Constantin Miu: POEZIA PATRIOTICĂ REDIVIVA

Chiar dacă unii așa-ziși firoscoși consideră poezia patriotică desuetă, volumul de versuri semnat de Constantin Popescu – Aici e România mea (poezie patriotică de revoltă), Editura Ro. cart, București, 2025, relevă, prin tematica abordată, ca și prin mesaj, revigorarea acestei specii literare.
Cele 54 de creații care apar în cartea mai sus menționată dezvăluie un creator reflexiv, a cărui poezie este una de atitudine, problematica abordată fiind de actualitate. În mai toate poeziile, se remarcă adresarea directă, fără menajamente către mai marii zilei – politicienii din Guvern și Parlament: „Nemernicilor, nimic nu mai aveți sfânt!/ Ați vândut din țară tot: și ape și pământ!/ Sclavi ordinari ai capitalelor străine, / Nu mai aveți teamă și nici măcar rușine.// (…) Ați batjocorit o Icoană – România Mare!/ (…)// Ați uitat de credință, de adevăr și lumină, / Ați înviat un sistem bolnav, care dezbină!” (Lumina nu poate fi oprită, p. 15, 16). Atât de pornit este autorul împotriva celor care sunt imuni la strigătul și la suferințele poporului, încât le spune pe șleau: „Libertatea, voi ne-ați acoperit-o cu noroi, / V-ar trebui străpunsă inima, ca la strigoi” s. n., p. 15). Conștient că cei care au „înființat cartelul – rotativă” au dus la sărăcirea țării, cu fiecare zi ce treece, Constantin Popescu se simte străin în propria țară (cf. Nemernicilor, p. 24). Sub imperiul globalismului clamat de mai marii de la Bruxelles, adepții acestui curent se dezic de propria istorie și de tradiții, iar poetul conștientizeză jena morbidă: „Mi-e teamă, țara mea, și mi-e rușine/ (…) Că nu mai ești iubită și, vezi bine, / Ți-a întors spatele Bunul Dumnezeu!” (Țara și drapelul ne sunt sfinte, p. 27). Autorul folosește pluralul colectivității, spre a se dezice de acești nemernici, prin ironie: „Am uitat de străbuni, bunici, părinți, / (…) Plângem ca niște potăi fără dinți” (s. n., Idem, p. 27). În alt loc – Vreau în țara mea să fiu stăpân – ironia este batjocoritoare la adresa celor din Parlament, mulți mdintre ei cocote masculine: „Toți vânduți, cinici, derbedei, limbrici, / Rapandule, panarame, râme, măscărici, / Își împart ministerele după bani și interes, / Hoția fiind singura calitate și palmares. (s. n., p. 31).
Spre a fi mai convingător în demersul său de a condamna clasa de conducători anoști – generație de trădători și proști (cum spune în poezia Azi, ne definește cuvântul „idioți”! – p. 61), Constantin Popescu invocă două spirite justițiare Eminescu și Adrian Păunescu, cei doi, prin versurile lor direct acuzatoare șfichiuind pe mai marii zilei din vremea lor: „Tot ce tu visai prin veacuri este astăzi tot poveste…/ (…)// Lume în caretrăim are valorile răsturnate, / Nebunii, hoții, ne conduc și dau foc la cetate…/ Doar Doina ta este tot vie, e nemuritoare, / (…) // Țara e un concept perimat, o idee abstractă, / Patriotul e un șovin de concepție inexactă!/ (…) // Președintele a unit partidele-ntr-un cartel/ Și la căpătâiul țării, stau grămadă pe colivă/ (…) //Lupii, mai mult ca oricând, fac pe moraliștii, / Din nulități se fac parlamentari și miniștri/ (…) // Nimeni nu e condamnat, nimeni nu e de vină, / Ieri erau cârtițe, azi trădători ieșiți la lumină.” (Mihai, p. 34-35). În Maestre(poezie adresată lui Adian Păunescu), după ce enumeră starea degradantă a societății din zilele noastre („Toți sunt în opoziție cu poporul!/ Lacrimile, pentru ei sunt lampadare!/ (…) // Așa cum ai prezis, am devenit robi…/ (…) //Globalizarea ne vrea fără identități, / Oamenii devin simple obiecte, cobai, / Se împarte lumii libertate pe bucăți!” – p. 59, 60), autorul solicită salvarea de la dezastru, prin verbul incendiar păunescian: „Maestre, ce te rog… poți lua o derogare?/ Ajută-ne, doar tu ne poți scăpa de ei…/ Tu, sigur la Dumnezeu ai trecere mare, / Scapă țara asta de trădători și derbedei!” (p. 60). Este în această strofă o trimitere la intervențiile în stil pamfletar ale poetului Adrian Păunescu în Parlamentul României, pe vremea când era senator. Oricât s-ar strădui Constantin Popescu, nu reușește prin versurile sale să se ridice la nivelul maestrului invocat, chiar dacă în poezia Clipă încătușată încearcă să-l imite: „Un grup de dezaxați conduce lumea, / Pentru ei am devenit carne de tun, / Vor să servim lăcuste și greieri, / La micul dejun. // Suntem pe mâna unor führeri demenți, / Am fost lăsați singuri de către divinitate, / Nebunii sunt la butoanele lumii, / Dau foc la cetate!” (p. 73). Primul vers al strofei a doua al acestei creații, ca și primul vers al primei strofe din Istoria se repetă („Suntem pe mâna unor slugarnici”) se constituie ca ecou lavolumul de versuri Suntem pe mâna unor nebuni (Editura Păunescu, Fundația Iubirea, Fundația Constantin, 2005), semnat de Adrian Păunescu, care se deschide cu poezia ce dă și titlul opului amintit. Este o poezie invectivă, de atitudine împotriva „unor nebuni” – iresponsabili, cocoțați „în vârf de tot/ Comandă lumea idiot”. În acel volum, găsim o lume sucită, a nonvlorilor, care se maimuţăreşte, mimând civilizaţia şi progresul, o lume care se-nchină la zeul ban. Din păcate, prin versurile sale, Constantin Popescu rămâne un simplu epigon, căci ele au alura unor dări de seamă.Prin tonul său vehement și prin dorința sinceră de a trezi conștiințe, autorul se înscrie totuși într-o tradiție importantă a poeziei de atitudine. El nu se mulțumește să deplângă starea națiunii, ci încearcă să mobilizeze un sentiment de solidaritate și demnitate națională.
În plan stilistic, poezia lui Constantin Popescu se evidențiază prin adresarea directă, și ritm alert, uneori sacrificând subtilitatea expresiei în favoarea mesajului. Limbajul frust, colocvial, contribuie la impactul emoțional, dar diminuează pe alocuri vibrația lirică.
Volumul Aici e România mea reprezintă o manifestare sinceră a dragostei de țară și a dorinței autorului de a redescoperi sensul demnității naționale. Chiar dacă autorul nu reușește întotdeauna să atingă rafinamentul poetic al modelelor sale invocate, intenția sa civică este autentică și necesară în aceste vremuri tulburi.În ciuda retoricii uneori prea agresive, totuși, strădania autorului de a revigora poezia patriotică, prin volumul mai sus amintit, este lăudabilă.