Autor: Nicu Parlog

O zicala din Roma Antica spunea ca o veverita ar putea ajunge din Hispania in Italica pur si simplu sarind din copac in copac. Intr-atat de impadurit era Batranul Continent pe vremuri! Astazi, dupa secole de defrisari necugetate, revolutii industriale si tehnologizare galopanta, padurile mai acopera doar 44% din suprafata totala a Europei.
Aproape 80% dintre padurile europene sunt detinute de Rusia. Insumand o suprafata de circa 1 miliard de hectare, padurile Europei alcatuiesc 25% din totalul forestier al lumii. Iar daca tot ne-am lansat in analize pe baze de cifre si procente, atunci trebuie sa retinem ca doar 26% dintre padurile europene sunt considerate relativ salbatice, majoritatea acestora fiind situate in tarile din nordul si estul continentului. Mai jos am enumerat unele dintre cele mai importante paduri din punct de vedere al biodiversitatii si masurilor de protectie care le vizeaza. Evident, si factorul estetic a fost luat in calcul. Sper sa le vizitati pe toate, intr-o buna zi.

Padurile Trillemarka si Rollagsfjell, Norvegia
La granita de est a Norvegiei cu Suedia, ascunse si marginite de vaile Sigdal si Numendal, troneaza maiestuos cei mai salbatici codri din Tara Vikingilor. Vorbim aici de o suprafata totala de 205 kilometri patrati de padure batrana de munte care adaposteste cea mai bine pastrata vale din Muntii Scandaviei, Valea Trillemarka. Intreaga zona este situata la doar 100 km est de capitala Oslo si detine calitatea remarcabila de a mentine toate caracteristicile intacte ale stravechilor paduri norvegiene.

Perimetrul natural este alcatuit dintr-o aglomerare sublima de vai, versanti montani, rauri vijelioase, lacuri limpezi precum cerul inghetat al Nordului care se oglindeste in ele si, evident, copaci foarte batrani. Aici traiesc numeroase specii de pasari care gasesc conditii ideale de a trai, precum si cele mai mari populatii de rasi si glutoni din Norvegia.

Padurea Brothwood Corpse, Anglia
Singurele paduri relicte englezesti care au scapat de furia drujbelor si topoarelor se mai gasesc astazi doar pe Isle of Wight. Sunt administrate si protejate de catre Trustul National Forestier din Marea Britaniae si sunt formate in fragmente de paduri care au supravietuit din perioada medievala pana in zilele noastre. In mod traditional, codrul Brothwood Corpse a fost un teren de vanatoare al Casei Regale, pana cand afaceristul filantrop Frank Morey l-a cumparat pentru a-l dona, in anul 1926, Trustului National.

Printre cele mai importante obiective de aici, se numara stejarii si fagii de dimensiuni remarcabile. Fauna locului include soareci de padure, veverite rosii, multe specii de lilieci si nevertebrate. De prisos sa amintesc ca din aceasta padure magistral administrata nu poti rupe nici macar o creanga fara sa fii obligat mai apoi sa iti vinzi masina pentru a-ti plati amenda.

Padurile Komi, Rusia
Ansamblul de Paduri Virgine Komi, cum este catalogat de documentele ruse, este un obiectiv UNESCO de importanta mondiala. Padurile in cauza cresc in Republica Komi din nordul Muntilor Urali, Rusia. Avand o suprafata de 32.800 kilometri patrati, padurea Komi este cea mai mare padure virgina din Europa. Codrul nesfarsit apartine ecoregiunii de taiga de munte din Urali. Speciile de copaci des intalnite aici sunt molidul siberian, bradul siberian si tisa siberiana. Fauna este deosebit de bogata si variata: cerbi, reni, ursi bruni, lupi, glutoni, nurci,

mistreti si iepuri.
Padurea a fost inscrisa pe lista siturilor UNESCO din anul 1995, fiind prima padure din Rusia care a devenit obiectiv ecobiologic de importanta mondiala. Recunoasterea a venit la timp, salvand padurea pe ultima suta de metri. Aceasta deoarece, profitand de haosul legislativ si coruptia din timpul guvernarilor Eltin din acea perioada, o rapace companie forestiera franceza (Huet Holding), cumparase deja dreptul de a distruge zona, intentionand sa defriseze complet arealul Komi. Din fericire, nenorocirea nu s-a produs, cea mai mare padure europeana scapand la limita de lacomia corporatista franceza si ignoranta oligarhilor rusi.

Padurea Beloveja, Polonia & Bielorusia
Uriasa padure de la granita polono-bielorusa este o ramasita din faimosii Codrii Mazurieni, urmasi ai imenselor paduri care se intindeau odiniaora peste Marea Campie a Europei de Est. Padurea, care acopera astazi circa 1.771 de kilometri patrati, este despartita de granita dintre cele doua tari, o mare parte din ea fiind inchisa de garduri destinate prevenirii evadarii zimbrilor din rezervatie. Beloveja, sau Bialowieska, in poloneza, si Belaveszkhaya, in bielorusa, este cea mai mare rezervatie din lume care detine zimbri, o turma de circa 800 din aceste maiestuoase animale supravietuind inca in batrana padure.

In trecut, Beloveja a fost destinatia de vanatoare preferata a panilor polonezi, care se intalneau aici anual. De fapt, Beloveja a fost declarata parc de vanatoare inca din anul 1514. Astazi, padurea este un adevarat etalon in privinta conservarii si dezvoltarii ideale a unei rezervatii. Beneficiaza de un muzeu cu specific local, un mare centru veterinar dedicat ingrijirii animalelor salbatice, precum si de serviciile mai multor ghizi care insotesc turistii in ceea ce poate fi numit singurul safari european de profil. Tot aici pot fi admirati cei mai masivi si inalti stejari din Europa, o serie de 11 stejari seculari inalti de peste 30 de metri. Liderul batranilor copaci este asa-numitul Tar al Stejarilor, inalt de 46 metri, cu un diametru de peste 2 metri. Varsta acestuia a fost estimata la 800 de ani si a fost declarat monument al naturii in Bielorusia, inca din anul 1963.

Padurile din vestul Caucazului, Rusia
Intregul ansambul forestier Pontic-Caucazian este detinut de Rusia, dar padurile respective cresc pe teritoriile republicilor nord-caucaziene Adigea si Karachay-Cerchezia. Codrii, inclusi in patrimoniul UNESCO, sunt situati la 50 de km nord de orasul-statiune Soci, intinzandu-se de la litoralul Marii Negre spre Muntele Elbrus. In urma studiilor de teren desfasurate de specialistii UNESCO, s-a relevat faptul ca zona contine singurul areal montan din Europa care nu a avut de suferit de pe urma activitatilor umane. Habitatele sunt exceptional de variate pentru o regiune atat de mica, cuprinzand campii, stepe, paduri, munti si ghetari alpini.

Padurile au fost declarate rezervatii din anul 1924, cand autoritatile sovietice au decis protejarea exemplarelor record din brazii lui Nordmann (Abies naordmanniana), inalti de 85 de metri - cei mai inalti copaci din Europa. Tot aici se afla o padure unica de tisa, situata in vecinatatea orasului Soci. Aproape o treime din totalitatea speciilor de plante este alcatuita din exemplare care nu mai sunt intalnite in alte parti ale lumii. Padurile caucaziene de vest reprezinta locul de origine a zimbrilor caucazieni, o specie de zimbri de talie mai mica decat zimbrii din padurile poloneze sau decat cei din Carpati. Ultimii zimbri caucazieni salbatici au fost ucisi de braconieri in anul 1926, zimbrii care populeaza astazi aceste paduri fiind urmasii celor care au supravietuit in gradinile zoologice ruse si au fost, mai apoi, incrucisati cu zimbrii polonezi si bizoni americani.

Padurile de la Biogradska Gora, Muntenegru
Aceste paduri sunt situate in regiunea muntoasa Bjelasica, in centrul Republicii Muntenegru, intre raurile Tara si Lim. Parcul National care le protejeaza acopera o suprafata de 54 de kilometri patrati fiind alcatuit din paduri relicte, pante si culmi muntoase de peste 2.000 de metri inaltime, plus un numar de sase lacuri glaciare. Cu toate ca este cel mai mic din cele patru parcuri nationale muntenegrene, Biogradska Gora adaposteste nu doar cea mai mare biodiversitate din randul acestora, ci si cele mai batrane si salbatice paduri din Balcani.

Aici traiesc 220 specii de plante, 150 specii de pasari, 10 specii de mamifere, si 86 specii de copaci si arbusti. Arealul a fost proclamat parc national in anul 1952, in apropierea sa fiind amenajat un monument care marcheaza locul unei batalii importante intre turci si sarbi.

Padurile Pyha Hakki, Finlanda
Frumusetea si salbaticia padurilor din inima Finlandei a facut ca aceste biotopuri sa fie protejate cu stictete inca din anul 1952. Padurile de taiga finlandeza sunt alcatuite in mare parte din pini si molizi. Cele care cresc in parcul national Pyha Hakki, acopera o suprafata de 13 kilometri patrati si sunt considerate de catre specialisti drept cele mai vechi paduri din Finlanda.

Dintre copacii protejati, se disting pinii scotieni si molizii norvegieni, plopii tremuratori, mestecenii arginii si aninii negri - care sunt cei mai inalti copaci din padure. Tot aici traiesc importante efective de ursi bruni, lupi, rasi, glutoni, mistreti, cocosi de munte, cocosi de mesteceni, reni, bufnite mari, ulii porumbari si acvile de munte.

Padurile de foioase din Apenini, Italia
Situat in lungul Italiei, de la nord la sud, precum o uriasa coloana vertebrala de piatra, lantul Muntilor Apenini adaposteste nu doar o fauna unica pentru peninsula italica, ci si unele dintre cele mai valoroase paduri europene. Toate padurile de aici s-au pastrat relativ intacte datorita altitudinii mari si a terenului accidentat, impropriu exploatarilor forestiere. Acesti codri gazduiesc specii rare si valoroase, precum papucul-doamnei, una dintre putinele orhidee europene, si ursul marsican, cea mai mica subspecie de urs brun din lume (astazi, in Apenini mai supravietuind doar 70-100 exemplare).

Ecoregiunea acopera doar partea nordica si centrala a Apeninilor, incluzand Muntele Corno, care atinge inaltimea record a lantului, cu ai sai 2.912 metri. Clima este blanda, fiind influentata de Marea Mediterana, dar ninsorile sunt, uneori, frecvente si abundente. Padurile de foioase din Apenini sunt alcatuite din fagi amestecati cu brazi europeni, unele exemplare din randul acestor conifere atingand 45 de metri inaltime. Printre animale, se remarca cateva specii endemice precum capra neagra si lupul de Apenini, caprioara, mistretul, jderul de piatra, dihorul, porcul spinos, nevastuica, bursucul, gaia neagra, acvila de munte, soimul calator, uliul porumbar si mai multe specii rare de ciocanitori.

Laurisilva de Madeira, Portugalia
Laurisilvele, sau padurile relicte din insula Madeira, reprezinta un ecosistem unic in lume. La ora acuala, laurisilvele constituie cele mai mai mari paduri de de dafini si lauri si sunt alcatuite in proportie de 90% din padure primara, neatinsa de sute de ani. Cele intalnite in Madeira sunt mai bine pastrate decat laurisilvele din insulele Azore si Canare. Sunt alcatuite din copaci batrani care ating uneori lungimi de 40 metri.

In Madeira, laurisilvele cresc la o altitudine cuprinsa intre 300 si 1.400 de metri si acopera o suprafata de 149,5 kilometri patrati. Au fost declarate monumente UNESCO in anul 1999. Cele mai valoroase specii de copaci sunt cele din genurile Ocotea Foetens, Persea Indica, Visnea mocaena si Apollonias barbujana. Laurisilvele acopereau in trecut, cand clima era mai umeda, intregul bazin mediteranean, insa in urma schimbarilor climatice si a defrisarilor, padurile de dafini se mai intalnesc doar in Madeira, Azore si Canare.

Padurile Romaniei… Viitor fara de speranta?
Printre povestile cu care ne place noua, romanilor, sa ne laudam se numara si aceea care afirma, cu aplomb si mandrie nationala, ca tara noastra detine cele mai mari si mai salbatice paduri din Europa. Din nefericire, mitul in cauza a fost adevarat doar pana in anul 1989. Revolutia din Decembrie a adus, printre altele, si mutilarea codrilor seculari ai Romaniei. In mod paradoxal, perioada comunista a fost cea mai propice pentru codrii romanesti: atunci am avut cea mai buna protectie impotriva taierilor abuzive si necugetate de padure. Regimul ceausist a mentinut atat padurile seculare, cat si padurile tinere, plantate si ingrijite prin eforturile si grija lui Marin Dracea, parintele silviculturii si impaduririlor din Romania.

Retrocedarea padurilor, in lipsa unor legi drastice de protectie, a reprezentat una dintre cele mai inconstiente si lacome masuri luate de catre guvernantii postdecembristi. Mii de hectare de padure au fost, astfel, masacrate si vandute pe nimic: proprietarii, in goana lor dupa o imbogatire rapida, nu au dat doi bani pe ecologie si conservarea mediului. Retrocedarea padurilor, alaturi de jaful organizat si taierile ilegale s-au constituit in cele mai mari pericole la adresa padurilor romanesti.

Asa s-a ajuns la situatia actuala, cand doar 26% din suprafata Romaniei mai este impadurita, in conditiile in care, conform normelor internationale, procentul minim de impadurire a teritoriului unei tari nu trebuie sa ajunga sub 25%, daca se ia in calcul crearea unor conditii de sanatate cat mai bune pentru populatie. Astazi, ne aflam sub media europeana, iar la capitolul paduri, Romania se afla pe locul 13 in Europa. Spre rusinea noastra, tari care au o clima si un relief identice cu cele ale noastre, stau mult mai bine, cand vine vorba de fondul forestier. Bunaoara, Austria este impadurita in proportie de 38%, Slovacia are 34,7% teritoriu impadurit, iar Bulgaria, cu care ne place sa ne comparam stupid, la absolut orice, are 32,5% paduri.
Tot in zilele noastre, fiecare roman beneficiaza de 0,33 hectare de padure pe cap de locuitor. In Europa, pe primele locuri intalnim tarile nordice: Finlanda (4,66 hectare la un locuitor), Suedia (2,88 ha) si Norvegia (2,32 ha).
Astazi, cele mai impadurite judete din Romania sunt Suceava, Hunedoara, Harghita, Alba, Bistrita, Valcea, Gorj si Buzau. Cel mai sarac judet in paduri este Calarasiul, care are doar

4,2% din suprafata impadurita, urmat de Teleorman, Constanta, Ialomita si Galati.

Din punct de vedere al padurilor relicte, specialistii au stabilit ca in vestul Carpatilor Meridionali se mai gaseste una dintre ultimele paduri intacte de pe Terra. Peisajul forestier respectiv include cea mai mare parte din Parcul National Retezat, precum si suprafete din Parcul National Domogled-Valea Cernei si din Geoparcul Dinozaurilor Hateg. Aici se intalnesc cele mai salbatice paduri de fag din intreaga Europa.

Celalat nucleu de paduri relicte din Romania este situat in nordul Carpatilor Orientali, pe suprafetele judetelor Suceava, Harghita si Bistrita, dar sunt in mare pericol de defrisare din cauza lacomiei clasei politice si a autoritatilor locale. Cum parca raul nu era indeajuns de mare, la nivelul anului 2010, nu mai putin de 15% din suprafata totala a padurilor Romaniei a fost vanduta unor companii internationale.

Prin urmare, jaful si distrugerea padurilor romanesti continua la proportii nemaintalnite decat intr-o tara din lumea a treia. Ce se va alege de padurile stravechi din Romania (in conditiile in care autoritatile vor sa construiasca o autostrada care va strabate Muntii Retezat), numai bunul Dumnezeu poate sti. Noi, romanii, nu mai suntem demult frati cu padurea…

RL ONLINE

Experţii polonezi estimează că, în 2010-2011, Europa s-ar putea confrunta cu cea mai severă iarnă din ultimul mileniu, iar un prim motiv ar fi reducerea vitezei curentului nord-atlantic Gulfstream, care treptat-treptat nu mai încălzeşte bătrânul continent, transmite site-ul MigNews, citat de Agerpres. Astfel, răcirea Europei ar fi în directă legătură cu reducerea de două ori a vitezei curentului oceanic Gulfstream în comparaţie cu anii trecuţi, consideră oamenii de ştiinţă.

În prezent, acesta nu este capabil să compenseze frigul adus de masele de aer rece din Arctica. Potrivit unui expert de la Institutul de Meteorologie şi Gospodărirea Apelor din Polonia, aceste schimbări sunt deja vizibile în Norvegia şi în alte câteva ţări scandinave. “În cazul în care Gulfstream va dispărea în totalitate, Europa se va confrunta cu o epoca glaciară, iar în Scandinavia este de aşteptat formarea unui mare gheţar” - susţine el.

Unii observatori apreciază că una din cauzele încetinirii Gulfstreamului ar fi avaria survenită la 22 aprilie la platforma petrolieră Deepwater Horizon, a companiei BP, în Golful Mexic. Din puţul de urgenţă s-au deversat în ocean între 600.000 şi 760.000 tone de ţiţei, în perioada dintre sfârşitul lunii aprilie şi şi sfârşitul lunii iulie.

Cu toate acestea, unii experţi internaţionali consideră că este prematur să se vorbească de o încetinire a Gulfstreamului. Anterior, oceanograful NASA Josh Willis a demonstrat că în ultimii 18 ani curentul oceanic a crescut în intensitate şi a devenit chiar mai cald. De aproape două decenii, Josh Willis a colectat datele navelor de cercetare, precum şi înregistrările făcute de sateliţi care urmăresc suprafaţele mărilor şi oceanelor.

Primele informaţii despre încetinirea Gulfstream au apărut în 2005, când oceanograful britanic Harry Bryden, de la Centrul naţional pentru oceanografie din Southampton (Marea Britanie) a publicat în revista Nature un articol cu privire la încetinirea circulaţiei maselor de apă în Gulfstream cu 30% comparativ cu anul 1957.

Sistemul de diguri de azi e ‘rodul’ conflictului dintre Grigore Antipa şi Anghel Saligny.

Ideea indiguirii Luncii Dunării a implinit anul acesta un secol. Iniţial, au fost două proiecte, aprig disputate, cel al lui Anghel Saligny şi cel al lui Grigore Antipa. A câştigat Saligny, dar astăzi se poate concluziona că ideea lui Antipa era mai bună. Pentru remedierea situaţiei, România se pregăteşte să spargă digurile.

Biologul Grigore Antipa (1867-1944) a pus bazele şcolii româneşti de hidrobiologie şi a contribuit decisiv la reorganizarea pisciculturii din ţara noastră. Planul său a dus la dublarea producţiei de peşte a României în numai 10 ani!

Academicianul Anghel I. Saligny (1854-1925), inginer constructor, este unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construirea podurilor metalice. A proiectat sistemul de poduri vechi de la Cernavodă

Până acum 50 de ani, Lunca Dunării era zonă inundabilă. Toamna, apele acopereau zone mari de teren, iar primăvara se retrăgeau. Aluviunile rămase erau deosebit de bune pentru agricultură. Problema îndiguirii Luncii Dunării a fost discutată ştiinţific pentru prima dată în anul 1910, când doi titani ai ştiinţei româneşti au venit, fiecare, cu un proiect de amenajare. Anghel Saligny a propus îndiguirea totală a luncii, în aşa fel încât să nu mai lase să treacă apa, chiar şi la cele mai severe viituri. Ideea lui presupunea valorificarea în circuitul agricol permanent a 573.000 de hectare, până atunci inundabile. Grigore Antipa a venit cu altă idee, pornind de la principii ecologice. El a propus amenajarea unor diguri care să lase apa să treacă, periodic, în mod controlat. Astfel, urmau să fie ferite de inundaţii zonele populate de pe maluri, prin eliberarea apei în surplus pe terenuri nelocuite, iar în incinte să se acumuleze aluviuni.

S-a redus enorm fondul piscicol

Antipa a subliniat că secarea totală ar duce cu timpul la distrugerea terenului agricol, la modificări ale climei, dar mai ales la distrugerea patrimoniului piscicol. În paranteză trebuie spus că, din datele Facultăţii de Biologie Bucureşti, în acest moment, fondul piscicol al Dunării este cu 98% mai mic decât la începutul secolului al XX-lea. De asemenea, inundaţiile din 2006 din sudul judeţului Dolj i-au dat dreptate lui Antipa - digurile periclitează localităţile riverane Dunării.

Abia la începutul anilor ’60, comuniştii au început îndiguirea după ideea lui Saligny. Concomitent, au fost desecate majoritatea lacurilor şi au fost săpate reţele de irigaţii care brăzdează zona de luncă a fluviului. Aceste reţele au avut atât scop agricol, cât şi militar: e sistemul de apărare antitanc de pe flancul sudic al ţării. Blindatele inamice, odată intrate în şanţ, nu mai pot ieşi şi pot fi “vânate” foarte uşor.
Deşertificarea, efect al îndiguirii

Cel mai rău efect al îndiguirii şi al desecărilor a fost seceta, determinată de dereglarea circuitului apei în Câmpia Română, respectiv relaţia baltă-nori-ploaie-baltă. Practic, a început ceea ce meteorologii denumesc azi deşertificarea Câmpiei Române. De aceea, România a semnat în anul 2000, împreună cu statele riverane Dunării, proiectul “Coridorul Verde”, care presupune inundarea a 1.000.000 de hectare de teren în Lunca Dunării şi în Deltă şi refacerea ecosistemelor anterioare îndiguirii. Acum, se cercetează impactul asupra mediului.

Someşul a luat 56 de vieţi în 1970

Cele mai grave inundaţii din istoria ţării noastre au avut loc pe 14 mai 1970, când Someşul a ieşit furios din matcă, i- nundând oraşele Satu Mare, Dej şi Gherla, omorând 56 de oameni şi distrugând sute de mii de hectare de teren. Martorii povestesc că, în acele zile, a plouat non-stop zeci de ore, cantitatea de precipitaţii căzute într-o singură zi, 100 l/mp, echivalând cu dublul mediei unei luni întregi! Viitura, care a atins şi doi metri înălţime în centrul oraşului Sa-tu Mare, s-a pornit dimineaţa, în zori, şi a acoperit zone uriaşe din localităţi, punând la pământ mii de case şi areale cultivate agricol. Trenurile nu au mai circulat multă vreme, în Satu Mare şi Dej nivelul Someşului atingând cote-record, de peste 8 metri! Pe 16 mai 1970, Nicolae Ceauşescu sosea în vizită la Satu Mare şi stabilea directivele reconstrucţiei oraşului şi a zonei după calamitate.

Conducători la apă

Alexandru Ioan Cuza a profitat de inundaţiile din Bucureşti pentru a-şi înfia copiii nelegitimi.

“În martie 1865, o inundaţie teribilă a măturat Bucureştiul. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost în mijlocul sinistraţilor, călare, în timp ce apa ajungea până la şaua calului. În unele locuri, viitura depăşea chiar şi trei metri. O legendă urbană spune că A.I. Cuza avea la vremea aceea, în secret, doi băieţi, cu amanta sa, Maria Obrenovici. Soţia domnitorului, Elena, nu ştia nimic despre aventură. Cu ocazia inundaţiei din 1865, domnitorul i-a adus pe băieţi acasă, i-a prezentat soţiei drept sinistraţi şi a zis că s-a hotărât să îi înfieze”, ne-a povestit istoricul Dan Falcan.

Ceauşescu, alături de sinistraţii din Satu Mare

Băsescu a intrat şi el la apă, în Moldova

Inundaţiile catastrofale din această lună, când revărsarea Siretului a produs 23 de victime, i-au prilejuit preşedintelui Traian Băsescu câteva vizite în zona calamitată. Cu apa până la genunchi, Băsescu a intrat în conflict cu sinistraţii, pe care i-a acuzat că mint sau că fac politică, deşi au apa la gură.

Ieri: oraşul Cernavodă, acoperit de ape

- Ploile torenţiale din ultimele zile şi infiltraţiile din canalul Dunăre-Marea Neagră au inundat Cernavodă. În centru, nivelul apei a ajuns la un metru.
- Şi în Brăila Dunărea a inundat câteva străzi. Ca să facă haz de necaz, oamenii au ieşit cu undiţele pe trotuar, să prindă peşte.
- Hidrologii au anunţat că pe Siret va veni, din Ucraina, o altă viitură. Codul roşu de inundaţii a fost declarat şi pe Prut, în Botoşani. (Cătălin Schipor)

BJORN LOMBORG

În februarie, 14 distinşi specialişti în schimbări climatice, economişti şi experţi în domeniu s-au reunit pentru a discuta modul de combatere a încălzirii globale. Şcoala de Economie din Londra şi Universitatea Oxford au publicat concluziile lor. Ele trebuie luate în considerare.
Grupul a fost reunit de Gwyn Prins, un expert apreciat în politica de securitate şi relaţii internaţionale, care conduce Programul LSE al lui Mackinder pentru studierea valurilor uriaşe. Printre participanţi s-a aflat şi omul de ştiinţă Mike Hulme, de la Universitatea din East Anglia, expertul în politica de mediu Roger Pielke Jr., de la Universitatea din Colorado, şi specialistul în economia mediului Christopher Green, de la Universitatea McGill.

Raportul grupului, „Documentul Hart-well”, conturează o nouă direcţie a politicii climatice după eşecul tentativei de anul trecut de a negocia un acord climatic global. Autorii notează faptul că, de 18 ani, abordarea dominată de „Protocolul de la Kyoto” a politicii în domeniul climei internaţionale nu a reuşit să producă reduceri vizibile ale emisiilor de gaze cu efect de seră în lumea reală. Ceea ce defineşte abordarea de la Kyoto este, desigur, accentul unic pus pe reducerea emisiilor de dioxid de carbon. „Documentul Hartwell” susţine că abordarea de la Kyoto - aşa cum a arătat experienţa anterioară cu probleme relativ simple de mediu, cum ar fi ploi acide - a fost întotdeauna sortită eşecului. Grupul subliniază faptul că nu are nici un sens să comparăm schimbările climatice cu alte provocări de mediu cu care ne-am confruntat şi pe care am reuşit să le rezolvăm. Schimbarea climatică este mult mai complicată, implică sisteme deschise, complexe şi imperfect înţelese. Spre deosebire de, să zicem, ploile acide, ceaţa ori fumul, nu este „o problemă de mediu convenţional”. Este, în acelaşi timp, „o problemă de energie, o problemă de dezvoltare economică şi o problemă de utilizare a terenurilor”.

Experţii în economia de mediu din toată lumea recunosc că există doar patru mijloace de acţiune politică ce pot fi utilizate pentru a reduce emisiile de carbon şi pentru a frâna schimbările climatice: reducerea populaţiei lumii, scăderea economiei mondiale, creşterea eficienţei consumului de energie, precum şi scăderea intensităţii carbonului (ceea ce înseamnă să emitem mai puţin carbon pentru fiecare unitate de energie pe care o producem). Reducerea populaţiei la nivel mondial este o variantă neverosimilă, iar reducerea în mod deliberat a economiei globale ar conduce la dificultăţi pentru miliarde de oameni. De aceea, „Documentul Hartwell” îşi propune să dezvolte o strategie care să identifice o serie de modalităţi de a trage pârghiile de eficienţă energetică şi de intensitate a carbonului. Grupul Hartwell propune să adoptăm trei obiective de bază legate de mediu: asigurarea unei aprovizionări sigure şi accesibile de energie pentru toată lumea (ceea ce înseamnă să găsim alternative la combustibilii fosili), asigurarea că dezvoltarea economică nu face ravagii în mediul înconjurător (ceea ce înseamnă nu doar reducerea emisiilor de dioxid de carbon, ci, de asemenea, reducerea poluării din interior cauzată de arderea biomasei şi reducerea stratului de ozon şi protejarea pădurilor tropicale) şi asigurarea că suntem pregătiţi să facem faţă oricăror schimbări climatice care pot apărea în viitor, provocate de om sau naturale (ceea ce înseamnă să recunoaştem, în sfârşit, importanţa adaptării la schimbările climatice).

Atingerea acestor obiective va necesita, în mod evident, eforturi susţinute. Grupul Hartwell are dreptate când arată că, pentru a avea succes, abordarea noastră privind politica în domeniul climei ar trebui să ofere avantaje evidente („revanşă rapidă şi demonstrabilă”) pentru mai mulţi oameni şi să producă rezultate măsurabile. Abordarea de la Kyoto, desigur, nu oferă nici unul dintre aceste lucruri. În locul unui singur
scop, res-pectiv de a forţa oamenii să se descurce fără combustibilii care elimină dioxid de carbon, grupul Hartwell sugerează să stabilim mai multe obiective - de exemplu, reîmpădurirea, încurajarea biodiversităţii, precum şi îmbunătăţirea calităţii aerului; fiecare dintre aceste acţiuni este importantă şi toate pot reduce emisiile de carbon. După cum notează raportul, „politica de mediu all inclusive de la Kyoto trebuie împărţită în chestiuni distincte, iar fiecare problemă trebuie abordată într-un mod diferit, pentru a găsi soluţii eficiente”. În acelaşi timp, adaugă grupul, trebuie să recunoaştem că nu vom face nici un progres real în reducerea emisiilor de CO2 până când nu vom putea oferi economiilor în curs de dezvoltare alternative accesibile pentru combustibilii fosili de care acestea depind în prezent. „Pe scurt, avem nevoie să apridem… o revoluţie a tehnologiei energetice”, notează raportul.

Grupul Hartwell arată că realizarea îmbunătăţirilor în masă în multe tehnologii necesită participarea determinată a guvernelor. Grupul sugerează ca acestea să finanţeze parţial cercetările în domeniu, printr-o „taxă pe carbon, iniţial mică, pe care apoi să o crească treptat”, ceea ce ar evita subminarea creşterii economice. În cazul în care vreuna dintre aceste măsuri - sau toate - sună familiar, ar putea fi pentru că am susţinut aceste măsuri de ceva timp. Dacă experienţa mea este de referinţă, membrii grupului Hartwell ar trebui să se aştepte să fie acuzaţi ca fiind eretici pentru că au pus la îndoială ortodoxia de la Kyoto. Dar acesta este un preţ mic de plătit. Aşa cum spune zicala, „nebunie este să faci acelaşi lucru din nou şi din nou şi să te aştepţi la un rezultat diferit”. Cu privire la încălzirea globală, este timpul să devenim raţionali.

www.project-syndicate.org

In perioada de “dezghet”, cand Romania isi cauta surse pentru a se prezenta ca o tara puternica, cu o mostenire istorica mareata, si aici ma refer la perioada anilor 1967-’69, foarte multi arheologi si istorici au studiat structurile megalitice gasite in Carpati. Astfel, Daniel Ruzo, din Peru a scris despre prezenta unei pesteri in care se afla un tezaur ancestral. Iata cateva fraze din comentariul unui film documentar care se afla, in prezent la studioul Sahia Film: ” Carpatii sunt o regiune a lumii, in care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute pana in ziua de azi”. Zona cea mai interesanta si misterioasa se intinde intre Varful Omu si Sfinx. Aproape toti ocultistii, inclusiv eu, am simtit calatorind in aceste zone, configurari energetice speciale. (foarte interesante sunt lucrarile lui Cornel-Dan Niculae: Leacuri si remedii magice din Carpati si Matraguna). Daca adugam si miile de marturii ale aparitie OZN-urilor in aceasta regiune, am putea afirma, fara sa gresim, ca exista un dreptunghi magica intre meridianele 23 -26 de grade si paralele 45-46 de grade, care se comporta, uneori ca o zona crepusculara. (lucrarile lui Radu Cinamar si gen. Emil Strainu, compleateaza informatia cu date foarte interesante), insa cele mai “grele” pareri ne vin din istoria antica. Istoriografi, precum Hesiod, Homer, Dionisie Periegetul si chiar ilustrul Eschil au scris despre Varful Omul, ca fiind ” cel mai maiestuos monument al lumii pelasge”. ( grecii credeau despre pelasgi, ca sunt nepotii lui Zeus, nascuti din impreunarea fiului zeului suprem cu populatia aflata pe aceste meleaguri), iar Nicolae Densusianu scrie in Dacia Preistorica ca varful Omu este a saptea coloana a cerului pe pamant. Aici se afla centrul cercului de unde incepe civilizatia umana, cel putin asa credeau anticii. Daca configuram mental perimetrul care contine cetatea sacra Sarmisegetusa si varful muntelui Kogaion (locul unde, legenda spune, ca s-a retras intru eternitate maretul Zamolxe), putem avea o imagine de ansamblu, virtuala ce-i drept ,a inimii civilizatiei geto-dacice. Legendele mentionate de istoricii greci povestesc de o Cale Sacra, prin care dacii reuseau sa comunice cu hiperboreenii. Herodot o numeste “Exampaenos-calea catre lumea primordiala a primilor zei”.

codulluioreste.blogspot.com/

M. Starcu

Adancul Marii Negre este un rezervor urias de hidrogen sulfurat, un gaz solubil in apa, care se aprinde in contact cu oxigenul atmosferic si care are o putere calorica mai mare decat cea a gazului metan. In caz de cutremur major sau in cazul unei interventii umane, acest rezervor de mai multe miliarde de metri cubi ar putea iesi la suprafata si s-ar putea aprinde instantaneu in contact cu aerul.

Specialistii romani atrag atentia asupra faptului ca viata subacvatica va disparea din Marea Neagra in aproximativ 30 de ani, daca nu este scoasa din acest bazin marin cantitatea uriasa de hidrogen sulfurat, gaz produs permanent de o specie de bacterii. Ceausescu a vrut sa extraga gazul inflamabil si sa-l foloseasca drept combustibil, dar rusii s-au opus. Uniunea Sovietica era pregatita sa detoneze Marea Neagra in caz de atac NATO, din sud, dinspre Turcia.

Atacuri meteorologice

In ancheta Senatului privind posibilul atac meteorologic asupra Romaniei - in urma caruia se presupune ca au fost dirijate cantitati uriase de vapori de apa din Marea Neagra catre tara noastra, atac in urma caruia ar fi rezultat inundatiile catastrofale din ultimii ani, in special cele din 2005-2006 din Moldova -, au fost cooptati si militari romani specialisti in arme geofizice. Acestia spun ca a avut loc intradevar o agresiune de acest gen si ca asemenea experimente militare sunt foarte periculoase nu numai in sine, ci si din cauza faptului ca ar putea aprinde zacamantul de hidrogen sulfurat din Marea Neagra, cu urmari catastrofale pentru toate tarile riverane. Comisia pentru administratie publica a Senatului a decis infiintarea unei subcomisii care sa analizeze motivele pentru care pe teritoriul tarii noastre se produc fenomene meteorologice extreme, cum sunt ploile torentiale neobisnuite, ori tornadele. Ancheta a fost solicitata de presedintele comisiei, senatorul PD Dan Carlan, care a invocat indicii aparute in discutiile cu specialisti de la Departamentul Antigrindina.

Ancheta parlamentara solicitata va avea ca obiect cercetarea informatiilor, indiciilor si datelor care pot pune in evidenta o implicare a tehnologiilor umane in generarea fenomenelor meteorologice din perioada iulie-august 2005, din Moldova , se arata in nota adresata conducerii Senatului. Dan Carlan a precizat ca aceste indicii au aparut in cursul unor discutii din Comisia pentru administratie publica si protectia mediului. La comisie a fost dezbatuta o propunere legislativa privind interventiile active in atmosfera, la care au participat specialisti din cadrul Departamentului Antigrindina din Ministerul Agriculturii. In contextul acestor discutii au aparut o serie de indicii extrem de consistente, care duc la ideea ca fenomenele meteorologice despre care este vorba nu au fost doar fenomene naturale, ci, in opinia dansilor, pot fi fenomene meteorologice generate de interventia unor tehnologii.

Pentru mine a fost o ipoteza tulburatoare. Ceea ce ne-au descris specialistii, ceea ce au vazut ei in cursul masuratorilor de anul trecut, sunt fenomene atipice fata de specificul zonei si perioada anului, una secetoasa in Moldova . Fara a ne putea aduce dovezi concludente, au formulat insa opinia - si sunt oameni seriosi - ca sunt fenomene dirijate de mana omului. Ca sa fiu mai concret, ne-au spus ca au asistat, in opinia lor, la un circuit dirijat al umiditatii din Marea Neagra spre zona Moldovei. Sa stiti ca mi-am asumat riscul de a fi ridicol, dar este un risc ceva mai mic decat cel de a afla asa ceva si a nu intreprinde ceea ce legea ma obliga, a declarat Carlan.

Presedintele, informat despre acest tip de agresiune

Pe scurt, comisia trebuia sa lamureasca daca nu cumva este vorba de un razboi meteorologic indreptat asupra tarii noastre. La aceste investigatii s-a cerut ajutorul unor specialisti in domeniu. Printre cei solicitati a fost si general dr. Emil Strainu, ofiter specializat pe studierea armelor care fac parte din arsenalul a ceea ce in literatura de specialitate se defineste drept razboiul geofizic. Emil Strainu este autorul singurei carti in acest domeniu scrisa in limba romana, carte aparuta sub patronajul Academiei de Inalte Studii Militare. Volumul, cu titlul Razboiul geofizic, este practic singurul manual romanesc de acest tip. Pe scurt, este vorba despre tehnici de modificare a mediului inconjurator in scopuri militare - de la cutremure si uragane dirijate, la seceta, ploaie sau alte dezechilibre ecologice comandate prin tehnologii neconventionale.

Reporter special a scris despre aceste arme, mai mult, au fost aratate primele masuri speciale pe care Apararea Civila din Romania le-a luat pentru a reduce urmarile catastrofale pe care le pot produce asemenea atacuri asupra tarii noastre. Cu alte cuvinte, nu mai este cazul sa ne ascundem dupa deget, acest tip de arme exista. Surse din Ministerului Agriculturii ne-au spus ca investigatia parlamentara a condus la concluzia ca a fost vorba despre o agresiune militara neconventionala, iar datele au fost trimise presedintelui Romaniei pentru a lua contramasurile ce se impun securitatii nationale.

URSS voia sa detoneze Marea Neagra

Cazul Marii Negre este insa unul mai special decat cel prezentat mai sus. In exclusivitate pentru Reporter Special, Emil Strainu a declarat: De multi ani se stie ca Marea Neagra este un pericol pentru toata Europa de Est, iar Romania , pana in acest moment, nu a facut nimic pentru a se proteja. Da, a fost vorba despre o agresiune meteorologica care a dirijat cantitati mari de apa, evaporata artificial din mare, inspre Romania . Problema este insa mai complicata, deoarece asemenea experimente, pe care nu se stie inca cine le realizeaza, ar putea detona uriasul rezervor de hidrogen sulfurat din adancurile marii. Pe vremea razboiului rece, Uniunea Sovietica avea in vedere producerea unei explozii catastrofale, prin aprinderea hidrogenului sulfurat din Marea Neagra, in cazul unei agresiuni NATO dinspre sud, respectiv Turcia. Ar fi fost solutia finala pentru sovietici, in caz ca alte tipuri de arme ar fi dat gres, spune generalul Emil Strainu.

Explozia pungii de hidrogen sulfurat este echivalenta cu o bomba atomica…

Conform unor cercetari realizate pe parcursul mai multor decenii, adancul Marii Negre este un rezervor urias de hidrogen sulfurat, un gaz solubil in apa, care se aprinde in contact cu oxigenul atmosferic si care are o putere calorica mai mare decat cea a gazului metan. In caz de cutremur major sau in caz de interventie umana, acest rezervor urias, de mai multe miliarde de metri cubi, ar putea iesi la suprafata si s-ar putea aprinde instantaneu in contact cu aerul. Intr-o carte tehnica aparuta in Romania in 1967, dupa o traducere din limba rusa, apare la pagina 506, o informatie legata de Marea Neagra: la adancimi mai mari de 150 de metri concentratia de hidrogen sulfurat (H2S) este foarte mare, respectiv de peste 42 centimetri cubi la litru. Stiindu-se ca acest gaz poate fi folosit drept combustibil, ca si gazul metan, in anii 70 statul roman a verificat informatia in intentia de a folosi zacamantul in scopuri industriale. Ceausescu a comandat unei societati japoneze o serie de teste.

Rezultatele au aratat ca Marea Neagra are un strat de apa sarata adanc de 200 de metri, in care se poate dezvolta viata subacvatica. Acest strat preseaza ca un capac peste o apa de adancime, toxica, imbibata cu hidrogen sulfurat si apa grea, improprie vietii. Japonezii spuneau ca echilibrul dintre apele de suprafata si cele de fund este unul fragil si ca la un cutremur major pot aparea curenti ascendenti care sa aduca gazul inflamabil la suprafata. Lucru extrem de periculos pentru tarile din vecinatatea marii. Dar cum hidrogenul sulfurat poate fi folosit drept combustibil, asa cum arata si reputatul chimist C.D. Nenitescu in cartea Chimia Generala, s-a pus problema valorificarii acestui gaz din adancuri. In 1981, fizicianul Silviu Dragomirescu a inaintat oficialitatilor o cerere de brevet pentru o instalatie care sa extraga hidrogenul sulfurat si apa grea din Marea Neagra, instalatie pe care a gandit-o impreuna cu termtnergeticianul Vladimir Stanescu.

Rusii nu ne-au dat voie sa folosim hidrogenul sulfurat

Silviu Dragomirescu ne-a oferit mai multe detalii: Datele le aveam din rezultatele testelor care se facusera pana in acel moment. Am trimis documentatia la Consiliul National pentru Stiinta si Tehnologie. Dosarul a fost preluat de vicepresedintele Groza. Era chiar fiul lui Petru Groza, primul premier comunist din istoria Romaniei. Groza a trimis dosarul Institutului de Cercetari Marine din Constanta , pentru verificarea informatiilor. Seful institutiei, un viceamiral, a trimis prin telex datele la Moscova. Din cate am inteles, era o conventie intre noi si ei privind cercetarile din Marea Neagra. Uimitor insa, rusii au raspuns ca cifrele sunt eronate si ca nu exista hidrogen sulfurat in Marea Neagra, desi tot ei furnizasera anterior primele date despre acest gaz din mare, in cartea Indrumar matematic si tehnic, care a aparut in Romania . Era clar ca vecinii de la rasarit nu aveau interesul ca noi sa ne apucam sa exploatam aceste zacaminte. Romania si-ar fi castigat mai multa independenta energetica fata de URSS. In orice caz, povestea a murit si nu am mai indraznit sa mai intervin pe langa oficialitati, ne-a spus Silviu Dragomirescu.

Desigur, fizicianul roman nu stia ca intentiile rusilor de a ne impiedica sa scoatem hidrogenul sulfurat din Pontul Euxin nu aveau la baza interese economice, ci militare. Dupa 1989, fizicianul roman si-a reluat cercetarile. Mai ales dupa ce un grup de americani a facut unele descoperiri arheologice pe fundul Marii Negre, la 150 de metri adancime. Conform ipotezei americane, intr-un trecut indepartat, cu circa 10.000 de ani in urma, Marea Neagra era un lac urias mort, fara nici un fel de viata in el, nivelul lacului fiind cu aproximativ 100 de metri sub cel al Marii Mediterane, de care era despartit de un dig situat in zona Stramtorii Bosfor de astazi. Era o apa asemanatoare cu Marea Moarta din Orientul Apropiat… Malurile acestui lac erau locuite, asa cum arata descoperirile arheologice. In timpul glaciatiunilor, cantitatile mari de apa care au ajuns in Mediterana au presat asupra digului natural care exista in acea vreme intre cele doua mari si au determinat ruperea acestuia si inundarea Marii Negre cu apa sarata, in zona Bosforului. Asa se explica actualul strat de apa sarata de 200 de metri de deasupra apei otravitoare.

Un urias zacamant de apa grea nefolosit

Silviu Dragomirescu a trimis din nou documentatia, in 1999, de data aceasta la Institutul National de Geologie si Getcologie Marina. In acelasi an a primit raspunsul din partea institutului, in care se precizeaza ca apare oportunitatea initierii unor cercetari complexe geologice in acest caz. Conform planurilor lui Dragomirescu, apa de mare adancime din Marea Neagra, care are o presiune de peste 200 de atmosfere, poate fi captata simplu, prin instalarea unor conducte prin care lichidul se va ridica pe principiul vaselor comunicante. Adusa la mal, aceasta apa intra in instalatia propriu-zisa unde hidrogenul sulfurat este separat de lichid si folosit drept combustibil intr-o termocentrala cu o capacitate de 4000 de Mega Wati. Sau introdus in reteaua de alimentare cu gaz metan a Romaniei. In termocentrala, din ardere rezulta vapori de apa si sulf. Acesta din urma poate fi folosit in industria chimica.

Concomitent se poate separa din apa de mare o cantitate de aproximativ 500 de tone de apa grea, cantitate suficienta pentru alimentarea centralei atomice de la Cernavoda. Fiordurile din Norvegia au zacaminte asemanatoare de hidrogen sulfurat, rezerve pe care norvegienii le folosesc pentru obtinerea apei grele de peste 50 de ani. Este greu de precizat ceva sigur, dar cantitatea de hidrogen sulfurat ne-ar ajunge pentru a stopa importul de gaz metan din Rusia pe o perioada de cel putin 50 de ani, este de parere Silviu Dragomirescu. Cea mai buna pozitionare a unei conducte de captare a apei cu hidrogen sulfurat ar fila 250 de kilometri est de Constanta, dupa cum spune fizicianul, loc unde ar exista una din cele trei gropi de mare adancime ale Marii Negre. Conducta ar trebui sa ajunga la mal, unde intra in instalatia propriu-zisa, dotata cu schimbatoare de ioni pentru separarea sarurilor minerale si care trebuie construita in subteran. Existenta hidrogenului sulfurat in Marea Neagra este explicata de specialisti prin prezenta unei specii de bacterii. In cateva milioane de ani, aceasta cantitate uriasa de gaz ar trebui sa duca la formarea unor noi zacaminte de petrol.

Curent electric din gazul toxic

Paralel cu cercetarile lui Silviu Dragomirescu, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice (ICSI) din Rm. Valcea a demarat, in anul 2004, un studiu privind oportunitatea dezvoltarii unei platforme integrate de cercetare pentru domeniul pilelor de combustie si a realizarii de combustibili ecologici. Mai precis, se incearca transformarea hidro genului sulfurat din Marea Neagra in energie electrica prin intermediul unor pile de combustie, o tehnologie noua, inca in studiu in tarile europene, inclusiv la noi. Aceste pile desfac molecula formata din doi atomi de hidrogen si unul de sulf si transforma hidrogenul in energie electrica. Vasile Stanciu, directorul stiintific si presedintele consiliului stiintific al institutului:

Propunem ca o activitate viitoare pentru Romania realizarea unei pile de combustie pentru arderea galvanica, in adancuri, a hidrogenului sulfurat din Marea Neagra si experimentarea diferitelor solutii tehnologice pe un stand de emulare a conditiilor marine de mare adancime. Dezvoltarea acestui procedeu va permite obtinerea de energie electrica printr-o tehnologie nu doar nepoluanta ci depoluanta deoarece foloseste drept combustibil un reziduu toxic pentru viata marina. Efectul exploatarii unor centrale cu astfel de pile de combustie va consta in stagnarea si mai apoi reducerea treptata a uriaselor depozite de hidrogen sulfurat cu prelungirea vietii florei si faunei marine, in conditiile in care acestea, conform predictiilor stiintifice actuale, vor disparea complet in urmatorii treizeci de ani. Realizarea acestui procedeu de producere a energiei si aplicarea lui la nivelul Marii Negre are mai multe avantaje. In primul rand, combustibilul este ars galvanic sub mare, fara sa necesite extractie, transport, procesare, depozitare, curatare si evita pericolul explodarii in contact cu aerul.

In al doilea rand, combustibilul exploatat este hidrogenul sulfurat existent in apa marii, un reziduu care, in urmatorii 30 de ani, se preconizeaza de catre specialisti ca va transforma Marea Neagra in a doua Mare Moarta a lumii. Trei: dupa folosirea hidrogenului din molecula, tehnologia are ca produs secundar sulful coloidal (floare de sulf) care, nefiind solubil, se poate recupera pentru uz industrial, farmaceutic etc. Energia alternativa bazata pe arderea hidrogenului este in plina dezvoltare in Europa. In afara de Romania , de rezervele de hidrogen sulfurat sunt preocupate si tarile vecine, respectiv Bulgaria si Turcia. Practic, lucram in echipa. Conform planurilor europene, aceasta tehnologie de energie alternativa bazata pe hidrogen ar trebui sa fie pe deplin functionala pana in anul 2050, a explicat Vasile Stanciu

Adrian Bucurescu
Romania Libera

Despre padure se spune ca este aurul sau tezaurul verde al pamantului. Menirea protectoare a padurilor este foarte diversa. Doua treimi din oxigenul planetei, consumat de industrie, autovehicule, animale si microorganisme este furnizat atmosferei de arbori si arbusti. In acelasi timp, padurea alcatuieste o fina strecuratoare naturala, retinand in coroanele copacilor particule de praf, cenusa etc. De aceea, in multe locuri, se poarta o grija deosebita pastrarii si chiar extinderii padurilor. Ca si marea si campia, padurea il hraneste pe om, prin fructele ei, ciupercile comestibile, stuparitul pastoral si vanat. Fondul forestier al Romaniei insumeaza 6,37 milioane de hectare, adica aproximativ un sfert din suprafata tarii, dintre care 6,23 milioane de hectare sunt acoperite de paduri. In proprietate privata se afla cam 336 de mii de hectare, restul apartinand statului.
Specialistii spun ca, in trecut, suprafetele impadurite au fost mult mai intinse decat cele de astazi. Unii cercetatori afirma chiar ca padurile ar fi ocupat, la un moment dat, trei sferturi din teritoriul actual al Romaniei. Pana si Baraganul era candva plin de paduri, defrisate fara mila spre a face loc campiei si lanurilor sale. In vechimea indepartata, padurea Vlasia se intindea de la Targoviste pana la Giurgiu, de la Mostistea pana la Arges! De multe ori, padurea a fost pentru stramosii nostri refugiu sigur din calea dusmanilor sau locuri de panda, de unde sareau pe neasteptate asupra celor rataciti pe aceste meleaguri. De atunci a ramas si zicala “Codrul, frate cu romanul”. Pe haiduci rareori ii mai prindea potera dupa ce intrau in umbra padurii. In mitofolclorul nostru, padurile sunt de aur, de argint, de arama, metafore provenind, poate, de la coloritul lor in diferite anotimpuri. Padurea de argint, plina de mesteceni cu coaja luminoasa, este pomenita de Eminescu in “Calin (File din poveste)” si se afla langa Manastirea Varatec, unde este inmormantata iubita poetului, Veronica. Tot Eminescu, cantaret al padurilor, a scris si “Imparat slavit e Codrul”, “Ce te legeni”, “Codrule, codrutule” s.a. In folclorul romanesc, padurea si copacii mai deosebiti au insusiri magice, bine reprezentate in basme, legende, balade si doine.

Padurea sfanta
Pe vremuri, romanii respectau atat de mult arborii incat, cand erau nevoiti sa-i taie, se inchinau si le cereau iertare, ceea ce inseamna ca le atribuiau suflet. Un arbore important este fagul. In multe tinuturi, Armindenul, care se pune la 1 Mai, este de fag. Crengi de fag se pun la ferestre si la grajd, in credinta ca apara de strigoi. In unele sate din Oltenia, sicriele, zise “tronuri”, se fac numai din fag. Printre alti copaci magici se afla si stejarul. Pe Columna lui Traian, arborele sub care se sinucide Decebal este, nu intamplator, un stejar. In unele tinuturi din Ardeal inca exista obiceiul ca pastorii sa ia “Pastele” din muguri de brad sau de fag, in loc de paine si vin, dupa care spun “Hristos a inviat”. O alta stranie datina este Spovedania la Brad, inregistrata in muntii Vrancei. In “Forme stravechi de cultura poporana romaneasca”, Ed. Dacia, 1977, Traian Herseni scrie: “Pe vremuri ciobanii se marturiseau la copaci (mai ales la brazi). Faceau o cruce in coaja copacului (cu toporul sau briceagul) si-si marturiseau in fata ei pacatele, ca la preot, in timp ce bateau matanii. Taiau apoi cu toporul cateva aschii din copac, pe care le aruncau. Dupa juramantul pe care-l faceau, daca intr-un an copacul se va usca, erau iertati sau nu erau iertati de pacate. Ciobanii sustineau ca spovedania aceasta este mai buna decat cea facuta la preot”. Un obicei, practicat si astazi, este acela de a inchina copilul nou-nascut unui brad, prezentandu-l ca in fata unui preot. Sa nu uitam ca denumirea brad vine din substratul geto-dacic, ca si codru si padure! Pana nu demult, in codri se alegeau Biserici de Brazi, pe langa nedeile de pe munte. La aceste sarbatori se incuscreau taranii ce veneau cu fetele si cu baietii lor. Daca era vremea frumoasa, tinerii se casatoreau in aceste temple rotunde de arbori vii, binecuvantati de un preot de mir, care participa la nedeie. In bisericile de brazi se casatoreau si ciobanii cu ciobanitele de la stanele lor sau din apropiere, fara a mai astepta consimtaman-tul parintilor. In asemenea situatii, slujba era indeplinita de obicei de un baci batran. Dupa aceasta cununie, mirii fugeau de la stana, lasand vorba rudelor, prin cunoscuti, ca s-au casatorit din iubire, fara zestre.

Copacul nostru national
Bradul este un arbore viguros, care creste prin paduri montane, formand bradete ori, uneori, in amestec cu molidul, cu fagul sau cu amandoua speciile. Lemnul sau usor si trainic are multiple intrebuintari, nu numai in constructii, ci si ca materie prima in felurite mestesuguri taranesti: vasarit, sindrilit, tamplarit etc. Ca sa fie mai rezistent si sa nu-l roada carii si sa nu putrezeasca repede, se taie in gerar si faurar, cand e gerul mai mare, si in martisor, cand este Luna Noua. si rasina bradului se foloseste in industria rustica, dar mai ales in medicina arhaica. Rasina se topeste, se amesteca cu ceara, cu coada soricelului pisata etc., iar alifia obtinuta se pune pe o fasie de panza si se leaga cu ea la bube. In alte zone, se amesteca cu ceara de albine, unt proaspat, scrum de copita de cal si coaja de lemn cainesc, plamadita in rachiu, apoi se fierbe pana ce se obtine o alifie cu care se ung bubele. In Bucovina, cand ies oile la munte, se face un Foc Viu, se pune pe el cetina de brad si molid si se trec oile prin fum, ca sa fie ferite de primejdii in timpul verii. Focuri de brad, rosmarin si laur, prin fumul carora se trec oile inainte de a urca la munte, se fac si prin unele locuri din Ardeal. Pe langa puteri protectoare, i se atribuie bradului si daruri profetice. Se spune ca atunci cand brazii fac cucuruzi multi si iese din ei un praf galben (polen), numit mana, va fi belsug in toate. Brad verde se pune cand se incepe o casa noua. Cand se cara mai intai lemnul sau piatra, oamenii pun la cai sau la carute crengi de brad; cand se incheie casa, se pune sus, ca sa fie rezistenta ori ca sa fie traiul vesel si frumos ca bradul. La nasterea unui copil se sadeste un brad. Bradul nu lipseste din obiceiurile de nunta. In unele sate din Muntii Apuseni, steagul de nunta se face dintr-un varf subtire de brad, pe care se pun naframe de matase, impodobite cu panglici, iar printre coroanele cetinei, stramaturi de lana colorata si un clopotel in varf. In multe alte zone, cu brad se impodobesc gospodariile mirilor; in Muntenia, ziua impodobirii se numeste “Ziua Bradului”. In Valcea, se duce mireasa dupa apa, insotita de lautari; spre sfarsitul ospatului de la casa ei, nuntasul numit “Bradarul” joaca bradul in hora, apoi se duce la masa si, batand cu el in masa, zice: “Buna dimineata, cinstiti nuntasi! / Iata, bradul a infrunzit / si dumneavoastra n-ati mai pranzit!” Merge iarasi in hora si revine, mustrandu-i ca n-au mai terminat. Se duce si a treia oara si zice: “Iata, frunza bradului au picat / si dumneavoastra n-ati mai plecat!” Atunci nuntasii se ridica si se pregatesc de plecare. In toata tara bradul are o semnificatie deosebita in obiceiurile funerare; el se pune la capataiul celor ce au murit tineri, nenuntiti, flacai si fete. Stravechea datina cere ca o ceata de sapte sau noua flacai sa aduca bradul. La sosirea in sat, ii intampina un grup de femei cantand “Cantecul Bradului”. Daca padurea e departe, flacaii sse duc calari, cantand din fluiere cantece de jale, iar la intoarcere, cand trec prin vreun sat, fetele le ies in intampinare si canta, pana la hotarul satului, “Cantecul Bradului”. Copacul, impodobit cu ciucuri de lana, batiste, funde etc. se pune la capul mortului si acolo putrezeste. La aromani, din rasina bradului se face “dzada”, care tine loc de lumanare. Din colinde se intelege ca bradul este copacul cel mai mandru: “Cerb mi se-ngamfa / Cerb se lauda / Ca el isi intrece / Cu coarnele lui / Fala bradului / si cu fuga lui / Zborul soimului / si cu mersul lui / Goana calului”. Obiceiul impodobirii bradului de Craciun si de Anul Nou, la romani, este relativ nou si provine din Vestul Europei. In schimb, in Muntenia, o datina straveche cere ca pe Plugul Mare, cu care merg flacaii, sa se puna un brad impodobit cu flori, funde, basmale, clopotei etc. Fiind prezent in toate obiceiurile romanesti, de la nasterea omului si pana la moarte, bradul poate fi numit, fara exagerare, copacul nostru national.

Muma Padurii si Mosul Codrului
In mitologia romaneasca, Muma Padurii este o baba extrem de batrana, cu dintii de pietre de moara, de lana sau ca secerile. Ea seamana cu un copac cioturos si plin de ramuri uscate. suvitele de par ii cad ca niste serpi pe umerii costelivi. E lunga si cocosata si umbla prin paduri jelind, sprijinita intr-o carja. Locuieste intr-o coliba de lemn, in mijlocul codrilor. Cand oboseste sau o apuca noaptea departe de casa, doarme in scorburi ori se urca in copacii foarte inalti. Asa hidoasa cum este, are totusi o droaie de copii, facuti cu dracul sau cu Mosul Codrului. Acesti copii sunt foarte rai si o supara mereu; de aceea, Muma Padurii fura somnul copiilor oamenilor si-l aduce copiilor ei, ca sa doarma mult si s-o lase si pe ea in pace. stie absolut toti copacii din padurea peste care e stapana, fiindca ii ingrijeste de cand sunt mici. Se spune chiar ca-i alapteaza, dandu-le sa suga din sanii ei batrani. Ii cearta, daca acestia cresc strambi, le pune porecle cand o supara sau ii blesteama sa fie taiati ori trazniti. De aceea sunt fulgerati tocmai cei mai frumosi copaci, fiindca nu s-au smerit fata de Muma Padurii. Pe oameni si mai ales pe copiii lor nu-i sufera, pentru ca ei sunt frumosi, iar ea este ingrozitor de urata. Cand ii afla rataciti prin padure, ii infricoseaza, incat raman pociti sau chiar mor de spaima. Insa oamenii se pot apara de ea facandu-si cruce. Atunci ea se incovriga intr-un copac si scanceste. Daca o intreaba cineva “Doamna mare, de ce plangi?”, ea ii raspunde: “Mi-e foame, ca n-am mancat de-o saptamana”. si, daca omul ii da un codru de paine, atunci il lasa in pace si-si vede de treaba. Cel mai mult se teme de cei inarmati si cu caini, mai ales ca animalele o simt mai repede decat oamenii si incep sa urle ca la Luna Noua. Pe un fiu de imparat, caruia i s-a facut mila de ea vazand-o si si-a legat cainii, Muma Padurii l-a impietrit si pe el si pe caini, numai cu un fir de par din capul ei. Aceasta faptura cumplita nu fura numai somnul ci si pe copiii nesupravegheati si-i mananca. Dar, ca sa nu se intample una ca asta, femeile care trebuie sa plece la muncile campului le pun de paza matura, foarfecele, vatraiul sau clestele, in cruce. Cand copiii sunt inca sugari, li se leaga de capatul fesii un ban de argint, tamaie, sare si usturoi. Pruncilor carora li se fura somnul nu mai pot dormi sau plang in somn si se zbuciuma in asternut. Atunci se spune ca sunt bolnavi si li se descanta “de Muma Padurii”. Ea actioneaza si in afara taramului pe care il stapaneste, trimitand serpii padurii sa suga mana vacilor, da ploi cu broaste sau opreste ploile sa vina asupra unui sat, urcandu-se pe o magura si oprind norii. Fata de personalitatea Mumei Padurii, cea a Mosului Codrului, zis si Paduroiul, paleste, fiindca, desi este duhul nazdravan al padurilor si are aceleasi metehne si insusiri ca si baba lui, este mai prost si deci mai usor de inselat. Este amintit si el in descantece, ca de pilda in cel de “plansul copiilor”: “Tu, Muma Padurii, / Tu, Paduroiule, / Cu vacile veniti, / Cu vacile va duceti! / De la N. sa fugiti!” Alte denumiri ale Mumei Padurii: Mama Padurilor, Mama Codrului, Mama Huciului, Mama Ogasilor, Surata din Padure, Vidma Padurii, Valva Padurii etc.

Unde sunt Fetele Padurii?
Unii silvicultori, cu care am stat de vorba, isi amintesc cu nostalgie de legende din vechime, cand Zanele, Fetele Padurii sau Padurencele ii pedepseau cu asprime pe cei ce se porneau pe defrisari nesabuite, pe cei ce aruncau gunoaie sau uitau focul aprins in padure. Un padurar spunea ca misterioasele Padurence ar fi mult mai eficiente decat politistii, jandarmii si procurorii. Chiar, pe unde or mai fi Fetele Padurii? Cat despre romantica lor profesie, conform legii, membrii Corpului Silvic sunt obligati sa depuna si sa respecte urmatorul juramant de credinta: “Jur sa imi exercit profesia de silvicultor cu competenta, sa respect Codul Silvic si toate reglementarile care definesc regimul silvic, sa apar onoarea si prestigiul profesiei de silvicultor, sa apar onoarea si prestigiul Corpului Silvic. Jur sa imi exercit profesia cu constiinta si demnitate, fara ca optiunile mele politice sa aduca daune padurii si intereselor Corpului Silvic, din care am onoarea sa fac parte. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!” Asa sa le ajute!

In decembrie ati fost obligat de toate canalele mass-media din lume sa asistati la spectacolul marii conferinte de la Copenhaga dedicata mediului, problemelor sale samd. Sa pierdem cat mai putin timp cu comentarii pe tema ineficientei si ipocriziei elitelor ce propovaduiesc un lucru si in exact aceasi clipa practica altul (1200 de limuzine, 140 de avioane private si toate costurile logistice aferente vor genera mai mult dioxid de carbon si poluare in cele cateva zile ale conferintei decat o tara intreaga intr-un an). Sa privim deci in zonele mai putin expuse publicului, acolo unde este in plina derulare la aceasta ora, un scandal ce va marca lumea stiintifica si viata publica pentru decenii. Ce vom desoperi este socant: edificul pe care este grefat tabloul vivant Copenhaga, incepe sa se fisureze si sa se clatine. Insusi pilonul de rezistenta al acestui mare complex de interese ideologice, politice si economice care este doctrina incalzirii globale generate de om, este sub atac.

Asa cum stim, edificiul se bazeaza pe doua teze cheie: (1) ca incalzirea globala contemporana nu este un mit ci este un fapt stiintinfic dovedit ca real si anormal in comparatie cu alte epoci istorice si (2) ca aceasta incalzire globala este generata de om - un fapt dovedit stiintific si acesta. Or, exact aceste doua propozitii esentialmente stiintifice sunt in acest moment puse sub semnul intrebarii de un incident unic in analele stiintei. Ne aflam practic in centrul unui scadal care are toate sansele sa fie scandalul stiintific al secolului. Sa vedem pe scurt despre ce este vorba pentru ca prinsi cu alegerile si alte incidente tangente, nu am putut sa stam conectati la evenimente. Si este pacat, pentru ca merita.

Un haker misterios

Scandalul se invarteste in jurul Centrului de Cercetări Climatice (CRU) al Universităţii East Anglia. Luna trecuta un haker misterios a patruns in sistemul universitatii si a descarcat o cantitate imensa (aproximativ derularea a 10 ani) de emailuri şi documente. La scurt timp, ele au fost postate pe un server din Rusia. Din acel moment, lucrurile au explodat. Ca sa intelegem mai bine semnificatia incidentului sa spunem doua lucruri (1) CRU este unul dintre cele mai importante si influente centre din lume dedicate analizei incalzirii globale iar datele si concluziile sale au stat la baza unei bune parti a literaturii de gen, justificand in acelasi timp o multime de pozitii politice si publice relative la problematica in cauza. (2) Intre autorii emailurilor se afla persoane de o importanta cruciala în promovarea discursului despre încălzirea globală, cum ar fi profesorul Phil Jones, membru de vaza al Grupului Interguvernamental de Experţi privind Schimbarile Climatice al ONU. Persoanele implicate sunt aşadar autorităţi in domeniu iar CRU o placa turnanta in reteaua intelectuala si politica ce promoveaza alarmismul climatic.

In momentul in care vestea arhivei aflate pe serverul rus s-a raspandit pe internet, mii de interesati au plonjat in rascolirea ei. Si de aici lucrurile incep sa devina cu adevarat interesante. Ceea ce au descoprerit a aruncat in aer aproape instantaneu blogosfera. In mai putin de cateva ore devenise evident ca materialele expuse contineau posibilele dovezi ale uneia dintre cele mai mari fraude intelectuale din stiinta contemporana. Scadalul a capatat rapid un nume, „Climategate”, in rezonanta cu celebrul „Watergate”. Ca sa ne facem o idee despre dimensiuni, sa spunem ca la ora actuala chestiunea are dedicate mii de pagini de internet iar pe motoarele precum Google, termenul „Climatgate” depăşeşte în numari de cautari insusi clasicul termen, „Global Warming”- incalzire globala . Ce contin deci materialele in cauza?

Masluiri stupefiante

În primul rand, citind emailurile expuse, descoperim izbitorul spectacol al unui grup de climatologi de varf ce încearcă in mod sistematic să manipuleze bazele de date legate de fluctuatiile temperaturii globale. Ii vedem de pilda îngrijoraţi de faptul că temperatura globală nu a crescut în ultimul deceniu, dar şi de faptul că nu îşi pot explica acest fenomen. Solutia: eforturi de a ascunde realitatea revelata de date. Alte discuţii vizează cum pot sa fie camuflate situaţiile de încălzire globala din trecutul istoric al omenirii, situatii ce nu pot fi asociate cu creşteri semnificative de bioxid de carbon. Solutia: datele respective sunt fie facute uitate, fie sunt manipulate.

Nu speculam. Raportam ce reiese din corespondenta in cauza. Nume recunoscute precum Michael Mann sau Phil Jones sunt surprinsi afirmănd textual că au modificat date pentru a masca rezultate incomode. Iata de pilda o referinta la rezultatele care arătau, cotrar tezelor sustinute public de acesti autori, nu o incalzire globala ci mai degrabă o răcire a temperaturii în ultimul deceniu: „Tocmai am terminat trucul de a adăuga la temperatura reală…”, spune profesorul Phil Jones într-un e-mail. Este, intr-adevar, bulversant. Sa nu uitam un lucru: În tot acest timp, aceşti profesori spuneau politicienilor si publicului ca încălzirea globală este un pericol iminent si atacau pe cei ce aveau rezerve cu privire la afirmatiile lor. De multe ori mergeau pana la a-i califica pe acesti „sceptici” drept impostori sau vanduti. Asa cum stim, s-a mers si mai departe. Cei ce aveau rezerve cu privire la doctrina incalzirii globale au ajuns, urmand aceasta logica, sa fie asemuiti cu negationistii Holocaustului, cerandu-se un tratament similar pentru ambele categorii!

Conspiratii impotriva altor oameni de stiinta

În aceste emailuri descoperim o metoda sinistra. Vedem cum aceeaşi oameni pe de o parte îşi acuză oponenţi că nu sunt publicaţi în reviste respectabile si pe de alta parte cum ei înşişi manevreaza in culise ca să le blocheze publicatiile. Lucrurile merg chiar si mai departe: descoperim un complot prin care se incearca explicit izolarea si decredibilizarea revistelor care găzduiesc opiniile contrare („să convingem colegii să nu mai trimită articole la Climate Research” se spune intr-un e-mail). Sa repetam: constatam nu numai blocarea exprimarii opiniilor contrare încălzirii globale în publicatiile controlate de alarmisti dar obliterarea si decredibilizarea pe orice cai a oricarei publicatii care ar accepta punctul de vedere stiintific alternativ. „Il vom marginaliza chiar dacă asta înseamnă să redefinim ce este procesul de evaluare academica”, afirmă profesorul Jones, referindu-se la un cercetator ce nu era de acord cu tezele alarmiste.

Asadar nu este nicio supriza pentru cititorii materialelor puse la dispozitie de hakerul misterios, ca machiavelicii profesori de la CRU vorbesc despre climatologi care sunt „de încredere” şi de cei care nu trebuie să aibă acces la date întrucât nu sunt „predictibili”. Îi vedem catalogând nominal şi organizaţional pe cercetatorii cu vederi opuse, precum şi vorbind de tactici de decredibilizare a lor folosindu-se pe ascuns de bloguri si de comunităţile online. Pe scurt, o conduita odioasa pentru un om de stiinta. De ce toate acestea? Evident ca sa poata spune publicului si politicienilor ceea i-am auzit repetand pana la satietate. Anume ca toti oamenii de stiinta „seriosi”, care publica in reviste „serioase”, sustin teza incalzirii globale. Numai nebunii sau cei platiti se mai pot indoi.

Distrugerea si limitarea acceslui la bazele de date

In trecut, ori de cate ori i-a fost solicitat accesul la seriile statistice privind temperaturile istorice, Phil Jones afirma că datele s-au pierdut. Cele aduse la lumina de hakerul anonim, ne releva altceva. Un efort deliberat de a tine datele departe de ochii publicului. Nu este nevoie sa spunem ca ceea ce au facut oamenii de stiinta de la East Anglia este incalificabil. Acesta practica este împotriva spiritului metodei ştiinţifice, bazat exact pe transparenta si verificabilitate.

Lucrurile apar si mai bizare cand realizam ca cercetatorii CRU au incalcat si legile in vigoare privind accesul liber la informaţie, având în vedere că vorbim de proiecte finanţate din bani publici. Sarbanda nu se opreste aici. Am mentionat deja că apare clar ca blocuri masive date au fost modificate. Datele brute insa, datele primare care au fost calibrate si ajustate pentru a produce seriile statistice finale, nu s-au mai pastrat nici ele. Deci este imposibil de determinat acum ce a fost fabricat si ce nu.

Se intelege acum de ce refuzau de ani de zile, sub varii pretexte, să lase accesul liber publicului si celorlalti cercetatori interesati. Interesant este faptul ca uneori pretextul era invocarea drepturilor de proprietate intelectuală, deşi cercetarile in cauza erau finanţate din fonduri publice. Dar cine din afara avea timp sa verifice fiecare set de date si originile finantatii sale! Ironia ironiilor este ca normele interne ale CRU trambitau transparenta: „Nu spuneţi nimănui că în CRU există un document intern privind libera circulaţie a informaţiei”, spune profesorul Jones la un moment dat unui coleg.

In sfarsit, materialele puse la dispozitia publicului pe hacker arata lucruri incredibile nu numai despre conduita acestor oameni de stiinta transformati in agenti de influenta machiavelici sau despre datele falsificate de ei. Socul cel mai mare l-au avut expertii in programare cand au constanatat starea in care se afla programul folosit de CRU pentru procesarea datelor. Din notele facute de chiar specialistii CRE, reiese ca erorile, improvizatiile si peticelile acumulate in timp i-au adus in starea in care admiteau ei insisi, in comunicarile lor interne, ca habar nu au ce fac.

Ce a urmat

Retaua alarmista, cercetatorii, mass media, ONG-uri etc, s-a facut initial ca nu stiu despre ce e vorba in speranta ca valul va trece si lucrurile vor reveni la normal. Dar presiunea a crescut. Si creste de trei saptamani de la zi la zi. Dimensiunile cutremurului ce are loc in acest moment in comunitatea alarmista este greu de suprtaestimat. Anchete sunt in derulare la CRU. De acolo se intind in alte centre similare. Exista deja o lista de alte universitati suspecte. Suspiciunile de malversatii similare se extind dincolo de universitati. Chiar si la ONU, dupa doua spatamani de negari, chestiunea s-a impus. Urmeaza si acolo o ancheta. Marile publicatii si canale de stiri preiau treptat tema. Oamenii politici cer stoparea oricaror initiative pana cand baza stiintifica a ideologiei alarmiste nu se clarifica. Confuzia este imensa. Socul este imens.

Sute, poate mii de cercetari se bazeaza pe bazele de date de la CRU. Care, iata, se dovedesc masluite. Cine mai poate face ordine in haos? Cate alte baze de data au fost manipulate similar? Cum putem sti? Deja s-a dovedit dupa mai utin de o saptamna ca seriile statistice din Noua Zeelanda au fost masluite. Serii intregi din alte centre trebuie recalculate de la zero. Anchete penale sunt in pregatire. Interplari parlamentare si comisii sunt la ordinea zilei. Sa repetam, dimenisunile cutremurului ce are loc in acest moment in comunitatea climatologilor sunt greu de exagerat.

Ce ar mai fi de spus?

Evident, acest scandal nu infirma complet posibilitatea încălzirii globale şi nu oblitereaza posibila validitate a multor studii în jurul acestei teorii. Dar ideea consensului stiintific in jurul alarmismului climateric este spulberata. In plus, cum putem sti acum ce este studiu „serios” si ce nu, in acest domeniu?! In fata stau ani bun de eforturi. Lucrurile trebuie luate de la la zero. Fara politica, fara isterie, fara manipulari, fara vedetisme si propaganda mass-media, fara premii Nobel si Oscaruri, fara spectacole de sunet si lumina tip Copenhaga.

Sa ne gadim la toate acestea cand contemplam raportarea in mass media a evenimentlor de la Copenhaga. Sa ne intrebam intre altle si de ce nu auzim mai mult despre Climategate. Iar daca ne indoim de veridicitatea relatarii de mai sus avem o solutie simpla: Printr-o simpla cautare google putem lamuri daca nu cumva ce se intampla in spatele reflectoarelor indreptate spre Copenhaga nu este cumva mai semnificativ decat ceea ce se intampla in lumina acestora.

Dragos Paul Aligica
www.revista22.ro

ecologic.rec.ro

Schimbări climatice Oamenii de ştiinţă au avertizat ca fiind posibil un adevărat potop, un asalt al apelor de neimaginat. Creşterea extraordinară a populaţiei globului va accelera fenomenul încălzirii globale, iar în urma acesteia, topirea gheţii de la cei doi poli ar duce la o ridicare considerabilă a nivelului mărilor şi oceanelor. Din această cauză, zone costiere însemnate şi dens populate ar putea fi inundate, fiind date ca exemple o parte importantă a Californiei sau capitala Statelor Unite, Washington DC.

Această proiecţie sumbră a viitorului, care a atras imediat atenţia atât a comunităţii ştiinţifice, cât şi a activiştilor ecologişti din întreaga lume (fără a mai vorbi de agenţiile de ştiri) este bazată pe un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Toronto. Şi ceea ce doresc să arate aceş-tia este faptul că nivelul mării nu va creşte uniform pe tot globul, ci va fi mai accentuată în zona Americii de Nord şi în cea a Oceanului Indian, opusă continentului nord-american faţă de axa Terrei.

Oamenii de ştiinţă au acreditat deja, şi până acum, posibilitatea unei creşteri a nivelului mărilor şi oceanelor cu circa 5 metri faţă de cel din prezent, dacă nu se vor lua cât mai urgent măsuri care să ajute la stoparea fenomenului de încălzire globală. Dar ceea ce subliniază nou acest ultim studiu este tocmai această creştere neuniformă a nivelului apelor.

Conform cercetătorilor canadieni, totul se datorează forţei de atracţie gravitaţională care acţionează asupra calotelor de gheaţă situate la Polul Sud, ele generând o presiune însemnată asupra apelor din mările înconjurătoare. Atunci când va începe topirea acestor calote de gheaţă, apa generată se va adăuga mărilor sudice, crescând în acelaşi timp şi nivelul apelor oceanelor şi mărilor de pe tot globul. Dar aceasta numai în aparenţă. Imaginaţi-vă că, odată cu topirea calotelor de gheaţă, presiunea exercitată de acestea asupra Antarcticii va scade, iar altitudinea medie a continentul de la Polul Sud va creşte cu circa 100 de metri faţă de altitudinea medie actuală. Această mişcare de ridicare a scoarţei terestre ar putea, la rândul său, să stea la baza unei enorme redistribuiri a volumului de apă.

Cercetătorii sunt de părere că această masivă redistribuire a imenselor volume de apă poate determina o modificare a axei Terrei, Polul Sud deplasându-se cu circa 500 metri înspre vest, în timp ce Polul Nord s-ar deplasa în direcţie opusă cu aceeaşi distanţă.

Cercetătorii de la Universitatea din Toronto au avertizat că Washington s-ar putea confrunta cu o creştere a nivelului mării de circa 6,3 metri, California fiind şi ea într-o zonă supusă riscului.