Cine era Sfântul Valentin la Geto-Daci

Cum se știe, la 14 Februarie este sărbătoarea catolică a Sfântului Valentin, devenită Ziua Îndrăgostiților, când tinerii atinși de dragoste își fac daruri, iar comercianții își rotunjesc veniturile. De ani de zile această zi este sărbătorită de toată planeta, inclusiv de Români.
Mărturisesc că, încă de când lucram în presa tipărită, am scris împotriva acestei sărbători, considerând că ne agresează datinile autentice, mai ales că avem în calendarul popular o zi echivalentă, Dragobetele.
Ei bine, după ce am avut o revelație, nu doar că m-am răzgândit, dar de acum încolo am de gând  să demonstrez că această sărbătoare ne aparține încă din cele mai îndepărtate vremuri.
Mai întâi să vedem ce-i cu acest Sfânt Valentin din calendarul creștinilor catolici. El nu apare în cea mai veche listă a martirilor romani. Sărbătoarea lui, din 14 Februarie, a fost înființată în anul 496 de către papa Gelasius I, care l-a inclus pe Valentin printre acei ”… ale căror nume sunt cinstite în rândul oamenilor, dar ale căror fapte sunt cunoscute numai de Dumnezeu”. După cum presupune Gelasius, nimic despre viața acestui sfânt nu este cunoscut.
După legende, Sfântul Valentin ar fi cununat un păgân cu o creștină, dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui și vindeca bolnavi. Actualmente, el este considerat patronul protector al îndrăgostiților.
Acum să ne întoarcem la strămoșii noștri, aflând astfel că în Scythia Minor, adică în Dobrogea, se afla  și cetatea VALENTINIANA. După cum am mai scris, limba tracă se caracteriza prin mai multe tonuri, prin vocale scurte și lungi, ca în latină, și cu accente care diferențiau sensurile. Așadar, o primă lectură și tălmăcire a toponimului getic este VALENTIN IANA ”Valentin cel Sfânt”; cf. rom. Ian-Caloian, Moș Ene; alban. hyjni ”zeu; divinitate”; Hene ”Luna”; uiane ”imensitate”. O altă traducere trimite la cel mai mare rege al Traciei, Apollon-Zalmoxis: VALEN TI NIANA ”Conducătorul cel mai Mare”; cf. traco-phryg. BALIN/VALIN ”rege”; latin. valens ”tare; robust; viguros; sănătos; puternic; eficace; valoros”; rom. de; engl. the; rom. noian; nene; nană; alban. nene ”mamă”. Cu siguranță, aici este vorba de A POLLON, variantele BALIN/VALIN fiind dialectale. După cum aflăm dintr-un dialog al lui Platon și din unele inscripții, A POLLON, cu supranumele ZALMOXIS, a fost cel mai mare rege al Tracilor, care, în timpul domniei Sale, i-a ținut uniți.

O imagine de pe o situlă de argint, descoperită tocmai la Concești, jud. Suceava, Îl arată pe Apollon, în chip de Zeu al Dragostei, tulburând o Muză. Chiar presupunând că situla nu ar fi autohtonă, ci de import, tot demonstrează că, în folclorul geto-dacic, Apollon era adorat și ca Zeu al Dragostei.
Revenind la toponimul getic, dăm de o altă interpretare, anume V-ALEN TIN IANA ”Care potolește Zbuciumul (Chinurile) Tinerilor”; cf. rom. pe; va; alin; a alina; a tuna; tun; tăun; latin. tono ”a tuna; a bubui; a răsuna; a chema pe cineva cu glas de tunet; a face să răsune”; tonos, tonus ”tunet”; alban. denoj ”a condamna; a osândi; a pedepsi; a sancționa”; rom. jună, june; Iana-Sânziana (mit.); latin. iuuenis ”tânăr”; iunior ”mai tânăr”. E de menționat că, în folclorul românesc, dragostea este privită ca un chin, iar în realitate duce uneori chiar la sinucideri!

Încă un argument că, în folclorul geto-dacic, APOLLON era și Zeu al Dragostei este încă o interpretare a toponimului divin, VAL EN TIN IANA ”Zburătorul care stârnește (zbuciumă) Tinerii”; cf. rom. val; latin. volo ”a zbura”; volantes ”zburătoare; păsări”; alban. bilbil ”privighetoare”; rom. în; a tuna; tun; tăun; latin. tono; tonos, tonus; alban. denoj; rom. jună, june; latin. iuuenis; iunior. Asemenea interpretare făcea ca Apollon-Zalmoxis să fie slăvit și ca Zeu al Războiului.
Tot înaripat apare Zeul Dragostei, la Eleni și la Romani, sub denumirile de Eros, respectiv Amor, fiind limpede că era preluat din cultura Tracilor.

Din VALENTINIANA se va fi format și o variantă dialectală ca BOLENTIUM, atestată ca localitate în Pannonia, adică în Dacia Apuseană, de unde cu siguranță vine și denumirea  actualului toponim Bolintin, din Deal și din Vale. Peste milenii, fără să se mai știe de vechiul Zeu al Dragostei, a rămas un cântec popular, ecou al zbuciumului ce-l încerca pe un îndrăgostit:
  Foaie verde trei migdale,
     La Bolintinu din Vale, of, of,
     Este-un puț cu trei izvoare,
     Cine bea din ele moare.
     Să bea și dușmanca mea,
     Care mi-a fript inima!
Grecii și Romanii au ”împrumutat” masiv divinitățile Traciei, denaturându-le și atribuindu-le tot soiul de apucături, care numai divine nu sunt. De altminteri,și folclorul tracic, moștenit de Români și de Balcanici, avea propriile sale interpretări asupra Zeilor, altele decât cele ale preoților. Așa că, alături de Zburător, Românii au în mitologie și o Zburătoroaică. Zburătorul dă vise de dragoste, frământări și neodihnă și lasă uneori vânătăi pe trupul fetelor ce abia au ieșit la horă, nevestelor cu bărbatul plecat și văduvelor. Zburătoroaica, la rândul ei, chinuie flăcăii și bărbații holtei. Ei i se mai spune și Lipitură. În descântece se face deseori aluzie la răutatea acestor ”zmei”:
Cât o sta Zburătorul cu Zburătoroaica în Rai
     Atât să stea izdatul la N.!
Cei atinși de Zburător sau de Zburătoroaică nu mai au chef de nimic și tânjesc toată ziua. Boala lor e numită Lipitură sau Zburător și se vindecă prin magie, ce presupune și descântece.
Această stare este caracteristică lunii Februarie, când apare și așa-numita ”astenie de primăvară”, pricinuită de cumpăna dintre iarnă și primăvară. De altminteri, numele popular al acestei luni, Faur, nu vine de la a făuri, cum se crede, ci din Fior, în tracă BO YROI ”Care (se) luptă; Cu zbucium; Care suferă; Cu (la) Primejdie”; cf. rom. pe; rus. vo ”în; la”; rom. Airoaie, Airoase ”Iele”; ură; a urî; hâră;  latin. heris, herois ”erou; semizeu”; ira ”mânie; furie”; alban. ujare ”mlaștină”. Cu tâlcul de ”Cel care (se) luptă; Războinic”, româna a moștenit boier, iar din sensul de ”Zbucium”, fior. Din ”La Primejdie”, am moștenit baier ”amuletă; talisman”.
Specificul limbii trace ducea la încă o interpretare din VA LENTIN IANA ”Care leagă (unește; țese; urzește; farmecă) Tineri”; cf. rom. pe; latin. qvi ”care”; qvis ”cine”; rom. lanț; a lănțui, a înlănțui; latin. linteo, -onis ”țesător”; alban. lumth ”afluent”; i lumthur ”fericit”; lumthuroj ”a încânta”; rom. velință; june; latin. iuuenis; iunior.
Revenind la chinurile dragostei, la înfiorare, se înțelege acum de ce Sfântul Valentin, la catolici, este serbat la 14 Februarie, iar Dragobetele nostru, la 24 Februarie. Nu întâmplător, tot în Februarie, în ziua de 10, Biserica Ortodoxă o cinstește pe Sfânta Valentina, ocrotitoarea fecioarelor. Numele îi vine tot de la VALENTINIANA, căci traca nu avea gen. Desigur, această sfântă va fi fost, în Antichitate, Artemis, Sora Geamănă a lui Apollon.
Iată încă o interpretare a teonimului, de unde se vede că datina vine de la Traci: VA LEN TI NIANA ”În Luna a Doua se preamăresc (slăvesc; cinstesc)”; cf. rom. pe; lună (calendaristică); alban. dy ”doi; două”; rom. noian; nun; nene; nană; Nina (n.); latin. nonnus ”călugăr”; alban. nene ”mamă”.
Gemenii Divini, Apollon și Artemis, supranumiți Amândoi ZALMOXIS, S-au născut acum 27 de veacuri, în Dacia, și multe s-au mai întâmplat de atunci pe meleagurile noastre și pe cele străine. Departe de imaginația folclorică, Ei împărtășesc și patronează dragostea frumoasă, neprihănită și împlinită.

Adrian Bucurescu