CULTUL CAVALERILOR DANUBIENI

Cei doi Zamolxis, simbol al libertatii

Una dintre cele mai misterioase religii cu radacini in Dacia preistorica si a carei continuitate a atins secolul XIX, a fost Cultul Cavalerilor Danubieni. Singurele marturii existente sunt niste basoreliefuri si niste monumente. In comparatie cu alte monumente religioase, cele inchinate cultului Danubian sunt turnate in plumb, material care, in credinta stramosilor nostri apartinea lui Zamolxis. Pana la ora actuala monumentele contin secvente cu un singur Cavaler, cu 2 Cavaleri si o Mare Zeita si cu scena unui banchet sacru oferit invingatorilor. Dupa cum se stie, dacii erau unul din putinele popoare care ni ciopleau chip pentru zeii lor. Moda asta a fost introdusa de romani, mai precis de colonistii veniti in Dacia. Fiecare din scenele reprezentate sunt o continuare a cultului lui Zamolxis, mai exact, o preluare a acestui cult de catre invingatori si de catre popoarele cucerite de ei. Romanii au facut mai mult: au recunoscut superioritatea lui Zamolxis, a straniului Cavalerul Danubian, punandu-si principalii zei in urma acestuia pe diferite monumente. Faptul ca noua religie s-a raspandit dupa cucerirea unei parti din Dacia de catre romani (Traian a cucerit 14% din teritoriul dac), arata dorinta in reintregirea tarii si faptul ca dacii liberi ii sprijineau pe fratii lor aflati sub ocupatia romana.

Basoreliefurile in care apar cei doi cavaleri si Marea Zeita ii reprezinta pe cei doi gemeni Zamolxis care, impreuna cu Zeita Bendis, ocrotitoare a Daciei, au format prima trinitate de dinaintea crestinismului, aratand, totodata si dorinta reintregirii tarii venita atat din partea dacilor aflati sub ocupatia romana cat si de dincolo de frontiera, din teritoriul controlat de dacii liberi. Era simbolul Patriei care hranea acelasi popor, acum impartit in doua, dar care avea aceeasi credinta, aceeasi limba si aceleasi teluri primordiale.  Cei doi Cavaleri erau inarmati fie cu o lance, fie cu securea dubla, avand pe cap nu cusma dacilor ci misterioasa boneta frigiana, caciula rosie simbol al luptei pentru cucerirea libertatii folosita in toate timpurile, din antichitate si pana in vremurile moderne de catre toti conducatorii armatelor care luptau pentru eliberarea tarilor lor sau pentru eliberarea din sclavie (sa nu uitam ca armata lui Spartacus avea ca simbol boneta insotita de numarul legiunii, a cohortei si a manipul-ului respectiv). De asemenea, Cavalerii purtau steagul dac, celebrul dracos cu cap de lup si trup de sarpe. Multi s-au intrebat ce reprezenta steagul dac si fiecare a incercat sa-I dea propria explicatie, fara sa priveasca  dincolo de mistica getilor. Lupul este simbolul zeului suprem al Universului, Dac-sha, amintit in vedele indiene ca tatal triburilor dace, iar sarpele este simbolul lui Zamolxis, stapan al lumii de dedesubt, aflata dincolo de granita mortii.

Pasarea Phoenix si Corbul, doua pasari nemuritoare

Dacii au fost singurul popor  a caror credinta depasea marginile propriei tari cat si marginile Pamantului. Credinta lor a fos una universala. Pe aceleasi basoreliefuri mai intalnim 2 reprezentari a caror intelegere apartine doar initiatilor. Este vorba de pasarea Phoenix, pe care multi istorici au descris-o ca fiind un vultur. Cea de a doua este un corb. Dureros este ca multi dintre istorici sunt simpli functionari care au invatat pentru a ajunge in functia respectiva, care, in necredinta lor, nu au putut privi catre maretia poporului nostru si a stramosilor nostri. In credinta pelasgilor, stramosi ai dacilor, pasarea Phoenix reprezenta renasterea spirituala a unui popor. Un monument extrem de important in acest sens il reprezinta celebrul Tezaur de la Pietroasa, carora istoricii romani, in nestiinta lor sau in reaua lor credinta, I-au spus <Closca cu puii de aur>, cand de fapt ea reprezinta pasarea nemuritoare si puii sai, simbol al renasterii permanente a poporului nostru. Iar cea de a doua pasare, corbul, este intalnit mereu ca un mesager intre lumea celor vii si lumea celor plecati de aici, dacii fiind convinsi ca nu exista moarte ci doar o trecere catre viata adevarata. Sa nu uitam ca, dupa mai bine de 1000 de ani, corbul va deveni simbolul uneia dintre cele mai renumite familii nobile din Transilvania, familia Huniazilor care au dat natiunii romane pe cel mai viteaz conducator de osti, Iancu de Hunedoara.

Neofitii treceau probe de curaj si mureau simbolic

Unul dintre elementele misterioase ale cultului era faptul ca initiatii nu consumau nici un fel de carne ci doar peste, aliment care purifica trupul, alungand demonii. Ne mai miram oare ca dacii au fost crestinati atat de usor de Apostolul Andrei, cand acestia posedau, innainte de venirea discipolului lui Isus, toate elementele crestine?
Din pacate, la ora actuala nu au fost descoperite temple ale cultului Danubian, dar se presupune ca acestea s-ar fi aflat in munti, in pesteri greu accesibile neofitilor. Cei care doreau sa devina Cavaleri ai Libertatii, respectiv ai Ordinului Danubian, trebuiau sa treaca anumite teste, examenul final fiind dat in zona muntoasa unde viitorul cavaler urma un ritual de purificare si renastere spirituala. In basoreliefuri apare ritualul de inghitire a candidatului de catre un dragon (balaur in credintele populare), urmata de sosirea unui Cavaler al Ordinului care invingea balaurul, simbol al raului si il scotea din burta pe viitorul cavaler, care invia si devenea unul dintre membrii ordinului, purificat de insusirile negative.

Ei invingeau intotdeauna

Mai mult, in randurile danubienilor erau acceptati numai nobili. Si asta nu dintr-o discriminare de rasa, ci pentru ca meseria nobililor era razboiul. Oamenii liberi munceau pamantul si doar in caz de primejdie veneau sub arme, pe cand nobilii se pregateau permanent in arta razboiului. Ordinul Cavalerilor Danubieni reprezenta elita tarii, ii reprezenta pe cei mai buni razboinici si pe marii preoti, pastratori ai ritualurilor stramosesti. Si nu intervenea intr-o lupta decat atunci cand era amenintata insasi integritatea tarii. Pentru ca una din conditiile de supravietuire era anonimatul. Sa nu uitam ca, dupa mai bine de 13 secole, ii vom intalni pe acesti cavaleri reorganizati sub Ordinul Dragonului, ordin a carei paternitate si-au insusit-o maghiarii si popoarele germanice, ordin din care au facut parte toti marii nostri domnitori din toate cele trei tari romane. Daca intelegem taina acestui Ordin de lupta poate intelegem si cum a fost posibil ca voievozii nostri, cu o mana de viteji, sa bata de atatea ori armatele numeroase ale imperiilor vecine, venetici fara tara si fara credinta.

basarabialiterara.com.md