General Br. (r) Aurel Rogojan

Semnatarii declaraţiei de la Budapesta 1989 - 1, art-emisÎn contextul procesului ordonat de aşa-numită „regionaliozare” şi de recrudescenţă agresivă a iredentismului ungarist, este util să ne reamintim de isprăvile comise în cursul nebulosului an „decembrist” de către auto-erijaţii elitişti ai intelectualităţii româneşti. În vara lui 1989 o gaşcă de expiraţi şi/sau intoxicaţi, deasupra cărora - pentru a da „greutate” actului trădării - a fost aşezat pe un ipotetic tron-hologramă însuşi (ex)majestatea Mihai, au semnat, „ca primarii” un act de Trădare Naţională a României: Declaraţia de la Budapesta. Pentru aducere aminte a celor care au uitat sqau nu cunosc, vă prezentăm un comentariu al domnului General (r) Aurel Rogojan, alături de actul încriminat:

„La începutul lunii octombrie 1989 a fost convocat Consiliul de conducere al Departamentului Securităţii Statului. Generalul Iulian Vlad a expus « liber » (fără un « draft » sau plan) principalele coordonate ale situaţiei politico-operative de securitate a României, în contextul general internaţional şi european, încheind întâlnirea cu o memorabilă recomandare: « Nu în ultimul rând, rezolvaţi-vă şi problemele personale, ca familiile dumneavoastră să fie în siguranţă».
Diagnoza şi predicţiile şefului Departamentului Securităţii Statului au scos în evidenţă:
- precaritatea condiţiilor social-economice, greutăţile şi nemulţumirile populaţiei;
- izolarea accentuată regimului politic şi a vieţii social-economice a ţării;
- agresivitatea fără precedent cu care erau exprimate ameninţările externe;
- presiunile revizioniste pe frontiere;
- unitatea de concepţie şi acţiune a « Estului » şi « Vestului » pentru promovarea schimbării de sistem;
- iminenţa evenimentelor ce urmau să plaseze - inclusiv România - în evoluţiile care au cuprins Polonia şi Ungaria şi previzibile în Cehoslovacia, Bulgaria şi R.D. Germană;
- necesitatea asigurării climatului de ordine şi securitate publică, astfel încât să nu fie posibile provocări şi dezordini care să pericliteze viaţa persoanelor şi integritatea avutului obştesc ori privat.

În iunie 1989, urmare a escaladării acţiunilor serviciilor speciale ale statelor membre ale Tratatului de la Varşovia şi ale Iugoslaviei împotriva României, în cea mai strânsă şi perfectă coordonare cu serviciile adversare declarate din N.A.T.O., şeful Departamentului Securităţii Statului a ordonat constituirea - sub conducerea ge¬neralului Aristotel Stamatoiu, şeful Centrului de Informaţii - a unui Comandament Special de Coordonare a Operaţiunilor Informative Externe şi Interne destinate cunoaşterii intenţiilor şi planurilor referitoare la România, în contextul declaraţiilor, înţelegerilor şi acţiunilor sovieto-americane, franco-germane, anglo-olandeze şi italiano-austriece. Asocierea părţilor nu era întâmplătoare. Trebuie menţionat că atât Centrul de Informaţii Externe, respectiv unitatea de linie competentă pe spaţiu şi problemă, sectorul condus de locotenent-colonelul (pe atunci) Alexandru (Bebe) Tănăsescu (după 1990, general şi adjunct al directorului SIE), cât şi liniile de informare diplomatică au trecut mai bine de o săptămână sub tăcere ceea ce B.B.C. şi presa din Ungaria comunicaseră a doua şi, respectiv, a treia zi de la consumarea evenimentului, în legătură cu Declaraţia de la Budapesta de la 16 iunie 1989 (« Noi, români şi unguri… »). Constituirea comandamentului amintit a fost, între altele, şi consecinţa acestei omisiuni.

Fondul determinărilor a constat, însă, în deteriorarea climatului de securitate internă şi externă a României ca entitate statală naţional-unitară pe un teritoriu indivizibil şi inalienabil. Moscova, Kievul, Budapesta, Belgradul şi Sofia lansaseră suficiente semnale că frontierele României ar putea căpăta o altă configuraţie, iar cursul evenimentelor putea da satisfacţie şi noilor revizionişti. Până şi « specialii » din Ambasada Poloniei la Bucureşti au încercat să « redeştepte » anumite sentimente în rândul micii, loialei şi liniştitei comunităţi poloneze. Ungaria avea pe teritoriul său o masă de manevră de ordinul câtorva zeci de mii de contestatari ai regimului de la Bucureşti, care au trecut ilegal frontiera, îndeosebi după 1986 şi fuseseră… « stocaţi ». Anterior, li se facilitase, unora dintre ei, trecerea în Austria, favoare de care mai aveau parte doar est-germanii. De altfel, cancelarul vest-german a participat şi la un mare miting organizat la Budapesta pentru a se adresa unei audienţe speciale: emigranţii găzduiţi de Ungaria în perspectiva evenimentelor viitoare.

Succesiunea de vizite la cel mai înalt nivel efectuate la Budapesta de lideri ai statelor occidentale şi care a culminat, în iulie 1989, cu cea a preşedintelui S.U.A. a fost de natură să încurajeze şi să susţină Ungaria în acţiunile ostile şi revendicările ei împotriva României, care aveau să culmineze în decembrie 1989. În acelaşi timp, exploatându-se declaraţia megalomanică şi evident iresponsabilă a lui Nicolae Ceauşescu, de la Plenara C.C. al P.C.R. din aprilie 1989, precum că România ar dispune de suficiente capacităţi tehnice pentru producerea armei nucleare, împotriva României s-a declanşat, din toate direcţiile, un potop de atacuri şi ameninţări. Vârful de lance al acestora l-au reprezentat, ca de atâtea alte ori în trecut, conducătorii Ungariei incitaţi şi susţinuţi atât de Moscova, cât şi de Washington, precum şi necondiţionat de cei care le erau aliaţi ori condiţionaţi politic.

La 16 iunie 1989, la Budapesta a avut loc ceremonialul reînhumării lui Imre Nagy şi a altor lideri ai evenimentelor din octombrie 1956, prilej cu care opoziţia anticomunistă a excelat în declaraţii şi atitudini pe care Nicolae Ceauşescu avea să le califice în termeni vehemenţi într-o şedinţă specială a Comitetului Politic Executiv, convocată chiar a doua zi, unde, între altele, a afirmat: « Ungaria a capitulat în faţa NATO ». În contextul respectiv, s-a făcut menţiunea şi despre aşa-zisa organizaţie « România Liberă”, constituită din persoane care trecuseră clandestin în Ungaria, dar pe care secretarul general al partidului a reducţionat-o, simplist şi interesat politic, la « foste elemente legionare, dintre fugarii cărora li s-au alăturat şi elemente legionare din Occident”. Nici o referire însă la declaraţia comună maghiaro-română privind viitorul eliberat de comunism al celor două naţiuni, adoptată cu acel prilej la Budapesta.”

General de brigadă (r) Aurel Rogojan,
fost şef al Secretariatului (Cancelariei) D.S.S..

DOCUMENTUL TRADARII

Ex-regele Mihai, Vladimir Tismăneanu, Neagu Juvara, Eugen Ionesco, Paul Goma, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici… au semnat Declaraţia de la Budapesta pentru Autonomia Transilvaniei.

DECLARATIA DE LA BUDAPESTA

„Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei declaraţii.

Noi, români şi unguri,
Considerăm că libertatea şi propasirea celor doua popoare pot fi realizate şi garantate numai într-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. O acţiune comună a forţelor democratice maghiare şi române se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste şi în special politica dusă de dictatura ceauşistă a creat o situaţie de criză acută care împiedică comunicarea dintre români şi maghiari. Dialogul început astăzi între noi doreşte să învingă aceste piedici şi să stabilească bazele unor relaţii normale între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic.

Dată fiind configuraţia hărţii etnice, soluţionarea conflictelor nu poate veni în nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor în sensul liberei circulaţii a persoanelor, a informaţiei şi a ideilor, în conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situăm deci îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare în perspectiva procesului de restructurare democratică general-europeană, care singur va fi în stare să rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei între popoarele continentului într-un mod care să satisfacă interesele legitime ale fiecăruia în parte. Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. EsteSemnatarii declaraţiei de la Budapesta-1989-2, art-emis în folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturală, religioasă şi de tradiţii care a făcut specificul Transilvaniei să fie prezervată. Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat. Realizarea sa implică, printre altele, asigurarea unei şcolarităţi de toate gradele în limba maghiară, inclusiv reînfiinţarea universităţii maghiare din Cluj.

Principiile enunţate mai sus vor sta la baza tuturor acţiunilor comune pe care semnatarii înteleg să le ducă în viitor. Apelăm la organizaţiile democratice precum şi la acele persoane care împărtăşesc aceste principii să se alăture acestei acţiuni.

Budapesta, 16 iunie 1989″

SEMNATARI:
Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Român din R.F.G., Mihnea Berindei, vicepreşedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului în România (L.D.H.R.), Ariadna Combes, vicepreşedinte al L.D.H.R., Mihai Korne, director al revistei „Lupta”, Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România din Elveţia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului L.D.H.R., membru al Partidului Naţional Liberal. Ulterior şi alte persoane şi organizatii s-au alăturat acestei declaraţii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federaţiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociaţia Maghiarilor din Transilvania, prin preşedintele Kiss Bela şi secretarul Spaller Arpad, întregul colectiv redacţional al revistei „2000″, Bojtar Endre, şeful secţiei pentru Europa răsăriteana a Institutului de Istorie Literară, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea. Declaraţia a mai fost semnată şi de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

„Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar”

„Marţi, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la reşedinţa sa de lângă Geneva o delegaţie din grupul românilor care au redactat la Budapesta o declaraţie comună împreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegaţie compusă din Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu a înmânat Majestatii sale textul declaraţiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar”.

Reacţia exilului românesc la Declaraţia de la Budapesta.

Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi - Ion Raţiu, Liciniu Faina, Alecsandru Miele, Ion Varlam, Coriolan Brad

DESPRE DECLARATIA CELOR SASE

„Nu e vorba de declaraţia « celor şase » mari comunişti împotriva lui Ceauşescu. E vorba de declaraţia semnată, la Budapesta de 6 români şi 12 unguri, cu ocazia re-înhumării rămăşiţelor lui Imre Nagy, la 16 iunie 2009. Această declaraţie vorbeşte de « cele două naţiuni (română şi maghiară) care s-au format în acelaşi spaţiu geografic » şi de « dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la o autonomie culturală a fiecărei naţiuni (care) trebuie garantat ». Publicăm în acest număr scrisoarea d-lui Liciniu Faina, fost deputat de Târnava Mică şi, într-un real sens, erou al democraţiei româneşti, şi extrase din scrisoarea domnului Alecsandru Miele, şi el fost deputat, de Satu Mare, cu cinci ani de închisoare fără judecată, în « palmaresul » său. Apoi comentariile domnului Coriolan Brad şi indicaţiile evaluării « declaraţiei » pe care domnul Ion Varlaam a facut-o într-o broşură ce Domnia Sa doreşte s-o distribuie sub titlu personal. Publicăm, de asemenea, comentariile ce am făcut la « Vocea Americii », şi textul exact transmis, aşa cum s-a convenit în prealabil cu doamnana Alexandra lonescu la B.B.C., al dialogului cu domnul Mihai Korne.

Uniunea Mondială a Românilor liberi a adoptat o poziţie ne-echivocă în problema relaţiilor româno-maghiare. « Să ne înfrăţim », a fost apelul ce am lansat ungurilor, cu litere de o şchioapă în numărul nostru din iunie 1986. Să luptăm împreună împotriva comunismului. Pentru democraţie. Am repetat aceeaşi idee în Declaraţia din 11 aprilie 1986, în care am cerut « solemn, fraţilor unguri, să înceteze calomnia că ungurii sunt supuşi etnocidului » în Transilvania. Aşa cum am declarat din nou la B.B.C. şi la « Vocea Americii », noi avem o reconciliere istorică cu ungurii şi depunem eforturi reale, verificabile, pentru a o realiza, mai ales ajutând pe toţi refugiaţii din România, astăzi în Ungaria, fără absolut nici o distincţie etnică. Prea mare importanţă nu trebuie să dăm Declaraţiei de la Budapesta. Fără îndoială, vasta majoritate a poporului român nu poate să adopte o astfel de poziţie şi să-şi nege originea. Şi e absolut sigur că românul ardelean, fără excepţie, o respinge. Declaraţia, însă, a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român.

Un grup de români a recunoscut, implicit, că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo împreună cu ungurii.

E destul să citeşti Erdey Tornete ca să-ţi dai seama că nu vor înceta, de acum încolo, să ne reamintească că această Declaraţie a fost făcută de români patrioţi nesiliţi de nimeni, în deplină libertate, în Lumea Liberă. Mie, personal, mi-a atras atenţia asupra acestui lucru dl. Kszorus, unul din conducătorii militanţi maghiari, la o masă ce ni s-a dat la Washington, în iunie anul acesta. La timpul său U.M.R.L. îşi va defini poziţia: pozitiv ca întotdeauna. Dar astăzi e rândul ungurilor să condamne şovinismul multora dintre ei - de care sunt pline ziarele şi programele de televiziune din lumea întreagă.

Astăzi e rândul ungurilor să recunoască explicit că Transilvania e pământ românesc. Dar ca să nu rămână nici o umbră de îndoială: Într-o Românie democrată, ungurii şi celelalte minorităţi vor avea exact aceleaşi drepturi ca şi românii în mijlocul cărora trăiesc.”
Ion Raţiu

Protestez cu toată energia! Transilvania nu este spaţiu de complementaritate, ci spaţiu de naştere şi dezvoltare a poporului român!

„Domnule Director,
Subsemnatul Liciniu Faina, fost avocat în oraşul Blaj, fost deputat al judeţului Târnava Mică, membru al Comitetului Central P.N.Ţ. din anul 1966, în numele meu personal, al românilor ardeleni şi al Partidului Naţional Ţărănesc pe care îl reprezint în mod legitim, vă rog să publicaţi în ziarul (revista) dumneavoastră, următoarele:

Protestez cu toată energia împotriva « Declaraţiei » de la Budapesta din 16 iunie 1989, publicată în ziarul « Lupta » din 22 iunie 1989 şi semnată de un grup româno-maghiar, partea românească fiind reprezentată prin: Stelian Bălănescu, Mihnea Berindei, Adriana Combes, Mihai Korne, Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu. Socotesc, împreună cu alţi români ardeleni ajunşi în exil şi care cunoaştem bine istoria relaţiilor româno-maghiare, că « Declaraţia » de la Budapesta este un act politic deosebit de dăunător românilor din Ardeal şi din statul român.

Transilvania nu este un spaţiu de complementaritate, ci un spaţiu de naştere şi dezvoltare a poporului român, oprimat veacuri de-a rândul de maghiarii ce au ajuns în acest spaţiu ca popor năvălitor şi opresor, de abia în sec. XI-XIII. Între români şi unguri nu există conflicte, în afara celor create artificial de propaganda maghiară cu scopul de a modifica statutul social al Transilvaniei şi de a-şi asigura promovarea intereselor proprii. Problema grupurilor etnice, de pe teritoriul Transilvaniei şi al întregii Ţări, este de resortul relaţiilor interne, rezolvarea lor nereclamând altceva decât aplicarea corectă şi nediscriminatorie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi a Actului de la Helsinki. Represiunea ceauşistă o suferă în mod egal toate naţionalităţile din România şi în primul rând naţiunea română. Liberarea Ţării de sub regimul comunist va aduce deplina libertate politică şi culturală a tuturor locuitorilor de pe teritoriul României, fără nici o discriminare, aşa cum a fost în perioada interbelică. Poporul român a fost întotdeauna tolerant şi iubitor de dreptate. Autonomia politică şi culturală a fiecărei naţiuni în parte, nu poate duce decât la o vastă anarhie politică şi administrativă în spaţiul transilvan, cu prejudicii grave pentru naţiunea română. Ea ar avea ca prime consecinţe o periculoasă animozitate între români şi unguri. Declaraţia de la Budapesta întăreşte puterea tiranică a lui Ceauşescu, românii fiind obligaţi să vadă în el un apărător al intereselor naţionale împotriva pericolului maghiar.”

Cu stimă,
Liciniu Faina

ACEŞTI ŞASE SEMNATARI NU REPREZINTĂ POPORUL ROMÂN!

„Am fost consternat de imprudenţa unor confraţi de exil în formularea Declaraţiei de au semnat, împreună cu mai mulţi unguri, la 16 iunie, la Budapesta. Au folosit cuvinte necorespunzătoare. De exemplu, « ne-am format » , în loc de « am trăit în acelaşi spaţiu geografic » . Pe urmă, se vorbeşte despre o autonomie politică şi culturală a minorităţii maghiare în Transilvania, de parcă n-ar fi avut depline drepturi în România Mare? Declaraţia aceasta vorbeşte de un neadevăr, ştiut de toată lumea, când cer « redeschiderea Universităţii maghiare din Cluj ». Din acest text cei neiniţiaţi, sau de rea-credinţă, pot deduce că, între cele două războaie, ea a existat, în realitate o astfel de universitate n-a existat niciodată şi nici Partidul Naţional Maghiar n-a cerut aceasta, având deschise, nelimitat, toate universităţile din ţară.

Din semnarea acestei declaraţii de la Budapesta, s-ar putea deduce că noi, românii, suntem de acord cu aceste doleanţe maghiare. Noroc că aceşti 6 semnatari nu reprezintă poporul român, sub nici o formă, decât pe ei înşişi. Eu cred că ei, în marele entuziasm de la 16 iunie de la Budapesta, au semnat fără să-şi dea seama… La 4 iulie a.c., o parte din aceşti confraţi au prezentat-o M.S. Regelui ca o mare realizare, iar Regele, la fel a aprobat-o şi i-a felicitat. Sigur că nici el, Regele, n-a sesizat termenii necorespunzători ai acestei declaraţii. Dar, El a dat, totuşi, dovadă de înţelepciune şi simţ politic, declarând că ungurii s-au bucurat totdeauna de drepturi egale în România, conform Constituţiei din 1923.”
Alecsandru Miele (R.F.G.)

GEST POLITIC IRESPONSABIL

„Un grup de exilaţi români au semnat la 16 iunie 1989, la Budapesta, textul unei declaraţii « româno-maghiare », care a scandalizat în egală măsură pe compatrioţii noştri din Transilvania şi din diasporă, pentru că reia tezele revizioniste ale actualului regim de la Budapesta formulate în 1987 de autorii oficialului tratat de istorie a Transilvaniei. Din ideile confuze şi termenii ambigui ai « declaraţiei » reiese că autorii ei se pronunţă pentru dislocarea teritorială a Statului român, în favoarea unor considerabile transferuri de suveranitate, şi pentru subordonarea independenţei naţiunilor faţă de interese străine. În ciuda inconsistenţei ei, « declaraţia » este un fapt grav deoarece ar putea deveni un precedent în mâna minorităţilor alogene din Basarabia şi Bucovina.
Ion Varlam, Franţa” [1]

PROTEST LA „DECLARATIA DE LA BUDAPESTA”

„Dialogul « între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic » afirma Declaraţia semnatarilor de la Budapesta. Aceasta ar însemna că şi românii sunt un popor migrator, pripăşit pe meleagurile carpatine, la fel ca ungurii ce au năvălit din Asia Centrală şi s-au aşezat în câmpia Panonică. Prin girul semnăturii lor au confirmat teoria maghiară de dezvoltare a celor două naţiuni, respectiv română şi maghiară, în acelaşi timp formarea poporului român cu mult înainte de venirea lor şi pe un spaţiu mult mai mare decât este azi România, incluzând bineînţeles şi Transilvania. Autonomia politică a Transilvaniei, înseamnă a fărâmiţa şi mai mult ţara şi poporul român şi eliminarea lui din istorie va fi mai sigură şi mai rapidă. Azi Transilvania ne aparţine ca teritoriu legitim, pentru că este vatra de naştere şi suferinţă a poporului român din Transilvania. Acest drept legitim a fost recunoscut şi confirmat prin pacea semnată la Trianon. Amputarea Transilvaniei nu va schimba cu nimic structura politico-socială a României actuale, care în momentul de faţă este simţită mai mult de naţia română decât de naţionalităţile conlocuitoare.

Nu Transilvania este cauza nenorocirilor din România. Cauza este regimul politic şi conducătorii lui, care guvernează în ţara noastră. Fatalitatea istorică a năpăstuit ţara noastră cu cel mai despotic, totalitar regim politic pe care l-a cunoscut vreodată istoria, împotriva acestuia trebuie luată poziţie, căci prin nimicirea lui se va obţine nu numai salvarea poporului român din ghiarele satanei, ci şi a tuturor naţionalităţilor ce locuiesc în graniţele României. Transilvania trebuie apărată şi nu scoasă la mezat.

Dr. med. Coriolan Brad (R.F.G.)”

Surse: „Românul liber” (Londra), V, nr. 9, septembrie 1989[2]
———————————————————————–
[1] textul prezentat este preambulul unei analize aprofundate a problemei pe care domnul Ion Varlam a făcut-o sub formă de broşură - n.r..
[2] vezi CivicMedia şi AlterMedia

Bucureşti, România/romanian Global News

Trădătorii sunt o specie aparte care populează clasa politică românească dar şi instituţii ale statului român. Unii îşi trădează electoratul, alţii îşi trădează principiile, unii îşi trădează partidul, dar de departe cei care sunt cei mai ticăloşi sunt cei care îşi trădează Credinţa şi Neamul.

Pe cei din ultima categorie, prezenţi la Camera Deputaţilor, îi vom identifica în funcţie de cum vor vota pentru modificarea Legii românilor de pretutindeni acolo unde, pentru prima dată, denumirile istorice ale românilor de pretutindeni vor fi trecute în lege.

Romanian Global News are informaţii că lobby-ul desfăşurat de agenturile Serbiei, Greciei, Bulgariei, Ucrainei dar şi a SIS-ului de la Chişinau care işi desfăşoară activitatea în România s-a activat şi prin tot felul de agenţi de influenţă, de la foşti şi actuali securişti care au fost racolaţi când s-au aflat la post în ţările respective pâna la oameni de afaceri apropiaţi de interesele statelor menţonate, cu toţii s-au mobilizat pentru ca proiectul de modificare a legii să nu treacă.

Mulţi dintre aceşti agenţi de influenţă sunt în structurile statului român sau în Parlament.

Ei vor încerca să determine un vot negativ la o cerere legitimă a a românilor (moldoveni, aromâni, meglenoromâni, vlahi, istroromâni..etc) din jurul frontierelor şi Balcani care vor ca denumirile istorice româneşti pe care ei încă le poartă să fie recunoscute de Ţara Mamă, şi nimeni să nu le mai spună că nu sunt români. Punctul lor este ferm sprijinit de cel mai înalt for ştiințific al românilor, Academia Română.

Aşa cum Germania recunoaşte că germani pe cei care se numesc şvabi sau saşi sau nemţi sau allemande aşa şi românii noştri, indiferent cum sunt numiţi sau se autodenumesc ei, doresc acastă recunoaştere.

Trădătorii vor încerca să-şi justifice trădarea prin tot felul de scuze. De la stricarea relaţiilor cu “ţările vecine şi prietene” pâna la “nu ne lasă Bruxellul” sau “trebuie să mai lucrăm pe text” etc.
Numai că atunci când îţi trădezi Neamul orice scuză devine acuză, iar cel care o face, indiferent de poziţie şi de scuze devine doar un Trădător. Nimic mai mult! Iar această trădare îl va urmări permanent chiar şi dincolo de mormânt la Judecata de Apoi.

Romanian Global News

Articol unic: Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, se modifica dupa cum urmeaza:
Articolul 1, alineatul (1) a) se modifica şi va avea urmatorul cuprins:
ART. 1. alin (1) a) drepturile persoanelor care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română - persoanele de origine română cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor Romaniei, indiferent de modul în care aceştia sunt apelati (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroți, herţeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi,vlasi, volohi, macedo-armânji, precum si toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni;

“Delegaţia românilor timoceni a mulţumit Senatului pentru votul dat la modificările aduse Legii românilor de pretutindeni, subliniind că votarea acestor modificări care legiferează denumirile istorice ale românilor vin să repare o nedreptate istorică cu multe consecinţe pentru românii din Balcani dar nu numai….
Ca şi la Senat, delegaţia din Timoc a făcut apel la deputaţii români să voteze iniţiativa de introducere în Legea românilor de pretutindeni a denumirilor istorice ale românilor de pretutindeni spunând că numai cei care nu apără interesele româneşti ar putea vota împotriva unei asemenea legi.”

Cristina Boiangiu

Peste 30 de ONG-uri din cadrul Platformei Civice Acţiunea 2012 au elaborat o iniţiativă legislativă care are ca scop final unirea Republicii Moldova cu România. Pentru a putea promova în Parlament această iniţiativă, reprezentanţii ONG-urilor au început să strângă semnături şi şi-au propus să ajungă la 200.000 de adeziuni pentru acest proiect.
“Din 15 aprilie, vom avea corturi instalate în 15 oraşe din România pentru a strânge semnături. Vom avea şi echipe mobile care vor merge prin satele din apropiere, din poartă în poartă, pentru a strânge semnături. Mai mulţi directori de muzee şi teatre ne-au promis că vor instala, la sediile lor, puncte de colectare a semnăturilor. Ne-am propus ca această activitate să dureze patru luni, dacă vom obţine mai repede cele 200.000 de semnături, vom încheia campania, dacă nu, o vom prelungi”, a declarat, pentru Epoch Times, Nicu Gusan, membru voluntar al Platformei Civice Acţiunea 2012.
Unirea României cu Republica Moldova se face treptat, prin legi, este mesajul pe care îl transmit autorii iniţiativei legislative.
“Facilitarea procesului de obţinere a vizelor, o instituţie pentru gestionarea relaţiilor cu Republica Moldova în subordinea prim-ministrului şi asistarea de către un birou special în cadrul procesului de integrare a studenţilor basarabeni în mediul socio-cultural din România sunt doar câteva dintre propunerile cuprinse în iniţiativa legislativă cetăţenească. Pe parcursul următoarelor patru luni, peste 1.000 de voluntari vor colecta semnături de susţinere a legii în cadrul campaniei “Aducem Basarabia acasă”, au precizat iniţiatorii.
Până în prezent, în favoarea acestei iniţiative s-au pronunţat 116 parlamentari români care au anunţat că vor sprijini iniţiativa asociaţiilor, după cum au precizat reprezentanţii Platformei Civice Acţiunea 2012.
“Aducerea Basarabiei acasă este o preocupare care vine de jos, dinspre popor şi va fi preluată de către parlamentari din întreg spectrul politic. Ţinem neapărat să colectăm aceste semnături pentru a arăta fraţilor basarabeni că noi, românii din ţară, nu i-am uitat niciodată”, a declarat Mihai Nicolae, unul dintre autorii iniţiativei.
Lansarea campaniei referitoare la unire a avut loc la împlinirea a patru ani de la revoltele anti-comuniste din aprilie 2009 de la Chişinău, unde zeci de mii de tineri au ieşit în stradă cu drapele româneşti, cerând reunirea cu patria-mamă.
“Ne sunt necesare 100.000 de semnături pentru a putea merge în Parlament cu această iniţiativă legislativă, dar ne-am gândit să strângem 200.000 pentru a evita situaţiile în care mai apar erori şi contestaţii şi s-ar putea pune la îndoială numărul adeziunilor. După strângerea semnăturilor, avocaţii noştri vor merge în Parlament cu iniţiativa. Vom încerca să convingem cât mai mulţi parlamentari să fie de acord cu aceasta”, a precizat Nicu Gusan.
Iniţiatorii cer ca procesul de obţinere a vizelor pentru România să fie mai simplu decât în prezent, când li se cere cetăţenilor moldoveni să demonstreze că au 500 de euro în conturi şi să prezinte multe documente, pentru studenţii basarabeni să se înfiinţeze un oficiu ai cărui reprezentanţi să-i ajute să se integreze mai uşor şi să monitorizeze sistemul de admitere a acestora în facultăţi etc.
“Am dori ca românii din Republica Moldova să aibă acces mai uşor pe piaţa muncii din România, în prezent au nevoie de vize şi multe acte. Mai solicităm crearea de facilităţi pentru cetăţenii din Moldova care vin în România, cum ar fi acordarea de reduceri pe mijloacele de transport în comun, acordarea de indemnizaţii pentru veteranii de război. Noi lucrăm de mult timp la această iniţiativă şi avem ca scop unirea Basarabiei cu România. Unirea credem că se va face prin intermediul legilor. După doi ani de activitate în România, credem că e timpul să trecem la un alt nivel, în afară de cel cultural, pe care s-a mers până acum”, a afirmat Nicu Gusan.
Ce prevede iniţiativa legislativă
“Aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi la Uniunea Europeană a permis îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi, respectiv, de dezvoltare şi integrare europeană, iar apropierea de Republica Moldova este continuarea firească în procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române. Proiectul de lege, dincolo de implicaţiile sale politice, priveşte dezvoltarea comună culturală, educaţională, socială şi economică a cetăţenilor din cele două state, precum şi alte aspecte”, se arată în expunere de motive privind iniţiativa legislativă a cetăţenilor pentru promovarea proiectului de lege-cadru privind statutul cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul României.
Republica Moldova reprezintă, sub aspectul structurii etnice, cel de-al doilea stat românesc, cu o suprafaţă de 33.843 de kmp şi o populaţie de 3.938.679 de locuitori, dintre care 72,20% s-au declarat români şi moldoveni, potrivit datelor recensământului din 2004.
În iniţiativa legislativă se prevede înfiinţarea Oficiului pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova, în subordinea directă a premierului României.
“România oferă un regim special cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi persoanelor juridice din Republica Moldova, în limitele permise de normele europene şi de tratatele internaţionale la care România este parte. Prin aplicarea prezentei legi nu se aduce nicio atingere independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova”, se arată în proiectul de iniţiativă.
Autorii iniţiativei mai propun ca România să instituie pentru cetăţenii Republicii Moldova un permis de muncă special, valabil numai pe teritoriul ţării noastre, pentru o perioadă de şase luni, cu posibilitate de reînnoire, şi care acordă moldovenilor acelaşi drept la muncă şi aceleaşi drepturi conexe precum cele valabile pentru cetăţenii români.
“În fiecare an şcolar şi universitar, se va aloca un număr substanţial de burse pentru elevi şi studenţi originari din Republica Moldova. Acest număr de burse nu poate fi mai mic decât cel prevăzut de Hotărârea Guvernului României nr.968/2000. Se constituie în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale Biroul pentru Integrarea Studenţilor şi Elevilor Originari din Republica Moldova. Biroul pentru Integrarea Studenţilor şi Elevilor Originari din Republica Moldova va acorda servicii gratuite de consiliere multidisciplinară şi de asistare pe lângă autorităţile şcolare şi universitare cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi la studii în România în vederea cazării acestora în bune condiţii şi a integrării lor optime în comunitatea şcolară sau universitară în care activează. Biroul pentru Integrarea Studenţilor şi Elevilor Originari din Republica Moldova va organiza examene de admitere pentru candidaţii la bursele oferite de statul român”, se mai menţionează în proiect.
Moldovenii care doresc să viziteze România trebuie să facă dovada mijloacelor de întreţinere necesară obţinerii vizei de scurtă şedere, în cuantum de 30 de euro/zi, dar nu mai puţin de 150 euro ori echivalentul în valută convertibilă.

Călătoria mea de studii din Germania mi-a dezvăluit faptul că românii sunt din ce în ce mai mulţi în oraşele din Occident. Români găseşti peste tot, din cartierele mărginaşe ale localităţilor până în Ring. Emigrarea românilor a ajuns la cote alarmante şi se aseamănă, păstrând proporţiile, cu Exodul antic al evreilor sau cu fuga a peste jumătate din populaţia Irlandei în SUA, la mijlocul secolului XIX-lea, datorită crizei cartofului.
Conform recentului recensământ românii au mai rămas în ţară la circa 19 milioane şi într-o alarmantă scădere din cauza slabei natalităţi, creşterii mortalităţii şi emigrării continue, din cauza sărăciei şi lipsei unui proiect economic viabil. Băsescu, Ponta, Blaga şi Antonescu oferă numai gargară fără sare românilor, ca discursurile inutile ale lui Fidel Castro din anii 70 despre săracii Africii, care bineînţeles nu ţine de foame şi nu creează locuri de muncă. România nu are un proiect naţional politic, economic şi social pentru a reda speranţa românilor, pentru a nu mai părăsi ţara şi a face mai mulţi copii.
Din datele pe care le avem de pe scena politică coruptă şi indiferentă, format dintr-o gaşcă de corupţi, marionete străinilor şi mari profitori, nu se întrevede nicio şansă de remediere a situaţiei generale, naţionale. În acest ritm de scădere demografică prin prăbuşirea natalităţii, creşterea emigraţiei şi a mortalităţii, România va pierde conform statisticilor Academiei Române, în 2050 caracterul etnic românesc. Pe autocarele cu care m-am dus şi întors din Germania, circa 45% dintre călători erau ţigani care fac naveta dintre România şi Occident. Statisticile nu mint: în Romania o femeie naşte în medie 1,3 copii. În Europa media este de 1,5 copii. O româncă de etnie ţigănească dă naştere, în medie, la 3 copii, în timp ce o româncă sau o conaţională de etnie maghiară au, în medie, 1,2 -1,3 copii. Pentru ca o populaţie să nu îmbătrânească este nevoie ca o femeie să dea naştere, în medie, la 2,1 copii. Populaţia României va ajunge în 2050 la 15-16 milioane de locuitori din cauza natalităţii scăzute şi a emigraţiei. Nu există până acum niciun indiciu potrivit căruia populaţia României ar putea creşte, în viitor, prin imigraţie. Imigraţia este în corelaţie cu disponibilitatea locurilor de muncă. În România natalitatea este de 10 nou-născuţi la mia de locuitori şi mortalitatea de 12 la mia de locuitori. În timp natalitatea va scădea şi mortalitatea va creşte (7 la 14, în 2025).
La aceste statistici alarmante statul român nu are nicio contramăsură pentru creşterea natalităţii românilor şi stoparea emigrării. De imigraţie masivă în România nici nu poate fi vorba datorită lipsei dezvoltării economice şi a lipsei locurilor de muncă. Întoarcerea mea în ţară mi-a revelat o Românie la capăt de drum, sfârşită politic, economic şi moral. Este prima dată în istoria ţării noastre, de la Mircea cel Bătrân încoace când ţara nu are nicio soluţie de ieşire din marasmul politic, moral şi economic. Vremurile, păstrând proporţile sunt mai grave ca în anii 50 când eram sub cizma sovietică. Atunci se punea la cale distrugerea elitei ţării noastre, astăzi lucrurile sunt mult mai perfide şi periculoase, dacă se continuă acest trend păgubos şi anti-naţional: România dispare în câţiva zeci de ani de pe harta demografică a Europei. Dacă se păstrează aceste coordonate demografice viitorul României devine previzibil în 37 de ani: vor trăi 7 milioane de bătrâni şi pensionari români, cu pensii de mizerie, pentru că mâna de lucru tânără va fi insuficientă şi formată în special din populaţia de origine ţigănească şi emigranţi din Africa. De vină nu sunt numai marile puteri străine, interesele marilor companii şi marionetele lor politice gonflabile, ci şi noi, românii, că nu am reacţionat fiind sedaţi de emisiunile tâmpite de divertisment şi de televiziunile de ştiri generaliste, care manipulează opinia publică în favoarea unui pumn de miliardari de carton. Mai mult, şi familia română poartă responsabilitatea pentru că se complace în comoditatea procreerii numai a unui copil, păstrându-se pentru distracţii futile şi trecătoare. Anul 2050 va însemna sfârşitul României etnice, posibil ca ţara noastră să se numească Rromânia.

Ionuţ Ţene – NapocaNews

Complotul internaţional împotriva Poporului Român şi a României continuă cu noi episoade. Unul dintre ele se desfăşoară în ultimii doi-trei ani, într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Este vorba de acordarea dublei cetăţenii, respectiv a celei ungare, pentru românii din România. Se ştie că Parlamentul, Guvernul şi preşedintele României au acceptat să se aplice pe teritoriul ţării noastre o lege votată în Parlamentul de la Budapesta vizând acordarea cetăţeniei ungare pentru anumiţi cetăţeni români. Autorităţile din conducerea Slovaciei au decis că sunt expulzaţi din această ţară cetăţenii care cer şi obţin cetăţenia Ungariei.
În România, aplicarea legii ungare se face cu ajutorul Ambasadei Ungariei de la Bucureşti, a consulatelor ungureşti şi a U.D.M.R. În primele luni de aplicare a legii ungare pe teritoriul românesc, mai multe sute de mii de cetăţeni români de etnie ungară s-au grăbit să-şi depună actele necesare pentru obţinerea cetăţeniei ungare. Apoi, au învăţat Constituţia şi imnul Ungariei, istoria şi geografia acestei ţări. Într-un interval de 6-12 luni de la depunerea actelor, solicitanţii au fost invitaţi în Ungaria pentru a depune, în ungureşte, jurământul de credinţă faţă de Ungaria. Aşa au procedat şi liderii U.D.M.R. aflaţi în Parlamentul şi Guvernul României, în Parlamentul European, în instituţiile centrale de stat, în administraţia publică etc. Cu toţii au jurat credinţă statului ungar, cu mâna pe drapelul Ungariei şi pe steagul Ungariei Mari, a cărui stemă include şi Ardealul, Sfânt Pământ Românesc, moştenit de români de la strămoşii lor geto-daci, de la Poporul Primordial care a trăit în Dacia Mare.

În ultimii doi ani s-a tot amânat, sub diverse pretexte, primirea României în spaţiul Schengen. S-a mediatizat, mai ales, opoziţia Olandei, fără a se face referire la puternicul lobby unguresc din această ţară şi din structurile Uniunii Europene. Ungaria a fost şi este prima ţară interesată de blocarea intrării României în spaţiul Schengen! La începutul acestui an, vicepremierul ungar Zolt Semjen a declarat că simplificarea procedurilor de acordare a cetăţeniei pentru „maghiarii din diaspora este un ţel al nostru de politică naţională“. În declaraţii, Ungaria are o poziţie diplomatică, dar în fapt acţionează diabolic! De ce? Pentru că Ungaria urmăreşte să sporească artificial şi substanţial numărul cetăţenilor acestei ţări prin acordarea dublei cetăţenii, mai ales pentru românii din Ardeal.
Se ştie că, de la 1 Decembrie 1918 şi până în prezent, Ungaria şi organizaţiile etnicilor unguri din România nu au recunoscut Marea Unire de la Alba Iulia şi Statul Naţional Unitar Român. Încă de la începutul anului 1919, conducătorii Ungariei, în frunte cu evreul Bella Kun, s-au înţeles cu conducătorii evrei ai Rusiei Sovietice şi au pregătit intervenţia armată în România, pentru cucerirea Ardealului şi anexarea acestuia la Ungaria. Atunci, Armata Română a înfrânt trupele ungureşti şi a cucerit Budapesta, capitala Ungariei. La 4 august 1919, pe Parlamentul de la Budapesta au fost puse opincile româneşti de către bravii ostaşi români. După mai multe luni, Armata Română s-a retras din Ungaria (la presiunile Angliei şi ale S.U.A. – n.red.), urmând ca graniţa de vest a României să fie până la Tisa, aşa cum a fost pe timpul Daciei Mari şi aşa cum a precizat-o Marele Patriot şi Istoric MIHAI EMINESCU, în poezia „Doina“. Însă, prin Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, România a pierdut o parte însemnată din teritoriul naţional. Cu toate acestea, Ungaria şi etnicii unguri din România protestează împotriva Tratatului de la Trianon, cer revizuirea lui şi anexarea Ardealului. Toţi conducătorii Ungariei de după anul 1918 şi cei ai organizaţiilor etnicilor unguri din România au jurat că vor acţiona, pe toate căile şi prin toate mijloacele, pentru dezmembrarea teritorială a României şi anexarea Ardealului. Niciodată, autorităţile statului ungar nu au recunoscut atrocităţile săvârşite de unguri împotriva românilor, nu au cerut iertare Poporului Român şi nici nu s-au angajat să plătească despăgubiri. Nici regii alogeni ai României, nici conducătorii regimului comunist şi nici alogenii din conducerea ţării noastre, de după decembrie 1989, nu au cerut Ungariei să recunoască atrocităţile săvârşite împotriva a peste 50.000 de români şi evrei.
Începând din vara anului 2012, autorităţile din conducerea Ungariei acordă cu multă uşurinţă şi într-un timp foarte scurt cetăţenia ungară pentru românii care nu cunosc limba ungară, dar care pot dovedi că strămoşii lor au trăit
în localităţi care au făcut parte, între anii 1867-1918, din Imperiul Austro-ungar sau din Ungaria Mare, în intervalul 30 august 1940-25 octombrie 1944

Pentru a creşte artificial numărul ungurilor din Ardeal, spre 3-4 milioane, Guvernul Ungariei a trecut masiv la acordarea cetăţeniei ungare pentru un număr uriaş de români, renunţând practic la condiţionările iniţiale. Românii care cer să obţină cetăţenia ungară nu trebuie să cunoască limba ungară, nici Constituţia şi imnul Ungariei, nici istoria şi geografia acestei ţări. Singura lor obligaţie este să-şi depună dosarul la sediile U.D.M.R. ori în Ungaria sau la reprezentanţele sale diplomatice din România. În circa două săptămâni sunt anunţaţi solicitanţii români ca să se deplaseze în Ungaria, peste cel mult o lună de zile, pentru a depune jurământul şi a obţine cetăţenia ungară, inclusiv paşaportul. La data anunţată sunt organizate ceremonii, în multe localităţi mari şi mici din Ungaria, unde, în săli festive şi la grămadă, românii pun mâna pe drapelul Ungariei şi pe steagul Ungariei Mari, ascultă înregistrarea cu imnul Ungariei şi jurământul de credinţă, iar apoi semnează actele pentru obţinerea cetăţeniei ungare. După cupa de şampanie, românii deveniţi membri ai naţiunii ungare sunt duşi la spectacole. Unii dintre ei, în semn de mulţumire, au cumpărat şi au oferit buchete de flori oficialităţilor statului ungar. Zilnic, sute sau chiar mii de români din localităţi din Ardeal, din Bucureşti şi din alte judeţe ale României se deplasează în Ungaria şi obţin cetăţenia acestei ţări. Este incredibil, dar adevărat! Urmaşii celor peste 40.000 de români din Ardeal ucişi de barbarii şi teroriştii unguri în timpul Revoluţiei Române de la 1848-1849, precum şi urmaşii miilor de români ucişi de bestiile ungureşti în vremea ocupaţiei horthyste (30 august 1940-25 octombrie 1944), cer în aceşti ani şi obţin cu multă uşurinţă cetăţenia ungară. S-a ajuns, practic, la un fenomen de masă! Până şi elevii şi studenţii etnici unguri din România au fost instruiţi de U.D.M.R. şi caută să-i convingă pe colegii lor români ca să ceară cât mai mulţi, inclusiv părinţii şi rudele lor, obţinerea cetăţeniei Ungariei. De ce au recurs şi acţionează românii pentru obţinerea dublei cetăţenii, respectiv cea a Ungariei? La foarte mulţi dintre români le-a fost refuzată viza de intrare în S.U.A. pentru a putea face vizite la copii, nepoţi sau prieteni. Marea lor majoritate caută să obţină dubla cetăţenie româno-ungară pentru a se deplasa fără restricţii în S.U.A., Canada şi Australia. Alţii, cei săraci şi foarte săraci, cred în promisiunile de ajutoare materiale şi financiare din partea Ungariei. Cei mai mulţi dintre români ştiu că din moment ce au obţinut cetăţenia Ungariei au dreptul să fie angajaţi imediat în toate ţările membre ale Uniunii Europene, fără niciun fel de condiţionări.
Principalii vinovaţi de umilinţa, sărăcia şi disperarea în care au fost aduşi românii sunt cei care s-au aflat la conducerea României post-decembriste, aceia care s-au aliat cu U.D.M.R., cei care nu au acţionat în Interesul Poporului Român, inclusiv pentru intrarea simultană a ţării noastre şi a Ungariei în N.A.T.O., Uniunea Europeană şi spaţiul Schengen. Cu toate că Ungaria şi-a retras trupele din Irak şi Afganistan, S.U.A. au eliminat vizele pentru unguri. Poporul Român cheltuieşte în zadar sume uriaşe în războiul din Afganistan, iar drept mulţumire S.U.A. menţin vizele pentru cetăţenii români.
De ce duce Ungaria această politică atât de pragmatică şi parşivă? Pentru a justifica în faţa marilor puteri şi a organismelor Uniunii Europene apropiata cerere de autodeterminare a ungurilor din Ardeal, al căror număr fictiv speră să treacă, în anii 2013-2014, de 50 la sută din totalul populaţiei. Liderii U.S.L. şi P.D.L sunt la curent cu acţiunile concertate ale Ungariei şi U.D.M.R. vizând acordarea facilă a cetăţeniei ungare pentru români, cu scopul clar al anexării Ardealului. De aceea, Guvernul Ponta II caută să împartă teritorial România, în paralel cu demersurile şi acţiunile anti-româneşti ale Ungariei!

Această politică de stat a Ungariei şi ceea ce se petrece în România, mai ales în ultimele şase luni, se pare că a scăpat Serviciului Român de Informaţii (S.R.I.) şi Serviciului de Informaţii Externe (S.I.E.), iar Parlamentul şi preşedintele României păstrează o tăcere vinovată. Se pare că premierul Victor Viorel Ponta încă nu a aflat toate detaliile de la consilierul personal Gyorgy Frunda (omul de încredere al Budapestei la Palatul Victoria) despre această acţiune extrem de periculoasă a Ungariei îndreptată împotriva României. Ca atare, la conferinţa de presă pe tema: „Starea Naţiunii“, premierul Ponta a omis acest subiect, al dobândirii cetăţeniei ungare de către sute de mii de români get-beget. Din păcate, nici presa românească nu a aflat despre politica de stat a Ungariei, desfăşurată în complicitate cu autorităţile Statului Român, cu scopul dezmembrării teritoriale a României şi umilirii Poporului Român.
Pentru a nu se dezbate în Parlament şi în mass media această acţiune diabolică a Ungariei şi U.D.M.R. împotriva integrităţii teritoriale a României, Guvernul Ponta II a pus la re-re-încălzit ciorba stricată a vilelor R.A.-P.P.S., moştenită de la guvernele precedente, uitând deliberat privilegiile şi cheltuielile uriaşe făcute de alogenii aflaţi în Palatul Elisabeta.
Deşteptaţi-vă şi uniţi-vă, români!

Dr. Gheorghe Funar,
Secretar general al P.R.M.,
Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj
Cluj-Napoca, 17 ianuarie 2013

Marin Neacşu
Ziua veche.ro

Nici nu se număraseră voturile, nici nu cântase cocoşul de trei ori şi Ponta deja trădase. Imediat după închiderea urnelor, când conform exit-poll-urilor se configura victoria clară şi confortabilă a alegerilor.
Până să se numere voturile, neforţat de nimeni, neîntrebat de nimeni, fără să se consulte cu Antonescu, Ponta s-a grăbit să anunţe pe cei care au votat USL că au votat degeaba, că degeaba au dat o majoritate confortabilă USL pentru a nu mai sta la mâna altora, el a decis cu de la sine putere, împotriva voinţei majorităţii, că intenţionează să trădeze votul românilor aşa cum l-a trădat şi la referendum şi poartă discuţii cu UDMRpentru a forma împreună guvernul şi majoritatea pe care, oricum, o avea. Pentru asta scoate la bătaie necesitatea schimbării Constituţiei, ca şi cum românii îl mandataseră să schimbe Constituţia şi numai aşa o putea face pentru a-i mulţumi.
Ţin minte că în urmă cu o săptămână Antonescu făcea apel la români să iasă la vot pentru a nu mai fi nevoiţi să suporte şantajul UDMR. Românii l-au ascultat şi au adus UDMR în pragul neintrării în parlament. Ascultând însă mesajul domnului Ponta, imediat după închiderea urnelor, vizavi de intenţia de a forma o „majoritate constituţională „ cu ajutorul UDMR, mă întreb dacă nu cumva acesta a fost un mesaj pentru pesediştii care numărau voturile, că UDMR va trebui să aibă obligatoriu minim 5%. Şi mă întreb ale cui interese le urmăreşte domnul Ponta, dacă Antonescu a cerut sprijin şi participare masivă la vot pentru a scoate UDMR în afara pragului electoral ? Tare îmi e teamă că Ponta urmăreşte scoaterea PNL de la guvernare şi o coabitare cu UDMR. Practic ar fi imposibil, dar dacă bate palma cu Băsescu, o viitoare guvernare UDMR ARD, PSD, UNPR nu este exclusă. Întâmplător, cu o zi înainte de alegeri, Băse iese şi el în faţa maghiarilor şi le cere să participe la vot. De ce oare ? Ale cui interese le apără Băsescu prin acest mesaj?
Întrebările sunt retorice, este ordin de la împărăţie ca România să se federalizeze, a spus-o Ponta la Craiova în ziua încheierii campaniei electorale, dar a folosit alt termen, un eufemism, „regionalizare”. Mai contează ce cred, ce doresc sau ce votează românii ? Bineînţeles că nu. Ponta se crede acum viitorul călău al românilor, el decide cu de la sine putere cine sa facă legile în Parlament, el schimbă Constituţia şi îşi asigură majoritatea parlamentară pentru a tăia şi spânzura, aşa cum a făcut şi Băse după ce a devenit preşedinte. Şi asta o face când încă nu a fost numit prim ministru şi în condiţiile în care Dragnea anunţă că USL are asigurate două treimi din locurile în Parlament, chiar şi fără UDMR. Antonescule, trezeşte-te băiatu, că nici nu ştii când deschizi ochii şi nu mai eşti la guvernare. Şi nu mai pleca la Viena, că s-ar putea să pierzi avionul de întoarcere. Românii, vi se pregăteşte o poantă. Ponta deja i-a luat locul lui Băsescu în comportament. Ce vă faceţi când cei doi vor bate palma ? Amândoi vor binele UDMR-ului, nici unul pe al românilor. Cei doi patrioţi vor conduce România braţ la braţ.
La asta, aşa ca bonus, se adaugă ştirea trecută cu vederea şi aproape neglijată, că 78 la sută din românii din Alba sunt de acord cu otrăvirea solului, apelor şi sufletului românilor, de dragul unor bani şi a unei campanii feroce desfăşurată de compania canadiană pentru folosirea cianurilor la Roşia Montana. Până şi Antena 3 sau Voiculescu a pus botul la reclamele lacrimogene ale celor care „vor să lucreze” şi alţii cum lucrează ei. E plină ţara de oameni care vor binele altora cu forţa. Este malefic, mizerabil, să pretinzi că aperi interesele românilor, dar în acelaşi timp să umpli emisiunile postului cu reclame la otrăvirea pământului. „Îţi doreşti un viitor sigur pentru tine şi copii tăi!!!” Aşa se laudă Antena 3 între două reclame cu Roşia Montana. Cu un cioban ca Becali în parlament, vom merge ca oile la tăiere.

Cetăţenii români din Republica Moldova pot vota în următoarele oraşe:
Chişinău 1 – Secţia Consulară, str. Grigore Ureche nr. 2
Chişinău 2 – Secţia Consulară, str. Grigore Ureche nr. 2
Chişinău 3 – Liceul „Gheorghe Asachi”, str. Bucureşti 64 (Puşkin)
Chişinău 4 – Liceul „Gaudeamus”, str. Petru Zadnipru nr. 14/4, sectorul Ciocana
5. Ialoveni – Casa Raională de Cultură, str. Alexandru cel Bun nr. 89
6. Orhei – Şcoala de Muzică, str. Chişinăului nr. 9
7. Nisporeni – Şcoala Muzicală, str. Ion Vodă nr. 8
8. Căuşeni – Casa Limbii Române, str. Mihai Eminescu nr. 29
9. Hânceşti, Primăria Hânceşti, str. Mihalcea Hâncu nr. 132
10. Călăraşi, Primăria Călăraşi, str. Mihai Eminescu nr. 19
11. Bălţi – Consulatul General, str. Sf. Nicolae nr. 51
12. Ungheni - Biroul Consular Ungheni, str. Mihai Eminescu nr. 35
13. Soroca - Palatul Culturii, str. Independenţei nr. 74
14. Cahul – Consulatul General, str. B.P. Hasdeu nr. 11
15. Cimişlia – Casa de Cultură, str. Ion Popuşoi nr. 2
16. Cantemir, sediul Casei de Cultură, str. Ştefan Vodă nr.1
17. Teleneşti, sediul Consiliului Raional Telenești, str. 31 August nr. 9
18. Drochia, sediul Consiliului Raional Drochia
19. Ştefan-Vodă, sediul Liceului teoretic Ştefan-Vodă, str. Libertăţii
Cetăţenii români pot vota în Republica Moldova cu următoarele documente:

- Cu paşaport românesc cu domiciliul în R. Moldova;
- Cu paşaport românesc cu domiciliul în România, însoţit de buletinul de identitate moldovenesc şi anexa care atestă domiciliul în R. Moldova;
- Cu paşaportul românesc cu domiciliul în România, însoţit de permisul de şedere în R. Moldova.

Atenţie! Nu pot vota în R. Moldova cetăţenii români, posesori ai paşapoartelor în care este trecută menţiunea „cu domiciliul în România”, aflaţi în tranzit în R. Moldova (afaceri, turism, vizită etc.). Nu se poate vota cu cartea de identitate românească.

RUGĂM CETĂŢENII CARE SE PREZINTĂ LA VOT SĂ VERIFICE DINAINTE ÎNDEPLINIREA ACESTOR CONDIŢII ŞI VALABILITATEA DOCUMENTELOR PERSONALE DE IDENTITATE

Pentru orice alte neclarităţi, telefonaţi la: 022.855.003 (call-center) unde cetăţenii români pot afla informaţii privind alegerile. Programul de funcţionare a acestui call center este între orele 08.30-16.00, în toate zilele lucrătoare. În ziua alegerilor, 09.12.2012, programul va fi prelungit pe toată durata procesului electoral.

Consultaţi site-urile: alegeri2012@ambasadaromaniei.md; http://www.mae.ro/alegeri-parlamentare-2012

În urmă cu vreo patru-cinci decenii, un avion de pasageri sud-coreean a deviat de la rută din nu se ştie ce motive şi a intrat în spaţiul aerian al U.R.S.S. A fost interceptat de aviaţia de vînătoare sovietică, somat să se identifice şi să iasă din spaţiul aerian sovietic. Iarăşi nu se ştie din ce motive, comandantul aeronavei de pasageri nu a răspuns somaţiei. În conformitate cu regulamentele militare şi în consens cu centrul de urmărire de la sol, pilotul sovietic a codificat „Ostil“ avionul care nu răspunsese somaţiei. În limbajul militar, codificarea cu calificativul „Ostil“ înseamnă „Distrugere imediată!“ Necazul a fost şi că, puţin mai devreme, radarul din zonă semnalase că un avion american de spionaj intrase în spaţiul aerian sovietic, pe care, apoi, îl pierduse de pe radar. Aviatorul a ochit şi a tras o rachetă. Avionul a căzut în ocean şi pasagerii, împreună cu echipajul, au murit toţi. Sigur, au fost şi nişte circumstanţe nefericite: era noapte, erau condiţii meteo nefavorabile – niţică furtună, nori etc. – dar, totuşi, pilotul, apropiindu-se, nu se poate să nu fi văzut că era un avion de pasageri. Sau, poate că, din nefericire, nu a văzut. Sub presiunea informaţiilor anterioare şi a misiunii de luptă încredinţate, pilotul a crezut că era vorba de acel avion-spion care tocmai fusese semnalat şi l-a doborît. A ieşit un scandal internaţional, s-a făcut şi un film, dar morţii au rămas în ocean, iar codul „Ostil“ a rămas în uz.
Deputatul Ion Stan a fost, şi el, codificat „Ostil!“ Dar caracteristicile cazului său şi cele ale avionului de pasageri sud-coreean sunt absolut opuse. Într-adevăr, dacă, în esenţă, cazul avionului constituie, din cauza împrejurărilor, o nebuloasă deplină, cazul Ion Stan este absolut transparent, cu toate datele de identificare la vedere. Este o persoană publică foarte cunoscută, cel puţin în lumea politică: este un membru militant al P.S.D., onest, patriot, apărător al interesului public, deţinător al unor importante demnităţi publice şi secrete de stat, care a făcut, în Parlament, declaraţii politice incendiare contra corupţilor de la Putere, îndeosebi în acest ultim mandat al Parlamentului. Deci, a fost perceput ca un real pericol de către clica formată din alianţa politică P.D.L. + U.D.M.R. + U.N.P.R. + grupul eminamente perfid, antiromânesc, al minorităţilor naţionale – aflată la Putere, evident, pînă la instalarea guvernului Ponta. Dar, trebuie să repet ceea ce s-a semnalat, uneori, în presă: guvernul Ponta se află la guvernare, dar nu la Putere, deoarece pîrghiile puterii se află preponderent în mîna fostei Puteri şi actualei Opoziţii.
Cazul Ion Stan este o victimă a luptei pentru Putere dintre cele două forţe principale care se confruntă: chipurile dintre „Stînga“ (U.S.L.,compusă din alianţa contra-naturii dintre P.S.D. şi P.N.L.,în care a fost inclus, pe ultima sută, şi U.N.P.R.-ul, acuzat copios, pînă mai deunăzi, chiar de către Victor Ponta ca fiind format din traseişti, din trădători etc.) şi „Dreapta“ (rebotezată A.R.D., formată din P.D.L. şi alte grupuleţe de strînsură, ca defunctul P.N.Ţ.C.D.); între ele oscilează ticăloşii din U.D.M.R., care pîndesc să vadă încotro se înclină balanţa Puterii, spre a se lipi de noul cîştigător, aşa cum au făcut în ultimii 17 ani. În esenţă, aceste forţe formează clasa politică postdecembristă, sau, zis mai concis, CLEPTOCRAŢIA. Între cele două mari familii politice există, acum, şi un numitor comun: scursurile politice prelinse din P.D.L. în U.S.L., îndeosebi în P.N.L., de tipul lui Sorin Frunzăverde – proeminent satrap local –, sau al lui Cătălin Croitoru, insinuat în P.S.D., ca tip fiind meschin, insignifiant. Diferenţierea pe principi politice dintre partidele care au guvernat şi guvernează acum este doar o faţadă de a cărei demagogie s-a convins tot mai multă lume: esenţa cleptocraţiei este accederea politicaştrilor la Putere pentru a-şi însuşi resursele publice în folos propriu.
Desigur, printre membrii unora dintre aceste partide, cum este P.S.D., se află şi oameni politici oneşti, şi l-am indicat frecvent chiar pe Ion Stan. Dar am serioase rezerve ştiinţifice că în cadrul A.D.R. s-ar afla politicieni oneşti, patrioţi, apărători ai interesului public. Cu privire la membrii P.D.L., îndeosebi, se poate aplica remarca lui Victor Ponta: „Pe ăştia nici dacă-i împuşti nu e suficient!“ Evident, aşa cum am mai spus, Victor Ponta a făcut o figură de stil, o hiperbolă, oarecum, deoarece, ca fost procuror, a avut pistolet în dotare şi, ca premier, ştie că, în ultima vreme, muniţia s-a scumpit foarte mult şi, apoi, ar fi risipă de cartuşe: mai ieftină ar fi spînzurătoarea şi, mai eficientă imagologic, tragerea în ţeapă!
Actuala hărţuire a deputatului Ion Stan este, într-adevăr, cum dezvăluie, Vlad Dumitraş, în Cotidianul din 26 noiembrie a.c., „o execuţie politică“.
Ca ex-preşedinte şi ca actual vicepreşedinte al Comisiei comune parlamentare de control a activităţii S.R.I., ca fost prefect, ca membru al Parlamentului etc., Ion Stan ştia de mult că persoana sa este sau trebuie să fie, prin forţa lucrurilor, urmărită informativ de Serviciile Secrete cel puţin pentru a fi protejat. Cu atît mai mult ar fi fost urmărit dacă ar fi fost suspectat de activităţi care ar fi adus atingere siguranţei naţionale, inclusiv sub specie penală. Luînd aceste consideraţii ca premisă axiomatică, conchidem că nu putea să comită asemenea fapte penale, care i se impută, evident, doar pentru a fi compromis. Apoi, ţinînd cont de incendiarele sale declaraţii politice demascatoare din Parlament, este absolut evident că este vorba de o înscenare ca acţiune de retorsiune a preşedintelui Traian Băsescu, în primul rînd, dar şi a clicii care se simte în pericol.
Această formă de asasinat politic este preludiul celui fizic real, care îi va urma. Într-adevăr, acum s-a trecut la metoda Securităţii din anii 1950-1960 – condusă de echipele jüden-comuniste trimise de N.K.V.D. –, care se folosea de indivizi condamnaţi pe viaţă sau la ani grei de puşcărie pentru fapte penale ca instrumente docile spre a-i asasina în puşcărie pe condamnaţii politici consideraţi cei mai periculoşi (vezi cartea „DRUMUL DAMASCULUI. Spovedania unui fost torţionar“, de Doina Jela, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999). Aşadar, dacă actuala clică politică va reuşi să-l bage la puşcărie – prin presiuni asupra procurorilor şi judecătorilor corupţi sau coruptibili – pe deputatul Ion Stan, există riscul iminent ca el să fie asasinat în puşcărie, aşa cum, de exemplu, fusese asasinat Gheorghe Brătianu, în 1954, sau, generalul Emil Macri, în 1990. Fostul premier Adrian Năstase a scăpat, deocamdată, de acest risc, fiindcă el nu apucase să vorbească, precum Ion Stan, dar Adrian Năstase tot prezenta pericol, de aceea l-au „priponit la mititica“ pentru a-i „arăta pisica“, să facă „ciocul mic“. Într-un articol publicat în urmă cu vreun deceniu, ziarista Lelia Munteanu publicase un articol cu un titlul care devenise faimos şi care releva nivelul profund şi periculos la care ajunsese corupţia din Ju$tiţi€: „Decît să-ţi angajezi un avocat, mai bine îţi cumperi un judecător!“ (cf. Adevărul, nr. 3322, 19 februarie 2001, pag. 1). Apoi, tot cam atunci, şi într-un alt context al analizei, ziaristul Cristian Tudor Popescu îşi arăta temerea că, ţinînd cont de tendinţa accelerată pe care o luase, atunci, corupţia din justiţie, din politică, din economie etc., exista riscul apariţiei, şi la noi, a „escadroanelor morţii“, ca în ţările sud-americane Argentina, Brazilia etc. Acum am ajuns în situaţia limită de degradare a vieţii politico-economice întrevăzută de C.T.P. şi, de aceea, cred că nu ar trebui să ne temem de apariţia acestei forme de asanare radicală a corupţiei, dar ar fi chiar dezirabilă. Calea democratică a alegerilor a eşuat lamentabil – după cum s-a văzut inclusiv după ultimul referendum de demitere a preşedintelui Traian Băsescu –, iar alegerile din 9 decembrie vor fi şi ele furate. Ca atare, ultima soluţie este o revoluţie autentică, făcută de români în favoarea românilor, cu recuperarea suveranităţii şi demnităţii ţării, a averii ţării înstrăinate de guvernele postdecembriste şi cu pedepsirea radicală a vinovaţilor. Ca formă premergătoare a acestei revoluţii ar fi posibilă şi înfiinţarea „escadroanelor morţii“, care să-i lichideze pe corupţi, deopotrivă cu judecătorii, procurorii şi avocaţii corupţi care-i apără şi îi favorizează! A ne aştepta la succes democratic pe calea electorală actuală nu înseamnă decît a face o revoltă în genunchi. Fireşte, pentru evitarea unei asemenea eventualităţi, soluţia fericită ar fi ca electoratul să se prezinte la vot în proporţie de 99 la sută şi să aleagă o nouă clasă politică, dar în mod conştient şi nu să se lase cumpărat, ca pînă acum, cu un kil de ulei şi o pereche de cizme de cauciuc. Fiindcă o soluţie paşnică şi democratică precum în Islanda nu e posibilă cu actualul electorat român, de o incultură politică deplină şi, ca atare, de o totală lipsă a exercitării democraţiei. De aceea este imperios necesar ca la alegerile din 9 decembrie electoratul să aleagă numai candidaţii independenţi sau ai partidelor care nu au fost la guvernare. Cu excepţia, repet, a lui Ion Stan sau a altuia la fel de curajos şi cinstit ca acesta.

1 Decembrie 2012

Colonel (r.) Vasile Zărnescu

Corneliu Vlad

La jumatatea lui octombrie, intr-un rastimp de cateva zile, calendarul European a consemnat ascensiunea electorala a nationalistilor basci in Spania si flamanzi in Belgia, ca si intelegerea dintre guvernul de la Londra si liderul nationalistilor scotieni privind tinerea unui referendum, in 2014, asupra viitorului Scotiei. O stafie pare sa cutreiere din nou Europa (Unita!), dupa stafia invocata de Marx, in secolul al XIX-lea, a comunismului pentru proletariatului care “nu are patrie” si “nu are nimic de pierdut, ci o lume de castigat”. De ce lume a avut parte proletariatul si toti cei ce au trait experimentul comunist s-a vazut. Stafie care bantuie acum Europa ambitioneaza, si ea, sa ravaseasca harta continentului, sa desfaca state si sa inventeze altele, sa reconfigureze frontierele si sa destabilizeze precarul echilibru continental de dupa incheierea razboiului rece.
Se recurge, in aceasta finalitate, la felurite retete, mai vechi sau mai noi. Retete mai vechi, dar nu inoperante, ar fi federalizarea, regionalizarea, autonomia, iar apoi secesiunea si proclamarea unei noi suveranitati de stat (in cazul Kosovo, reteta pare sa fi mers). si retete mai noi, “europene”, dar care, de fapt, speculeaza propensiunea spre o Europa Unita in profitul unei Europe cu state destructurate, o Europa a cioburilor, a puzderiilor.
Se invoca, in acest sens, subsidiaritatea, regionalizarea (veche si mereu noua), autonomia, euroregiunile, conceptul de natiune civica etc.
Secesionistii europeni ai zilei, indiferent cum s-a ar numi ei in Spania si Belgia, Marea Britanie sau Italia, Franta sau spatiul post-iugoslav, si indiferent de calea aleasa de ei pentru spargerea statului national, invoca, unanim, constructia Europei Unite si isi cauta, cu totii, o legitimitate si un sprijin uneori dramatic de eficiente, cum a aratat-o drama iugoslava.
In mod curios, Bruxellesul-ui nu ramane impasibil la asemenea solicitari, chiar daca nu le incurajeaza fatis, dar vine in intampinarea unor asemenea demersuri chiar prin legislatie si institutii ale sale. in ca din 1957 statele europene au inceput sa cedeze parti tot mai importante din suveranitatea lor Uniunii europene (si predecesoarelor sale), iar diverse regiuni au deschis la Bruxelles “delegatii permanente” si “ambasade” (Catalonia, inca din anii 1980).
La nivel institutional, Bruxellesul gazduieste, din 1994 un Comitet al regiunilor, dupa ce, in 1992, Consiliul Europei a lansat Carta limbilor regionale si minoritare. “Receptivitatea” protagonistilor europeni fata de tendintele centrifuge din state ale continentului poate parea absurda sau paradoxala, unii ar putea-o explica prin stravechiul dicton Divide et impera. Mai aplicati, politologii pot observa, asemenea universitarului francezului Frank Tetart, ca “dezvoltarea Europei regiunilor pare sa fi fost lansata tocmai pentru a crea conditii deosebit de favorabile emergentei nationalismelor regionale”. Iar de la nationalism regional la secesionism nu-i decat un pas.
“Credem in Europa, suntem Europa, viitorul nostru e in europa”, clama seful nationalistilor basci imediat dupa anuntarea rezultatelor alegerilor regionale care dadeau satisfactie secesionistilor. Discursuri “europene” similare pronunta si autonomistii scotieni, si flamanzii din Belgia, si autonomistii din nordul Italiei, si ceilalti de-o orientare cu ei. Dar constructul european ar putea fi oare viabil cu caramizi-tandari din statele de azi ale continentului?

Sursa: Curentul via Ziaristi Online

Scriam zilele trecute un articol despre pericolul centralizării excesive a puterii în Uniunea Europeană în detrimentul statelor naţionale. Astfel, democraţia adevărată ar dispare, în locul ei apărând o tehnocraţie condusă din umbră de Oculta Mondială. Un cititor, pe nume Robert, este adeptul unui asemenea model. Iată o parte din comentariul său şi ce răspuns polemic am eu pentru el:
« Fara suparare, eu personal sunt pentru unificarea Europei in toate aspectele ei; personal consider ca o centralizare facuta cu cap este mult mai sanatoasa decat o descentralizare haotica. Putem lua exemplu Romania. Personal consider ca niste tehnocrati pot avea grija de economie mult mai bine ca niste politicieni care in general sunt corupti si le pasa mai mult de voturi decat de orice altceva ».
Robert, eu personal NU SUNT pentru nicio centralizare, pentru că se pierde identitatea naţională. Cei de la Bruxelles vor face ceva pe noi, ne vor privi ca nişte gândaci de bucătărie. Unde mai rămâne demnitatea noastră naţională? Tu nu ai nicio mândrie? Ţi-ar place să fii SCLAV EUROPEAN? Eu unul, nu.
Niciodată!
Şi apoi, ce naiba, ne întoarcem înapoi în istorie? Pentru că vom fi exact in situatia din timpul Imperiului Otoman. Atunci, domnitorii trebuiau aprobaţi de “Sublima Poartă”, chiar dacă ei erau aleşi iniţiali de boierii autohtoni. Iar “Sublima Poartă” făcea un piş pe mica “democraţie” valahă (adică adunarea boierilor care alegea domnitorul) dacă voievodul ales nu era pe placul ei. Uită-te în 2012, cum Bruxelles-ul a făcut acelaşi piş pe români, pentru că au impus nişte condiţii aberante pentru menţinerea lui Băsescu la putere, în detrimentul votului democratic a peste 7 milioane de alegături. Tot pe vremea otomanilor, Constantinopolul ne impunea nişte preţuri derizorii cu care puteam vinde grânele în străinătate (singura noastră bogăţie adevărată), iar poporul valah nu reuşea să se îmbogăţească şi să se dezvolte niciodată. În anii aceştia, constatăm că Uniunea Europeană impune României aceeaşi politică a preţurilor (nivel minim la accize, preţuri liberalizate la gaze naturale şi la energie electrică etc.), sărăcind astfel populaţia. Pe vremea sultanilor, trebuia să plătim un tribut la Istanbul, care era destul de consistent; pe vremea noastră, trebuie să plătim partea noastră de contribuţie la Bugetul Uniunii Europene (undeva în jurul a 1 miliard de euro). E adevărat că putem accesa fonduri europene, dar cu incompetenţa noastră şi cu birocraţia lui Bruxelles, mai mult plătim decât primim. Aşadar, Robert, ţi-am dat câteva exemple, pentru a-ţi arăta că în prezent nu avem o situaţie prea diferită de cea pe care o aveam când ne aflam sub tutela Imperiului Otoman.
Pe mine nu mă interesează o asemenea aservire, iar situaţia dezastruoasă din ziua de azi se datorează exclusiv politicienilor. Daca ai şti puţină istorie, ţi-ai da seama că noi, românii, am dus-o şi bine (în anii 30, sau chiar în timpul comunismului, la începutul anilor 70). De ce? Pentru că existau altfel de politicieni, care se mai gândeau să mai faca şi altceva pentru ţară, nu doar să fure.
Cât priveşte tehnocraţii…ferească Dumnezeu să ajungem exclusiv pe mâna tehnocraţilor! Pentru ca pe ăia nu-i alege nimeni şi atunci nu au nicio responsabilitate faţă de nimeni. Într-o democraţie cât de cât funcţională, politicienii se mai tem de alegători…se mai tem de mulţimea furioasă. Mai reacţionează la semnalele trimise de societate şi de mass-media. Dar tehnocraţii, nefiind aleşi de nimeni, vor face ce vor pofti ei, fără să le pese de ce zice populaţia. Ei nu ascultă decât de ordinele celor care i-au numit (de cele mai multe ori, fiind numiţişi impuşi de Oculta Mondială).
Si mai e o chestie. De unde ideea aceasta că tehnocraţii ar fi infailibili şi n-ar putea greşi niciodată? Tehnocraţii mai pot şi greşi intenţionat. Dacă nu mă crezi ce spun, ia şi vezi cazul tehnocraţilor de la FMI şi cum au dat ei greş în Argentina. În această ţară sud-americană, tehnocraţii FMI au adus ţara într-un groaznic colaps financiar. Care e situaţia actuală a Argentinei, fără sfaturile tehnocraţilor? Citez din articolul de pe jurnalul.ro din 25 aprilie 2012: “După un deceniu, se dovedeşte pe deplin că decizia Argentinei de a renunţa la păguboasele sfaturi ale FMI a fost cu adevărat una inspirată şi, mai ales, profitabilă. În anul 2011, ţara a avut o creştere economică spectaculoasă, iar politica sa economică a adus beneficii nu numai statului, ci şi tuturor cetăţenilor săi”. Fără cuvinte!

Sursa : Secretele lumii

DE CE ESTE ATAT DE DRAMATIC SA FII COLONIE IN UE

Autor: Ilie Serbanescu
Jurnalul.ro

Prin interventia politica directa si determinanta in desfasurarea referendumului din 29 iulie, puterea coloniala si-a dat, culmea!, si peste propria mana. In cauza a fost fuga sa de responsabilitate! Nerecunoscuta oficial, desi e vizibila de la o posta, disfunctia organica a economiei si, prin incidenta, chiar a societatii din Romania este ca, in timp ce decizia a ajuns integral la capitalul strain, administrarea a fost lasata de acesta, intr-o evidenta fuga de responsabilitate, fostului detinator al deciziei, statul roman, probabil din motive de costuri. Asa ceva nu poate insa functiona! Dupa cum se si vede!
In general nu este posibil, pentru ca acela ce administreaza nu poate face practic nimic daca nu are in mana decizia. In structurile corporatiste, problemele se rezolva prin delegarea deciziei catre administrator, actionarul pastrandu-si practic decizia doar in privinta confirmarii/infirmarii administratorului. Dar totul devine nefunctional daca administratorului nu i de da de fapt nici o decizie la dispozitie. Iar disfunctia majora in Romania se adanceste tocmai pe masura ce statul tot pierde pozitii, parghii si instrumente de actiune ce trec la capitalul strain care, evident si pentru Grivei, nu doreste sa preia administrarea.
Dupa interventia puterilor coloniale in desfasurarea referendumului din 29 iulie, disfunctia va tinde sa se adanceasca nu doar ca urmare a unor noi deposedari de pozitii si instrumente ale statului, dar si in urma unor pasi constienti inapoi din partea reprezentantilor acestuia pe principiul ‘ce, tu sa dictezi si eu sa iau castanele din foc“?! Cu alte cuvinte, la fuga de raspundere a capitalului strain prin nepreluarea administratiei, se va raspunde tot cu fuga de raspundere. Si nu se va mai intreprinde mai nimic sau totul alaturi de drum! Astea nu-s povesti! Delasarea si excesul de zel sunt cele mai teribile arme ale sclavilor impotriva stapanilor nesatiosi. In mod normal, tinand cont de faptul ca drum de intoarcere nu mai este, solutia ar fi, in situatia data, preluarea administratiei de catre detinatorii deciziei. Dar, vai!, este un proces greu, cu asumare de sensibile si dificile responsabilitati si, bineinteles, extrem de costisitor si foarte probabil fara cine stie ce rezultate. Actualii detinatori straini ai deciziei in economie au cumparat-o de la romani cu vreo 5-6 miliarde de euro, adica aproape gratis. Administrarea ar costa insa vreo cateva zeci de miliarde de euro anual. Este foarte posibil sa nu-si scoata banii! Capitalul strain extrage anual din Romania, fara vreo greutate, circa 30-40 de miliarde de euro prin asa-numitele ‘preturi de transfer“, respectiv prin subfacturarea a tot ceea ce livreaza afara din Romania si suprafacturarea a tot ceea ce aduce din afara in Romania, operatiune prin care se dubleaza practic transferul de seva economica spre strainatate. Acest transfer imens ar putea fi compromis in parte de costurile preluarii administrarii. Ca atare, puterile coloniale vor incerca sa perpetueze sistemul din prezent: lasarea administrarii in seama unor vatafi romani, carora sa li se permita a putea fura pe mai departe, caci fara furt n-ar fi interesat nimeni sa fie la carma administrarii.
Nenorocirea Romaniei este si ca a ajuns membra a Uniunii Europene. In aceste conditii nu poate avea un singur stapan colonial. Care, bun sau rau, macar s-ar comporta cu Romania precum cu o proprietate proprie, anume cu grija de a nu o exploata si altii! Ca o colonie a Uniunii Europene – un imperiu prost organizat si gestionat – Romania este insa hartanita de toti, inclusiv de colonialisti de gradul trei si patru, vargaleti in toata regula.
Si, avand in vedere ca, o data cu finalizarea actualului acord cu FMI-UE, deposedarea statului de tot ceea ce reprezinta prerogative si structuri statale se incheie, este de anticipat un haos de decenii in spatiul numit Romania sau cum se va mai numi acesta. Sau cum se va mai numi, pentru ca acest haos, generat obiectiv de disfunctia organica decizie/administrare, va impinge puterile coloniale, care mai sunt si multe, sa dezmembreze Romania, daca nu cumva, asa dupa cum exista unele indicii, au deja un proiect pregatit in acest sens.

RAZBOI INTRU CUVANT

Analiza lui Ilie Serbanescu poate starni anumite confuzii prin modul in care este formulata. Evident ca economistul nu afirma ca ar fi utila sau preferabila stapanirea coloniala directa a Romaniei, adica preluarea ei direct de “metropola”, ci defineste statutul, nivelul de exploatare la care ne aflam.

Astfel, colonialistii Romaniei vor sa extraga tot profitul posibil din exploatarea tarii fara sa-si asume cel mai mic cost. Or, o administrare directa a tarii de stapani ar insemna asumarea unor costuri. Gasim un oarecare precedent in istorie in decizia Imperiului Otoman de a lasa o marja de autonomie Voevodatelor Romane din motivul foarte concret al profitabilitatii: era mai rentabil pentru Istanbul sa ne jecmaneasca prin biruri si dominatie economica (toate resursele mergeau catre Imperiu) decat sa ne transforme direct in pasalac. Aceasta situatie a cunoscut un maxim de inrautatire pe vremea domniilor fanariote, cand tarile romane au cunoscut o neagra perioada de apasare fiscala ce a produs adevarate tragedii demografice (se pare ca de atunci a ramas vorba “a da bir cu fugitii” – a fugi din satul tau pentru a nu plati darile, fenomen de depopulare si spargere a obstilor satesti).

Revenind la prezent, se intampla Romaniei oarecum ce se intampla in Europa periferica si sudica dominata de Germania – care impune acestor regiuni suportarea costurilor crizei zonei euro fara ca ea sa-si asume vreun risc sau responsabilitate. Un mecanism de transferare a costurilor si atragere a profiturilor despre care, la un nivel, cel al “pietei muncii”, a scris si Domnisoru in cealalta analiza. O alta consecinta a acestui statut de colonie sau, mai bine zis, periferie exploatata, este necesitatea mentinerii unor vatafi locali cu sarcina precisa de a mentine o ordine coloniala extrem de stricta, dura si rigida. Si cea mai grava este ca interesele divergente ale imperiilor si acest statut periferic prevestesc pur si simplu o dezintegrare a Romaniei. Unii ar putea ridica obiectia ca faptul ca suntem de importanta geopolitica strategica pentru Germania si Rusia, pivot intre Orient si Occident, zona-tampon cu Rusia, acest deznodamant al dezintegrarii nu ar fi fatal. Problema este ca, inclusiv la nivel geostrategic, metropolele imperialiste nu isi vor asuma nicio raspundere, ci vor aplica aceeasi politica a transferarii riscurilor si costurilor geopolitice, extragand maximum de “profit” prin exploatarea atuurilor periferiei fara vreun interes de a proteja interesele strategice ale acesteia. Intr-un mod similar, oarecum, celui-i de-al doilea razboi mondial, cand eram vitali pentru Germania in vederea atacarii Rusiei, ceea ce nu a impiedicat Berlinul sa impuna diktatul de la Viena. La o adica, daca nu e un interes absolut vital pentru metropole, integritatea Romaniei pe anumite falii poate foarte bine sa se faca zob.