„Alexandru Moșanu în amintirile contemporanilor”
La 19 iulie 2023, Biblioteca Naţională a Republicii Moldova în parteneriat cu Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, au organizat Masa rotundă cu genericul „Alexandru Moșanu în amintirile contemporanilor”, consacrată celor 91 de ani de la nașterea profesorului universitar, doctorului habilitat în științe istorice Alexandru Moșanu, primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, primul președinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova care astăzi îi poartă numele, membru de onoare al Academiei Române.
De asemenea, la eveniment s-a discutat inițiativa edificării unui monument Alexandru Moșanu, în fața clădirii Parlamentului R. Moldova.
ℹ️La eveniment au participat: Mihail Druță, deputat în Parlamentul Republicii Moldova; Boris Volosatîi, deputat în Parlamentul României; Mihai Ghimpu, politician, ex-președinte al Parlamentului Republicii Moldova, ex-președinte interimar al Republicii Moldova; membrii Asociației Istoricilor din RM și personalități care l-au cunoscut pe profesorul Alexandru Moșanu.
?Moderatorul evenimentului a fost Anatol Petrencu, dr. hab. în științe istorice, profesor universitar, președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”.