CUCERIREA PENINSULEI ITALICE DE CATRE CARPATO-DUNARENI
Daca acceptam teoria cromozomala a migratiei si raspindirii rapide a popoarelor dupa Michael D. Le Monick (Time Magazine, 13 februarie 1995), odata cu formarea si aparitia spetei umane, aproximativ 200,000 B.C. in sud-estul Africii, omul primitiv soseste in Europa in jurul anului 40,000 B.C., ocupind o suprafata cuprinsa intre Cehia de astazi, ca limita nordica, si continuindu-se prin spatiul Carpato-Dunarean pina in Balcani, pe fisia de pamint ce unea Peninsula Balcanica de Asia Mica si care se va scufunda in Marea Mediterana in jurul anului 4000 B.C. lasind in locul ei o noua mare, Egee si o multime de insule. Peninsula Italica a fost ocupata mult mai tirziu de catre noi, in patru etape:
1. simpla migrare sud-vestica a Carpato-Dunarenilor;
2. sosirea in spatiul italic a Aryenilor-Carpato-Dunareni (aproximativ 3,000 B.C.), sub numele de Etrusci;
3. recucerirea peninsulei de catre Ramanii Carpato-Dunareni avind conducator pe „stralucitul Enea”;
4. recucerirea pasnica a imperiului roman cu mutarea capitalei la Salonic sub conducatorii daci Galer cel Batrin si Galer cel Tinar, iar mai tirziu sub dacul Constantin cel Mare care va muta din nou capitala la Constantinopol.
O data cu topirea calotei glaciare ce acoperise toata Europa exceptind spatiul Carpato-pontic si sudul muntilor Pirinei, din spatiul Carpato-Dunarean populatia locala, paleo-europeana isi incepe explorarea si ocuparea teritoriilor din jur propice vietii. De la noi a inceput Europa sa existe. Nu de pe Rin, din Germania, nici din bazinul Senei (din Franta) si nici de pe Tamisa (din Anglia). Noi am dat nastere la ceea ce se cheama astazi Europa! Astfel ca, prima cucerire a peninsulei Italice a avut la inceput aspectul unei simple migratii pasnice, firesti. Mult mai tirziu, prin jurul anului 3,000 B.C., Aryenii-Carpato-Dunareni organizati politic si religios „civilizatori” vor recucerii aceeasi peninsula Italica de la fratii lor. Acesti „noi” cuceritori ii fac si astazi pe istorici, arheologi, lingvisti, istorici ai artei etc. sa aiba retineri fata de axiomele pe care le prezinta etruscii care au aparut in peninsula Italica in apropierea anului 3,000 B.C. pentru a dispare sub cucerirea romana. Atit lumii antice cit si celei moderne, Etruscii, Aryeni-Carpato-Dunareni au aparut ca „un popor straniu, cu o civilizatie avansata, ce nu aveau nimic in comun cu populatiile vecine” (Raymond Block, Etruscii). Herodot (la mijlocul secolului al V-lea B.C.) ii considera urmasi ai Lidienilor (populatie Tracica). Vergilius, Ovidius si Horatius, sint cu totii de aceeasi parere, in timp ce Nicolas Frere (secolul al XVIII-lea A.D.) ii considera pe Etrusci ca fiind cotropitori Indo-Europeni ce au coborit in peninsula prin anul 2,000 B.C.. Limba Etruscilor nu se cunoaste bine, existind in sensul acesta o multime de ipoteze. Dar… In anul 1885, doi tineri de la scoala franceza din Atena, Cousin si Durrback descopera in Insula Lemnos din Marea Egee, in apropiere de satul Kamina, o stela funerara decorata si purtind o inscriptie. Pe stela funerara este cioplit profilul unui razboinic sau zeu (Zalmoxes?) inarmat cu o lance si doua texte gravate: unul in jurul capului, altul pe una dintre fetele laterale ale stelei. Acest monument, produs al artei arhaice locale, dateaza din secolul al VII-lea B.C., deci cu circa doua sute de ani inainte ca insula sa fie cucerita de greci (in jur de 500 B.C., sub Themistocles) de la neamul Tracic al Sinthioilor (amintit si in Iliada). Literele sint „Etrusce”, iar modul de scriere este bustrofedon (de la dreapta la stinga si de la stinga la dreapta). Iar daca in 1963 Raymond Bloch in Ancient Peoples and Places nu le gasise nici un inteles, nu acelasi lucru ne spune A. Bunescu in Dacia Secreta. In traducerea acestuia, unul dintre texte aminteste de faptul ca Zalmoxes a trait 42 de ani, iar duhul acestuia a fost reinviat si aparat de 10 nobili vrednici. Dupa cum am mai spus de multe ori, inconjurata de mistere, invaluita in legende, preistoria omenirii si in special a noastra, este inca o mare enigma. Fiecare noua descoperire stiintifica ne schimba ideea despre trecut. Cind vom renunta la opinia „carturarilor” din evul mediu si ne vom redescoperi pe noi! Personal, sint fascinat de misterele antichitatii românesti si sint hotarit ca, de cite ori pot, sa ridic voalul nepasarii si sa prezint trecutul asa cum cred eu ca trebuie prezentat.
Si introcindu-ne la Etrusci, Aryeni-Carpato-Dunareni, sa nu uitam ca dinastia Etrusca a Tarquinilor a condus Roma din 616 pina in 509 B.C. cind, unindu-se cu cele ale Cartaginezilor i-au oprit pe greci sa colonizeze sudul Italiei si i-au invins in batalia navala din 535 B.C., de la Alatia. Momentul poate fi considerat drept apogeu al puterii Etruscilor Carpato-Dunareni, care de atunci au intrat in declin fiind invinsi de greci la Cunae, in Golful Naples, in anul 474 B.C.. Republica Romana va distruge, intr-un razboi pe care eu il numesc fratricid, pe Uei, in 396 si pe Volsini, in 265 B.C., in acest fel, acest popor Carpato-Dunarean, Etruscii disparind. De-a lungul a aproape doua milenii, ei au reprezentat un factor de civilizatie in inima Peninsulei Italice si au ridicat-o din intunericul si barbaria primitiva. Dar Roma, care s-a eliberat de tirania Etruscilor Carpato-Danubieni a continuat sa existe sub influenta culturala mostenita de la acestia, preluind-o si la rindul ei, lasind-o mostenire occidentului. In afara multelor monumente funerare, a unui alfabet (sursa buna de inspiratie pentru cele grec si latin) sa vedem ce altceva ne-au mai lasat acesti Aryeni Carpato-Dunareni:
– numele feminin Rama (se stie ca „Arborele Tracic” numara peste 200 de triburi unde, alaturi de Geto-Daci erau si Ramanii) cu formele Ramatha, Rametha, Ramutha si Ramtha;
– o expresie „clasica” a clasei conducatoare de atunci suna foarte arogant si din nefericire o mai intilnim si astazi: „clasa celor ce muncesc nu are drepturi ci numai indatoriri”;
– ei credeau in magi si ritualuri magice; la Piacenza s-a gasit un ficat din bronz (de origine Etrusca) impartit in 45 de sectoare, fiecare dintre ele avind un nume de divinitate;
Dar sa ne oprim aici cu Etruscii-Carpato-Dunareni si sa vedem cine au fost… Romanii?
Am sa incep cu bine cunoscuta legenda a gemenilor Romulus si Remus, fii ai virginei Rhea Silvia. Rhea Silvia, fiica numitorului de Alba Longa (familia Alba Longa a fost intemeiata de tracul raman, stralucitorul Enea, prin casatoria cu fiica unui rege local, Lavinia), fiind vestala in Templul lui Marte, ramine asa, dintr-o data, gravida cu… Zeul Marte. (Istoria ne-a obisnuit cu minuni de felul acesta: este suficient sa ne amintim legenda geto-dacica a lui Meriem, Mama Florilor de Mar, care a ramas gravida, tot „din senin” cu o raza de soare, nascind pe cei doi Zalmoxes, frate si sora.). Revenind la legenda noastra, unchiul Silviei, Amulius, n-a crezut-o si a aruncat-o in temnita, ordonind uciderea celor doi prunci gemeni. Un suflet milos ii va pune intr-un cos si ii va lasa sa pluteasca pe apa Tibrului, de unde, legenda spune, vor fi pescuiti si ulterior hraniti de o lupoaica. Revenind la legenda geto-daca, cei doi gemeni Zalmoxes au fost adoptati de nobilul Aisepos Pastorul si de sotia lui Brito-Lagis (Divina Lupoaica). Cronicari romani ai acelor timpuri au marturisit ca legenda cu lupoaica a fost preluata de la Traci. Dar sa revenim la adevarata origine a romanilor.
OLTINA – ALTINA – LATINA – LATIUM
Cu mii de ani inainte de cucerirea a 14% din teritoriul Daciei de catre Romani (sub conducerea „strabunului” Traian) NOI, Carpato-Danubienii, tracii, cucerisem deja peninsula Italica. Vergilius o stia, atunci, de mult, dar noi cei de azi, BA! Urmele lor, ale Carpato-Dunarenilor, au ramas prin locurile pe unde ei au emigrat, din actuala Oltina, tinut din zona Dobrogei de azi. (Altina inseamna „maretie”, „fericire” in limba geto-dacilor, asa-zisa „latina vulgara”). Un grup de emigranti traco-geti, avindu-l in frunte pe Stralucitorul Enea — trac Raman — au parasit nucleul carpato-dunarean ajungind pina in centrul Peninsulei Italice, numind locul LATINA… LATIUM. Limba lor se va numi Latina (Limba Maretiei, Limba Fericirii). De-a lungul timpului, „cercetatori de frunte” s-au caznit (si inca o mai fac) sa gaseasca o alta origine pentru acesti Latini; dar daca Vergilius recunostea originea Traca a poporului roman si-si folosea imaginatia in a-l pune pe Enea in fruntea epopeii formarii poporului latin, purtindu-si eroul trac de la ruinele in flacari ale Troiei pina pe Valea Tibrului, sa vedem care este parerea altora despre aceasta calatorie.
Gheorghe Musu, in lucrarea Din mitologia tracilor, Victor Kernbach, in Miturile esentiale, Manfred Oppermann, in a sa Tracii intre Arcul Carpatic si Marea Egee, Adrian Bucurescu, in Dacia Secreta, M. Gimbutas, in cartea Old Europe, ca. 7000-3500 B.C.: The Earliest European Civilization before the Infiltration of the Indo-European People si V. Gordon Childe, in lucrarea The History of Civilization: The Aryans ii considera pe Traci drept nucleul civilizatiei proto-europene. Stralucitorul Enea, in fruntea emigrantilor Carpato-Dunareni-Ramani din Oltina, Dobrogea, va ajunge pina in Banat, va trece Dunarea si se va opri pentru o scurta perioada de timp la sudul ei, la CURTU-ZURA (Curtea Stralucitoare, Orasul Alb, Belgradul de azi) unde se pare ca a avut loc idila dintre Stralucitorul Enea si DIDO, Doamna, regina tinuturilor respective. Au mai trecut citeva sute de ani si legenda tracului Enea, chiar daca nu si-a pierdut esenta, s-a deplasat ca loc de actiune intr-o alta zona geografica, personajele suferind si ele modificari. Astfel, Curtuzura va deveni Cartagena, Didona ii va lua locul Doamnei Dido, iar in locul Oltinei avem Troia, ai carei locuitori traci erau tot din ramura Ramanilor. Anii trec, istoria se schimba si iata ca Messapii din estul Peninsulei Italice cit si Venetii de pe cursul inferior al Padului sint astazi considerati a fi de origine Tracica (dupa unii, Traco-Iliri). Satucuri din România poarta nume de Venetia de Sus, Venetia de Jos, Roma. Inainte cu mult de nasterea legendarului Roma, numele ROMULA era frecvent la Geto-Daci. Nu de mult, scriam despre „Cel mai mare imperiu Dacic al erei noastre”, mentionind numele a trei imparati romani, geto-daci, ce au stapinit Roma si intreaga lume antica. Primul dintre ei, Galer cel Batrin era copilul din flori al Romulei, femeie daca din cetatea Recidava, slujitoare a cultului lui Zalmoxes. Galer cel Batrin desfiinteaza Imperiul Roman in anul 305 A.D., schimbindu-i numele in Dacia Mare. Galer, Ler Imparat (293-311) ca ginere al lui Diocletian a avut un nume rau intre crestini, executind ordinele socrului sau, unul dintre cei mai mari persecutori ai crestinismului. Se pare ca el a fost si un general de geniu, fiind asemuit cu Alexandru Macedon (alt Trac) de catre Niels Hannestad, in special dupa victoriile obtinute in Asia Mica. Statuia ce i s-a ridicat il infatisa tinind in mina o sfera mare de arama, reprezentind soarele (dupa Ioannes Lydas, secolul al VI-lea A.D., Fontes, II, 495). Asa ca, in secolul al IV-lea A.D. s-a reinfiintat Imperiul Dacia Mare, Dacii devenind din nou stapinii lumii. Cintecele si colindele populare il mai omagiaza si azi pe Ler, Imparatul Dacilor. Scriitorul Eusebiu spune ca dupa ce Galerius a schimbat numele Imperiului Roman in Imperiul Dacic, a dat si armatelor sale inca de la inceput vechiul drapel al Dacilor, Sarpele Gnostic (lucrat din arama, piele sau chiar stofa), prins in pozitie orizontala pe un baston de corn (dupa Prof. Dumitru Balasa, in Istoria Daco-Romaniei) El s-a declarat cel mai mare dusman al numelui de Roman (Fontes, II, 6-7) si a mutat capitala la Tesalonic. Lactanius, un cronicar roman, nota in 325 A.D. ca Galer cel Batrin este „o fiara cu totul straina de singele de Roman” (Fontis, II, 7). Realitatea era ca toata armata avea ofiteri, conducatori si soldati daci. Credinta in Zalmoxes si in nemurire ii facea aproape de neinvins. Dupa victoria impotriva persilor se ridica „Arcul de Triumf” de la Salonic. Monumentul a fost realizat din marmura alba cu sculpturi in basorelief despre care acelasi Niels Hannestad afirma ca este „cel mai important dintre monumentele tetrarhice pastrate” consemnind pentru eternitate triumful dacilor in intreaga lume antica, orientala si occidentala. In anul 311, Ler Imparat inainte sa moara (din cauza unei infectii) va da decretul de LIBERA PRACTICA A CULTULUI CRESTIN. Ii vor urma la tron cei doi nepoti: Galer cel Tinar, iar mai apoi Constantin cel Mare. Acesta din urma va reconstrui podul de peste Dunare facut initial de strabunul sau Burebista. El muta capitala la Constantinopole, iar prin Edictul de la Milano, din 313 A.D., crestinismul devine obligatoriu, acest fapt bucurind-o mult pe Elena, mama noului imparat. El ridica un arc de triumf la Roma pe care Daco-Ramanii sint prezenti prin opt statui de peste trei metri inaltime, reprezentind comandanti daci. Cele doua arcuri de triumf, precum si cei trei imparati daci mentionati glorifica pentru eternitate victoriile dacilor. „Romanii au fost vechii Ramani, ce descindeau din vechea ginta dacica, iar razboaiele dintre Daci si Romani nu au fost nimic altceva decit razboaie fratricide”
Prof. Dumitru Balasa.