În 1999, când guvernarea României a fost preluată de Mugur Isărescu, România „ajunsese în pragul dezastrului”, având datorii şi o lamentabilă rezervă valutară (în jur de numai o jumătate de miliard de dolari SUA).
Din acelaşi an însă, guvernanţii demaraseră o serie de negocieri cu Banca Mondială şi cu Fondul Monetar Internaţional pentru a obţine însemnate împrumuturi. Astfel, premierul Radu Vasile, îndatorat, dar şi cam poet (îşi publica volume de versuri în acea perioadă), l-a numit pe Traian Băsescu, secondat de Mugur Isărescu, drept negociator-şef al României cu Banca Mondială în aşa-zisul program PSAL 1, prin care România era împrumutată (cu dobândă), dar se obliga să vândă întreprinderile de stat, adică să le privatizeze şi să returneze datoriile.
O listă lungă cu 63 de mari companii comerciale româneşti era anexată acordului PSAL din 1999, întreprinderi pe care guvernul trebuia să le „restructureze” (să concedieze majoritatea salariaţilor) şi să le vândă (privatizeze) sau să le lichideze. Isărescu însuşi, în calitate de prim-ministru al României, demara în iulie 1999, angajamentele faţă de Banca Mondială pentru noi împrumuturi, prin acordul PSAL 2, pentru care a trebuit să privatizăm alte 20 de întreprinderi de producţie de stat, inclusiv Banca Comercială Română (a se vedea capitolul
O dată ce s-a văzut premier, Isărescu mai vrea doar preşedinţia ţării). în cadrul acestor acorduri PSAL a fost modificată Legea privatizării băncilor, toate fiind vândute de Statul Român în anii următori, iar CEC-ul a fost restructurat (abia scăpând de privatizare).
Privatizările care au urmat nici nu s-au mai încurcat în respectarea legii, grija guvernanţilor, mai ales a premierului Isărescu, fiind să oprească anchetele juridico-penale -atunci când se făceau – şi să urgenteze vânzările, adesea clientelare. Tot de acum au început a se crea şi rezervele valutare ale României, căci instituţiile internaţionale au condiţionat România, pentru a o împrumuta, de a nu cheltui decât o mică parte din bani, restul trebuind tezaurizaţi.
Tot astfel, condiţionat, au fost acordate României şi împrumuturile de la FMI, venite după 2008, când economia României s-a prăbuşit o dată cu declanşarea crizei mondiale. La prima vedere, nu ar fi un lucru rău ca România să aibă importante rezerve valutare la care să poată apela în cazuri excepţionale. Dar poate? Nu! Pentru că aceste sume sunt păstrate de puterile mondiale, în puşculiţele lor bine închise.
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu tezaurul de aur al României, care în cea mai mare parte, se află la Basel, în Elveţia, la Banca Reglementărilor Internaţionale, o bancă privată controlată de către băncile centrale majore ale globului, adesea, ele însele corporaţii private. Conform broşurii lui Isărescu, însă, aurul României se află depozitat „la alte bănci centrale”.

* * *

În anul 2011, rezerva de aur a României era de 104 tone (cea 3,4 miliarde euro), iar totalul rezervelor internaţionale ale României (valute plus aur) era de 35,5 miliarde euro.
Când două ONG-uri româneşti au început să arate în anul 2010 adevărul privind scoaterea din ţară de către domnul Isărescu a rezervelor valutare şi de aur („unde este aurul ţării şi când aveţi de gând să-l aduceţi înapoi?”, îl întreba, astfel, un ziar pe M. Isărescu), acesta a distribuit în grabă o broşură justificativă, în care arăta că „păstrarea” şi „menţinerea” valutelor şi a aurului în afara ţării sunt o „practică internaţională”:
Iniţial, Isărescu a dezminţit că aurul şi valuta ar fi fost scoase din ţară, atunci când, în aprilie 2002, preşedintele PRM îl acuza public, în Senatul României, de această faptă.
Informaţiile proveneau la g-ralul Dan Gheorghe – care funcţiona în zona Serviciilor Secrete româneşti şi atunci, era director general adjunct al Aeroportului Otopeni – şi arătau riguros datele scoaterii valorilor din ţară cu avioanele, inclusiv documentele emise în acest scop.
Firma HCS Transporturi Speciale, prin care operează Banca Naţională a României pentru scoaterea tezaurului din ţară, este deţinută de un asociat al tatălui lui Isărescu, Heinrich Schorsch, firma fiind o sucursală a firmei Handels Contor Schorsch GmSH din Germania, cu care Banca Naţională a României (adică Isărescu) a mai încheiat în 1991 şi un contract-cadru pentru livrarea a 20 de mijloace de transport valori (maşini blindate considerate, însă, necorespunzătoare) şi materiale pentru fabricat monede metalice, utilaje de tipărit bancnote şi înscrisuri de valoare, maşini de numerotat şi împachetat bancnote şi monede metalice, piese de schimb, aparatură electronică etc.
Tot prin această firmă, şi Direcţia „Tezaur şi Operaţiuni de Casă” din BNR, a mai cumpărat alte autoturisme blindate, afacere despre care Curtea de Conturi arăta că „prin HCS-Germania s-au achiziţionat din import mijloace de transport valori care nu corespund normelor proprii de securitate pentru transport valori şi au consumuri ridicate de carburanţi, cum este cazul a şase autodube blindate tip GMC de 3,5 tone şi una de tip Ford de 3,5 tone.
Reţine atenţia că achiziţionarea acestor mijloace de transport şi a încă trei autodube de tip Volkswagen de 0,5 tone, precum şi a unui autoturism de tip Opel Vectra s-a făcut în 199,1 fără ca aceste importuri să fie aprobate de către Consiliul de Administraţie al băncii, aşa cum prevede legea”.
În 1992, Constantin Isărescu, tatăl octogenar al guvernatorului Isărescu, se asocia cu firma afaceristului româno-german Heinrich Schorsch, HCS Romtrade srl, înfiinţând împreună compania HCS Comptrans srl, în Râmnicu-Vâlcea.
În 1993, această firmă a familiei Isărescu şi a furnizorului BNR, a fost implicată într-un scandal, deoarece a construit una din benzinăriile sale pe un teren obţinut abuziv, conform presei, cu sprijinul unor funcţionari locali, atrăgînd atenţia şi „ciudata asociere dintre tatăl guvernatorului, atunci în vârstă de 80 de ani, şi miliardarul german Schorsch, direct implicat în afaceri de zeci de milioane de dolari cu Banca Naţională a României”.
Conform unor rapoarte ale Curţii de Conturi a României, rămase însă fără urmări (ceea ce nu ne miră!), Schorsch devenise asociatul lui Constantin Isărescu după ce firma sa, Handels Contur Schorsch (HCS) GmbH din Germania, „a fost favorizată de către guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în detrimentul unor firme româneşti, la importul de materiale pentru fabricarea monedelor şi bancnotelor”.
Conform raportului Curţii, numai în 1992, prin firma HCS GmbH s-au efectuat importuri pentru baterea de monedă de 24,1 milioane de mărci germane. Dar şi alte firme controlate de prietenul de familie Schorsch, precum Romtrade şi Sysgraf, sunt de asemenea în afaceri cu BNR. În 1996, pe baza aprobării Băncii Naţionale a României, Heinrich Schorsch a participat la înfiinţarea Băncii Comerciale West Bank, la care deţinea atunci, împreună cu soţia, 10% din capital. În prezent, el a preluat de la Jean Pădureanu conducerea echipei de fotbal Gloria Bistriţa.

* * *

Interesându-se de semnificaţia unui document ce îi intrase în posesie şi care se referea la scoaterea de către BNR, în ziua de 25 martie 2002, prin Aeroportul Otopeni, a 20 de tone de lingouri de aur, cu destinaţia Germania, liderul PRM, senatorul pe atunci Corneliu Vadim Tudor, declara peste o lună: „întrebat ce este cu acest transport, guvernatorul Băncii Naţionale a României Mugur Isărescu mi-a răspuns, printr-un prieten comun, că, trimestrial, sunt depuse în bănci străine diferite cantităţi de lingouri… în vreme ce se ştie de ieşirea aurului din ţară, nu mai există nici o evidenţă a repatrierii sale!?
Aşa cum Aeroportul Otopeni are o evidenţă riguroasă a scoaterii aurului, de ce nu se găseşte nici o hârtie cu privire la revenirea lui în România?”.

* * *

Când, în 2010, lui Isărescu i se reproşa din nou că scoate tezaurul din ţară, o idee trăznită i-a trecut prin cap.
A expus mai multe lingouri şi monede de aur în câteva vitrine piramidale, ce închipuiau piramida masonico-illuminati (inclusiv vârful acesteia, aşa cum apare pe bancnota de un dolar), postate într-o cameră foarte mică, în care nu încap mai mult de cinci persoane, numită însă „sala Tezaurului” şi situată în subsolurile clădirii vechi a Băncii Naţionale a României, din strada Lipscani.
„Am chemat circa 20 de şefi de publicaţii – spunea Isărescu atunci – şi i-am dus în sala cu Tezaurul, lăsându-i să îl atingă fizic şi să spună „Este!”, ca în poezia aceea. Eu înţeleg că oamenii se mai îndoiesc uneori şi că nu cred întotdeauna ceea ce li se spune, dar zvonurile cum că BNR ar fi scos Tezaurul din România sunt extrem de periculoase”.
Întrebat, însă, de unul din cei prezenţi dacă acela este tot aurul României, căci nu păreau a fi deloc 104 tone de aur în vitrinele din faţa lor, Isărescu a trebuit să recunoască:
„Sigur că o parte din aur îl ţinem la Banca Reglementelor Internaţionale (în Elveţia), dar în subsolurile BNR stă foarte bine rezerva de aur din ţară ”. Un fel de uite-o, nu e!
De fapt, în rapoartele BNR, tezaurul de aur al României figurează ca „activ extern”, deşi nu există nici o obligaţie asumată a ţării, sau a vreunui alt stat european, de a-şi ţine aurul în bănci străine. Slovacia, de exemplu, îşi ţine toată rezerva de aur în ţară (în tezaurul propriu, adică). „În acte – constata un ziar chiar atunci, în 12 iulie 2010 -, rezerva de aur a României are 103,7 tone! În acelaşi timp, partea tezaurului care a rămas în România încape într-o singură camera din subsolul BNR. Peste 100 de tone de aur necesită un depozit de dimensiuni mult mai mari decât o singură cameră. Atât actele contabile ale BNR, cât şi relatările jurnaliştilor care au fost invitaţi de Isărescu să certifice faptul că Tezaurul a rămas în România, de fapt confirmă presupunerea că în România nu a rămas decât o parte microscopică din rezerva de aur”. (Cronica Română).
Aurul României se află, în cea mai mare parte, la Banca Reglementărilor Intemaţionale in ELVETIA.
Cum am văzut, renumitul profesor american Carroll Quigley, arăta în lucrarea sa Tragedy & Hope, cunoscută lui Mugur Isărescu, că „Puterea capitalismului financiar are un alt plan cu bătaie lungă, …crearea unui sistem global de control financiar aflat în proprietate privată, capabil să domine sistemul politic al oricărei ţări şi economia mondială pe de-a-ntregul… Vârful sistemului trebuie să fie The Bank for International Settlements (Banca Reglementărilor Internaţionale) din Basel, Elveţia, o bancă privată controlată de către băncile centrale majore ale globului, ele însele corporaţii private…”
Banca Reglementărilor Internaţionale este cea mai veche instituţie financiară angajată în procesul de globalizare, al noii ordini mondiale, deşi iniţial ea a fost creată în 1930, pentru a administra plăţile reparatorii de război impuse Germaniei ca urmare a Tratatului de la Versailles, de după primul război mondial. În a doua jumătate a Secolului al XX-lea, banca a devenit o centrală a băncilor centrale europene, dar nu numai, fiind o companie cu răspundere limitată, ai cărei 33 de asociaţi cuprind aproape toate băncile europene centrale, precum şi băncile centrale ale SUA, Australiei, Canadei, Japoniei şi Africii de Sud, dar şi pe magnaţii particulari, în principal din Europa, care deţin 15% din bancă.

Victor Parlicov, Tudor Şoitu
IDIŞ Viitorul

2.4. Remanierile patrimoniale la constituirea „Gazsnabtranzit” în 1995

Ignorând dezavantajele vădite ale sub-evaluării proprietăţii de Stat şi umflării datoriilor pentru cetăţenii Republicii Moldova, în ciuda evidenţelor prezentate de noi mai sus, la 6 decembrie 1994 Parlamentul Republicii Moldova adoptă Hotărârea nr.305 „Privind propunerea Guvernului de creare a societăţii pe acţiuni moldo-ruse…”. Conform articolului 1 al acestei Hotărâri, s-a acceptat propunerea Guvernului de a transmite o parte din complexul patrimonial al concernului de stat „Moldovagaz” în contul achitării datoriei R.Moldova faţă de S.A.R. “Gazprom” cu titlu de cotă parte în societatea mixtă, care urma a fi creată ulterior. În această secţiune vom examina detaliat acest proces.
În primul rînd, trebuie să menţionăm că deşi în secţiunile precedente am privit Republica Moldova în întregime, atât din punct de vedere a patrimoniului său, cît şi a populaţiei, formată din cetăţeni ai statului independent şi suveran pe plan internaţional, Republica Moldova, de facto la acel moment situaţia juridico-administrativă a ţării nu era deloc omogenă, o parte din populaţie, un segment al teritoriului naţional şi importante cote de patrimoniu (inclusiv ale sistemului de aprovizionare cu gaze naturale) se găseau sub controlul efectiv al autorităţilor separatiste din Tiraspol. Monopolistul de gaz rusesc era foarte avantajat de această stare de lucruri, ceea ce şi-a găsit reflectarea şi prin faptul că la fondarea societăţii mixte sus-menţionate au participat nu două, ci chiar trei părţi: S.A.R. “Gazprom”, cu 50% plus o acţiune cu drept de vot, în contul datoriilor create artificial ale consumatorilor locali de pe ambelor maluri ale Nistrului (vezi secţiunea 2.3), Î.R.G.M. “Moldovatransgaz” cu 39%, în contul cedării la preţ subestimat (vezisecţiunea 2.2) a proprietăţii asupra gazoductelor magistrale din dreapta Nistrului şi „Tiraspoltransgaz” cu 11%, în contul gazoductelor magistrale aflate sub controlul regimului autoproclamat. Mai jos vom examina cum s-au format aceste cote şi cum ar fi trebuit să fie divizate acestea pornind de la situaţia de la sfârşitul anului 1994, moment care s-a luat drept referinţă şi la fondarea noii societăţi mixte moldo-ruse.
În 1994 părţii transnistrene îi reveneau 47,5% din datoria totală a R.Moldova pentru gaz…
La constituirea “Gazsnabtran-zit” în 1994, „Tiraspoltrans-gaz”-ul a participat cu gazoducte magistrale din partea dreaptă a Nistrului…
La 31 decembrie 1994, datoria totală a Republicii Moldova faţă de S.A.R. “Gazprom” pentru gazul livrat constituia aproape 191 milioane dolari SUA (fără penalităţi), inclusiv 100 milioane aferente părţii drepte a Nistrului şi 91 milioane aferente părţii stîngi. În acelaşi timp, valoarea patrimoniului cu care participau ambele maluri ale Nistrului în noua societate mixtă era divizată altfel: 80,33 milioane $ aferente malului drept (echivalent a 343 milioane lei1) şi 22,7 milioane $ (echivalent a 96,8 milioane lei). După cum s-a menţionat în secţiunea 2.1, în anul 1994 nu au fost prezentate date pertinente (verificabile), care să poată confirma suma declarată a proprietăţilor aflate sub controlul autorităţilor transnistrene, valoarea proprietăţilor controlate de către acestea fiind acceptată de către partea moldovenească în baza unui simplu act de inventariere efectuat tot de către „Tiraspoltransgaz”, fără a se cunoaşte valoarea iniţială în baza căreia s-a făcut inventarierea. Mai mult ca atît, în actul de inventariere menţionat „Tiraspoltransgaz” indică lungimea gazoductelor magistrale pe care le declară ca fiind proprietatea sa, inclusiv: 39,5 km din gazoductul ATI (din 18,8 km care realmente se află pe teritoriul controlat de autorităţile transnistrene) şi 34,0 km din gazoductul RI (din 24,3 km reale). În acelaşi timp, nu se regăsesc în acest act de inventariere porţiunile celorlalte două gazoducte magistrale care traversează regiunea separatistă (15 km din ADCB şi 23,1 km din ŞDKRI), ceea ce caracterizează exhaustiv calitatea evaluării efectuate de către partea tiraspoleană, şi ne sugerează ce nivel de încredere putem avea în acest document care a stat la baza delimitării structurii de proprietate în compania Moldova-Gaz. Evidenţele demonstrează că, în anul 1994, la fondarea “Gazsnabtranzit”-ului, partea tiraspoleană a participat cu o parte a patrimoniului malului drept, această excrocherie fiind şi ea ignorată de către Guvernul de la Chişinău.
Astfel, în condiţiile în care nici una din cifrele oficiale referitoare la patrimoniul de gazoducte magistrale şi la datoriile Republicii Moldova faţă de S.A.R. “Gazprom” nu reflectau adecvat realitatea, atît Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat, cît şi Ministerul Finanţelor nu au acceptat proiectul Hotărîrii Guvernului „Cu privire la societatea pe acţiuni mixtă moldo-rusă de tip închis „Gazsnabtranzit”", fapt dovedit prin inclusiv prin lipsa contrasemnăturilor ministerelor respective. Cu toate acestea, Guvernul Republicii Moldova, încălcând grav procedurile, adoptă totuşi la 12 mai 1995 Hotărârea nr.302 prin care creează Compania„Gazsnabtranzit”. Este important de remarcat în acest context că această Hotărîre aşa şi nu a fost publicată în „Monitorul Oficial”, ceea ce de jure o invalidează. Cu toate acestea, această întreprindere nou formată a fost înregistrată imediat, în baza permisului de înregistrare emis de către Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat, care anterior refuzase să contrasemneze proiectul de Hotărâre privind crearea acestei întreprinderi.
Astfel, procesul lansat cu multiple încălcări ale legislaţiei în vigoare în Republica Moldova a condus, la data de 11 august 1995, la constituirea S.A. “Gazsnabtranzit”, cu un Capital Social de circa 439,9 milioane lei (343,1 sub-estimate aferente malului drept şi 96,8 declarate de către malul stîng în baza unui act de inventariere cu sume aleatorii). În noua societate comercială, concernul rus S.A.R. “Gazprom” contribuia efectiv cu doar 51,5 milioane dolari SUA, şi acestea extrase din datoria ridicată artificial a Republicii Moldova (de pe ambele părţi ale râului Nistru), obţinând astfel 50% plus o acţiune cu drept de vot, „Moldovatransgaz”-ului şi „Tiraspoltransgaz”-ului revenindu-le câte 39% şi 11% respectiv .

3. După cum s-a menţionat în secţiunea 2.2, valoarea gazoductelor magistrale sub controlul Î.R.G.M. „Moldovatransgaz” a fost sub-evaluată de 9 ori.

Este notabil faptul că şi în baza acestor date complet irelevante, patrimoniul trebuia repartizat altfel: în funcţie de contribuţia netă a fiecărei părţi. Cu alte cuvinte, din contribuţia patrimonială a Î.R.G.M. “Mol-dovatransgaz” trebuia scăzută datoria aferentă părţii drepte a Nistrului din cele 51,5 milioane $, iar din contribuţia patrimonială a „Tiraspoltransgaz”-ului trebuia scăzută datoria aferentă malului stîng.
Datorită dezechilibrului semnificativ între repartizarea patrimoniul de gazoducte magistrale (chiar şi în baza datelor luate în calcul de autorităţi 78% patrimoniu reveneau malului drept şi 22% -malului stâng) şi repartizarea datoriei (52,5% - malului drept şi 47,5% malului stîng), efectuând aceste calcule vom obţine că malul drept a contribuit net la fondarea “Gazsnabtranzit”-ului cu 51,8%, iar partea transnistreană cu -1,8%.
Cu alte cuvinte, Tiraspolul trebuia să mai achite Republicii Moldova aproximativ 7,8 milioane de lei, iar proprietatea asupra sistemului de gazoducte magistrale (inclusiv partea lor din stânga Nistrului) trebuia împărţită 50 la 50 între S.A.R. “Gazprom” şi Î.R.G.M. “Moldovatransgaz”. Mai jos vom prezenta calculele în baza valorilor reale a datoriilor şi patrimoniului.
Repartizarea cotelor de proprietate la constituirea “Gazsnabtranzit” în 1995 Tiraspoltransgaz; 15,85%
Reieşind din faptul că valoarea economică a business-ului de tranzitare a gazului în Balcani (fără gazoductul ADCB) constituia la momentul formării societăţii mixte moldo-ruse “Gazsnabtranzit” aproximativ 4 miliarde lei, dintre care aproape 3 miliarde aferente Î.R.G.M. “Moldovatransgaz”, cotele de proprietate a părţilor la fondarea “Gazsnabtranzit”-ului în baza micşorării datoriei faţă de S.A.R. “Gazprom” cu 220 milioane lei (echivalent a 51,5 milioane dolari SUA) ar fi trebuit să fie repartizate în felul următor: S.A.R.
“Gazprom” - 5,51%, Î.R.G.M. “Moldovatransgaz” - 72,11%, „Tiraspoltransgaz” - 22,38%, iar dacă R.Moldova la acea etapă hotăra să-şi răscumpere prin patrimoniu toate datoriile reale faţă de S.A.R. “Gazprom”, care realmente constituiau, inclusiv penalităţile, cel mult 180 mln dolari la acea etapă, atunci proprietatea asupra “Gazsnabtranzit” trebuia să aibă următoarea structură: „Gazprom” - 19,24%, „Moldovatransgaz” - 64,91%, „Tiraspoltransgaz”- 15,85% . Observăm că astfel s-ar putea evita şi calcularea ulterioară a penalităţilor pentru achitare întîrziată a datoriilor şi în acelaşi timp R.Moldova îşi păstra puterea de negociere asupra preţului la tranzitul gazului pe teritoriul său.
Diagrama 2. Repartizarea cotelor de proprietate la constituirea “Gazsnabtranzit” în 1995

Tiraspoltransgaz; 11%
Moldovatransgaz ; 39%

Gazprom; 50%
Tiraspoltransgaz; 22,38%
Gazprom; 5,51%

Moldovatransgaz ; 72,11%
Gazprom; 19,24%

Moldovatransgaz ; 64,91%

2.5. Creşterea artificială a datoriilor R.Moldova faţă de S.A.R. “Gazprom” în 1995-1997

După înfiinţarea noii societăţi mixte moldo-ruse”Gazsnabtranzit”situaţia din punct de vedere a proprietăţii asupra sistemului de aprovizionare a R.Moldova cu gaz natural a continuat să evolueze în direcţia trasată în 1994: prin diferite mijloace se acumulau datorii enorme de consum pentru ca ulterior, acestea să fie convertite în diverse forme de proprietate asupra patrimoniului real aparţinând Republicii Moldova. Mai mult ca atît, în urma acestei politici de „umflare” a datoriilor s-a distorsionat situaţia privind structura datoriilor la gaz aferente malului drept al Nistrului şi părţii transnistrene.
Pentru evaluarea corectă a impactului şi rezultatelor efective ale acestor acţiuni, trebuie să pornim de la cîteva date de reper, şi anume:
• Preţul gazului natural livrat R.Moldova în perioada 1995-2004 a fost stabilit constant la nivelul de 80 dolari SUA pentru 1000 m3.
• Preţul tranzitului gazului natural prin R.Moldova din 1995 pînă în prezent a rămas neschimbat la nivel de 2,66 dolari SUA pentru 1000 m3 tranzitaţi pe 100 km.
• Rata penalităţilor impuse R.Moldova pentru fiecare zi de neachitare la timp din 1995 a fost fost fixată la 0,02% pe fiecare zi de întîrziere (comparativ cu 0,35% în 1994).
• De la 1 ianuarie 1995 pînă la 1 ianuarie 1998 Republica Moldova a consumat 9,43 miliarde metri cubi de gaz, inclusiv 5,68 dintre care au aparţinut exclusiv malului drept.
• În aceeaşi perioadă prin R.Moldova doar în Balcani au tranzitat aproximativ 78 miliarde metri cubi de gaz.
• Datoriile acumulate ale R.Moldova (ambele maluri) au crescut de la aproximativ 190 milioane dolari SUA plus circa 140 milioane penalităţi (la sf. anului 1995) pînă la 361,6 milioane dolari SUA plus peste 149 milioane penalităţi la 1 ianuarie 1998.
• În aceeaşi perioadă R.Moldova a achitat datorii în sumă de aproximativ 378,4 milioane dolari, inclusiv 357,3 de către malul drept.
Fără să repetăm cele explicate în capitolele precedente cu privire la „umflarea datoriei” R.Moldova cu peste 150 milioane dolari către începutul anului 1995, vom examina situaţia ce ţine de formarea şi gestionarea datoriilor pentru gaz în trei ani care au urmat după aceasta.
Datorită neajustării proporţionale a preţului la tranzitul gazului în 1997-1999, R.Moldova a ratat un profit de 35,6 milioane $…
În primul rând trebuie să menţionăm că, deşi preţul pentru tranzitul gazului în Balcani a fost ridicat de la 1,5 la 2,66 dolari pentru tranzitarea 1000 m3 la 100 km, această majorare nu a fost proporţională creşterii preţului la gaz. Dacă această ajustare era făcută (ceea ce era posibil în cazul în care R.Moldova nu ceda „Gazprom”-ului peste 50% din proprietate în „Gazsnabtranzit”), apoi preţul avea să constituie 3,117 dolari pentru 100′000 m3.km. Doar datorită acestui fapt Republica Moldova (ambele maluri) au ratat în aceşti trei ani (1995¬1997) un profit de circa 35,6 milioane dolari, cu care trebuia micşorată datoria faţă de S.A.R. “Gazprom”.
O altă metodă prin care s-a umflat această datorie a fost că datoriile R.Moldova erau stinse în mod cel puţin iraţional, ca să nu-l numim iresponsabil sau criminal. Din cîte am menţionat, în anul 1994 penalităţile pentru întârzierile la achitarea gazului erau fixate la nivel de 0,35% pentru fiecare zi de întârziere, iar din 1995 această rată a fost redusă la 0,02%. Însă, deşi datoria R.Moldova (fără penalităţi) la sfârşitul anului 1994 atinge cifra de 190 milioane dolari, iar în perioada 1995-1997 Moldova a achitat datorii în valoare de 378,4 milioane dolari, potrivit actului de verificare a datoriilor S.A. „Moldovagaz” faţă de S.A.R. “Gazprom” la 1 ianuarie 1998 penalităţile calculate pe parcursul anilor 1995-1997 aferente gazului ne¬achitat din 1994 constituiau aproape 39,3 milioane dolari SUA, sumă umflată de cel puţin 17,5 ori (0,35/0,02), dar de fapt şi mai mult, dat fiind faptul că din sumele achitate în această perioadă s-au acoperit datorii asupra cărora se calculau penalităţi în sumă de 0,02% pe zi, în loc să se achite datoriile penalităţile pe care constituiau 0,35% pe zi. Astfel, doar în aceşti 3 ani penalităţile R.Moldova au mai fost umflate cu 37 milioane dolari.
Situaţia cu datoriile Republicii Moldova a mai fost distorsionată şi prin faptul că gazul tranzitat pe teritoriul ei nu era fizic achitat de către S.A.R. „Gazprom”, dar în baza unor calcule preţul gazului pentru R.Moldova a fost redus cu 22 dolari SUA pentru 1000 m3. Acest procedeu a fost utilizat de către S.A.R. „Gazprom” şi în relaţiile cu alte ţări, deşi atît consumul intern al fiecăreia din ele, cît şi volumul gazului natural tranzitat pe teritoriul lor variau independent, legătura între ele fiind slab justificată. Însă ţara noastră mai avea şi specificul unui conflict ne-rezolvat intern cu autorităţile separatiste, iar patrimoniul sistemului de aprovizionare şi transportare a gazului natural era divizat, o parte din el aflîndu-se la bilanţul şi sub controlul autorităţilor separatiste. Mai mult, chiar şi în baza repartizării cotelor patrimoniale la fondarea „Gazsnabtranzit”-ului, care după cum am descris în capitolele precedente a fost făcută în baza unor date absolut eronate umflînd cota parte a S.A.R. „Gazprom” şi „Tiraspoltransgaz” din contul Î.R.G.M.„Moldovatransgaz”, părţii transnistrene trebuia să-i revină 22% din venitul total din tranzit, iar părţii drepte a Nistrului respectiv 78%.
Doar datorită achitării datoriilor mai ieftine, în defavoarea celor scumpe, R.Moldova a pierdut 37 mln $ între 1997 şi 1999…
Datorită reducerii uniforme a preţului gazului pentru ambele maluri ale Nistrului, în 1997¬1999 consumatorii malului drept au achitat 37,5 mil.$ din datoria aferentă consumatorilor transnistreni…
Însă, odată ce aceşti bani au fost convertiţi într-o reducere a preţului de procurare a gazului de la 80 la 58 dolari la 1000 metri cubi de gaz natural, aceşti bani aveau să fie repartizaţi nu proporţional patrimoniului cu care contribuia fiecare parte la această tranzitare, dar proporţional consumului. Astfel, malului stâng, ponderea căruia în totalul consumului moldovenesc de gaz natural în aceşti trei ani a fost de 40%, i-au revenit 83 milioane de dolari din totalul de aproximativ 207,5 milioane dolari venituri totale din tranzitarea gazului natural, malului drept revenindu-i respectiv 124,5 milioane. În realitate însă, în cazul repartizării acestor venituri în baza cotelor de proprietate existente în„Gazsnabtranzit”, părţii transnistrene trebuia să-i revină 45,6 milioane dolari, iar malului drept - respectiv 161,9 milioane. Astfel, cei care de fapt în aceşti trei ani au achitat aproape 95% din toate sumele achitate Federaţiei Ruse pentru gazul consumat în Moldova au mai fost păgubiţi de 37,5 milioane dolari.
În rezultat, datoria Republicii Moldova faţă de S.A.R. “Gazprom” formată către sfârşitul anului 1997 din circa 510,8 milioane dolari, inclusiv peste 149 milioane penalităţi, a fost umflată cu încă cel puţin 222,6 milioane dolari, plus încă 37,5 milioane datorii au fost puse pe umerii plătitorilor de pe malul drept al Nistrului pentru datoriile acumulate de către malul stîng. Mai mult ca atît, în cazul în care în 1995, la fondarea „Gazsnabtranzit”-ului, Republica Moldova avea să răscumpere întreaga datorie faţă de S.A.R. “Gazprom” prin patrimoniu (vezi secţiunea 2.4), atunci către 1998 datoria totală a R.Moldova ar fi de doar 104,9 milioane dolari (vezi tabelul 3). Valorile negative din acest tabel indică supra-plăţile efectuate. Astfel, partea dreaptă a Nistrului a achitat cu 107,36 milioane dolari mai mult decât datoria aferentă ei, iar penalităţile total calculate au fost cu 30 milioane dolari mai mari decît au achitat ambele maluri. Astfel, după păgubirea intereselor Republicii Moldova în 1994-1995 în sumă de peste 566 milioane dolari (prin cedarea la preţ de 51,5 milioane dolari a unei proprietăţi care de fapt valorează aproape 468 milioane plus umflarea datoriei cu peste 150 milioane dolari), autorităţile moldoveneşti au continuat să accepte condiţii prin care Republica Moldova a mai pierdut aproximativ 76 milioane dolari către începutul anului 1998. În capitolul următor vom examina cum aceşti bani au fost convertiţi în proprietate asupra întregului sistem de aprovizionare şi distribuţie a gazului natural.

2.6. Cedarea patrimoniului R.Moldova în 1997-1998 la constituirea S.A. „Moldovagaz”

În condiţiile descrise în capitolele anterioare, cînd la începutul anului 1998 datoria Republicii Moldova pentru gazul consumat se ridica la peste jumătate de miliard de dolari, pentru a micşora această datorie a fost utilizată aceeaşi metodă ca şi în anul 1994: cedarea unei părţi din patrimoniul sistemului de aprovizionare şi distribuţie a gazului. Astfel, după deetatizarea Asociaţiei Republicane de producere „Moldovagaz”, în baza ei la 19 ianuarie 1996 s-a creat Întreprinderea Principală „Concernul Moldovagaz” S.A. Apoi, în octombrie 1997, în urma negocierilor între vice-prim-ministrul Republicii Moldova şi vice-preşedintele S.A.R. “Gazprom”, s-a decis crearea în trimestrul IV al anului 1997 a unei întreprinderii mixte moldo-ruse cu participarea următoarelor persoane juridice:
• S.A.R. “Gazprom” cu o parte din datoria formată la data de 01 iulie 1997;
• Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat a R.Moldova;
• Comitetul de coordonare a Proprietăţii din Transnistria.
Incălcînd legislaţia şi contractul de constituire a „Gazsnabtranzit”-ului, R.Moldova mai face „Gazprom”-ului un „cadou” de peste 40 mln. $ în 1998…
Conform procesului verbal al negocierilor sus-menţionate, valoarea capitalului statutar al noii societăţi mixte trebuia constituită din:
• Valoarea capitalului social al Societăţii pe Acţiuni de tip închis (S.A.T.Î.) „Gazsnabtranzit”,
• Cota valorii de stat în societăţile pe acţiuni ale concernului „Moldovagaz”;
• Valoarea proprietăţii gospodăriilor de gazificare a Transnistriei;
• Cota valorii persoanelor fizice, acţionari ai concernului „Moldovagaz”
Acelaşi proces verbal prevedea de asemenea evaluarea patrimoniului inclus de părţi la formarea capitalului social al noii întreprinderi mixte în conformitate o metodologie unică prevăzută de legislaţia R.Moldova. Mai mult ca atît, p.6 al acestui proces verbal prevede ca în prima jumătate a anului 1998 (deja după formarea noii întreprinderi mixte), costul acestui patrimoniu proaspăt reevaluat să fie recalculat din nou, reieşind din preţurile pieţei mondiale, iar modificările eventuale să fie introduse în capitalul social al noii întreprinderi.
Această prevedere este un semn că însăşi la momentul negocierilor se cunoştea că valoarea activelor R.Moldova chiar şi după reevaluare nu va fi relevantă din punct de vedere economic. În acest caz, reevaluarea activelor pentru a le ajusta valoarea la situaţia economică reală putea fi efectuată înainte de constituirea acelei întreprinderi mixte. Mai mult ca atât, de facto, contractul de constituire a S.A. „Moldovagaz” a fost semnat la 23 octombrie 1998, adică după efectuarea reevaluării activelor, ceea ce sugerează că era posibilă constituirea noii societăţi deja în baza valorii actualizate a activelor care au intrat în capitalul său social.
Astfel, după reevaluare valoarea activelor care făceau parte din capitalul social al S.A.T.Î. „Gazsnabtranzit” a crescut cu 86,8%. În acelaşi timp cota S.A.R. “Gazprom” a rămas neschimbată la nivel de 50%, pe cînd valoarea activelor transnistrene a crescut de la 11% la 21,41% din contul scăderii de la 39% la 28,59% a ponderii activelor malului drept. Astfel, putem face următoarele concluzii:
1. Deşi reevaluării s-au supus doar gazoductele magistrale, care reprezentau contribuţia R.Moldova (ambelor maluri) la capitalul social al „Gazsnabtranzit”, proporţional aprecierii acestui
patrimoniu a fost mărită şi valoarea cotei părţi a S.A.R. “Gazprom”, care era formată din contul micşorării datoriei R.Moldova pentru gazul consumat. Însă conform datelor disponibile, odată cu aprecierea cotei părţi a S.A.R. “Gazprom” cu 191 milioane lei, datoria Republicii Moldova faţă de concernul rus nu a fost micşorată, ceea ce de fapt înseamnă încă un„cadou” făcut monopolistului rus din partea R.Moldova în valoare de 41,2 milioane dolari la cursul de schimb valutar la zi (4,63 lei pentru 1 dolar).

2. Deşi lungimea gazoductelor incluse în calcul pentru partea dreaptă a Nistrului a crescut cu 65%, valoarea acestora a fost majorată doar cu puţin sub 37%, pe cînd în cazul Tiraspoltransgazului creşterea cu doar 10,5% a lungimii gazoductelor magistrale incluse în calcul a fost apreciată ca valoare cu peste 263,5%, ceea ce este absolut nerealist din orice punct de vedere.
3. Este greu de imaginat că cei care au efectuat reevaluarea activelor pentru includerea lor în capitalul social al „Gazsnabtranzit” să nu fi „observat” nici pînă atunci, nici la momentul „reevaluării”, şi nici pînă în prezent încă peste 155 de km de gazoducte magistrale care trec prin partea dreaptă a Nistrului, peste cîte 50 km din fiecare dintre cele trei gazoducte prin care gazul este transportat în Balcani. Aceasta, împreună cu cele descrise în paragraful precedent au condus la distorsionarea structurii proprietăţii în cadrul noii societăţi mixte, respectiv la repartizarea neadecvată a veniturilor de la tranzitul gazului, defavorizând grav consumatorii din dreapta Nistrului.
Mai mult ca atît, în continuare Departamentul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat propune Guvernului să accepte valoarea totală a proprietăţii complexului de aprovizionare, distribuire şi transportare a gazului natural în mărime de aproape 333 milioane lei, inclusiv costul gazoductelor magistrale în mărime de 821,81 milioane lei, ceea ce ar fi însemnat că valoarea gazoductelor de presiune medie şi mică (reţelei de distribuţie) a fost estimată la puţin peste 511 milioane lei (conform situaţiei la 01 iulie 1997), echivalent a 111,1 milioane dolari conform cursului valutar la zi (4,6 lei pentru 1 dolar). Aici trebuie să menţionăm că această evaluare iarăşi pare irelevantă din punct de vedere economic odată ce în anii 1994-1997 după ridicarea preţului gazului la nivel de 80 dolari pentru 1000 m3, Republica Moldova prin acest sistem de distribuţie consuma anual gaz în valoare de aproximativ 240-260 milioane dolari anual, iar după cum veţi observa din Capitolul 3, conform tarifului calculat cu încălcarea legislaţiei, profitabilitatea business-ului de distribuţie a gazului prin acest sistem constituia peste 10% din această sumă, respectiv cel puţin în jur de 30 milioane dolari anual. Astfel, valoarea aproximativă a business-ului de vânzare a gazului în R.Moldova fiind de peste 145 milioane dolari. Astfel, Republicii Moldova i s-au mai adus daune în valoare de peste 34 milioane dolari, dintre care peste 17 milioane - un nou „cadou” făcut monopolistului rus „Gazprom”.
Totodată, încălcînd prevederile Legii cu privire la investiţiile străine din 1 aprilie 1998, care stabilesc în mod expres prevederea după care, la momentul depunerii proprietăţii statului în calitate de contribuţie în fondul statutar al Societăţilor pe Acţiuni, această proprietate urmează a fi evaluată în conformitate cu preţurile mondiale, Guvernul Republicii Moldova prin Hotărârea nr.1068 din 21 octombrie 1998 acceptă propunerea Departamentului Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat. În baza acestei hotărâri, la 23 octombrie 1998 este semnat contractul de constituire a S.A. „Moldovagaz”, cu un capital social de 1′333 milioane lei, divizate în felul următor : S.A.R. “Gazprom” - 50% plus o acţiune, „Tiraspoltransgaz” (atît cu gazoductele magistrale cît şi cu reţeaua de distribuţie) -13,4%, iar din partea malului drept:„Moldovatransgaz” (cu gazoductele magistrale) - 20,3% şi concernul „Moldovagaz” (cu reţeaua de distribuţie compusă din „raigazuri” - agenţii teritoriale amplasate la nivelul raioanelor) - 16,3%. Mai departe însă situaţia a evoluat absolut inexplicabil atît de jure, cît şi de facto:
În primul rând, societatea moldo-rusă „Gazsnabtranzit” nici nu a fost dizolvată, nici nu a fost printre fondatorii S.A. „Moldovagaz”, astfel creându-se situaţia în care aceleaşi gazoducte magistrale erau incluse şi în capitalul social al acesteia şi făceau parte din capitalul social al S.A. „Moldovagaz”
Deşi R.Moldova a venit cu o contribuţie suplimentară la gazoductele magistrale deja depuse anterior în S.A.T.Î. “Gazsnabtranzit”, şi anume gazoductele de presiune medie şi mică, valoarea cărora fusese sub-evaluată la 111,1 milioane dolari, şi necătînd la faptul că S.A.R. “Gazprom” trebuia să depună timp de două luni (prin micşorarea datoriei R.Moldova pentru gazul consumat) cota sa în mărime de cel puţin 50% din această sumă, nici în anul 1998, nici în 1999 şi nici mai tîrziu datele disponibile nu indică o atare micşorare a datoriei (cu 55,55 milioane dolari). Acest fapt în sine poate servi drept motiv pentru invalidarea contractului de constituire a S.A. “Moldovagaz” şi revenirea la situaţia de până la sfârşitul anului 1997. Contractul de constituire sus-menţionat a fost înregistrat nu în termeni de două luni, cum stipula legislaţia în vigoare la acel moment, dar tocmai la 25 mai 1999, adică peste 7 luni din data constituirii, ceea ce poate servi drept încă un temei pentru invalidarea acestuia.
Mai jos vom prezenta situaţia în termeni reali, conform calculelor prezentate în Anexa 2 şi în lumina celor expuse în secţiunile 2.2-2.5 . Aşadar, chiar dacă R.Moldova răscumpăra prin patrimoniu întreaga datorie a sa faţă de S.A.R. “Gazprom”formată către sfârşitul anului 1997 (aproape 105 milioane dolari, toate aferente părţii transnistrene), atunci, considerând faptul că la capitalul social al S.A.T.Î. “Gazsnabtranzit” de aproape 4 miliarde lei mai trebuia de adăugat aproape 670 milioane lei - valoarea realistă a sistemului de distribuţie a gazului natural, noua societate pe acţiuni avea să aibă următoarea structură a capitalului social: S.A.R. “Gazprom” - 26,83%, Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat a R.Moldova - 64,23%, Comitetul de coordonare a Proprietăţii din Transnistria - 8,94%. Astfel, observaţi că de fapt cota malului drept practic rămînea neschimbată faţă de situaţia de la începutul anului 1998, crescînd doar valoarea totală a capitalului social, pe cînd cota S.A.R. “Gazprom” trebuia să crească în primul rînd din contul cotei malului stîng, iar datoria totală a Republicii Moldova faţă de S.A.R. “Gazprom” în acest caz era stinsă complet.
Din 1999 mai departe situaţia a continuat să evolueze deja reieşind din noile realităţi create în ramură după fondarea S.A. „Moldovagaz”: Republica Moldova, în special partea stângă a Nistrului, continua să acumuleze datorii enorme. În decembrie 2005 S.A.R. “Gazprom” a vândut datoria de 1,2 miliarde dolari SUA companiei „Factoring-Finans” SRL, o companie fiică a monopolistului rus. Din această sumă 120,1 milioane constituia datoria principală a malului drept, 567 milioane - datoria principală a malului stâng, iar celelalte peste 500 milioane - penalităţi, repartizate probabil mai mult sau mai puţin proporţional datoriei principale. Mai mult ca atât, din anul 2005 malul drept al Nistrului a ieşit la nivelul de 100% achitare pentru consumul curent de gaz natural, însă alte modificări de proporţii în structura proprietăţii asupra sistemului moldovenesc de transportare, aprovizionare şi distribuţie a gazului natural din 1998 nu au survenit. În secţiunea următoare vom demonstra însă că această structură ar fi trebuit însă modificată în direcţia creşterii cotei malului drept şi, posibil a “Gazprom”-ului, în cazul în care ultimul ar reduce datoria Republicii Moldova.

3.1. Problema gazului care „se pierde” din conducte.

Contoarele după care se calculează intrarea gazului în Moldova şi ieşirea lui din R.M. se află în Ucraina, la 30¬40 km de hotare nostru, ceea ce duce la „pierderi” de sute de milioane metri cubi de gaz, zeci de milioane dolari anual…
Conform informaţiei disponibile, în tariful calculat în baza condiţiilor anului 1996 au fost incluse în calcul pierderi de gaz natural în valoare de 41,4 milioane lei, sau 9 milioane dolari la cursul de schimb valutar mediu pentru anul 1996 (4,60 lei/dolar), ceea ce la preţul de procurare a gazului de 58 dolari pentru 1000 metri cubi (cu reducerea respectivă de preţ în contul tranzitului) reprezintă aproximativ 155 milioane metri cubi, ceea ce reprezintă aproape 5% din întreg consumul de gaz natural al Republicii Moldova, inclusiv regiunea separatistă.
O atare proporţie a pierderilor este inacceptabilă pentru că este extrem de exagerată atît faţă de standardele din ramură, cît şi în conformitate chiar cu raportarea concernului „Moldovagaz”, care raportează pierderi tehnologice de gaz doar în mărime de aproape 7,2 milioane lei.
Pentru a explica din ce surse apar celelalte pierderi de gaz trebuie să menţionăm că cel puţin una din cauzele apariţiei unor atare decalaje este că fizic contoarele după care se calculează intrarea gazului în Republica Moldova se află pe teritoriul Ucrainei, la vreo 40 km de la hotar, iar contorul după care se calculează ieşirea gazului din Moldova prin gazoductul ADCB se află iarăşi pe teritoriul Ucrainei la aceiaşi aproximativ 40 km după ce gazoductul magistral intră pe teritoriul Ucrainei în regiunea Cernăuţi. Mai mult ca atât, dacă este să privim atent Anexa 1 cu Harta gazoductelor magistrale prin care gazul se transportă în Balcani, apoi observăm că acestea intersectează hotarul între R.Moldova şi Ucraina în mai multe locuri, însă nicăieri pe acest parcurs nu sînt instalate contoare după care s-ar putea calcula exact consumul gazului pe teritoriul R.Moldova şi al Ucrainei. Pentru a face această repartizare a pierderilor, anual se întruneşte o comisie mixtă moldo-ucraineană, care prin negocieri repartizează aceste volume între Ucraina şi Republica Moldova. Ce înseamnă aceste negocieri, după care proceduri sunt tratate repartizările ulterioare, cum sunt estimate pierderile acumulate în procesul de tranzitare: sunt întrebări la care opinia publică şi comunitatea de experţi din Republica Moldova nu a primit niciodată nici un răspuns! Mai mult, regulamentul de funcţionare şi documentele de lucru ale acestei comisii, componenţa nominală şi chiar şi procesele verbale ale şedinţelor acestei Comisii nu au fost niciodată făcute publice, şi nici nu au fost prezentate la solicitarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova, atunci când aceasta a efectuat controlul activităţii S.A. „Moldovagaz” în anii 2000-2001. Orice clarificări necesare pe subiectul consumului de gaz, iniţiate de către autorităţi trebuie să pornească inevitabil, de la crearea condiţiilor în care transparenţa şi controlul public asupra elementelor - cheie ale sistemului existent de administrare, nu provoacă suspiciuni, şi se înscriu în spiritul şi litera statului de drept.
Evident că există şi problema furtului gazului, însă dacă punem toate pierderile susmenţionate pe seama furturilor posibile, aceasta ar însemna că deja timp de peste un deceniu cei care gestionează sistemul de transportare şi distribuţie a gazului au permis să persiste această problemă în proporţii deosebit de mari, fără a lua nici o măsură de reglementare şi reparare a sistemului existent. Mai mult ca atât, nici un leu din aceste cheltuieli aferente pierderilor de gaz nu a fost preluat de către partea transnistreană, toate fiind trecute la bilanţul concernului „Moldovagaz” şi, respectiv, acestea fiind introduse în tarif pentru a fi achitate de către consumatorii loiali de pe malul drept. Este inadmisibil ca până şi segmentul foarte îngust transnistrean să fie total ocolit de pierderi, acestea fiind plasate pe umerii consumatorilor din Republica Moldova. Această stare de lucruri sugerează foarte clar că, la mijloc, nu sunt pierderi fizice, ci mai degrabă o politică adiţională de „stoarcere” a banilor din consumatorii aflaţi pe malul drept al Nistrului. Pe de altă parte, aceste pierderi reprezintă o rezervă foarte importantă de reducere a tarifului: spre exemplu în anul 1996, după eliminarea din calcul a tuturor pierderilor netehnologice, tariful trebuia redus cu peste 20 lei sau 4,5% din tarif.

3.2. Includerea în tariful consumatorilor din dreapta Nistrului a cheltuielilor aferente regiunii transnistrene.

În capitolul precedent (vezi secţiunea 2.5 ) am menţionat deja că situaţia privind repartizarea veniturilor de la tranzit între malul stîng şi malul drept al Nistrului a fost distorsionată prin reducerea uniformă a preţului de procurare a gazului natural din Rusia de la 80 la 58 dolari SUA în contul achitării serviciilor de tranzit a gazului prin R.Moldova, ignorând faptul că ponderea regiunii transnistrene în consumul gazului este mult mai mare decît aportul acesteia la tranzitarea gazului (conform structurii proprietăţii S.A.T.Î. “Gazsnabtranzit”). Prin intermediul acestor distorsionări evidente, consumatorii de pe malul drept al Republicii Moldova, în doar 3 ani (1995-1997) au fost nevoiţi să achite suplimentar peste 37,5 milioane dolari! Însă dacă de facto veniturile de la tranzitul gazului în aceşti trei ani au fost repartizate 40% la 60% (regiunea separatistă şi malul drept al Nistrului, respectiv), apoi cheltuielile privind tranzitarea şi distribuţia gazului natural aferente transnistrenilor erau transmise în proporţie de 100% pentru a fi achitate de către malul drept, cu formularea extrem de suspectă: „servicii acordate de „Tiraspoltransgaz” la transportarea gazului”. Acceptarea de către autorităţile guvernamentale ale Republicii Moldova a acestor cheltuieli (care doar în anul 1996 au constituit peste 9 milioane lei), au stat la baza umflării tarifului de consum a gazelor naturale cu circa 5,38 lei, sau de apr. 1,2%.

3.3. Mărirea ilegală a marjei de profitabilitate

Incălcînd legislaţia, “Moldovagaz” cu acordul oficialităţilor guvernamentale îşi măreşte profitul cu peste zece milioane dolari anual din contul consumatorilor…
Un alt procedeu utilizat foarte frecvent de către conducerea întreprinderilor din ramură pentru a umfla tariful a fost „umflarea marjei de profitabilitate”. Legislaţia în vigoare a Republicii Moldova prevede un plafon de 10% de profitabilitate a companiilor cu poziţie monopolistă în R.Moldova. Această marjă însă trebuie aplicată doar asupra cheltuielilor de producţie, pe cînd administraţia întreprinderilor din ramură a aplicat în calculele propuse guvernului această rată de 10% şi preţului de achiziţie a gazului natural. Aceasta politică tarifară contravine flagrant legislaţiei în vigoare pe teritoriul Republicii Moldova din simplul motiv că gazul procurat nu este supus procesării, respectiv, acesta trebuie să fie considerat din start „marfă” şi nu „materie primă” sau „producţie finită”. Menţionăm însă că Guvernul Republicii Moldova tolerează deschis această serie de ilegalităţi, şi permite introducerea acestor cheltuieli în tarif, ceea ce are drept rezultat „umflarea tarifului” cu încă 26,8 lei (aproape 6%). În rezultatul acestor manipulări de preţuri, consumatorii din Republica Moldova mai sunt o dată penalizaţi cu încă 49,5 milioane lei în plus, doar în anul 1996.
In încercările sale de a creşte profitul “Moldova-gaz” apelează la manipulări de proporţii cu datele, oficialităţile publice acceptîn-du-le fie din necunoştinţă de cauză, fie din rea-intenţie…

4. CONCLUZII SI RECOMANDĂRI

Prejudiciile cauzate de politicile publice neadecvate adoptate pe parcursul anilor 1994-2006 se ridică la aproximativ 1,5 miliarde dolari…
Principalele concluzii care pot fi trase din acest raport sînt că efectul politicilor publice în domeniul aprovizionării şi tranzitării gazului natural, adoptate la diferite etape istorice de către autorităţile Republicii Moldova, au adus prejudiciu ţării în mărime de cel puţin 952,2 milioane dolari SUA, inclusiv 111,7 milioane supraprofituri realizate de S.A.R. “Gazprom” pe seama consumatorilor din dreapta Nistrului; mai mult ca atît, din aceştia s-au mai stors încă 536,8 milioane dolari, dintre care circa 338,4 milioane dolari au fost utilizaţi pentru finanţarea indirectă a regimului separatist instaurat în stînga Nistrului, şi anume:
Către sfârşitul anului 1994 şi constituirea „Gazsnabtranzit”-ului:
S peste 416 milioane dolari SUA prin vânzarea la preţ de 51,5 milioane dolari a unui patrimoniu valoarea căruia este de aproape 468 milioane dolari; S peste 150 milioane dolari prin umflarea exagerată şi neîntemeiată a datoriei faţă de
S.A.R. “Gazprom”.
Către sfîrşitul anului 1997 şi prin constituirea S.A. “Moldovagaz”, suplimentar la cele expuse mai sus:
- 76 milioane dolari prin umflarea datoriei faţă de S.A.R. “Gazprom”;
- 95,5 milioane dolari prin neachitarea pînă în prezent (conform datelor disponibile) a unui patrimoniu obţinut suplimentar; S 70,1 milioane dolari prin umflarea tarifului.
- plus 107,36 milioane dolari datorie aferentă părţii transnistrene însă facturată consumatorilor malului drept şi respectiv plătită de aceştia.
Către sfîrşitul anului 2006 şi prin ne-includerea sistemului de distribuţie nou construit, suplimentar la cele expuse mai sus:
- 103 milioane dolari din ne-ajustarea preţului la tranzitul gazului; S aproape 240 milioane dolari prin umflarea tarifului;
- plus 231 milioane dolari prin achitarea de către consumatorii malului drept a cheltuielilor aferente malului stâng.
Situaţia creată în acest domeniu de importanţă strategică pentru stabilitatea şi creşterea economică a ţării este catastrofală. Înaceste condiţii, autorităţile publice centrale, Parlamentul, Guvernul, alte autorităţi de resort, trebuie să formeze de urgenţă o Comisie Naţională, care să stabilească gravitatea infracţiunilor comise, elaborând acţiuni urgente de repunere în câmpul constituţional şi de drept a agenţiilor economici menţionaţi mai sus, stabilirea unui plan de acţiuni cu privire la protecţia consumatorilor, restituirea proprietăţilor confiscate ilegitim prin acţiuni ilicite, identificarea vinovaţilor şi stabilirea unui nou cadru de cooperare cu furnizorul rus de gaze naturale. Un asemenea cadru nou de cooperare va putea să apară numai prin creşterea seriozităţii demersului jurisdicţional, politic şi economic asupra acestei probleme de viaţă şi moarte pentru independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova.
Printre acţiunile prioritare pe care trebuie să le întreprindă această Comisie, înfiinţată de Parlamentul Republicii Moldova, trebuie să se numere şi următoarele:
Instituirea unui cadru suficient de transparent, deschis şi accesibil asupra datelor cu privire la consumul de gaze naturale pe teritoriul RM, tranzitul spre alte ţări şi formarea tarifelor la preţul de cost pentru consumatori. Anexa 3 conţine lista documentelor şi datelor de care ar fi nevoie pentru efectuarea unei analize detaliate şi bazate pe date exacte, nu estimative. Publicarea cît se poate de urgentă a acestor date ar fio dovadă de constructivism şi deschidere spre dialog a conducerii S.A. „Moldovagaz” S Automatizarea şi contorizarea neîntârziată la hotarele de est a livrărilor de gaze naturale,
inclusiv revizuirea procedurilor de atestare a consumului şi monitorizare a datelor la hotarul moldo-ucrainean; S Crearea unui grup de lucru inter-guvernamental, mixt, cu participarea mediului de afaceri, a societăţii civile şi a experţilor în domeniu, care să ateste în mod profesionist şi responsabil situaţia descrisă în acest studiu, şi să propună soluţii în baza datelor reale, nu estimative.
Negocierea cu S.A.R. “Gazprom” a unor noi condiţii privind preţul gazului şi preţul tranzitului echivalent cu Ucraina. Subscrierea RM la Carta Energetică a UE, în calitate de ţară de tranzit a gazelor naturale, şi recurgerea la serviciile unui arbitraj internaţional, în condiţiile în care oferta RM este respinsă de către monopolistul rus;
Reevaluarea proprietăţilor deţinute în prezent de către acţionarii SA Moldova-gaz, inclusiv reevaluarea proprietăţilor şi consumului declarat de către autorităţile transnistrene, folosind în acest scop, toate instrumentele legal-economice posibile, şi apelarea la promisiunea de a denunţa acordurile încheiate anterior şi revenirea la situaţia din 1993.

Lipseste fotografia lui Mugur ISARESCU, cel care a declarat ca a limitat rezerva de aur a Bancii Nationale din superstitie, avand in vedere cele intamplate inainte de 1945.

Din 2005, Romania nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zacamintele sunt epuizate. Totusi, opt firme straine au primit licente de exploatare in zonele epuizate, care s-au dovedit a fi foarte bogate: contin aur in valoare de 54 de miliarde de euro. Explicatia: Au avut hartile geologice ale statului roman, ne-a spus dr. ing. Florea Neagu

Zacamintele de aur din Romania, majoritatea situate in patrulaterul aurului - adica perimetrul Baia de Cris, Sacaramb, Zlatna si Baia de Aries, din Muntii Apuseni - dar si in Maramures, sunt exploatate, cu eficienta, de foarte mult timp.
Pe timpul lui Ceausescu se scoteau intre 14 si 20 de tone de aur pe an. Dar, dupa 1990, extractia a scazut dramatic,iar in 2005, minele au fost sigilate. Oficial s-a spus ca sunt epuizate, a afirmat dr. ing. Florea Neagu, fost director al Institutului de Proiectari Miniere, omul care a proiectat si realizat mine de aur in patrulaterul aurului.

Un eveniment interesant s-a petrecut in anul 2000, cand Banca Nationala a refuzat sa mai cumpere aur de la minele romanesti pe motiv ca nu poate avea o rezerva mai mare de metal pretios decat 15% din tot ce inseamna rezerva valutara. Cum aceste mine nu aveau voie sa vanda metalul extras decat Bancii Nationale, au dat, cum era de asteptat, faliment. Daca vechile firme romanesti care se ocupau de metalul pretios au disparut, in locul lor au venit, in mod ciudat, opt companii straine care au cerut in concesiune parcele pentru prospectiunea si exploatarea zacamintelor de aur, tocmai de unde acestea se terminasera.

Potrivit declaratiilor facute pentru DailyBusiness. ro de reprezentantii firmei Gabriel Resources, la Rosia Montana s-a gasit un zacamant de aur in valoare de 11 miliarde de dolari, adica de aproximativ 250 de tone de metal pretios. De asemenea, firma Carpatian Gold a gasit la mina Barza, in Muntii Zarandului, inchisa pentru ca nu mai era rentabila, un zacamant de aur in valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Stefan Marincea, presedintele Institutului Geologic Roman, a declarat ca in tara noastra mai sunt zacaminte in valoare de cel putin 54 de miliarde de dolari. Interesant este si faptul ca toate firmele straine au mers lapunct ochit - punct lovit, adica au obtinut licente de prospectiuni si exploatare exact pe zonele cele mai bogate … Cum ?…

Firmele straine nu au descoperit nimic, datele apartin scolii de geologie din Romania. Am fost directorul Institutului de Proiectari Miniere si am realizat mine de aur in Apuseni. Scoteam si productii de 40 de kilograme de aur pe tona de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot sa spun ca inca este mult aur in subteran, dar nu stiu de ce nu le exploateaza direct statul. Pe vremea mea, informatiile aveau caracter secret, dar acum le are toata lumea. Firmele straine au gasit metale pretioase in Romania consultand hartile geologice realizate pe vremea lui Ceausescu. Acum, statul, prin reprezentantii sai, a stiut perfect ce da in concesie, ne-a spus dr. ing. Neagu.

In 1925, in Romania s-a realizat o baza solida de date privind toate zacamintele nationale. Scoala romaneasca de prospectiuni geologice a crescut constant.

Zacamintele din tara au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialisti si inregistrate pe profile, adica sectiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. In 1968, toate aceste date au fost inregistrate si intr-un calculator adus de la americani si instalat intr-unul din sediile Intreprinderii de Prospectiuni si Foraje Geofizica, in strada Biserica Amzei din Bucuresti. In 1971, cei de la prospectiuni au mai cumparat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat in alt sediu, in strada Coralilor din Capitala, unde se gaseau si profile geologice realizate in toata tara. Pe baza acestor informatii, Ceausescu facuse un plan de extractie pana in anul 2050. Dupa 1990, in imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevarul.

Ulterior, imobilul a fost cumparat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfasoara activitati in domeniul prospectiunilor geologice etc. In fine, in 1992 a izbucnit un scandal in sediul din Coralilor: disparusera toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat in institut ne-a spus ca pretul vanzarii documentatiei secrete a fost de 10.000 de dolari…

Am cerut Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licentele primite de firmele straine pentru exploatarea aurului pe teritoriul Romaniei.
Raspuns:
Informatiile solicitate nu se incadreaza in categoria informatiilor de interes public. (…) Sunt documentatii care fac parte din categoria informatiilor clasificate.
Iata ce scrie in Constitutia Romaniei, art. 136: Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica fac obiectul exclusiv al proprietatii publice. Iata ce spune Legea 544/2001: Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei.

Datorie externa, 92,1 miliarde
In decembrie 1989, Romania nu mai avea nici o datorie externa. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Conform datelor Bancii Nationale, publicate cu patru luni in urma, tara noastra a acumulat, in ultimii 20 de ani, o datorie externa de 92,1 miliarde de euro.

Aurul a inregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie (n.r.-unitate de masura egala cu 35 de grame) miercuri, fiind tranzactionat la 1.502,96 dolari, fata de 1.493,9 cu cat fusese vandut marti. Economistii apreciaza ca pretul aurului a crescut cu 5% in aprilie, iar trendul ar putea continua, metalele pretioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri.

Dezvaluiri Libertatea
Secretele zacamintelor de aur, vandute pe 10.000 de dolari
22 Aprilie 2011
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/dezvaluiri-libertatea-secretele-zacamintelor-de-aur-vandute-pe-10-000-de-dolari-332016.html

Profesorul Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucuresti, unul dintre cei mai cunoscuti geologi romani specializati pe zacaminte de aur
======================

Un studiu recent asupra exploatarii zacamintelor de aur din Romania arata ca suntem in elita mondiala a metalelor pretioase. “Ocupam locul cinci in lume la extractie, in decursul istoriei”, ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucuresti, autorul cercetarii. Cu toate acestea, Romania mai are 6.000 de tone de aur in zacaminte. Cat inseamna asta? Daca ne raportam la cursul BNR de vinerea trecuta, cand un gram de aur a fost 180 de lei, valoarea totala a zacamintelor este de aproximativ 250 de miliarde de euro! Si aceasta in conditiile in care poporul roman se lupta cu saracia si cu nesiguranta locurilor de munca.

Mineritul aurului pe teritoriul Romaniei este o traditie multimilenara. Cele mai vechi podoabe de aur gasite la noi au fost descoperite la Moigrad, judetul Salaj si apartin epocii pietrei, adica au o vechime de 6.000 de ani. Inca de atunci, stramosii nostri cunosteau metalurgia aurului.

“Din stravechime pana acum, din Carpatii Romaniei s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plaseaza pe locul cinci in lume, dupa Africa de Sud, Canada, Statele Unite si Australia. Dupa cum se vede in grafice, cea mai mare parte a fost folosita de altcineva decat poporul roman. Vestea buna este insa ca mai avem, in sediment, de trei ori cat s-a exploatat pana acum, adica vreo 6.000 de tone. Ramane de vazut cum vor fi folosite. Deocamdata, pe noi, pe specialisti, nu ne intreaba nimeni nimic”, ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuti geologi romani specializati pe zacaminte de aur.

Conform Legii minelor, modificata in 2009, Romania primeste din partea companiilor care exploateaza bunurile subterane o redeventa de doar 4% din tot ce se extrage. Adica, daca se castiga 100 de milioane de euro din extractia aurului, statul incaseaza 4 milioane, iar restul merge la firma care exploateaza mina.

“Eu cred ca aceste redevente sunt in defavoarea tarii noastre, care primeste prea putin pentru zacamintele pe care le concesioneaza. Sigur ca investitorul trebuie sa castige, dar o afacere trebuie sa fie reciproc avantajoasa, adica trebuie sa castige si Romania, sau Romania in primul rand, pentru ca este proprietarul”, ne-a spus prof. Gheorghe Popescu.
De mentionat este faptul ca in Africa de Sud redeventa pentru aur este de 20%.

Avem 6.000 de tone de aur, adica 250 de miliarde de euro!

Sorin Golea 14 Noiembrie 2011,
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Avem-6-000-de-tone-de-aur-adica-250-de-miliarde-de-euro-364785.html

Maria Diana Popescu
art-emis.ro

Presa cumpărată de bancheri forfoteşte iar de reclame la credite. Dragi români, nu mai treceţi pe la bănci chiar de aţi mînca pită cu ceapă. Lăsaţi băncile să suporte efectul înşelării clienţilor prin comisioane uriaşe şi clauze abuzive, şi pe cel al fraudelor săvîrşite de către bancheri! Le vor rămîne destui bani că şă-şi cumpere lumînări pentru parastasul acestor instituţii de furat cetăţeanul. Spuneţi „Nu împrumuturilor”, dragi români! Îmi vine să-i plîng pe şefii de bănci şi pe ofiţerii de credit, care mai-mai să-i ducă acasă cu maşina pe clienţi, pentru a-i convinge să mai ia un împrumut sau să deschidă un cont la ei. Am un sfat pentru bănci: să-şi recupereze banii virtuali, mă rog, creditele restante „neperformante”, de la angajaţii lor, începînd cu directorii şi ofiţerii de credit, pînă la ultimul funcţionar. Ei le-au băgat pe gît clienţilor comisioane şi dobînzi crescătoare pentru suma împrumutată, care de la lună la lună s-au dublat, triplat, au crescut de patru, de cinci, de şase ori, de zece ori. Ei să plătească! Au cu vîrf şi îndesat. Dăunătoarele calcule isăreşti i-au vîndut pe românii cinstiţi cămătarilor mondiali.
Dobînzi înrobitoare, dobînzi frauduloase la dobînzi, comisioane de întîrziere, comisioane la comisioanele de întîrziere! O datorie de 500 de euro a devenit una de 5.000 de euro. Doar 10% din datoria creată artificial reprezintă împrumutul. Restul s-a dovedit a fi hoţie instituţionalizată! Stephen Hawking îi linişteşte pe datornici cu apropiata vizită a extratereştrilor din decembrie, care îi caută pe bancherii lacomi şi corupţi, slujitori ai familiilor Rothschild, Rockefeller & Co. Încă din secolul trecut omenirea a visat să pună capăt criminalităţii financiare generate de bancheri. Iată, abia astăzi, poporul islandez a aruncat la gunoi guvernul corupt, a arestat toţi bancherii supuşi familiilor amintite mai sus şi au pus bazele unei noi Constituţii, care garantează dispariţia criminalităţii financiare. Naţiunea română ar obţine aceeaşi performanţă dacă plătitorii de comisioane uriaşe la bănci, plătitorii de taxe şi impozite, ar spune: „gata!” Refuzînd plata birurile extrem de mari unui sistem corupt, ar obţine mult mai mult decît prin manifestaţiile de stradă. Potrivit „Le Monde”, bancherii supuşi lui Rothschild şi Rockefeller, implicaţi în prăbuşirea economică a Islandei (ţara cu cea mai veche democraţie - anul 930), au fost arestaţi şi ard de nerăbdare să-i văd în dungi pe bancherii şi pe recuperatorii din ţara noastră, care au abuzat milioane de români şi au făcut zeci de oameni să se sinucidă. Nicio ţară din lumea a treia n-a fost furată atît de gros, precum au furat cele peste 40 de bănci din ţara noastră.
Românii trebuie să-i facă să tremure de frică pe bancheri pentru criza creată din tastatură, care a zdruncinat România din temelii, la fel cum s-a întîmplat cu Barclays, la Londra şi Bankia la Madrid, care au falsificat dobînzile împrumuturilor dintre bănci şi au manipulat conturile pentru a intra la Bursă. Cînd vor refuza românii să plătească rechinilor financiari datoriile puse de stat pe spinarea lor? Cînd îi vom vedea pe bancherii şi pe directorii de bănci (sigur, şi guvernatorul), părăsind băncile în masă, ca şobolanii? Milioane de români au fost şi sînt fraudaţi. Bancherii au transformat Leul într-o pisică de maidan, căreia benere îi azvîrle din cînd în cînd cîte un bănuţ, cică pentru a rezista atacurilor valutelor. Ar fi timpul ca poporul să treacă la „epurarea” sistemului financiar românesc. Din pricina instituţionalizării cămătăriei şi a corupţiei din sistemul bancar avem o economie imaginară, avem datorii uriaşe, viitorul amanetat şi cele mai mici retribuţii din uniune: 200 şi 300 euro, comparativ cu europenii care au între 1500 şi 3000 euro lunar. Sărăcia erodează continuu societatea românească, iar corupţia, şantajul şi gunoaiele de prestigiu au ajuns endemice. Din această pricină sistemul sanitar şi învăţămîntul sînt la pămînt, în timp ce aparatul administraţiei guvernamentale, al finanţelor, băncilor, ministerelor şi companiilor geme de trîntori, de hoţi şi reţele de tot felul.
Asta e partea ilegală şi hidoasă a neo-capitalismului feudal românesc: chiar dacă nu mai vrea cetăţeanul să se împrumute, statul se împrumută în numele lui de la F.M.I. Şi mă refer la datoriile făcute de statul român pentru bunăstarea Puterii, care doarme cu somn de intenţie, astfel ca străinii care au mituit-o, să secătuiască cu totul bogăţiile patriei. Marea problemă e că rasa degenerată a Puterii de după 1989 a distrus absolut orice activitate economică productivă şi, odată cu acestea, nucleele sindicatelor muncitoreşti, de care tare se mai temeau, transformînd România într-o colonie de bănci, moll-uri, marchet-uri, farmacii, case de amanet, bordeluri, clanuri, dincolo de care supravieţuieşte miraculos o populaţie săracă, îngropată în datorii. Mă întreb ce se va întîmpla cînd nu va mai fi nici un obiectiv economic de furat, pardon, de privatizat. Probabil se va trece la privatizarea organele interne ale românilor. Preambulul acestei operaţii se numeşte „card de sănătate”.

IDIŞ Viitorul

Prezenţa unui capital uman pregătit şi competitiv este prima şi cea mai improtantă treaptă spre o creştere economică în societate. Capitalul uman s-a redus substanţial la nivel naţional în ultimii zece ani în lipsa locurilor de muncă şi a salariilor decente şi drept urmare o bună parte din populaţie a emigrat în străinătate.
Migrarea în străinătate aduce cu sine unele provocări în viaţa socială şi economică a imigranţilor. De regulă, una din cele mai mari provocări o reprezintă integrarea socială a migranţilor, adică asimilarea obiceiurilor şi regulilor locului de reşedinţă. Găsirea unui loc de muncă reprezintă o altă mare provocare la adresa migranţilor. Şi, nu în ultimul rând, asimilarea unor calificări alternative în situaţia în care este nevoie de trasarea unor noi frontiere de muncă pentru a-şi acoperi nevoile economice. Recalificarea moldovenilor plecaţi la muncă în străinătate reprezintă un adaos la fortificarea capitalului uman naţional de pretutindeni. In acelaşi timp, aceasta este un dezavantaj pentru economia naţională, atâta timp cât există incertitudini şi lacune privind politicile de atragere a migranţilor calificaţi şi înalt calificaţi în câmpul muncii naţional, în absenţa unor mecanisme relevante de consolidare şi menţinere a migraţiei circulare, alias a cadrelor înalt calificate şi a schimbului de experienţă profesională cu impact asupra economiei naţionale.
Obiectivul principal al cercetării îl constituie analiza în R. Molodva a posibilităţilor şi mecanismelor de recunoaştere şi validare a calificărilor obţinute în străinătate de către migranţi. Migranţii întorşi acasă reprezintă un segment deosebit al pieţii muncii. Din practica observată, aceştia deseori întrunesc calificări şi aptitudini pentu metode moderne de lucru, cunoşinţe care corespund cu tehnologiile moderne. Insă, reîntoarcerea migranţilor în ţară nu este asociată cu recunoaşterea calificărilor dobândite ca profesionişti în deosebi în ţările din vestul Europei sau în Rusia de către sistemul actual al pieţii muncii, inclusiv de angajatorii autohtoni, care, la rândul lor, nu au instrumente sau politici de îndrumare pentru a face acest lucru.
în acest context, cel mai mult au de suferit migranţii, care, pe lângă faptul că au fost nevoiţi să părăsească “ţara pentru a găsi un loc de muncă bine plătit, au reuşit şi au învăţat acolo o altă meserie, la întoarcere se lovesc de problema nerecunoaşterii calificărilor şi lipsa oportunităţilor de angajare.
Principala problemă constă în lipsa unor mecanisme viabile de recunoaştere şi validare propriu-zisă a calificărilor şi învăţării anterioare a migranţilor întorşi acasă. In acelaşi context, devine problematică angajarea migranţilor calificaţi fără diplome sau atestare în cadrul companiilor din R.Moldova şi în special în cele cu capital străin. Din aceste considerente, este important să construim un mecanism de validare a învăţării anterioare în R. Moldova şi totodată, să analizăm metodele de dezvoltare a capacităţilor instituţionale în vederea asigurării calităţii validării învăţării anterioare.
Drept reper inconfundabil sunt bunele practici din ţările europene. în această lucrare ne-am propus să examinăm mecanismele funcţionabile de recunoaştere şi certificare a învăţării anterioare (non-formale şi informale) în unele state europene ca Suedia, Anglia, Franţa şi România. Practicile europene arată că fiecare ţară deţine o abordare proprie privind recunoaşterea şi validarea învăţării anterioare, însă toate mecanismele tind spre asigurarea unei dinamice mobilităţi ocupaţionale în cadrul Uniunii Europene. Plecând de la experienţele acestor state şi luând în considerare particularităţile pieţei muncii, a sistemului de învâţămât şi a dezvoltării instituţionale din R. Moldova, vom face propuneri şi recomandări pentru punerea in practică a unor modalităţi de recunoaştere a învăţării formale şi non-formale antetioare şi în ţara noastră.

REFLECŢII PE MARGINEA CONTEXTULUI NAŢIONAL AL PIEŢEI FORŢEI DE MUNCĂ ŞŢI TENDINŢELOR MIGRAŢIEI

Destrămarea URSS a dus la criza economică a R. Moldova la începutul anilor ‘90. Întârzierile substanţiale ale remunerării salariaţilor din întreprinderile de stat, deficitul bunurilor de consum, creşterea şomajului au devenit principalele cauze ale migraţiei în masă a populaţiei. Odată cu exodul de inteligenţă şi a specialiştilor înalţi calificaţi din anii 90, unele ramuri ale economiei au fost expuse restructurărilor, având un impact negativ asupra pieţei muncii.
Efecte negative ale migraţiei se observă inclusiv pe segmentul de profesii şi meserii în R. Moldova. Prin urmare, unele profesii ce ţin de ramurile industriei şi agricultură au devenit nesolicitate cu timpul, ca de exemplu, inginerii agricoli, personalul tehnic de conducere pentru studii de cercetare-dezvoltare în industrie, expert-evaluator, piloţi de aeronave mici, biochimişti, ingineri constructori, ingineri automatişti etc. O caracteristică a acestei tendinţe este creşterea semnificativă şi constantă în dimensiunea sa a migraţiei de specialişti în aceste domenii către alte ţări ale Europei în condiţiile în care R. Moldova duce lipsă de forţă de muncă înalt calificată de mai mult de un deceniu.
La nivel naţional există o criză substanţială de investiţii în resurse umane. În fond, societatea moldovenească este afectată considerabil de exodul de creiere, care nemijlocit are impact negativ asupra dezvoltării economiei, ştiinţei şi tehnicii. Exodul de creiere şi a forţei de muncă calificate afectează puternic sectorul public şi cel privat al economiei în termeni de ocupare, lăsând în urmă distorsiuni substanţiale pe marginea inechităţii sociale şi veniturilor pe cap de locuitor. (Antonov, 2010, 36)

EXODUL DE INTELIGENŢĂ

Exodul de inteligenţă este un proces al migrării capitalului uman. În termeni practici, atât migraţia internă, caracteristică prin depopularea satelor şi aglomerarea oraşelor, cât şi cea externă, determinată de exodul forţei de muncă şi emigrare, au un impact direct asupra politicii ocupaţionale la nivel naţional. Ca urmare a migrării capitalului uman, piaţa muncii a suferit schimbări dramatice de ordin demografic, economic si social.

Făcând o sinteză asupra datelor statistice din ultimii zece ani privind populaţia ocupată, cu principalele coordonate care o definesc - vârsta, statutul profesional, nivelul de instruire, mediile geografice, s-a evidenţiat următorul tablou: la începutul anilor 2000 populaţia ocupată cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 ani şi respectiv 35 şi 44 ani predomina celelalte grupe de vârstă după cantitate şi prezenţă în câmpul muncii, însă la începutul anilor 2010, a întrecut ca valoare grupa de vârstă cuprinsă între 45 şi 54 de ani (27%), urmată fiind de grupa de vârstă de 25-34 ani (24%) şi respectiv 35-44 ani (23%) .
Se admite ideea că migraţia forţei de muncă a schimbat substanţial compoziţia populaţiei ocupate în funcţie de vârstă. Astfel, pentru anul 2011, situaţia privind ocuparea forţei de muncă arată predominanţa în termeni cantitativi ai grupului de vârstă 45-54 de ani, comparativ cu celelalte grupe. Acest lucru vorbeşte de existenţa unor factori dominanţi cum ar fi salariile foarte mici, condiţii puţin avantajose de creştere profesională, concedierea prematură din considerente de faliment, etc. care influenţează într-un mod anumit migraţia forţei de muncă tinere angajate sau trecerea ei în. economia informală (ascunsă).

MIGRAŢIA RURAL-URBANĂ

Migraţia rural-urbană are ponderea sa asupra schimbărilor pe piaţa muncii. După destrămarea URSS şi desfiinţarea colhozurilor şi cooperativelor, au fost lichidate mai multe locuri de muncă şi o parte a forţei de muncă calificate a migrat în regiunile urbane, în timp ce altă parte a emigrat la muncă peste hotare. Date sunt insuficiente pentru a estima procesele de migraţie rural-urbană per ansamblu, însă putem constata că migraţia rural-urbană este o sursă relevantă de creştere a populaţiei oraşelor, în detrimentul satelor şi comunelor. Aceste procese continuă şi în prezent într-un diapoazon extins geografic. Pe lângă urbanizarea masivă în ţară, are loc consolidarea diasporelor în străinătate, în timp ce retro migrarea (întoarcerea la sate) este practic invizibilă în ambele cazuri.
Există două tendinţe generale care trebuie luate în vigoare, analizând migraţia rural-urbană-dependenţa economică a populaţiei rurale de zonele urbane ale ţării, adică prezenţa unui loc de muncă în oraş, accesul facil la serviciile publice, existenţa infrastructurii şi comodităţilor, şi al doilea motiv ar fi sporul natural al populaţiei urbane care creează senzaţia fluxului rapid al migraţiei rural-urbane.
În acest context, admitem ideea că populaţia migrată la oraşe şi în străinătate poate fi expusă unor schimbări de ordin profesional, adică proceduri de instruire şi recalificare, de angajare în câmpul muncii. Dacă populaţia care a migrat în oraş este beneficiară a mai multor servicii de recalificare şi pregătire profesională, atunci pentu migranţii întorşi acasă, deşi, paradoxal, acest lucru este mai complicat, deoarece aceştia posedând anumite calificări profesionale nu pot să le acrediteze, certifice si recunoaşte în R. Moldova. Acest lucru nu se întâmplă, în lipsa unui cadru instituţional-legal, ce ar facilita procedura de recunoaştere a calificărilor migranţilor. Paradoxul constă în aceea că migranţii întorşi acasă, care posedă anumite aptitudini şi tehnici în diverse domenii ca inginerie, construcţii, agricultură, irigare, asistenţă medicală, asistenţă socială, servicii de îngrijire etc. obţinute în străinătate şi relevante cerinţelor pieţii muncii autohtone, riscă să aibă mai puţine şanse de a fi angajaţi pe aceste meserii în R. Moldova în lipsa mecanismelor adiacente de validare a cunoştinţelor şi aptitudinilor obţinute în străinătate.

DEZVOLTAREA POLITICII NAŢIONALE DE ATRAGERE A MIGRANŢILOR MOLDOVENI ÎN CÂMPUL MUNCII

Constatând gravitatea tendinţelor socio-demografice, devine prioritară pentu ţara noastră dezvoltarea politicii naţionale de atragere a migranţilor moldoveni în câmpul muncii, asigurându-le condiţii adecvate economice şi sociale de viaţă. De regulă, primul pas în deschiderea uşilor pentru migranţii moldoveni, care vor să revină acasă, constituie recunoaşterea învăţării lor anterioare, ca un proces prin care, este acreditată capacitatea lor profesională dezvoltată în străinătate. Această politică trebuie să fie o sarcină primordială pentru Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova.
Sistemul de educaţie include educaţia şi formarea profesională (EFP), ale căror progrese sunt vizibile, dar încă nu se observă compatibilitatea cu politicile UE în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii şi de învăţare profesională continuă (CPL). În acelaşi timp, observăm un număr relevant de lucrători necalificaţi sau slab calificaţi şi un număr mare de absolvenţi cu rezultate mai puţin satisfăcătoare prezent pe piaţa muncii anual. O eventuală recalificare a lor ar putea fi o politică prioritară pentru ministerul de resort, însă deocamdată măsurile directe sau indirecte privind facilitarea orientării lor profesionale şi obţinerii unui loc de muncă sunt insuficiente la scară naţională. De asemenea, o mobilitate a forţei de muncă tinere de înaltă calificare nu are loc în parametri naţionali. O cauză este lipsa acută a locurilor de muncă conform specialităţilor obţinute, iar altă cauză ar fi pregătirea insuficientă în materie de profesie pentru a fi angajaţi după facultate sau colegiu. Concluzia este că lipseşte cu desăvârşire un dialog constructiv şi sistemic între mediul de învăţământ şi piaţa forţei de muncă, adică agenţi economici, patronate, companii internaţionale etc. În mod evident, creşterea importanţei educaţiei universitare, educaţiei vocaţionale şi formării profesionale pentru nevoile pieţei muncii trebuie să fie mereu o politică prioritară cu măsuri concrete şi acţiuni. Acestea ar trebuie să reflecte activităţi începând de la încheierea acordurilor şi parteneriatelor de colaborare între mediul academic cu sectorul de afaceri, patronate etc, până la revizuirea curriculei academice pentru a fi compatibilă cu rigorile pieţei muncii naţionale şi regionale.
Un obiectiv major rămâne a fi în continuare elaborarea politicilor educaţionale pentru pregătirea profesională în primul rând a furnizorilor de educaţie. În acest valoros context, se înscrie obiectivul prioritar de dezvoltare a mecanismelor relevante de recunoaştere şi validare a învăţării anterioare nu doar la nivelul învăţământului superior, ci inclusiv la nivelul învăţământului profesional (secundar profesional şi mediu de specialitate).

MOBILITATEA FORŢEI DE MUNCĂ

Mobilitatea forţei de muncă (geografică, alias între ţâri) este unul dintre fenomenele ce deja obţine o amploare substanţială în UE şi deţine toată capacitatea să se dezvolte în perioada următoare în R. Moldova. De exemplu, conform datelor Portalului mobilităţii europene pentru ocuparea forţei de muncă, în UE circa 2-3 milioane de locuri de muncă sunt neocupate, în timp ce rata şomajului este de aproximativ 10% în termeni globali şi 25% în rândul tinerilor. Pe lângă şomerii care migrează, aproximativ 60 la sută îşi găsesc un loc de muncă în termen de un an, faţă de 35% dintre cei care rămân în ţara lor de origine.
Mobilitatea forţei de muncă ar putea încuraja dezvoltarea economiei naţionale prin accentuarea studiilor de calitate şi schimbului de experienţă. Migraţia internaţională pentru muncă devine tot mai mult una de tip transnaţional, cu puternică mişcare circulatorie, cu legături semnificative ale migranţilor şi la origine şi la destinaţie (Basch, 1994). Din acest motiv, putem considera că mobilitatea forţei de muncă este fundamentul unei migraţii circulare, bazate pe colectarea opţiunilor mai bune pentru muncă şi viaţă şi un suport al analizei bunelor practici care pot fi consumate, asimilate şi apoi aplicate în ţara de origine în funcţie de voinţa individului. În acest sens au fost create instrumente juridice care să gestione¬ze procesele migraţioniste şi anume acele bazate pe mobilitatea forţei de muncă şi schimbului de experienţă. Astfel, în iunie 2008 a fost lansat Parteneriatul de Mobilitate cu Uniunea Europeană. Drept urmare, la 15 iunie 2010 a fost lansat Dialogul RM-UE în domeniul liberalizării vizelor. Aceste două momente au schiţat un nou tablou al proceselor migraţioniste în R. Moldova, având un cadru juridic eficient, menit să sporească transparenţa de gestionare a proceselor migraţioniste, să consolideze şi să menţină cooperarea dintre ţările de destinaţie şi cele de origine a migraţiei.
În termeni generali, educaţia nu joacă un rol decisiv în determinarea direcţiei mobilităţii forţei de muncă, însă aceasta poate fi un factor catalizator în determinarea şanselor de mobilitate profesională şi circulară. Piaţa muncii din UE deja a cunoscut amploarea acestui fenomen, fiind considerat un mod eficient de a face faţă proceselor migraţioniste, diminuării excluderii sociale şi marginalizării.

Centrul Analitic Independent Expert-Grup şi Fundaţia Friedrich-Ebert-Stiftung a organizat la 20 noiembrie   la Chişinău o conferinţă sub genericul ”Seceta anului 2012 în Moldova: consecinţe şi lecţii pentru politica de dezvoltare.” Conferinţa a fost organizată împreună cu Institutul de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo”, Ministerul Agriculturii şl Industriei Alimentare a Republicii Moldova, Academia de Ştiinţe a Moldovei În cadrul conferinţei au fost abordate PROCEDEE Şl TEHNOLOGII DE MINIMALIZARE A CONSECINŢELOR SECETEI LA NIVEL DE GOSPODĂRIE AGRICOLĂ.
Raportorul Serafim Andrieş, academician, a expus in amplul material că în ultimii 20 ani sau intensificat formele şi factorii de degradare a solului prin: eroziune; dehumificare; secătuire a solului în elemente nutritive; compactizare, etc.
Ca rezultat starea actuală a învelişului de sol este nesatisfăcătoare pe circa 50%, iar capacitatea de producţie a terenurilor agricole s-a micşorat cu 40-50 la sută.
Schimbările climatice globale au condus la creşterea frecvenţei secetelor cu intensitate mare, iar degradarea solului - la intensificarea secetei pedologice şi la deşertificarea terenurilor, în deosebi in zona de Sud şi parţial în cea de Centru în condiţiile Republicii Moldova factorii naturali care limitează obţinerea recoltelor înalte şi stabile sunt: umiditatea (depunerile atmosferice); fertilitatea efectivă a solului.

Într-un ciclu multianual gradul de asigurare a plantelor cu umiditate constituie: 60-80% pentru Zona de Nord; 40-60% pentru cea de Sud.
Frecvenţa manifestării secetelor în 10 ani constituie: o dată - în zona de Nord; de 2-3 ori în zona de Centru; de 3-4 ori în cea de Sud.
Perioadele aride sunt o trăsătură caracteristică a regimului climatic regional.

Fig.1. Harta climatică a Republicii Moldova

Reieşind din caracteristicile zonelor climatice şi capacităţii de producţie a diferitor tipuri şi subtipuri de sol se impune elaborarea şi implementarea în fiecare gospodărie agricolă a unui set de procedee şi tehnologii îndreptate spre realizarea a patru obiective majore: acumularea umidităţii în sol; utilizarea raţională a rezervelor de apă acumulate în sol; stoparea (stabilizarea) formelor grave de degradare a solului (eroziunea de suprafaţă, alunecări de teren, ravene, salinizare etc); sporirea fertilităţii terenurilor agricole.

Dinamica suprafeţei terenurilor irigate

1. În condiţiile climatice ale Republicii Moldova unica măsură radicală de optimizare a regimului hidric a solului o constituie irigaţia. Pentru implementarea agriculturii irigabile fermierii necesită să realizeze următoarele acţiuni: formarea (organizarea) Asociaţiilor Utilizatorilor de Apă; determinarea pretabilităţii solului şi apei pentru irigaţie; respectarea regimului de irigaţie; aplicarea dozelor optime de fertilizanţi; cultivarea plantelor de cultură, soiurilor şi hibrizilor recomandaţi pentru agricultura irigată.
Realizarea acţiunilor enumerate permite obţinerea recoltelor programate şi profitului maximal de pe o unitate de teren agricol irigat.

Institutul de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului “Nicolăe Dirno” a elaborat un complex de măsuri pentru combaterea eroziunii: organizarea antierozionaiă a teritoriului; ameliorări silvice; implementarea asolamentelor antierozionale; cultivarea culturilor de câmp în fâşii; înierbarea între rânduri în plantaţiile pomiviticole; lucrarea conservativă a solului cu păstrarea resturilor vegetale la suprafaţa solului; fisurarea solului în cuplu cu drenajul cârtiţă; ameliorări hidrotehnice.

Prezentam procedee tehnologice aplicate la Staţiunea experimentală de Stat pentru combaterea eroziunii solului a Institutului “Nicolae Dimo”, comuna Lebedenco, raionul Cahul.

2. Eroziunea solului constituie factorul principal de degradare a învelişului de sol. Suprafaţa terenurilor agricole afectate de eroziune constituie 878 mii ha, sau 35% din total.
Eroziunea de suprafaţă conduce la pierderi considerabile de sol fertil (anual 30 t-ha). De pe versanţi, care ocupă 80% din terenurile agricole, cu scurgerile lichide se pierd 20-25% din precipitaţiile atmosferice. Insuficienţa de umiditate şi de elemente nutritive în solurile erodate conduce la intensificarea secetei pedologice şi scăderea productivităţii plantelor de cultură cu 20-70%. Daunele anuale cauzate de eroziune se estimează la circa 2,6 miliarde lei.

Fig. 3. Sol erodat Fig. 4. Ravenă activă

Humusul este unul din indicii principali ai fertilităţii solului. Acest component fundamental determină în mare măsură însuşirile chimice, fizice şi biologice ale solului. Fiind o substanţă multi-componentă, humusul constituie un acumulator de energie conservată şi depozit de elemente biofile (IM, P205 K20 S, Ca, Mg).
Pe parcursul a 120-130 ani rezervele de humus in solurile arate sau micşorat cu 40-45%. Pierderile de substanţă organică au loc din contul proceselor biologice (dehumificarea) şi eroziunii solului.
Pierderea de materie organică conduce la intensificarea secetei pedologice prin înrăutăţirea însuşirilor chimice, fizice şi biologice ale solului.

4. Controlul fertilităţii solului şi optimizarea nutriţiei minerale a plantelor de cultură în fiecare an agricol plantele de cultură extrag din sol cu recoltele unele şi aceleaşi elemente nutritive. Fără returnarea elementelor biofile în sol în formă de îngrăşăminte fertilitatea efectivă scade.
Actualmente 80% din terenurile agricole se caracterizează cu un conţinut scăzut de humus, 74% cu cantitate insuficientă de fosfor mobil, accesibilă plantelor. Bilanţul humusului şi elementelor nutritive în agricultură este negativ.
În condiţiile insuficienţei de elemente nutritive în sol plantele de cultură utilizează iraţional umiditatea solului, se intensifică seceta pedologică. Ca rezultat recoltele sunt destul de modeste şi de calitate joasă.
Fertilizarea solului conduce la utilizarea mai eficientă a apei din sol cu 20-30%, majorarea recoltei cu 25-35%.
Măsurile primordiale pentru ameliorarea stării humice a solurilor sunt: implementarea sistemelor zonale de asolamente pedoprotectoare cu micşorarea cotei culturilor prăsitoare şi extinderea suprafeţelor cu ierburi perene; aplicarea mai pe larg a “Sistemului de lucrări pentru conservarea solului”, care asigură protecţia solului de eroziune şi reducerea proceselor de descompunere a materiei organice din sol; utilizarea îngrăşămintelor organice, composturilor în doze optime de circa 9-10 t/ha în medie pe asolament; folosirea producţiei agricole secundare în calitate de îngrăşământ organic.

5. Acţiuni de scurtă durată
- Urgentarea finisării lucrării de bază a solului.
- Nivelarea arăturii de toamnă pentru conservarea umidităţii solului.
- Formarea fondului de rezervă a materialului semincier pentru semănatul de primăvară în anul 2013.
- Formarea rezervelor necesare de îngrăşăminte minerale pentru nutriţia suplimentară a culturilor de toamnă cu azot şi aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor în starter (în rând) la semănatul culturilor de primăvară.
- Pregătirea tehnicii şi inventarului agricol pentru efectuarea lucrărilor în primăvara anului 2013 în termeni restrânşi şi calitativ.
Pregătirea terenurilor agricole pentru irigaţie complementară (instalaţii şi agregate pentru efectuarea irigaţiei, nivelarea arăturii de toamnă, subvenţii necesare pentru irigaţie).
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru în comun cu Institutul de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului “Nicolae Dimo” au elaborat, iar Guvernul Republicii Moldova a aprobat pentru realizare:
- Programul complex de valorificare a terenurilor degradate şi sporirea fertilităţii solurilor. Partea I, Ameliorarea terenurilor degradate (hotărârea nr.636 din 26.05.2003) şi Partea II Sporirea fertilităţii solurilor (hotărârea nr.841 din 26 iulie 2004);
Programul de conservare şi sporire a fertilităţii solurilor pentru anii 2011-2020 (hotărârea nr. 626 din 20 august 2011).
În Programele Statale sunt determinate: obiectivele, acţiunile, indicii de performanţă, termenii de realizare pe toate compartimentele ce se referă la utilizarea raţională, conservarea şi sporirea fertilităţii solurilor, inclusiv şi diminuarea consecinţelor secetelor pedologice şi eoleane.

6. Pentru realizarea obiectivelor majore nominalizate mai sus este necesară instruirea fermierilor, specialiştilor în agricultură în cadrul Instituţiilor de Cercetări şi învăţământ de profil, în deosebi în perioada rece a anului.
Toate procedeele şi măsurile întreprinse de fermieri trebuie să fie îndreptate la adaptarea agriculturii la schimbările climatice globale, la minimalizarea consecinţelor secetei.
Producţia tehnico-ştiinţifică elaborată de Institutul de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului “Nicolae Dimo”

TEODOR FILIP

„În secolul 19,capitalismul financiar era concentrat pe scară naţională în constelaţii din diverse ţări…Dar la începutul secolui 20,dinastiile de bancheri Rothschild, Baring, Erlanger, Schroder, Seligman,Speyers,Mirabaud,Mallet,Oppenheimer,Schiff etc.,care preluaseră puterea financiartă în constelaţii bancare naţionale s-au unit peste graniţele naţionale şi au produs o schimbare radicală, creând un sistem financiar internaţional unitar,pe care intenţionează să-l ţină sub călcâiul lor.”
Ivor Benson,”Factorul sionist,influenţa iudaică asupra Istoriei secolului XX”

Ambiţia sioniştilor de a pune stăpânire şi a conduce finanţele fiecărui stat în parte,astfel încât să se constituie într-o oligarhie dominantă a banului,mai nou,a tuturor valorilor mobile,se regăseşte în ofensive directă asupra ţărilor „ţintă”.Acum,se ştie că Federal Reserve System din SUA-banca de emisie a dolarului american,moneda naţională-este legată,la apariţia ei de omnipotentul bancher evreu J.P.Morgan.Clanul acestei familii este implicat în conducerea organismelor mondialiste:Comisia Trilaterală,Council of Foreingn Relation şi The Rounde Table.Activează mână-n mână cu clanurile Rothschild şi Rockefeller.

CREAREA B.N.R.-UN GEST PATRIOTIC
În anul 1866,domnitorul Al.I.Cuza a semnat actul de concesiune prin care evreii englezi şi francezi au înfiinţat Banca României.Acum apare surpriza.Banca României avea în componenţa sa,ca principali acţionari,pe E.Grenfell,asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan,şi pe evreul francez Isaac Pereire,creatorul al nu mai puţin celebrului cartel bancar francez Societe Generale.Banca Romîniei apărea ca o filială a băncii de la Istambul,deoarece cei doi ţineau sub control şi Banque Imperiale Otomane din Istambul.Concesiunea semnată de domnitorul Cuza era valabilă până în 1903.La 1877,din raţiini de stat,politicienii români au avut curajul de a crea o bancă naţională centrală,care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării.S-au convins de binele pe care îl doreau evreii românilor.Mai ales că şi-au folosit întreaga influenţă pentru a impune politicienilor români ideea că banca naţională,având prerogativă de emitent al bancnotei naţionale,trebuie să fie creată de instituţii financiare străine,iar capitalul său să rămână preponderent sau total străin.”Un punct de vedere total opus,care a triumfat,aparţine oamenilor politici patrioţi şi constă în folosirea exclusivă a capitalului autohton,pentru evitarea controlului străin asupra pivotului întregii activităţi băneşti din ţară.”(1).
„Astfel ,Parlamentul Român a votat la 17 aprilie 1880 Legea privind „instituirea unei bănci de scont şi circulaţiune,sub denimirea de Banca Naţională a României cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”.Aceasta a fost o lovitură puternică dată israeliţilor lui Morgan.Banca Naţională a României,deţinută de stat(33%) şi de fruntaşii liberali(67%) a însemnat pasul emancipării finaciare a ţării,a obţinerii de credite neîmpovărătoare pentru români.Ea mai există şi astăzi,având(încă!) capital integral de stat,şi ar trebui să mai fie încă un simbol al suveranităţii naţionale(este condusă însă de un agent al mondialismului sonist,iar bancnota emisă de B.N.R. în octombrie 2001,cu valoarea de 100.000 lei,conţine simbolul israeliţilor,Steaua lui David.”(2).
Odată cu apariţia Băncii Naţionale a României în 1880,”Banca României”,în realitate a evreilor Grenfeld şi Isaac Pereire,a rămas practic o simplă bancă comercială,iar în 1903,când a expirat concesiunea băncii acordată de domnitorul Cuza,activul şi pasivul băncii a fost preluat de către The Bank of România Limited,cu sediul la Londra,creaţie a adevăraţilor patroni,Morgan şi Grenfell,funcţionând în România până în 1948 ca sucursală a firmei londoneze.

TERMINATORUL” BANCOREX-ULUI
Banca Română de Comerţ Exterior a fost înfiinţată în 1968,ulterior devenind Bancorex. Imediat după evenimentele din decembrie 1989 România a intrat în atenţia organizaţiei Bilderberg.Această orgnizaţie mondialistă,ultra secretă,şi-a propus să monitorizeze şi să dirijeze procesul de privatizare din ţara noastră astfel încât să asigure trecerea avuţiei naţionale a poporului(propietatea de stat) în mâinile cercurilor fidele organizaţiei în vederea integrării României în procesul globalizării.David Rockefeller,cel care alături de bancherul evreu Edmund Rothschild a fondat Bilderberg,spunea:”Suntem în pragul unei transformări globale.Trebuie să declanşăm o criză majoră(economică,militară,politică,socială,educativă,religioasă) şi toate naţiunile lumii vor accepta Noua Ordine Mondială.”
Şi a venit rândul României.Dedesubturile afacerii sunt deosebit de sensibile.”Informaţia cuprinsă în următoarele zece rânduri nu îi putem dezvălui nici sursa,nici nu putem preciza întocmai identitatea protagoniştilor,din motive de siguranţă.Este cazul a doi ofiţeri din cadrul Serviciului de Informaţii Externe,serviciul de spional al României,tată şi fiu.Tatăl,un cunoscut general al acestui serviciu secret,a dispus analiza informativ-operativă a ceea ce părea să fie la început tentativa penetrării economiei româneşti de către grupuri financiare străine.Surpriza a apărut atunci când agenţii români au reuşit,mergând pe acest fir,să intre chiar în posesia unui material programatic al Grupului Bilderberg privind România,în care se vorbea chiar de necesitatea desfiinţării Bancorex,foarte puternica bancă românească până în 1989.Din nefericire,respectivul general S.I.E. a decedat în urma unui atac de cord,înainte ca să apuce să finalizeze cercetarea informativă şi raportul special către C.S.A.T.Fiul generalului,la rândul său ofiţer S.I.E.,s-a adresat ulterior unui săptămânal român,arătând dosarul privind Grupul Bilderberg unor ziarişti de investigaţii speciale,dar şi fiul a dispărut la rândul său în condiţii misterioase,înainte de a apuca să predea materialele redacţiei respectivului săptămânal.Tot ce mai putem spune este că pagina 3 a acestui săptămânal a speriat serviciile secrete româneşti prin dezvăluirile „de la sursă”.(2).
Banca olandeză ABN AMRO,după falimentul Bancorex,a fost premiată ca fiind cea mai activă bancă din România.Foarte puţine persoane cuinosc numele complet al băncii:ABN AMRO Rothschild.Deci aparţine clanului Rothschild,unul dintre fondatorii Bilderberg.În 1997,guvernarea ţărănistă îl numeşte la conducerea Bancorex pe evreul român Andrei Florin Ionescu.
Despre falimentul acestei bănci s-a scris foarte mult.Un lucru foarte curios:majoritatea ziarelor s-au ferit să prezinte obârşia evreiască a „terminatorului” Bancorex,Andrei Florin Ionescu.Într-un singur cotidian s-a putut citi realitatea:”(…)în urma unei schimbări huidumeşti(cu încălcarea Legii 31 şi a Legii bancare) petrecute vineri,14.03.1997,după ora 18.000,prin Gheorghe Ionescu şi Dumitraşcu Tudorel(oamenii F.P.S.-ului),Răzvan Liviu Temeşan este înlocuit cu Florin Andrei Ionescu…”
Răzvan Temeşan lăsa Bancorex-ului un volum de afaceri de 14.195 miliarde lei cu o pondere a creditelor restante de 7,9 miliarde,cu provizioane specifice de risc de 1.168,6 miliarde lei.Banca era cotată de către Thompson Bank Watch INC cu rating pe termen lung BBB şi pe termen scurt A2,iar conducerea băncii era „bine văzută”(well regarded).Temeşan a luat banca la 170 de milioane dolari şi a adus-o la 740 milioane dolari.
„Instalat la conducerea BANCOREX,evreul Ionescu are ca primă grijă numirea pe funcţia de şef al Direcţiei Plasamente Bancare a evreicei Rachel Sargent prin transfer de la Direcţia Securitate a băncii ABN AMRO,permiţându-i-se astfel acesteia să facă plasamente din capitalul băncii româneşti de stat pe pieţele externe.Până la falimentul băncii,cerut insistent statului român tot de organismele internaţionale,Raşela a avut grijă să disperseze banii băncii şi totodată să spioneze intens banca.Serviciul de securitate al BANCOREX a tras puternice,dar inutile,semnale de alarmă,împreuncă cu Servicul Român de Informaţii,asupra următoarelor aspecte:Raşela Sargent a introdus în BANCOREX,după orele de program,chiar şi sâmbăta şi duminica cetăţeni străini,a cerut şi obţinut fişele tuturor marilor clienţi pe care le lua şi acasă,a cerut şi obţinut fişele băncii pe grupe de activităţi,nu a prezentat rapoartele de deplasare în străinătate(linar câte 5 zile la Londra),a încercat să intre în posesia datelor Direcţiei de Operaţii Speciale(fişe şi conturi M.I.,S.I.E.,S.R.I.,MAp.N,S.P.P.,Transmisiuni Speciale etc.)”(2).
Alături de Rachel acţiona şi Dragoş Andrei,care venea prin transfer tot de la banca ABN AMRO şi uns pe funcţia de vicepreeşedintele băncii!
74% din creditele acordate de „Terminator” erau neperformante.A renunţat la finanţarea importurilor de petrol în favoarea băncilor străine,Bancorex pierzând numai în acest caz cca.60 milioane de dolari pe an.Culmea,a rămas şi fără cele 10 rafinării româneşti pe care le putea vinde cu aproximativ 2 miliarde de dolari sau le putea exploata ca bancă în contul României.A primit de la bugetul statului 4.500 miliarde de lei cu care a cumpărat datoriile lui George Constantin Păunescu pe care a încercat să-l bage în faliment.Nu a plătit cei 507 milioane de dolari la extern.
„Dar cea mai mare aberaţie a lui Florin Andrei Ionescu,pe lângă extrem de bună potriveală cu dl.Mugur Isărescu(cel care a devenit guvernator al Băncii Naţionale a României fără să aibă măcar „o oră de bancă”)…a fost inventarea unei aberaţii numită profit comparat(de neregăsit în nici manual bancar),pe care a estimat-o la 740 miliarde de lei şi pentru care a plătit impozit real de 315 miliarde de lei şi,ca să conluzionăm,n-a introdus cheltuielile în bilanţ;adică,pe scurt,a falsificat bilanţul.În septembrie’97 banca avea fonduri cifrate la 900 miliarde de lei.Nu credem că dl.Mugur Isărescu n-a lecturat,ca „păstor” al tuturor băncilor,şi bilanţşul acestei bănci:deci,totul s-a petrecut cu ştirea lui!…La plecarea de la Bancorex,Florin Andrei Ionescu a primit despoăgubiri persoanle de 380 miulioane lei”.(2).
Dragoş Andrei,urmaşul lui Florin Andrei Ionescu,a încălcat normele Bancorex de angajare şi promovare lăudându-se pretutindeni că este prieten cu fiul Preşedintelui României,Dragoş Constantinescu şi cu şeful SIE,Cătălin Harnagea.A angajat numai străini pentru diferite expertize nefinalizate,cu tariful de 230 de lire sterline/ora.Peste 40% din clienţii băncii i-a redirijat către ABN AMRO BANK.
El este cel care a dat lovitura de graţie BANCOREX-ului.”În vara anului 1998,fiind inclus în suita premierului Radu Vsile,cu ocazia vizitei pe care primul-ministru a efectuat-o în S.U.A.,fără ştirea şi aprobarea atât a premierului,cât şi a consiliului de administraţie al băncii,Dragoş Andrei a cerut sprijinul B.M. şi F.M.I. „pentru reorganizarea şi privatizarea Bancorex”,oferindu-se să le pună la dispoziţie datele şi documentele necesare,reprezentând cele mai intime date ale băncii.”(3).
Între timp,preşedintele Bancorex a fost numit Vlad Soare.La sfârşitul anului 1998,reprezentanţi ai FMI şi Băncii Mondiale au poposit în cabinetul acestuia hotărâţi să pună în aplicare falimentul băncii.Uimit de aranjamentele din culise,om de bună credinţă,Soare i-a dat afară.Cele două instituţii au făcut presiuni permanente asupra Statului Român,Vlad Soare a fost îndepărtat-tocmai terminase de întocmit un plan de salvare a băncii,şi înlocuit cu Alexandru Puşcaciuc.
Sub presiuni,Statul Româna a recuncoscut falimentul celei mai mari bănci româneşti.

„ÎN NUMELE DOMNULUI” F.N.I. A FALIMENTAT B.I.R.
La constituirea capitalului Băncii Internaţiomnale a Religiilo(B.I.R.) au contribuit Mitropoliile Olteniei şi Moldovei,Biserica Aremească,Cultul Penticostal,Muftiatul de la Constanţa,S.N.C.F.R.,Casa Regală din Arabia Sudită,mai multe societăţi private româneşti.Momentul inaugurării a fost deosebit de fastuos,dătător de speranţă.Numeroase firme private,ce acopereau domenii de activitate din transport feroviar,construcţii,pază şi protecţie,recuperări bancare,dar şi Biserica Ortodoxă Română şi celelalte culte şi-au trimis reprezentanţi.Toţi erau grupaţi în Centrul Internaţional Ecumenic,care şi-a propus planuri ambiţioase:constituirea unui bogat fond de investiţii,un post de televiziune,editarea de reviste,construirea unui centru de sănătate.Nu în ultimul rând,o Academie Internaţională pentru Studiul Istoriei Culturii şi al Religiilor.
Acest proiect ambiţios a fost deturnat încă de la inaugurare.”(…)Acelaşi dr.Ion Popescu îşi exprima uimirea că la iniţiativa lui de fundamentare a băncii în cauză era flancat pe de o parte de un arab din Arabia Saudită şi,de cealaltă parte,de un evreu din Israel.Ambii care îl flancau la inaugurarea băncii,erau…masoni.Să mai amintim,în acest sens,că ţelul masoneriei este tocmai sincretismul religios şi impunerea ei ca religie unică,mondială.”(4).
Acest Ion Popescu era unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai B.I.R.Într-un articol care i-a fost publicat de Economistul din 29.03.1994,arată rolul determinant pe care l-a avut israelianul Zimmermann în coordonarea activităţii băncii.Celălat vicepreşedinte era evreul Ilie Şimon.
Încă de la început,B.I.R. a atras numeroşi drept-credincioşi veniţi „în numele Domnului” să-şi depună economiile la această bancă.La sfârşitul anului 1999,cei 300.000 de cetăţeni aveau depusă suma de 2.236 miliarde de lei.Interese oculte au falimentat această bancă prin F.N.I.
Din 1996 în cadrul B.I.R. au început să fie derulate afaceri murdare.Cea mai oneroasă persoană a fost Şandru Ion,fost şef al oficiului juridic al Securităţii,ajuns la SRI,apoi numit şeful Direcţiei Juridice al băncii,omul de încredere al lui Mircea Gheordunescu,care avea relaţii de colaborare şi prietenie cu Mossad.Acest Şandru trecuse pe la Bancorex,apoi jurist la Hotelul Bucureşti.Este persoana care a pus la dispoziţia israeliţilor informaţiile necesare pentru privatizarea acestui obiectiv.Până să ajungă la B.I.R. era plătit drept consilier chiar de preşedintele Sitraco Center din Bucureşti,nimeni altul decât israelitul Eliahu Rasin.Partenerul acestuia în privatizarea Hotelului Bucureşti era Ionel Ruse,patronul firmei Noni Voiaj S.R.L.Pentru a-l înlătura din calea lui Rasin,Şandru face o sesizare la Poliţia Capitalei,în numele B.I.R. cum că acesta a adus un prejudiciu de un milion de dolari băncii.Acesta este arestat în Elveţia aşa cum se obişnuieşte în România:cu mare tam-tam pentru găinarii mărunţi sau persoane complet nevinovate asupra cărora se înscenează ceva.Ionel Ruse este judecat pentru un prejudiciu imaginar,dar este ţinut doi ani în închisoare.Procesul lui a ţinut prima pagină a ziarelor din ţară timp de zile bune.În fond,şi Poliţia şi mass-media scrisă au fost manipulate.Până la urmă nevinovatul este eliberat,dar Rasin avusese timp să pună mâna pe toate bunurile mobile ale firmei acestuia.
Spre sfârşitul anului 1998 dezastrul din interiorul B.I.R. începea să devină evident.Pentru a ascunde acest lucru,conducerea bâncii a falsificat bilanţul:deşi avea o pierdere de 81 miliarde lei,a raportat un profit net de 54 miliarde lei.Banca a investit peste 100 de miliarde lei în F.N.I.,sumă care a dispărut fără urmă.Probabil a ajuns în Israel.
Neregulile de la B.I.R. erau cunoscute de Banca Naţională a României,adică de guvernatorul Mugur Isărescu.Timp de 5 ani,Nicolae Cinteză-şeful Direcţiei de Supraveghere Bancară a fost cenzorul acestei bănci.Crahul F.N.I.(Maria Vlas) s-a declarat cu trei săptămâni înainte de declararea oficială a falimentului B.I.R.O asociere deloc bizară,dar care a fost ţinută ascunsă de autorităţi.În raportul său,lichidatorul bâncii,numit de B.N.R. a scris:”B.N.R. ar fi avut motive suficiente şi întemeiate să aplice acţiunea legală de retragere a aprobării date conducătorilor B.I.R. înainte ca situaţia financiară a băncii să devină iremediabil deteriorat.”
Când B.N.R. a cerut falimentul băncii,acţionariatul cosmopolit a acuzat Statul Român de abuz şi corupţie,în loc să ceară socoteală consiliului de administraţie.Mai mult,au reclamat autorităţile române la secretarul general al NATO,la Ambasada SUA de la Bucureşti şi la preşedintele Comisiei Europene.Aceste fapte indică o suspectă solidaritate(legătură chiar) între acţionari,majoritatea israelieni(Rubin Zimmermann,Jack Isaac Zimmermann,Chrys Gotlieb-Grujevski,Saul Felberg,Ritta Galperin,Saimovici Galperin ş.a.) şi administratorii băncii.
„La data de 6 martie 2003,directorul Serviciului Român de Informaţii,Radu Timofte,a susţinut în parlament rapoartele de activitate ale S.R.I. pe anii 2000 şi 2001.Cu acest prilej,el a furnizat informaţii spectaculoase legate de scandaloasa afacere F.N.I.,care a tras la fund după sine şi Banca Internaţională a Religiilor.El spunea că aceasta are ramificaţii internaţionale:”Cetăţenii,societatea şi chiar instituţii ale statului au fost victimele unei mari manipulări pusă la cale de „escroci de geniu” din conducerea şi compunerea reţelelor crimei organizate internaţionale,care mai sunt încă în umbră,fiindcă cei scoşi în faţă nu sunt decât nişte pioni,mai mult sau mai puţin însemnaţi”Referitor la escrocii de geniu,directorul S.R.I. a precizat:”unii au plecat,alţii au fost întotdeauna peste graniţă”.
Publicistul Dragoş Dumitru cerea,în mai 1999,ca primul ministru să preia controlul asupra B.N.R. pentru a stopa declinul sistemului bancar românesc:”Politica B.N.R. va duce,în foarte scurt timp,la pierderea controlului asupra finanţelor României.Adică,după pierderea industriei şi agriculturii,am cedat şi telecomunicaţiile,iar acum nu vom mai avea nici bănci româneşti(se referea la cazurile băncilor Dacia Felix,Bankcoop,B.I.R.,Comuna,Banca Agricolă şi Bancorex-nota TF)Ca să nu mai vorbim că armatele străine ne survoleză,intră pe teritoriul nostru când vor ş.a.m.d….Nu se poate întrerpinde nimic în domeniul reformei,al economiei,în general,atâta timp cât există,practic,două guverne-,B.N.R.constituindu-se,de aproape zece ani,ca un stat în stat.Iar toate probele demonstrează că B.N.R.,conducerea sa,a făcut totul împotriva intereselor naţionale”.
Doamne,câtă dreptate a avut!
Surse:
1. Radu Ngrea, „Banul şi Puterea”, Editura Humanitas, 1990;
2. http://www.homeopages.com;
3. Ziarul „Cotidianul”, 10.03.1999;
4.M. Fandarat, „Francmasoneria şi clasa politică”.

Maria Diana Popescu
art-emis.ro

Guvernul, Parlamentul şi guvernatorul B.N.R. se prefac a nu înţelege că noi sîntem cei care achităm opera jafului naţional comis de ei, inclusiv împrumuturile F.M.I.. În loc să-i protejeze pe români de abuzurile băncilor, au mare grijă să ajungă în incapacitate de plată şi să-i execute silit. Asta este strategia lor, iar ceea ce se li se întîmplă acum românilor este de toata jena. În cei patru ani de criză n-a existat nicio iniţiativă de protejare a cetăţeanului faţă de hienele bancare, faţă de cămătarii care au cumpărat creditele restanţierilor. Românii sînt storşi pe orice cale de tot felul de taxe şi comisioane, iar B.N.R şi A.N.P.C. favorizează cele 40 de bănci prezente în România, care au făcut şi fac profituri uriaşe pe spinarea clienţilor, pe care i-a atras cu publicitate agresivă şi înşelătoare. Tot mai mulţi români disperaţi ne scriu în redacţie, acuzînd sistemul bancar, asemuindu-l cu unul mafiot, căruia i s-a facilitat un cadru legal. Dar, „cine dracu’ vă credeţi voi?” a întrebat Nigel Farage în plenul Parlamentului European, adresându-se conducerii Uniunii Europene. Chiar aşa, cine se cred bancherii, recuperatorii şi guvernatorul? Pentru cei care nu ştiu sau nu-şi mai aduc aminte, prin anii 94 - 96 băncile practicau dobînzi şi de 270% la credite, dar despre acest lucru guvernatorul refuză să vorbească. Cu ce bani şi-au făcut, nu sedii, ci palate, băncile în toată ţara? Cu dobînzi ilegale, comisioane şi clauze abuzive, scrise cu litere aproape invizibile în contractele încheiate cu bieţii români. Guvernatorul tace şi emite reguli pentru băncile străine, cu împuternicire să facă orice fel de măgărie doresc la noi acasă.

Băncile din ţările civilizate practică dobînzi de cîteva procente, iar comisioanele sînt aproape simbolice. La noi, hoţia băncilor din buzunarul cetăţeanului este susţinută tacit, de cine credeţi? De B.N.R.. Furtul este o infracţiune penală şi mi se pare normal şi legal ca cel care guvernează banii furaţi de la români să fie luat la întrebări, anchetat şi obligat să înapoieze pînă la ultimul cent banii poporului. Ţara noastră a avut parte din ‘90 încoace de un singur băiat versat la casa de bani, care s-a jucat cu visteria ţării şi cu bruma de bani a românilor. Cele 40 de bănci - nişte rechini prădători - prezente în România, au avut mînă liberă de la guvernator şi au momit oamenii cu tot felul de oferte gen „credit doar cu buletinul”, mergînd pe ideea să-l îndatoreze pe românul necăjit, ca să aibă de unde culege pe termen lung. Conform declaraţiei sale de avere, zestrea sa este modestă, pentru că valuta e la purtător. În plus, nu a precizat băncile la care şi-a depus mărunţişul. În mod sigur băncile alea nu vor da faliment. Ce poate fi mai moral decît să manevrezi cum vrei visteria, să rîzi în nas poporului şi să fii apreciat şi decorat pentru asta? Un „lup paznic” la stînă! Este voinţa puterilor mondiale, că el, doar voia lor o face. Ar cam fi vremea să facă de paza la butucii de viţă de vie de pe moşie, decît să tragă sforile valutele, funcţie de împrejurări. Măgării, nu?

Alexandra Popa, o jurnalistă aflată, probabil, sub aripa vreunei bănci încearcă să bage spaima în români cu articol: „Pierzi casa pentru o restanţă de 600 lei! O restanţă la un credit, cît de mică, poate duce automat la executarea silită”. Să-ţi fie ruşine „fată-hăi”! Cămătăria bancară, căci despre asta vorbim, nu e sancţionată de statul de drept, iar bancherii fac tot ceea ce le „poftesc” buzunarele, plătind bine pe unii ziarişti care îşi ameninţă public conaţionalii. De ce acum bate vîntul prin cele mai multe dintre bănci din România? Pentru că băncile-cămătare au avut grijă să rămână fără clienţi prin raportări aberante la Biroul de Credite şi prin aceste executări abuzive, la limita legalităţii. N-am văzut un ziarist de bună credinţă, care să scrie despre modul în care băncile „ţepuiesc” clienţii. Şi că ar fi timpul să iasă afară din România. Nu. N-are voie să spună adevărul. I se pune pumnul în gură, îşi poate pierde slujba, e catalogat drept extremist, dacă se revoltă împotriva birurilor, a jafului şi nedreptăţilor. În România, toţi bancherii venetici, toţi cămătarii fură, înşeală şi mint şi iau cu japca… Ne guvernează cei care, dacă la facultate tot au fost prezenţi la cursuri doar în condică, iar diplomele lor sînt cumpărate ca în piaţă, inventează legi şi ordonanţe potrivit lăcomiei şi egoismului lor.

De la început mi s-a părut suspect faptul că toate băncile ofereau în 2005-2008, credite cu buletinul, de fapt ofereau bani virtuali. Era perioada în care criza se cocea premeditat în cuptoarele Americii, astfel ca băncile lor şi alţi cămătari fără legitimaţii să poată confisca pe mai nimic bunurile oamenilor. Cum altfel s-ar mai fi putut îmbogăţi aşa de repede şi uşor? A lua cu japca este cea mai bună afacere. Ecuaţia este simplă, iar cei inteligenţi o rezolva uşor: în toată ingineria financiară numită credit sînt următoarele personaje: cămătarii „legali”, adică băncile, căpuşele sau firmele de recuperare, societăţile de asigurări, păgubitul (împrumutatul) şi, cu voia dumneavoastră, cel mai tare, guvernatorul. Odată ce împrumutatul nu-şi mai poate plăti datoriile, cămătarul îşi încasează banii de la societatea de asigurări (din acest motiv păgubitul mai plăteşte pe lînga rată o dobîndă uriaşă şi o asigurare). Ca atare, cămătarul îşi recuperează pierderea şi normal ar fi ca hoţia financiară să se termine aici; dar, în acest moment pentru cîteva firimituri, cămătarul vinde creanţa căpuşelor care, în situaţia în care semnezi hîrtiile trimise de ei, devin noii tăi creditori pe viaţă. De ce nu avem legea falimentului personal, ci doar al companiilor şi societăţilor comerciale? Guvernatorul ştie!, de aceea a recapitalizat băncile, deşi de folos ar fi românilor falimentul acestor instituţii parazitare, care practică ilegal cămătăria după sistemul mafiot. Băncile fac bani din tastatură. Lumea trebuie să priceapă, banii nu prea mai au formă fizică. Sînt doar o convenţie bazată pe profit, care se întemeiază pe un click de mouse, pentru că banii sînt virtuali de ceva timp.

Vasile I. Zarnescu

Motto:„Cine stapaneste PETROM are un cuvant important de spus in economie si cine are un cuvant important de spus in economie are de spus si in politica!“ Adrian Nastase, 2003

Recentele proteste contra scumpirii benzinei facute de catre automobilisti prin plata cu monede de un ban sau cinci bani, chiar daca sunt ridicole si fara efect, denota, totusi, ca populatia incepe sa constientizeze ca trebuie sa treaca la anumite forme de opozitie – oricare ar fi ele, dar sa treaca! – fata de consecintele grave la care au dus toate guvernarile postdecembriste, care, chiar daca au afisat, spre a se diferentia, demagogic, o doctrina politica de o anumita culoare, au fost identice prin practica definitorie: jefuirea Patrimoniului National. Din aceasta cauza, toate partidele care au guvernat trebuie subsumate unui singur concept politic: cleptocratia postdecembrista.
Monopolul detinut de companiile petroliere – privatizate, toate, fraudulos cu concursul si in beneficiul acestei cleptocratii – justifica necesitatea republicarii – ne varietur, pentru a respecta adevarul istoric – a articolului de mai jos, tiparit, initial in revista SANTINELA nr. 12, decembrie 2006, pag. 4, 5 si 15 (http://www.strajerii.ro/santinela012.pdf).
***
Socul petrolier din 1974-1975 si infiintarea O.P.E.C. in urma acestui soc releva importanta petrolului in economia mondiala moderna, dupa cum interventia recenta a unor state in Afganistan si, in mod repetat, in Irak, atesta ponderea importantei acestui produs in economia si politica Occidentului. Respectand proportiile, aceeasi valoare o are Societatea Nationala PETROM pentru tara noastra, mai ales ca petrolul intervine atat in activitatile industriale, cat si in compunerea pretului „utilitatilor“ pe care guvernantii sunt obligati sa le puna la dispozitia populatiei, conform obligatiilor instituite de Constitutie si de Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Cetateanului.
Premisele analizei
Propaganda pentru privatizare are la baza ideea ca statul nu este un bun administrator si, deci, toate – sau aproape toate – intreprinderile statului trebuie privatizate, fiindca nu sunt eficiente, iar un particular are grija mai bine de patrimoniul respectiv si cauta mai bine profitul. Dar aceasta nu este o axioma.
Joseph E. Stiglitz considera, in deja faimoasa lui carte Globalizarea – sperante si deziluzii, ca, dimpotriva, in problema privatizarii trebuia pornit de la doua premise esentiale: 1) daca o intreprindere de stat este eficienta, ea nu trebuie privatizata, din motive evidente; 2) un monopol de stat este, totdeauna, mai bun decat un monopol privat, deoarece acesta „ii exploateaza intr-un mod si mai nemilos pe consumatori“.
Cei care au procedat altfel nu au urmarit decat un scop: sa fure patrimoniul statului prin respectiva privatizare. Joseph E. Stiglitz este un om de mare competenta, prestigiu si probitate profesionala si e departe de orice acuza de nationalism sau partinire: laureat al Premiului Nobel pentru Economie pe anul 2001, fost prim-vicepresedinte al Bancii Mondiale si consilier al presedintelui S.U.A., Bill Clinton. Evident, intre Joseph Stiglitz si Theodor Stolojan exista aceeasi diferenta ca intre un colos si un nimeni. Cartea lui Stiglitz a aparut in anul 2000, iar in romaneste in 2003.
Adrian Nastase avea toate motivele sa o citeasca, fiind sociolog, doctor in drept si prim ministru. Dar, modul cum, in calitate de premier, a privatizat S. N. PETROM a dovedit ca este doctor in drept-curmezis, iar sociolog este doar pe diploma.
Prima alerta publica impotriva coruptiei petrolistilor
In scopul compensarilor unei parti a cheltuielilor exorbitante pentru „utilitati“ („cheltuielile de intretinere“ a locuintei) se dau ordonante de guvern prin care se acopera, totodata, „foamea de bani“ a guvernului, inclusiv pentru a-si cumpara electoratul manipulabil, dupa cum remarcase, caustic, Adevarul la inceputul anului 20031, referindu-se la marirea cotei de ajutor acordat, pentru incalzire, familiilor nevoiase, pe seama familiilor care aveau un venit rezonabil obtinut din munca proprie, nu din jaf, precum fac marii potentati postdecembristi.
Pentru ca, in vara anului electoral 2004, s-a pus problema privatizarii iminente a PETROM si pentru ca privatizarea in Romania, mai mult decat in alte state, a fost, in acesti 17 ani, sinonima cu jaful si, implicit, cu coruptia, este necesar sa amintesc afacerile cu petrol facute in Romania de unul dintre cei mai mediatizati escroci internationali: Marc Rich.
In acest sens, este elocvent articolul „Midia Navodari – o frauda mondiala?“, aparut, in martie 1992, in presa de obedienta P.D.S.R.-ista despre acest individ. Pentru ca este extrem de sugestiv, voi da cateva citate mai lungi, mai ales ca el contine, in nuce, toate nenorocirile cazute, ulterior, asupra poporului roman, ca urmare a coruperii, prin puterea banului, a majoritatii clasei politice, a multor functionari inalti din clasa „gulerelor albe“ formata in Socialism, deveniti reprezentanti – precum acel Florian Stoica, incriminat in articol, dar si multi altii – ai asa-zisilor „investitori strategici“, cei mai multi niste escroci de calibrul lui Marc Rich, „omul cel mai urmarit de F.B.I.“
„Avertizam acum cateva saptamani pe cititori ca unul dintre cei mai doriti oameni din Statele Unite ale Americii, doriti de politie, bineinteles, este d-l Marc Rich. Afacerist cunoscut in toata lumea si condamnat in S.U.A. pentru evaziune fiscala si alte 60 de infractiuni. Totusi, nu ofera guvernul american 750.000 dolari pentru prinderea lui Marc Rich doar ca sa i se uite cu duiosie in ochi. Ei, bine, cu cine putea guvernul Roman sa incheie o afacere, care sa ne pagubeasca zilnic cu 10 pana la 20 de dolari pe fiecare tona de titei prelucrat? Cu MARC RICH. Nu e vremea pamfletelor, ci a adevarurilor cat mai seci si mai graitoare prin ele insele. Iata, asadar, cum stau lucrurile!
Societatea Comerciala PETROMIDIA S.A., recunoscuta drept cea mai moderna si noua capacitate din tara, cu un patrimoniu ce valoreaza peste 13-15 miliarde, intentioneaza ca, in cel mai scurt timp, sa constituie o societate mixta cu participare de capital strain. in acest scop, incepand din anul 1990, in baza tratativelor purtate cu firma MARC RICH si aprobarii guvernului (Hotararea nr. 1263 din 08.12.1990), PETROMIDIA S.A. a incheiat un contract de cooperare, ca o faza intermediara in derularea actiunii respective. in esenta, contractul prevede valorificarea unei linii de credit de 50 de milioane dolari S.U.A. pentru modernizarea si retehnologizarea instalatiilor din rafinarie, excluzandu-se cele petrochimice. Pana in prezent, din suma respectiva, partenerul strain a investit 12 milioane dolari si a acordat asistenta tehnica necesara la PETROMIDIA S.A.“
Si continua, astfel, pe o pagina de revista, demonstrand ideea din titlu, cum ca este vorba de o frauda mondiala.
Articolul se incheie pe ton de rechizitoriu, subliniat de redactie cu aldine: „De ce acestea toate? I-a fost mila domnului ROMAN de MARC RICH? Mila sa se numeasca regimul preferential pe care guvernul Roman l-a creat partenerului strain? Mila sa fie jefuirea tarii cu acordul si la indicatia guvernului Roman? Cunoaste domnul Stolojan situatia? Repetam, nu e vremea pamfletelor.
Nu ne trebuie decat stiri corecte. Pretindem un raspuns clar la intrebarea in favoarea cui este spoliata Romania? Cine e vinovat? Ce crede actualul guvern ca trebuie intreprins pentru ca dezastrul acesta sa inceteze? Cum ne vom recupera pagubele? Cat timp se va mai ingadui unor bande de talhari sa prade Romania? Nu simte chiar nimeni responsabilitatea ca, in vreme ce acest popor nefericit sufera de inimaginabile lipsuri si privatiuni, bogatiile tarii sunt puse la indemana escrocilor internationali de catre iresponsabilul premier Roman si de catre oamenii sai? Pana cand? ESCU“2.
Evident, nu s-a raspuns niciodata intrebarilor puse: nici de catre Petre Roman si cu atat mai putin de catre Theodor Stolojan, care, cand a fost pus premier-succesor, a declarat ca el „nu va modifica politica guvernului Roman si nu va face decat sa pregateasca alegerile din 1992“.
Dar cele spuse atunci, in acel articol, pot fi atribuite si altor firme si afaceri derulate in Romania in toti acesti 17 ani, precum si politicilor aplicate de guvernantii care s-au perindat la Putere, in baza alternantei „democratice“ la guvernare. Timp in care coruptia a proliferat in mod institutionalizat si, deci, organizat.
Numai ca aceasta alternanta nu este deloc democratica, ci este perpetuarea clicocratiei cleptocrate instituite prin Retrovolutia din decembrie 1989. Peremptoriu, in acest sens, este cazul lui Dinu Patriciu, subordonatul liberal al lui Th. Stolojan si coechipier de afaceri cu Marc Rich, iar, ulterior, sponsor, simultan, atat al P.S.D.-ului cand revenise la Putere, cat si al P.N.L.-ului cand voia sa revina la Putere.
De fapt, aceasta smecherie a invatat-o tot de la Marc Rich, care a sponsorizat, concomitent, Partidul Democrat si Partidul Republican, din S.U.A., ca sa-l scape de cei 325 ani de puscarie (sic). De altfel, Bill Clinton l-a gratiat in ultima zi a mandatului sau, decizie care a starnit un imens scandal si decizie care „a pus din nou haitasii legii pe urmele fostului locatar de la Casa Alba, acum acuzat de protejarea unuia dintre oamenii cei mai cautati de FBI“ (cf. Revista presei on line, 5 iunie 2004, pehttp://old.revistapresei.ro/RO/articol.cfm?Sectiune=Esential&ID=7898).
Ignorarea continua a alertei contra coruptiei afaceristilor cu petrol
Pentru ca este vorba de petrol, fiind in consonanta cu coruptia relevata de articolul despre „petrolistul“ Marc Rich, elocvent pentru coruptia actuala a institutiilor de stat este modul cum s-a pregatit si s-a facut privatizarea firmei PETROM (similara, pentru ponderea in securitatea nationala, cu aceea detinuta de RENEL, redenumita – pentru a i se pierde urma – CONEL, ELECTRICA etc.), in expunerea plina de ingrijorare a ziaristului Daniel Oanta, facuta in septembrie 2003: „Vizita intreprinsa la sediul Comisiei Europene de delegatia guvernamentala romana ar putea fi catalogata ca una a ultimei sanse inaintea raportului de tara. Ca atare, cabinetul Nastase s-a prezentat in fata oficialilor europeni cu promisiuni in masura sa convinga atat in ceea ce priveste hotararea Romaniei de a incheia negocierile pana in 2004, cat si in scopul obtinerii statutului de economie de piata functionala.“
Punctul forte pentru a convinge fusese accelerarea si definitivarea privatizarii – dar, desigur, in varianta clicocratiei: jefuirea Patrimoniului National, jefuire pe care organismele europene pareau, formal, sa o acuze, dar, in subsidiar si in mod tacit, sa o incurajeze. Stimulat de aceasta duplicitate, guvernul era preocupat sa privatizeze Banca Comerciala Romana (B.C.R.) si PETROM, „perlele coroanei“, cum le gratuleaza ziaristul nostru, care isi etaleaza consideratii de care, eventual, Adrian Nastase ar fi trebuit sa tina cont, caci era constient de importanta problemei:
„Practic, odata trecute in proprietate privata aceste doua entitati, se poate considera ca, in economia romaneasca, jocurile nu mai sunt facute de stat, in joc fiind banii si petrolul. in ipoteza in care aceste doua extrem de semnificative privatizari ar fi fost realizate, foarte probabil ca si raportul de tara al Comisiei Europene ar fi trecut Romania in randul statelor cu economie de piata functionala, fara ca Guvernul sa mai aiba acum emotii. In cazul B.C.R., lucrurile incep sa se limpezeasca, in sensul ca o parte din actiuni vor trece in custodia I.F.C. si B.E.R.D. pana in momentul in care se va gasi un grup bancar suficient de puternic sa preia banca, ale carei active reprezinta 30,8 la suta din valoarea sistemului bancar roman. In ceea ce priveste PETROM, datele problemei sunt complicate. Pentru ca «cine stapaneste PETROM are un cuvant important de spus in economie si cine are un cuvant important de spus in economie are de spus si in politica”, potrivit premierului Adrian Nastase.
Spusele premierului, pe langa faptul ca reprezinta un mare adevar, arata si cat de importanta este miza privatizarii si cat de mare responsabilitatea ce apasa pe umerii guvernantilor. Suficient de amintit ca PETROM asigura suta la suta din productia de titei a tarii, 38 la suta din cea de gaze, 50 la suta din consumul de produse petroliere si peste 1,3 miliarde U.S.D. anual la bugetul statului.
Intr-adevar, cine controleaza PETROM poate influenta decisiv politica economica a tarii. O serie de declaratii din ultima perioada incearca sa convinga organismele internationale ca presiunile pentru privatizarea atat a B.C.R., cat si a PETROM nu pot fi luate in seama, atat timp cat nu se gasesc investitorii potriviti. Graba strica treaba. Statul nu-si poate permite sa repete o eroare gen vanzarea ROMTELECOM.
Cu toate acestea, Guvernul roman trebuie sa dea semne ca procesul de privatizare este ireversibil, daca doreste ca, la 5 noiembrie, in raportul de tara ce va fi dat publicitatii de Comisia Europeana, sa obtina mult ravnitul statut. Privatizarea PETROM capata, astfel, noi valente strategice.
Pentru Romania, obtinerea statutului de economie de piata functionala inca din acest an ar insemna o garantie in plus ca, in 2007, tara se va alatura Uniunii Europene. Pentru guvernul Nastase si partidul de guvernamant, castigul in perspectiva anului electoral 2004 ar fi, de asemenea, imens.
Dintr-un foc, P.S.D.-ul ar elimina din lupta electorala temele legate nu doar de integrare, ci de mersul economiei in ansamblul ei. Cu pasaportul de intrare in Uniune in alb (cu conditia pusa la Bruxelles ca acordul cu F.M.I. sa se incheie cu bine), P.S.D. ar putea replica la orice critica cu statutul de economie de piata acordat de Europa. Tentatia este imensa, responsabilitatea idem. Cui sa dai petrolul si banii?
Dupa propriile declaratii, premierul Adrian Nastase a abordat subiectul PETROM atat cu firme europene, americane, cat si rusesti. Ce sa insemne oare cerinta U.E. ca Guvernul sa demonstreze ireversibilitatea procesului de privatizare a PETROM? Cert este ca, in chestiunea PETROM, Guvernul are de jucat o carte mare. intrebarea este daca privatizarea celei mai importante companii din Romania va viza interesele tarii pe termen lung sau pe cele ale P.S.D.-ului pe termen scurt“3 (s.n. – V.I.Z.).
Sa retinem, aici, cuvintele subliniate – stapaneste, strategice, cerinta – care, acum, se afla pe prima pagina a cotidianelor. Mentionez ca, intre timp, revista Romania Mare publicase, la inceputul anului 2004, un lung serial despre cum se pregateste jaful ocazionat de privatizarea PETROM – materialul fiind redactat, spunea redactia, de catre specialisti din PETROM. Iar in anul 2003 publicase articolul „Independenta Romaniei mai e reprezentata doar de PETROM si B.C.R.“, care incepe astfel:
„Din analiza datelor si informatiilor de care dispunem pana in prezent, rezulta ca forte externe, cu puternic sprijin intern, sunt interesate in preluarea, intr-o proportie covarsitoare, a domeniului petrolier din Romania. in urma tratativelor purtate la Malta intre cele doua superputeri, S.U.A. si, pe atunci, U.R.S.S., s-au pus bazele cooperarii economice transfrontaliere, fostul Lagar de Est fiind zona de legatura intre interesele de hegemonie economica mondiala.
Legaturile de afaceri au fost realizate prin intermediul fostelor retele de informatii ale Serviciilor Secrete ex-sovietice, care, in domeniile cu plusvaloare ridicata, de genul materiilor prime strategice, energiei, armamentului, au pus in legatura grupurile de interese din fosta U.R.S.S. cu firme potente din Occident. (…) Datorita politicii economice duse de actuala Putere din Romania, politica impusa, in mare parte, de centre de interese economice din exterior, si in domeniul petrolului se remarca o atomizare a intereselor nationale, adica o impartire extrem de periculoasa a agentilor economici. Dupa trecerea unor rafinarii ca VEGA, PETROTEL, RAFO si PETROMIDIA pe o asa-zisa lista de lichidare, s-au gasit solutii «salvatoare» prin privatizarea in cazul primelor doua cu sprijinul a doua firme transnationale – LUKOIL si HOLSTER. (…)
Intre timp, S.N. PETROM a fost puternic politizata, fiind condusa de interese de grup si bazata pe o conducere rigida. S.N.P. a preluat toate activitatile, de la extractie si rafinare, pana la comertul exterior, fara sa aiba, insa, structurile necesare. in scurt timp, prin scoaterea la vanzare a unui pachet insemnat de actiuni, ce va fi preluat de grupurile de interese mentionate, acest colos va fi scos din afacerile internationale cu petrol. in acest sens este demna de mentionat ofensiva in plina derulare a companiei LUKOIL, sustinuta de reteaua MOL (de altfel, subsidiara a celei dintai).
Se intentioneaza cucerirea a aproximativ 50 la suta din piata romaneasca, LUKOIL fiind furnizorul de titei si produse derivate, iar MOL actionand prin reteaua de benzinarii, cu extindere accelerata, mai ales dupa cedarea de catre AMOCO a 40 de amplasamente.“
Articolul se incheie astfel: „Un lucru este cert, fiind sustinut de analisti economici de marca ai tarii noastre, si anume faptul ca independenta Romaniei se mai tine in doua fire: PETROM si Banca Comerciala Romana. Acesta este si motivul pentru care membrii autohtoni ai Clubului de la Roma, grupati in jurul lui Mugur Isarescu, nu sustin privatizarea Bancii Comerciale Romane, presedintele acesteia din urma, Nicolae Danila, membru al aceleiasi grupari, facandu-se purtatorul lor de cuvant si afirmand, cu prilejul ultimelor aparitii publice, sub diverse forme, inoportunitatea acestei actiuni“4.
Articolul este nesemnat si, dupa densitatea informatiilor si stilul sobru si laconic al redactarii, provine, fara indoiala, de la Serviciile Secrete. Dar, chiar daca nu provine de la Serviciile Secrete, in mod cert asemenea materiale au fost monitorizate de ele si, apoi, le-au facut cunoscut liderilor Romaniei. Oricum, insa, un asemenea articol nu scapa monitorizarii presei facute de aceleasi Servicii Secrete – si, deci, indiferent ca, initial, au provenit de la ele sau ca au fost furnizate ulterior, avertismentele continute acolo nu ramaneau nesemnalate conducatorilor tarii. De unde si suficienta cu care se exprimase, ulterior, premierul Adrian Nastase, dar si lipsa de eficienta in apararea intereselor nationale manifestata de acesta, desi dovedea ca este constient de importanta detinerii controlului asupra S.N. PETROM.
In avanscena privatizarii PETROM
Dar iata cum arata, in 26 iulie 2004, scenariul privatizarii atat de mult cerute de forurile internationale F.M.I. si B.M., indeosebi de Uniunea Europeana, in descrierea senatorului C. V. Tudor: „(…) in fine, am sa prezint presei un rechizitoriu cu privire la privatizarea PETROM. Neindoielnic, aceasta reprezinta Jaful Mileniului III. Documentarul nostru are la baza o serie de elemente de ultima ora, pe care ni le-a furnizat unul dintre Serviciile Secrete ale tarii.
Iata care este patrimoniul PETROM, vandut, pe un pret de batjocura, unei firme submediocre din Austria:
a) PETROM are 600 de benzinarii, in valoare de 600 de milioane de euro.
b) Are nu mai putin de 15.000 de km de conducte de petrol si gaze, in valoare de 1,8 miliarde de euro.
c) Doua rafinarii: ARPECHIM, in valoare de 1,5 miliarde de euro, si PETROBRAZI, in valoare de 500 de milioane de euro.
d) Combinatul de ingrasaminte DOLJCHIM, care produce 1,4 milioane de tone de ingrasaminte pe an, combinat care valoreaza 600 de milioane de euro.
e) Are nu mai putin de 145 de depozite de combustibili, valorand 800 de milioane de euro.
f) Are un parc de 1.580 de autocisterne, in valoare de 180 de milioane de euro.
g) Mai are 1.450 de vagoane-cisterna de Cale Ferata, valorand 400 de milioane de euro.
h) De asemenea, are campuri petroliere imense, nu numai in Romania, ci si in Kazahstan, Iran si India, cu rezerve estimate la 2 miliarde de barili, ceea ce inseamna, daca socotim 1 baril la 30 de euro, valoarea fabuloasa de 60 de miliarde de euro. Numai in Kazahstan, PETROM are, in concesiune, o suprafata de 80.000 de km patrati, aproape cat intreaga suprafata a Austriei ca tara, de 83.000 de km patrati.
i) PETROM are numerar, in cont, suma de 160 de milioane de euro.
j) PETROM mai are creante (adica sume de recuperat), in special de la LUKOIL si RAFO Onesti in valoare de 300 de milioane de euro.
Acesta este, in linii mari, uriasul patrimoniu al PETROM. Adaugati, la toate astea, numarul de 58.000 de salariati, care contrasteaza, flagrant, cu numarul de 6.000 de salariati ai OMV.
Dupa cate stim noi, avem de-a face cu primul caz in care o companie obscura inghite o companie de 10 ori mai mare. in natura, o asemenea anomalie e imposibila.
Guvernul Nastase minte ca austriecii de la OMV vor face investitii majore, dar se preface a uita ca investitiile au fost facute, deja, de Statul Roman, in anul 2003 si in primul semestru al anului 2004 fiind alocate, pentru modernizare, nu mai putin de 500 de milioane de euro. Nu trebuie ignorat faptul ca procesul de modernizare da roade, PETROM-ul producand benzina si motorina la standardele Euro 3.
Mai notam ca PETROM extrage 220.000 de barili in 24 de ore, ceea ce inseamna o productie de 75 de milioane de euro zilnic. Contributia PETROM la Bugetul de Stat era, pana la privatizare, de 1,3 miliarde de euro pe an, ceea ce reprezenta nu mai putin de 13,7 la suta din Produsul Intern Brut, prin urmare avem de-a face cu cel mai mare contribuabil la Bugetul de Stat. si nici datorii externe certe nu are, fiindca Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare va primi actiuni.
Toata aceasta bogatie fabuloasa a fost vanduta cu 210 milioane de euro, existand speranta ca aceasta suma va ajunge undeva, pe la 669 de milioane de euro, adica 7 la suta din valoarea PETROM. Totul e o escrocherie diabolica, de la inceput pana la sfarsit.
Suma vehiculata ca majorare de capital – 750 de milioane de euro – va intra in conturile PETROM-ului, devenit austriac, si va fi folosita tot de grupul OMV, pentru asa-zise investitii, supraevaluate de cateva ori, in echipamente (care sunt neperformante, aduse ca fier vechi, dar cu preturi astronomice).
Si acum, partea ascunsa si senzationala a tranzactiei:
a) Comisioanele vor fi livrate intre cele doua etape, adica intre preluarea a 33,34 la suta din actiuni si majorarea de capital, pana la 51 la suta. Principalii beneficiari vor fi doi membri foarte importanti ai Guvernului, dintre care unul va primi 400 de milioane de euro, iar celalalt 300 de milioane de euro.
b) Vanzarea celor 25 la suta din actiunile ROMPETROL se va face mascat, catre o societate-fantoma, sau ,,cutie postala“, dintr-un paradis fiscal, ramanand tot in posesia OMV. Astfel, se va crea un monopol aproape total asupra producerii si distributiei produselor petroliere din Romania, grupurile OMV si ROMPETROL (asociate tacit) vor detine o cota de piata de 80 la suta si vor impune preturile dupa bunul lor plac. Desi legislatia romaneasca interzice formarea monopolurilor, celor doua grupuri nu li se va intampla nimic. Asa se explica si graba suspecta cu care Theodor Stolojan a laudat privatizarea PETROM, avand in vedere ca patronul ROMPETROL nu e altul decat Dinu Patriciu, vicepresedinte si sponsor al P.N.L. si asa se mai explica si refuzul incapatanat al P.N.L. de a sustine Motiunea «Mafia petrolului», introdusa de P.R.M. in Camera Deputatilor.
c) in circa 1 an, grupul ROMPETROL va prelua, pe nimic, partea de petrochimie a PETROM, respectiv combinatele ARPECHIM si DOLJCHIM. Acum pricepem de ce Guvernul Nastase a emis acea Ordonanta de Urgenta, prin care PETROMIDIA a fost iertata de 603 milioane de dolari datorii la Stat, sfidand chiar atitudinea Departamentului Securitatii Nationale din cadrul Administratiei Prezidentiale.
Concluzii:
- Prin pierderea PETROM-ului, Romania poate intra, in 2005, in incapacitate de plata, prin urmare nu va mai putea plati pensiile si salariile si nici sa ramburseze creditele externe.
- Vanzarea, pe un pret de batjocura, a PETROM, care este un obiectiv strategic pe componenta Sigurantei Nationale, prejudiciaza grav interesele vitale ale Romaniei, aici fiind vorba de «subminarea economiei nationale», fapta prevazuta de art. 165 Cod Penal si sanctionata, in forma ei agravanta, cu 25 de ani de puscarie. De aceea, impotriva primului-ministru Adrian Nastase si a celorlalti membri ai Guvernului, implicati direct in aceasta veritabila crima, trebuie inceputa urmarirea penala. Totodata, Presedintia Republicii si Parlamentul trebuie sa opreasca, imediat, preluarea a 51 la suta din PETROM de catre marii escroci internationali de la OMV. Partidul Romania Mare constata ca actuala Putere a declansat un veritabil razboi de exterminare impotriva Poporului Roman, cu complicitatea tacita si, uneori, chiar explicita, a Aliantei P.N.L.-P.D.
Daca cineva mai avea vreo indoiala cu privire la intrepatrunderea si colaborarea stransa a structurilor mafiote din toate aceste partide, acum are ocazia sa se convinga. Pe fondul cataclismului produs prin vanzarea PETROM, populatia are prilejul, in sfarsit, sa constate ca numai Partidul Romania Mare ii vrea binele si se lupta pentru apararea Interesului National. Alegerile de la 28 noiembrie reprezinta ultima sansa de a impiedica disparitia Romaniei ca stat. Iar daca si aceste alegeri vor fi furate, se anunta tulburari sociale de o amploare exceptionala“5.
Deputatul P.R.M. de Dambovita, conf. dr. ing. Marian Ionescu, ii venea in sprijin si arata ca privatizarea P.S.D.-ista a PETROM s-a facut cu incalcarea flagranta a articolelor 135 (alin. 2b) si 136 (alin. 2, 3, 4) din Constitutie, constituind un grav pericol pentru securitatea nationala a Romaniei: „Mirajul privatizarii PETROM l-a atras si pe Theodor Stolojan, chiar inainte de a deveni membru al P.N.L. (acesta se ocupa cu eficientizarea consortiului TOFAN GRUP, pe care a reusit sa il aseze pe un tobogan abrupt, atunci cand la guvernare era coalitia P.N.t.C.D.-P.N.L.-P.D.-U.D.M.R.), initiativa sa fiind o inginerie financiara prin care a urmarit cumpararea PETROM fara lichiditati, adica pe nimic, iar contravaloarea urmand a fi achitata intr-un timp nedefinit, din profitul societatii. Aceste argumente sunt acoperite de un alt cadou facut de Guvernul P.S.D.-U.D.M.R. liberalului Dinu Patriciu, de anulare a datoriei de circa 604.000.000 de dolari a PETRO Midia S.A. catre bugetul centralizat al statului, ceea ce constituie, in opinia noastra, un atentat grav asupra sigurantei nationale, documente probatorii fiind prezentate in revista Romania Mare. Autosesizarea, inceputa de ochii lumii, de catre P.N.A., s-a incheiat relativ repede, in lipsa totala de transparenta, fara sa se comunice nici macar Administratiei Prezidentiale (care elaborase in acest sens un Memorandum prin Departamentul Securitatii Nationale)“6.
Deci, cand este vorba de apararea intereselor oculte ale clicocratiei cleptocrate (in fond, o sintagma pleonastica) – formata din reprezentantii tuturor partidelor rotite la Putere si, indeosebi, ai grupurilor de presiune aflate in spatele acestora –, nu are succes nici actiunea de contracarare intreprinsa de catre seful Statului, nici aceea facuta de P.N.A., nici a altora. Trebuie sa spun ca, din pacate, toate predictii enuntate s-au adeverit, mai putin aceea privind tulburarile sociale anuntate; probabil, din cauza starii de lehamite si a virusului halucinogen induse prin televiziune si prin presa mercenara. Dar, poate, din primavara lui 2007, odata cu comemorarea Centenarului Rascoalei din 1907, se va schimba situatia de abandon, de lipsa de rezistenta in fata jafului national practicat de clicocratia postdecembrista, iar aceasta va fi lichidata.
Ignorarea presei si a opiniei publice: expresie a dictaturii
Premierul Adrian Nastase isi exhibase, in 2003, stiinta politica in fraza subliniata de mine, mai sus, dar, dintre toate firmele mari si serioase americane, rusesti si europene, el a ales, dupa un an, una de mana a saptea, OMV. Coruptia este evidenta, caci de incapacitate politica si manageriala nu mai poate fi vorba: insusi premierul Nastase relevase importanta politica a celui care „stapaneste PETROM“. Desi, in timpul pertractarilor pentru privatizare, din vara anului 2003, Elena Pirvu semnalase ca „retragerea puternicelor firme americane lasa loc speculatiilor“7. Numai atat?! Dar Serviciile Secrete ce preocupari aveau?! Tot speculative sau mai concrete, tinand de praxiologie?!
Descrierea escrocheriilor legate de aceasta privatizare face un arc peste timp, care leaga coruptia introdusa de cuplul Marc Rich-Petre Roman-Theodor Stolojan et comp. de coruptia guvernului Nastase, cu intermediatorii de rigoare. Astfel, se stie ca Dinu Patriciu, prin firma sa PETROMidia International, a fost in legaturi de afaceri cu escrocul-spion Marc Rich. Acum, ca patron al firmei ROMPETROL, Dinu Patriciu va fi unul dintre beneficiarii escrocheriei reprezentate de „privatizarea“ firmei uriase PETROM prin inghitirea ei de catre minuscula OMV, cu influente benefice inclusiv pentru P.N.L.! Recent, chiar ziarul
Adevarul a reamintit legatura Patriciu-Rich!
Si iata cum, in vara anului 2004, asistam la incercarea aducerii lui Petre Roman „in carti“, iar a presedintelui P.N.L., Theodor Stolojan, la presedintia tarii sau macar pe postul de premier, pe care l-a mai ocupat dupa demiterea lui Petre Roman, in septembrie 1991, cu rezultatele cunoscute, dar uitate de o mare parte a romanilor: accentuarea si continuarea dezastrului postdecembrist al Romaniei. Iar romanii au uitat cine le-a facut-o, fiindca au fost si sunt indobitociti de foamete, de boli, de spaima de a fi alungati din locuinte de catre RADET, de spaima zilei de maine si de „spaima cotidiana: cresterea preturilor“8. si, culmea, intre timp, presedintele Traian Basescu a analizat, in C.S.A.T., privatizarea frauduloasa a PETROM, dar, simultan, il scoate pe Theodor Stolojan-Scrasnet din cavoul politicii si il relanseaza in politica, dupa ce i-a fost consilier. Ca atare, toata manevra cu C.S.A.T. este de ochii lumii.
Legat de domeniul petrolier este si cel al gazului metan. Aici, escrocheria rezida in „privatizarea“ companiilor Distrigaz Nord si Sud prin vanzarea lor unor intreprinderi… de stat straine. Ca si in cazul altor privatizari, se inlocuieste monopolul statului roman cu monopolul altor state (Franta, Germania). Dar analiza „privatizarii“ DISTRIGAZ o vom face data viitoare.
Tradarea nationala comisa prin privatizarea PETROM
Sa aprofundam, insa, tradarea nationala a guvernantilor si a clicocratiei comisa prin privatizarea intreprinderii strategice PETROM (precum fusese si privatizarea altora: I.M.G.B., AUTOMATICA, DISTRIGAZ, SIDEX-Galati etc., sau cum va urma privatizarea unor banci ca B.C.R., C.E.C.).
Elocvent este faptul ca Partidul National Liberal, care sustine lozincile „statului minimal“ si „terapiei de soc“, este si un loc de concentrare a coruptiei, deoarece, dupa cum demonstreaza J. E. Stiglitz, politica „terapiei de soc“ este sinonima cu coruptia9. Or, este cunoscut ca multi dintre marii „rechini“ ai societatii postdecembriste sunt dintre liberali10; adica, desi P.N.L. nu a fost la guvernare decat patru ani, liderii liberali au reusit, totusi, sa stranga averi incomensurabile in cei 17 ani de cand ne aflam sub ocupatia Tranzitiei [reamintesc, articolul a fost publicat in decembrie 2006].
Dar, evident, coruptia nu a fost numai apanajul liberalilor, ci „blazonul“ tuturor care se puteau infrupta din „privatizare“. Chiar daca lozinca „terapiei de soc“ era agitata indeosebi de liberali – amintiti-va de ridicola intrebare-comparatie a lui Dinu Patriciu, Viorel Catarama et ejusdem farinae prin care isi exprimau dilema lor de politica pragmatica pentru a convinge lumea de valentele umaniste ale „terapiei de soc“:
„Trebuie sa taiem coada cainelui dintr-o data sau treptat“?! –, ea era acceptata si aplicata si de alte partide. Caci esential era ca reglementarile noi sa fie mascate intr-un limbaj social-democrat, pentru adormirea vigilentei critice a cetatenilor, pentru a-i face sa creada ca guvernantii lucreaza in folosul lor, iar, la adapostul vidului legislativ existent initial si al haosului legislativ creat, ulterior, deliberat, sa devalizeze economia nationala – acordand ajutoare sociale pentru „cersetorii sociali“, spre a evita izbucnirea unor explozii sociale si a demonstra Europei „stabilitatea politica si economica“ data de pretinsa „economie functionala de piata“.
Accelerarea „privatizarii“ prin aceeasi subevaluare criminala a patrimoniului national a devenit, deja, in constiinta politica folclorica, sinonima cu jaful „legal“, purtand stampila Fondului Proprietatii de Stat (F.P.S.), rebotezat intre timp, ca sa i se piarda urma jafului. Acest jaf legal confirma teza lui J. E. Stiglitz ca privatizarea rapida, asa cum s-a facut in Rusia si in tarile Europei de Est, este echivalenta cu furtul11.
Escrocheria cu privatizarea marii firme PETROM prin inghitirea ei de catre obscura firma OMV va contribui la degradarea vertiginoasa a economiei tarii, deoarece PETROM este o intreprindere strategica pentru securitatea nationala a Romaniei – securitate care va fi grav subminata prin respectiva „privatizare“.
Monopolul strain asupra petrolului si derivatelor sale va dicta politica Romaniei, cum anticipase chiar premierul Adrian Nastase, relevand, cu suficienta, stralucitul sau rationament, pus inclusiv ca motto, dar care trebuie repetat mereu, poate va tine cont de el, acum, chiar premierul-inlocuitor si presedintele Traian Basescu.
Cu alte cuvinte, Austria va dicta politica de monopol a preturilor petrolului si, implicit, a energiei electrice si termice din Romania, energie de care depinde supravietuirea romanilor. Dar, in mod dubios, Adrian Nastase si-a uitat panseul, la care tinea atat de mult, chiar inainte de „privatizarea“ PETROM.
Astfel ca, in cadrul politicii mincinoase oficiale, combinate cu politica „mafiei financiar-bancare“ pe care tot ex-premierul Adrian Nastase o acuzase, din senin, in scop electoral, in vara lui 2004, escrocheria instrainarii intreprinderii PETROM va constitui un alt „argument“ pentru a se explica devalorizarea, in continuare, a leului s, implicit, deteriorarea „obiectiva“ a calitatii vietii. Dar, totodata, trebuie sa constituie un major cap de acuzare a lui Adrian Nastase intr-un proces penal veritabil de subminare a economiei nationale si nu intr-unul ridicol, pentru mita si termopane.
Romania devenita chilipir
in timpul campaniei electorale din vara anului 2004, premierul Adrian Nastase, aflat „pe cai mari“, a facut referiri acuzatoare, dar la modul general, fara sa dea nume, la mafia „financiar-bancara“, precum si la faptul ca presedintele P.N.L., Theodor Stolojan este o marioneta a lui Traian Basescu etc., etc. Stolojan-Scrasnet a fost dat jos de la presedintia P.N.L., a fost dat afara din P.N.L., iar acum se face mare agitatie pentru reinscaunarea lui la sefia P.N.L. – evident, ca urmare a manevrelor lui Traian Basescu.
Acesta, imediat ce a ajuns, din intamplare, la presedintia tarii, i-a cantat lui Adrian Nastase poezia: „Adriene, nici nu stii, cat de mic incepi sa fii!“ Acum, Adrian Nastase este bagat, realmente, intr-un mare clinci, iar presedintele-recitator are ocazia sa releve escrocheria privatizarii PETROM, daca vrea ca natiunea sa-i fie recunoscatoare. Oricum guvernul Nastase este vinovat de vanzarea, pe nimic, a uriasei averi nationale detinute de PETROM.
Cum, insa, intre timp, s-a vazut ca escrocheria OMV-PETROM are ite incalcite in afara tarii, este posibil ca si presedintele Traian Basescu sa se incurce in ele. Deja si-a gasit aparatori: un purtator de cuvant al partidului-traseist P.C. a pretins ca nu mai poate fi modificat contractul cu OMV, fiindca „s-ar speria investitorii straini“ (sic). Numai ca a devenit tot mai evident ca, in derularea acestui contract, s-a consumat o veritabila conspiratie contra Romaniei.
Ea devine mai explicabila daca ne amintim o idee scapata, probabil fara voia autorului, de publicatia Jane’s Foreign Report: „Liderii romani, constienti de faptul ca nu au alternativa, vor grabi privatizarea, iar la Bucuresti se vor gasi adevarate chilipiruri“12. Fireste, expresia „la Bucuresti“ indica Romania, iar prin „chilipiruri“ se subintelegeau intreprinderi din toata tara, ca AUTOMATICA, ROMCIM, I.M.G.B., COMTIM, SIDERCA, PETROTUB, SEVERNAV, SIDERMET, TEPRO etc., carora aveau sa le urmeze alte intreprinderi valoroase, ca SIDEX, ALROM, ALPROM, PETROM sau zone ca Sovata, Rosia Montana etc., etc.
Or, inclusiv din cele relevate sau reamintite mai sus, se vede cine era „mana invizibila“ care grabea privatizarea: Fondul Monetar International, Banca Mondiala etc. Faptul ca, de exemplu, F.M.I. isi dicteaza, peste tot, politica intr-un veritabil stil colonial il subliniaza, permanent, in cartea sa, Joseph E. Stiglitz: „Mult prea adesea Fondul a tratat tarile in curs de dezvoltare cu aerul unui stapanitor colonialist“. (…) „Asemenea conditii erau considerate un amestec al noii puteri colonialiste in treburile sale interne“13. F.M.I.-ului i se adauga, acum, dictatul firmei OMV, pe care unii natarai o apara ca pe un „investitor strategic“, desi, se pare, este doar un paravan pentru derularea altor malversatiuni contra Romaniei.
Anularea contractului de privatizare a PETROM prin OMV si renationalizarea patrimoniului acaparat fraudulos de catre OMV va fi dovada ca presedintele Romaniei apara interesele nationale si este demn de postul pe care-l ocupa! Va fi, oare, in stare?! Eu cred ca nu, caci slugarnicia endemica indusa conducatorilor postdecembristi are tocmai acest rol: transformarea Romaniei, sub pretextul „privatizarii“, intr-un chilipir, intr-o neocolonie la cheremul companiilor transnationale.
1 Decembrie 2006
ADDENDA
Sa ne amintim ca, spre sfarsitul anului 2006 si inceputul anului 2007, incepuse un mare scandal in presa pe tema contractului de privatizare a S.N. PETROM si se cerea, in presa, desecretizarea respectivului contract. D-l presedinte Traian Basescu a promis ca il va desecretiza, dar nu a facut-o. Intre timp, s-au adeverit prognozele facute in urma cu patru ani. Jocul de scena dintre partidele politice, subsumate conceptului politologic cleptocratia postdecembrista – joc eminamente demagogic, pe care l-am descris in articolul „Ati votat cleptocratia? Ati ramas cu saracia!“14, cand imi faceam campanie electorala pentru a candida la Senat, din partea P.R.M., in Colegiul electoral nr. 2 din Judetul Ialomita – a continuat pentru pacalirea romanilor.
Scandalul recent cu scumpirea benzinei a iterat acuzele reciproce dintre presedintele Traian Basescu si ex-premierul Adrian Nastase privind vinovatia privatizarii frauduloase a S.N. PETROM: d-l presedintele Traian Basescu arunca vinovatia in carca ex-premierului Adrian Nastase, iar acesta pretinde ca „presedintele Traian Basescu minte“ si vina i-ar apartine exclusiv acestuia, deoarece presedintele Traian Basescu negociase, in prealabil, in cadrul programului PSAL, privatizarea S.N. PETROM, alaturi de alte mari intreprinderi importante.
Dar ex-premierul Adrian Nastase exagereaza contributia d-lui Traian Basescu si minimalizeaza propria vina a guvernului sau15 si a Parlamentului din mandatul 2001-2004, care au votat legile de privatizare a S.N. PETROM. Astfel, prin Decretul nr. 1034/2 dec. 2004, presedintele Ion Iliescu a promulgat Legea nr. 555/2dec. 2004 privind unele masuri pentru privatizarea Societatii Nationale a Petrolului „Petrom“-S.A. Bucuresti, publicata in M.O. nr. 1148/6 dec. 2004.
Legea e semnata de Valer Dorneanu, presedintele Camerei Deputatilor, si Nicolae Vacaroiu, presedintele Senatului. Anterior, prin premierul Adrian Nastase si alti trei ministri si un secretar de stat din guvern semnasera Hotararea de Guvern nr. 924/14 august 2003 privind aprobarea Strategiei de privatizare si suplimentarea serviciilor de consultanta pentru privatizarea Societatii Nationale a Petrolului “Petrom”-S.A. Bucuresti.
Asadar, presedintele Traian Basescu initiase, prin 1999-2000, privatizarea S.N. PETROM, dar Parlamentul ticalosit, dominat de P.S.D. „aliat cu inamicul de pana mai ieri, U.D.M.R.“, si Guvernul si mai ticalosit – format tot din P.S.D. si U.D.M.R. – din mandatul 2001-2004 au instrainat, efectiv, aceasta unitate strategica a Romaniei, subminand grav securitatea energetica a tarii si, in final, securitatea nationala.
Asupra acestui fapt deosebit de periculos pentru viitorul Romaniei voi reveni, pentru ca actualii politicieni – din tot spectrul politic – trec sub tacere vinovatia lor atat individuala, cat si colectiva pentru crahul in care au adus, acum, tara: falimentul efectiv, al Romaniei a fost inlocuit cu falimentul viitor, implacabil, generat de indatorarea tarii, prin F.M.I., pentru mai multe generatii. Adica s-a ajuns, efectiv, la falimentul Argentinei16, din 2002, pe care, la fel, in ceea ce priveste Romania, il anticipasem17 in unele articole din acel timp, dar faliment care a fost substituit, practic, prin vanzarea tarii catre F.M.I. – acelasi F.M.I. care, intre timp, a bagat in faliment tari ca Argentina, Ecuador, Panama, Tailanda s.a.!
10 februarie 2011
N O T E
1) Adevarul, nr. 3903, 14 ian. 2003, p. 1; vezi si Vasile I. Zarnescu, „Formele genocidului – Factura RADET“, in Atac la persoana, nr. 4(271), 3 febr. 2003, pag. 9.
2) Escu, „Midia Navodari – o frauda mondiala?“, in Totusi, iubirea, nr. 80/11, 26 mart.-2 apr. 1992, pag. 14. Cf. si Hotararea nr. 1.263 din 8 decembrie 1990 privind aprobarea unor masuri legate de cooperarea dintre firma “Marc Rich” Elvetia si Societatea comerciala PETROMIDIA-S.A. Romania, semnata de Petre Roman, in Monitorul Oficial, nr. 143/13 dec. 1990.
3) Daniel Oanta, „Cui dam petrolul si banii tarii?“, in Adevarul, nr. 4113, 18 septembrie 2003, pag. 1.
4) ٭٭٭, „Independenta Romaniei mai e reprezentata doar de PETROM si B.C.R.“, in Romania Mare, nr. 674, 13 iunie 2003, pag. 20.
5) Dr. Corneliu Vadim Tudor, „Raport despre starea Natiunii“, in Romania Mare, nr. 734, 6 aug. 2004, pag. 12-13.
6) Conf. dr. ing. Marian Ionescu, „Privatizarea pesedista a PETROM / Privatizarea Mileniului III incalca Constitutia“, in Romania Mare, nr. 736, 20 aug. 2004, pag. 16. Vezi si: ***, „in vanzarea scandaloasa a PETROM / Mafia P.S.D. s-a inteles, de minune, cu mafia P.N.L.“, in Tricolorul, nr. 115, 10 aug. 2004; F. G., „Astazi PETROM intra in proprietatea OMV“, in Curierul National, nr. 4077, 23 iulie 2004; Florenta Ghita, „Austriecii au dat lovitura / Pentru 669 de milioane de euro PETROM a intrat in proprietatea OMV“, in Curierul National, nr. 4078, 24 iulie 2004; ٭٭٭ „Vadim Tudor crede ca PETROM a fost vandut «pe un pret de batjocura»“, in Curierul National, nr. 4080, 27 iulie 2004; Bogdan Papadie, „Mafia rusa isi intinde tentaculele in Romania“, in Tricolorul, nr. 115, 10 aug. 2004; Lidia Truica, Mihaela Balea, „Contracte privilegiate la PETROM / Un grup de firme de foraj petrolier acuza S.N.P. ca da fara licitatie contracte de mii de miliarde unei firme a salariatilor“, in Evenimentul zilei, 24 aug. 2004, ed. online.
7) Elena Pirvu, „in privatizarea PETROM / Retragerea puternicelor firme americane lasa loc speculatiilor“, in Adevarul economic, nr. 48(606), 3-9 decembrie 2003, pag. 9.
Dr. Teodor Brates, „Spaima cotidiana: scumpirile“, in Azi, nr. 2739, 7 ian. 2002, pag. 5. Vezi si: ***, „Noi si insuportabile explozii ale preturilor!“, in Tricolorul, nr. 108, 2 aug. 2004.
9) Joseph E. Stiglitz, GLOBALIZAREA Sperante si deziluzii, Editura Economica, Bucuresti, 2003, pag. 11, 223-226, 249-250; 254-255; 259-260; 283; 289-290.
10) Gabriela stefan, „Implicat intr-o privatizare dubioasa pe vremea cand era senator / Omul de afaceri Viorel Catarama are dosar penal pentru inselaciune, fals, uz de fals si abuz in serviciu contra intereselor publice”, in Adevarul, nr. 4433, 2 oct. 2004, pag. 2. Vezi si: Alin Bogdan, „Lupte grele in P.N.L. pentru scoaterea lui Catarama de pe listele parlamentare“, in Adevarul, nr. 4386, 9 august 2004, pag. 2; stefan Bucur, Virgil Ionescu, „Doctrina liberala: benzina la preturi occidentale, dar salarii la standarde romanesti, in Atac, nr. 124, 30 sept. 2004, pag. 1 si 4.
11) Joseph E. Stiglitz, op. cit., pag. 247-248.
12) Vezi Cotidianul, nr. 2428, 9 aug. 2000, pag. 4.
13) Joseph E. Stiglitz, op. cit., passim, indeosebi paginile 65, 79, 88, 124.
14) Vasile Zarnescu, „Ati votat cleptocratia? Ati ramas cu saracia!“, in Justitiarul, 30 Noiembrie 2009.
15) *** „Adrian Nastase acuza: Traian Basescu a semnat privatizarea PETROM si a sistemului bancar din Romania“, pe http://www.tv-net.ro/Stiri-Adrian-Nastase-acuza-Traian-Basescu-a-semnat-privatizarea-PETROM-si-a-sistemului-bancar-din-Romania+12694. Vezi si: Madalina Ionescu „Traian Basescu nu-si recunoaste semnatura pe privatizarea Petrom“, ziare.com, 14 iulie 2008, pehttp://www.ziare.com/stiri/ancheta/traian-basescu-nu-si-recunoaste-semnatura-pe-privatizarea-petrom-357141; *** «Nastase: ‘E inadmisibil ca Basescu sa critice privatizarea Petrom, care a fost un succes’», pe 9AM, 9 Decembrie 2006, pehttp://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/49839/Nastase-E-inadmisibil-ca-Basescu-sa-critice-privatizarea-Petrom-care-a-fost-un-succes.html; *** „Vosganian nu vede cu ochi buni contractul de privatizare Petrom“, ziare.com, 19 iunie 2008, pehttp://www.ziare.com/varujan-vosganian/ministrul-finantelor/vosganian-nu-vede-cu-ochi-buni-contractul-de-privatizare-petrom-336068; *** „SRI: privatizarea Petrom a fost subevaluata“, ziare.com, 24 Ianuarie 2008, pe http://www.ziare.com/stiri/ancheta/sri-privatizarea-petrom-a-fost-subevaluata-222657.
16) Carlos Gabetta, „Naufragiul «Modelului F.M.I.» / Criza totala in Argentina“, in Le Monde Diplomatique, ianuarie 2002, pag. 3; publicat si de: Curierul national, nr. 3297, 5-6 ianuarie 2002, pag. 8; Romania Mare, nr. 600, 11 ianuarie 2002, pag. 16.
17) Vasile I. Zarnescu, „Maghiarismul – sorgintea fascismului (1)“, in Lupta, nr. 1-4/2002, pag. 1-4, republicat pe http://ro.altermedia.info/minoritati/maghiarismul-%E2%80%93-sorgintea-fascismului-1_19268.html. Vezi si Vasile I. Zarnescu, „Insecuritatea Securitatii Nationale (12)“, pe AlterMedia, 12 ianuarie 2010,http://ro.altermedia.info/general/insecuritatea-securitatii-nationale-12_17884.htm

Bogdan Panţuru

Beijingul a ordonat retragerea rezervelor de aur din băncile internaţionale • Un nou yuan cu acoperire în aur va fi emis, ca alternativă la dolar • Peste 20 de state au fost atrase în planul Chinei de eliminare a dolarului din tranzacţiile imobiliare • Toate lingourile pe care China le va retrage din Elveția, Londra sau New York vor fi retopite, iar unitatea de măsură nu va mai fi uncia, ci kilogramul
Statele Unite ale Americii sunt pe cale să primească o lovitură năucitoare, după ce China a început să-şi retragă aurul deţinut în băncile internaţionale. Scopul este emiterea unei noi monede, un nou yuan, ca alternativă la dolar, care să aibă acoperire în aur. Beijingul a semnat deja tratate comerciale cu peste 20 de state care recunosc yuanul ca monedă oficială în tranzacţii, în defavoarea monedei americane. Japonia este ultimul stat care a aderat la planul Chinei de eliminare a dolarului din tranzacţiile comerciale.
Cum datoria faţă de China se situează în jurul valorii de 2.000 de miliarde de dolari, dintr-un total de 15.000 de miliarde, Statele Unite se pot “lăuda” cu titlul de cea mai îndatorată naţiune din toate timpurile. Statul chinez este cel mai mare creditor al SUA şi, potrivit experţilor, dacă mâine acesta și-ar cere înapoi banii împrumutaţi americanilor, Statele Unite ar da faliment în câteva zile. Întreaga situație este departe de a fi una întâmplătoare și face parte dintr-un plan bine pus la punct de guvernul de la Beijing, un proiect premeditat cu mult timp înainte.La începutul anilor ‘90, realizând că este foarte greu să concureze cu SUA, din punct de vedere militar, China a adoptat o nouă strategie pentru „cucerirea” Americii. Iar planul i-a reuşit din plin. Acum, ţara cu peste 1,3 miliarde de locuitori pregăteşte Statelor Unite lovitura de graţie: scoaterea dolarului de pe pieţele financiare internaţionale.

Repatrierea lingourilor de aur

Am întrebat un bancher dacă un asemenea scenariu, aparent de domeniul Science Fiction, este posibil. Răspunsul a venit sec, fără niciun alt comentariu: „Da, este posibil”. Ultima acţiune în acest sens a Beijingului are loc chiar zilele acestea: China îşi reevaluează toate rezervele de aur cu scopul de a emite o nouă monedă, alternativă la dolar, care să aibă acoperire în aur. Cu alte cuvinte, China vrea să ofere lumii o monedă “sănătoasă” care s-o înlocuiască pe cea americană, o monedă supra-tipărită şi lipsită de perspective în actuala conjunctură internaţională. Iar pentru a-şi realiza planul departe de ochii publicului, China a început deja să-şi repatrieze toate rezervele de aur pe care la deţine în Elveţia, Londra şi New York. Astfel, potrivit unor surse din piaţa internaţională, toate lingourile care vor sosi în China vor fi retopite, iar unitatea de măsură nu va mai fi uncia, ci kilogramul.

Faliment nedeclarat

Cert este că, prin împrumuturile acordate americanilor, guvernul chinez a ajuns în punctul dorit: a grăbit falimentul, încă nedeclarat, al SUA. De altfel, presa oficială de la Beijing este plină de titluri de genul “China acuză SUA că au dat faliment”, iar declaraţii precum cea a președintelui Dagong Global Credit Rating Co. Ltd., singura agenție de rating financiar din China, care spune că “în opinia noastră, Statele Unite ale Americii au intrat deja în faliment”, răsucesc şi mai mult cuţitul în rană.
La rândul său, directorul departamentului de analiză de la Banca Centrală a Chinei, Zhang Jianhua, a apreciat că “îngrijorările referitoare la capacitatea guvernului american de a-şi rambursa datoriile ar putea conduce la creşterea randamentelor pentru bondurile americane şi ar conduce la volatilitatea preţurilor pentru obligaţiunile SUA”. Fapt care nu ar conveni deloc guvernului de la Beijing, după ce acesta a investit sute de miliarde de dolari tocmai în obligaţiuni emise de statul american. Potrivit unor estimări ale Fondului Monetar Internaţional, datoria publică a SUA ar urma să ajungă, în 2013, la peste 105% din PIB.

Strategie la scară mare

China a lansat în ultimii ani o campanie agresivă de acceptare internaţională a monedei sale, ca alternativă la dolarul american. Beijingul a semnat în ultimii patru ani peste 20 de astfel de acorduri internaţionale, cu ţări precum Argentina, Australia sau Emiratele Arabe Unite. Fapt foarte slab reflectat sau chiar omis în relatările presei internaţionale. De curând, și Brazilia a aprobat strategia chinezească de a-şi impune moneda, prin acceptarea unor schimburi directe în yuani, ceea ce înseamnă că cea mai mare economie sud-americană acceptă schimburile directe cu China, prin renunţare la dolar. De menţionat că aceste tranzacţii sunt posibile doar în măsura în care Brazilia poate folosi ulterior “banii” chinezeşti, yuanii, pe care îi deţine pentru alte tranzacţii comerciale. Aceasta nu este o problemă, în contextul în care China are o imensă ofertă, întinsă pe toate categoriile de produse cerute pe toate pieţele lumii.

Trădarea japoneză

Marea surpriză, care i-a şocat pe americani, a venit însă din partea Japoniei, care, la începutul lunii iunie a acestui an, a încheiat un tratat similar cu China. Astfel, potrivit înţelegerii, relațiile comerciale dintre Japonia și China nu se mai desfășoară în dolari, ci în yuani și yeni, pentru a stimula relaţiile comerciale dintre cele mai mari economii asiatice. Prin urmare, Japonia şi China nu mai folosesc dolarul american pentru schimburile comerciale, fapt care va genera o scădere a puterii de cumpărare a monedei americane, adăugând încă o piatră de moară economiei SUA.
Eliminarea dolarului american din tranzacțiile asiatice a fost dorită încă de anul trecut, însă dezastrul de la Fukushima a întârziat cu un an punerea în aplicare a acestei măsuri. “Acest lucru face parte din strategia Chinei de a-şi reduce dependenţa faţă de dolar”, a explicat un analist de piaţă de la Credit Agricole, filiala Hong Kong. Chiar dacă reprezentanţii Băncii Mondiale şi cei ai Fondului Monetar Internaţional au estimat că în anul 2020 China va deveni prima putere economică a lumii, luând locul SUA, există voci care spun că “rocada” se va petrece mult mai repede, accelerată şi de criza economică internaţională, undeva în 2015.

Bogdan Panțuru
sursa: ziuanews.ro