VIDEO-EXPLOZIV: THE ZIONIST STORY (2009). Povestea Sionismului

 „Priviţi doar ce s-a întâmplat, în perioada premergătoare războiului din Irak, din 2003. Oricine se opunea unui război ilegal de agresiune era acuzat că ar fi un simpatizant al lui Hitler. Vă puteţi imagina aşa ceva ? Holocaustul nazist a devenit principala armă ideologică pentru a justifica războaiele de agresiune. Asta este ironia supremă ! Asta este realitatea ! Ori de câte ori Israelul şi Statele Unite doresc să lanseze un război ilegal de agresiune, ce acuzaţii aduc ? Că inamicul lor este Hitler. Ahmadinejad este Hitler. Hezbollah este Hitler. Hamas este Hitler.”

Breaking down the wall

The Zionist Story este un documentar independent, realizat în 2009 de un fost paraşutist şi actual rezervist israelian, Ronen Berelovich, o relatare extrem de onestă şi emoţionantă a epurărilor etnice, colonialismului şi apartheidului practicat de mişcarea sionistă internaţională, în scopul împlinirii prin orice mijloace a unei profeţii străvechi, din vremea demonicului Yahwe, de re-edificare a statului israelian pe teritoriul istoric al Palestinei, în detrimentul ghinionistei populaţii arabe locale, al cărei calvar se apropie de un secol de existenţă.

Berelovich combină, cu succes, imaginile de arhivă cu propriile comentarii şi interviurile luate unor personalităţi la Ilan Pappe, Terry Boullata, Alan Hart şi Jeff Halper, care au avut curajul de a încerca să prezinte adevărul istoric, în condiţiile actuale ale unui climat politic extrem de tensionat şi favorabil protejării minciunilor învederate ale propagandei sioniste.

Când am scris articolul dedicat unui om deosebit, un Don Quijote modern, Norman Finkelstein, ştiam că multe lucruri rămăseseră nespuse, fiindcă istoria reală a iadului prin care trece dârzul popor palestinian, de la 1917 şi până în prezent, este prea puţin cunoscută marelui public, din cauza laşităţii mass media, a propagandei sioniste foarte bine susţinută financiar, a trădării tuturor guvernelor lumii, care s-au raliat punctului de vedere susţinut de guvernul israelian şi, nu în ultimul rând, datorită ferocităţii cu care este atacat orice ne-evreu care îndrăzneşte să se atingă de acest subiect fierbinte, sub umbrela legislaţiilor promovate în multe ţări, inclusiv în România, de marii trădători ai intereselor naţionale.

Tot atunci, am afirmat:

„Şi pentru a calma din start spiritele, care ar putea să se inflameze inutil, la fel cum am procedat în cazul primului articol dedicat imperiului american, voi face o distincţie clară între poporul evreu – dezrădăcinat şi spulberat prin lume, vreme de milenii şi care a fost sacrificat, cu sălbăticie, în multe momente de răscruce ale istoriei, în numele unor interese meschine – şi conducerea statului Israel, subordonată integral sionismului plătit cu banii familiei Rothschild.”,

declaraţie ce rămâne perfect valabilă, pentru a-mi clarifica poziţia, fiindcă nu obişnuiesc să mă dezmint: am avut prieteni evrei, oameni oneşti şi muncitori, care nu aveau nimic de-a face cu sionismul şi crimele statului evreu, care nu poate şi nu trebuie să fie confundat cu populaţia în numele căreia susţine, nejustificat, că vorbeşte şi acţionează.

Şi chiar îl voi cita, în aceeaşi ordine de idei, pe profesorul universitar Ioan Coja, care, acuzat fiind de Nicolae Corbu că ar fi antisemit, numai fiindcă dorea să afle şi să afirme adevărul în spinoasa problemă legionară, a răspuns elegant:

„Cât priveşte antisemitismul meu […] recunosc: sigur că sunt antisemit, dar nu tot timpul, ci numai atunci când mi se iveşte prilejul. Adică atunci când am de-a face cu evrei neruşinaţi şi proşti ! Dacă nesimţiţii pedepsiţi de Dumnezeu să n-aibă nici minte şi nici obraz se întâmplă să fie români, atunci mă fac antiromân, n-am încotro ! Sunt antimaghiar, antiamerican, antisuedez ş.a.m.d., după cum e cazul.”

Ronen Berelovich, tehnicianul de înregistrări al Curţii Supreme din capitala israeliană, a studiat regia de film la Camera Obscura Film School în Tel Aviv, Israel, fiind şi creatorul câtorva scurt-metraje – unele dintre ele prezentate la festivalurile internaţionale de film – şi al unei mini-drame „Shesh-besh”, de 40 de minute, prezentată la „Cinemateque”, principalul cinematograf de artă din Tel Aviv.

Autorul declara:

„Am terminat, recent, un documentar independent, ‘The Zionist Story’, în care am căutat să prezint nu numai istoria conflictului israelo-palestinian, ci şi principalele sale motive: ideologia sionistă, scopurile sale (prezente şi viitoare) şi susţinerea sa fermă, nu numai de către societatea israeliană, ci, de asemenea, din ce în ce mai mult, de percepţia democraţiilor occidentale asupra problemelor Orientului Mijlociu.

Aceste concepte au fost deja demonstrate în excelentul documentar ‘Occupation 101’, în regia lui Abdallah şi Sufyan Omeish, dar în documentarul meu am abordat subiectul din perspectiva unui israelian, fost soldat în rezervă şi cineva care şi-a petrecut întreaga viaţă în umbra sionismului.

Sper să vă puteţi rezerva câteva momente pentru a privi acest film şi, dacă vă va plăcea, chiar vă rog să-l împărtăşiţi şi altora (fiindcă atât documentarul cât şi filmările de arhivă sunt folosite numai în scop educaţional, filmul poate fi distribuit liber).

Am realizat de unul singur acest documentar, în întregime, practic fără vreun buget alocat, deşi am făcut tot posibilul pentru a mă ridica la un înalt standard profesional şi sper ca acest documentar ‘casnic’ să stârnească interesul spectatorilor.”

În ce priveşte distribuţia liberă a filmului, după cum veţi constata şi singuri, nu numai imaginile de arhivă, ci şi interviurile recente au o calitate video slabă, din păcate, ceea ce mă face să cred că s-au depus ceva eforturi pentru a stopa difuzarea pe internet a variantei originale.

Deşi li s-a contestat continuu autenticitatea şi chiar şi aici, pe blog, am fost admonestat cu indignare de un „cunoscător”, la  modul: „Oare  dumneata  chiar nu  ştii că  sunt false ?”, am să revin laProtocoalele Înţelepţilor Sionului, care constau, de fapt, în 24 de procese-verbale încheiate de diferitele secţiuni ale Marelui Congres Masonic, care s-a ţinut în Elveţia, la Bâle (Basel), în 1897 (care este amintit şi în film), şi formează programul masonic de cucerire mondială, program elaborat şi comunicat unor anumiţi „iniţiaţi”, pentru a se păstra o urmă scrisă a acelor convorbiri ultrasecrete (alţi autori susţin că a fost doar o reformulare, varianta originală fiind întocmită cu circa 100 de ani mai devreme, în casa lui Mayer Amschel Rothschild).

Din ce motiv ?

Fiindcă, lăsând la o parte pentru o clipă dezbaterea legată de autenticitatea lor, în forma în care au fost aduse la cunoştinţa lumii de profesorul rus Serghei Nilus, în 1902, prezintă în clar strategia de dominaţie mondială a sionismului francmasonic şi cele ce sunt scrise în Protocoale coincid aproape la perfecţie cu toate evenimentele importante ale secolelor XX şi XXI, care au ajuns să contureze imaginea terifiantă a unui imperiu mondial masonic.

Nimeni, niciodată, nu va reuşi să mă convingă că totul se datorează unor simple coincidenţe, atunci când strategia sionistă enunţată pe faţă, explică, de exemplu, foarte convingător, evoluţia tragediei poporului palestinian şi a întregii lumi, sub ofensiva ocultei mondiale globaliste:

„În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a şovăi, mai ales dacă poţi obţine, prin acest mijloc, supunerea şi puterea. Statul nostru, în aceasta cucerire paşnică, are dreptul să înlocuiască grozăviile războiului prin condamnări la moarte mai puţin văzute şi mai folositoare, necesare adeseori pentru a întreţine teroarea aceasta, care face popoarele să asculte orbeşte.

O neînduplecare constantă, dar straşnică, este cel mai mare atu al puterii unui Stat; prin urmare, nu este numai în folosul nostru, este chiar de datoria noastră să ne ţinem de acest program al violenţei şi făţărniciei. O asemenea doctrină, bazată pe calcul, este tot atât de folositoare ca şi mijloacele pe care le întrebuinţează. Nu numai prin aceste mijloace, dar şi prin aceasta doctrină a neînduplecării, vom învinge şi vom robi Guvernului nostru Suprem toate celelalte guverne.”

Rabinul Moishe Arye Friedman declara:

„Adevăraţii antisemiţi sunt aceia care conlucrează cu sioniştii. Sioniştii au pus în Israel bazele unui stat terorist, de apartheid, care îi urmăreşte pe palestinieni şi îi alungă, iar pe plan internaţional au pus la cale, din interese de afaceri sau de putere, industria Holocaustului.

Noi, evreii credincioşi, nu vrem nimic altceva decât să trăim conform normelor ţării voastre, ca nişte cetăţeni buni şi paşnici, şi să ne putem exercita religia în libertate. Pentru aceasta nu va găsi nimeni motiv de antisemitism.

Dar atâta timp cât dreptul la opinie şi exprimare nu este respectat, iar oamenii cu gândire de dreapta sunt reduşi la tăcere prin cele mai odioase şi criminale metode, atâta timp cât mijloacele industriei Holocaustului mai sunt utilizate împotriva unei lumi întregi, se va tăia în continuare în propria carne şi antisemitismul va fi o veşnică poveste.”

În 1917 planurile sioniştilor începeau să prindă contur, prin cucerirea Palestinei de către britanici, consfinţită pe plan internaţional prin Tratatul de la Sèvres (10 august 1920), care îngloba, desigur, extraordinar de „oportuna” Declaraţie Balfour.

Să fi fost o simplă coincidenţă această acţiune a britanicilor, de parcă ar fi acţionat la ordinele sioniştilor sau mă încearcă pe mine paranoia ?

Haideţi să clarificăm !

Declaraţia a ajuns la cunoştinţa opiniei publice sub forma unei scrisori redactată de ministrul de externe britanic, Lord Arthur James Balfour – de fapt, aşa cum îi stă bine unui şef, acesta dăduse ordin să fie redactată de către un subordonat, pe atunci, Lord Alfred Milner, figura cheie a războiului anglo-bur (1899-1902) – la insistenţele lui Chaim Weizmann şi ale lui Nahum Sokolow, care au încercat multă vreme să recruteze Marea Britanie în acţiunea de stabilire a unui stat evreiesc în Eretz Israel, în schimbul garantării controlului asupra zonei de nord a Canalului de Suez.

Şi cui credeţi că-i era adresată, spre aprobare, această scrisoare „istorică” ?

Unui personaj sinistru, Lord Walter Rothschild (Lionel Walter Rothschild, 2nd Baron Rothschild, Baron the Rothschild), membru „de frunte” (bancher, politician, sionist şi zoolog) al Comunităţii Evreieşti din Anglia.

Interesant este faptul că Milner, care se subordona lui Balfour, pe linie diplomatică, era, simultan, subordonatul lui Rothschild, în calitate de bancher.

După cum aminteam în articolul dedicat documentarului Thrive, una dintre cele mai importante societăţi secrete ale sec. XX (dacă nu cumva cea mai importantă) este Round Table, cu ramificaţii în întreaga lume, deşi îşi are sediul în Marea Britanie.

Round Table este cea care orchestrează şi astăzi acţiunile Bilderberg Group, Council on Foreign Relations, Trilateral Commission şi ale Royal Institute of International Affairs.

În 1917, este fascinant faptul că, în timp ce Balfour era un membru de vază al Round Table, Alfred Milner era de fapt liderul oficial, după moartea lui Cecil Rhodes, iar organizaţia fusese fondată de Lionel Walter Rothschild.

Hmm… încurcate sunt căile… Satanei, nu-i aşa ?

Poate astfel vă va fi mai clară, totuşi, implicarea directă britanică în punerea în aplicare a planurilor sioniste pentru edificarea Eretz Israel.

La fel de interesant este rolul celui de-al doilea război mondial (apropo, Protocoalele solicitau obţinerea statului fascist global prin intermediul a trei războaie mondiale) în finisarea planurilor sioniste pe termen lung:

– lagărele de concentrare au convins evreii europeni „îndărătnici” că numai în Palestina se putea edifica raiul, aşa cum susţinea furibund propaganda sionistă;

– debusolarea postbelică a permis declanşarea războiului din 1948 şi implicit, recunoaşterea de către ONU a noului stat Israel, apărut în urma operaţiunii de divizare, prezentată destul de detaliat în film;

– acordurile de la Bretton Woods, din iulie 1944, consolidau sclavia financiară mondială, punându-se bazele principalelor instrumente neocolonialiste „moderne”, FMI şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (ce frumos sună demagogia cămătarilor), transformată între timp în Banca Mondială;

– între 1939 şi 1945 se definitivează ideologia noii ordini mondiale, prin volumele „World Order” al lui Lionel Curtis şi „The New World Order” al lui H.G. Wells (care abandona literatura ştiinţifico-fantastică în beneficiul celor care-l iniţiaseră în secretele ocultei mondiale, propunând un stat mondial colectivist care să cuprindă, culmea, până şi democraţiile socialiste, pe calea recrutării universale pentru muncă, incriminând cu tărie individualismul naţionalist, descris ca „maladia lumii”).

Ciudat este faptul că Hitler, în corespondenţa purtată cu unul dintre cei mai fervenţi susţinători şi sponsori ai săi, Friedrich „Fritz” Thyssen, i se plânge acestuia că evreii din Germania şi din restul Europei ocupate nu înţeleg necesitatea emigrării în Palestina, forţându-l să-i interneze în lagăre de concentrare.

Nu prea corespunde asta cu imaginea unui monstru iraţional şi coleric, care acţiona numai la impuls, nu-i aşa ?

Mai degrabă seamănă, din punct de vedere al opiniilor, cu unul dintre liderii sionişti de marcă.

Să fie iarăşi o simplă coincidenţă ?

Mă tem că nu !

Conform unor dovezi de dată recentă, acelaşi rabin menţionat mai sus, Moishe Arye Friedman, împreună cu mulţi alţii, acuză liderii sionismului mondial că au colaborat cu naziştii, pentru a forţa imigrarea evreilor căpoşi din Europa în Palestina, unde prezenţa lor era neapărat necesară pentru a răsturna raportul demografic în favoarea evreilor şi a justifica deportarea sau încarcerarea populaţiei palestiniene, devenită astfel minoritară.

Şi chiar mai grav decât atât, nu oricărui evreu îi era permis să ajungă în Palestina, ci numai celor înstăriţi, care se putea întreţine singuri şi puteau sponsoriza şi statul israelian aflat în stadiul de proiect, de „trierea” săracilor urmând a se ocupa aparatul de stat nazist, ceea ce a şi făcut, cu mare eficienţă, după cum se ştie.

Aceeaşi nemernici sionişti s-au folosit de roadele crimei lor, de holocaustul imaginat şi ordonat de ei, pentru a culpabiliza întreaga lume, care nu-şi mai putea permite să critice un popor supus unui asemenea martiriu, deşi încă o dată precizez, sioniştii sunt asasinii şi nu victimele holocaustului.

Toate bune şi frumoase până aici şi chiar logice, dar de ce ar fi acţionat Hitler, atât de activ, în beneficiul politicilor şacalilor sionişti ?

Un psihoanalist, Walter Langer, în cartea sa „The Mind of Hitler”, nu susţinea că Hitler a fost doar sprijinit de familia Rothschild (dar şi de familia regală „britanică”, aşa-zisă de Windsor, în fapt Saxe-Coburg-Gotha şi de marele „erou de război” britanic, Lord Mountbatten, un Rothschild şi un satanist), ci că Hitler era, de fapt, un Rothschild.

Informaţiile lui Langer provin din investigaţiile desfăşurate de un ofiţer din Gestapo, de rang înalt, Hansjurgen Koehler (publicate în 1940 cu titlul „Inside the Gestapo”), efectuate la ordinul paranoicului Obergruppenführer SS Reinhard Heydrich, care întocmea dosare oricui, în scop de şantaj.

Lui Heydrich, la rândul lui, îi atrăsese atenţia o anchetă mai timpurie ordonată de cancelarul austriac, Engelbert Dollfuss, asupra familiei lui Hitler.

Koehler a scris:

„Tatăl lui Adolf, Alois Hitler, a fost fiul ilegitim al Mariei Anna Schicklgruber. S-a presupus, în general, că tatăl lui Alois a fost Johann Georg Hiedler. Dar documentele austriece dovedesc că Maria Anna Schicklgruber locuia, de fapt, la Viena la momentul conceperii lui Alois, fiind servitoarea baronului Rothschild. În momentul în care familia a descoperit că este însărcinată a fost trimisă înapoi acasă, unde s-a născut Alois şi, cinci ani mai târziu, s-a căsătorit cu Johann Georg Hiedler.

[…] Al doilea grup de documente din dosarul albastru conţinea documentele colectate de Dollfuss. Cancelarul trebuie să fi ştiut că, având un asemenea dosar personal, l-ar fi putut controla pe Hitler.”

În 1837, numai Salomon Mayer Rothschild locuia la conacul din Viena al familiei, individ despre care propriul său fiu, Anselm Salomon, scria:

„[…] înainte de 1840 dezvoltase o pasiune atât de libidinoasă pentru fete foarte tinere, încât aventurile sale au trebuit să fie muşamalizate, cu greu, de poliţie.”

Într-un asemenea context, pot fi explicate foarte uşor: ordinul de asasinare al cancelarului Dollfuss, dat de Hitler, obsesia acestuia pentru cucerirea cu orice preţ a Austriei şi, legat de documentarul nostru, obedienţa cu care Hitler a respectat planurile ordonate de oculta sionistă mondială.

Dincolo de intriga, poate de capă şi spadă, a articolului, rămâne realitatea crudă dezvăluită de documentar, a unui guvern israelian promotor al unui apartheid criminal, creatorul celei mai mari închisori de pe planetă, ale cărui planuri de expansiune ameninţă România cel puţin din două puncte de vedere: în primul rând, planurile de evacuare ale întregii populaţii, imaginate de guvernul sionist israelit în cazul înfrângerii suferite din partea unei coaliţii probabile a statelor arabe, vizează ca zonă de dislocare Dobrogea şi, în al doilea rând, să nu uităm halucinanta decizie a fasciştilor din Uniunea Europeană, de a oferi toate datele personale ale românilor, spre administrare, statului Israel.

SURSA: Blogul Dezvăluiri http://antiiluzii.blogspot.com