşi află chemarea, alegerea şi treapta slujirii lui Dumnezeu şi a Naţiei sale.

Numai dreptul creştin mărturisitor, care stă pe grumazul vremii, ar putea să dicteze istoria, ce s-ar împleti cu menirea sa şi cu destinul Tradiţiei stră-strămoşeşti.
Ordinea, aşezarea lumii în Vatra naţiunilor este lăsată de Creator întru desăvârşirea Neamurilor. Cele care conlucrează cu Dumnezeu îşi îndeplinesc destinul mesianic al mântuirii, iar cele ce se rup de Ziditorul a toate, excluzând responsabilitatea morală, săvârşesc hegemonia haosului, a dezordinii, a distrugerii a tot ce este firesc şi frumos în armonia divină.

Neamurile,mărturisea marele Duhovnic Arsenie Boca, au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu, când îl trădează, să se gătească de pedeapsă. (Părintele Arsenie Boca -Mare Îndrumător de Suflete din Secolul XX. Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p.120).

Nenorocirea face că tocmai în această tragică răspântie, între haos şi spirit, între responsabilitate şi cinism, între demnitate şi trădare, se află astăzi tineretul nostru.
Sufletul tinerei generaţii este terorizat de dezastrele momentului şi de catastrofele apropiate care se anunţă în continuare.
Politicienii preaaleşi, universitari în demagogie, academicieni ai manipulării, moştenitori ai promisiunilor, ca purtători de grijă ce sunt, explică abil aparteneţa crizei interne la cea internaţională. Cu alte cuvinte vina este de natură externă. Deci, nimeni nu e vinovat, ori în cel mai rău caz ar fi opoziţia sau mai cu seamă curentele naţionaliste.

Este arhicunoscut faptul că mentalităţii democratice îi este specifică tocmai această umană sustragere de la responsabilitate. Fiindcă,adaugă Nichifor Crainic, democraţia, ca şi socialismul şi comunismul, e o formulă politică plantată în doctrina materialistă. Iresponsabilitatea morală, proclamată de materialism e practicată cu orgie de aceste societăţi anonime pe acţiuni care sunt partidele politice. (Puncte Cardinale în Haos. Ed. Timpul, Iaşi-1996, p. 22).
În sprijinul afirmaţiei marelui teolog, vine chiar tânăra speranţă a democraţiei, Mihai Ralea, care afirmă: Ca să ai succes, adică să fii selectat de societatea în care trăieşti, e necesar să te înscrii cu orice preţ într-un anumit tip… Să te poată încadra lumea în una din acele rubrici: răutăciosul, diabolicul, sfântul, machiavelicul, cinicul, violentul etc., etc. Iată de ce, orice om politic simte nevoia de a juca un rol, de a-şi construi o mască, care de cele mai multe ori nu-l defineşte. Nu importă. (Mihai Ralea, Adevărul literar şi artistic. Disociaţii, 1931).
Fireşte că, valorile creştine nu importă aproape deloc. Ceea ce importă este doar succesul obţinut sub masca democratului sub care stau arvunite: participarea tuturor la suveranitatea politică şi la bunurile vieţii, egalitatea, libertatea individuală, alegerile libere, drepturile omului, votul universal, etc.

Ca să aflăm în ce constă acest real succes al democratului, comparativ cu cel al mai democratului de astăzi, vom apela desigur tot la marele gânditor Nichifor Crainic:
Aţi făcut socoteala cât costă propaganda pentru un singur scaun de deputat ? Sunt cam cinci candidaţi pe un loc. Eu am fost deputat şi am făcut această socoteală la faţa locului. Ei bine, un scaun de deputat costă în medie 700 000 lei. Cât aduce un scaun de deputat? 160 000 lei anual! Diferenţa enormă dintre cheltuieli şi venitul legal e dezastruoasă pentru omul politic. Atunci în ce constă succesul pe care îl vânează sub mască, cu o sălbatică pasiune, omul politic ? Dacă ar fi corect şi cu oarecare stare, omul politic, după un singur an de practică s-ar ruina. Observatorul imparţial distinge însă o minune în viaţa politică: în loc să se ruineze, cum ar pretinde implacabil practica cinstită a democraţiei, tribunii poporului sunt astăzi simpli golani, iar mâine se trezesc milionari. Iată adevăratul şi misteriosul şi paradoxul succes al omului cu masca necesară! Democraţia este în funcţie de bani. Ea se face numai în vederea banului. Astfel, în realitate, democraţia e o intreprindere îndărătul căreia stă banca. (Nichifor Crainic, op. cit. p. 22).

Cu siguranţă că în registrele misterioase ale Băncilor democrate sunt nume de vază ale distinşilor întreţinuţi, care atingând succesul puterii, înlesnesc la rându-le băncilor creditoare, afacerile prospere, pe spinarea obiditului popor prea des încercat şi parcă resemnat.
Aşadar, votul universal al maselor prea tolerante ajunge garantat sută la sută, pentru Marea Finanţă (F.M.I. + B.M.), o veritabilă intreprindere de profit.
Panica proiectată de succesul politic mai ales intern, dar şi în tandem cu cel extern, se anunţă ca o iminentă prăbuşire peste amurgul grijilor şi sărăciei noastre.

Cinica teorie a tuturor partidelor politice asigură cu succes iresponsabilitatea individuală a liderilor aleşi pe de o parte şi prăbuşirea economico-spirituală la scară naţională pe de altă parte. Zilnic se prăbuşesc instituţii şi sisteme, democraţia nu mai poate garanta problema producţiei, a repartiţiei bunurilor materiale, a refacerii nivelui decent de trai pentru marea comunitate.
Care e rezultatul practic al democraţiei ? Se întreabă şi ne întreabă acelaşi mare român Nichifor Crainic. Biruri din an în an mai zdrobitoare, proprietatea rurală încărcată de datorii de 70 % din valoarea ei, provenite dintr-o camătă exorbitantă la împrumuturi, favorizarea câtorva trusturi industriale, ca zahărul, hârtia, petrolul, cărbunele cu preţuri de două, de trei şi de patru ori mai mari decât cele din străinătate şi o paralizie generală a energiilor creatoare ale acestei ţări. (Op. cit. p.23).

Dacă pentru spiritualism caracterul fundamental este autoritatea, pentru materialism baza vremelniciei este desigur înşelarea, marea înşelare. În protodaca noastră cuvântul autoritate- exprimă autorul faptelor bune, responsabilitatea morală, demnitatea persoanei.
Autoritatea spirituală sancţionează drastic toate neregulile, toate erorile, toate nedreptăţile comise în cadrul Naţiunii, în timp ce, materialismul promovează cu ostentaţie ororile şi orgiile sale caracteristice în comunitatea prezentă, într-o derută democratică.
Despre atragerea responsabilităţii într-o societate predominant materialistă nu poate fi vorba, deoarece aleşii promulgă după fiecare mandat, toleranţa reciprocităţii.
Orice posibilitate de sancţionare a fărădelegilor (ne arată Profesorul Nichifor Crainic) e anulată de faptul că oamenii politici îşi recunosc reciproc fărădelegile. De aici această universală îngăduială, expresie a unei universale complicităţi. (Op. cit., p.23).

Enunţul democraţiei cu privire la incompetenţa reciprocă dintre politică şi morală este unul dezgustător şi pe deplin imoral.
Principiile moralei creştine sunt interzise politicii Statului, tocmai pentru că sunt incomode, pentru că ar deraia experienţa democratică dezastruoasă, pentru că ar preveni exploatarea maselor în folosul preaaleşilor lor purtători de mandate, de promisiuni şi de griji.
Materialiştii nu ştiu că există o legătură organică între Biserică şi Stat, între ortodoxie şi politică, între fiii aceluiaşi Neam, în baza principiului ontologic fundamental a cărui structură este pur teologică. Această legătură organică se numeşte naţionalism. După natura lui naţionalismul este pre-creştin şi creştin. Atât!
Doctrina spiritualistă promovează atât naţionalismul creştin, ca realitate istorică, cât şi demofilia, ca stare prezentă.
La rândul său materialismul afişează un fals patriotism, precum şi o democraţie, care bântuie ca o plagă permanentă a cămătăriei recrudescente.
Numai în politica amorală individul are privilegiul de a-şi exercita egoismul în mod democratic.
Fariseismul democraţiei constă tocmai în paradoxul ei: pornind de la mărinimia slobozirii popoarelor de sub jugul nobilimii feudale, a atins apogeul prin ruinarea popoarelor eliberate şi încorporate apoi robiei sale.
Statul de drept al unei Naţiuni creştine trebuie să fie un Stat creştin, în care se promovează arta conducerii şi ocrotirii poporului sub flamura credinţei şi sceptrul moralităţii.
Numai naţionalistul creştin prin misiunea şi jertfa sa asumată, luptă altruist pentru reînnoirea omului, a poporului, a Naţiunii sale, rezidite sufleteşte în Iisus Hristos.
Salvarea Naţiei, constă tocmai în ancorarea tineretului într-o renaştere naţionalist-creştină, conformă cu natura lui umano-spirituală, singura forţă capabilă să reinstaureze ordinea spirituală a Neamului şi respectiv a lumii.
Elita ortodoxă naţionalist-creştină se mândreşte cu poporul din sânul căruia s-a născut şi i se dăruieşte până la măsura ridicării lui la sine, la înălţimea boieriei ei creştineşti (a demnităţii voievodale jertfitoare întru Dumnezeu şi Neam). Demnitate nobilă care l-a fascinat, la cucerit şi l-a înnobilat pe gânditorul evreu, devenit prin aceasta monahul ortodox Nicolae Steinhardt: Două lucruri m-au fascinat pe lume: Boieria lui Hristos şi Boieria poporului român.
Într-o astfel de stare şi de atmosferă boierească se adresează ilustrul pedagog Nichifor Crainic ucenicilor săi teologi şi prin extensie tuturor studenţilor şi tinerilor creştini, cu rădăcinile adânci înfipte în Glia străbună, de a deveni purtători de destin al Neamului:

Iubiţi studenţi,
Eu ştiu că nici unul dintre voi nu e boier. Boierii României, care au jucat pe vremuri un admirabil rol în viaţa ortodoxă, au încetat să mai fie ucenicii lui Hristos din clipa când s-au franţuzit. Cei care veniţi astăzi să vă adânciţi în tainele dumnezeieşti ale teologiei, sunteţi aproape toţi, vlăstare ale satelor. Din adâncul milenar al acestui neam voi aduceţi credinţa, pe care ei au păstrat-o în Hristos, ca s-o luminaţi de tot orizontul doctrinei creştine, fiindcă numai credinţa luminată integral de sistemul Bisericii ortodoxe poate, la rândul ei, să devină învăţătoarea şi călăuzitoarea poporului. Pentru voi poporul acesta nu e un obiect de contemplaţie exterioară. El trăieşte în sângele vostru: el e viu în spiritul vostru, aşa cum e viu pe plaiuri şi pe şesuri, la munte şi la mare. Toţi câţi am pornit din sat purtăm satul nu ca pe o amintire sau ca nişte moaşte, ci ca o prezenţă care străbate toate moleculele făpturii noastre. Fie că vrem, fie că nu vrem, poporul trăieşte în fiecare dintre noi. Noi însă, care prin cultură ne-am ridicat cu judecata deasupra lui, îl trăim în două feluri deodată: îl trăim aşa cum este în crunta realitate şi îl trăim aşa cum ar trebui să fie, în imaginea lui spiritualizată şi perfecţionată. Aşa cum este, ne contrariază şi ne îndurerează; aşa cum ar trebui să fie, ne fascinează şi ne aţâţă la muncă. De la poporul real până la imaginea lui ideală din spiritul nostru e distanţa pe care vrea s-o străbată lupta titanică a naţionalismului creştin.
(Puncte Cardinale…, op. cit. p.36).

Dar oare mai sunt astăzi Vlăstari zeloşi ai satelor ?!

Cert este că paralel cu aceşti Vlăstari zeloşi ai satelor sunt şi cei care se vor altoiţi, spirite pervertite, care se ruşinează de popor dar le profanează credinţa, le batjocoresc datinile, le exploatează vlaga, le dispreţuieşte durerea, le simulează patimile prin minciunile electorale.
Aceştia sunt aleşii ori preaaleşii noştrii, purtătorii marelui succes.

A-leşii (laşii) egoismului democratic, fac din politică arta populară a exploatării norodului.
Scânteia democratică, pentru a asigura succesul conducătorului iubit, aprinde laolaltă patima individului şi pe cea a colectivităţii amorfe. Astfel, „Poporul Suveran” devine Sluga devotată şi credincioasă.
Analizând astăzi bilanţul problemelor nerezolvate ale poporului nostru, constatăm răspicat, dar fără stupoare, fidelitatea guvernanţilor noştri faţă de incapacitatea celor de dinaintea lor, care s-au vândut, vânzându-ne apoi străinilor, Patria dragă.

( Sfântul Apostol Andrei- 30 Noiembrie 2012, Brusturi-Neamţ)

Gabriela Căluţiu-Sonnenberg
Art-emis.ro

Deşi este domeniul în care m-am specializat, am preferat dintotdeauna planul micro al economiei, ferindu-mă cu încăpăţânare de corelaţia cu etajele macro şi, implicit, cu politica. Nu subiectul m-a intimidat, ci inerţia care derivă din „uscăciunea” sa aparentă. Cu toţii criticăm lipsa de etică a politicienilor, dar, ciudat mai nimeni nu propune o alternativă de rezolvare. Chiar dacă nu zace-n fiecare dintre noi un geniu, nimeni nu ne împiedică să propunem soluţii. Poate n-avem cu toţii chemare de cercetătător pasionat, aşa cum aveau carismaticii noştri profesori universitari pe vremuri, dar o discuţie interdisciplinară poate purta roade surprinzătoare. Cineva m-a invitat recent să-mi imaginez cum ar arăta o guvernare fără detestatele partide. De atunci ideea nu-mi mai dă pace. Societatea fără partide (S.F.P.) sau acel Science Fiction Politic, cum l-a botezat şugubăţ interlocutorul meu, devine un subiect incendiar, mai ales acum, în prag de alegeri parlamentare. Pe fundalul crizei sistemice care se propagă pe planetă ca un virus, dezbaterea internaţională a început de fapt mai de demult, fără ca noi să o fim observat. Cu toate acestea, ideea nu e nouă. Wikipedia ne luminează sec: „Democraţia fără partide este o formă de organizare politică cu caracter reprezentativ, exercitată în stat sau într-o parte din el, prin care se desfăşoară alegeri periodice fără participarea partidelor politice, toţi candidaţii la alegeri având statut de candidaţi independenţi.” Aha, deci s-a mai auzit „jos partidele”! Sigur că da.

Ştiaţi că în Grecia Antică nu existau partide? Pe atunci funcţiona democraţia directă, în care cetăţenii cu drept de vot optau pentru anumite legi, fără să mai recurgă la reprezentanţi. La fel, câteva din cantoanele Elveţiei se guvernează şi azi după un model asemănător. Canada şi Spania au monarhi independenţi iar Israelul şi India au preşedinţi nepartinici. Chiar şi Statele Unite ale Americii, administraţia George Washington şi prin primele sesiuni ale Congresului s-au înfăptuit fără partide. Mai târziu, în perioada 1867-1876, Mexicul a dispus de un sistem politic democratic fără partide, în care a existat o reală diviziune a puterii în stat, respect faţă de lege, suveranitate statală, alegeri fără fraude, magistraţi independenţi şi libertate de opinie.
Aşadar, problema nu pare a fi punerea în practică, ci menţinerea în stare de funcţionare a unui asemenea model de guvernare. A interzice partidele mi se pare cel puţin la fel de riscant ca şi măsura de a le încuraja creşterea lor aberantă. Nu mă refer aici numai la dictaturi - cea comunistă ne este cunoscută -, ci şi la interdicţiile impuse prin metode democratice, aşa cum s-a putut vedea recent în cazul Ugandei. Acolo, în anul 1986, pe baza unui referendum, s-a interzis înfiinţarea oricărui partid. Rezultatul a fost modest, politicienii funcţionând sub acoperirea mişcării Movement Political System, care de fapt a operat ca un partid unic. Experimentului i s-a pus capăt la scurt timp, în 2006 - culmea tot prin referendum! O ironie, căci plebiscitul este o metodă eminamente democratică.

Abundă luările de poziţie împotriva modelului democratic, care, pasămite, şi-a fi trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul. Ziare de prestigiu precum Welt am Sontag sau Die Zeit acordă spaţiu acestei „utopii” ce pe alocuri îmbracă forma unui curent cât se poate de realist. Dar nu părerea specialiştilor are acum întâietate. Meritul principal al dezbaterii iscate azi este acela că se poartă peste tot acolo unde de oamenii „obişnuiţi” încep să-şi pună întrebarea firească dacă nu cumva suntem spectatorii unei înscenări nereuşite. Pe scurt, la ce mai folosesc partidele, când programele lor sunt depăşite, politicienii devenind nişte actori autosuficienţi?

Îmi amintesc cât de consternată am fost la scurt timp după decembrie 1989, când se înfiinţase un Partid al Popeştilor - evident cu numeroşi membri - care n-avea un program viabil, dar era îndreptăţit la subvenţii ca şi toate celelalte partide concurente. Câtă demagogie! Farfuridi şi-ar fi lins degetele. Lecţia pe care am învăţat-o atunci este că încurajarea forţată a activităţii politice - atunci când e percepută doar ca o simplă aflare în treabă, e la fel de ineficientă ca şi interdicţia de a face politică. Apropo, ştiaţi că în unele ţări nereprezentarea la vot se pedepseşte prin lege? Cetăţenii belgieni care absentează repetat la vot riscă să fie privaţi de drepturile lor cetăţeneşti (ştiu că ştiţi, dar e vorba printre altele de educaţie, asistenţă medicală, acte, legalizări, libertate de mişcare, asistenţă socială etc., deci nu sunt nimicuri). În Peru şi în Grecia, bunuri şi servicii publice pot fi refuzate cetăţenilor care nu-şi exercită dreptul la vot. Raportat la aceste pedepse, amenda cu contravaloarea a trei salarii lunare care se aplică rezistenţilor la vot din Bolivia pare o mustrare simplă.

Cu toţii suntem de acord că se întâmplă ceva, dar nimeni nu prea ştie exact ce. Mulţi doar se prefac că ar propune noi forme de guvernare, când, de fapt nu fac altceva decât să instige la restructurarea în profunzime a partidelor existente. Vor să le schimbe numele, transformându-le într-un fel de „crescătorii” de politicieni profesionoşti, adaptaţi noilor cerinţe ale economiei. Cu alte cuvinte, se caută aceeaşi Mărioară, dar cu altă pălărioară. Fireşte că nu e suficient; ar fi doar o intervenţie cosmetică. Cine optează pentru instituirea meseriei de politician ca atare, încurajează izolarea lui de realitate, încurajându-l să comunice cu colegii de breaslă, în cerc restrâns, pe teme din ce în ce mai abstracte. Mai realistă este ideea de a depune puterea de decizie în mâinile celor care se pricep la domeniul respectiv: pentru sănătate - cadre cu pregătire medicală, pentru învăţământ - profesori, pentru armată - ofiţeri etc. Distribuirea răspunderii pe bresle - meritocraţia - este o soluţie de bun simţ. Nu ştiu însă de ce mass-media s-a obişnuit să prezinte meritocraţia ca pe o alternativă la democraţie, pe post de antidot. De ce să nu funcţioneze ele împreună? În fond, poporul poate decide el însuşi, prin vot, pe care anume dintre tehnicienii merituoşi îl consideră apt pentru a exercita o funcţie de răspundere. Prea acerbă e goana după senzaţional şi prea mult se exagerează antagonismul celor două sisteme de guvernare. De fapt, după părerea mea, ele au şanse optime de funcţionare concomitentă.

Nu e de ici colo nici modelul democraţiei bazate pe internet. Modul în care comunicarea prin calculator şi globalizarea accesului la informaţie a impulsionat recentele revoluţii din Orientul Apropiat, din Estul Europei şi din câteva state africane, la fel ca şi reuşita campaniei electorale a Preşedintelui Obama, bazată pe Twitter & co. încurajează adepţii acestei teorii. Cu atât mai interesante mi se par motivele care au provocat acest trend. O scriitoare germană din noul val - tânăra juristă Juli Zeh - ilustra grăitor într-unul din interviurile ei din 2006 (pe când avea 31 de ani) această nevoie de recalibrare a politicii. Iată, pe scurt, ce susţine: „Deşi, ca autor de beletristică, ştiu că mă bag unde nu-mi fierbe oala, de câţiva ani încoace lucrez la o nouă teorie de guvernare pentru Germania [...]. Mentalitatea noastră a devenit din ce în ce mai individualistă. Ţelurile omului modern sunt din ce în ce mai personale, axându-se pe fericire şi pe mulţumire sufletească. Libertatea individuală creşte, în timp ce instituţiile colective bazate pe grup, precum biserica, familia sau naţiunea îşi pierd treptat din importanţă. Democraţia se bazează pe centralizarea intereselor individuale, unindu-le în grupuri / materializate în ulimă instanţă prin partide. Din clipa în care nevoile individuale ale oamenilor nu se mai identifică cu ţelurile comune ale partidelor, sistemul reprezentativ-democratic încetează să ne mai fie de folos.”

Până la ora actuală, conceptul „bani” a constituit substitutul succesului social şi emoţional. Suntem pe cale să-l înlocuim prin respect şi stimă, elemente care induc bucurie şi satisfacţie pe un plan superior, mai greu de cuantificat, dar mai durabile decât valorile consumului material imediat. Conform opiniei scriitoarei germane, statul „optim” ar trebui să funcţioneze ca un costum elastic, care se mulează după formele corpului. Dacă sistemul partidelor nu mai corespunde nevoilor oamenilor, nu putem forţa oamenii să-l accepte, ci trebuie să adaptăm sistemul la cerinţele cetăţenilor. Fireşte că acest deziderat este utopic. Sistemele se opun schimbării, din principiu. Niciun partid nu va consimţi desfiinţării sale.

Principiul democratic presupune să decidă majoritatea ce este bine, prin plebiscit. Dar, mai nou „plebea” este privită ca o masă manipulabilă. S-a răspândit unanim ideea că, la bază, „boborul” ar fi needucat şi obtuz, incapabil să adopte deciziile optime. Autoarea de bestseller din Germania contrazice acest concept. Ea susţine că omul de azi, individualist fiind, preferă să-şi formeze o părere proprie despre ceea ce e bine. El nu mai acceptă programul unui partid în întregime, ci culege câte o idee de la fiecare.

Concluzia: a fi individualist nu înseamnă automat a fi şi egocentric. Natura nu este aşa de neiertătoare cum am fost tentaţi să credem până acum. În fapt, natura însăşi ne obligă să conlucrăm şi să ne bazăm unii pe alţii pentru a supravieţui. Mottoul „Homo homini lupus”, la fel ca şi ideea de familie ca „închisoare socială” s-a perimat. Am ajuns la un punct la care omul e depăşit de sarcina de a înfiinţa o familie şi de a o menţine la nivel de plutire, dar nici statul nu mai e în stare să-l asiste corespunzător în acest demers aproape imposibil, în această lume galopantă. În mijlocul unui climat de respect, politeţe şi sprijin reciproc, accentul se deplasează de la bunurile materiale spre valorile social-emoţionale, mai armonioase.

Într-un eseu care circulă prin internet se pune accentul pe sentimentul isteriei şi pe mitocănia agresivă generalizată. În replică, se vorbeşte despre politeţe şi despre efectul ei benefic asupra fluidizării substanţei sociale. Se spune acolo că s-ar fi ajuns la punctul la care nu se mai tolerează avansarea socială ca rezultat al călcării peste cei blânzi. Cred că la acest liman psihologic face referire şi autoarea menţionată anterior. Tradusă în plan politic, soluţia sugerată de ea este să propunem la vot puncte din programe, nu sisteme complexe. Nimeni nu mai este dispus să acorde votul său pe patru ani unui program promovat de un anume partid. Ca alternativă, ar fi mai indicat să se acorde fiecărui cetăţean posibilitatea de a decide singur, la sfârşitul fiecărui an, cui cedează impozitele care-i revin, pe seturi pe care le consideră el oportune (de exemplu 30 % pentru sănătate, 20 % pentru învăţământ etc.). În acest mod, fiecare cetăţean ar avea la dispoziţie un instrument concret de participare la guvernare şi, implicit, ar putea „amenda” anual acele domenii care nu l-au satisfăcut în anul precedent. Un astfel de sistem ar fi de o mie de ori mai eficient decât orice buletin de vot din zilele noastre.

Evident, sistemul parlamentar trebuie menţinut, căci este necesar să poată fi traşi la răspundere în mod operativ exact cei care provoacă situaţiile date. Cu toate acestea, nu e obligatoriu ca ei să aparţină unor partide. Pe buletinul de vot pot apărea foarte bine propunerile de reforme sortate după domenii, nu partidele, nici numele candidaţilor lor.
Cele două căi principale prin care se propagă acest nou mod de a gândi sunt: în primul rând educaţia – „cei şapte ani de acasă” materializaţi în relaţia părinte-copil şi, în al doilea rând, dezbaterea publică, pe care iată că o iniţiem chiar noi, aici şi acum, cu paşi şovăitori, mărunţi. Sper că am furnizat măcar câteva.

Jesse Ventura, fost guvernator al statului american Minnesota, este cel mai celebru conspiraţionist din America. De ani de zile, la emisiuni radio sau TV (“Teoria conspiraţiei”), sau în diverse cărţi, el se luptă pentru a demasca toate conspiraţiile care se ascund în spatele minciunilor oficiale.
În unul dintre ultimele sale interviuri, acordat televiziunii RT News, Jesse Ventura demască sistemul politic american şi aşa-zisa democraţie. Precum se ştie, în SUA, există două partide mari (republicaniişi democraţii) care îşi împart alternativ puterea – iar restul nu mai contează. Iar aşa-zisa competiţie politică între cele două tabere politice este una de faţadă. Şi, am putea extinde această analiză politică şi la nivelul altor ţări. De obicei, în multe ţări occidentale există două mari partide sau alianţe politice, care alternează la guvernare, restul partidelor fiind prea mici pentru a putea influenţa sistemul politic. Astfel, în Occident nu mai trăim într-o
democraţie veritabilă, ci într-o oligarhie, în care puterea poporului este “confiscată” de două forţe politice majore.
Prezint câteva citate ale lui Jesse Ventura, omul care cunoaşte sistemul politic din interior, fiind guvernator timp de 4 ani, aşa cum spuneam la începutul articolului. Iată câteva fraze care ar trebuisă-i pună pe mulţi pe gânduri:
* Toate convenţiile acestor 2 partide majore nu prezintă decât o şaradă politică, o reprezentare teatrală. Ei spun oamenilor ceea ce aceştia vor să audă, iar totul nu este decât un “show”, nimic nefiind profund. Se fac o mulţime de promisiuni, care niciodată nu se vor îndeplini.
* Nu există deosebire dintre cele 2 partide. Ei au creat un sistem care se bazează pe mită. Pentru ei, competiţia e bună în sectorul privat, dar nu şi în sectorul public. Nu mai există şi o a treia voce independentă.
* Cele două partide au realizat un fel de dictatură, comportându-se ca nişte bande.
* Ce ar putea face însă alegătorul obişnuit? Răspunsul e simplu, dar dificil de realizat, asemenea căţărării pe muntele Everest: să nu mai votăm cu ei. Să votăm cu o a treia forţă sau cu un al treilea candidat, oricine ar fi el. Încă mai avem puterea aceasta, e singura care ne-a mai rămas. Întotdeauna ni se spune că ne risipim aiurea votul dacă alegem pe altcineva, în afara celor doi candidaţi oficiali. Dar eu vă spun că votul e risipit dacă votăm cu unul din cei doi candidaţi principali. Cele două partide majoritare sunt total interesate să-şi menţină dictatura, căci votându-i pe ei, nimic nu se va schimba cu adevărat.
* Cele două partide controlează şi o mare parte din mass-media, aşa că, cel de-al treilea candidat va fi ridiculizat, publicul crezând că nu-i rămân decât două alegeri de făcut. E ca şi cum te-ai duce într-un magazin de răcoritoare şi nu ai avea de ales decât între Coca-Cola şi Pepsi (plus mărcile lor, Fanta, Seven Up, Sprite etc.).
* Amintiţi-vă ce a spus marele muzician Jerry Garcia: “Dacă aveţi de ales între două rele, unul mai mare şi altul mai mic, să ştiţi că tot răul l-aţi ales.”
Mă gândesc că situaţia explicată de Jesse Ventura pentru SUA se aseamănă foarte mult cu situaţia din România de după revoluţie. Dacă între 1990-2000 a existat două blocuri politice: PDSR (pe de o parte) şi Convenţia Democrată + Partidul Democrat (pe de altă parte). După 2000, a existat tot două blocuri politice:
PSD şi Alianta DA, pentru ca în prezent să existe USL şi PDL (+aliaţii săi). Precum se vede, acelaşi sistem binar periculos, fără existenţa unei alternative politice viabile. Şi nu, nu-i fac reclamă penibilului Dan Diaconescu şi partiduluisău, căci, aşa cum spuneam încă din 2010, acesta e opera lui Băsescu.
Aceleaşi procese se produc şi în R. Moldova. Alegeri regizate, manipulate, trucate şi fraudate. Cine controlează Comisia Electorală Centrală, acela devine câştigătorul alegerilor.

Sursa: Secretele lumii

Procesele democratice din Moldova sunt pline de dificultăti, contradictii si paradoxuri, majoritatea asteptărilor de “fericire democratică” au dezamăgit cetătenii. Imperfectiunea democratiei actuale moldovenesti este generată în mare parte de excesul oligarhiei, excesul demagogiei si ineficienta guvernamentală. Aceste manifestări, care, în ultimul timp, devin pronuntate sunt cauzate de consolidarea slabă a institutiilor, dar mai cu seamă de emanciparea unor lideri politici, care-si manifestă haotic comportamentul, încercând să-si depăsească anumite complexe, tde problematica interesului national. Pe parcursul independentei s-a creat un stat slab, la limita falimentării, iar guvernările care s-au perindat la putere au fost incapabile să promoveze reforme.
În democratiile moderne partidele sunt institutiile politice reprezentative ale diverselor categorii sociale. Partidele politice moldovenesti generează o criză a reprezentării politice, determinând astfel opinia că acestea nu reprezintă în mod strict clase si categorii sociale, ci interese proprii în lupta pentru putere. Partidele din Republica Moldova nu sunt partide reale, etichetele democrat, liberal, comunist etc. nu corespund conţinutului. Criza reprezentării generează înstrăinarea partidelor, guvernelor fată de cetăteni, favorizând populismul. Populismul e un fenomen politic modern, întretinut pe terenul democratiei. Populismul e o îmbinare între demagogie si promisiuni de tot felul, cu scopul nedeclarat de a obtine sprijin popular si voturi cât mai multe în alegeri. Populismul simulează spiritul democratic, dar în fond îl lipseste de continut.
Populismul moldovenesc a mistificat democratia si pluralismul, mascând demagogia si promisiunile desarte. În numele poporului, nevoilor poporului, vointei poporului, suveranitătii nationale, se justifică actiunile de politică internă si externă. În general, populismul, ca formă demagogică de influentare, foloseste diverse tehnici de legitimare a puterii pentru a-i spori atractia si credibilitatea, obtinând sustinerea cetătenilor. Promisiunile făcute de populisti nu sunt îndeplinite ulterior.Scopul câstigării puterii scuză mijloacele în lupta pentru putere,neasumându-si nicio responsabilitate fată de promisiunile făcute cetătenilor. Populismul este folosit de toate partidele, fără exceptie.
Partidele politice din Moldova manifestă un dogmatism intolerant; fiecare dintre ele crede că întruchipează adevărul si solutia viitorului tării, până si însăsi democratia. Dogmatismul îsi pune pecetea pe atmosfera politică, creând tensiuni marcate de intolerantă. Acestuia i se mai suprapun prejudecătile si erorile puterii, stângăciile si slăbiciunile ei, rezultate si din criza de autoritate.
În cadrul procesului democratic moldovenesc suveranitatea poporului a fost substituită cu suveranitatea parlamentului sau a majoritătii guvernante, care după alegeri a ocolit vointa si chiar optiunea alegătorilor. Adică democratia parlamentară o fost substituită cu demagogia parlamentară.
Parlamentarul moldovean este cu gândul permanent la reînnoirea mandatului, el devine meserias în tinerea discursurilor, care îi aduce un spor de popularitate si capital politic. Discursurile sunt pline de demagogie si de tot genul de mistificări politice cu scop de manipulare, menite să-l mentină permanent în atentia opiniei publice.
Excesul de demagogie la politicienii moldoveni compromite democratia, creând cetătenilor perceptia că prea mult se vorbeste si prea putin se face. Ei, politicienii au reusit să transforme institutiile si serviciile publice din mijloace pentru realizarea binelui societătii în mijloace pentru realizarea intereselor personale, precum si ale cercurilor înguste de partid. Iată de ce ideile de democratie, parlament, libertate, egalitate, prosperitate etc. au devenit cuvinte fără sens, deoarece politicienii au uitat de interesele publice majore, regulile democratiei propriu-zise si minimum de moralitate necesară într-o democratie functională.

Vasile Croitoru
Vox.Publika.md

Zilele trecute a avut loc o nouă întâlnire de lucru cu „forumiştii” care intenţionează să se implice în proiectul LISTA NAŢIONALĂ. Din partea grupului de iniţiativă a participat dl ION COJA. Pe scurt, problemele discutate au fost următoarele:

1. Fiecare participant şi-a prezentat viziunea sa asupra proiectului şi şi-a evaluat posibilităţile de a fi util.

2. S-a precizat faptul că în alcătuirea LISTEI nimeni nu poartă vreo răspundere, morală sau de alt fel, pentru persoanele pe care le recomandă a fi trecute pe LISTĂ. Grija mare va fi când vom alcătui LISTA CANDIDAŢILOR noştri, să nu ne lăsăm înşelaţi de aparenţe.

3. Problema programului politic. S-a pus această întrebare: Care este programul politic pe care îl promovează LISTA NAŢIONALĂ? Domnul A.G. ne-a amintit celebra vorbă a lui C.Z.Codreanu: România nu duce lipsă de programe politice, duce lipsă de oameni.
Ne însuşim această constatare, azi la fel de valabilă ca şi în perioada interbelică. Cu precizarea că propoziţia România duce lipsă de oameni o interpretăm şi o comentăm azi în felul următor:
- lipsa unor oameni de calitate se resimte îndeosebi în rândurile clasei politice, ale guvernanţilor;
- oameni de calitate există în România şi printre românii din emigraţie. Ei trebuie atraşi la activităţi politice;
- clasa politică de după 1945 s-a constituit aproape numai din netrebnici şi incompetenţi, mai ales în perioada 1945-65. După 1990, politica dusă de noii guvernanţi a atras spre viaţa politică mulţi carierişti, certaţi cu legea şi cu Dumnezeu, ne-oameni a căror îndepărtare de la frâiele guvernării se impune ca soluţie salvatoare, sine qua non!
Suntem optimişti în privinţa aceasta, avem convingerea şi dovezi suficiente că printre tinerii din România şi din emigraţie se află suficiente persoane dispuse şi capabile să primenească clasa politică, să o înlocuiască şi să dea un curs normal ţării.

4. S-a decis alcătuirea unui sumar de idei politice, economice şi sociale care să exprime poziţia LISTEI şi a PNDC în peisajul politic românesc. S-au făcut propuneri concrete, punctuale, în acest sens. Sumarul respectiv este în lucru. Aşteptăm şi alte opinii, pe căile de comunicare ştiute.
Mai mulţi colegi au atras atenţia asupra situaţiei demografice, aşa cum rezultă din recentul recensămînt. În programul nostru o politică demografică corectă se înscrie printre priorităţi. S-a propus declanşarea pe Internet a unei vaste acţiuni de conştientizare a tineretului şi a celorlalte componente sociale asupra acestei chestiuni esenţiale. Trebuie exercitată presiune asupra guvernanţilor, să reacţioneze eficient la această mare primejdie care este depopularea ţării.

5. Principala preocupare pentru zilele şi lunile ce urmează sunt alegerile locale din iunie. Avem nevoie de oameni care (1) să candideze, (2) să participe la campania electorală şi (3) să fie observatori la secţiile de vot. De aceea, mai presus de orice altă activitate, identificarea oamenilor pe care să-i implicăm într-un fel sau altul în alegerile locale este esenţială.

6. Avem o strategie pe termen lung. Dar nu are niciun rost s-o punem în discuţie publică înainte de a însemna noi înşine ceva pentru alegători. Pe termen scurt, strategia noastră se poate rezuma în trei cuvinte: oameni, oameni, oameni. Degeaba avem programe impecabile dacă cei puşi să le dea viaţă sunt cu gândul la furat şi la minţit!
În conformitate cu spiritul în care a fost conceput proiectul LISTA NAŢIONALĂ, la întâlnirea de sâmbătă am ajuns la concluzia că sloganul cel mai potrivit cu care să venim în faţa compatrioţilor noştri este vechea vorbă românească: OMUL SFINŢEŞTE LOCUL!
Toată lumea a fost de acord cu această propunere şi putem consemna ca atare faptul că vom candida şi vom activa în viaţa politică a României pentru ca fiecare dintre noi să-şi găsească locul potrivit, care i se cuvine, îl merită şi îl poate onora! Impostorii nu încap pe Lista noastră.
Vom candida sub semnul Crucii aşadar, CRUCEA fiind semnul electoral al PNDC- Partidul Naţional Democrat Creştin, cu deviza OMUL SFINŢEŞTE LOCUL.

7. Suntem preocupaţi să identificăm ONG-urile şi partidele ne-parlamentare cu care putem colabora, grupurile de persoane cu interese şi afinităţi benefice pentru România, fără personalitate juridică. Ne vom adresa în mod special celor care au activat cândva în rândurile unor partide cu vocaţie patriotică desfiinţate între timp de establishmentul politic: Partidul Unităţii Naţionale Române – PUNR, Partidul Democrat Agrar din România – PDAR, Partidul Reîntregirii Naţionale, şi altele. Acestor entităţi culturale şi social-politice, cu vocaţie patriotică, le oferim posibilitatea să acceadă în viaţa politică cu fruntea sus şi cu toată încrederea că nu se vor compromite!
În mod deosebit ne adresăm membrilor şi simpatizanţilor Uniunii Vatra Românească. A sosit momentul ca Vatra Românească, pentru prima oară, să participe cu propria sa listă de candidaţi la alegeri!

8. Recentele numiri din noul guvern ilustrează, după părerea noastră, criza de candidaţi valabili pe care o înregistrează toate partidele parlamentare. Se confirmă astfel, încă o dată, că oamenii serioşi din România nu au nicio tangenţă cu clasa politică, cu gaşca de guvernanţi de ieri şi de azi.

9. Înregistrarea Partidului Naţionalist, alcătuit în jurul Noii Drepte, o aşteptăm cu satisfacţie şi speranţă. După strategia noastră, trebuie organizată o opoziţie puternică faţă de sistemul politic mafiot, fals numit sistem democratic. Este bine să fim mai multe partide, pe aceeaşi poziţie anti-sistem, pe aceeaşi linie de conduită politică. Ştiu că mulţi gândesc că riscăm astfel să fragmentăm şi să slăbim forţele opoziţiei reale. Această aparentă dezbinare trebuie contracarată cu o bună colaborare între partidele noastre. Nota bene: nu ne amăgim în ideea că opoziţia anti-sistem, cu caracter marcat patriotic, naţionalist, va putea să adune la un loc toate partidele ne-parlamentare.

10. Din grupul nostru de iniţiativă fac parte şi câţiva dintre cei mai onorabili basarabeni. Ne punem mari nădejdi în românii din jurul ţării. Mesajul nostru în privinţa lor este simplu: autorităţile din România trebuie să ceară reciprocitate în tratamentul de care au parte românii extranei din ţările învecinate. Ce le dăm noi minoritarilor din România să primească şi românii din Grecia, Albania, fosta Yugoslavie, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Rusia etc.

Cu urări de bine, ION COJA
Bucuresti, 11 februarie 2012

AVEM PARTID!

Aduc la cunoştinţa compatrioţilor mei voitori de bine pentru această ţară vestea cea bună: la viitoarele alegeri, în ciuda tuturor pronosticurilor pesimiste şi a tuturor manevrelor anti-democratice şi anti-româneşti, veţi avea cu cine să votaţi! De data aceasta, pentru prima oară în ultimele decenii, românii vor găsi pe listele de candidaţi oameni normali şi onorabili, persoane care vă seamănă, pe care chiar dumneavoastră, alegătorii, îi veţi desemna să figureze pe listele de candidaţi!
Lansăm acum, pentru anul de graţie 2012 şi următorii, strategia politică intitulată LISTA NAŢIONALĂ, o strategie imaginată cu ani în urmă, la care lucrăm de mult, dar pe care nu am putut-o aplica până acum deoarece ne-a lipsit principala componentă a acestei strategii: un partid. Un partid serios, necompromis, care să împărtăşească idealurile şi aşteptările dumneavoastră, un partid care să se pună la dispoziţia strategiei noastre.
Am încercat de-a lungul anilor să înfiinţăm un asemenea partid, am încercat pe toate căile, dar nu am reuşit, din motive care includ, alături de greşelile noastre, acte de sabotaj şi diversiune prin care puterea politică a reuşit să ne blocheze drumul, să paralizeze iniţiativa noastră. …La timpul potrivit vom da toate detaliile.
Deocamdată suntem însă în măsură să vă dăm informaţia şi vestea cea mai importantă: Avem partid! Aveţi partid!
S-au găsit oamenii care să pună interesul ţării, interesul acestui Neam, al viitorului nostru în această ţară, mai presus de partid, de ambiţii politice înguste, personale sau de grup. Aceşti oameni, care de 20 de ani menţin în viaţă un partid curat, bine organizat, au înţeles atât intenţiile noastre, cât şi şansele de reuşită, deloc mici, ale proiectului LISTA NAŢIONALĂ, implicându-se ei înşişi în definivarea şi realizarea proiectului!
Partidul de care vorbesc este Partidul Naţional Democrat Creştin – PNDC. Partid înfiinţat în 1991 de domnii OPREA NIŢĂ şi fiul său, dr. HORIA NIŢĂ, o familie de autentici luptători pentru cauza naţională! (vezi www.pndc.com.ro) Acest partid îşi pune la dispoziţia noastră, a Dumneavoastră, dreptul său de a prezenta liste de candidaţi la alegeri, liste pe care dorim să le alcătuim numai împreună cu alegătorii.
Acţiunea noastră se va derula în mare parte pe Internet, care este, deocamdată, singurul instrument de care ne vom putea folosi pentru a contracara monopolul pe care partidele politice şi, în general, forţele anti-româneşti şi anti-democratice l-au pus pe mass media.
Cine suntem noi?
Suntem un grup de iniţiativă al cărui iniţiator şi purtător de cuvînt este subsemnatul ION COJA. Din acest grup fac parte şi domnii OPREA NIŢĂ şi HORIA NIŢĂ. În linii mari spus, grupul nostru este alcătuit din persoane şi personalităţi de orientări politice variate, pe care i-a adunat împreună voinţa de a găsi soluţii viabile pentru salvarea ţării din starea de dezastru naţional la care au adus-o ultimii ani, ai aşa zisei tranziţii. Considerăm că grupul nostru este reprezentativ pentru cele mai importante şi semnificative componente ale societăţii româneşti, pentru structura electoratului nostru. Reprezentativi pentru imensa majoritate de oameni curaţi şi cinstiţi din România!
Pornim de la convingerea că (1) actuala clasă politică nu este reprezentativă pentru potenţialul societăţii româneşti de a face faţă problemelor cu care este confruntată România. Societatea românească nu se recunoaşte în liota de incompetenţi şi impostori din aşa zisa noastră clasă politică! Din Parlament şi din structurile Guvernului!
Pornim de la convingerea că (2) starea de dezastru naţional este însuşi rezultatul urmărit de cei care ne-au guvernat până acum, este opera malefică a unei minorităţi perverse, sperjure, trădătoare de Neam şi ţară, o minoritate a cărei îndepărtare de la pârghiile guvernării se impune cu maximă urgenţă.
Pornim de la convingerea că (3) România se află sub dictatura partidelor parlamentare, a unor structuri mafiote corupte şi iresponsabile, trădătoare de ţară. Luaţi împreună, aceştia alcătuiesc o minoritate fără Dumnezeu, fără suflet, egoistă şi rapace, egal repartizată în toate partidele care s-au succedat pe la guvernare!
Pornim însă şi de la convingerea că oamenii serioşi, demni şi cinstiţi, buni profesionişti, sunt majoritari printre noi. Cei mai mulţi în această ţară sunt oamenii de caracter, oamenii care nu şi-au făcut de ruşine nici familia, nici numele de român, de om! Dimpotrivă!
Problema problemelor este că această majoritate, a oamenilor cinstiţi şi capabili, nu a reuşit până acum să se organizeze, să se structureze şi să dea ea sensul de evoluţie şi de dezvoltare a vieţii social-politice şi spirituale din România.
Proiectul nostru politic urmăreşte acest scop: să edificăm o conştiinţă de sine a acestei majorităţi benefice şi binevoitoare pentru ţară, s-o organizăm ca pe o entitate şi să-i insuflăm încrederea în puterea noastră, a oamenilor serioşi, de a oferi României o alternativă la actuala guvernare. O alternativă în care românii să se recunoască, pe care s-o urmeze şi s-o sprijine cu toată dăruirea.
E timpul ca oamenii de bine din această ţară, indiferent de etnie şi alte particularităţi fireşti, să afle şi să ştie unii de alţii, să afle că ei sunt cei mai mulţi, să-şi unească puterile şi să se pună pe treabă într-un PROIECT NAŢIONAL de salvare şi consolidare a valorilor noastre supreme: identitate etnică inconfundabilă şi suveranitatea naţională inalienabilă!
Aşa cum îi este şi numele, LISTA NAŢIONALĂ încearcă, într-o primă etapă, să facă un soi de recensămînt al concetăţenilor noştri care merită încrederea şi respectul colegilor, al vecinilor, al cunoscuţilor şi implicit, la nevoie, dacă va fi cazul, respectul electoratului. La alcătuirea acestei liste sunt invitaţi să participe toţi românii care s-au săturat să vadă în fruntea noastră tot soiul de infractori, cărora li se potriveşte mai degrabă un loc dincolo de gratii, în spaţii bine păzite, de penitenţă şi de meditaţie forţată la fărădelegile săvârşite.
În principiu, LISTA va fi alcătuită prin schemă piramidală: fiecare membru al grupului de iniţiativă a propus o listă personală, proprie, pe care a trecut numele cunoscuţilor pe care îi consideră demni să figureze pe LISTA NAŢIONALĂ. Fiecare persoană înscrisă astfel pe LISTĂ va fi invitată să facă propria sa listă de propuneri, iar cei propuşi pot fi la rândul lor autori ai unei alte liste de propuneri pentru LISTA NAŢIONALĂ. Şi aşa mai departe!…
Se vor accepta şi auto-propuneri, în condiţii ce urmează a fi precizate prin următoarele circulare, mai tehnice, mai aplicate la realitatea şi acţiunea concretă.
Ne aşteptăm ca pe această LISTĂ să fie înscrişi sute de mii de români. LISTA rămâne deschisă şi ea se completează mereu cu alte propuneri.
Vrem să fim bine înţeleşi: Prezenţa pe LISTA NAŢIONALĂ nu reprezintă un act de voinţă, o opţiune politică a persoanelor înscrise. Nu se pune nici problema de a accepta sau nu să figuraţi pe această LISTĂ. Prezenţa pe LISTA NAŢIONALĂ este doar un semn, din partea concetăţenilor, a cunoscuţilor, că persoana dumneavoastră merită să se bucure de respectul şi preţuirea celorlalţi! De încrederea celorlalţi! Atât şi nimic mai mult!
Insistăm asupra acestei precizări: prezenţa pe LISTA NAŢIONALĂ nu semnifică nimic cu privire la opţiunile politice ale persoanelor respective, nu angajează în niciun fel, într-o direcţie sau alta a eşichierului politic! Ci este semnul că, până la proba contrarie, persoana în cauză este apreciată şi preţuită de alte persoane, aflate şi ele pe LISTA NAŢIONALĂ, ca fiind un om cinstit, corect, priceput, un membru de nădejde al comunităţii noastre naţionale, indiferent de etnie, religie, profesie, stare materială.
Rostul LISTEI NAŢIONALE este ca prin numărul şi calitatea celor astfel „recenzaţi” să căpătăm o imagine realistă asupra potenţialului românesc de a se manifesta în istorie, în lumea de azi şi de mâine! Vom şti astfel pe ce ne putem baza dacă intenţionăm să demarăm o strategie realistă pentru ieşirea din impas şi afirmarea noastră, ca români, în lume, în istorie! Afirmarea noastră ca subiecte ale istoriei, iar nu ca obiecte docile şi neputincioase ale voinţei şi strategiei altora, de peste mări şi ţări!
De câteva decenii bune, ne-prietenii noştri duc o politică subtilă şi vicleană de descurajare a românilor, de defăimare a tot ce este românesc, pentru a vlăgui energiile naţionale, pentru a le împiedica să acţioneze cu toată încrederea în viitor. Anti-românismul este o realitate tristă a zilelor noastre, care trebuie contracarată prin toate mijloacele.
Suntem preocupaţi de declanşarea unei campanii permanente care, în respectul adevărului, să le redea românilor încrederea în propriile forţe şi mândria, satisfacţia că aparţin neamului românesc!
Suntem de asemenea preocupaţi de instaurarea şi întreţinerea unei atmosfere de bună convieţuire, liber consimţită între toate componentele etnice, religioase, sociale sau profesionale din societatea românească, a unor relaţii de cooperare, armonie şi concordie socială, de co-interesare a tuturor cetăţenilor români într-un climat de loialitate reciprocă, de respect şi preţuire a Celuilalt, prin acceptarea senină şi neprecupeţită a îndatoririlor de cetăţean român.
Nu promitem drepturi şi avantaje, căci v-aţi săturat de minciuni şi propagandă. Vă chemăm să conştientizăm împreună care ne sunt îndatoririle, obligaţiile faţă de cei ce vin după noi, faţă de propria noastră demnitate de om! De român! Vă chemăm să acţionăm în consecinţă! Nu pentru privilegii, ci pentru Patrie şi Onoare!
Sigla Partidului Naţional Democrat Creştin este sfânta cruce! Sub acest semn vă chemăm să ne adunăm forţele şi să transformăm România într-o ţară mai frumoasă decât cea pe care au stricat-o şi urâţit-o vînzătorii de neam şi de ţară! Să facem din România un pământ al credinţei în bine, în dreptate, în puterea muncii şi a talentului de a rodi, de a-l face pe om, pe fiecare dintre noi, să-şi valorifice integral potenţialul de creaţie şi făptuire cu care l-a înzestrat bunul Dumnezeu! O Românie în care descurajarea şi combaterea imposturii, a veleitarismului agresiv, a invidiei şi a minciunii să devină politică de stat!

Într-un sens mai restrâns, LISTA NAŢIONALĂ este numele sub care va participa la alegeri alianţa politică constituită în jurul PNDC, alianţă de partide şi ONG-uri cu vocaţie patriotică. În mod deosebit invităm să candideze pe LISTA NAŢIONALĂ persoanele independente politic, care nu vor, cel puţin deocamdată, să se înregimenteze politic, adică candidaţii independenţi pe care actuala legislaţie îi împiedică, practic, să candideze, să aibă un cuvînt de spus în viaţa noastră politică. Or, majoritatea oamenilor de valoare din România s-au ţinut deoparte de clasa politică, considerând, pe bună dreptate, că-i compromite apartenenţa la vreunul dintre partidele care au făcut atât de mult rău ţării, care au făcut de ruşine numele de român, de om!
Pe oamenii de ispravă, cu vocaţie pentru activitate publică, „obştească”, îi invităm acum, sub egida unui partid întru totul onorabil, să se pregătească sufleteşte pentru a accepta povara candidaturii la alegerile locale sau naţionale.
Îi invităm pe toţi românii voitori de bine pentru viitorul nostru românesc să se gândescă cu seriozitate la ei înşişi şi la persoanele cunoscute pentru a identifica, printre colegi, prieteni sau cunoscuţi, persoanele demne să candideze şi capabile, odată alese fiind, să servescă cu devotament şi profesionalism cauza interesului naţional!
Primim propuneri din partea oricui, inclusiv auto-propuneri, iar dacă aceste propuneri satisfac criteriile noastre, candidatura se acceptă! Ne-o însuşim şi o promovăm cu bucurie!
Avem nevoie de sute de candidaţi pentru alegerile parlamentare şi de câteva mii de candidaţi pentru primării! În curând vom demara ACŢIUNEA NAŢIONALĂ, conform PROIECTULUI NAŢIONAL existent, proiect a cărui definitivare aşteaptă sugestii şi propuneri din partea oricui! Alcătuirea LISTEI NAŢIONALE este una dintre priorităţi!
*
Pornim la un drum greu, la o construcţie de lungă durată. Cunoaştem destul de bine dificultăţile cu care ne vom confrunta, ştim bine că se vor ivi şi altele, la care nu ne-am gândit. Dar mai presus de toate ştim bine cât de mult are nevoie ţara de ceea ce ne-am propus să facem! Şi ştim bine şi cât de mare este răul pe care-l vom pricinui tuturor dacă vom da greş, dacă vom rata şansa pe care Istoria ne-o oferă în ceasul al 12-lea. Nu avem nicio scuză dacă nu vom reuşi să fim la înălţimea speranţelor pe care dorim să le stârnim în sufletul românilor, atât de dezorientaţi şi de dezamăgiţi de ce se întâmplă cu viaţa lor, cu ţara lor, cu copiii lor!
Reuşita noastră depinde mult de cei care vor veni alături de noi! Îi primim pe toţi ca pe nişte tovarăşi de drum, ca pe nişte camarazi cu care vom împărţi bărbăteşte greutăţile teribilei încercări care ne aşteaptă. Îi primim ca pe nişte colegi şi prieteni! Ca pe nişte fraţi!
Vom izbândi dacă ne vom pricepe să re-clădim frătia românească, operă la care îi invităm să participe pe toţi compatrioţii, indiferent de etnie, religie, preferinţe politice sau ideologie!
Trăiască România şi toţi cei care îi vor binele!
Doamne, ajută!

Bucuresti, 15 ianuarie 2012

LISTA NATIONALĂ

Ion COJA

Al dumneavoastră ION COJA, în numele colegilor mei, aduc la cunostinta celor interesati primele detalii legate de lansarea proiectului politic intitulat LISTA NATIONALĂ. Acest proiect mizează pe sprijinul concetătenilor nostri care nu au participat în vreun fel, ca autori sau beneficiari, la producerea dezastrului de după decembrie 1989.
Pe termen scurt, scopul urmărit de LISTA NATIONALĂ este ca la viitoarele alegeri să prezentăm electoratului din România o alternativă valabilă, serioasă, la oferta electorală cu care vor veni partidele parlamentare. Anume, ne propunem să prezentăm o listă de candidati care să satisfacă exigentele firesti ale unor alegători responsabili de votul pe care îl acordă cuiva.
Pe termen lung, încercăm să punem bazele unei strategii de supravietuire si reconstructie natională, ne propunem să stimulăm si să organizăm implicarea si participarea la acest proiect a românilor voitori de bine pentru Neam si Tară, a românilor capabili să-si asume un asemenea proiect. Nu sunt putini acei români pe care se poate conta.
În măsura în care candidatii propusi de LISTA NATIONALĂ DE CANDIDATI vor primi votul dumneavoastră si vor ajunge în structurile legiuitoare si executive, ne propunem ca prin acesti reprezentanti si cu sprijinul societătii civile românesti să demarăm operatiunea de (1) asanare a clasei politice, de (2) relansare a economiei românesti si de (3) redobândire a suveranitătii nationale.
LISTA DE CANDIDATI se va alcătui printr-o consultare cât mai largă cu dumneavoastră, stimati concetăteni, pentru a putea înscrie în competitia electorală numai persoane
- cu o bună pregătire profesională, dovedită si recunoscută în propriul mediu profesional;
- persoane de a căror moralitate nu avem motive să ne îndoim;
- persoane sensibile la nevoile comunitătii locale si ale Neamului;
- persoane dispuse si capabile să se dedice intereselor comunitare, nationale.
Vă invităm, stimati compatrioti, să alcătuim împreună LISTA DE CANDIDATI propusi de LISTA NATIONALĂ. Conform unei frumoase traditii, pe această listă de candidati îsi vor afla locul si români, concetăteni de-ai nostri, care apartin unor minorităti etnice. Nu contează etnia candidatilor, dacă sunt „buni români”, adică întrunesc conditiile de mai sus.
În forma ei lărgită, LISTA NATIONALĂ este o listă deschisă, ea va cuprinde un număr cât mai mare, zeci si zeci de mii de persoane, dintre românii pe care se poate conta ca factori pozitivi, benefici pentru societatea românească. Prin alcătuirea LISTEI NATIONALE facem un soi de recensămînt al românilor care se bucură de o frumoasă si bine meritată reputatie, persoane pe care se poate baza PROIECTUL NATIONAL de recuperare a valorilor românesti, de relansare a economiei românesti, de redobândire a suveranitătii nationale, a tot ce am pierdut înainte si după 1990. Înainte de a porni la realizarea PROIECTULUI NATIONAL vrem să stim care este potentialul românesc, care ne sunt puterile.
Identificarea acestor câteva mii, zeci de mii de români de ispravă, o vom face, în principal, cu sprijinul publicului românesc! Cu sprijinul celor care citesc aceste rânduri.
Pornim de la convingerea că încă mai există un potential uman exceptional în România, incluzând si diaspora, românii din statele învecinate. De zeci de ani, am putea spune că dintotdeauna, autoritătile politice ale Tării au evitat ori nu s-au priceput să mobilizeze acest potential uman si să-l valorifice spre binele Neamului si al fiecăruia dintre noi. Ne vom strădui ca LISTA NATIONALĂ să-i înregistreze pe cei mai dotati dintre noi, mai performanti, dispusi să-si valorifice calitătile cu care i-a înzestrat bunul Dumnezeu în beneficiul progresului si al armoniei sociale, al mântuirii noastre ca neam si fiecare în parte.
Îi avem în vedere si pe românii din statele învecinate, din diasporă, de pretutindeni, pentru a fi înregistrati pe LISTĂ. Numărul mare de români care trăiesc în afara granitelor trebuie luat în seamă în orice strategie de dezvoltare a României. Bucurestiul, ca metropolă a lumii românesti, are obligatii mari fată de acesti români. Principala obligatie este să-i sprijinim pe fratii nostri de peste mări si tări să-si păstreze constiinta etnică, de români. Există o legislatie în acest sens, făcută însă de ochii lumii, de mântuială, care nu a produs efectele dorite deoarece propriu zis aceste efecte nu au fost dorite la nivelul guvernantilor, al clasei politice. În momentul de fată, asa zisii reprezentanti în Parlament ai acestor români, nu sunt altceva decât niste complici ai guvernantilor, ai coruptei clase politice. Ei îi reprezintă pe românii din străinătate cam în aceeasi măsură în care suntem noi, cei din Tară, reprezentati prin ceilalti parlamentari.
Este de la sine înteles că pe LISTA NATIONALĂ îsi vor găsi locul si cetătenii români de altă etnie care îndeplinesc criteriile mai sus enuntate. Conform traditiei românesti, orice minoritar fidel si loial statului român, comunitătii locale, este liber să-si conserve si să-si afirme propria identitate etnică, personală sau de grup, fără nicio restrictie alta decât cea impusă de regulile bunei convietuiri, ale respectului reciproc, ale armoniei sociale. Va avea toată sustinerea noastră deoarece noi considerăm că diversitatea stilistică, culturală si spirituală este podoaba cea mai de pret a omenirii. Această diversitate, în cadrul unui stat national, nu subminează unitatea statului, a societătii, a poporului, ci deschide, prin fiecare minoritate, punti de legătură si colaborare a României cu statele asa zis mamă!
Nu ne vom putea salva ca Popor, ca Tară, dacă vom mai tolera impostura, coruptia si minciuna, care au fost atât de larg tolerate si încurajate atât înainte, cât si după 1990, inclusiv la cel mai înalt nivel! E imperios necesar să impunem în constiinta românului cultul profesionalismului si al valorilor morale, spirituale, religia iubirii Patriei si Neamului, ca expresii ale iubirii si ale vrerii celei dumnezeiesti, ca expresii ale Adevărului si Binelui. Pornim la alcătuirea LISTEI NATIONALE si mai ales a LISTEI CANDIDATILOR propusi de LISTA NATIONALĂ, decisi să ne supunem acestor exigente, să le respectăm cu strictete. Nu avem nicio sansă de reusită fără ajutorul celor la care ne adresăm prin aceste rânduri.
Tot cu ajutorul Dumneavoastră dorim să definitivăm un PROIECT NATIONAL, de actiuni si obiective pe care să le propunem concetătenilor nostri. Includem în acest PROIECT NATIONAL atât programe de anvergură, cât si actiunile mărunte, de detaliu, care consolidează orice constructie, dându-i organicitate, farmec si durată. Sperăm să fim pregătiti cu un răspuns corect, multumitor, pentru cel care vine alături de noi si ne întreabă mie ce-mi dati să fac? Nu va pleca cu mâna goală, ci fiecare dintre noi va sti bine că poate să facă ceva important pentru Neam si Tară.
Lansăm această initiativă cu speranta că vom reusi să reaprindem în sufletul toturor românilor lumina si căldura care i-a însufletit pe înaintasii nostri participanti de-a lungul anilor la evenimentele prin a căror însumare a fost posibilă înfăptuirea României Mari. Chemarea noastră se adresează tuturor românilor, de pretutindeni, în mod special celor din Basarabia, cu nădejdea că România Mare se poate înfăptui mai întâi si mai durabil în sufletele noastre, înainte de a se vedea consfintită prin acorduri internationale.
Să nu pregetăm să facem tot ce este în putinta noastră de a făptui. Numai cu această conditie putem nădăjdui la mila si la sprijinul Dumnezeului părintilor nostri!
Doamne, ajută!

Pentru alte detalii, www.listanationala.ro Pentru corespondentă, listanationala@yahoo.com Adresa postală: Ion Coja, Bucuresti, Of.Postal 41, C.P. 30 Bucuresti, sect. 1

CONVORBIRI LĂMURITOARE

Domnule profesor ION COJA, vreau să verific dacă am înteles bine comunicatul dumneavoastră. Doriti să alcătuiti o listă a românilor care ar putea să sprijine un PROGRAM NATIONAL de redresare a Tării. Ati folosit chiar cuvîntul recensămînt. Cum se va manifesta acest sprijin?
Dintre persoanele care vor fi trecute pe LISTA NATIONALĂ vom alcătui LISTA NATIONALĂ A CANDIDATILOR la alegerile locale si parlamentare. Acestia vor candida, foarte probabil, chiar sub titulatura de LISTĂ NATIONALĂ. Vom încerca să alcătuim liste din timp, dând toată atentia propunerilor pe care le vom primi din partea publicului internaut, a altor concetăteni, din partea sindicatelor, a ONG-urilor. Vom anunta din timp numele candidatilor si vom pune în discutia publicului aceste candidaturi. Cu ajutorul Internetului în primul rând vom face cunoscute aceste discutii si concluzia: lista de candidati. Vrem ca alegătorul să stie că orice persoană care este propusă pe LISTA NATIONALĂ DE CANDIDATI este un candidat căruia poate linistit să-i dea votul: acel candidat n-a furat, n-a fraudat, n-a înselat pe nimeni si nici n-o va face ca parlamentar sau ca primar ori consilier!
Concret ce se va întâmpla?
Va fi ca la o constructie piramidală, de tip Caritas sau a unei retele de tip Am way. Suntem un grup de initiativă alcătuit dintr-un număr de circa 50 de persoane. Fiecare dintre noi alcătuieste o listă de persoane, pe care le cunoaste personal în mod direct sau indirect.
Cum adică indirect?
Bunăoară poate să fie vorba de un ziarist pe care îl cunoaste numai din articolele acestuia cât de serios este. Și îl va trece pe lista sa. În medie, să zicem, fiecare dintre noi va face 50 de propuneri. Asta înseamnă că la prima „strigare” s-au adunat 2500 de persoane, de nume, cărora le aducem la cunostintă că au fost înregistrate pe listă ca persoane de nădejde, a căror prestatie socială si profesională merită respectul concetătenilor. Nota bene: nu se pune problema acordului, să accepti sau nu să fii înregistrat pe LISTA NATIONALĂ. E ca la recensămînt. LISTA NATIONALĂ este o listă deschisă, menită să oglindească, în final si în ideal, care este părerea românilor despre ei însisi, care este potentialul uman de calitate al nostru. Alcătuirea LISTEI nu se opreste niciodată. Este un proces continuu, ca si viata. Apar mereu tineri de ispravă, demni de toată încrederea.
Celor 2500 le vom cere o contributie minimă la proiectul nostru: să ne comunice si ei, fiecare, o listă cu persoanele de tinută civică corectă, pe care le cunosc si pe care, la rândul lor, le recomandă pentru LISTA NATIONALĂ. Dacă obtinem de la fiecare o listă cu 20 de nume, LISTA ajunge la circa 50.000 de nominalizări. Dacă facem si a treia strigare, si le cerem si acestora să ne facă niste recomandări asemănătoare, măcar 10 persoane, LISTA trece usor de 500.000 de nume… Fiecare persoană de pe listă rămâne în legătură permanentă cu persoana de care a fost propus pe listă si cu persoanele – dacă e cazul, pe care el însusi le-a adus pe listă.
Puteti da un exemplu, o persoană pe care o veti trece dumneavoastră pe Lista Natională.
Îl voi trece pe domnul Ionel Haiduc. Personal nu ne cunoastem. Dar nu poate lipsi de pe Lista Natională, nu numai pentru că este presedintele Academiei Române! Dacă dînsul va da curs invitatiei noastre si ne va recomanda si alte persoane, va fi foarte bine. Dacă nu va face niciun gest, nu ne va da niciun semn, iarăsi este bine. Este important că un astfel de om ca domnul Ionel Haiduc se numără printre intelectualii de frunte ai Tării si că, prin ce a făcut, a arătat că-i pasă de nevoile Neamului. Îl trecem pe Listă ca să prindem curaj, avem printre noi astfel de oameni! Cu astfel de oameni printre noi, românii nu au cum să piară, asa cum vor unii!
Pe hârtie pare simplu! Unde credeti că se poate bloca această initiativă?
Fac o precizare: acest proiect are sens numai dacă avem un sprijin politic, un partid, prin care lista alcătuită să ajungă în competitia electorală. Am încercat, cu ani în urmă, să înscriem Partidul Vatra Românească, ca punct de reazim al acestui proiect. Am fost împiedicati să mergem până la capăt cu această initiativă. Pur si simplu am fost „blocati la mantinelă”! Dar nu mor caii când vor câinii, oricât ar fi acestia de turbati. Asa se face că până la urmă am găsit partidul cu care să intrăm în acest parteneriat politic sui generis. Este vorba, cum stiti probabil, de Partidul National Democrat Crestin, PNDC. Asadar LISTA NATIONALĂ va participa la alegeri, iar alegătorii, o bună parte dintre ei, vor putea să-si voteze propriii candidati.
Repet: la alegerile din 2012, vom avea candidati în toate judetele, în toate orasele si comunele Tării. Este informatia cea mai importantă pe care pot si tin să o dau!
Mă întorc la întrebarea dumneavoastră. Am încercat să simulăm toate gesturile si diversiunile prin care adversarii nostri ar putea să ne blocheze sau să ne deturneze de la telul propus. Am imaginat solutii si reactii potrivite pentru aceste situatii. Sper să facem fată adversitătilor neasteptate ce se vor ivi.

Cine sunt adversarii dumneavoastră?

Politicienii corupti, cei care se simt cu musca pe căciulă. Dar trebuie spus că proiectul nostru de redresare a Tării nu are ca tintă principală pedepsirea infractorilor care au zburdat până acum în societatea noastră. Posibilitatea de a încălca legea nepedepsit, de a fura si delapida fără să dai socoteală i-a stricat pe multi oameni care nu aveau aplecare spre infractiune. Vina principală trebuie căutată la nivelul celor care au dat aceste legi favorabile pentru fraudatori, pentru hoti, pentru delapidatori. Curătenia trebuie făcută de sus în jos, începând cu clasa politică. Nu va fi o curătenie generală, totală, căci nu e cu putintă asa ceva. Nu sunt adeptul principiului Fiat justitia, pereat mundus.: „Să se facă dreptate chiar de-ar fi să piară lumea!” Acest principiu nu se poate aplica în politică. În politică se merge după principiul Salus reipublicae suprema lex: „salvarea Tării, a Neamului, este imperativul suprem.” .
Din această perspectivă, tinta noastră principală si a oricărui guvern de oameni normali, responsabili pentru faptele lor, trebuie să fie …două: Prima este relansarea economiei, a activitătilor si serviciilor care produc bunuri de consum, care pot fi scoase la vînzare, pe piată. Aceasta va fi prioritatea absolută. Nu este niciun câstig dacă creezi locuri de muncă plătite din buget! Se va reorganiza si învătămîntul din această perspectivă, îndeosebi cel profesional. Vom încerca să fim cât mai eficienti, mai pragmatici. Bunăoară, mă întreb dacă nu s-ar putea aplica si la noi o măsură care s-a luat în mai multe tări atunci când s-a pus capăt unei epoci de coruptie si dezmăt legislativ, juridic: vom oferi conditii convenabile pentru ca românii înstăriti să-si aducă în tară banii depusi în străinătate si să-i investească în proiectele de relansare a economiei. Știm bine că nu toti dintre ei si-au dobândit în mod cinstit averile. Dar vom sta si vom analiza, ce este mai bine pentru Tară ca să iesim din sărăcie. Vom oferi sansa reabilitării, sansa ca banii făcuti în România, indiferent pe ce cale, să fie folositi tot în România. De ce să stea banii aceia în bănci străine si să producă acolo profit, în loc să se întoarcă în România, nu pentru a fi confiscati, ci pentru a fi investiti în activităti garantate de stat?!
Problema vinovătiei, a modului licit în care s-au dobândit aceste averi, n-o vom trata prin măsuri radicale pripite si oarbe. Nu excludem să instituim un moratoriu pe acest subiect, pentru a face ca aceste averi, dobândite în România, să se întoarcă în România pentru a genera prosperitate în România. Pentru a genera productie industrială si agrară, locuri de muncă, contributii sporite la buget, salarii decente, pensii sigure. Identificarea averilor ilicite trebuie să fie lăsată pe seama justitiei, dar numai după ce vom reusi să normalizăm justitia, să o curătim de coruptii din justitie! Asta nu se poate face peste noapte. Ideea principală pentru reforma justitiei: la actul de justitie să participe si societatea civilă. Măcar în următorii zece-cincisprezece ani. Trebuie introdusă institutia juratilor si a altor forme, eventual inedite, imaginate ad hoc, forme de participare a unor reprezentanti onorabili ai societătii civile la împărtirea dreptătii. Juristii, ca profesiune, s-au dovedit incapabili să asigure o justitie corectă. Justitia este o chestiune prea complexă si prea importantă pentru a o lăsa numai în grija magistratilor, a juristilor.
Știu, multi români ar vrea să-i vadă după gratii pe marii fraudatori. Dar trebuie să întelegem că avem de ales între un fraudator arestat si condamnat, a cărui avere rămâne însă în băncile din străinătate, si unul care îsi aduce banii în tară si îi investeste la vedere, în proiecte de anvergură, care contribuie la diminuarea somajului si cresterea PIB-ului. Adică contribuie la salvarea Tării.
România este azi ca o corabie pe cale de a se scufunda. Să ne imaginăm că pe o asemenea corabie, în cală, se află arestati niste răufăcători. Nu-i lasi acolo dacă ai nevoie de mai multi oameni pe puntea corabiei care să asigure manevrele prin care corabia să se salveze. Îi scoti pe criminali din lanturi si îi pui la treabă. Iar după ce salvezi corabia, îi dai pe mâna judecătorului, iar acesta, în sentinta pe care o va da, va tine seama de aportul răufăcătorului la salvarea corabiei!
Marii vinovati nu sunt mafiotii, ci sunt cei care au implementat în România regimul mafiot de după 1990. Justitia, după căderea acestui regim mafiot, trebuie să se exercite mai întâi la nivelul responsabilitătii politice. Iată, unul din marii vinovati, Petre Roman, nu pare că a furat prea mult! Dacă îl judeci pentru averea ilicită s-ar putea să n-ai ce judeca. Dacă îl judeci însă pentru consecintele guvernării sale, inclusiv ca presedinte al Senatului, nu mai are el ani de trăit pentru câtă închisoare ar merita să facă, în conditiile în care nu mai avem pedeapsa capitală pentru trădători si vînzători de tară de teapa lui…
Avem un program, un set de idei de guvernare, le vom face publice în functie de evolutia lucrurilor, a campaniei electorale. Nu este bine să se stie chiar totul despre ideile noastre de guvernare. Le vom face pe toate publice atunci când vom avea posibilitatea de a le aplica.
N-ati spus nimic despre a doua prioritate!
Da, a doua este demararea unui program de redresare a demografiei în România. În colaborare cu guvernul de la Chisinău, vom încerca să concepem o strategie comună! Problema este la nivel european, as zice că afectează în mod deosebit rasa indo-europeană, asa zis albă!… Populatia planetei este în crestere, iar populatia noastră în scădere!… Nu putem accepta! Dar nu putem astepta ca solutia să vină din altă parte. Avem obligatia să asigurăm un spor demografic constant, dar conditionat de două imperative, pe care, din păcate, Ceausescu le-a ignorat în politica sa demografică. Unu: să asigurăm păstrarea si consolidarea statutului de populatie majoritară a românilor, a etnicilor români! Să existe restrictii severe în acordarea cetateniei românesti, de exemplu! Și altele. Deci, ideea este ca românii să rămână net majoritari în România cu orice pret! Repet: cu orice pret! Doi: să asigurăm nasterea de copii cât mai multi în familiile organizate, capabile să le dea acestor copii o educatie si o crestere sănătoasă.
Cred că este un proiect greu de realizat. Intelectualii, dacă fac un copil, încă e bine!
Trebuie stimulente bine gândite. Sigur, alocatia pentru copii trebuie păstrată, dar dacă adaugi la aceasta reduceri la impozit si cresteri la zilele de concediu, conditii mai bune de pensionare pentru părintii cu multi copii, pui capăt situatiei de azi care îi încurajează la procreatie numai pe amărîtii de la marginea societătii, incapabili să tină un servici, pentru care alocatia copiilor este singura sursă de venit! Principiul este simplu: să facă copii cine este în stare să-i crească! Iar societatea trebuie să-i sprijine pe părintii în stare să-si crească copii ca lumea, să le dea cei sapte ani de acasă etc. Evident, un copil care se naste, oriunde se naste, este în aceeasi măsură copilul Tării. Problema este să determinăm nasterea copiilor mai ales în familii responsabile, constiente de obligatiile pe care le are un părinte!
Ne întoarcem la liste. Ce urmează după alcătuirea listelor?
Vom face publice aceste liste pe Internet, cu precizarea apăsată că nu e vorba de persoane care si-au manifestat dorinta să figureze pe listele noastre, care s-au înscris, ci de persoane care au fost înscrise fără a fi întrebate! E vorba doar de persoane pentru care noi ne exprimăm aprecierea si pretuirea, recunostinta. Recunoastem în ei concitadinul de valoare, demn de încrederea celorlalti. Astfel că nu are sens ca cineva de pe listă să ceară să fie scos de pe listă. Prezenta sa pe listă nu înseamnă nici că este de acord cu ce facem, nici că ne sustine. Vor fi scoase de pe listă numai persoanele asupra cărora ne-am înselat, despre care vom căpăta ulterior informatii sigure că nu sunt ceea ce au părut la început.
Persoanelor aflate pe LISTA NATIONALĂ le oferim posibilitatea să participe la realizarea PROGRAMULUI NATIONAL. Adică îi invităm, care poate, care are timp si disponibilitate sufletească, să treacă la actiune propriu-zisă. O componentă esentială a PROGRAMULUI va fi alcătuirea LISTEI NATIONALE DE CANDIDATI si organizarea actiunilor de sustinere electorală a candidatilor LISTEI. Dacă din LISTA noastră cu 4-500.000 de înscrisi vom putea activa 5-10 la sută, asta ar însemna mai multi de o mie de actanti pe judet. Zic actanti, cu un termen mai „filosofic”, dar e vorba propriu zis de activisti politici.

Aveti un Program de actiune?

În linii mari, da. Dar mai este loc si pentru ideile si initiativele noi, venite din partea necunoscutilor care ni se vor alătura. În mare, se cam stie ce ne trebuie, ca tară, pentru a iesi la liman. Ceea ce lipseste este vointa de a salva Tara. Lipseste cu totul la nivelul guvernantilor. De aceea trebuie înlocuiti. Pare simplu, dar, din păcate, acesti guvernanti s-au priceput să scoată o serie de legi prin care să împiedice accesul la putere al fortelor politice oneste, dedicate binelui comunitar. Din partea acestor guvernanti vom avea multe de tras si de înfruntat. Ei nu stiu să joace corect, vor măslui alegerile, vor apela la procedee ilicite. Sunt în stare efectiv de orice ca să nu părăsească puterea. Chiar si de crimă. Nu exagerez! Dar sper că vom reusi să-i demascăm si să-i neutralizăm astfel! În momentul de fată, adică până la toamnă, actiunea noastră va fi chitită pe alegeri. Degeaba stii ce e de făcut dacă nu esti la guvernare!… Sau măcar în Parlament!
Spuneti-mi, ce se întâmplă dacă o persoană care află de initiativa dvs ar dori să vi se alăture, adică să se autopropună pe LISTA NATIONALĂ, eventual să alcătuiască o listă proprie pe care s-o adauge la Lista Dvs.
Sper să fie cât mai multi care să actioneze din proprie initiativă, să nu astepte să ajungă la fiecare invitatia noastră. Îi astept să ia legătura cu noi, prin telefon sau, mai simplu, pe internet. Și primeste toate lămuririle de care are nevoie. În principiu, poate demara si singur alcătuirea LISTEI cu persoanele pa care le poate avea în vedere. Iar apoi ia legătura cu noi.
Deocamdată atât. Pe măsură ce vom veni cu comunicate noi, mai vorbim. Tot asa, lămuritor!
La ce se va referi următorul comunicat?
Probabil la PROGRAMUL NATIONAL, la felul cum, cei doritori, se pot implica în actiuni si activităti din acest PROGRAM. Nu vrem să repetăm greseala făcută atunci când s-a înfiintat Vatra Românească. Veneau oamenii buluc să se înscrie, iar după ce le treceam numele în catastif si le dădeam o legitimatie, oamenii ne întrebau: Și acum ce-mi dati să fac? Ce facem? …Iar noi nu le puteam răspunde decât prin Mergeti acasă si vă dăm noi un telefon… Răspuns profund neserios, de oameni care se află-n treabă fără niciun folos. De data aceasta va fi altfel!

Cum puteti fi contactati?

Pe internet, pe site-ul www.ioncoja.ro sau www.pndc.ro se vor găsi texte lămuritoare, inclusiv doctrinare. Vor putea fi accesate la rubrica intitulată LISTA NATIONALĂ de pe aceste site-uri. Se poate intra si pe www.listanationala.ro, care este un site în reorganizare, pe acest site veti găsi deocamdată numai textele de ultimă oră.
Pentru corespondentă, ionzcoja@yahoo.com sau listanationala@yahoo.com
Adresa postală: Ion Coja, Oficiul postal 41, CP 30, Bucuresti, sect.1

A consemnat Petre Burlacu

. Odată cu manifestaţiile recente din Piaţa Universităţii şi din Ţară s-au auzit adesea nu doar lozinci împotriva puterii, ci şi lozinci împotriva sistemului politic, la al cărui bază se află partidele politice. Partidul politic este, de fapt, o formă contemporană de dictatură, un instrument modern de guvernare dictatorială. O afirmaţie şocantă, dar nu trebuie să ne mai ascundem după degete. Partidul înseamnă domnia unei părţi asupra întregului, el creând o astfel o democraţie superficială. Partidul nu este un instrument democratic, întrucât e compus doar din acei oameni ce au interese comune, percepţii comune, o cultură comună sau aparţin unei regiuni comune. Acei oameni îşi formează un partid pentru a-şi obţine scopurile, a-şi impune voinţa sau a-şi extinde propriile crezuri, valori şi interese asupra întregii societăţi ca un întreg. Am spus până acum vreun neadevăr? Eu cred că nu. Niciun partid n-ar trebui să guverneze un întreg popor.
Din punct de vedere democratic, niciun partid n-ar trebui să guverneze un întreg popor, întrucât poporul e o diversitate de interese, idei, temperamente, regiuni şi credinţe. În acest context, partidul reprezintă un instrument dictatorial de guvernare, care le permit unora cu interese comune să guverneze asupra poporului ca întreg.
Scopul formării unui partid este acela de a crea un instrument în a conduce oamenii, de exemplu a conduce oamenii neînregimentaţi politic. Astfel, partidul este bazat, în mod fundamental, pe conceptul autoritar şi arbitrar al dominaţiei membrilor unui partid asupra restului populaţiei. Teoria actuală a democraţiei spune că “un partid îşi asumă obiective care sunt acelea ale poporului”, o afirmaţie total falsă, doar pentru a justifica dictatura partidelor şi, indiferent de numărul partidelor existente, tot dictatură există.

Competiţia politică înseamnă neglijarea populaţiei
Existenţa mai multor partide intensifică lupta pentru putere, iar rezultatul este acela al neglijării populaţiei, toate partidele fiind orbite de scaunul puterii. Un partid de opoziţie adesea denunţă şi denigrează acţiunile celuilalt partid aflat la guvernare. În această bătălie politică sunt folosite adeseori instrumente care pot constitui interesele vitale ale societăţii. De exemplu, un partid aflat în opoziţie promite când va ajunge la putere că va mări pensiile cu 50%. Partidul aflat la guvernare poate vedea în această măsură populistă o ameninţare a propriilor scaune, aşa că va mări pensiile cu 60%, contracarând promisiunile celuilalt partid. Dar, astfel, sunt epuizate resursele întregii societăţi, partidul aflat la guvernare urmărind să rămână la putere, indiferent de costurile sociale şi financiare în a-şi împlini acest ţel egoist.

Cei de la conducerea unui partid fac intrigi şi jocuri politice
De asemenea, partidele pot fi mituite şi corupte, atât din interior, cât şi din exterior. La origini, orice partid este format pentru a reprezenta poporul. Mai târziu, conducerea partidului devine reprezentantul membrilor săi, iar liderul reprezintă elita partidului. Devine clar că acest joc partizan e o farsă înşelătoare, bazată pe o formă falsă de democraţie. Cei de la conducerea unui partid îşi impun caracterul autoritar prin manevre, intrigi şi jocuri politice. Acest lucru confirmă încă o dată că sistemul politic este un instrument modern de dictatură.

Parlamentul unei ţări = Parlamentul partidului câştigător
Parlamentul partidului câştigător este doar un parlament al partidului, întrucât puterea executivă formată de acest Parlament reprezintă puterea partidului asupra poporului. Puterea partidului, care se presupune că ar fi pentru binele întregului popor, reprezintă, de fapt, inamicul unei părţi de oameni, denumită opoziţie. Totuşi, opoziţia nu reprezintă o frână populară împotriva partidului de guvernământ, ci ea însăşi este foarte oportunistă, căci urmăreşte să înlocuiască partidul de guvernământ.

Falsul control al Parlamentului asupra Guvernului
Conform democraţiei moderne, Executivul (adică Guvernul) se află sub control parlamentar. Dar asta e o prostie imensă, întrucât Parlamentul se află, de fapt, sub controlul partidului (sau coaliţiei de partide) aflat la putere. Dacă Guvernul ar fi fost o instituţie autonomă, formată din specialişti ce nu au legătură cu partidul dominant din Parlamentul, în cazul acesta s-ar fi putut spune că există un control; dar altfel, este un similacru de control, căci partidul principal deţine controlul şi asupra Guvernuluişi asupra Parlamentului. Este exact situaţia în care cineva s-ar controla pe sine însuşi!
În concluzie, partidul politic reprezintă un fals instrument al democraţiei adevărate şi faţă de care ar trebui cu Toţii să ne dispensăm.

CAPITALISMUL, REALITATEA CARE NE IMPINGE INTR-O VALTOARE A CONSUMULUI PRIN MANIPULARE EXTREMA

Capitalismul se referă la producţia, distribuţia şi consumul bunurilor. În forma sa pură, capitalismul este o realitate neutră şi care nu poate face niciun rău. Acest rău intervine în momentul în care producţia însăşi devine “raţiunea de a fi” a capitalismului, şi asta întrucât capitaliştii îşi riscă întreg capitalul lor într-o afacere, sperând să obţină un profit crescut din investiţia lor. Dar, să spunem că nici acest lucru nu este o aşteptare nerezonabilă. Însă, profitul implică creştere, ceea ce înseamnă că producţia trebuie întotdeauna să fie crescută. O producţie crescută necesită un consum înalt. Dar acest consum înalt duce la o expansiune continuă a economiei. Dacă întreg consumul va descreştere,producţia va scădea şi ea, rezultând şomaj şi, astfel, consum şi mai scăzut. Pe termen scurt, acest lucru n-ar fi atât de rău, dar, dacă totul durează prea mult, economia ar intra în recesiune şi într-o depresie gravă ca în anii 1930. Şi aici ar trebui făcută o observaţie foarte pertinentă: fără cel de-al doilea război mondial, economia lumii nu şi-ar fi revenit niciodată. Cum spunea foarte bine cineva: o criză economică majoră se rezolvă fie prin inflaţie, fie prin război. Vance Packard în lucrarea sa celebră “Risipitorii” (1960) afirma la un moment dat că “Oamenilor trebuie să li se inducă sentimentul de a consuma din ce în ce mai mult, indiferent dacă au nevoie de bunuri sau nu, căci economia în expansiune o cere”. Încă de la bun început vreau să se nu se confunde termenii de capitalism şi de liberă iniţiativă (antreprenoriat). Un tânăr care deţine un mic centru de copieri documente sau un centru de traduceri într-un oraş reprezintă definiţia clasică pentru liberă iniţiativă. Corporaţii gigant ca Metro sau Petrom-OMV reprezintă capitalism. Competiţia dintre indivizi sau grupuri de indivizi într-o societate este naturală şi din ea beneficiază societatea. Dar, în capitalismul clasic nu există competiţie în sensul în care o percep oamenii obişnuiţi. Există doar interese financiare uriaşe, iar oamenii obişnuiţi nu joacă niciun rol în existenţa acestor corporaţii – şi doar atunci când există doar “pierderi colaterale” (în cazul concedierilor colective, când afacerea nu mai merge atât de bine). Pentru capitalism, în acest caz, oamenii nu reprezintă decât nişte deşeuri… Care e instrumentul principal de influenţare a consumului de către capitalism? Marketingul şi publicitatea. Despre publicitatea agresivă a scris încă din anul 1931, economistul Chamberlin, în perioada când ea se afla la începuturi:
“Cumpărătorul nu se poate apăra împotriva publicităţii agresive care pur şi simplu îl dezarmează (…) Publicitatea nu este una informativă, ci manipulativă”. Voi încă mai credeţi în beneficiile capitalismului? De ce nu putem trăi după principiile filozofului Socrate care, aflându-se în piaţă şi văzând câte produse se pot găsi pe tarabă, ar fi exclamat: “Ce multe produse de care nu am nevoie pentru a fi fericit!” Dacă ar fi trăit Socrate în ziua de astăzi ar fi fost mai mult decât siderat văzând de o mie de ori mai multe produse nefolositoare…

CAPITALISMUL ADEVARAT E MORT DE MULT TIMP; ACUM TRAIM INTR-O OLIGARHIE COMERCIALA

Dacă omenirea în secolul al XIX-lea a îmbrăţişat sâmburii capitalismului adevărat, iar în secolul al XX-lea a experimentat şi socialismul, în prezent, marea majoritate a ţărilor (inclusiv România) nu sunt nici capitaliste, nici socialiste; totul e doar o şaradă.Adam Smith, care e considerat de mulţi a fi “părintele capitalismului”, a scris în 1776 o carte celebră intitulată “Bogăţia naţiunilor”, în care era criticat mercantilismul maritim şi în care aducea ideea promovării unei pieţe libere în lume. Adam Smith critica cât de departe s-a ajuns, ca doar câteva companii comerciale uriaşe să ajungă să controleze bogăţiile lumii. Nu vă sună această afirmaţie puţin familiară şi în zilele noastre? Şi doar a fost făcută în urmă cu circa 240 de ani!
Capitalismul şi comunismul au între ele un punct comun: niciunul din cele două concepte nu au fost puse INTEGRAL în practică. Comunismul a evoluat într-o formă în care elita nomenclaturistă (ce se lăfăia în bogăţie şi putere) crea impresia maselor de oameni că totul e împărţit în mod egal, când de fapt totul s-a transformat într-o dictatură oligarhică, prin eliminarea clasei mijlocii şi sărăcirea populaţiei. Capitalismul a funcţionat cu acelaşi mit: că toţi avem şansa egală de a avansa pe scara succesului. Numai că de aceste oportunităţi au profitat doar unii privilegiaţi; aşa că, în ultimele decenii, în Occident, încercarea de a instaura un capitalism adevărat a murit încetul cu încetul.
În prezent, economia mondială este una oligarhică, în care marea majoritate a produselor şi serviciilor sunt realizate de un număr redus de corporaţii-gigant, ce nu dau nicio şansă unei competiţii libere şi corecte. În plus, aceste corporaţii se folosesc de mâna de lucru ieftină pentru a oferi produse de slabă calitate, care, în general, nu mai pot fi reparate, stimulându-se astfel un consum exagerat, cu ajutorul unei strategii de marketing înşelătoare. Aceste mari corporaţii domină lumea politică şi au o mare putere în a influenţa deciziile politico-economice luate de fiecare stat în parte. Adevăraţii capitalişti, antreprenorii de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, erau interesaţi să investească în viitor; în prezent, nu se urmăreşte decât profitul cât mai mare şi cât mai rapid. Cum am putea reînvia capitalismul, atât timp cât el a fost îngropat de oligarhii comerciali? Adevăratul capitalism stă în proprietarii de afaceri mici, nu în corporaţiile oligarhice multinaţionale. Dar, ia ghici, cine deţine controlul în societatea omenească actuală: micii afacerişti sau puternicii oligarhi? Răspunsul nu-i greu de ghicit…

Iată că momentul multaşteptat a sosit. La 6 septembrie (dată care nu a fost aleasă întâmplător), va avea loc lansarea Manifestului Mişcării Conservatoare: un document care încearcă să sintetizeze tot ce înseamnă ideea naţională şi idealul naţional pentru Basarabia. Raţionalitatea unei astfel de lucrări este simplă: eşecul Mişcării de Renaştere Naţională din anii 80-90 se datorează în mare parte neclarităţii unor concepte şi poziţii, lipsa unei viziuni de scurtă şi lungă durată.
Generaţia anilor 89 nu a avut suficient timp şi resurse pentru a pune începutul unui sistem ideologic clar. În schimb, generaţia noastră are o astfel de posibilitate. Aranjarea tuturor ideilor dezvoltate de marii gânditori români şi îmbogăţirea lor cu rezultatele cercetărilor unor autori din apus şi răsărit, ar putea pune începutul plămădirii unei adevărate “Biblii a idealului naţional”, o busolă care ar orienta tinerii în spaţiul ideologic şi politic.
Suntem abia la prima ediţie, dar vor urma în viitor şi altele, pe măsura înaintării în plan intelectual. Desigur, multe lucruri poate nu sunt încă prea bine prelucrate, definite. Desigur, multe lucruri ar putea părea naive şi puerile sau dimpotrivă, prea complicate şi “filosofice” , dar acesta este primul pas şi cu timpul documentul va înainta în claritate şi calitate. Ceea ce contează, de fapt, sunt discuţiile pe subiecte cu adevărat importante, care vor fi purtate în cercurile de tineri, orientându-i clar spre obiective clar definite.
În cadrul conferinţei de lansare vor fi prezentate pe scurt 10 rapoarte, care reflectă diferite aspecte ale manifestului:

1. Conservatorismul – revolta împotriva lumii moderne;
2. Ideal naţional – ideea naţională – doctrină naţională – strategie naţională;
3. Spaţiul balcanic – istorie şi perspective geopolitice;
4. Renaşterea şi consolidarea comunităţilor locale – o prioritate a veacului nostru;
5. A Treia Cale: Distributismul – un model economic conservator;
6. Identitatea naţională – stat etnocratic;
7. Actualul sistem politic şi perspectivele unei democraţii organice;
8. Renaşterea familiei tradiţionale;
9. Sistemul de învăţământ, mijloc de formare a personalităţii;
10. 6 septembrie 1940 – Victoria Revoluţiei Naţionale.

Vă invit să participaţi la dezbaterile din jurul manifestului împreună cu alţi tineri dornici de a schimba lucrurile spre bine în Republica Moldova. Evenimentul va avea loc pe 6 septembrie, la Centrul Internaţional Academic “Mihai Eminescu” din Chisinau (bul. Dacia 20), ora 18.00.

De Octavian Racu