OBICEIURI ŞI PRACTICI DACICE PĂSTRATE ÎN CULTURA ŞI TRADIŢIILE POPORULUI ROMĂN

Cu toate că trecerea timpului afectează şi memoria, dar şi obiceiurile unui popor, ca şi în alte cazuri, poporul român a păstrat de-a lungul vremii o serie de obiceiuri şi tradiţii care, chiar dacă sunt considerate păgâne, astăzi mai sunt întrebuinţate în viaţa de zi cu zi, dar sub o altă formă.

Începând cu simboluri şi practici specifice celor trei momente importante ale vieţii (naşterea, nunta şi înmormântarea) şi ajungând la credinţă, spiritualitate şi îndeletniciri, dacii au transmis mai departe o serie de îndeletniciri are, în ciuda eforturilor susţinute de a fi considerate ca împrumutate din cultura altor popoare, au, se pare, rădăcini adânc înfipte în acest pământ.

Pornind de la comoara cea mai de preţ a unui popor – spiritualitatea – putem vedea cu uşurinţă că Triada Dacică Divină, venerată de către strămoşii noştri, se traduce astăzi prin Sfânta Treime. Şi, ca şi în zilele noastre, dacii se închinau unui zeu unic, Gebeleizis, lui Dionisos care se pare că avea rol de intermediar, astăzi transpus în personalitatea Mântuitorului Iisus Hristos, precum şi zeiţei Bendis.

Înainte de orice eveniment important şi, pentru a obţine răspunsul la întrebările adresate zeilor, dacii (cel puţin acei daci care însumau preoţii şi învăţaţii) ţineau post. Şi tot în post şi rugăciuni şi Marele Ştefan a dus cele mai crâncene bătălii, precum au făcut-o şi alţi mari domnitori, ca de exemplu Mihai Viteazul. Continuitatea acestei practici se poate observa cu uşurinţă şi în zilele noastre, atunci când vorbim despre postul tradiţional din religia creştină.

De-a lungul timpului, acest număr de zei a rămas ca şi cifră magică în credinţa poporului român. Trei ani a stat Zamolxe sub pământ, tot aşa cum, în ritualul creştin al înmormântării, trei zile se priveghează cel trecut în tărâmul morţilor. Mai mult, apariţia lui Zamolxe după aceşti trei ani simbolizează viaţa de după moarte, celebrată astăzi prin Sărbătoarea Paştelui, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Şi, cu toate că dacii nu îşi îngropau morţii, acestora le era adus în clipa cea de pe urmă un pumn de pământ, pe care îl strângeau la piept. Astăzi, în ritualul creştin, pământul strâns în pumn este aruncat în groapa în care este aşezat sicriul. Singura diferenţă este aceea că noi, creştinii, prin acest gest încheiem socotelile cu viaţa: „din pământ ai fost creat, în pământ te vei întoarce”. Cu toate acestea, pumnul de pământ reprezintă, ca şi pe vremea dacilor, respectul cuvenit adus mamei Geea.

Descoperirile arhelogice au arătat că unele momentele importante din viaţa unei femei au fost transpuse şi pe vasele ceramice precum şi în statuetele descoperite. Astfel, ne amintim de femeia Gânditorului, însărcinată în ultimele luni, precum şi de poziţia ei. Sau de ce nu, de tânăra „Venus” de Cucuteni aparţinând epocii neolitice a mileniului IV î.e.n. Majoritatea vaselor şi statuetelor descoperite demonstrează o înaltă practică spirituală a strămoşilor daci. Aceste simboluri sunt regăsite şi astăzi în ornamentica ţărănească, pe cămăşile femeieşti cu „râuri” (Comuna Roata), precum şi pe diferitele covoare sau uşile caselor.

Dar dacii au mai lăsat moştenire şi alte simboluri. Dacă vorbim despre biocâmpuri şi bipolaritate, putem regăsi aceste practici în descoperirea de la Caransebeş, lucrată pe o falangă de cal. Astfel, avem schema bipolarităţii, cu biocâmp rombic, transpusă astăzi în spirala ADN-ului uman, esenţa vieţii, dar şi în simbolul circulaţiei energiei yin şi yang, în concepţia chineză.

Revenind la viaţa de zi cu zi, o serie de simboluri par a ne ghida în continuare existenţa. Astfel, în diferite zone ale tării, în special în mediul rural, o serie de simboluri împodobesc şi astăzi diferite ţesături sau chiar porţile caselor. Astfel, spirala dacică (semnificând drumul parcurs de sufletul omului, până la locul de întâlnire cu Zamolxe, dar şi evoluţia, începutul şi sfârşitul) sau ochii de pe coiful descoperit în situl arheologic de la Coţofeneşti, judeţul Prahova (şi care reprezintă privirea interioară, tradusă astăzi prin al treilea ochi sau ochiul minţii) stau mărturie a tinei civilizaţii deloc apuse.

Vorbim aici despre renumitele porţi maramureşene, în special de cele de pe Valea Izei, pe care pot fi admirate spirale dacice, împletituri precum cosiţele fetelor, dar şi crucea înscrisă în cerc! Referitor la acest ultim simbol, ne putem aminti de semnul celor doi Gemeni Divini, svastica. Rotită în sensul invers acelor de ceasornic, svastica desemnează exact acea cruce înscrisă în cerc. Un alt simbol demn de luat în seamă şi regăsit pe porţile din Maramureş este cel al şarpelui. SKEPT-E-CASAS sau Ocrotitorul Casei este păzitorul gospodăriei, iar o casă părăsită de şarpele ei este una necurată şi pradă spiritelor malefice.

Ţesăturile tradiţionale populare din anumite zone ale ţării păstrează şi ele unele din motivele cromatice ale dacilor. Astfel, roşul simboliza culoarea sângelui, a matricei informaţionale a vieţii, iar negrul, culparea pământului, a continuităţii vieţii în acest univers, a mamei Geea, născătoarea tuturor bogăţiilor terestre.

Ajungând la îndeletniciri, putem aminti aici apicultura care, şi în zilele noastre, are implicaţii majore. Mierea este un aliment care, pe lângă proprietăţile benefice energetice pe care le are în alimentaţie, reprezintă şi un bun factor de vindecare. Chiar şi în zilele noastre, în zonele rurale rănile sunt vindecate cu miere!

Mai mult, o serie de plante – care erau folosite drept leacuri în anumite practici ritualice, dar şi cu scop terapeutic – sunt folosite astăzi în medicina tradiţională alternativă. Nu mai departe de Sânziene care înfloresc într-o singuri zi din an şi care au proprietăţi „miraculoase” în vindecarea unor afecţiuni precum reumatismul, epilepsia, hipertiroidia sau insomnia!

O altă practică străveche ce datează tot de pe vremea dacilor o reprezintă spălatul rufelor la râu. Dincolo de utilitatea lui, acest obicei are ca efect risipirea tuturor bolilor, relelor şi neputinţelor trupeşti şi sufleteşti prin spălarea în apă curgătoare. Baterea rufelor cu maiul (lemnul fiind esenţa vieţii, a trăiniciei) reprezintă scoaterea tuturor afecţiunilor din corpul celui în cauză. Pietrele pe care erau spălate rufele reprezintă memoria înmagazinată a tuturor celor ce sunt, informaţia transmisă şi înscrisă în Legile firii.

Dincolo de toate intrigile folosite, dar şi de lacunele care planează încă asupra multor aspecte ale civilizaţiei dacice, un lucru este cert: moştenirea pe care ne-au lăsat-o precum şi gradul de evoluţie informaţională şi spirituală transmis, nu, pot fi tăgăduite de către nimeni şi nimic! Studiile şi cercetările efectuate, precum şi descoperirile arheologice care urmează a fi efectuate vor demonstra caracterul şi continuitatea civilizaţiei dacice pe aceste meleaguri dar, mai ales, în viaţa de zi cu zi a românilor! Ţine doar de noi să ştim să păstrăm intactă această moştenire şi, mai ales, să îi oferim continuitatea