AUTOTERAPIE

Mircea Druc:

În primii ani de viață eram peste măsură de rușinos.La început de cale, fiind elev la Pociumbăuţi, Zăicani și Zăbriceni (1947-1957),timiditatea mea s-a atenuat treptat.Oricine s-ar fi aflat în fața mea, dacă vorbeam tete-a tete, nu mă stingherea de fel. Însă la gândul că voi fi scos la tablă, intram în panică. Unii învățători mă lăsau în bancă, răspundeam în scris, și primeam note bune. Când mă puneau să vorbesc în public roșeam, începeam să mă bâlbâi. De serate, de adunări comsomoliste și de petreceri fugeam… Mă manifestam adeseori ca un melancolic sau ca un flegmatic. Dar conform tipologiei temperamentelor native, eu aș fi un coleric. Sau, mai curând, o combinație colerico-sangvinică ieșită din comun.Eram perceput ca un elev cutezător. Dar, fiind uneori impertinent, deveneam un pericol pentru disciplina școlară…Știam să scriu frumos, cu litere românești de tipar. Și tata mi-a încredințat o misiune importantă să-i transcriu într-un caiet gros o carte de rugăciuni. El o purtase la piept tot timpul cât a fost pe front la Oder și la asaltul Berlinului. Acum cărticica se deteriorase şi-i părea rău. Tata m-a prevenit sever: „Marcel! Te știu eu, vezi să nu adaugi nimic de la tine!…”. A fost un chin să mă abțin. Mi-aduc aminte că pe mulți îi irita tendința de a interpreta în felul meu o carte, un cântec, un film, o întâmplare din viața cotidiană sau mediul ambiant.

Am rămas recunoscător profesorilor școlii din Zăbriceni (fostul județ Hotin) care nu mi-au extirpat individualitatea. Au tolerat pasiunea mea pentru grafia latină și lecturi extrașcolare (niște cărți rămase de la consătenii mei refugiați peste Prut sau deportați în Siberia de către „eliberatorii sovietici”). Mai târziu, la Chișinău, s-au luat de capul meu kaghebiștii – niște „experți” în spălarea creierilor. Se descurcau însă cam greu. Eram deja un om de sine stătător, un nonconformist și un disident în devenire.

Ajuns student la Leningrad, m-am apucat serios de autotrening. La biblioteca universității și la fosta Bibliotecă imperială citeam în franceză, spaniolă și italiană cărți din seria „Enciclopedia omului care triumfă”. Numeroase lucrări ale Institutului de Cultură Umană din Bruxelles. Colecțiile Energie vitală, Energie mentală, Cultură fizică, Alimentație, Igienă,Elocvență. Numeroase ghiduri de „educație burgheză” editate în secolul XIX şi începutul secolului XX de către Paul Nyssens. Ceva mai târziu, m-au captivat şi doi dintre marii autori de literatură motivațională – francezul Paul Clement Jagot şi americanul Dale Carnegie.
În 1980, am absolvit facultatea de psihologie la MGU (Universitatea „Lomonosov”). M-am specializat în psihologia managementului și în psihoterapie. La Moscova am practicat și yoga după un manual de Richard Hittleman. Cu metodele acestui yoghin s-au familiarizat milioane de oameni la emisiunile TV „Yoga pentru sănătate”. Eu făcusem rost de varianta Televiziunii italiene – „Guido allo yoga pratico” de care mă folosesc și în prezent. Pentru consultații mai țin pe raft şi o lucrare clasică „Light on Yoga” de BKS Iyengar. În perioada 1986-1989, am fost angajat ca psiholog la catedra de psihiatrie a Institutului de medicină din Cernăuți, condusă de profesorul Vladimir Nicolaevici Podkamenîi. În anii 2000-2002, la Rio de Janeiro am frecventat cursurile de yoga terapie, organizate de „InstitutoBrasileiro de Medicina de Reabilitação”, obținând un certificat de „Yoga-terapeut în afecțiuni ale coloanei vertebrale”.

De două decenii încoace, Internetul dărâmă orice barieră informațională. Avem acces la toate școlile şi curentele de autoeducație. Înregistrăm o avalanșă de publicații vizând toate sferele de activitate, inclusiv autoterapia: psihologie practică, vindecare spirituală. Autorii acestor „cărți-cheie”afirmă că opera lor are menirea să ne ajute: să devenim ceea ce suntem cu adevărat; să alegem direcția vieții noastre; să ne reinventăm și să ne schimbăm viitorul; să însușim principiile stoicismului; să descoperim noi paradigme; să evităm tulburările obsesiv-compulsive; să înțelegem comportamentul uman şi efectele lui; să știm cum să ne purtăm cu persoane dificile – superiori, subordonați, colegi, clienți. Cotidianul american New York Times stabilește periodic cartea lansată recent și considerată bestseller-ul nr.1, precizând neapărat şi câte milioane de exemplare s-au vândut.
În România, editurile Eu sunt, For You, Alfa, Solteris, Curtea Veche, Herald, Trei,Adevăr Divin, Deceneu şi altele traduc operativ noile bestseller-uri lansate pe piața de carte a lumii şi inundă librăriile. Când răsfoiesc vreun exemplar lansat de aceste edituri îmi amintesc de perioada studenției mele la Leningrad: eram pasionat de autoeducație și autoterapie având prea puține surse și posibilități. Din fericire, nu mai suportăm izolarea informațională și restricțiile statului-partid din lagărul comunist. Astăzi, avem zeci de școli de autotrening. Dispunem de colecții, manuale şi ghiduri practice în toate limbile. Enumăr doar câteva: Conviviologia, Programarea Neuro Lingvistică (PNL/NLP), Sofrologia, Mindfulness, Coaching. Pe Internet sunt postate mii de cărți audio, filme și workshop-uri despre autoinstruire și autoterapie, tehnici și metode de relaxare dinamică, instrumente de identificare, dezvoltare umană și atingere a obiectivelor personale.
Am o mulțime de cunoscuți, oameni cu probleme de sănătate şi comunicare interpersonală. Când le propun exerciții de psihotrening, refuză categoric. Unii, mai habotnici, zic: „Lasă-ne, nu vrem cărți și metode din Occidentul ateu şi sodomist! Noi le avem pe ale noastre”. Fiind profesor de management și un psiholog implicat în politică, m-am convins: ceea ce contează este rezultatul remediilor oferite. Psihoterapeutul poate fi profesionist sau amator. Iar metoda poate fi științifică sau pur și simplu o procedură terapeutică cu efect placebo.Iată și diverse opinii ale unor români basarabeni și nord-bucovineni. Mărturii culese pe Internet despre modul în care ei își rezolvă problemele. Nu indic nume. Conținutul însă este autentic. Am intervenit doar cu unele semne de punctuație, adăugând în text literele mâncate.
„Am aflat ieri, ocazional, de la o persoană străina, despre Sfânta Matrona din Moscova. Ascultam ce-mi spunea doamna şi parcă s-a schimbat ceva în mine.Nu-mi venea să cred. Vreau să cer şi eu ajutor. Sfânta Matrona din Moscova, să mă îndrumi, te rog, corect, să nu mă lași, te rog, să mai fac greșeli atât de mari! Ajuta-mă, te rog, să ies din situația în care mă aflu şi să uit de această persoană! Să nu mai sufăr din cauza lui şi nici el din cauza mea.Să avem pace sufletească reciprocă. Ai grijă, te rog, de băiețelul meu, să fie sănătos şi deștept. Ajuta-mă, te rog, să-mi găsesc bărbatul visurilor mele, care să mă iubească, să mă respecte, să nu mă înșele, să-mi iubească copilul, ca pe al lui, să-mi ofere siguranță şi susținere totală. Ajuta-mă să fiu mai blândă cu părinții mei, care fac totul pentru mine şi merită tot respectul, iar eu, din cauza problemelor mele, nu-i apreciez la nivelul cuvenit. Şi iartă-mă, dacă e posibil, pentru toate greșelile făcute. Mulțumesc!”

„Ce zi minunată, ce minune! Am visat că cineva îmi dădea să-mi aleg o torță. Şi astăzi, citind despre mai mulți sfinți, m-am oprit la Sfânta Matroana de la Moscova, de care nu știam nimic. Dar cred, sper şi mă rog la Bunul Dumnezeu să mă ajute, să-mi deschidă ochii şi mintea, ca să pot afla şi despre alți sfinți. Şi tot cu ajutorul Domnului, să pot ajunge la sfintele moaște ale mai multor Sfinți Părinți. Mă rog sfintei Matroana să se roage Bunului Dumnezeu pentru noi păcătoșii, pentru sănătatea copiilor şi a tuturor apropiaților noștri. Sfânta Matroana, scoate-ne din nevoi, necazul meu îl cunoști. Amin”
„Am fost la mănăstirea din orașul Moscova, unde se află moaștele Sfintei Matrona. Pot să va spun că m-am întors de acolo cu o credință mai mare. Şi, în clipe grele, mă rog la Ea, şi întotdeauna mă aude şi mă ajută. Aș vrea să mai plec odată, dar pentru câteva zile şi să stau în incinta mănăstirii. Dacă a mai fost cineva, sau vrea să plece, poate o facem împreună?”
„În clipe grele am fost și eu, împreună cu șotul, la mănăstirea din Moscova, la mormântul Sfintei Matrona. Să fiu sinceră, am venit cu o bucurie nespusă în suflet. Şi mă rog mereu să ne ajute şi primesc ajutor”
„Oameni buni! Rugați-va! Oricât de mult nu v-ar părea că este în zadar. Eu am trăit minunea. Stăteam așezată lă masă şi am început să mă rog, în timp ce discutam cu tatăl meu. Mă rugam în gând, totodată zâmbeam, răspundeam la ce eram întrebată. Mă rugam, cu cuvintele mele, Maicii Matrona, şi m-a ascultat. Mi-a îndeplinit cererea, măcar că era ceva de rutină: așteptam un telefon… Si exact în momentul acela a sunat telefonul: bine! Îmi dau seama că pare stupid, dar spun cum a fost! Eu cred că Măicuța o să mă ajute şi mai departe în drumul meu”
Următoarea mărturie aparține, probabil, unui tânăr migrant, student sau gastarbeiter. Stilul şi topica poartă amprenta limbii ruse. Lexicul îmi amintește de primii mei amici de la Chișinău, în perioada 1958-1960, niște conaționali originari din stânga Nistrului:„Eram acasă, în Moldova, şi visam să am ocazia să vin aici ca să mă rog. Mă aflu acum la Moscova, la o jumătate de oră de drum până la mănăstirea Sfânta Matrona. Şi nu-mi vine să cred că chiar nu pot să-mi găsesc timp să mă duc. Că de fapt, stau cu lunile acasă.De două ori mi-am pus în plan şi iaca nici odată n-am ajuns. Chiar acum, în dimineața de 5 noiembrie 2011, trebuia să ajung acolo. Dar n-am ajuns, pentru că am stat toată noaptea la club. Şi-mi pare rău că-mi aduc aminte de Dumnezeu abia atunci, când El este ultima șansă. Şi chiar am nevoie de El pentru că viața, la moment, e încurcată. Chiar nu știu ce-i cu mine…Şi dau vina pe multe lucruri, numai nu pe mine. Câte odată mă rog dar nu am răspuns. Şi-mi dau seama că, de fapt, credința mea în Dumnezeu, despre care se descrie în biblie, e slabă în sufletul meu. Dar știu că există. Garantat! A fost într-o zi din viața mea o dovadă că Dumnezeu există. A fost un timp îndelungat când aveam o problemă şi nu se rezolva nici ca cum. Eram foarte disperat, că voiam să plâng. În acea seară m-am dus la biserica din centrul Moscovei şi m-am rugat din tot sufletul şi din toată inima mea. Şi a fost unica dată când am simțit că rugăciunea chiar a fost din suflet. Şi chiar în acea seară problema mea s-a schimbat radical. Luați în considerație: foarte mult contează dacă te rogi din suflet. Şi chiar nu știu cum să ajung la nivelul acesta de credință. Dar am să citez o frază foarte importantă, atenție– „Omului i se dă după credința lui”. Chiar mulți zic că da. Eu cred, mă iertați, nu vreau să judec. Dar să crezi nu pur şi simplu, dar cu adevărat.Această stadie e ceva mai adâncă. De-aș putea să-mi redau toate gândurile! Dar nu găsesc cuvintele potrivite, ca expresia să fie înțeleasă corect sută la sută. Mi-e greu. De mic sunt învățat să zic în fiecare seară rugăciuni. Şi o fac.Fiindcă așa trebuie, dar nu simt că am nevoie. În aceeași seară repet aceleași cuvinte, aceleași dorințe. O fac de parcă mă mituiesc singur pe mine. Să nu zic că nu m-am rugat. Şi dacă n-o fac îmi pare rău. Că inima şi sufletul meu dorește şi are nevoie. Doamne, ajută-mă! Dă-mi puterea credinței în Dumnezeu! Să iubesc şi să fiu iubit. Amin!” Vadim, noiembrie 8, 2011 2:13 am”.
Prin 2012, am avut o discuție de suflet cu niște tineri şi tinere de la Chișinău. Am rămas oarecum surprins de cele aflate de la acești români basarabeni: „Avem Portalul Tineretului Ortodox din Republica Moldova. Credem în Sfânta Matrona din Moscova. O purtăm în suflet şi ne rugăm, oricând ne vine greu. Unii se roagă pentru vindecare, să dea bacul, să intre la universitate, să-şi găsească de lucru, să-şi găsească jumătatea, să poată avea un copil. Dorim să ajungem negreșit la Moscova, să ne rugăm la moaștele Sfintei. E ultima noastră șansă. Numai Ea ne poate ajuta ca Dumnezeu să ne dea sănătate, putere, răbdare, înțelegere sufletească şi să-i iubească pe toți cei pe care şi noi îi iubim.
O tânără anemică, o chintesență de amărăciune, întărea spusele colegilor: „Mătușa mea citește mereu acatistul Sfintei Matrona de la Moscova. A fost iradiată, operată de cancer. Se roagă de sănătatea ei, de serviciu şi sănătate pentru fiul de la Madrid şi familia lui, de sănătatea fiicei şi a nepoțelei din Italia, cu familia, de sănătatea fiicei şi un serviciu pentru ginerele ei, în România. Dorește dragoste, suport moral de la cei trei copii, noră şi doi gineri. O pensie mărită să-i poată ajuta, să poată să-şi cumpere tratamentele lunar, să plătească toate datoriile…”.

Nu știu dacă biserica pravoslavnică admite concurența școlilor de psihoterapie, inclusiv diversele pelerinaje la mormintele sau moaștele sfinților. Recunosc, însă, că din motive lesne de înțeles, mi-am permis o doză de „prozelitism”.O inocentă deturnare a potențialilor pacienți: „Iată, am aici niște lucrări de Vasile Andru: „Rugăciuni cu puteri vindecătoare”şi„Terapia destinului”. Vi le dau cu inima deschisă şi să dea Domnul să vă ajute. Și, până să ajungeți la moaștele Sfintei Matrona de la Moscova, Iașul e la o azvârlitură de băț. Vă puteți ruga şi la moaștele Cuvioasei Parascheva. Sărbătoarea acestei sfinte este la 14 octombrie. Și totodată Hramul Catedralei Mitropolitane din Iasi – o manifestare creștina de amploare. Peste 1 milion de pelerini vin anual la Iasi să se închine la sfintele moaște. După ce ating moaștele,pelerinii se simt mult mai liniștit sufletește. Când se termină Serviciul divin, Primăria organizează masa pelerinilor, unde se servesc mâncăruri tradiționale. In ultimii ani, alături de moaștele Sfintei Parascheva, au mai fost aduse şi moaște ale altor sfinți, cum ar fi: Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Nectarie de la Eghina și Sfântul Andrei… Și mai cred că nu strică să ții pe noptieră măcar o carte de autori precum Joe Dispenza, Eckhart Tolle, Louise L. Hay, Neale Donald Walsch, Ilie Cioară și alți îndrumători spirituali moderni de origini diverse, inclusiv autohtoni.

Toate bune şi frumoase! Dispunem, așadar, de cele mai sofisticate mijloace de autoeducație, fizică şi psihică. Intervin pe Internet şi cohorte de vloggheri care au un răspuns pentru orice suferință. Iar industria farmaceutică recomandă celor traumatizați şi angoasați mii de remedii. Facem rost de ele şi începem lupta cu noi înșine.Însă mie, personal, îmi sună în urechi Ilfautsavoir (Trebuie să știm),un șlagăr lansat în 1961 de Charles Aznavour (peste 100 milioane de discuri vândute). În tinerețe eram total de acord, ca și acum,cu celebrul cântăreț, compozitor şi actor francez: în orice situație ne-am afla, trebuie să știm ce avem de făcut. Şi, desigur, să procedăm cum se cuvine. Dar, tot el, la orice sugestie comportamentală, dă replica disperată:„Mais moi, je ne sais pas ! Mais moi, je ne peux pas !” (Dar eu, nu știu! Dar eu, nu pot!).
E foarte greu, vorba cântecului meu preferat, să te schimbi. Libertatea, pe care o prețuiesc mai mult ca orice, este prețul unei vigilențe eterne. Dar se mai întâmplă uneori să pierd autocontrolul. Şi din nou îmi vine greu să suport politicăria, ceremoniile, protocolul, recepțiile, sindrofiile şi alte manifestări și ritualuri mondene. Atunci recidivează și timiditatea, angoasa şi alte stări stresante.În consecință, decât să vorbesc în adunări, la TV, prefer să dezvolt subiectul ca în adolescență, cu stiloul în mână (acum, cu tasta computerului). Recunosc astfel, că lupta mea de o viață, cu mine însumi, continuă la infinit, sub aceiași deviză din anii de studenție la Leningrad – „Ajută-te și Dumnezeu te va ajuta”. Și mă ajută căci practic autoterapia.
Marcel, timidul din copilărie, a ajuns treptat să comunice fără emoții cu orice persoană, de rang oricât de înalt. La Moscova şi la Chișinău, la Cernăuți şi la București m-am împăcat de minune cu studenții mei. Destinul m-a impus și am vorbit(fără prea mare trac)la mitinguri, în parlament, la radio şi TV, în ședințe și adunări adesea cu mulțimi vădit ostile. Cu acestea vorbesc sincer, pe un ton de încredere. De parcă aș sta față în față cu un singur interlocutor, contând pe bunăvoința, pe receptivitatea şi onestitatea acestuia. Felul meu de a fi mi-a cauzat atâtea neplăceri în viață! De atâtea ori un crâmpei de frază, un gând neterminat au fost întoarse pe dos, cu intenţii denigratoare, de către inși ranchiunoși, adversari politici sau pur şi simplu cârcotași. Dar, cu certitudine, temperamentul meu colerico-sangvinic era inadecvat unei cariere de politician. Mai ales în tranziția la o democrație specifică unui început de mileniu, marcat de crize și cataclisme.Totuși, cred că am reușit și eu câte ceva, în ajunul revoltei națiunilor captive în Imperiul sovietic, în haosul opțiunilor și vidul ideologic din întreg spațiul românesc.

București, iunie 2024.