„AETICUS DONARES”, PELASG, DAC
Prof. dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU
Filosoful / exploratorul pelasgo-dac, Aethicus Donares (Ister)primul european care descoperă America, făcând ocolul Pământului cu 1057 de ani înaintea lui Magellan
În cel de-al V-lea secol de la naşterea lui Iisus Hristos, alături de alţi conaţionali din Dacia „generaţiei de aur“ (avem în vedere spaţiul Daciei lui Burebista / Regalian) – Niceta Remesianu (autorul imnului întregii Creştinătăţi, Te, Deum, laudamus… / Pe Tine, Doamne, Te lăudăm…, sfânt pelasgo-dac / valah ce se stinge în anul 416 d. H., în scaunul episcopal de la Remesiana, Dacia Sud-Dunăreană), Laurenţiu de Novae (autorul celebrelor omilii – De poenitentia / Despre pocăinţă şi De eleemosyna / Despre milostenie –, trecut la cele veşnice în scaunul episcopal de la Novae-Moesia, Dacia Sud-Dunăreană, în anul 418, după ce – la recomandarea epistolară a Papei Inocenţiu – stârpeşte erezia fotinian-arienistă ivită în eparhia sa), Auxenţiu Durostoreanu (episcopul de Durostor-Moesia, Dacia Sud-Dunăreană, mort în anul 420, autor – în 383 d. H. – al Scrisorii despre credinţa, viaţa şi moartea lui Ulfila / Epistula de fide, vita et obitu Ulfilae), Fericitul Ieronim de Stridon-Dacia (traducătorul Bibliei, din ebraică în latină, între anii 390 şi 405, înălţat la cer în 30 septembrie 420), Ioan Cassian (autor al celebrelor Convorbiri duhovniceşti / Conlationes Sanctorum Patrum, I – XXIV, sfânt pelasgo-dac / valah ce se odihneşte întru Domnul din 23 iulie 435) ş. a. –, Aethicus Donares (Ister) a reprezentat – prin extraordinarul circuit al lucrării sale capitale, Cosmografia (din orizontul anului 466) – nu numai zorile universalismului umanist, ci şi cultura / spiritualitatea celui mai mare popor din Europa vremurilor antice, Poporul Pelasgo-Daco-Thrac, mai exact spus, Poporul Valahilor (Dacoromânilor)1.
Dintre marile cataclisme sociale produse de invaziile popoarelor migratoare în Dacia, ori în Imperiul Roman, cel mai cumplit şi îndelung cataclism, de-aproape două decenii, rămâne, pentru secolul lui Aethicus Donares (Ister), cel reprezentat de hoardele hunilor lui Attila (433 – 453 d. H.), care au trecut prin foc şi sabie Eurasia, lăsând în urmă-le – după cum certifică arheologii – un strat de cenuşă de-aproape o jumătate de metru. Iar cel ce pune capăt terorismului hunilor este generalul pelasgo-dac / valah, Aetius (născut şi format ca „războinic-nemuritor“ în Dacia – provincia Scythia Minor –, la Durostor), ce, în bătălia de pe Câmpiile Catalaunice, din anul 451 d. H., zdrobeşte armata terorist-hunică a lui Attila, scoţând hunii din istorie pentru totdeauna (cf. CDCD, 182).
Pentru o mai mare limpiditate a sintagmei secolul lui Aethicus Donares (Ister), precizăm că anii între care a trăit strălucitul „filosof“ / „sofist“ de la Histria-Dacia (România), geograf, explorator, om de ştiinţă / cultură pelasgo-dac (valah), unul dintre ultimii epopţi ai Zalmoxianismului, unul dintre cunoscătorii căii-spirală-planetară, aşa cum a rămas jalonată de el în cele peste 40 de copii ale celebrei sale lucrări, Cosmografia, din orizontul anului 466 d. H., primul european ce-a descoperit America, primul om ce-a ocolit Pământul etc., se aproximează a fi – potrivit tradiţiei istoriografice – 421 şi 500 d. H. (cf. AvezM, 262 sqq.; AIC-W-1853; AIC-1966, 532 sqq.; CDCD, 136 – 143 etc.).
Numele de familie: Donares („Dunăre“). Majoritatea documentelor certifică faptul că numele de familie al filosofului / exploratorului din Histria Daciei este Donares – onomasticul, ca şi hidronimul pelasgo-dac, oglindindu-se, în valaha contemporană, în Dunăre, cu -o- închizându-se-n vocala posterioară -u-, cu -a- metamorfozându-se, prin secole, în -ă-, şi cu apocoparea consoanei finale, -s-, nume receptat şi tâlmăcit în lumea greacă / romană, drept Ister, sau Hister, până dincoace de Evul Mediu.
La origini, Donares > Dunăre este un hidronim pelasgo-thraco-dac, ce are ca elemente formante: Dun- /< Don „sfântă casă a celestelor ape / izvoare“ / „împărăţie“ (sau „bun ţinut“ / „tărâm“) + -Ares – numele zeului pelasg al războiului. Suntem într-o Dacie politeistă, de dinaintea Reformei Zalmoxianismului, din orizontul anului 1600 î. H., când pelasgii nu erau divizaţi religios în „dax“ / „daci“ („drepţii“ „nemuritorii Zalmoxianismului“) şi „thrax“ / „thraci“ („închinătorii la vechii idoli ai Cogaionului“), pe când Donares însemna „bună / sfântă casă / împărăţie cerească a izvoarelor / apelor, matcă“, „bunul spaţiu al zeului războaielor, Ares“.
Dincoace de anul Reformei Zalmoxianismului, 1600 înainte de Iisus Hristos (infra, sigla: î. H.; după Hristos: d. H.), şi după ce Creştinismul substituie Zalmoxianismul în întreaga arie a Daciei, zeul pelasg, Ares, iese din semnificat (la daci), dar uită să mai iasă şi din semnificant (datorită thracilor, „închinători la vechii idoli / zei ai Cogaionului“), Donares > Dunărea rămânând fluviul-cristelniţă din care pelasgo-dacii continuă să se împărtăşească întotdeauna înainte de a porni la război, ca sufletele lor nemuritoare să meargă „direct“ la Atoatecreator, deoarece apele-i erau limpezi, albastre, aidoma cereştilor ape primordiale ce formează discul senin al cerului, disc reprezentând Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei, Samoş, adică „Soarele-Moş“, sau „Zamoş“ / „Tatăl-Cer“. Din această credinţă fluviul Donares > Dunărea şi afluenţii săi „se conectează“ discului-cer-senin, Dumnezeului de peste Cogaion / Sarmizegetusa, de peste Dacia (Dachia), nemuririi.
Mai târziu, după descoperirea sacrului fluviu de către grecimea comerţului şi de către romanitatea imperială, însetate de bogăţiile Daciei, care nu s-au lăsat integral-jefuite / prădate, în nenumăratele, cumplitele bătălii / războaie date pe această cale fluvial-comercială europeană (pe-atunci, în întregime, bazinul dunărean aparţinea Daciei, cum, de altfel, şi Peninsula Balcanică > Balachică > Valahică), grecii şi romanii au rebotezat Dunărea de Jos, în ignoranţa lor, zicându-i Istros / Ister, ceea ce înseamnă „apă furioasă, răsturnătoare de ordine“, „fluviu isteric / ucigător, spinos, străpungător“ (în latineşte, hystricosus se tâlmăceşte prin „care caută să facă rău“, hysterica – prin „femeie isterică“; în greacă, hystera desemnează şi „uter“; în italiană, isterico, aidoma franţuzescului hystérique, păstrează sensul de „războinicitor“, sau de „furios“). La romani se constată şi o altă „rebotezare“, dar pentru Dunărea de Mijloc şi de Sus, de pe când şi-au extins cuceririle în Dacia de Vest, cu un termen mai adaptat spiritului latin şi de mai mare fidelitate semantică, Danubius (Danuvius).
Cu sensul de „bogăţie, bunăstare, abundenţă“, semnalăm şi expresia pelasgo-dacă / valahă moştenită până azi, cu specială referire la holde / lanuri: Dunăre de grâu…, Dunăre de mei / porumb… etc.
În onomastica pelasgo-daco-thracă, Dunăre şi derivatele-i desemnează pe cel „puternic“, „bogat“, „răboinic“ („îmbogăţit prin război / luptă“), tot aşa înfăţişându-se şi azi, în inima Daciei, România: Dunăre Brânduşa, Dunăre Oană, Dunăreanu Mugur, Dunărinţu Marin etc., fără a mai ţine seama de toponimie: Dunărea – localitate din jud. Constanţa (siglă: CT), Dunărea Mică (MH), Dunărea Gară (IF), Dunăreni (CT, DJ) etc. (cf. MDGR-III, 277 – 297; CPLR, 39 etc.; pentru etimologii, vidi MDGR-III, p. 295 sqq.).
În concluzie, numele autentic de familie al filosofului / exploratorului din Histria Daciei este Donares, nu Ister, nici Hister – cum era tâlmăcit, după un prost obicei grec / roman. Şi Donares > Dunăre s-a moştenit la urmaşii dacilor din România contemporană. De aceea nu există vreun temei pentru cei ce consideră pe creatorul celebrei Cosmografii din orizontul anului 466 d. H. drept „Anonimus“ Histriensis, Istricus, Danubiensis etc. (PerLan, 277 sqq.; PerLac, 503 sqq.; VAeth etc.). Totuşi, datorită faptului că „marele circuit“ al numelui său pe lucrarea-i Cosmografia a fost cel tâlmăcit pentru lumea greco-latină antică şi evmezică, alături de Donares, realul, pelasgo-dacicul său nume, păstrăm (în paranteză) şi „onomastic-traducerea“ Ister: aşadar îi rostim şi îi scriem numele de familie Donares (Ister).
Fig. 1. Harta Daciei Dunăreano-Pontice – dave (oraşe) antice din provincia Dunogaetia > Dynogaetia, sau Scythia Minor, ori Dobrogea2.