POROLISSUM, LA GRANIŢA DACILOR LIBERI

Adrian BUCURESCU

Satul Moigrad aparţine de comuna Mirşid şi se află în judeţul Sălaj. Este aşezat într-o depresiune. Vatra Moigradului este formată din multe dealuri, dintre care se remarcă Măgura, cu o înălţime de 504 metri, pe care se exploatează o carieră de piatră.
Satul se află la aproximativ 10 km de municipiul Zalău, având hotare cu satele Mirşid, Ortelec, Stâna, Brebi şi Jac. Moigradul este atestat prima dată la leatul 1423, sub titulatura de Villa Olachalis Mojgrad. Aşadar, era o aşezare „olahă”, adică românească sută la sută.
De-a lungul vremii, a apărut în diferite documente, sub câteva forme, apropiate între ele: Mojgrad (1450), Mojgradu (1894).
Moigradul este situat în zona centrală a judeţului Sălaj, poziţionat la contactul Depresiunii Zalău cu Dealul Dumbrava şi culmea afundată a Munţilor Meseş. Dealul Măgura a constituit arealul de dezvoltare a celui mai faimos oraş roman din Dacia cotropită de romani, respectiv Porolissum.
Se afla la graniţa de nord a ţinutului cucerit de romani, de acolo începând teritoriul dacilor liberi.
De la acest important oraş, o provincie a primit denumirea de Dacia Porolissensis. Istoria localităţii Moigrad este strâns legată de prezenţa oraşului roman Porolissum pe teritoriul Daciei Romane. Însă toponimul este curat dacic, POROLISSUM însemnând „Prezicători” (cf. lat. parola „cuvânt secret”), denumire aproape sinonimă cu cealaltă variantă, PORONISSON „Vraci”.
Complexul militar de la Porolissum a fost ridicat la rang de municipiu în anul 200, în timpul împăratului Septimius Severus, devenind un important centru militar, economic şi social al ţinutului, păstrându-şi titlul de capitală a Daciei Porolissensis.
Pe un teritoriu de aproximativ 200 de hectare se pot admira şi astăzi ruinele a două amfiteatre romane, ruinele unor temple şi construcţii publice şi civile, ziduri de apărare şi multe altele.
Descoperirile arheologice de la Porolissum fac faima acestei părţi de ţară prin expunerea lor în mari muzee din ţară şi din lume.
Deşi prezenţa locuirii dacice pe aceste meleaguri a fost evidenţiată prin aşezări bine constituite cu mult înaintea ocupaţiei romane, prezenţa castrului roman şi a drumului împărătesc ce leagă Napoca de Porolissum au dus la o evoluţie ascendentă a aşezărilor marginale, schimburile între unităţile tribale dacice şi coloniştii romani fiind evidente.

Atestările documentare ale celor patru localităţi ce alcătuiesc comuna Mirşid – sat reşedinţă situat la o distanţă de 11 km de municipiul Zalău – Firminiş, Moigrad şi Popeni se înscriu în intervalul cuprins între prima jumătate a veacului al XIII-lea şi prima jumătate a veacului al XV-lea.
Potenţialul turistic al comunei este unul de excepţie. Prezenţa Ansamblului Arheologic Porolissum, cu sistemul defensiv de observaţie pe înălţimile Pomet, Citera, Dealul Fericirii şi La Poiană atrage anual o sumedenie de turişti.
Complexul arheologic Porolissum este şi destinaţia multor excursii de studii pentru studenţii facultăţilor de istorie din ţară şi chiar din străinătate.
Un fascinant tezaur din Neolitic
Celebrul tezaur de la Moigrad este constituit din piese de aur, din epoca neolitică, fiind unul dintre cele mai vechi descoperite pe teritoriul României şi unul dintre cele mai vechi tezaure din lume.
Actualmente, tezaurul se află la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti. A fost descoperit în primele zile ale lunii martie 1912 de către un plugar din satul Moigrad.
Descoperirea a fost făcută pe dealul Măgura, 500 de metri la răsărit de sat. Aflat la arat, ţăranul a scos la suprafaţă cu brăzdarul plugului, neintenţionat, o bucată strălucitoare de metal. Căutând cu mare atenţie la locul descoperirii piesei, a mai scos la iveală câteva piese metalice.
Nu şi-a dat seama ce a descoperit şi nici din ce metal erau făcute obiectele, şi anume că erau din aur. Abia seara s-a hotărât să le ia acasă pentru a le găsi vreo utilitate, pentru că pe moment a vrut să le abandoneze pe câmp, negăsindu-le nici o întrebuinţare.
Acasă, a decis să vândă piesele şi peste câteva zile a încercat să le comercializeze la târgul de la Zalău, dar aici nu a găsit nici un cumpărător pentru ele.
I s-a recomandat totuşi să încerce să le vândă muzeului din Cluj. Muzeograful de la Cluj a refuzat la început să cumpere comoara, dar a doua zi s-a răzgândit şi a cumpărat de la ţăran doar piesele întregi, nu şi pe cele deteriorate.
Suma cu care a fost achiziţionat tezaurul a fost derizorie! Obiectele deteriorate au rămas în posesia ţăranului, apoi s-au pierdut, fiindcă acesta le-a aruncat îndată după vânzarea pieselor întregi.

Nu a mai fost recuperată niciodată vreo piesă dintre cele deteriorate şi nici până în ziua de astăzi nu se ştie despre ce fel de artefacte era vorba, existând doar ipoteze în acest sens.
Datarea cu mijloace moderne a tezaurului l-a încadrat ca fiind făurit în prima jumătate a mileniului IV î.Hr., aşadar în Neolitic, adică în epoca nouă a pietrei, având în consecinţă o vechime de 6.000 de ani! Această vechime îl plasează nu numai între cele mai vechi tezaure din ţară, dar şi din lume.
Realizat din aur masiv, tezaurul este alcătuit din patru piese, singurele care s-au păstrat după descoperirea din anul 1912.
Idolii din aur
Cel mai mare artefact cântăreşte 800 de grame, considerându-se că reprezintă un idol feminin, imaginea Marei Zeiţe-Mame, divinitate a fertilităţii pământului, a cărui cult se practica în Neolitic în Europa şi Orientul Apropiat. Are forma aproximativă a unui violoncel.
Suprafaţa acestei piese este foarte finisată. A doua şi a treia piesă sunt identice, având aspectul unor zburătoare cu aripile larg desfăcute, prezentând pe corp, ca şi prima piesă, câte două proeminenţe conice.
A patra piesă este şi ea realizată tot din placă de aur masiv şi a fost interpretată ca reprezentând un personaj masculin, deoarece nu are cele două proeminenţe conice ca primele trei piese.
Corpul acestui idol seamănă cu o pasăre în zbor planat şi al cărui cap foarte stilitzat este ataşat de trunchi printr-un gât foarte lung. Ca şi piesele doi şi trei, şi acesta are extremităţile împodobite cu spirale din sârmă de aur.
Toate cele patru piese au în partea superioară perforaţii, care se presupune că serveau la a fi prinse cu un cui în altarele divinităţilor pe care le reprezentau sau pe un alt suport. După gradul foarte înalt de finisare şi deosebitul rafinament artistic al pieselor, se vede că meşterii din Neolitic, care au făurit aceste artefacte, aveau o îndelungată experienţă în prelucrarea aurului.
Biserica mutătoare
Cum spuneam mai sus, comuna Mirşid este des vizitată de turişti, căci acolo se găsesc sau se găseau mai multe obiective istorice. Astfel, la începutul veacului al XVIII-lea, la Moigrad a fost construită o biserică de lemn, având hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Pe parcursul existenţei sale, sfântul lăcaş a suferit diferite modificări, atât în ceea ce priveşte locul, fiind mutată odată cu schimbarea vetrei satului, cum se mai întâmpla şi cu alte biserici de lemn, cât şi sub aspect constructiv, clădirea fiind extinsă un veac mai târziu prin adăugarea unui nou pronaos, cel vechi fiind cuprins în naos.
Din nefericire, această biserică de lemn a ars complet într-un incendiu devastator la sfârşitul secolului XX. S-a construit o nouă biserică în anii următori, prin eforturile sătenilor şi cu ajutorul daniilor generoase făcute de fiii satului plecaţi peste hotare.

Invitaţie la furt!
Faima tezaurului de aur masiv descoperit la începutul veacului trecut la Moigrad i-a impresionat pe unii localnici doar atât cât să scormonească peste tot în căutarea comorilor neolitice, dacice sau romane.
Iar dacă nu au avut norocul să găsească decât câteva monede sau te miri ce, atunci îi invită la braconaj arheologic pe turişti, ducându-i la „locurile cu comori”, dar nu chiar pedegeaba, ci în shimbul unor bani sau doar al unui pachet de ţigări!
Păcat de frumuseţea peisajului şi de importanţa vestigiilor de la Moigrad! Este limpede că poliţiştii şi jandarmii, eventual în civil, ar trebui să-şi găsească şi ei timp pentru vizitarea acestor locuri istorice.

Foto: Florin EȘANU