ZAMOLXIANISMUL dacic

Religia geto-dacică avea un caracter de cunoastere (Iocdanes, Getica, XI, 69-70) si de formare a unor deprinderi de viată morale. Din păcate, lipsa, nu tocmai nevinovata cred, a izvoarelor scrise privitoare la religia si organizarea ei la daci, obligă să cercetăm atent ceea ce a mai rămas si chiar să reconstituim, prin diverse mijloace ceea ce a mai rămas necunoscut. Din ceea ce s-a mai păstrat, începând cu Herodot, literatura antică, printr-un sir întreg de mărturii onorabile pentru daci, relevă caracterul de popor de ţărani: asezati ‘destoinici, supusi statornici si cu frică de Zeul lor, amărâti de  vecini cu nesfârsite războaie si prădăciuni, si sălbăticitii ei însăsi de multe ori de certurile dintre ei, totusi veseli si glumeti la vreme de pace, miniosi si cruzi doar la război, îndeosebi însã cu bun simt si mereu întorsi la străvechea lor credintă optimistă în Zeu si în oameni. Credinta lor în nemurire care îi desparte de ceilalti traci si de greci orânduirea lor socială, cumintenia vietii lor, toate arată un popor sedentar si linistit, care nu cere decât să fie lăsat în pace. Spiritul de disciplină, manifestat sub Dromithaites, Oroles, Burebista sau Scoryllo, cât si iubirea constientă si chibzuită de patrie, alăturea de vitejia tenace arătată sub Decebal, îi ridică mai presus de germanii din nord sau celtii din vest. Îndeosebi trebuie diferentiati de tracii sudici, decăzuti betivi, poligami, moravuri care au fost gresit extinse si asupra getilor, motiv reluat si prelungit până în vremea dacilor de istorici care s-au simtit datori să prelungească în timp antipatia ancestrală, simtită pentru valahii contemporani, urmasi ai acelora. La daco-geti sufletul e nemuritor. Trupul e o împiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire de aceea el nu are nici un pret la război el trebuia jertfit fără părere de rău. Omul nu poate ajunge la nemurire decât curătindu-se de patimă: carnea, vinul, femeile. Mai ales vinul aduce ticălosirea omului. Nimic din nebunia thraco-dionysiacă nu e admis sau tolerat la geti. Oamenii sfinti vor fi la ei ascetii, care nu mai vor să stie nici de lume nici de femei, ci în renuntarea la orice bucurie a trupului, se devotează gândului bun spre nemurirea sufletului. Zeul e în cer, iar nu pe pământ. El e cerul senin, tulburarea firii e adusă de demonii răi  ai furtunilor, ai grindinii si a norilor, de aceea getul ajută Zeului la linistirea lumii, trăgând el însusi cu arcul în norii ce ascund si întunecă fata Zeului din cer. Şi tot de aceea Zeul e adorat pe muntii cei înalti în singurătatea unde numai vulturii iar nu oamenii pot urca. Acolo sus, pierdut de lume si cercetat numai de rege, ca să-I afle sfatul la caz de nevoie, stă marele preot. Templul si locuinta lui e într-o pesteră, si el însusi nu se coboară decât rar de tot în lumea oamenilor, când are a da vreo poruncă, pentru curătirea de păcate, sau când are a face vreo prevestire ori a da învătături. Regele însusi, ca stăpân al trupurilor numai, iar nu si al sufletelor supusilor săi, ascultă cu respect sfaturile marelui preot. Asa stă de departe de lume si mai presus de ea, marele preot al daco-getilor încât el, profetul zeului, e sanctificat el însusi ca zeu. Cu atât mai mult, dacă e nevoie, poate fi si regele poporului său. Dar îndeobste cele 2 puteri: cea politico-militară si cea religioasă nu se amestecă împreună, ci sunt păstrate deosebite. Şi puterea religioasă nu se amestecă în viata de toate zilele decât la mare nevoie. De abia odată la 4 ani, natiunea aduce Zeului – unul singur – jertfa supremă: un om căruia I se ia viata de carne, spre a I se dărui viata de spirit, întru marea misiune de a purta sus în cer rugăciunile si dorintele neamului de a fi înaintea zeului. Şi această jertfă e asa de sfântă încât dacă trimisul nu moare în lănci, înseamnă nu că zeul are milă si îl iarta ci dimpotrivă că-l osândeste la moartea vesnică a vietii trupului si îl socoteste nevrednic de a se arăta înaintea sa. Ferice de cel ce, aruncat în lănci, pierde viata trupului, spre a se destepta în viata vesnică la zeul din cer. Şi tot asemenea, când altă scăpare nu mai este, regele si fruntasii se ucid, când sotul moare, sotia se ucide. Iar a murii în război e tot ce poate fi mai onorabil pentru un get. Cât priveste dependenta învătătura religoasă a getilor de cea phytogoreică chiar grecii, începând cu Herodot si sfârsind cu Hermippus Callimachos răstoarnă problema, spunând fie că Zamolxe a trăit mult înainte de Pythagora fie chiar că acesta a imitat învătăturile tracilor (H.C. F.H.G. III.41) Însusi orphismul avea rădăcini tracice iar Pythagora era adânc influentat de orphism. Faptul că oamenii ca Poseidomios si Flavius Iosephus citau pe călugării geti ca pilde general cunoscute pentru a putea explica alte organizatii mai putin cunoscute, dovedeste vechimea si seriozitatea acestor institutii social-religioase getice. Ca o concluzie nu e demn să renegăm părintii si străbunii si din solidaritate si respect pentru strămosi resping miturile biblice si evanghelice, ca fiind imorale si crude având o „moralã” plină de lasitate, prostitutie, incest, crimă si genocid, violentă, înselăciune, formalism si lipsă de logică. Vreau să refac legătura întreruptă de crestinism, cu strămosii geto-daci. Informatiile pe care le avem despre Zamolxe, chiar putine, îl prezintă ca pe un mare initiat de la care ne vine credinta în nemurire, din toate astea decurgind cinstea, demnitatea cumpătarea, încrederea în posibilitatea de a cunoaste lumea. Tot ce avem avem de la străbuni. Legenda lui Isus este neprobata în cel mai bun caz sau chiar deformată grosolan. A produs multă suferintă si în plus nu oferă nici o posibilitate de pacificare a lumii. În contrast religia geto-dacă nu are idoli nici biserici iar cunostintele lor cât si experienta lor de viată îndeamnă la respectul legilor vietii. Credinta zamolxiană se bazează pe morala, geto-dacă, pe cultul strămosilor, pe cunoasterea practica a lumii, pe nemurirea sufletului, pacifică zestrea noastră psihică eliminând zeii inventati de iudei si crestini. Esenta zamolxianismului este cunoasterea stiintifică a realitătilor universale si credinta în nemurirea laturii spirituale din om.

scritube.com