MUNŢII MARILOR REGI AI DACIEI

Cetatea Blidaru

Adrian Bucurescu

De curând, alături de participanţii la Congresul Internaţional de Dacologie, desfăşurat luna trecută la Bucureşti, am fost pe urmele lui Decebal şi ale altor mari regi ai Daciei.
Decebal a rămas în istoria noastră ca unul dintre cei mai mari eroi pe care i-a avut neamul acesta. Personalitatea lui i-a impresionat nu numai pe daci, care l-au trecut în rândul îngerilor, după cum relatează Jordanes, dar şi pe adversari.
Astfel, celebrul istoric roman Dio Cassius îi face un portret extrem de elogios:
„Foarte priceput în ale războiului şi iscusit la luptă, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucru el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”.
Numele cu care a debutat în istorie tânărul rege a fost Di Urpaneus „Cel Orfan”, de unde se poate presupune că tatăl său pierise de timpuriu în vreo luptă.
Aşadar, până la majoratul moştenitorului, Dacia a fost condusă de unchiul său, Duras, care i-a şi cedat tronul la timpul potrivit.

Cetatea Costeşti

Ajuns rege, tânărul a fost numit De C(h)ebal „Cel care (con-)duce; Cu Forţă; Calul; Superiorul; Suveranul”. Cea mai importantă reşedinţă a lui a fost, desigur, Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei.
Aceasta nu cuprindea doar citadela sacră, pe care am prezentat-o în numărul trecut al „Timpului”, ci şi alte fortăreţe.

La Costeşti-Cetăţuie
Una dintre cele mai apropiate fortificaţii de reşedinţa propriu-zisă este Cetatea Costeşti-Cetăţuie, care constă dintr-un val de pământ cu palisadă, lat la bază de aproximativ 6-8 m, cu o înălţime de 2-2,50 m, care proteja partea superioară a dealului, platoul şi terasele.
Pe platou se găsesc urmele a două turnuri-locuinţă, construite cu temelia de piatră şi în partea superioară din cărămizi/chirpici.
O scară monumentală, din piatră fasonată, lată de 3 m, ducea la unul dintre aceste turnuri. Pe laturi era prevăzută cu jgheaburi pentru scurgerea apei, iar în faţă cu o poartă de lemn.
Situată la intrarea în valea apei Grădiştea, Cetatea de la Costeşti a fost principalul avanpost al capitalei dacice de la Grădiştea Muncelului.
Distrusă în vremea primului război daco-roman, fortăreaţa a fost grabnic refăcută şi apoi definitiv distrusă şi părăsită odată cu cucerirea acelei părţi din Dacia de către romani. Ruinele de la Costeşti au servit drept carieră de piatră pentru ridicarea castrului de la Bucium.
Nu departe de Costeşti-Cetăţuie se află Cetatea Costeşti-Blidaru, care este un platou situat la SV de comuna Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara, la altitudinea de 705 m, unde se află ruinele fortăreţei dacice omonime, integrată în principalul nucleu defensiv antiroman din zona Munţilor Orăştie.

Două cetăţi, la Blidaru
Aflată pe culmea Blidaru, cetatea omonimă cuprinde două incinte, unite între ele, având împreună şase turnuri puternice de observaţie. În apropierea cetăţii, în punctul „Pietroasa lui Solomon”, s-a descoperit un sanctuar patrulater, cu aliniamente de baze de coloane de piatră.
Ţinând cont că regele dac So Lomon „Cel Luminat”, întemeietorul Ordinului Solomonarilor, a fost cel care i-a izgonit pe romani din Dacia, aducând independenţa ţării, şi că amintirea i s-a păstrat în acea „Pietroasă”, se poate presupune că acest erou a construit sau a reconstruit partea a doua a cetăţii de la Blidaru.
Latura de Miazănoapte a celei de-a doua cetăţi este dublată de un zid din pietre obişnuite, nefasonate, între cele două construcţii obţinându-se un fel de încăperi, parterul acestora fiind întrebuinţat ca depozit, iar partea de sus ca platformă de luptă. În zidurile acestei a doua părţi sunt cuprinse şi două turnuri, unul dintre ele fiind contemporan cu cetatea dintâi. În cuprinsul celor două turnuri s-au descoperit mai multe vase de provizii.
Nu este exclus ca toponimul Blidaru să provină de la PHLYTH(Ă)L „Împăratul”, un supranume al lui Buerebuistas, înrudit, pe plan indo-european, cu lat. imperator. În acest caz, e posibil ca prima cetate de la Blidaru să fi fost ctitorită chiar de „cel mai mare dintre regii din Tracia”, Buerebuistas.

La Piatra Roşie
Pe Dealul Piatra Roşie, în apropiere de satul Luncani, judeţul Hunedoara, în partea de sus a văii omonime, la o înălţime de 831 m, se află cetatea dacică numită Luncani – Piatra Roşie. F
ortăreaţa este construită din piatră, are forma unui patrulater cu laturile de 102 x 45 m, şi este prevăzută cu patru turnuri de apărare, situate în colţurile incintei, iar un al cincilea se află la mijlocul laturii de răsărit a cetăţii. În incintă au fost găsite vestigiile unei construcţii de lemn, ale cărei temelii de piatră s-au păstrat în întregime.
În afara incintei cetăţii au fost observate urmele unui sanctuar, format din aliniamente de baze de coloane din piatră. Pe coasta de răsărit a dealului, se află o a doua incintă, alcătuită din ziduri din piatră de stâncă şi o palisadă.
Latura răsăriteană a celei de-a doua incinte se unea cu latura apuseană a cetăţii de pe culme.
În interiorul celei de-a doua incinte a fost observat traseul unui drum antic, pavat cu piatră. Drumul de acces către Cetatea de la Piatra Roşie era flancat de trei turnuri de pază.
În cursul cercetărilor arheologice efectuate în anul 1921 şi 1949, au fost descoperite: ceramică de diferite tipuri, unelte, arme şi piroane de fier, obiecte din bronz, printre care şi un opaiţ, monede din Thasos, Histria şi denari romani republicani, la care se adaugă un candelabru cu trei braţe, bustul de bronz al unei divinităţi şi resturile din învelişul de fier al unui scut, frumos ornamentat, având în centru un bour înconjurat de un decor de palmete.

Fecioarele Albe
Cetatea de la Feţele Albe este situată pe coasta de Miazăzi, însorită, a Dealului Muncelului, despărţită fiind, printr-o vale îngustă, de înălţimea pe care se păstrează ruinele de la Sarmizegetusa Regia.
Ea face parte din categoria fortificaţiilor dacice compacte, fiind amplasată pe terase susţinute de ziduri din blocuri de calcar, construite în tehnica „murus dacicus”, specifică tuturor cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.
Alături de construcţiile civile, trebuie remarcată aici existenţa unui calendar rotund cu stâlpi de piatră, descoperit pe terasa a IV-a. El a fost distrus, ca şi aşezarea, în urma unui mistuitor incendiu ce va fi avut loc, poate, în timpul celui de-al doilea război daco-roman. Straniul toponim de astăzi, Feţele Albe, provine dintr-unul mai vechi, Fiţele Albe.
După cum am aflat, în graiul local fiţă înseamnă „lele; dadă; termen de respect către o fată mai mare sau o femeie”. De aici, se confirmă o mai veche ipoteză, aceea că din oastea Daciei făceau parte femei şi fete.
De altfel, pe una din tăbliţele dacice de plumb de la Sinaia, scrie că însăşi sora lui Decebal, GEOPYR „Givaierul”, a condus un detaşament de luptătoare împotriva unui pâlc de oaste romană, pe care l-a învins. Să aibă legătură acest text dacic de la Sinaia cu scena de pe Columna lui Traian, unde femei dace torturează prizonieri romani?

Oşti conduse de supraoameni
Tot umblând pe urmele dacilor, am ajuns la concluzia că armata lor era alcătuită din feciori şi fecioare, care, pe timpul cătăniei, aveau statutul unor ostaşi-monahi. Calendarele rotunde de la Sarmizegetusa Regia şi Feţele Albe duc la ideea că în prima se afla garnizoana bărbaţilor, iar într-a doua, cea a femeilor, şi că ambele erau conduse de mari preoţi şi, respectiv, mari preotese, care ştiau să interpreteze semnele timpului.
Jordanes scrie că, în timpul lui Buerebuistas şi Decaineus, societatea geto-dacică a fost împărţită în trei trepte: pileati sau tarabostes, comati şi capillati. Titlul de TAR-AB-OSTES „Conducător de Oaste” trimite la ideea că aceste trepte erau ale ierarhiei militare. PI-LEATI înseamnă „Supra-Oameni; Deasupra Lumii”, CO-MATI „Cei ce îndrumă; Comiţi; Instructori”, iar CAPILLATI – „Slujitori; Paji”.

Cetatea Băniţa
Din acelaşi sistem de apărare făcea parte şi cetatea dacică de la Căpâlna, sat în comuna Săsciori, judeţul Alba, pe la care însă n-am mai trecut. Ultima cetate la care am ajuns cu prilejul pelerinajului dacic a fost Băniţa, toponim care evocă şi el o posibilă conducătoare militară autohtonă.
Acolo, la „Piatra Cetăţii” de la limita apuseană a bazinului Văii Jiului, la aproximativ 1.000 m altitudine, la 4 km Est de sat, a fost descoperită o cetate dacică fortificată. Săpăturile efectuate aici în anii 1960-1961 au scos la iveală zidul de apărare al cetăţii construit din piatră fasonată în tehnica dacică binecunoscută şi trei terase amenajate special şi întărite cu ziduri de piatră.
În cetate au fost descoperite urmele unui sanctuar dacic cu romburi de piatră de cenul celor cunoscute la Sarmizegetusa Regia, temelii sau conturul unor construcţii de lemn, un turn de veghe construit din chirpici şi lemn, o platformă de luptă ş.a.
Printre descoperirile făcute la Băniţa se numără: ceramică dacică de diferite tipuri, unelte de fier, fibule de metal, vârfuri de săgeţi, o brăţară de argint, greutăţi pentru războiul de ţesut, prâsnele de lut, pietre de râşniţă, tipare de lut pentru turnat obiecte de metal, un creuzet etc. Cum s-ar spune, am fost pe un tărâm condus cândva de supraoameni!

Foto Florin Eşanu