„Un trădător unionist”
Mircea Druc-
Uneori, în public, se întâmplă ca cineva să-și aducă aminte de mine: „A! Domnu Druc!? Ce se mai aude cu Unirea?”. De regulă, răspund scurt, păstrând un aer serios: „Domnule, vă divulg un mare secret: Unirea, de facto, s-a făcut!”. Și evit să mai discut despre Unire…Când sunt întrebat de ziariști ce cred eu, („ca moldovean din stânga Prutului, fost prim-ministru la Chișinău”), despre cel de al doilea stat românesc,devin persiflant. Și zic, răzând: în percepția mea, acest stat reprezintă un indiciu al dificultății de înțelegere. Este ca un „vițel la poartă nouă”.Întors de la păscut, vițelul nu mai recunoaște curtea în care să intre, căci între timp poarta a fost înlocuită. Evident, în august 1991, el nu a mai recunoscut-o. Și vițelușul,blând prin definiție, și fiind păscut de liderii agrariano-comuniști, de președinții Snegur, Lucinschi și Voronin, a tot supt la două vaci. Și i-au crescut copitele, coarnele și a devenit bou. Și asta e soarta boului, vițel adult, să stea la poarta noului nițel mai mult. N-are decât să stea.Mult și bine, căci Providența are răbdare… Alteori,descumpănit, zic: poate că cele șase județe basarabene (alias „Republica Molotov”)or fi, mai curând, un „Dănilă Prepeleac”. Păcălitul acela de țăran, devenit până la urmă simbolul ingeniozității! Dumnezeu știe…
Pentru a elucida corect situația actuală din teritoriile răpite în 1940, ar fi utile memoriile veteranilor mișcării de eliberare națională.În ajunul destrămării Uniunii Sovietice NOI, unioniștii basarabeni și nord-bucovineni, eram puțini și singuri. Militanții unioniști, intelectualii, scriitorii, aderenții Frontului Popular din Moldova, erau atacați vehement. Mulți unioniști au plătit cu viața.Pe această temă, o cunoscută jurnalistă din Basarabia a publicat „Lista eroilor neamului nostru a căror moarte trezește și astăzi mari semne de întrebare”. Citez din investigația jurnalistei: „Ziua de 27 martie, care iată în România a fost declarată Sărbătoare Națională, este un bun prilej să ne amintim, să cinstim personalitățile neamului românesc, cei mai înflăcărați promotori ai Unirii și care, din păcate, nu mai sunt în viață, decedând în condiții cel puțin suspecte. Unii în accidente rutiere misterioase, alții subit sau răpuși de cancer. Sistemul sovietic, KGB-ul a avut mare „grijă” ca aceste decese să pară firești și nevinovate…” (Elena Robu. „Au promovat Unirea și au murit în condiții suspecte”, publicat în România Breaking News – RBN din 14 martie 2017).
În RSSM, KGB-ul mi-a dresat un „dosar de naționalist” încă din 1959.Cât am fost deputat și premier, clanurile mafiote de pe ambele maluri ale Nistrului, aderenții Interfrontului, mă anatemizau pentru românism. Ei mă mai acuzau și de toate tarele tranziției de la economia planificată centralizat la cea de piață liberă. În 1990, editorialistul revistei moscovite «Власть» întreba retoric: „Așa fel de cadre a pregătit puterea sovietică pentru republicile unionale!? Bunăoară, noul Președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM, absolvent a doua universități de stat din Leningrad și Moscova. A mai făcut si aspirantura la zi la Institutul Americii Latine al Academiei de Științe a URSS. Nu se compara cu ceilalți conducători moldoveni, care au terminat doar Institutul agricol din Chișinău. Ei bine, acest Druc este un trădător unionist, fanatic si periculos… Asta-i mulțumirea ca i-am eliberat pe moldoveni de sub ocupația fasciștilor germano-romani!?”. La Moscova, Tiraspol și Comrat, exponenții lumii ruse, stataliștii moldoveniști și mass-media aservită mă etichetează drept „acolit al FPM”,„naționalist agresiv” și „trădător unionist”.
Inițial, cel care a dat startul ostracizării guvernului Druc a fost Aleksandr Kasatov, corespondentul săptămânalului „Коммерсантъ”. În iunie 1990, mi-am dat seama de stratagema Centrului. Ziaristul moscovit a interpretat rolul unui scamator: a scos demonstrativ un iepure dintr-o șapcă veche imperială și a creat din mers o „legendă” – „Друк и молдаване жаждут крови!» („Druc și moldovenii sunt setoși de sânge!”). Astfel, noua publicație centrală care, chipurile, promova perestroika, glasnosti și economia de piață, a declanșat în mass-media revanșardă de la Moscova, Tiraspol și Chișinău o campanie de demonizare a lui Mircea Druc.
Afirmația mea vizând decizia moldovenilor de a continua neabătut reformele democratice a servit drept semnal de atac. Ziarul „Молодежь Молдавии” a preluat integral, la 26 iunie 1990, articolul din „Коммерсантъ”. Stigmatul lui Kasatov a fost vehiculat în mass-media rusă și ucraineană. Desigur, n-am crezut niciodată că a fost în joc doar naivitatea sau rea voința tânărului ziarist Kasatov. Ceva mai târziu, Ei aveau să-și expună tranșant punctul de vedere. Și media-minciună s-a transformat cu timpul în verdict: „Mircea Druc, un fanatic unionist (adept al reunirii cu România), ales prim-ministru în mai 1990, amenința deschis rusofonii, promițându-le că va transforma republica în Ulster, Nagornîi Karabah, Liban, dacă se vor opune în continuare românizării”.
Odată cu prăbușirea Imperiului ideocratic bolșevic s-au modificat și confruntările ideologice clasice (comunism, fascism, nazism, liberalism). Natura conflictelor mondiale se schimbă și se amplifică. Ele căpătă caracterul adversității între culturi și civilizații diferite. Războaiele ruso-moldovean, ruso-cecen, ruso-georgian, ruso-ucrainean confirmă teza că etnia prevalează ideologia. La început de mileniu, trăitorii pe Terra invocă mai întâi identitatea națională (sunt român, ucrainean, rus, iacut, cecen, tătar, bașkir, kazah, kalmâc), lăsând deoparte identitatea ideologică și religioasă. Ca„unionist fanatic”, urmez în continuare deviza: „Cugetă şi acționează ca şi cum România ar fi reîntregită în Dacia lui Zalmoxe!”. Un principiu pe care l-am formulat în 1991. Atunci Unirea nu a fost decretată, ca în 1918. Dar acum Unirea se construiește. Încet, sigur, durabil. Prin prisma ochelarilor mei constat: în ultimii 30 de ani, calitativ şi chiar cantitativ, am reușit mai mult decât în cei 21 de ani, când Basarabia era în componenta României regale. Asta nu înseamnă că reușitele noastre nu ar fi fost cu mult mai substanțiale și evidente, dacă ne-am reunit administrativ, de jure.
După puciul din august 1991, RSSM a devenit RM. Însă, Ei împărățesc aceeași gamă a valorilor, specifică mentalități de Homo sovieticus.Viziunea și aspirațiile descendenților „eliberatorilor” au rămas neschimbate. Și propaganda antiunionistă s-a intensificat. La Chișinău, diverse publicații agită lumea internauților, provoacă zâzanie între cititori, reaprinde dispute cu o tematică aparte: proiectul Moldova Mare, „conflictul armat din 1992”, rusa a două limbă oficială în RM, multiculturalism, nefericirea găgăuților, Lumea rusă și Pax Russica, mediafrenie și pobedobesie. Ei atacă frecvent în cheia clasică a consacratei stratageme sovietice, alias „Спецпропаганда”. Drept exemplu – un website de limbă rusă enews.md din Chișinău, fondat și condus de Iulia Semionova. Această mercenară a războiului informațional-psihologic avea un comentator de serviciu pre nume Alex, care interpreta negativ orice material despre România. O coincidență interesantă: tot Alex îl cheamă și pe anonimul care comenta orice articol referitor la unionism, apărut în adevărul.md – o publicație română contaminată de statalism moldovenesc.
Iulia Semionova a promovat opinia lui Alex: „Cine i-a permis odiosului premier să bată câmpii cu Unirea!? După logica acestuia, Centrul ar fi trebuit să ridice lăbuțele în sus, să capituleze, dându-se pe mâna lui Mircea Druc, fără să întreprindă niște acțiuni întru apărarea unei țâri, ca Măreața Uniune Sovietică. Centrul nu putea ceda în fața cutezanței unui сукин сын! Într-adevăr, individul acesta nu merită pedeapsa cu moartea prin împușcare, merită să fie executat prin spânzurare» (www.enews.md, 14.02. 2011).Indiscutabil, Centrul imperial nu putea să capituleze. Retrospectiv, într-o asemenea abordare a „relațiilor frățești” între Moscova și Chișinău, am putea admite că și Ei, într-un fel, au dreptate.Centrul,bineînțeles, era obligat să întreprindă niște acțiuni pentru a salva Imperiul. Dar Periferiile nu mai puteau să suporte captivitatea… Luați aminte cu câtă degajare, sigure de sine, progeniturile „eliberatorilor” și ale judecătorilor bolșevici din „troicile” NKVD pronunță sentințe capitale! Am urmărit și campania contra ucraineanului Serghei Ilcenko, jurnalist și politolog, fost deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol. Un adevărat atac media, declanșat de aceeași Iulia Semionova, animatoarea „Asociației jurnaliștilor rusolingvi”.
Ziarul „Деловая газета” („DG”, 14 decembrie 1995) publicase un interviu cu ex-premierul Mircea Druc. Redacția l-a intitulat – „Sunt un român din județul Bălți”. Imediat, ca la comandă, un tânăr „patriot moldovean și statalist”, dădea replica în ziarul „Pământ şi oameni”, organul Partidului democrat-agrar, atunci la putere: „Revelațiile românului din județul Bălți”. Un libel specific pentru perioada când nomenclatura agrariană revanșardă stigmatiza idealurile unioniste. Autorul semna cu pseudonimul Dorin Câmpeanu, ortografiat cu „î”. Citez:„De un lucru nu poate fi învinuit fostul premier – de lipsă de consecvență. Persoana care a deținut a doua funcție ca importantă în Republica Moldova nu o consideră drept stat şi nu acceptă deloc independența şi suveranitatea ei, el vede Moldova numai în calitate de provincie a statului vecin. Scopul activității sale, după cum declară el, îl constituie restabilirea României în frontierele anului 1940. El nu s-a schimbat deloc față de timpurile în care a avut loc ascensiunea sa spre putere. Declarațiile lui sunt la fel de categorice, el vădește același spirit aventurier în politică şi aceeași deprindere de a arunca, din când în când, o privire cochetă, plină de semnificații, în oglinda istoriei. Chiar de fotografiat se fotografiază într-o manieră provincială, numaidecât cu o anumită „semnificație”, având pe fundal harta României. Uneori, în mijloacele de informare în masă, el, probabil, în virtutea inerției de gândire, mai este numit şi azi părintele spiritual al națiunii. În legătură cu aceasta putem spune un singur lucru: dacă e să ai un asemenea „părinte” nu-ți mai trebuie dușmani. Cât privește jocurile geopolitice de-a „România Mare”, nu trebuie să uităm următoarele: hărțile își schimbă culoarea numai cu sânge. Dar sângele pentru asemenea „personalități” ca dl. Druc (şi el a demonstrat acest lucru pe când era Prim-ministru al Moldovei) nu valorează mai mult decât sucul de tomate”.
Firește, interfrontiștii de la Chișinău, Tiraspol și Comrat, nu se puteau înțelege cu un frontist ca mine, stigmatizat drept „trădător unionist”. E la nave va… Gâștele colhoznice alarmate, continuă atacul: „În decurs de două decenii a așa zisei democrații, am avut de toate, în afară de voință politică, presupunând o ideologie statală şi guvernamentală. Cine, în componența guvernelor precedente, a purtat răspunderea pentru această ideologie!? Nimeni! De aceea s-au dus de râpă toate guvernele.Căci, lipsite de voință politică, acestea au fost mâncate de rugina românismului, pe care Mircea Druc a depus-o în fiecare structură! Atâta timp cât în guvern vor mai fi părtași de-a lui Druc, Țara Moldovei va naviga în derivă, adică va merge în direcția nicăieri». (Andrei Hropotinski. „Voință politică, domnilor cârmuitori!”, gazeta „Moldova Mare”, nr. 8, marți, 25 martie 2009).
Mă întrebam atunci la ce bun atâta văicăreală pamfletistă!? Ei au avut destule șanse. La Chișinău, în februarie 1994, nomenclatura nostalgică după URSS a pus din nou mâna pe întreaga putere.Vasile State şi Andrei Hropotinski, doi proeminenți ideologi ai moldovenismului, au purces cu elan bolșevic la eradicarea „zgurii românismului”, acumulată de odiosul Druc. Parlamentul lui Dumitru Moţpan, guvernele Andrei Sangheli şi Ion Ciubuc le-au creat condiții optime. Le-au dat bani pentru ziarul „Pământ şi oameni” şi alte mijloace mass-media, antiunioniste şi românofobe. În ascensiune, partidul lui Vladimir Voronin le acorda susținere pe toate căile posibile. Revenind la putere, comuniștii au manifestat o voință politică exemplară. Şi, în două mandate consecutive, Mark Tkaciuk, „cardinalul din umbră” al președintelui, ideologul comuniștilor din Republica Moldova, a tradus în viață chiar „ideologia statală şi guvernamentală”, jinduită de Ei.
Din câte țin minte, Valeriu Daraban, Ion Mahu, Valeriu Andronic, Anatol Furtună, Ivan Mezunski, Nicolai Makarov, Vasile Sârbu, Victor Leucă, Petru Tabuică, Valeriu Furdui, Semion Russu, Valeriu Zănoagă, Ion Ursu făceau parte din cohorta de ofițeri ai KGB-ului RSSM. Lista ar putea fi completată. Din rândurile veteranilor KGB, FSB, SIS și MAI s-a format o nouă mișcare antiunionistă „Salvăm Moldova”. Din start, în spatele acestei mișcări rusofile s-a aflat și un președinte al RM, emblematicul Igor Dodon, „omul Kremlinului”.Scutierul său – Vlad Bătrâncea, cel care a rupt demonstrativ la tribuna Parlamentului harta României Reîntregite, a ținut un discurs patriotic la adunătura de lansare a Mișcării. Mă întrebam dacă teribilistul deputat socialist o fi cumva o rudă de-a tovarășei Vera Bătrâncea, care activa în cadrul KGB-ului RSSM prin anii 70?…
În 1991, un grup de români basarabeni, de asemenea foști colaboratori ai serviciilor secrete ale RSSM,condamna vehement tentativa KGB-ului „de a compromite și submina autoritatea unor lideri politici, de a dezbina mișcarea democratică și de renaștere națională”. Citez dintr-un articol semnat de acest grup de patrioți: „De ce, să zicem, Ministerul nou-născut al Securității Naționale, adică conducerea lui, n-ar publica listele oamenilor de bună credință din republica noastră, care au avut de suferit în urma persecuțiilor și așa-ziselor profilactici preventive indicând și numele colaboratorilor securității direct vinovați de asemenea fărădelegi și încălcări ale dreptului omului!? Explicația e simplă. Nici unul din ei n-a fost pedepsit. Iar cei mai odioși… fie că și-au păstrat posturile fie că au fost avansați. A sosit timpul ca această organizație străină poporului nostru să fie complet lichidată. Sperăm că Parlamentul Moldovei se va ocupa în sfârșit de această problemă în timpul cel mai apropiat și în modul cel mai hotărât. În situația în care se află republica noastră, toleranța față de crimele KGB-ului ne poate costa scump. Monstrul e rănit și de aceea este mult mai agresiv și mai periculos”. („Păzea, KGB-ul se purifică!”, ziarul „ȚARA”, decembrie 1991, nr.50).
Ion Mahu, un proeminent „patriot moldovean-statalist”, șef al contraspionajului în cadrul SIS, s-a ocupat, în mod special, de fabricarea diferitor dosare. Antioccidental și românofob înverșunat, el acuză frecvent diferite persoane că ar fi agenți ai serviciilor secrete din România. Mahu, conform presei, ar fi fost implicat și în pregătirea acțiunilor de destabilizare a situației din republică după alegerile parlamentare din aprilie 2009. El mai are și „rude la Ierusalim”. Cică unchiul său este general al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB). După ce a ieșit la pensie, acesta oferă consultații structurilor de forță ruse pe „direcția moldovenească”.
La 8 septembrie 2011, Ion Mahu,a lansat la Tiraspol o scrisoare deschisă. Citez, traduse din rusă, pasaje din „analitica” fostului ofițer KGB și SIS, expusă pe pagina electronică a Agenției „РИА Днестр”:„În 1989, până la obținerea independenței, au început schimbările rapide în structurile KGB ale RSSM. Ofițerii au fost primii care au prevăzut venirea la putere a naționaliștilor. Atunci s-au transferat la Moscova 20, iar la Kiev 25 de profesioniști. Unii au ajuns generali ai serviciilor de informație. La 9 septembrie 1990, KGB-ul a fost transformat în Ministerul Securităţii Naționale. La scurt timp, premierul unionist Mircea Druc l-a promovat în funcția de ministru pe Tudor Botnaru. Druc știa perfect pe cine investește. Ei se cunoșteau încă din timpul dosarelor și proceselor Usatiuc – Ghimpu – Şoltoianu. Prin formarea noului serviciu secret, conform planului Druc, s-a declanșat al doilea val de plecări. Agenții au început să plece spre armata națională, în servicii speciale paralele, în societăți de securitate pentru bănci şi alte firme particulare…
Druc avea grijă ca naționalismul şi românismul să pătrundă în structurile ministerului. De fapt, exact aceasta era misiunea lui principală: să pregătească serviciile speciale ca acestea să renunțe la funcția de apărare a statului. Să facă în așa fel ca serviciile de informație şi contrainformație să nu împiedice românizarea republicii. Însă, colectivul nostru rămânea încă un întreg monolit…O coloană vertebrală a adevăraților patrioți care au ținut piept puternicului atac al serviciilor secrete din state străine. Acești ofițeri au format un zid de apărare contra tendințelor revanșarde ale României, care a vrut să lovească Moldova după prăbușirea Uniunii Sovietice. De acea speranțele lui Druc, în general vorbind, nu s-au încununat de succes. După debarcarea lui Druc a fost numit un nou ministru – Anatol Plugaru. Dar revenirea serviciilor în făgașul lor firesc a fost posibilă odată cu numirea în funcție a generalului Vasile Calmoi. Frontul Popular din Moldova, în plan politic, a fost anihilat. Pe timpul lui Calmoi problema naționaliștilor din „contingentul Druc” a fost rezolvată definitiv, în mod practic”.
Colonelul Ion Mahu coordonează activitatea foștilor ofițeri KGB. Echipa sa fabrică dosarele „dușmanilor norodului moldovenesc” și le înmagazinează într-o bancă de date on line intitulată „Iudele Moldovei”. Lista neagră cuprinde adevărate personalități basarabene, din cele mai diverse domeniul de activitate. O broșură cu aceeași denumire a fost editată și difuzată de „Adunarea constituantă a mișcării populare Salvăm Moldova”, care luptă cu „încercările fără precedent de românizare a Republicii Moldova și cu riscul înalt de pierdere a identității naționale, limbii și istoriei”. Nu știu dacă marii „patrioți al Moldovei” au demarat, pentru orice eventualitate, și refacerea infrastructurii unui mini-gulag de tip bolșevic. La o adică, poate că nici nu-i preocupă ce vor face cu „trădătorii unioniști”.Cei care militează pentru unirea Republicii Moldova cu România ar putea fi exterminați pe loc. Sau deportați dincolo de Ural. Kremlinul e disponibil oricând să acorde ajutor frățesc.
Scriitorul Alexandru Vakulovski a lansat o sintagmă sugestivă „dodoniștii și stataliștii”, completând astfel mijloacele stilistice ale mass-mediei din întreg spațiul românesc. Tot el consideră o mare onoare faptul că „mancurții, spălați pe creier” l-au inclus în lista neagră, care „cuprinde nume marcante ale culturii noastre”. În catastiful „Iudele Moldovei” figurez și eu, fapt care mă onorează… Cunosc polemica de secole privind ,,posibila reabilitare a lui Iuda, unul dintre apostolii cei mai stimați, calomniat că l-ar fi trădat pe Isus”. De exemplu,Ferdinando Petrucceli della Gattina, Jorge Luis Borges, Juan Bosch revizuiesc tradiția biblică despre acest personaj „prezentându-l ca victimă a unei interpretări eronate a evenimentelor istorice”. Iar pentru gnostici trădarea semnifică un act sacru deoarece Iuda a îndeplinit cerința lui Isus Cristos de a fi trădat, integrându-l în destinul său. Căci Iuda a contribuit astfel la eliberarea de corp a Sfântului Spirit.În tot cazul, versiunile literare și cinematografice converg în ideea că fără Iuda nu există Creștinism. ,,Trădarea” lui Iuda rămâne una dintre istoriile cele mai controversate ale Creștinismului…. Am locuit la Rio de Janeiro chiar alături de Catedrala Sfântul Iuda. Uneori, duminica, asistam la serviciul divin, după care discutam cu enoriașii despre Iuda, un ,,revoluționar și conducător al rebeliunii contra Imperiului Roman”. Un adevărat erou al luptei de eliberare națională a iudeilor.
Astăzi, în comparație cu epoca rebeliunilor iudaice, problema supraviețuirii statelor și națiunilor depinde de rezultatul confruntării dintre două forțe mondiale diametral opuse „Internaționalismul artificial”și„Naționalismul natural”. Fiind una din principalele ideologii clasice, Naționalismul reprezintă o constantă istorică concurând cu Liberalismul și Socialismul. În ultimul deceniu, Mișcarea New Age și Utopia Casei Comune a Unității Cosmice promovează ostentativ Pacea și Iubirea. Aceste stratageme ale Imperiului, animate de Creștinism timp de două milenii, provin din credința hindusă – „Ego-ul individual este una cu Ego-ul universal”.Concomitent, neo globalismul consumist, universalismul mason și internaționalismul neo comunist caută să fructifice Paradigma Holistă și Conspirația Vărsătorului. Drept ilustrație a propagandei acestor forțe transnaționale ar putea servi, de exemplu, Fundația Telos Word-Wide cu Noua Lemurie. La fel și avalanșa, pe toate meridianele, a publicațiilor ezoterice despre „mesagerii extratereștri”. Iar în condițiile specifice ale spațiului românesc suscită interes, printre alte numeroase lucrări, „Viața pe Geea – Cartea-apel al Confederației Galactice către civilizația terestră transmisă prin Misiunea România” (Casa Editorială Solteris, 2024).
NOI, românii din teritoriile ocupate, am trăit dramatic un experiment politic, social, economic și spiritual. Experimentul a format numeroase aspecte ale culturii noastre politice și civice. Limbajul și tiparele comportamentale, dominante în defunctul Imperiu ideocratic bolșevic, persistă și viciază formarea unei conștiințe pure a națiunilor eliberate; influențează socializarea generației în creștere. Tinerii din fostele colonii sovietice, fără să-și dea seama, continuă stereotipul gândirii predecesorilor. Orice persoană din spațiul ex-sovietic, chiar dacă nu a mai apucat să trăiască în comunism, este, într-o anumită măsură, un Homo postsovieticus; un nou tip antropologic, un mutant. Din diverse motive el nu reușește să abandoneze realitatea sovietică. Conștientul și subconștientul său extrag repere, întrebări și răspunsuri dintr-o lume care nu mai există. În cazul națiunii române, mă refer la niște complexe mentale specifice. Este vorba despre concepte, mituri sau meme preluate de la Homo sovieticus de către moldovenii/românii și rușii de profesie din Republica Moldova.
Comparativ cu perioada 1989 – 1991, barierele în calea Reunirii sunt mai multe, însă mai puțin rezistente decât cele ruso-sovietice. Componenta unionistă cea mai vulnerabilă atunci era Bucureștiul: evenimentele de la Târgul Mureș, mineriadele (astăzi pe rol la tribunal), dezindustrializarea galopantă, privatizarea frauduloasă şi pericolul scenariului iugoslav… Iar politicienii de la Chișinău, în 1991,au ratat soluția Unirii din cauza clanului agrarienilor cărora li se stricau pătlăgelele în vagoanele aglomerate la stația Revaca („amazoanele în ștrampi” din batalionul lui Smirnov blocaseră calea ferată la Tiraspol). Astăzi, clasa politică de la Chișinău riscă să piardă din nou trenul din cauza scumpirii gazelor și a fugarului Ilan Șor. Acesta speră să câștige viitoarele alegeri cu bani murdari și suportul Kremlinului.El și-a lansat deja sloganul electoral:„Победа! Шористы доконаютуников и ПАС!” (Victorie! Șoriștii extermină unioniștii și PAS!”.
Indiscutabil, destinele Reunirii nu depind de Șor, Guțul și Putin, ci de voința elitelor din Republica Moldova şi România. Haosul opțiunilor geopolitice şi mafia economică transnațională din Basarabia reprezintă obstacolul principal. Și, bineînțeles, sunt de asemenea bariere serioase luptele intestine în legislativulși executivul României, degradarea politicului și inconsistența doctrinară a partidelor. Dar tânăra generație din întreg spațiul românesc, susținuți de românii din jurul actualului Stat Român și din diaspora, vor escalada toate barierele în calea Reîntregirii Patriei tuturor românilor.
Merită menționat un fenomen pe care eu îl numesc „Sindromul basarabean”. În plan istoric, cronicarii moldoveni primii au debutat drept militanți unioniști, deșteptând conștiința unității de destin. A intrat apoi în scenă magistral Transilvania, prin Școala Ardeleană. La războiul de independență, au mers la sacrificiu „curcanii” moldoveni și „pandurii” valahi. Prima generație de aur a realizat Unirea Moldovei și Munteniei, la 1859. A doua generație de aur, la 1918, a unit Basarabia, Bucovina și Transilvania cu Patria Mamă România. Iar acum este rândul Basarabiei să devină treptat forța motrice a românismului. Elitele culturale din spațiul pruto-nistrean sunt mai geto-daciene și mai zalmoxiene decât elitele din celelalte provincii istorice. Românii basarabeni sunt dinamici, creativi. Și, un lucru foarte important, ei, precum balticii și nord caucazienii,nu se tem de ruși.
Venerabilul profesor universitar Ion Coja, scriitor, autentic om politic, a publicat pe 31.08.2013 în „Doctrină naționalistă” un articol intitulat „Școala Basarabeană a iubirii de Neam” din care citez: „Dacă vorbim de o Școală Ardeleană, cu rolul ei decisiv în istoria noastră, școală prin care cu toții ne-am românit și mai mult decât eram, apoi se poate vorbi și de o Școală Basarabeană, cu același rol istoric, de fortificant al românismului la ceas de cumpănă! De restriște și de răscruce!… Iar dacă stăm să judecăm lucrurile cu bucuria de a descoperi către cine mai avem motive de recunoștință, este timpul să identificăm în cultura și istoria noastră un capitol pe care l-am trecut prea ușor cu vederea: Școala Basarabeană! Firește, în alți termeni, cu specificul ei, și mai ales cu data ei de funcționare, alta: epoca contemporană! Cunosc mulți basarabeni, dar descopăr mereu alte și alte temeiuri pentru încredințarea că rolul Basarabiei în istoria Neamului românesc aparține mai ales viitorului!”
Dar să revin la „trădătorul unionist”. În 1998, regretatul Claudiu Iordache, o conștiință națională pură, scriitor, unionist intransigent, constata: „Mircea Druc avea să fie primul şi ultimul președinte al Consiliului National al Reîntregirii. Viața sa, o parte activă în umbra Imperiului Sovietic, o alta, ca român stabilit la București – o asumare extremă a condiției ingrate de a fi român cu adevărat. Fost prim-ministru al Moldovei în 1990-91, Mircea Druc nu a convins Puterea de la București să treacă de la declarații de intenții la realizarea Reîntregirii. Izolat în indiferența cosmopolită a capitalei României, ultragiat continuu în trecutul său, ținta serviciilor secrete rusești, abandonat adesea de „frații” de dincolo şi de dincoace de Prut, Mircea Druc, candidat la Președinția României în 1992, cunoaște astăzi arsura indiferenței ori ingratitudinii românești”.
Aici e cazul să fac o precizare principială: nu am primit din nici o sursă vreo compensație personală. Și nu aștept din partea nimănui gratitudine pentru credința într-un ideal. Mă consider un simplu cetățean român (fost cetățean sovietic). România a făcut și continuă să facă posibilul pentru noi, românii înstrăinați, din Basarabia, Nordul Bucovinei, Ținutul Herța și de pe alte meleaguri. În tot cazul, eu personal nu am avut, nu am și nu voi avea pretenții. Am făcut prea puțin pentru România fiindcă nu am o altă armă decât speranța și credința nestrămutată în idealul Reîntregirii. Mulțumesc mereu lui Dumnezeu că există România. Dacă aș fi fost evreu îi mulțumeam lui Iahweh fiindcă există statul Israel.Am jurat credință Patriei mele (Carpaților, Dunării, Nistrului, Tisei și Mării Getice). Am urmărit mass-media care relata acțiunile întreprinse în Republica Moldova de către domnul Traian Băsescu și echipa sa. Speram că va reuși mai mult, fiind omul care nu a pierdut nici o bătălie politică, în comparație cu Mircea Druc – „un mare campion al pierderilor”, cum l-a numit regretatul deputat, talentatul jurnalist și poet basarabean Boris Vieru.
Eu nu am decât cetățenie română.Cuget și acționez ca și cum Patria mea România ar fi reîntregită de jure și de facto.Eu nu mai sunt un militant unionist tradițional… În viziunea mea, Unionismul este un fenomen panromânesc; el nu are culoare politică, nu este de dreapta sau de stânga (liberal sau conservator, comunist sau fascist); el nu poate fi monopolizat de vreuna dintre numeroasele religii existente. Unionismul românilor reprezintă: o enigmă istorică şi lingvistică; un sistem de cugetare şi meditație; un ansamblu de evocări şi practici; un cod comportamental sui generis; memoria generațiilor de eroi români; calea noastră de la vis la realitate. Unionismul nostru este un drept natural al traco-geto-dacienilor de a fi în spațiul lor ancestral: în Carpați, la Nistru, la Tisa, la Dunăre şi la Marea Getică… Astăzi,nu-mi rămâne decât să urmăresc pe Internet confruntarea RF-RM, războiul ruso-ucrainean,dezbaterile politologilor la Moscova, Kiev și Chișinău, desfășurarea referendumului,alegerile prezidențiale și parlamentare în cele două state românești.
În concluzie: După ieșirea din Imperiul ideocratic, timp de peste trei decenii, agențiile de presă ruse și ucrainene, mass-media statalistă-moldovenistă vehiculează provocator aceleași minciuni. Din cauza repetării excesive la Moscova, Kiev, Chișinău, Tiraspol și Comrat, stigmatizările de genul „naționalist agresiv”, ,,trădător unionist”, ,,acolitul FPM”, ,,sângerosul premier”, ,,călăul Republicii Găgăuțe”, au devenit niște expresii banale, lipsite de sens. Rămâne pe agendă eterna întrebare a intelighenției ruse: Ce-i de făcut?În fond, ca și în perioada 1990-1991, ne confruntăm cu eterna problemă a luptei de clasă și a luptei naționale: Кто кого?Care pe care?
Abraham (Avrum) Burg, un controversat om politic israeliano-francez, într-un interviu publicat în iunie 2007, mărturisea: „Timp de mulți ani, am trăit cu frică: ce vor spune oamenii despre mine? Un moloh m-a condus în direcții eronate, pe calea marelui abis între EU-l interior şi EU-l exterior. Astăzi, accept doar propriul adevăr. Sunt împăcat, în armonie cu mine însumi. Mi-am încheiat socotelile cu lumea şi nu voi începe s-o reeduc”. Dar eu, Mircea Druc – „un controversat om politic român”, ce pot să mai zic? Doar atât: am renunțat să mai convertesc la unionism niște idioți utili, nostalgici după URSS, și moldoveni stataliștii complexați.
Totuși, dacă sunt întrebat care ar putea fi calea ieșirii Republicii Moldova din impas, răspund: ACUM, unica soluție este îndeplinirea impecabilă a condițiilor impuse de Uniunea Europeană pe parcursul negocierilor de aderare. Totodată, este imperios necesar și decisiv: o sincronizare a strategiei și tacticii Chișinăului și Bucureștiului; interferența și transplantul în activitatea operativă a tuturor structurilor celor două state românești – Republica Moldova și România. Înfrățirea Chișinăului cu Vilnius, Riga și Tallinn, adoptarea strategiei și tacticei celor trei state baltice în confruntarea cu agentura kremlineză. În caz de emergență sau tergiversare a integrării RM în UE, să fie declanșat principalul mecanism salvator: votarea concomitentă în parlamentele de la Chișinău și București a REÎNTREGIRII administrative, de jure, a PATRIEI noastre comune ROMÂNIA.
București, mai 2024