DIVINA MARIA, CRĂIASA CERULUI

Adrian Bucurescu

În povestirile geto-dacice, se spunea că MARIA, Fecioara Divină, a pogorât pe Pământ, în chip de pruncă, a fost adoptată de o pereche de Geţi, care nu avea copii, iar în adolescenţă a intrat la templu, ca vestală. I S-a spus MARIA „Cea Măreaţă; Cea Mărinimoasă”, iar în alte dialecte, LETO, cu aceleaşi înţelesuri. La templu, a anunţat-O un msesager al Cerului că va naşte un băiat şi o fată, Fii ai Domnului Universului. Aflând că tânăra vestală e însărcinată, superioara templului a alungat-O, în viforul de-afară, iar Maria a ajuns la casa unor Geţi, pe malul apusean al lacului SARATOKOS, astăzi Sărăţuica, unde a fost adăpostită şi unde, la un Solstiţiu de Iarnă, I-a născut pe Gemenii Divini, APOLLON şi DIANA, supranumiţi Amândoi şi ZALMOXIS.
Locul unde S-au născut Cei Doi Gemeni apare cu denumirea de NETIN-DAVA „Cetatea Naşterii” pe o hartă a Daciei, operă a marelui geograf antic Ptolemaios.
În legenda românească a Lumânăricii, Sfânta Maria are, pe lângă un băiat, şi o fată, ce-i drept adoptivă. În alte legende, Fecioara Maria este Muma Soarelui şi a Lunii, moştenire limpede a Sfintei Treimi, MARIA-APOLLON-DIANA. De altfel, şi în iconografia geto-dacică, de multe ori, deasupra lui Apollon se află Soarele, iar deasupra Dianei, Luna.
Teonimul MARIA apare scris pe o lespede de piatră, descoperită în ruinele cetăţii getice Halmyris, judeţul Tulcea. În chip de Zeiţă Justiţiară, apare pe o gemă de agat, descoperită în ruinele cetăţii getice Romula, astăzi Reşca, judeţul Olt. Zeiţa e înfăţişată pe gemă cu cap de pasăre, corp omenesc şi picioare în formă de şarpe, ceea ce sugerează şi puterea Ei asupra a trei regnuri: de sus, de pe pământ şi de sub pământ. În mâna dreaptă ţine un bici, iar în stânga, un scut. Pe reversul gemei este gravată inscripţia AVRASAZ „Mânioasa; Îndurerata”, ultimul sens referindu-se la faptul că Fiul Ei a fost ucis de Scyţii care cuceriseră o parte din Dacia. Cu această înfăţişare, Ea era adorată şi ca Zeiţă a Războiului.
Pe o gemă de jasp, descoperită tot la Romula, Zeiţa este numită chiar MARIA, neavând nici o legătură cu semiticul Mariam, cum au presupus unii. Zeiţa este înfăţişată la fel ca pe gema de agat. Pe revers, este gravată următoarea inscripţie: IAO MARIA ABLAN ATHANA ABA CHAREY. Traducerea: Ave Maria! Deplină mulţumire Fecioarei.

Cele două geme de la Romula

Preoţii creştini nu au apucat să strice toate colindele româneşti, unele reuşind să ajungă neştirbite până în era modernă. Astfel, într-un colind ardeleneasc se păstrează imaginea Zeiţei Supreme în chip de fiară:
Stai, Soare, nu săgeta,
Că nu-i cine-ţi pare ţie,
Ci-i Doamna Sfântă Mărie!
În colind, Soarele văzuse o fiară foarte mândră şi vroia s-o vâneze! În alt colind, tot din Ardeal, Maria, în chip de sălbăticiune, i se adresează vânătorului:
Nu mă, Gheorghe, săgeta,
Că nu-i cine-ţi pare ţie,
Da-i Maica Sfântă Mărie!
La Geto-Daci, Maria era soţia lui TATO NIPAL „Domnul Cerului”, fiind şi Ea Crăiasa Cerului. De altfel, prin unele sate româneşti I se mai atribuie şi astăzi atributul suprem de Dumnezoaia.