??️ ADEVĂRATA NOASTRĂ ISTORIE ŞI IDENTITATE NAŢIONALĂ A ROMÂNILOR: M A G N A ? G E T I C A

regii geti

Istoria Neamului nostru este falsificată și trebuie rescrisă, așa cum a fost ea. Avem destule dovezi arheologice și mărturii istorice ale autorilor antici pentru a o scrie.
Scopul celor care vor să falsifice identitatea Poporului român, este ca românii de azi SA NU SE CONSIDERE URMASI AI GEŢIOR ci ai „dacilor” ÎNFRÂNŢI SI PERDANŢI ÎN ISTORIE, iar pe geţi sa-i REVENDICE – pe bună dreptate – ALŢII.
RENEGÂNDU-NE DESCENDENŢA noastră din nobili GEŢI, ne este rezervat un loc detestat LA COADA EUROPEI, o naţiune înfrântă, ţiganizată, perdantă în istorie, lucru care se vede deja, prin modul cum europenii, și nu numai ei, ne tratează.
…Cu multă perfidie, se minimalizează din ce în ce mai mult istoria Geţilor, ADEPŢII DACISMULUI PAPISTAȘ nu vor să știe de TĂBLIŢELE DE LA SINAIA, nu vor să audă de Geti și nenumăraţii lor regi:
? Tanaus
? Tomiris
? Dromichete
? Seutes
? Cotiso
? Alaric
? Teodoric cel Mare, etc.
– trecuţi sub tăcere – sau de cel mai mare rege al geţilor
? ? ? BUREBISTA – (mult mai mare decât ? Decebal) pe care NU L-A ÎNFRÂNT NIMENI vreodată în războaiele purtate, Burebista, cel care a reușit unificarea celor mai mulţi dintre Geţi pe cel mai mare teritoriu (de trei ori mai mare decât pe timpul lui Decebal), a înfăptuit reforme religioase și sociale care au întărit statul și societatea Geţilor.
Adepţii dacismului o ţin numai cu Decebal – de parcă alţi regi nu ar mai fi existat! – glorificând într-o veselie înfrângerea „dacilor” și trecând sub tăcere victoriile GEŢILOR, cultura și civilizaţia lor, faptul că GEŢII au învins și destructurat în final Imperiul roman întemeind noi state și naţiuni în toată Europa și nu numai.
RĂDĂCINILE NOASTRE sunt Arimii (Râmnii) Pelasgii și Geţii.
VIȚA noastră PELASGO-GETICĂ este răspândită în toată Europa, din Lituania și Scandinavia, până în Britania și Iberia, Asia Mica, nordul Africii, întreg bazinul mediteranean, Geţii au fost PRIMII care au atins AMERICILE.
?UNIVERSITATEA DIN CAMBRIDGE scrie:
“ În mileniul V î.e.n., spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa; Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie, India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav; Vedele, cele mai vechi monumente literare ale umanităţii, au fost create în centrul Europei. Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal. Din Ardeal provin strămoşii indienilor şi persanilor, albanezii, grecii, plecați prin Macedonia şi Tesalia, latinii, celții, germanii, iar strămoşii slavilor au ieșit prin strâmtoarea Moravă.”
Pentru că Imperiul roman a cucerit o foarte mică parte din teritoriile locuite de geţi (practic, zona Banatului si imprejurimi, numai 14% din teritoriu), teritorii DENUMITE de romani „Dacia” iar pe toti locuitorii ca fiind „daci”, FALSIFICATORII istoriei noastre vor să denumească așa toate teritoriile locuite de Geţi și pe Geţii însuși, pentru a ne șterge din memorie ADEVARATA NOASTRĂ ISTORIE ȘI IDENTITATE NAȚIONALĂ…
Trebuie scrisă de cineva, MAGNA?GETICA! …
Sursa,adaptare și foto: Carmen Pankau