SFÎNTA ROMÂNIE

MIHAI CIUBOTARU

România, ţara mea sfîntă,
Prea draga mea ţară nemuritoare…
Pămîntul sfînt al slăviţilor geto-daci,
Binecuvîntatul neam, cel ales de Ziditor,
Vatra cea dintîi a Europei străbune,
Profeţii înţelepţi ai lumii vechi…
Grădina prea frumoasă a Maicii Domnului ––
Prea iubită şi prea venerată de Dumnezeu…

Glorie poporului meu cel sacru!…
Măreţ ţi-e trecutul, măreţ şi viitorul îţi va fi!
În iubire şi-nţelepciune divină trăind ––
Viaţă eternă şi pace aducînd neamurilor lumii…

Plaiul meu de aur, plaiul meu de dor,
Paradisul neamului nemuritor
Trecut prin focul sabiei fără milă
Şi jaful timpurilor de ieri şi dintotdeauna,
Dar neînvins. Brav popor ce te înalţi
Spre fericirea şi mîntuirea divină,
Unit în credinţă, simţire şi cuget
Şi dragoste între semenii tăi!…

Glorie poporului meu cel sacru!…
Măreţ ţi-e trecutul, măreţ şi viitorul îţi va fi!
În iubire şi-nţelepciune divină trăind ––
Viaţă eternă şi pace aducînd neamurilor lumii…

Crucea ţi-e scutul cel biruitor,
Omenia ţi-e graiul cel dulce al inimii,
Luminatul Suflet, cald şi primitor,
Izvor al bunătăţii de veacuri
Credincioasa Iubire de ţară, jertfa de neam,
Veşnic legămînt cu strămoşii preasfinţi,
Popor liber în veci şi drept
Cu fapta şi cu gîndul la Tatăl Ceresc…

Glorie poporului meu cel sacru!…
Măreţ ţi-e trecutul, măreţ şi viitorul îţi va fi!
În iubire şi-nţelepciune divină trăind ––
Viaţă eternă şi pace aducînd neamurilor lumii…

Legea cea din bătrîni, divina lege,
Sfînta învăţătură, floarea eternităţii tale,
Sacra Limbă strămoşească, prea sacra,
Luceafărul nobililor fii ai Pămîntului,
Străluci-va de-a pururi, în veci!…
Fîlfîie în Altarul Domnului… al nostru tricolor,
Vestind evul Păcii şi al Iubirii!…
Bucură-te, popor al luminii, preaînţelept, nemuritor…

Glorie poporului meu cel sacru!…
Măreţ ţi-e trecutul, măreţ şi viitorul îţi va fi!
În iubire şi-nţelepciune divină trăind ––
Viaţă eternă şi pace aducînd neamurilor lumii…

MIHAI CIUBOTARU
Chişinău, 10 mai 2016