TRĂIASCĂ INTERNAȚIONALA…

Mircea-Druc

Mircea Druc:

Globalismul,ca ideologie și praxis, include într-o rețea sui generis opțiunile internaționaliste din toate timpurile. Astfel, întreține diferite sfere de activitate umană aparent autonome. Și fortifică stratagema milenară a Imperiului de cucerire a întregii planete. În acest studiu încerc să abordez avalanșa crizelor de ordin politic, militar, economic, intelectual și moral,cauzate de către diverse Internaționale de-a lungul istoriei.

Internaționala Cosmopolită

Revoluția Franceză a născut Internaționala Cosmopolită. Travaliul revoluției a fost teroarea iacobină. Jucărica preferată a copilei era ghilotina. Cântecul ei de leagăn – „Egalité, Fraternité, Liberté”. Primele declarații revoluționare: lichidarea monarhilor și drepturile universale. După 1789, evenimentele din Franța au animat numeroșii cugetători, escatologi și revoluționari de profesie din întreaga lume. Dar puțini au fost dedicați revolutei precum Jean-Baptiste du Val-de-Grâce, baron de Cloots (pseudonim Anacharsis Cloots). El s-a autointitulat „Orator al Rasei Umane” și „Cetățean al Umanității”. Era fiul unor nobili prusaci. Și o figură importantă a elitei aristocratice europene. Tânărul prusac a călătorit mult. A străbătut toată Europa. S-a radicalizat și a început să pună la îndoială clerul. Denunța orice religie axată pe revelația divină. Condamna împărțirea lumii în state naționale și imagina o „Republică Universală”. În 1789, a decis că Franța era locul unde visul său ar putea fi împlinit. Îl interesa preponderent schimbarea lumii și esența cosmopolită a revoluției.
În iunie 1790, Anacharsis Cloots a condus un grup de 36 de „susținători non-francezi” ai Revoluției. Aceștia au mers la Adunarea Națională din Paris ca „ambasadori ai rasei umane”. Și au lăudat Franța pentru Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului. Au pledat zgomotos pentru promovarea Declarației în întreaga Europă: „Trompeta care a sunat învierea unui mare popor a rezonat în cele patru colțuri ale globului, iar cântecele de bucurie a 25.000.000 de oameni liberi au trezit la viață popoare îngropate sub o lungă perioadă de sclavie”.
În lumea largă, denunțarea regalității a încurajat fanii Internaționalei Cosmopolite.Dar a deranjat adversarii Revoluției Franceze. Britanicul Walter Scot a descris zeflemist parada organizată de prusacul Cloots. În 1790, „oratorul rasei umane” a decis să aducă la sărbătorirea zilei de 14 iulie „reprezentanții tuturor națiunilor globului”. A plătit câte 12 franci pe zi unor vagabonzi adunați pe străzile orașelor franceze. I-a deghizat în costume diferite ca reprezentanți ai unor popoare îndepărtate. Au defilat și au participat la festivitatea aniversării Revoluției Franceze. Adunătura lui Cloots a prezentat în mod solemn „felicitările omenirii de pe întreg globul pământesc” celor 25 de milioane de francezi care deveniseră suverani și liberi. Organizatorul mascaradei a rămas profund impresionat de faptul că președintele Adunării Legislative a primit oficial delegația aceea pestriță. Și, în numele forului legislativ, a mulțumit solemn acelor „reprezentanți ai întregii omeniri”. Adevărul e că toți cei care finanțaseră cortegiul revoluționarului prusac i-au ordonat președintelui De Menou să-l primească cu toată solemnitatea cuvenită.
Desigur, nu toată Europa era entuziasmată de eforturile francezilor. Monarhiile absolute au perceput Revoluția și Declarația ca un pericol de moarte. În 1792, a început războiul între Franța revoluționară și imperiile Austriei și Prusiei. Cloots primise deja cetățenia franceză. Acum, cu pseudonimul „Anacharsis”- un nume mai puțin aristocratic – nu a luat partea țării sale natale. În august 1792, s-a oferit să formeze o legiune de voluntari prusaci ca să lupte pentru Franța și răspândirea ideilor sale în Germania. În 1792, el a pus la dispoziția Republicii Franceze 12.000 de livre pentru înarmarea a patruzeci sau cincizeci de „luptători pentru cauza omului contra tiraniei”. După ce i-au fost conferite drepturile cetățeniei franceze, Cloots a fost ales membru al Convenției Naționale. Și a devenit un promotor radical al Internaționalei cosmopolite. A votat în favoarea pedepsei capitale justificând, în numele rasei umane, decapitarea regelui Ludovic al XVI-lea.până când a intrat în operele istoricilor.
Republica Franceză (alias Internaționala Cosmopolită) a rezistat atacului inițial. Dar logoreea globalistă nu i-a oferit lui Cloots un pașaport către cetățenia universală. Unii autori susțin că Anacharsis Cloots a renunțat la toate religiile revelate și s-ar fi declarat „dușmanul personal al lui Isus Hristos”. Această afirmație falsă nu se găsește nicăieri în scrierile sau discursurile sale. Ea provine probabil dintr-un epitet apocrif ironic lansat post-mortem, care a fost apoi propagat de contrarevoluționari. Cloots se manifesta extrem de radical și natura sa internaționalistă l-a distrus. La insistențele lui Maximilien Robespierre a fost exclus din Clubul Iacobinilor.
Comitetul de Salvare Publică formulase acuzații de trădare contra hebertiștilor (adepții revoluționarului Jacques Hébert, șef al facțiunii ultra radicale a Comunei din Paris). Deși nu era hebertist, Cloots a fost inclus în lista condamnaților. Astfel căpăta substanță „un complot din afara țării, iminența unei conspirații externe contra Republicii”. Și, printr-o tristă ironie, guvernul iacobin l-a ghilotinat pe 24 martie 1794. Moartea liderilor hebertiști a fost un fel de carnaval. Cloots și-a luat rămas bun de la adorata sa rasă umană în fața celei mai mari mulțimi, care a înconjurat vreodată eșafodul în timpul unei execuții publice. În ochii multor francezi contemporani el a rămas un străin. Ulterior, istoricii fie l-au ignorat, fie l-au considerat dement pentru că a conceput o „republică universală” bazată pe „suveranitatea rasei umane”.
Cosmopolitismul francez din secolul al XVIII-lea a reprezentat un nou curent filozofic. Anacharsis Cloots era un susținător al republicanismului și al cosmopolitismului. Originea sa pe jumătate olandeză, pe jumătate germană i-au conferit probabil un interes personal pentru apatridie. Revoluția Franceză a fost pentru el un eveniment cu semnificație mesianică. O premisă a Ultimelor Zile ale tiranilor; o bătălie titanică între popoare și despoți. Moartea regilor urma să fie încununată de instaurarea pe pământ a paradisului politic – Republica Universală. „Acolo, abominațiile birocrației ar fi redundante; serviciul poștal ar funcționa de la Bordeaux la Peking; nu vor mai exista nici bariere, nici ziduri; nici funcționari, nici pază; nu va mai exista deșert și întregul pământ va deveni o grădină înfloritoare”. Viziunea și cugetările lui Cloots constituie o ramură specifică a Internaționalei Cosmopolite în epoca revoluțiilor. El a fost un federalist mondial și un anarhist.
Adversarii l-au poreclit „dușman al lui Dumnezeu”. Însă, în realitate, el și-a atribuit doar titlul de „orator ar rasei umane”. Și a făcut-o fiindcă era o modalitate de a participa la Revoluție. Și, obținând cetățenia franceză, putea să-l critice pe „ambasadorul” oficial al propriei țări, care reprezenta doar regele, nu și întreg poporul. Cloots și-a creat propria interpretare a semnificației Revoluției Franceze. A fost cel mai devotat personaj al sloganului: „Fraternitate, Egalitate, Libertate”. A imaginat modelul instituțiilor Statului Mondial după cele ale Republicii Revoluționare Franceze și a căutat să promoveze o înțelegere mai largă a potențialului revoluților în general. Viziunea internaționalistului Cloots a fost prezentată în mai multe lucrări:„Bazele constituționale ale Republicii genului uman”; „Cosmopolitism,patriotism, naționalism”; „Unitate și diversitate în cultura europeană în jurul anului 1800”„Auto-modelare și retorică în Revoluția Franceză: Anacharsis Cloots, orator al rasei umane”.
Anacharsis Cloots a continuat să creadă că interesele Franței nu puteau fi separate vreodată de cele ale umanității. Îl putem considera un pioner al propagandei și partizan al războiului informațional-psihologic. Probabil, Cloots este primul care s-a pronunțat pentru un parlament mondial, o idee susținută în secolul XX de Albert Camus și Albert Einstein. Cu ironie și umor, prin 2008, Andrew Leonard, un comentator, prezentator și susținător al crichetului asociat irlandez, îl numea pe Anacharsis Cloots „sfântul patron” al blogului său. Asta deoarece în lucrarea „How the World Works”, autor Noam Chomsky, există o propoziție fundamentală: „interesele oricărei țări sunt inseparabile de cele ale „umanității în ansamblu” (de altfel, ca și interesele albinelor, urșilor polari și ale pădurilor tropicale”..
„Oratorul rasei umane” este un exemplu elocvent al modului în care, la finele secolului al XVIII-lea, revoluția era o afacere globalistă. În prezent unii istorici antiglobaliști consideră inițiativa lui Cloots un preludiu/o premisă. Ulterior, peste secole, diverse organisme internaționale, unele finanțate masiv din umbră, au fost încropite ad hoc cu personaje deghizate. Liga Națiunilor, ONU, festivitățile ecumenice de după cel de al doilea consiliu de la Vatican, festivalurile mondiale ale tineretului și altele de acest gen au conexiuni directe cu stratagema Imperiului și cu plutocrația globalistă.

Internaționala Comunistă
Revoluția bolșevică a născut Internaționala Comunistă. Travaliul ei – două terori concomitente, una albă și alta roșie. Jucărica preferată a Revoluției bolșevice a fost „Красное колесо” („Roata roșie) – crimele bolșevismului în etapele „marelui” drum de la capitalism… la capitalism. Partidul-stat a urmărit fantoma comunismului într-o vânătoare sângeroasă fără pietate cu rezultate negative. Au fost executați, au pierit pe fronturi, au devenit infirmi și invalizi, au murit de foame și epidemii peste 50 de milioane de cetățeni ai Imperiului rus. Au fost distruse destinele a zeci de milioane de oameni. Bolșevicii au comis crime monstruoase conta umanității care nu au termen de prescripție. Memorie eternă pentru victimele bolșevismului! Să nu dăm uitării pe nimeni și nimic!
Cronologic, spițele „Roții roșii” a Imperiului ideocratic sovietic au fost: puciul bolșevic și uzurparea puterii; războiul civil, dezastrul, foametea; industrializarea, exterminarea culacilor, foametea; represiuni masive, închisori, lagăre de concentrare; emigrația, copii orfani, vagabondajul infantil; scindarea mișcării muncitorești – contribuția la victoria național-socialismului în Germania; atacarea Finlandei, pactul de neagresiune Stalin-Hitler, Pactul Molotov-Ribbentrop, dezmembrarea Poloniei, anexarea statelor baltice, Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herța; deportarea popoarelor, foamete, execuții, cultul personalității lui Stalin; războiul sovieto-german, prețul victoriei; diverse conflicte militare, Criza Caraibelor, invazia în Afganistan; suprimarea rebeliunilor în RDG și Ungaria, congelarea Primăverii de la Praga; Perestroika, GKCP, dezagregarea Imperiului sovietic, întoarcerea la capitalism.
Internaționala Comunistă a fost creația bancherilor si cămătarilor globaliști. Diverși cercetători susțin că există probe ineluctabile în acest sens. Vezi, de exemplu, cartea „Fourth Reich of The Rich”, („Cel de-al patrulea imperiu al plutocrației”), 1995, autor Des Griffin și „Studii istorice românești”, vol. 3, 1997, autor Traian Golea. Cercetătorul american promovează „o viziune eminamente creștină”. El documentează tot ce consideră că ar fi „agendele globale ale Noii Ordini Mondiale, așa cum a declarat președintele George H.W.Bush la 6 martie 1991”. Cercetătorul român abordează următoarele subiecte: religia și revoluția; electronica și comerțul; paralele elocvente: Stalin-Napoleon.
Internaționala Comunistă a executat impecabil comenzile primite de la directoratul plutocrații, care și-a manifestat puterea deschis și tranșant. La această concluzie ajungem dacă studiem atent marele epurări staliniste. Ne putem edifica din numeroasele surse vizând procesele intentate troțkiștilor Buharin, Râkov, Iagoda, Karahan, și mulți alții. Un interes aparte prezintă destinul lui Christian (Hristo) Rakovski, bulgar, născut în Dobrogea, medic francez cu studii la Paris. Acest vorbitor fluent de franceză, germană, engleză, română, rusă, turcă, bulgară era un expert în problemele legate de Balcani. A fost ambasador sovietic în Franța, o personalitate influentă în Internaționala Comunistă și unul dintre fondatorii Uniunii Sovietice. Nefiind ucrainean, xenocrația bolșevică l-a numit președinte al RSSU.
În 1938, NKVD-ul i-a intentat un proces, în mare secret. Dorea să afle absolut totul despre acest „troțkist” fiindcă făcea parte din cercul intim al directoratului plutocrației. Era anchetat în prezența unui medic care îi administra discret un drog. Anchetatul nu-și dădea seama, nu suferea, dar devenea mai vorbăreț, coerent, rațional și veridic. Dr. Landowski, un polonez rusificat, cu studii medicale strălucite în Rusia și Franța, era capabil să administreze drogurile care asigurau efectul scontat. Tatăl său fusese asasinat de bolșevici. Doctorul își câștiga existența mizeră ca muncitor ocazional. Publica lucrări elaborate în timpul studenției sub numele unor colegi. NKVD-ul a identificat adevăratul autor în 1936 și l-a instalat într-un laborator special. Acolo a devenit martorul crimelor și torturilor practicate de regimul stalinist.
Toți veteranii Revoluției Socialiste, fondatori ai URSS, acuzați de staliniști că ar fi troțkiști, au fost condamnați și executați. Însă, Rakovski a dat de înțeles că deține informații care i-ar putea fi utile lui Stalin. Acesta i-a ordonat lui René Duval (pseudonim Gavriil Gavrilovici Kuzmin sau Gabriel) să-l interogheze pe Rakovski. Gabriel, fiul unui milionar din Franța, fusese student eminent când s-a contaminat de comunism. A venit în Uniunea Sovietică „la studii”. A fost instruit la școala HKVD-ului și a devenit un agent în care Stalin avea încredere. Interogarea lui Rakovski decurgea în franceză, limbă pe care o vorbea mai bine decât rusa. Tehnicianul care înregistra convorbirile ascuns după un paravan, nu înțelegea franceza.
Interogatoriul lui Rakovski avea mai curând aerul unei discuții amicale pe teme politice. Asta a fost prevăzut din start pentru a-i demola rezistența. Rakovski spera să ajungă la o înțelegere pentru a rămâne în viață. Informațiile transmise de Rakovski erau cunoscute pentru cercetătorii neangajați politic care consultau documentele originale. Însă, pentru prima oară erau sistematizate și dezvăluite integral, coerent de către un exponat al Internaționalei. Era, de fapt, „unul dintre cele mai importante documente politice ale secolului”. Cei care vor să înțeleagă rolul diverselor Internaționale Imperiale ar face bine să se documenteze…
Din depoziția lui Rakovski aflăm că Lenin n-a murit de moarte naturală. Troțki urma să devină conducătorul suprem al Imperiului ideocratic bolșevic. Dar, inopinat, a avut o problemă de sănătate. Timp de câteva luni a fost incapabil să acționeze efectiv. Era imperios necesară centralizarea puterii pe verticală în URSS. El refuza să ajute eventualii rivali. Dintre liderii bolșevici evrei nimeni, inclusiv Zinoviev, nu era pregătit să îndeplinească această sarcină vitală. Stalin, susținut de liderii bolșevici caucazieni, acționa febril asigurându-și sprijinul în Comitetul Central. Grupul din care făcea parte Rakovski a pregătit moartea lui Lenin și ascensiunea lui Troțki. Soluția consta într-o alianță evreiască cu Stalin,dar să-l saboteze în mod clandestin.De ochii lumii, conjurații păreau a fi mai staliniști decât Stalin. Caucazianul Djugașvili intuia acest lucru și câștiga teren în această luptă subterană. Rakovski, un exponent tipic al xenocrației și plutocrației explică: „Noi, revoluționarii internaționaliști, am distrus o clasă a revoluționarilor naționaliști pe care Stalin a reanimat-o. El are „un atavism național” care i-a permis să mizeze pe șovinismul velicorus și panslavism. A subordonat Internaționala intereselor Uniunii Sovietice unde el era deja un lider suprem”.
După anchetă, doctorul Landowski a tradus textul în rusă. A făcut două copii, una pentru Stalin și una pentru Gabriel. Dar a mai făcut una pentru sine.Acest medic era un om curajos. Își nota tot ce vedea și auzea. A făcut copii după toate documentele ce-i parveneau și le-a ascuns. Legenda spune că au fost descoperite în hainele sale.El zăcea neînsuflețit într-o cocioabă nu departe de linia frontului. Le-a preluat un combatant din División Azul (Divizia Albastră) de voluntari spanioli care au luptat pe Frontul de Est, la Leningrad.Voluntarii erau în mare parte militari de carieră și idealiști, atrași de lupta anticomunistă. Manuscrisul și documentele au ajuns în Spania.Au fost restaurate, traduse și publicate în 1952 cu titlul „Sinfonía en Rojo Mayor” („Simfonia în Roșu Major”).
Militantul Internaționalei Comuniste a fost declarat persona non grata de unii revoluționari ca și el. Alții l-audenunțat ca „dușman al poporului” căci s-a exprimat critic despre „socialismul birocratic” reprezentat, în viziunea sa, de politica lui Stalin. A fost exclus din conducerea Kominternului, din partid șiexilat.După expulzarea din țară a lui Troțki, a trimis conducerii partidului o scrisoare, semnată și de alți opozanți. Aceștia cereau restaurarea libertăților cetățenești, reîntoarcerea lui Troțki, reducerea aparatului de partid și oprirea colectivizării forțate. Rakovski a continuat să corespondeze cu Troțki și să-și exprime neîncrederea în sinceritatea noilor măsuri „de stânga” luate de Stalin. Toate scrierile sale din această perioadă au fost confiscate de HKVD. A supraviețuit doar „Pericolele profesionale ale puterii” în care denunța „falimentul moral al aparatului PCUS”în care denunța falimentul moral al aparatului de partid comunist în URSS.
Rakovski a fost unul dintre ultimii activiști troțkiști din URSS care au consimțit să renege legătura cu Troțki și să-și facă „autocritica”. Îngrijorat de venirea la putere în Germania a național-socialiștilor, s-a lăsat convins de Stalin să se supună conducerii partidului. Și-a „recunoscut erorile”. Într-o scrisoare publicată în „Pravda” îl descria pe Troțki și pe adepții săi în termenii de curând inventați de propaganda stalinistă: niște „agenți ai Gestapoului german, demni de cele mai aspre pedepse”. Troțki, aflat în exil, nu i-a luat-o, totuși, în nume de rău, înțelegând circumstanțele… În 1938, Rakovski a fost adus în fața tribunalului, alături de alți veteranii și ex-conducători bolșevici. Erau acuzași de un șir lung de crime, între care conspirația cu Troțki pentru lichidarea lui Stalin. A spionat în favoarea Angliei și Japoniei, a fost moșier, a vrut să înșele partidulrenegând în 1934 troțkismul etc. Până la urmă a mărturisit toate crimele imputate. S-a încăpățânat să susțină că, înainte de a deveni un criminal contrarevoluționar, toate bunurile personale le-a folosit în interesul cauzei socialiste. Și că, în tinerețe, a fost un sincer luptător pentru emanciparea muncitorilor. A explicat că nu a tărăgănat mai mult mărturisirea, datorită dorinței de a fi solidar cu efortul combaterii agresorilorcare interveniseră recent în China și în Spania.
La proces a asistat ambasadorul SUA. El a făcut celor aflați în boxa acuzațiilor un semn secret masonic. În decursul convorbirilor cu oficialitățile sovietice a sugerat că amnistierea lui Rakovski ar avea efecte favorabile în opinia publică americană. Rakovski a beneficiat de o anumită „clemență”. Nu a fost condamnat la moarte și executat imediat. A primit o pedeapsă de 20 ani de muncă silnică. A fost trimis într-un lagăr de concentrare la Karaganda. În 1940, a fost transferat la închisoarea din Oriol. În 1941, a fost executat din ordinul direct al lui Beria, conform dorinței lui Stalin, alături de alți 156 de deținuți politici, dintre cei care fuseseră judecați împreună cu el în 1937-1938. Acesta a fost unul din numeroasele masacre comise de liderii proletariatului mondial. Elitele Internaționalei Comunistes-audevorat reciproc ca „niște scorpioni închiși într-un borcan” (expresia lui Stalin).Prin aceste epurări sângeroase Stalin se voia eliberat de coșmarul psihopat al unei posibile conduceri alternative din rândurile „trădătorilor”.
Cartea „Sinfonía en Rojo Mayor” conține documente imaginare ale depozițiilor lui Christian Rakovski despre „conspirația mondială”. În tradiția „extremei drepte europene”, iar mai recent și islamice, aceasta nu poate fi decât iudeocrația (puterea evreilor) și masoneria.Mărturiile sale arată cum băncile Warburg și Rotschild au finanțat revoluțiile din 1848 în Europa, apoi pe Lenin și pe Hitler. Rakovski, în cadrul interogatoriului, chipuriledeclară că ar fi etnic evreu cu numele adevărat Haim Rakower (?!).
Invazia Germaniei naziste i-a panicat cumplit pe evreii din URSS. Erau conștienți că Hitler va organiza lagăre de exterminare în teritoriile ocupate. Evrei de pretutindeni consideraseră Uniunea Sovietică un eliberator, chiar un salvator, de opresiunea pe care o experimentaseră în Imperiul țarist și în timpul ascensiunii nazismului. Intelighenția evreiască internaționalistă elogia „paradisul sovietic” unde era în siguranță și reușise să construiască o cultură idiș sovietică. Importante personalități culturale, actori și medici îndemnau la rezistență, participau la radioemisiuni transmise din Moscova către Anglia, SUA și alte state. În 1943, Solomon Mikhoels, președinte și Itzik Fefer, vice președinte al Comitetului Antifascist s-au deplasat în SUA și Anglia ca să ajute la colectarea de fonduri pentru URSS. Ulterior, evreii antifasciști au schimbat direcția. Nu mai colectau ajutoare pentru rezistența sovietică, ci pentru refugiații evrei. După deportarea tătarilor, Comitetul Antifascist a susținut ideea constituirii unei autonomii evreiești în Crimeea. Iar Ilia Ehrenburg, un laureat al Premiului Stalin, promova proiectul unui stat evreiesc. Dar nu în Palestina, ci în Odessa, Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Stalin a considerat că prin aceste inițiative evreii „își bagă nasul unde nu-i fierbe oala”.
Comunismul era și este internaționalist prin definiție, preocupat de „lupta de clasă” și mai puțin de problemele etnice. Dar Stalin a fost singurul lider antisemit al unui stat declarat internaționalist. Nu i-a plăcut teza că evreii sovietici ar fi antifasciști. În contradicție cu stratagema Internaționalei Comuniste cosmopolite, Stalin construia un comunism naționalist. Ulterior, cosmopolitismul era considerat o crimă. Stalin a ordonat două dintre cele mai crunte epurări la adresa intelectualilor evrei din URSS, momente rămase în istorie sub numele de „Noaptea Poeților Asasinați” și „Complotul doctorilor cosmopoliți”.
Fantasmagoriile antinaționale reprezintă una dintre cele mai controversate chestiunii legate de dictatorul sovietic.Vezi articole în www.adevărul.ro,2025, autor Cosmin Pătrașcu Zamfirache. Deși se declara internaționalist și milita pentru înfrățirea între popoare, desigur, sub cupola unui templu comunist kremlinez, Stalin a încurajat deznaționalizarea brutală și silențioasă în țările lagărului socialist. Pentru evreii de pretutindeni, la trei ani după marea victorie a internaționalismului comunist proletar asupra nazismului național socialist, paradisul sovietic s-a transformat în infern.Drept „recompensă”, evreimea sovietică internaționalistă prin definiție, a trecut printr-un proces umilitor. Au fost acuzațide „crime contrarevoluționare” și acțiuni menite să „submineze Uniunea Sovietică”, torturați, condamnări și execuții.
Internaționala Consumistă
Globalismul a născut Internaționala Consumistă– o ideologie care pune în centrul vieții individuale și colective achiziția continuă de bunuri materiale și servicii standardizate la scară mondială. Prin mass-media și publicitate ea stimulează consumismul cu semnificative repercusiuni ambientale, sociale și economice.Asistăm la omologarea culturală cu pierderea tradițiilor locale.Constatăm o criză ambientală globală: epuizarea resursele naturale, poluarea, despădurirea și creșterea emisiunilor de carbon. Producția tip „folosește și aruncă” generează enorme cantități de deșeuri non degradabile.Pe deoparte, supra-consumul stimulează creșterea economică, crearea de locuri de muncă și competiția. Pe de altă parte, creează o dependență reciprocă între țări bazată pe specializarea geografică a producției în favoarea stilurilor de viață standardizate.
În plus, se intensifică supra-consumul în țările bogate și sub-consumul în cele sărace. Pe deoparte Internaționala Consumistă stimulează creșterea economică, crearea de locuri de muncă și competiția. Pe de altă parte creează o dependență reciprocă între țări bazată pe specializarea geografică a producției…Consumismul se confruntă cu limitele fizice ale planetei, împingând către dezideratul unei economii circulare și sustenabile. Soluțiile propuse includ promovarea unor modele producătoare mai durabile, repararea bunurilor și trecerea la un consum responsabil, care privilegiază calitatea și impactul ambiental față de cantitate.
Perpetua insatisfacție a omului față de ceea ce posedă deja, alimentată și servită de mass-media, de publicitatea comercială și de sistemele naționale de instruire, capătă proporții gigantice. Suntem îndemnați să cumpărăm produsele noi tot mai numeroase. Concomitent, crește nemulțumirea de starea noastră socială care nedetermină să exploatăm în flux sistemul producător de bunuri și servicii. Obsesia unei condiții sociale privilegiate macină elitele. Or, satisfacțiile nu depind numai de utilizarea în sine a bunurilor achiziționate. Oamenii mai apreciază și valoarea acestor bunuri ca simboluri ale condiției sociale, care se transformă în motivație dominantă. Iar creștereasusținută a consumului este necesara pentru a menține pe linia de plutire marile corporații. În consecință ne consacrăm întreaga viață acumulării de valori materiale, ignorând bucuria spiritului și bunăstarea mentală.
Evident, profitul rămâne în continuare obiectivul principal într-o economie capitalistă de piață. Satisfacțiile umane ajung să depindă integral de bani, care simbolizează prestigiul și asigură un standard al condiției sociale. În mod paradoxal, însă, abundența universală devine ea însăși o sursă de insatisfacție. Accesibilitatea duce la devalorizarea și abandonarea rapidă a bunurilor acumulate cu atâta efort. Acționează, în atare situații o lege a psihicului: orice bun dorit intens își diminuează valoarea pe măsura ce devine accesibil tuturor. Cadourile, de exemplu, își pierd din puterea de a impresiona atunci când omul „are de toate”.Când afluența generală atinge un asemenea grad, încât a oferi cadouri nu implică nici un sacrificiu.
În perioada postbelică, economia țărilor membre ale Uniunii Europene a crescut incontestabil. Dar sentimentul de frustrare, de insatisfacție a crescut și mai rapid. Constatăm astfel, că societatea consumista, chiar și în condițiile când bunurile materiale inundă supermagazinele iar prețurile sunt în general suportabile, nu se transformă într-o sursă de satisfacție durabilă pentru fiecare om în parte. Cu alte cuvinte, consumismul își pierde sensul ca obiectiv fundamental al Sistemului National Producător.
Actuala exuberanță a InternaționaleiConsumiste reprezintă o „hipertrofiere a comercialului”, care anihilează obiectivele naționale, politicul și socialul. Europa tinde să devină o piață, un imens super magazin situat într-un centru global de cumpărături și vânzări, pe o planetă percepută ca o „gigantică trusă de scule”…Dezvoltarea economică poate fi comparată cu o tumoare malignă. Un grup de celuledevin egoiste. Trăiesc doar pentru ele. Nu mai lucrează în coordonare cu alte grupuri de celule.În final,reușesc să omoare întreg organismul. Asta se numește autofagie. La fel se întâmplăcu promisiuneaelectorală a partidelor politice: creștere economică, bunăstare, abundență. Astfel, în lupta pentru putere politică și economică, stimulăm un consumismanti biologicșianti ecologic. În consecință, obsesia dezvoltării economice distruge resursele lumii și viața pe Terra..
Desigur, asemenea opinii sunt în fond corecte. Dar, o eventuală tentativă de a încetini sau sista dezvoltarea economică implică asumarea unei enorme răspunderi.ExponențiiInternaționalei Consumiste,ahtiați de obținerea unor avantaje conjuncturale,nu pot să-și abandoneze brusc proiectele, ambițiile și obsesiile. Nu pot renunța la actuala deviză „Mai mare, mai mult, mai repede”. Nu pot stopa mașinăria economică globală și liniile tehnologice ale marilor companii transnaționale; Nu pot trimite în șomaj cohorte întregi de funcționari bancari. Nu pot, nu vor să adopte principiul „Mai mic, mai puțin, mai încet”, nici în scopul propriei salvări…De-a lungul istoriei, contraofensiva națiunilor, de la teoria intervenționistă, protecționistă la planificarea comunistă, a suferit eșec. Dar nu a durat nici Statul Absolut, după modelul totalitar bolșevic, fascist și nazist.El se consolidează în prezent, sub forma uneiPiețe Absolute, care integrează explozia inovațiilor tehno-științifice în propriul sistem de control asupra statelor, națiunilor și indivizilor.
Ideea de„comerț liber”, unul din manifestele principale, afișat de cătreInternaționala Consumistă, îșitrăiește astăzi simultan apogeul și criza. Apogeul – fiindcă globalizarea corespunde celei mai mari extinderi a economiei de piață, prin trecerea de la economia națională la economia mondială unică. Și criza – deoarece sechelele ecologice, sociale, politice și morale ale consumismuluidevin de-a dreptul dezastruoase. Globalismulare drept efect mobilizarea resurselor biologice și culturale de supraviețuire. Aspirațiile micilornațiuni „eliberate” și reprimate timp de secole, precum și nemulțumirile față de revirimentul Imperialismului, își găsesc o exprimare tot mai energică. Rezistenta este la fel de crâncenă ca și atunci, când internaționaliștii aplicau metodele deznaționalizării agresive prin export de revoluție, invazie militară, genocid, deportări etc. În condițiile expansiunii globaliste, când Statul–națiune nu ar mai fi posibil, iar „Societatea de piață” nu ar mai merita a fi susținută, intră în scenă antiglobaliștii și alter globaliștii.
Internaționala Financiară
Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială(BM) și Organizația Mondială a Comerțului(OMC) sunt instituțiile de bază a Internaționalei Financiare(Fininternului).Până la fondarea lor lipseau mecanismele capabile să ofere „plase de siguranță” statelor amenințate cu falimentul. Într-o economie care începea să se globalizeze, efectele dificultăților unui stat se repercutau cu o rapiditate crescândă în întregul sistem global. În perioada imediat post belică Fininternula jucat un rol vital în menținerea stabilității economice globale,a facilitat un comerț internațional ordonat. Organismele sale rămân în continuare printre cele mai influente și importante emitente de norme, organizatoare și posesoare de cunoștințe în domeniul financiar. Cu toate acestea,în cadrul relațiilor internaționale structurile globaliste sunt adesea etichetate drept „animale negre”.Atitudinile critice față de FMI, BM și OMC sunt larg răspândite. Acestea provin atât din mediul academic, cât și din partea societății civile. Și mai cu seamă, dinspre economiștii socialiști.Sau a oficialilor din țările în curs de dezvoltare.
În 1971, Internaționala Financiară,conceputăîn iulie1944la Conferința de la Bretton Woods, a încetat să mai funcționeze. Inclusiv din cauza dificultăților Statelor Unite în urma războiului din Vietnam. Ulterior,Fininternulși-a readaptat funcțiile.Aproape toate statele lumii sunt acum membre ale FMI.Fiecare contribuie cu o cotă-parte pentru a constitui un depozit comun, care urmează să fie utilizat pentru acordarea de împrumuturi țărilor aflate în cele mai mari dificultăți. FMI supraveghează politicile macroeconomice și bugetare ale statelor membre, pentru a preveni falimentul acestora sau dificultățile financiare care ar avea impact asupra sistemului financiar global.
Iată principalele direcții de critică la adresa Internaționalei Financiare: condiționalități și austeritateforțată (reducerea cheltuielilor publice, tăierea salariilor și pensiilor) în schimbul împrumuturilor, ceea ce poate agrava recesiunea și sărăcia; privatizarea (înstrăinarea rapidă a companiilor de stat, liberalizarea comerțului și a piețelor financiare, indiferent de contextul local); ignorarea specificului local (aplicarea unor modele economice standardizate (bazate pe „Consensul de la Washington”) în țări cu economii, culturi și probleme foarte diferite, ignorând particularitățile naționale); impactul social negativ (reducerea cheltuielilor pentru educație și sănătate, afectând disproporționat populația săracă și crescând inegalitatea); guvernanță și suveranitate(o subreprezentare a țărilor în curs de dezvoltare, putere de vot bazată pe mărimea economiei, ceea ce înseamnă că țările sărace, care sunt principalele beneficiare ale împrumuturilor, au un cuvânt de spus redus în procesul decizional); pierderea suveranității naționale (guvernele împrumutate sunt adesea forțate să schimbe legi, politici fiscale și structuri economice, subminând capacitatea acestora de a-și gestiona propriile strategii de dezvoltare); lipsa de transparență și responsabilitate (incapacitatea de a trage la răspundere instituțiile Fininternului pentru eșecul proiectelor și a tranziției, pentru politicile prescrise care au agravat situația); ciclul datoriei (politicile impuse nu au dus întotdeauna la o creștere economică durabilă, ci au creat uneori o dependență pe termen lung de împrumuturile FMI, crescând povara datoriei externe).
În contextul panromânesc, ca să rămân un optimist în privința „suveranității și independenței naționale”, abordez Internaționala Financiară (Fininternul) fără prejudecăți. Mă inspir din lucrările savantului american Joseph Stiglitz, Premiul Nobel pentru economie (2001). Am pe masă cărțile lui David Korten în care expune natura distructivă și opresivă a economiei corporatiste globale. El demonstrează că puterea crescândă a corporațiilor reprezintă una dintre manifestările Imperiului, care duce la nefericirea celor mulți, în favoarea unei minorități suspecte. Sarcinile Imperiului depășesc puterile ființelor umane și a planetei. Globalismul imperial amenință viitorul Statului și Națiunii prin violarea integrității teritoriale, terorism și genocid, schimbări climaterice și rata în creștere a sărăciei. Mă pasionează „misterele capitalului” în XXI, descrise de n secolul Thomas Piketty, un economist francez specializat pe probleme legate de avere și inegalitatea veniturilor.
Reducerea rolului Fininternului sau chiar eliminarea instituțiilor sale nu ar aduce beneficii în reglementarea comerțului internațional și a finanțelor publice, nici pentru stabilitatea economică. Din acest motiv, politicile implementate de președintele Donald Trump sunt alarmante. Opiniile protecționiste, utilizarea tarifelor în scopuri politice și comportamentul lipsit de respect față de organismele de reglementare internaționale, nu doar economice, ridică temeri cu privire la reapariția unei lumi care nu se mai bazează pe multilateralism, ci guvernată de supremația celui mai puternic.Internaționala Financiară, ca să tempereze criticile la adresa instituțiilor sale, nu are decât să devină „globalistă cu față umană”, trecând coerent de la o abordare bazată pe „austeritate și piață liberă” la una care să pună pe primul loc reducerea sărăciei și sustenabilitatea socială.
Internaționala Homofilă.
Rămâne ca exegeții în domeniu să developezestructurile Imperiului, motivația, mecanismele transnaționale care promovează ostentativ Internaționala Homofilă. Mișcarea LGBT se trage din activismul unui grup select de ideologi marxiștii – filozofi, politicieni și psihologi. Niște militanți pentru nepenalizarea homosexualilor. Din secolul XIX și până la începutul secolului XX, printre primii apărători ai InternaționaleiHomofile s-a postat Școala de la Frankfurt. Aceasta se axa pe trei postulate: Teoria critică, Critica rațiunii instrumentale și Relevanța socială. Neo-marxismul se centra pe analiza critică a culturii și politicii promovând eliberarea progresivă. Ei foloseauca argument principal dreptul la libertate individuală.În 1920, bolșevicii au pus de o nouă revoluție, alias „Revoluția sexuală”. Au mobilizat transsexualii, homosexualii și femeile exhibiționiste. Și au manifestat zgomotos în piețele urbane, înfierând „opresiunea exercitată de către Biserica Pravoslavnică Rusă”. Astfel, au fost puse bazele perpetuării ideii de eliberare și diversitate sexuală în epoca modernă.
Karl-Günther Heimsoth a creat în 1926 „Mișcarea Homofilă”. Ceva foarte asemănător cu Mișcarea LGBT de astăzi. În 1919, Magnus Hirschfeld, un alt membru al Școlii de la Frankfurt, a fondat la Berlin un Institut de Investigări Sexuale. Obiectivul acestuia consta în „umanizarea științei moderne” și dezvoltarea unei noi abordări privind transsexualitatea. Hirschfeld a mai fondat Asociația Științifică Umanistă, una dintre primele organizații dedicate drepturilor homosexualilor. Toate aceste inițiative și activități au fost blocate odată cu ascensiunea la putere a național-socialiștilor. Membrii Internaționalei homofile(Hominternului) s-au refugiat în SUA. În Germania, lucrările lor au fost arse și cercetările vizând „ideologia genurilor” a fost interzisă.
După înfrângerea național-socialiștilor, Mișcarea Homofilă s-a reactivat. Americanii și sovieticii au oferit suport cercetării genului. Și, în anii cinzeci, rata teoreticienilor în domeniu a crescut enorm. Printre sutele de medici, psihologi și filozofi care promovau diversitatea sexuală pe primul loc s-a plasat John Money. Acest psiholog neozeelandez a fost acuzat de pedofilie timp de două decenii. El a folosit drept cobai un copil de 11 ani pe nume Bruse Reimar. Și, contra voinței acestuia, l-a travestit. Aplicând propria teorie, l-a supus unui tratament hormonal și, amputându-i complet genitalele, l-a „transformat în femeie”. La maturitate, victima travestirii criminale s-a sinucis. Cu toate acestea, experimentatorul a reușit să impună o nouă semnificație a „Genului”. Și a impulsionat „reformele necesare la nivel mondial pentru validarea drepturilor persoanelor trans genice”.
Internaționala Alterglobalistă
În prezent, pe tot cuprinsul planetei, se desfășoară o triplă confruntare:Globalism – Antiglobalism -Alterglobalism. Prima dată am auzit de „globalism” fiind doctorand în economie la Institutul Americii Latine al Academiei de Științe a URSS. Profesorul american John Kenneth Galbraith vizitase Moscova.Și a ținut o lecție la MGU despre convergență – un model economic în care mecanismele pieței sunt combinate cu reglementările guvernamentale; o interferență între managementul economic condus de piață și cel condus de stat (ceva între capitalism și socialism). La o întrebare din sală despre globalism, „marele cercetător al capitalismului modern”a precizat: „Globalizarea nu este un concept serios. Noi, americanii, l-am inventat pentru a disimula mai bine intrarea noastră economică în alte țări”.
Galbraitha fost un disident.În anii 1970, când viitorul umanității începea să pară sumbru, el a adus un omagiu viitorologiei. Și a pus sub semnul întrebării o serie de presupuneri larg acceptate care stau la baza teoriei economice moderne. Distincția dintre sectoarele „privat” și „public” ale economiei era în mare parte ficțiune, nu realitate. Acționarii și directorii nu au jucat de fapt un rol semnificativ în guvernanța unei companii moderne. Realizările Rezervei Federale a SUA au fost mult mai modeste decât este în general prezentat.A criticat aspru politicile țării sale, inclusiv războiul SUA din Vietnam și invazia Irakului din 2003.
Prezint în continuare criticile vehementelansate de către Alexandr Okler, – un alt tip de anti globalist – la adresa lui Robert Francis Prevost, Papă și Suveran al Statului Vatican.Okler se prezintă pe un portal intitulat „Священная Всъроссiйская Имперiя” ca istoric rus „de dreapta”, rezident când în Franța, când în SUA. Zice că a fost catolic (!?), dar s-a reîntors la Ortodoxia Orientală. Iată un rezumat al reflecțiilor sale: „Papa Leon al XIV-lea este un vândut globalist, trădând adevărul sacru pentru o ideologie mundană și compromisă. Este o marionetă globalistă de o ipocrizie repugnantă. Națiuni întregi proclamă că nu pot să-și deschidă locuințele pentru străinii ilegali, însă Papa nu oferă nicio apărare a drepturilor la suveranitate și sanctuar. Atitudinea sa respinge ordinea divină pentru o iluzie globalistă. Este un rezident al unei cetăți cu porți ferecate pentru refugiații lumii a treia pe care, chipurile, o apără riguros. Este un globalist de stânga care activează într-un muzeu de extravaganțe, menține propria armată și se încumetă să ceară ca națiunile să-și șteargă frontierele statale… Zidurile Vaticanului blochează refugiații în timp ce Papa insistă ca noi să ne dărâmăm frontierele: o dublă măsură care demască loialitatea sa față de o schemă fără frontiere și fără Dumnezeu.Cu ideologia sa, Papa Leon al XIV-lea contribuie activ la cursul decadent: nu este un pastor adevărat, ci un păpușar al haosului globalist. Peste cuvântul etern al lui Dumnezeu, el vinde doctrine compromise precum Nostra Aetate. Aceasta nu este o chemare la Reformă ecleziastică, ci o declarare a eșecului său, o condamnare a ipocriziei sale și o expunere a rolului său ca instrument al manipulării străine și trădării credincioșilor. Luați criticile mele drept acuzații genuine, nu ca ură”.
Noulconcept numit Alter globalizare (globalizare alternativă) definește oformă de globalizare diferită de cele promovate demarile corporații multinaționaleși de celelalte Internaționale. Alterglobaliștii susțin necesitatea și ireversibilitateaglobalizării. Dar pun în discuție efectele negative pe care le comportă acest proces. Ei încearcă să salvgardeze valori umane precum protecția culturilor indigene,pacea,libertățile civile,justiția economică, dreptul de a lucra, tutelarea ambientală și climatică. Alter globalismul este conectat frecvent cu Mișcarea pentru o justiție globală. Aderenții la această mișcare susțin cooperarea și interacțiunea globală în baza valorilor menționate. Există o diferență între alterglobalizare și antiglobalizare, care utilizează forme degenerative de apărare a independenței naționale caracteristice unor partide conservatoare, alias suveraniste. „Alter globalizarea” derivă probabil din sloganul „O altă lume e posibilă”, lansat la Word Social Forum și devenit foarte popular. Despre Alterglobalismvezi un studiu edificator „Spre un nou model de globalizare – perspectivele alter mondializării”, autor Mircea Duțu.
Adepții unei globalizări alternative se pronunță pentru cooperare în scopul combaterii consecințelor negative de ordin economic, politic, social, cultural și ecologic. Mulți alterglobaliști caută să evite distrugerea economiilor locale. Ei consideră mișcarea lor o alternativă la ceea ce ei numesc globalizare neo-liberală. Aceasta fiind efectuată de cătreInternaționalaFinanciară șicorporații. Obsedate de obținerea profituri exorbitante, acestea ignoră efectele nocive ale activității lor.Dar să nu confundăm acest aspect cu Internaționalismul proletar susținut de comuniști deoarece alter globalismul nu se opune pieței libere și proprietății private.Dar combate efectele asupra persoanelor și mediului ambiant din țările mai puțin dezvoltate. Critică comportamentul și politicile economicecare violeazădrepturile umane ale diverselor comunități de pe Terra.
În prezent, am acces pe Internet la sursele oricărei Internaționale. La ONU, majoritatea reprezentanților promovează mentalitatea globalistă. La OMC domină ideologia Internaționalei consumiste. Globaliștii sunt obsedași de eliminarea totală a frontierelor statale. Îmi imaginez ce s-ar întâmpla dacă lozinca Internaționalelor imperiale„Jos frontierele!” ar fi aplicată de jure și de facto. Lichidarea frontierelor are la bază o falsă dilemă a globaliștilor – alegerea între drepturile națiunii și cele ale individului. Adversarii lor sunt antiglobaliștii și alter globaliștii. Însă, dorința fierbinte a unora și altora de a păstra un anume status-quo este irealizabilă. Mentalitatea globalistăpare să-și fi pierdut capacitatea de a genera paradigme noi care să fie transformate în practică. În loc să constituie o chemare launitate,globalizarea neo liberală a devenit un dezavantaj politic.Din păcate, o a treia cale, care să evite atât excesele socialismului, cât și pe acelea ale capitalismului, nu posedă coerența și claritatea celorlalte două paradigme. Să sperăm că va constitui în viitor o forță motrice a Etnoevoluţiei.
Internaționala Alter globalistă încearcă să mobilizeze resurse biologice și culturale de supraviețuire. Aspirațiile statelor mici și ale națiunilor reprimate timp de secole, nemulțumirile față de revirimentul expansiunii imperialiste, își vor găsi o exprimare tot mai energică. Rezistenta va fi la fel de crâncenă ca și atunci, când „eliberatorii”aplica metodele deznaționalizării agresive prin export de revoluție, invazie militară, genocid, deportări etc… Astăzi, Internaționala imperială declară că nu există alternativă la actualul model de dezvoltare. Însă, pretutindeni în lume se declanșează riposta:o mișcare națională și internațională de repudiere a fatalismului unui singur drum. Construcția unei lumi anti comuniste și anti consumiste este posibilă. E necesară o lume alter globalistă; o altă atitudine față de viată; un: alt mod de a vedea Statul și Națiunea; un alt tip de cugetare și conduită, eliberat de iluzii și adversar al maximalismului, radicalismului, totalitarismului.
În prezent, parcă am avea un sistem global de guvernare, dar „ne lipsește” un guvern global. Totuși, avem unul , implicit și impropriu, acela care se numește ironic „Guvernul G1”: puterea, absolută și necontestată a SUA. Și chiar în momentul în care mai tare ca niciodată ar fi necesare instituții internaționale solide, încrederea în cele existente, precum ONU, FMI, BM și OMC, ajunge la cel mai jos nivel. Rezultatul acestei realități este o lume care, fiind deja privată de rivalități externe, nu este cu nimic mai perfectă. Astăzi avem prezente beneficiile datorate pieței libere. Dar suntem încă atât de conștienți de falimentele sale. Știm bine că, atunci când informația este imperfectă, piețele nu funcționează. Așa cum știm că mecanismele crizelor – care astăzi ca niciodată lovesc echilibrele economice mondiale – sunt declanșate de către cei mai puternici, și termină prin inevitabila decădere a celor mai șubrezi. Nu se vrea recunoașterea că procesele democratice sunt încă foarte incomplete. Și intervin vaste părți ale lumii care se înfățișează astăzi ca noi protagoniste, și care reclamă și ele un loc și un rol pe scena mondială. Obiectivul către care tindem și aplicarea unor regulilor mai bune, cu adevărat democratice. Aici noțiunea de „transparență” este într-adevăr fundamentală. Și democrația se revelă ca un adevărat pariu , ca o temă inevitabilă în era globalizării.
Complexitatea, incertitudinea și rapiditatea schimbărilor de ordin politic, militar, economic, intelectual și moral cauzate de tripla confruntare Globalism – Antiglobalism – Alterglobalism pot fi abordate optimist sau pesimist. Oricum, antagonismul nu se va aplanadeoareceperpetuează, în fond, contradicția clasică dintre doua forțe uriașe, diametral opuse: Naționalismul Natural și Internaționalismul Artificial.De evoluția acestui conflict generalizat depinde aplanarea crizelor economice, politice, militare și supraviețuirea la scară mondială.
Fenomenul complex al globalizării, așa cum îl cunoaște lumea actuală, este caracterizat ca un paradox răsunător: procesul tot mai puternic de interdependență și integrare a economiilor timpurilor noastre pune Statelor-națiune întrebări noi și ineluctabile. Dar în același timp reduce drastic capacitatea lor de a răspunde cu o foaie de parcurs la atare întrebări. Deja un secol și jumătate de când s-au format Statele-națiuni, procesele de reducere a costurilor de comunicare și transport au generat o primă semnificație antecedentă actualului proces de globalizare. Însă, la epoca respectivă, guvernele demonstrau o capacitate mai înaltă de reglare unor asemenea procese. Astăzi, globalizarea este lipsită de instituții în stare să înfrunte consecințele sale… Exuberanță Globalismuluia dus la hipertrofierea comercialului. Terra este percepută ca o „gigantică trusă de scule” care tinde să devină o piață, un imens super magazin situat într-un centru global de cumpărături și vânzări. De exemplu, scandaloasele eforturi ale președinților Trump și Putin de „make a deal” („заключить сделку”). Acestea anihilează independența și obiectivele statelor suverane și dreptul internațional.
Închei acest studiu modest cu trei slogane, în maniera ideocratică tradițională a Kominternului și PCUS, cunoscută și însușită de mine nolens volens în cei 50 de ani cât am fost un cetățean neloial al URSS :

Jos Internaționala Imperiului!
Trăiască Internaționala Națiunii!
Trăiască Internaționala Alter globalistă.
București, februarie 2026