CE DORESC EU, O , MAICĂ, ROMÂNIE

MIHAI CIUBOTARU –

Nu voi surle și tobe bătând
În lumea eternității mele
Nici vrafuri de tomuri de cărți
Ce mă slăvesc ca pe un zeu
Zădarnic vă zbateți, voi,
Să intrați pe poarta gloriei
Ridicându-mi statui și imnuri cântându-mi
Nici rege al poeziei, nici crai de basme nu sunt
În lumea voastră a deșertăciunilor
Ci voi iubire de țară și pământ strămoșesc
Spre a-l cinsti și apăra în veci
Cu credință și fapte mărețe făcând
Nu voi, nici flori să-mi aduceți, nici coroane
Să-mi puneți la mormântul de veci
Nu asta dorința mea a fost, nici crezu-mi a fost
O, voi, admiratorii mei, ce spuneți că-mi sunteți
Și urmașii viteazului Ștefan și al preaslăvitului Ștefan
Și astăzi rămâne blestemul din Doina mea
„ Cine-au îndrăgit străinii, mânca-i-ar inima câinii
și neamul nemernicia „ pentru maleficii trădători ce-și vând țara
Și sufletul pentru 30 de arginți
Mai sunt români în țara mea de glorii, în țara mea de dor
Sau ați devenit toți romunculi ce-și asasinează conducătorii
Care vor să vă facă oameni liberi și vă iubesc
Și ridicând în slăvi pe cei care vă urăsc și-n sărăcie vă țin
Au, cât timp vă veți închina lui Yahwe
Și veți trăi după legile lui Moise și Avram
Pruncii învățându-vă falsa istorie a jidovilor
Dar neînvățându-i Memorialul Durerii,
Holocaustul roșu, Opera mea Politică, adevărata istorie a martirilor români
Purtați pe valurile vremii, vremelnicia și minciuna
V-a prins în a lor gheare
Și-n lumea luxului roman, a pungii grecoteilor
Și a bodegii osmanlâilor, voi, timpul vi-l petreceți
Cârcotind de zor ca niște mahalagii și din gâlcevi nu mai ieșiți
Și greu vă atârnă de gât al iudeilor talanți de aur și camăta robiei
Pierdura-ți oare cumpătarea, cinstea, tăria trupului și sufletul curat
Și nimic nu v-a mai rămas din înțelepciunea Geției străbune,
Din acel eroic și brav popor plin de noblețe, amor de patrie și libertate
Nu mai sunteți, voi, fii Luminii
Nu vă mai nașteți din Lumină, trăiți în Lumină, și-n Lumină vă întoarceți
Și nu vă mai este Tatăl cerul cel veșnic și infinit
Și al vostru suflet nemuritor nu mai urcă pe poarta stelară spre Raiul Domnului
Și Maica, Pământul, Grădina Maicii Domnului, unde vă petreceți veleatul
Și Țara în veci dulcea Românie?

Vremea trece și vremea zboară
Aceleași vorbe, acelaș nărav, aceleași palavre
Și eu mă întreb ce s-a schimbat ?
Și astăzi ca-n timpurile de demult, ca altădată
Dușmanii națiunii, liberalii roșii, oastea de trădători
Și cosmopoliți vă vând străinilor moșia și vă trag în țeapă
Iar voi, răbdați și tot răbdați
Și frații lor gemeni, socialiștii, tiranii în chip de înger
În feude vă împart țara și distrug statul
Iar voi, ce faceți, v-ați pierdut glasul, nu vă mai răsculați
Și brațul vostru de arme a uitat, de lupta cea dreaptă, de duhul libertății

Iară astăzi, epigonii, cei eterni, și fără milă
Juni școliți pe la Londra și New-Iorkul îndepărtat
În universități, precum Oxford și Harvard, universități
Cu mare renume și educație aleasă
Făcători de legi-minune, stat de drept, democrație model
Croind la planuri mărețe și promițând raiul cel veșnic
În palavre goale și visări deșarte, dulci amăgiri
Acești fanarioți, ca și în timpurile apuse, cele de altădată
Grecotei cu chimire pline de aur și bonjuriști flecari, filozofi la o cafea
Acei genii plodiți pe la Paris, samsarlâci și cămătari și viață de boem,
Profitorii și vânătorii de carieră, parveniții de ieri și de acum și dintotdeauna
Înțoliți în haine scumpe și trăind în vile de lux, petreceri fără capăt
Ne vând țara pe nimic și ne duc țara în fundul prăpastiei fără reîntoarcere
Ce-ar fi fost cu aurul nostru de la Roșia Montana
Dacă nu se ridica poporul să-l apere,
O fi plecând în safeurile bancherilor khazari ce ne conduc țara ?
Și petrolul nostru și gazul nostru, Petrom-ul nostru, mândria noastră de pe vremuri,
Aproape că pe gratis l-au vândut, pe niște ciocoi din larga străinătate îmbogățind
Dar pădurile noastre date austriecilor, celor de la Schweighofer, Kronospan și Egger în dauna moţilor din Munţii Apuseni ?
Și acum ai noștri patrioți, patrioții noștru urmează a mai scoate la vânzare ce-a mai rămas
În numele eternului bine comun
Ultima redută vitală a țării, Calea Ferată Română și Hidroelectrica, portul Constanța
După a lor vechi obicei, ție un talant de aur, dar și mie aurește-mi mâna
Cu un comision gras ca să pice și procurorilor
Și judecătorilor, că, de, și ei, oameni sînt, sărmanii,
Că băncile române demult, demult s-au dus pe apa sâmbetei, la străini.
Toate astea amintindu-mi de timpurile noi și năravurile vechi
De glorioasa epocă regală, de afacerea Stroussberg, de bacșișul gras,
De politicienii corupți, de principele Carol I și cancelarul de fer Bismarck,
De marele dezastru și de trădarea intereselor statului român
La fel ca și de afacerea Warszawsky, marele scandal al timpului,
De cheița cea de aur al ovreului cel viclean, intendent al armatei ruse, bancherului
Și magnatului financiar , de gheșeftul lui cel mare cu alimente și grâne,
De incoruptibilul și cuceritul nostru Guvern, de carele cu boi și de țăranimea noastră
Ruinată și lăsată pe drumuri, de molima ce s-a abătut peste țară
Mai credeți oare că de atunci trupul țării s-a vindecat de boala neagră a corupției
Ori dimpotrivă nu mai avem nici o scăpare, suntem pierduți pentru totdeauna
Mai e nou ceva sub soare sau toate-s vechi sub zodia timpului trecător și necruțător
Oare când te vei maturiza, mult iubitule meu, popor român, și vei alunga tagma asta de Jefuitori, fără suflet românesc și patrie, care-și bate joc de nația română
Și-ți fură frumoasa țară de veacuri și veacuri ?

E trist să vezi, e trist să vezi cum românul nostru
Din țară pleacă în cele patru vânturi ale lumii,
Iar în locul lui vin străinii și primesc cetățenie în masă
La fel ca pe timpuri ca urmare a pogromurilor
Năvălit-au ei din Rusia şi din Polonia
Și din Germania alungați de legea imperiului
În vreme ce Kaiserul ne impunea Țara, România-Mamă
Să deschidă graniţele aceștui puhoi de venetici rătăcitori prin lume
E trist să vezi cum o țară întreagă
Se cufundă, se cufundă tot mai mult, tot mai mult
În neagra uitare a unei istorii cruzi
Și un popor nepăsător și rece, ca un învins

Nu voi în lumea eternității mele
Cununi și flamuri
Îmi doresc o țară liberă, o țară mândră
O, Maică Românie, mult iubitul meu popor
Stau în singurătatea mea pe soclul nemuririi
Căci neamul meu este surd la adevărul din cărțile mele
Și la crezul meu de luptător pentru țară
Doamne, adă în casa lui Lumina și Înțelepciunea Ta
Dă-i putere și curaj să-și învingă nepăsarea
Și egoismul lumesc, frica de moarte
Ce-l țin în lanțurile sclaviei al fariseilor atotputernici
Mi-am sacrificat viața, căci l-am iubit atât de mult
Și fariseii mi-au luat zilele să nu-i spun adevărul
Doamne, nu-l lăsa crucificat de acești tirani farisei
Ridică-i capul să urmeze cauza mea, să meargă
Pe calea Dreptății și Adevărului și a Păcii
Pe calea Iubirii de țară și de neam
Nu-l lăsa singur, rogu-te, nu-l lăsa singur
Doamne, eu l-am iertat pentru nerecunoștința lui
Iartă-l și Tu
Îmi doresc o țară liberă, o țară mândră
O, Maică Românie, mult iubitul meu popor
Nu cununi și lauri
Luptă și vei învinge, așa cum l-a răpus în evul măreției și gloriei neamului nostru viteazul
Și strălucitul Cavaler Danubian pe fiorosul balaur
Luptă și vei învinge, luptă și vei învinge!