BIBLIA ARIMINĂ DUPĂ ENO II

( Urmare)

Binecuvîntat este omul care va purta şi va duce mai departe învăţătura acestor cărţi căci el va fi mîntuit în ziua Marii Judecăţi.
Vă jur copiii mei, dar nu jur cu jurămînt, nici pe Cer, nici pe Pământ, nici pe vreo altă izvodire a lui Dumnezeu.
Domnul a spus: ,,Nici un jurămînt nu poate fi făcut pe Mine, nici nedreptate, ci numai adevărul”.
Dacă nu mai este nici un adevăr printre oameni, lăsaţii să jure prin cuvinte.
Şi eu vă jur: nu a fost niciodată vreun om în pîntecele mamei sale care să nu-şi fi avut locul lui păstrat în Rai, înainte chiar de a fi zămislit.
Da, copiii mei, să nu vă înşelaţi singuri, căci de la începutul începuturilor, a fost pregătit cîte un loc pentru fiecare suflet.
Eu am aşternut soarta fiecărui om în scris şi nimeni dintre cei născuţi pe Pământ nu poate sta ascuns, nici faptele sale tăinuite.
Eu am văzut totul.
Acum dar, copiii mei, petreceţi-vă restul zilelor în răbdare, blîndeţe şi fapte vrednice, aşteptînd să moşteniţi viaţa veşnică.
Răbdaţi în numele Domnului, fiece rană, fiece insultă şi fiecare năpastă.
Dacă vin peste voi necazuri, nu le trimiteţi asupra vecinilor sau duşmanilor voştri, pentru că Domnul le va răsfrînge asupra voastră. El vă va răzbuna în ziua judecăţii, zi în care nu va mai fi răzbunare printre oameni.
Oricare dintre voi care va cheltui aur sau argint pentru binele semenilor săi, va primi o răsplată îmbelşugată în lumea ce va veni.
Nu furaţi, nu oropsiţi şi nu răniţi niciodată văduvele sau orfani sau străinii, căci mînia Domnului se va abate asupra voastră.
Întindeţi-le mîna săracilor după posibilităţi.
Nu vă ascundeţi banii sub pământ.
Ajutaţi omul drept în încercare, căci astfel nici pe voi nu vă va găsi încercarea, cînd veţi fi năpădiţi de griji.
Fiecare necaz crud sau dureros care vă vine, înduraţi-l întru slava lui Dumnezeu, căci astfel vă veţi afla răsplata în ziua judecăţii.
Este plăcut să mergeţi dimineaţa, la amiază şi seara în casa Sa, pentru a sărbători slava Ziditorului vostru şi a izvodirilor Sale.
Fiecare fiinţă care respiră, Îl slăveşte pentru că orice creatură văzută şi nevăzută Îl preamăreşte, fiind zămislirea Sa.
Binecuvîntat este omul care cu buzele sale Îl preaslăveşte pe Sîntu, şi care-I mulţumeşte din străfundul inimii sale.
Blestemat este omul care-şi acoperă vecinul de dispreţ şi de calomnii, căci Îl face pe Dumnezeu să-l dispreţuiască.
Binecuvîntat este cel care-şi deschide gura pentru a-L lăuda şi a-L binecuvînta pe Domnul.
Blestemat este în faţa Domnului cel care-şi petrece timpul blestemînd şi suduind.
Binecuvîntat este cel care binecuvîntează întreaga zidire a lui Sîntu.
Blestemat este cel care dispreţuieşte izvodirea lui Senta.
Binecuvîntat este cel care se apleacă pentru a-i ridica pe cei căzuţi la pământ.
Blestemat este cel care priveşte şi doreşte distrugerea a ceea ce nu-i aparţine.
Binecuvîntat este cel care păzeşte temeliile părinţilor săi şi le păstrează în picioare.
Blestemat este cel care schimbă poruncile strămoşilor lui.
Binecuvîntat este cel care răspîndeşte pacea şi iubirea.
Blestemat este cel care-i tulbură pe cei care-şi iubesc vecinii.
Binecuvîntat este cel care le vorbeşte din inimă şi plin de umilinţă tuturor.
Blestemat este cel care vorbeşte despre pace cînd în inima sa domneşte numai sabie. Căci toate faptele sale vor fi descoperite şi aşezate în balanţă şi scrise în cărţi pentru ziua Judecăţii Celei Mari.
Copiii mei, să nu spuneţi: ,,Tatăl nostru stă în faţa lui Senta şi se roagă pentru păcatele noastre, fiindcă aici nu este nici un fel de ajutor pentru un om care a păcătuit”.
Voi aţi văzut cum am scris soarta fiecărui om chiar înainte ca el să se fi născut, tot ceea ce s-a petrecut în omenire din totdeauna. Dar nimeni nu poate citi sau descifra scrisul meu pentru că Domnul vede tot ce-şi pot închipui oamenii, cît sînt ei de goi, chiar înainte de a se naşte, sau cum mint în străfundul inimii şi al sufletului lor, păcălindu-i pe alţii.
Şi acum, dragii mei copii, ţineţi bine minte ceea ce vă spun, să nu vă învinuiţi mai tîrziu zicînd: ,,dar de ce nu ne-a spus nimic tatăl nostru?”
Lăsaţi aceste cărţi să devină moştenitoarele păcii voastre. Şi daţi-le tuturor celor care le doresc. Tălmăciţi-le, pentru ca şi ei să-L poată descoperi pe Sîntu în măreţia Sa şi în lucrarea Sa cea minunată.
Copiii mei dragi, ascultaţi: ultima mea zi, precum şi ultimul meu ceas sînt aproape. Îngerii care trebuie să mă însoţească stau deja în faţa mea şi-mi cer să vă părăsesc; ei aşteaptă să-şi îndeplinească porunca. Căci mîine voi părăsi pentur a merge în cer în Cetatea vie, moştenirea mea veşnică.
Vă rog deci înfruntaţi încercările vieţii de dragul Domnului.
Răspunzînd tatălui său, Matusalem spuse: ,,Ce-aş putea să fac, să-ţi fiu pe plac pentru a ne binecuvînta copiii şi casele; astfel ca poporul nostru să devină glorios prin tine înainte de a ne părăsi?”
Eno îi spuse fiului său: ,,De cînd Domnul m-a uns cu mirul slavei Sale, nu am mai luat hrană de nici un fel şi sufletul meu nu-şi mai aminteşte de bucuriile pămînteşti, la fel cum nu-mi mai doresc nimic pămîntesc. Matusalem, adună-i pe toţi ca să le pot vorbi înainte de a pleca.”
Matusalem se grăbi şi-i adună pe fratele Regim, şi bărbaţii viteji Riman, Gaidad, Arum/Arim, Ahazuhan, Chermion, pe bătrîni şi pe tot restul poporului în faţa tatălui său. Atunci Eno îi binecuvîntează şi le spune:
,,Ascultaţi-mă copiii mei, ascultaţi-mă cu luare-aminte. În zilele de demult cînd Domnul s-a pogorît pe Pământ pentru binele lui Adam şi pentur a vedea toate izvodirile sale făcute înaintea acestuia, El a chemat toate jivinele Pămîntului, toate tîrîtoarele şi toate păsările pentru a le strînge în jurul părintelui neamului nostru Adam.
Atunci au primit toate vietăţile de pe Pământ nume fiecare. Pentru liniştea omului, Domnul nu judecă niciodată sufletele animalelor. Dar El face cunoscut acestora, sufletele oamenilor care le stăpînesc.
Şi la fel precum orice suflet omenesc este nepieritor, tot astfel sînt şi sufletele animalelor pe care le-a izvodit Senta, şi asta pînă la Judecata de Apoi.
Oricine pîngăreşte sufletul unui animal, îşi pîngăreşte propriul suflet.
Jertfa de animal sănătos, se poate face numai la sărbători şi nu pentru răscumpărarea păcatelor făcute. Cel care ucide animalul fără rană, îşi ucide de asemenea propriul său suflet şi propria sa carne. Iar cel care răneşte un animal în taină şi în afara oricărei jertfe, îşi răneşte totodată propriul lui suflet.
Cel ce ucide sufletul unui alt om, îşi ucide propriul suflet şi propriul trup.
Cel care aduce prin viclenie, necazuri unui om, va ajunge şi el viclenit şi nu va mai fi nici o urmă de scăpare pentru el.
Cel care aduce ca jertfă un om, răsplata îi va fi o cumplită pedeapsă în ziua marii judecăţi cereşti.
Cel care munceşte prefăcut sau care bîrfeşte un suflet nu-şi va putea face niciodată dreptate.
Copiii mei, feriţi-vă să vă faceţi nedreptate în inimile voastre, căci Domnul urăşte aceasta. Lăsaţi-L pe El să-i facă aceeaşi faptă fiecărei fiinţe vii care săvîrşeşte nedreptatea. Căci eu ştiu totul şi ştiu că în vremurile care vor veni, toţi oamenii vor avea moştenirea pregătită pentru ei, bună pentru cei buni, rea pentru cei răi şi fără nici o limită.
Binecuvîntaţi sînt cei care intră în casele bune, căci în cele rele nu va fi pace pentru ei.
Ascultaţi, copiii mei dragi! Cînd un om are un gând bun în inima lui, însă aduce în faţa Domnului jertfa unor fapte pe care nu el le-a săvîrşit, atunci faţa lui Sîntu se va întoarce de la el şi el nu-şi va mai putea afla munca în mîini.
Şi chiar dacă au fost făcute de mîna lui, dar inima sa cîrtea, nici atunci nu-i va fi bine în faţa Domnului.
Binecuvîntat este omul care în răbdarea sa, aduce cu bucurie daruri în faţa Domnului. El va afla iertarea păcatelor sale.
Dar dacă îşi retrage cuvîntul înainte, nu va fi nici o căinţă pentru el; iar dacă timpul trece şi nu face ceea ce a promis, trebuie să ştie că nu există căinţă după moarte. Pentru că fiecare lucrare făcută de om înainte de vreme este înşelătorie pentru oameni şi păcat în faţa lui Dumnezeu.
Omul care îl îmbracă pe cel gol şi îl hrăneşte pe cel flămînd va găsi răsplată în faţa lui Dumnezeu. Dar dacă inima sa cîrteşte, el păcătuieşte de două ori, odată pentru făţărnicia sa şi încă odată pentru ceea ce dăruieşte. Pentru el nu va fi nici o răsplată a acestei fapte.
Iar dacă inima este plină de propria lui hrană şi de propria lui carne, îmbrăcat cu propriile-i veşminte, el săvîrşeşte păcatul dispreţului şi nu va primi răsplată pentru faptele lui bune.
Orice om mîndru şi încrezut este urît în ochii Domnului, ca orice rostire de false adevăruri. Sabia morţii îi va tăia capul pentru a-l arunca în vîlvătaia unui rug veşnic.”
După ce Eno a rostit ultimele lui cuvinte, toţi locuitorii au auzit felul în care Eno a fost chemat de Senta. Şi ei şi-au zis: ,,Să mergem să-l îmbrăţişăm pe Eno.” De îndată două mii de oameni s-au adunat şi au venit în locul numit A-zuh-an, unde se afla Eno şi copiii lui.
Bătrînii, precum şi întreaga adunare/frăţie s-au închinat în faţa lui, apoi l-au strîns în braţe zicîndu-i: ,,Eno, părinte al nostru, fie ca Domnul, stăpînul nostru Cel Veşnic, să te binecuvînteze; binecuvîntează-ne şi tu pe noi, precum şi pe copiii noştri, ca să fim şi noi preamăriţi în faţa ta. Căci tu vei fi preamărit în veşnicie de Domnul care te-a numit pe tine, Eno, şi pe nimeni altul de pe Pământ, drept tălmaciul izvodirilor sale văzute şi nevăzute şi martorul iertării păcatelor omeneşti.”
Eno le-a răspuns tuturor acelor oameni: ,,Ascultaţi copiii mei. Înainte ca toate creaturile să fie izvodite, Domnul a zidit văzutele şi nevăzutele. Oricît timp veţi petrece aici jos, înţelegeţi că Senta a izvodit omul după chipul şi asemănarea Sa şi pentru aceasta El i-a dat ochi de văzut, urechi de auzit, o inimă pentru a chibzui şi minte pentru a judeca.
Cine batjocoreşte chipul omului batjocoreşte chipul Senta, cine este dezgustat de chipul omului este dezgustat de chipul lui Dumnezeu, cine dispreţuieşte chipul omului dispreţuieşte chipul lui Dumnezeu, mînie şi pedeapsă pentru cel care scuipă pe chipul omului.
Sîntu a văzut toate faptele oamenilor. El a zămislit toate creaturile Sale, a împărţit timpul în ani, în luni şi în săptămîni alcătuite din şapte zile.
Ziua a fost împărţită în ore, măsurate precis pentru ca omul să poată să numere anii, lunile, orele, perindarea lor, începuturile şi sfîrşiturile lor; şi pentru ca să-şi poată socoti propria-i viaţă, de la început pînă al moarte, să chibzuiască asupra păcatelor sale şi să-şi scrie faptele, bune şi rele. De aceea, nimic nu-I poate fi ascuns lui Sîntu, iar fiecare om trebuie să-I cunoască izvodirea, să nu-I încalce niciodată poruncile şi să păstreze scrierile mele din neam în neam.
Cînd toată această izvodire dumnezeiască văzută şi nevăzută va ajunge la capătul ei, atunci fiecare om va ajunge la Marea Judecată; timpul va înceta să mai fie, nu se va mai ţine socoteala anilor, a lunilor, a zilelor şi a orelor. Ele vor fi îndesate şi nu vor mai fi numărate.
Va fi o veşnicie, iar oamenii drepţi care vor trece la judecata Domnului vor fi strînşi acolo, căci pentru cel drept va începe viaţa veşnică; şi ei vor trăi de-a pururi fără muncă, fără boală, fără umilinţă, fără griji sau nevoi, fără lovire, fără noapte, fără întuneric, ci într-o mare lumină. Şi ei vor avea un mare zid de apărare şi un mare Rai luminos şi nepieritor căci nu vor mai fi lucruri pieritoare.
Aşa va fi Viaţa Veşnică.
Şi acum, copiii mei, feriţi-vă sufletele să săvîrşiţi nedreptăţi, căci Domnul le urăşte.
Mergeţi înaintea feţei Sale, plini de iubire şi de smerenie. Să nu-L slujiţi decît pe El.
Închinaţi-vă totdeauna în faţa lui Senta Cel adevărat şi niciodată în faţa unor idoli muţi. Aduceţi jertfe potrivite în faţa Lui şi nu uitaţi niciodată că Domnul urăşte nedreptatea.
Domnul vede totul; cînd omul îşi scoate gîndurile din străfundurile inimii sale, el trebuie să ştie că fiecare gând îi este cunoscut Domnului, Cel care a făcut Pămîntul tare şi a aşezat toate izvodirile pe acesta.
Dacă priviţi Cerul, Domnul este acolo; dacă vă gîndiţi la adîncurile mărilor şi la tot ce se află sub Pământ, Domnul este şi acolo. Căci Domnul a creat toate lucrurile şi vietăţile. Nu vă plecaţi în faţa lucrurilor făcute de om care-L lasă pe Sîntu în afara totului, căci nici o lucrare nu rămîne ascunsă în faţa Lui.
Umblaţi dragii mei pe cale trudirii, a umilinţei, a blîndeţii, a cinstei, a încercării, a supărării, în credinţă şi în adevăr, a încrederii în vorbă şi faptă, şi nu vă temeţi de boală, fărădelegi, răni, ademeneli, goliciuni, lipsuri, iubiţi-vă totdeauna aproapele, aşteptînd să părăsiţi această viaţă de necazuri pentru a moşteni veşnicia. Binecuvîntaţi vor fi cei care vor scăpa la Judecata de Apoi, căci ei vor străluci de şapte ori mai tare ca Soarele, şi pentru că în această lume, a şaptea parte este ascunsă în toate, în lumină, în întuneric, în hrană, în bucurie şi în supărare, în bune şi în cazne, în foc, în brumă şi în multe alte lucruri. Şi el a aşternut totul în scris pentru ca voi să puteţi citi şi înţelege.”
Cînd Eno a terminat de vorbit, Sîntu a răspîndit întunericul pe Pământ pentru a-l acoperi pe Eno şi pe toţi cei care se aflau în jurul său. Atunci Eno s-a înălţat la Cer, pînă la Raiul cel mai înalt, acolo unde şade Dumnezeu. Domnul l-a primit şi l-a aşezat înaintea feţei Sale. Abia atunci întunericul s-a retras de pe Pământ şi Lumina a domnit din nou.
Dar deşi oamenii l-au văzut pe Eno înălţîndu-se la Cer, ei nu au înţeles cum fusese răpit. Ei L-au lăudat totuşi pe Domnul şi au descoperit un hrisov în care se afla urma Dumnezeului nevăzut. Apoi s-au întors cu toţii acasă.
Eno s-a născut în cea de-a şaptea zi din zodia Gemenilor(28 mai) şi a trăit 365 de ani. El a fost răpit în prima zi a zodiei Gemenilor(21 mai) şi a rămas acolo 40 de zile. El a descris în 366 de cărţi toată creaţia izvorîtă din Domnul. Aceste cărţi le-a dat copiilor lui la întoarcerea pe Pământ. El a rămas printre ai lui pînă la împlinirea unui an de zile de la prima suire la ceruri, apoi a fost răpit iarăşi la Cer, chiar în ziua aniversării sale(21 mai).
Aşa cum în această viaţă firea fiecărui om este necunoscută, tot astfel este şi cu zămislirea, cu naşterea şi cu moartea.
Şi el a părăsit această lume ca atunci cînd a fost zămislit de părinţii lui.
Matusalem, familia sa, precum şi tot neamul lui Eno, s-au grăbit să ridice un altar în locul numit A-zuh-an, acolo unde Eno a fost înălţat la Cer.
Ei i-au chemat pe toţi din neamul lor pentru a-i aduce cinstire Domnului.
Lumea s-a dus la sărbătoare şi i-a cinstit cu daruri pe urmaşii lui Eno. Sărbătoarea a fost plină de bucurie şi a durat trei zile pentru a-I mulţumi lui Senta fiindcă le-a dat o asemenea dovadă a puterii Sale prin mijlocirea lui Eno. Neamul lui şi toţi locuitorii îi mulţumiră pentru această cinste nemaiauzită, pentru această carte care avea să fie transmisă copiilor şi nepoţilor din neam în neam.
Şi în cea de-a treia zi a sărbătorii, la ceasul serii, bătrînii adunaţi i-au vorbit lui Matusalem(Domnul păcii) spunînd: ,,Vino şi stai în faţa Domnului şi în faţa poporului tău şi în faţa altarului Domnului Dumnezeu şi vei fi slăvit de poporul tău.”
Şi Matusalem a răspuns poporului său: ,,O! Numai Domnul Dumnezeul tatălui meu Eno, va ridica un preot din mijlocul poporului său.” Poporul a aşteptat cu credinţă întreaga noapte în locul numit A-zuh-an, şi Matusalem a rămas lîngă altar rugîndu-se Domnului, şi spunînd:,,O Stăpîne al tuturor veacurilor, Tu, care eşti unic şi l-ai ales pe tatăl meu Eno, Tu, Doamne, alege un preot din rîndul poporului Tău, şi dă inimilor noastre înţelepciunea de a ne bucura de slava Ta, şi de a face totul după voia Ta.”
Matusalem a adormit şi Senta i-a apărut în vis şi i-a spus: ,,Ascultă Matusalem, Eu sînt Domnul Atoatestăpînitor, Dumnezeul tatălui tău Eno: ascultă vocea poporului tău, şi stai în faţa lui în faţa altarului Meu, pentru toate zilele vieţii tale.” Matusalem s-a trezit din somnul său şi l-a binecuvîntat pe cel care i s-a arătat. Bătrînii au venit dis-de-dimineaţă lîngă Matusalem, şi Domnul a condus inima lui Matusalem să asculte glasul, poporului şi a spus: ,,Domnul Dumnezeul Nostru, ceea ce este bine în ochii Lui, el va face acestui popor, poporul său.”
Şi atunci, vitejii neamului Sarsan şi Sarmis şi Zazas şi bătrînii s-au grăbit şi l-au înveşmîntat pe Matusalem cu veşmînt ales şi i-au aşezat pe creştet o coroană strălucitoare. Şi poporul s-a grăbit să aducă jertfă curată din oi şi vite pentru ca Matusalem să le jertfească în faţa Domnului şi în faţa oamenilor. Matusalem a urcat la locul de jertfă a Domnului, asemenea Luceafărului de dimineaţă ce răsărea şi tot poporul îl urma. Iar Matusalem s-a oprit în faţa altarului urmat de neamul său. Bătrînii luînd oile şi taurul, le-au legat de cele patru picioare şi le-au aşezat în partea de sus a altarului şi i-au spus lui Matusalem: ,,Ia-ţi cuţitul şi taie beregata acestor animale anume alese să fie puse în faţa lui Senta.”
Dar Matusalem, ridicîndu-şi braţele către cer, l-a chemat pe Domnul spunînd: ,,Vai mie, Doamne, cine sînt eu pentru a sta în partea de sus a altarului tău şi în capul poporului tău? Şi acum, Doamne, aruncă-Ţi privirea asupra robului tău şi asupra capului poporului Tău, şi asupra micilor griji şi pogoară-Ţi binecuvîntarea Ta asupra slujitorului Tău în faţa acestor oameni înfrăţiţi în credinţa Ta: căci ei înţeleg că Tu eşti cel care ai pus un preot peste poporul Tău.”
Şi atunci, în timp ce Matusalem se ruga, s-a petrecut un cutremur asupra altarului, iar cuţitul sacrificial(daga) s-a ridicat, şi cuţitul a sărit în mîinile lui Matusalem în faţa tuturor oamenilor. Tot poporul a fost cuprins de un tremur şi l-a slăvit pe Sîntu. Din acea zi Matusalem a fost cinstit în faţa Domnului şi în faţa tuturor oamenilor. El a luat animalele de jertfă aduse de popor şi a tăiat beregata fiecăruia, după voia Celui cinstit. Oamenii s-au bucurat şi s-au veselit în faţa Domnului şi a lui Matusalem apoi au plecat la casele lor cu toţii. Şi începînd din acea zi, Matusalem a fost în faţa altarului Domnului şi în fruntea poporului său. În timpul lui Matusalem(1480 î.e.n. după calculul mozaicului ce a scris textul în limba greacă), el a cercetat întreg Pămîntul, căutîndu-i pe toţi cei care au crezut în Domnul şi pe cei care se schimbaseră i-a ajutat să urmeze calea de Lumină. Cît a trăit Matusalem nu s-a găsit nici un om care să treacă la calea răului şi să se îndepărteze de faţa lui Dumnezeu. Domnul l-a binecuvîntat pe Matusalem şi i-a primit cu bucurie toate jertfele aduse de acesta şi toate faptele făcute în numele Lui.
Şi după ce s-au împlinit zilele lui Matusalem, Sîntu i-a apărut în vis şi i-a spus: ,,Ascultă Matusalem, Eu care sînt Dumnezeul tatălui tău Eno, vreau să ştii că zilele vieţii tale s-au împlinit şi că ziua odihnei veşnice se apropie. Cheamă-l pe Nir (prinţul, Alesul), cel de-al doilea fiul al fiului tău Lameh, dezbracă-te de veşmintele tale sfinte şi aşează-le pe altarul Meu, şi spune-i tot ceea ce va fi cu el în aceste zile. Căci se apropie vremea pieirii Pămîntului şi a omului şi a oricărei vietăţi care mişcă. Căci în vremea lui va fi o adevărată nebunie pe Pământ, şi omul va pizmui pe aproapele său, şi un popor se va năpusti asupra altui popor şi o naţiune va porni război împotriva altei naţiuni. Întreg Pămîntul se va umple de sînge şi de rea credinţă, cu atît mai mult ei îl vor uita pe Sîntu şi se vor închina la ceea ce este nemişcat în Cer şi ceea ce umblă pe Pământ şi în valurile mării iar Satana se va glorifica şi se va veseli spre marea Mea supărare. Întreg Pămîntul îşi va schimba rînduiala, iar rodul plantelor îşi va schimba sorocul: căci vor aştepta vremea nimicirii. Şi toate naţiile se vor schimba pe Pământ, spre mîhnirea Mea.
Şi atunci voi porunci Adîncului să iasă şi să se abată asupra Pămîntului, şi zăgazurile apelor Cerului se vor ridica, şi ploile vor cădea din înălţimi, mai mult decît prima dată, şi tot ce va fi pe pământ va pieri. Pămîntul întreg va fi zdruncinat şi nu va mai fi loc uscat în acele zile. Şi atunci Eu îl voi păstra pe Noe, primul născut al fiului tău Lameh, şi voi face să se ridice din seminţia ta o altă lume, iar neamul lui va trăi peste veacuri.”
Atunci Matusalem, trezindu-se din somnul său, s-a mîhnit peste poate de acest vis. A chemat pe toţi bătrînii şi le-a povestit tot ceea ce Sîntu îi spusese şi vedenia pe care Domnul i-o arătase. Şi întreg poporul s-a mîhnit şi bătrînii i-au răspuns: ,,Dumnezeu este puternic şi va face după voia Sa, prin urmare fă atunci şi tu întocmai cum ţi-a spus El.” Iar Matusalem l-a chemat pe Nir, cel de-al doilea fiu al lui Lameh, şi l-a înveşmîntat în veşmintele preoţeşti în faţa întregului popor, l-a aşezat în capul altarului şi l-a învăţat tot ce trebuia făcut pentru oameni. Şi Matusalem a spus oamenilor: ,,Iată aici pe Nir şi începînd de astăzi el va sta ca îndrumător al prinţilor.” Iar poporul i-a răspuns lui Matusalem: ,,Fie ca el să fie pentru noi, şi fie ca el să îndeplinească cuvîntul Domnului, aşa cum El ţi-a spus.”
În timp ce Matusalem le vorbea oamenilor, sufletul lui s-a tulburat şi a îngenuncheat ridicîndu-şi braţele spre cer, şi aşa rugîndu-se la Senta, sufletul lui a ieşit din trup. Şi Nir şi întreg poporul s-au grăbit şi au construit un mormînt pentru Matusalem, şi au aşezat acolo pentru el tămîie şi toiagul său de preot şi l-au binecuvîntat. Nir şi poporul său au mers şi au ridicat trupul lui Matusalem, l-au aşezat în mormîntul pe care l-au făcut, apoi l-au acoperit.
Tot neamul s-a adunat iar Nir le-a spus: ,,Grăbiţi-vă şi aduceţi pentru altar oaia şi taurul, pentru a le jertfi în faţa Domnului, să sărbătoriţi această zi apoi să mergeţi la casele voastre.”
Poporul l-a ascultat pe Nir preotul şi s-au grăbit să aducă animalele pentru jertfă pe care le-au legat de capul altarului. Nir a luat daga şi le-a jertfit în faţa Domnului. Şi poporul s-a grăbit şi a făcut cum cereau poruncile şi s-a bucurat: în faţa altarului ei l-au slăvit întreaga zi pe Senta, salvatorul lui Nir pentru poporul său. Şi începînd din acea zi a fost pace şi înţelegere pe întreg Pămîntul, în zilele lui Nir, timp de 202 ani. Iar apoi oamenii s-au schimbat îndepărtîndu-se de Sîntu, şi au început să se pizmuiască unii pe alţii, şi popoarele se năpusteau împotriva altor popoare şi naţiile se ridicau la luptă împotriva altor naţii, era o mare tulburare. Iar Nir preotul auzea şi se mîhnea pînă peste poate, spunîndu-şi în sinea sa: ,,Timpul se apropie, slăvit fie Senta şi cuvîntul pe care l-a spus Domnul lui Matusalem, tatăl tatălui meu.”
Şi, iată că femeia lui Nir, Sofonim, era stearpă şi nu îi dăduse nici un copil. Sofonim ajunsese la vremea bătrîneţii şi cînd se apropia sfîrşitul zilelor ea rămase grea; iar Nir preotul nu mai făcuse dragoste cu ea din ziua în care Domnul îl pusese în faţa poporului. Şi Sofonim era ruşinată şi se ascundea mereu, şi nimeni nu a ştiut. Era deja ziua sorocului naşterii iar Nir şi-a adus aminte de femeia sa şi a chemat-o în camera sa pentru a-i vorbi. Sofonim a mers în faţa bărbatului ei, Nir, şi acesta a văzut-o că era grea şi a venit sorocul naşterii. Văzînd aceasta Nir, i-a fost ruşinea cu ea şi i-a spus: ,,De ce ai făcut aceasta femeie, şi m-ai făcut de ruşine în faţa întregului popor? Iar acum pleacă de la mine, şi du-te acolo unde ai cunoscut ruşinea pîntecului tău, căci eu nu-mi voi murdări mîinile cu tine şi nu voi păcătui în faţa Domnului.”
Şi Sofonim a răspuns soţului ei zicînd: ,,Iată, stăpînul meu, că sînt la vremea bătrîneţilor mele şi nu a mai fost în mine focul tinereţii şi nu ştiu cum a fost izvodită ruşinea din pîntecul meu.”
Dar Nir nu a crezut-o şi a spus a doua oară: ,,Pleacă de la mine, de teamă să nu te lovesc şi să păcătuiesc în faţa Domnului.” Şi s-a petrecut că în timp ce Nir îi vorbea femeii sale, Sofonim a căzut la picioarele sale şi a murit. Atunci Nir s-a mîhnit tare şi a spus în sinea sa: ,,Să fie oare din cauza cuvîntului meu că s-a petrecut aceasta? Plin de iertare eşti Tu, Dumnezeule cel veşnic, căci mîna mea nu a fost asupra ei.” Şi Nir s-a grăbit şi a închis poarta casei sale, şi a mers la fratele său Noe şi i-a povestit tot ce s-a petrecut cu femeia sa. Şi Noe s-a dus în casa fratelui său şi a văzut că femeia fratelui său era moartă, iar pîntecele ei arăta că părea să fie în pragul naşterii. Şi Noe i-a spus fratelui său: ,,Nu dispera frate, căci Dumnezeu a acoperit astăzi ruşinea noastră, fiindcă nimeni din popor nu are cunoştinţă despre aceasta; şi acum hai să mergem şi să o înmormîntăm, şi astfel Dumnezeu va acoperi ruşinea noastră.”
Şi ei au aşezat-o pe Sofonim pe un pat, şi au înveşmîntat-o în veşminte negre, au închis uşa şi au săpat în taină un mormînt. În vreme ce ei ieşeau din mormîntul pregătit şi se întorceau, copilul a ieşit din trupul neînsufleţit al lui Sofonim şi stătea aşezat pe pat. Noe şi Nir au intrat în casă pentru a lua pe Sofonim să o înmormînteze, dar au văzut copilul aşezat lîngă trupul neînsufleţit al femeii, trăgînd de veşmîntul ei. Noe şi Nir s-au înfricoşat pînă peste poate: căci copilul avea trupul desăvîrşit, vorbea cu propria gură şi îl binecuvînta pe Domnul. Amîndoi au cercetat de aproape copilul spunînd: ,,Frate, acesta este de la Sîntu.” Şi iată că pe pîntecele copilului se află sigiliul preoţesc cel glorios. Iar Noe i-a spus lui Nir: ,,Frate, iată că Dumnezeu înnoieşte lăcaşul sfinţeniei după noi.” Nir şi Noe s-au grăbit şi au spălat copilul, înveşmîntîndu-l în veşminte preoţeşti, dîndu-i pîinile binecuvîntate pe care le-a mîncat. Şi l-au numit cu numele de Melchisedec(Îngerul din groapă sau îngerul încîntător). Iar Noe şi Nir au luat trupul lui Sofonim şi l-au dezbrăcat de veşmintele negre, l-au spălat şi l-au îmbrăcat cu veşminte alese, strălucitoare. I-au făcut un alt mormînt iar Noe şi Nir au mers şi au înmormîntat-o cu toată onoarea în faţa poporului. Şi Noe a spus fratelui său: ,,Păstrează copilul în taină pînă cînd va veni ceasul, căci oamenii au devenit răi pe întreg pămîntul, şi dacă cumva îl vor vedea s-ar putea să-l omoare.” Noe s-a dus la casa lui.
Şi iată că toate nelegiuirile erau atunci pe Pământ, în zilele lui Nir. Şi Nir s-a mîhnit mult gîndindu-se la copil, spunînd: ,,Vai mie, Dumnezeule cel veşnic, toate nelegiuirile s-au înmulţit pe pământ în zilele mele şi eu văd acum că sfîrşitul este aproape. Dar acum Doamne, care este soarta acestui copil, şi ce să fac eu cu el, pentru ca el să nu trebuiască să rămînă să piară aici dimpreună cu noi?
Dumnezeu l-a ascultat pe Nir şi i-a apărut noaptea în vis, spunîndu-i: ,,Iată Nir, că nelegiuirile s-au înmulţit atît de mult pe Pământ: încît Eu nu le mai îndur. De aceea mă gîndesc să trimit o mare nenorocire pe Pământ, iar în ceea ce priveşte pe copil să nu ai teamă, Nir, căci în curînd voi trimite pe luminătorul ceresc şi cel mai strălucitor dintre Îngeri, Zabelo, Îl voi lui pe copil şi-L voi duce în Rai. El nu va pieri cu cei care trebuie să piară, căci aşa cum ţi-am spus, Melchisedec va fi preotul preoţilor mei în veci, Îl voi sfinţi şi îl voi pune într-o mulţime de oameni care Mă va slăvi.”
Nir, trezindu-se din somnul său, l-a binecuvîntat pe Dumnezeu care îi apăruse în vis, zicînd: ,,Binecuvîntat să fie Dumnezeul părinţilor noştri, care nu a necinstit preoţia mea din preoţia părinţilor mei, căci cuvîntul Tău a dat naştere unui mare preot în pîntecele lui Sofonim, femeia mea. Întrucît eu nu am avut urmaşi, iar acest copil îmi va ţine loc de urmaşi şi îmi va fi asemenea unui fiu, şi Tu îl vei număra printre slujitorii tăi Sonfa, Ono, Rusi, Milam, Seru, Arusan, Nail, Eno, Matusalem şi robul tău Nir, Melchisedec va fi conducătorul preoţimii viitoare. Popoarele din ziua de azi vor sfîrşi în tulburarea lor şi vor pieri cu toţii, iar Noe, fratele meu, va fi salvat în acea zi din urmă pentru a duce mai departe seminţia lui din care se va ridica un popor numeros. Iar Melchisedec va fi capul preoţimii acestui popor al cărui ocîrmuire te va sluji pe Tine, Doamne.”
Şi s-a petrecut, că atunci cînd copilul a împlinit 40 de zile, în timp ce el se afla în casa lui Nir, Dumnezeu a spus lui Zabelo: ,,Coboară tu acum pe Pământ şi mergi în casa lui Nir, preotul, şi ia-l pe copilul numit Melchisedec care este acolo împreună cu el, şi adu-l şi aşează-l cu grijă în Grădina Raiului. Căci vremea a sosit şi voi slobozi toate apele pe Pământ, şi tot ceea ce este acolo va pieri. Voi înălţa o altă seminţie iar Melchisedec va fi capul preoţimii acelei seminţii.
Zabelo s-a grăbit şi a coborît zburînd prin noapte. Nir dormea în patul lui iar Zabelo i-a apărut şi i-a spus: ,,Domnul m-a trimis la tine Nir, să-mi dai înapoi copilul pe care ţi l-a încredinţat cu ceva vreme înainte.” Dar Nir nu l-a recunoscut pe cel care-i vorbea şi inima lui s-a tulburat: ,,Să fi auzit oare oamenii despre copil şi să fi venit acum să-l ia şi să-l omoare? Căci inimile oamenilor au devenit rele în faţa lui Dumnezeu.” El i-a răspuns lui Zabelo astfel: ,,Nu este nici un copil la mine şi nu îl cunosc pe cel ce îmi vorbeşte.” Iar Zabelo i-a răspuns: ,,Nu te teme Nir, căci eu sînt luminătorul ceresc al lui Senta iar Domnul m-a trimis să iau copilul şi să-l aşez în Grădina Raiului.” Atunci Nir şi-a adus aminte de visul său de mai înainte, s-a încrezut în cele auzite şi a răspuns lui Zabelo: ,,Binecuvîntat este Dumnezeu, cel care te-a trimis astăzi la mine, iar acum binecuvîntează pe robul tău Nir, i-a copilul şi fă cu el aşa cum ţi-a fost spus.” Zabelo a luat pe copilul Melchisedec şi în plină noapte, purtîndu-l pe aripile sale, el s-a urcat la ceruri şi l-a aşezat în Grădina Raiului. Nir s-a trezit dimineaţă şi s-a dus fuga în casă dar nu a mai găsit copilul.
Şi a fost mare bucurie, dar şi mare tristeţe în acelaşi timp pentru Nir, căci copilul fusese pentru el ca propriul fiu.
Întru gloria Dumnezeului nostru din toate veacurile, acum şi pururi în vecii vecilor. Amin.
Dar cum oamenii de pe Pămînt se înrăiseră într-atît încît nu mai vroiau să audă de Dumnezeu şi se ţineau numai de nelegiuiri, Domnul plin de mîhnire se hotărî să cureţe pămîntul de aceste fiinţe netrebnice şi o obidă fără margini îi cuprinse sufletul. Îngerul lui iubit pe care îl izvodise pentru a priveghea şi dirigui viaţa pe pămînt, s-a umplut de stricăciune şi mai mult rău făcea decît bine. Dar parcă nu se îndura să distrugă totul pentru că pe ici pe acolo mai erau unii oameni iubitori de dreptate şi care îi cinsteau şi îi slăveau înţelepciunea.
După ce îl luă pe Îngerul nenăscut la cer, îl căută pe Noe, care se arătase mai vrednic decît ceilalţi muritori şi în destăinui gîndul Său. Îi spuse că vrea să înece într-un potop nemaivăzut Pămîntul cu toate vietăţile lui dar nu vrea ca neamul omenesc să fie stîrpit, ci el să salveze cîte o pereche din toate vietăţile. I-a poruncit lui Noe să purceadă de îndată la construirea unei corăbii mari astfel ca în ziua potopului să aibă cu ce se salva el şi celelalte vieţuitoare. Noe, fiind unul din fiii neamului ales de Sîntu pentru primirea învăţăturii cereşti, nu ieşea niciodată din cuvîntul Domnului şi repede s-a apucat de făcut corabia după spusa lui Dumnezeu.
Se duse într-o pădure din apropriere şi lucră zi de zi pînă ce isprăvi munca şi corabia era gata dar stătea la marginea pădurii şi nu avea cum să o ducă la apă. Atunci, din zăgazurile cerului au început să curgă ploile, încet, încet pînă cînd pîraiele s-au îngroşat în şuvoaie iar acestea se tot umflau pînă au ieşit din matcă. Cîmpurile au început să nu se mai vadă de atîta apă şi în scurtă vreme au dispărut iar Noe şi-a dat seama că a venit potopul. Iute s-a urcat în corabie cu tot neamul său, a luat şi animalele după cum poruncile Domnul, iar corabia, dintr-o dată a fost smuncită cu putere, desprinzîndu-se de pământ şi fiind aruncată în vîltoarea întunecată ca o coajă de nucă în furtună. Zăgazurile cerului au fost deschise pe deplin şi nu se mai vedea nici cer, nici pământ ci numai apă învolburată şi înfuriată ce mugea cu gura hăului gata să înghită corabia lui Noe. Munţii erau toţi dispăruţi şi de lumina Soarelui sau stele nu mai era loc pentru că totul devenise un întuneric groaznic şi nimic nu mai putea fi stăpînit. De atîta furie, apele deveniseră în crestele lor semeţe, ba albe ca vîrfurile munţilor spălaţi de omătul nins, ba întunecate ca smoală în hăurile cele mai înfiorătoare. Patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi a plutit Noe în corabia lui pe apele potopului fără a şti nimic din ce este în jurul lui pentru că nu vedea nimic iar de auzit, se auzea numai mugetul sălbatic al apelor frămîntate de supărarea lui Dumnezeu. Şi Noe simţi din a sa nae/corabie că puhoaiele s-au mai împuţinat pînă s-au ostoit în zbuciumul dar, dar de văzut tot nu se vedea nimic decît apă şi numai apă. Vîrfurile munţilor ieşiseră, pe ici, pe colo, iar hoiturile animalelor moarte erau agăţate de stînci şi de crengile copacilor.
Pentru a căuta un loc unde să pună piciorul, Noe trimise un corb să zboare şi să găsească un loc unde poate trage corabia. Dar corbul lihnit de atîta foame cît îndurase pe corabie, cum văzu belşugul de stîrvuri, se şi coborî într-o clipă şi se puse pe înfulecat din hoituri, încît a uitat de tot la ce a fost el trimis să caute. A stat corbul trei zile şi trei nopţi pînă s-a săturat, într-atît fusese de dornic de carne. De-abia a patra zi s-a întors sătul şi abia putînd zbura, atît era de umflat de mîncare. Noe, de departe cum l-a zărit că vine, l-a întrebat plin de curiozitate, ce veşti aduce, ce e pe lume şi de ce a întîrziat atît? Corbul nu se întinse mult la vorbă, ci răspunse drept, că fiind flămînd şi dînd de un hoit de cal, s-a ospătat, să-i ajungă, pentru cele patruzeci de zile cît a postit. Şi că altceva n-a mai văzut. Noe, auzind una ca asta, aşa s-a mîniat, că înciudat l-a blestemat: Negri-s-ar penele pe tine, Cum s-a înnegrit inima în mine!
Şi corbul, care pînă atunci era alb la pene cum e porumbelul, s-a înnegrit cum îl ştim şi îl vedem astăzi. După asta a trimis o porumbiţă, care n-a stat mult şi a venit cu o ramură de măslin în cioc. Aşa a ştiut Noe că apele s-au mai retras; iar ca mulţumire că porumbiţa s-a purtat bine, s-a rugat de Dumnezeu s-o răsplătească. Tatăl i-a ascultat ruga şi a pus-o între stele. Iar pentru că a venit cu picioarele roşii de sîngele mortăciunilor ce le-a întîlnit în cale, a lăsat-o să-i fie picioarele roşii şi penele albe, curate. ca bucuria lui Noe.
După ce apele potopului s-au mai adunat lăsînd uscatul să se vadă tot mai mult, Noe a oprit corabia lui pe un vîrf de munte care se vedea mai bine numit Ararat. Şi Noe împreună cu neamul său şi toate vietăţile din corabie au coborît pe uscat şi s-au bucurat că au scăpat cu viaţă, aducînd mulţumire Domnului. Dar cum toate apele erau murdare şi pline de mortăciuni, iar setea îi mistuia rău, Noe s-a rugat lui Dumnezeu să-i mîntuie pentru că nu pot trăi fără apă pe Pământ. Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de suferinţa lui Noe şi a neamului său şi a dat dintr-o coastă de deal să curgă un izvor limpede şi rece care să le potolească setea iar pentru umbrar a pus să crească o viţă-de-vie mare şi frumoasă. Bînd pe săturate din apa rece şi gustoasă, Noe s-a aşezat la umbra plină de răcoare să se odihnească, şi, odată că văzu frumuseţea de struguri care atîrnau în jos, unul mai frumos şi mai îmbietor ca altul. Noe mîncă cu poftă un strugure, şi, descoperind binecuvîntarea cerească, chemă să se bucure de aceasta tot neamul său
Retrăgîndu-se apele în vadurile lor, Noe şi neamul său şi-au durat case iar în jurul lor au răsădit vie să le fie de alinare cînd este cald şi să se bucure de dulceaţa strugurilor cînd vor fi împreună. Şi după ce au descoperit cum se face vinul din struguri, la patru ani de la potop, Noe şi-a chemat fiii şi fiicele, şi împreună au făcut o mare sărbătoare în cinstea lui Dumnezeu şi i-a adus ofrandă de vin şi de pîine. Apoi le-a spus copiilor lui să se împrăştie în jurul ţinutului pe care îl stăpîneau şi lui Aram i-a dat toriştea de la răsărit de apa Tanais/Don. Şi din osul lui s-au născut cei ce îşi zic aramei sau arameeni. Iar la apus de apa curgătoare Tanais pînă în depărtarea neumblată, l-a pus pe fiul său Arim din care a ieşit neamul arimin cu toate seminţiile lui.

ariminia.ro