BIBLIA ARIMINĂ DUPĂ ENO II

(Urmare)

Îngerii mei m-au dus atunci sus de tot, spre Soare Apune, şi mi-au arătat un loc cumplit unde erau nenumărate feluri de tortură. Într-o lume întunecată, pe care o simţeai pe cît de crudă, pe atît de cumplită, vedeam flăcările unui foc năprasnic plutind în văzduh. Ele veneau de la un rîu de foc ce curgea necontenit. Acel lor era în întregime cuprins de flăcări. Totuşi, în acel loc care îţi stîrnea setea şi care mă făcea să mă cutremur de spaimă, vedeai şi chiciură şi gheaţă. Şi nişte Îngeri neînduplecaţi, purtînd arme îngrozitoare, continuau să-i chinuie pe Îngerii păcătoşi.
Atunci mi-am zis: ,,Dumnezeule, ce loc îngrozitor.” Dar Îngerii însoţitori mi-au spus: ,,Eno, acest loc le este destinat celor care nu-L respectă pe Dumnezeu, celor care săvîrşesc păcate pe Pământ cum ar fi: destrăbălarea cu copii, vrăjitoria, chemarea dracilor, lauda de sine, furtul, minciuna, calomnia, pizma, ranchiuna, omorul şi care, blestemaţi fiind, fură sufletele oamenilor. Acest loc este şi pentru cei care fură bunurile celor săraci pentru a se îmbogăţi, pentru cei care pentru bani îi bat pe semenii lor, pentru cei care îşi umflă burţile lăsîndu-i pe alţii să moară de foame, şi în sfîrşit, pentru cei care, pentru a se îmbrăca ei, i-au dezbrăcat pe cei oropsiţi şi pentru cei care se prosternează în faţa unor zei morţi. Toţi aceştia vor moşteni aceste loc cumplit.”
Tovarăşii mei m-au dus apoi în cel de-al Patrulea Cer şi mi-au arătat înlănţuirile fireşti ale lucrurilor, precum şi cele ale razelor Soarelui şi Lunii.
Am putut astfel să măsor razele Soarelui şi ale Lunii şi să le pun alături luminile, văzînd că puterea luminii Soarelui este negrăit mai mare decît cea a Lunii. Cercul şi roata pe care este prins Soarele se mişcă neîncetat întocmai precum vîntul năvalnic ce mîngîie obrajii. Plecarea şi întoarcerea sa sînt mereu însoţite de patru mari stele care au mii de alte stele sub ele, la dreapta roţii solare. La stînga lui, alte patru stele duc mii de alte stele sub ele, ceea ce este în total, mai bine de 8000 de stele care luminează deodată cu Soarele. Astfel, în fiecare zi, vreo 15 mulţimi uriaşe de Îngeri însoţesc Soarele în drumul lui ceresc de lumină, în timp ce 100 de mulţimi uriaşe de Îngeri îl urmează în timpul nopţii. Însoţind aceste mulţimi de Îngeri, Îngerii cu şase aripi ajută Sfîntul Soare să verse razele sale de lumină arzătoare în timp de 100 de Îngeri veghează la naşterea şi înteţirea lor.
Am observat apoi alte două făpturi cereşti, soţi ai Soarelui care se numesc Cercetează şi Judecă cinstit. Avînd cap de crocodil şi picioare şi coadă de leu, seamănă cu un curcubeu cu nuanţe violete cu o lungime de 900 de stînjeni. Cele 12 aripi ale lor sînt precum cele ale Îngerilor, şi ele îngrijesc cu blîndeţe de Sfîntul Soare, însoţindu-L neîncetat, aducînd, aşa cum le-a cerut Dumnezeu, căldura şi roua. Astfel se învîrte şi se răsuceşte Soarele, înălţîndu-se pe cer şi trecînd pe sub Pământ, fără ca razele lui să se oprească vreodată din drumul lor.
Apoi tovarăşii mei m-au dus şi mai la răsărit, şi m-au adus la porţile Soarelui, acolo unde el se mişcă după regulile şi rînduiala anotimpurilor, ale ciclului lunilor, ale anului şi ale diferitelor ore din zi şi din noapte. Am văzut şase porţi deschise, fiecare măsurînd 61 de stînjeni şi un sfert. Măsurîndu-le, mi-am dat seama cît sînt de mari, şi am înţeles ce distanţă străbate Soarele, mergînd spre Apus şi înaintînd astfel de-a lungul lunilor, îndepărtîndu-se de cele şase porţi conform cu perindarea anotimpurilor. Şi anul se încheie după întoarcerea celor patru anotimpuri.
Apoi Îngerii m-au dus către Apus şi mi-au arătat alte şase porţi deschise, asemănătoare celor pe care le văzusem înainte la Răsărit, în locul opus asfinţitului şi care corespund numărului de 365 de zile şi un sfert. Încă odată Soarele a coborît spre porţile apusene şi şi-a retras lumina, măreţia şi strălucirea, pentru a le ascunde sub Pământ, de vreme ce coroana sa strălucitoare, păzită de 400 de Îngeri, se află mereu în Rai cu Domnul. Soarele petrece şapte ceasuri din noapte, precum şi jumătate din drumul lui sub Pământ, pentru a se întoarce prin porţile de răsărit, cam către cel de-al optulea ceas. Atunci coroana sa luminoasă revine şi flăcările ei arzătoare sînt mai luminoase decît focul.
Atunci cei doi Îngeri ai Sfîntului Soare, numiţi Cercetează şi Judecă cinstit, au început să cînte. De îndată păsările au început să bată din aripi pentru a-i acompania şi pentru a-l sărbători pe cel ce dă lumină; de îndată ce Domnul le-a făcut semn, s-au pus şi ele pe cîntat.
Creatorul Luminii vine pentru a lumina lumea întreagă şi astfel dimineaţa mijeşte odată cu primele raze ale Soarelui. Porţile pe care le străbate Soarele sînt şi cele ale calculului orelor anului. Din această cauză, Soarele este o creaţie cu adevărat minunată, al cărei circuit durează 28 de ani. Odată ciclul încheiat, el o ia întotdeauna de la capăt.
Îngerii mei mi-au arătat un alt ciclu, cel al Lunii, precum şi cele 12 mari porţi aşezate de la Apus la Răsărit prin care Luna trece în mod regulat. Ea începe cu prima poartă, la Vest de Soare. Ea trece prin prima şi prin cea de-a doua poartă în 31 de zile, prin cea de-a treia şi prin cea de-a patra în 30 de zile, prin cea de-a cincia, a şasea, a şaptea, a opta şi a noua în 31 de zile, prin cea de-a zecea în 30 de zile, în cea de-a unsprezecea în 31 de zile şi prin cea de-a douăsprezecea în 28 de zile. Ea străbate mereu aceste porţi în ordine şi săvîrşeşte cele 365 zile şi un sfert din anul solar în vreme ce anul lunar nu are decît 354. Astfel, marele ciclu conţine 532 de ani. Dar sfertul unei zile este omis timp de trei ani, în timp ce al patrulea îl săvîrşeşte de deplin. Deci aceste trei sferturi sînt răpite la cer timp de trei ani şi nu sînt numărate la socoteala zilelor, pentru că ele schimbă timpul anului adăugînd două noi luni pînă la împlinire şi încă două pînă la micşorare. Şi după ce sînt trecute şi ultimele două porţi de la apus, Luna se întoarce spre luminile Răsăritului. Ea se învîrte astfel zi şi noapte, urmărindu-şi calea circulară, mai jos decît toate celelalte cercuri, mai sprintenă decît toate vînturile cereşti, duhurile, zidirile nevăzute şi alţi Îngeri cu şase aripi.
În mijlocul cerurilor am văzut nişte Îngeri pregătiţi care-L slujeau pe Domnul cu cîntecele lor felurite şi neîncetate, cu o voce blîndă de nedescris şi care ar uimi cu adevărat pe oricine. Cîntecul Îngerilor este atît de frumos şi atît de minunat, încît am rămas cu totul uluit de el.
Îngerii m-au dus în cel de-al Cincilea Cer. Acolo am văzut nenumăraţi oşteni numiţi Veghetori. Ei aveau o înfăţişare omenească: înălţimea lor era mai mare decît a celor mai mari uriaşi, iar feţele lor erau posomorîte. Tăcerea necurmată a buzelor lor nu-şi avea rostul în cel de-al Cincilea Cer. I-am întrebat atunci pe Îngerii mei păzitori: ,,De ce sînt aşa de posomorîţi aceşti Veghetori, de ce sînt aşa de supăraţi şi de tăcuţi, de ce nu fac nimic în acest Cer?”
Răspunsul lor m-a luminat: ,,Aceştia sînt Veghetorii, care, împreună cu căpetenia Satana, l-au respins pe Domnul Luminii. Din cauza lor sînt întemniţaţi în întuneric Îngerii pe care i-ai văzut în al Doilea Cer. Trei dintre ei şi-au încălcat legămîntul,şi au părăsit tronul lui Dumnezeu pentru a se pogorî pe Pământ într-un loc numit Hermon. Acolo ei au văzut fiicele oamenilor şi, văzînd cît sînt de frumoase, s-au împreunat cu ele. Din aceste uniri s-au născut uriaşi, oameni mari şi minunaţi. Atunci Dumnezeu i-a judecat aspru pe aceşti Îngeri, ceea ce i-a făcut să plîngă şi să-i ceară iertare lui Dumnezeu pentru toţi fraţii lor care vor fi pedepsiţi în ziua Domnului, adică a Marii Judecăţi.”
M-am adresat atunci Veghetorilor: ,,I-am văzut pe fraţii voştri şi ceea ce au făcut ei. Dar am văzut şi frămîntările lor cele mari, şi m-am rugat pentru ei. Dar Domnul i-a condamnat să trăiască sub pământ pînă la sfîrşit.
Fraţilor, atît timp cît veţi aştepta, şi nu-L veţi sluji pe Domnul şi nu vă veţi închina în faţa Lui, veţi continua să-L supăraţi.” Veghetorii mi-au ascultat sfatul şi s-au adresat celor patru ierarhii ale cerului. Atunci au apărut patru trîmbiţe deodată în cer şi au dat glas, iar Veghetorii au început să cînte toţi ca unu, şi cîntul lor s-a înălţat vrednic de milă pînă la Dumnezeu.
Îngerii mei m-au luat şi m-au dus în cel de-al Şaselea Cer, unde am descoperit şapte îngeri pe deplin luminoşi şi glorioşi ce judecau toate faptele din ceruri şi de pe Pămînt. Fiecare faţă lucea şi strălucea mai puternic decît Soarele. E cu neputinţă să fie deosebiţi, pentru că nu este nici o diferenţă între feţele, purtarea sau felul lor de a se îmbrăca. Aceşti Îngeri se ocupă de rostul lucrurilor, învaţă mersul stelelor, creşterile şi descreşterile lunii, rotirea Soarelui şi cîrmuirea lumii. Cînd văd lucruri drăceşti, ei îşi trimit poruncile şi învăţăturile şi apoi îşi cîntă gingaşele lor cînturi de slavă.
Aceştia sînt luminătorii şi judecătorii cereşti, îngerii cei bătrîni, Dio, care se află deasupra Îngerilor şi care cîntăresc orice viaţă în Cer şi pe Pământ. Ei sînt de asemenea răspunzători de anotimpuri şi de ani, de fluvii, de oceane, de fructe şi de faţa Pămîntului care hrăneşte orice făptură vie. Aceşti Îngeri bătrîni stabilesc sufletele oamenilor, faptele şi destinele lor în numele Domnului. Lîngă ei se află şi şase Fenicşi, şase heruvimi, şi şase Îngeri cu şase aripi, cei care nu-şi opresc niciodată cînturile. Este cu neputinţă de descris frumuseţea vocilor lor, atît de mult Îl bucură pe Domnul cînd cîntă la picioarele tronului Său.
Apoi îngerii m-au ridicat şi m-au dus în cel de-al Şaptelea Cer, unde am descoperit o lumină nemaivăzută alcătuită din corpurile Îngerilor bătrîni mîndri şi impunători, din făpturi neîntrupate, din Domnii, din Virtuţi, din Stăpîniri, din tronuri şi din cei cu nenumăraţi ochi. Am văzut de asemenea nouă cete şi sălaşurile de lumină ale Ionilor. Mi-era atît de frică încît am început să tremur. Atunci Îngerii însoţitori m-au luat lîngă ei şi mi-au spus: ,Îndrăzneşte Eno, nu te teme.” Ei mi L-au arătat pe Sîntu/Domnul aşezat pe un tron înalt, departe în faţa noastră. ,,El locuieşte în cel de-al Zecelea Cer.”
Într-adevăr în al Zecelea Cer stă Domnul numit şi Tatăl Ceresc. Şi am văzut toate oştirile cereşti, aşezîndu-se după veche rînduială, pe cele zece trepte în faţa Tronului lui Dumnezeu. Ele s-au închinat apoi şi-au reluat locul şi au început să înalţe cîntări de fericire cu o voce suavă. Într-o lumină atotcuprinzătoare, ele Îl slăveau pe Dumnezeu.
Îngerii cu şase aripi şi cei cu nenumăraţi ochi au rămas înaintea Tronului, stînd în faţa lui Senta/Dumnezeu. Ei îndeplineau poruncile lui şi acopereau tot Tronul Său cîntînd: ,,Sfînt, Sfînt, Sfînt eşti Doamne şi stăpîne Sabaot. Cerul şi Pămîntul sînt pline de slava Ta.”
Observînd toate acestea, cei doi Îngeri păzitori ai mei mi-au spus: ,,Eno, aşa cum ni s-a cerut noi te-am însoţit.” De îndată ce au terminat de rostit aceste cuvinte, ei au dispărut. Nu i-am mai văzut.
Deodată m-am pomenit singur în acest al Şaptelea Cer şi mi s-a făcut şi mai frică. Înspăimîntat de tot, m-am închinat şi eu zicîndu-mi: ,,vai mie, ce-o să mă fac singur aici?”
Atunci Senta mi l-a trimis pe unul din Îngerii săi glorioşi, pe luminătorul ceresc Zabelo. El mi-a spus cu blîndeţe: ,,Îndrăzneşte Eno, nu te teme, ridică-te acum în faţa Domnului Cel Veşnic. Ridică-te şi vino cu mine.”
Iar Zabelo m-a luat ca pe o frunză dusă de vînt şi m-a dus de îndată în faţa lui Senta Însuşi.
Am descoperit atunci cel de-al Optulea Cer, cel care schimbă anotimpurile, seceta, umezeala, precum şi cele 12 constelaţii ale cerului prea înalt.
Şi am descoperit în acelaşi timp cel de-al Nouălea Cer, locul în care sălăşluiesc cele 12 constelaţii ale cerului prea înalt.
În cel de-al Zecelea Cer, an văzut în sfîrşit chipul lui Senta/Dumenzeu, semănînd cu soarele arzător, scînteietor şi luminos. Astfel, într-o clipă trecătoare de veşnicie, am văzut faţa Domnului. Dar dacă chipul lui Sîntu este inefabil şi minunat, el este de asemenea nimicitor şi cumplit pentru cei care vreau să biruie prin minciună, viclenie, întuneric şi rău.
Dar la urma urmei, cine sînt eu Eno, pentru a-l descrie pe Senta/Dumnezeu, pentru a descrie prezenţa Sa, care nu poate fi spusă prin cuvinte şi chipul Său cel minunat? Nu pot nici măcar să descriu nenumăratele Sale zidiri şi vocile Sale atît de felurite în cerurile prea înalte. Tronul Său este nemaiauzit şi, de bună seamă, nefăcut cu mîinile. De-abia pot cuprinde în cuvinte Îngerii şi celelalte făpturi neîntrupate, pline de lumină şi slavă şi cîntările lor neîncetate.
M-am închinat adînc în faţa lui Senta, iar El cu buzele Lui mi-a zis: ,,Îndrăzneşte Eno, nu te teme, ridică-te şi stai în faţa Mea în Veşnicie.” Deodată luminătorul ceresc Zoen, m-a ridicat şi m-a aşezat în faţa lui Senta.
Iar Domnul le-a spus Îngerilor Săi, ca pentru a-i necăji sau veseli: ,,Lăsaţi-l pe Eno să stea în faţa lui Senta/Dumnezeu în Veşnicie.” Atunci Îngerii s-au închinat cu toţii şi au spus: ,,Aşa să fie cu Eno după voia Ta.”
Senta i s-a adresat atunci lui Zoen: ,,Scoate hainele pămînteşti ale lui Eno, unge-l cu Mirul meu ceresc şi îmbracă-l cu veşmintele slavei Mele.”
Zoen a îndeplinit porunca lui Senta. Mi-a acoperit trupul cu uleiuri sfinte şi m-a îmbrăcat. Mirul arăta ca o lumină puternică şi atingerea lui a fost ca roua dimineţii cu o mireasmă dulce şi plăcută.
Apoi am început să strălucesc ca o rază din Sfîntul Soare. M-am privit şi am văzut că mă preschimbasem într-o fiinţă glorioasă,precum acei îngeri care stau în faţa lui Senta.
Apoi Senta l-a chemat pe Sopio, unul dintre luminători cereşti ai Săi. Această fiinţă de lumină este cea mai înţeleaptă şi mai pricepută dintre toţi luminătorii cereşti care săvîrşesc voia lui Sîntu. Domnul i-a spus lui Sopio: ,,Adu-Mi cărţile înţelepciunii Mele, precum şi o trestie de scris şi dă-i-le lui Eno. Dă-i şi cărţile alese de tine, cele care alină sufletul şi mintea.”
Luminătorul şi judecătorul ceresc Sopio mi-a arătat atunci care este rînduiala Cerului, Pămîntului, oceanelor şi toate celelalte văzute şi făcute de puterea lui Sîntu. El mi-a dat lămuriri despre tunet, fulger, despre Soare, despre Lună, despre stele, despre ani, zile şi ore, precum şi despre vînt şi despre numărul Îngerilor. Luminătorul ceresc mi-a arătat de asemenea cum erau izvodite cînturile lor şi lucrurile omeneşti, cum ar fi de pildă limba fiecărei făpturi vii, cîntecele, poruncile, învăţăturile şi alte taine care trebuie cunoscute.
Sopio a continuat zicîndu-mi: ,,Totul este deja scris în Calea/legea Adevărului şi Dreptăţii, rînduită de Senta pentru toată Creaţia Sa. Aşează-te şi scrie la rîndul tău ceea ce ai văzut pentru toate sufletele de pe Pământ, deşi o mare parte s-au născut deja. Dar să ştii că fiecărui suflet i s-a pregătit un loc în Veşnicie, căci fiecare suflet va dobîndi Veşnicia, aceasta fiind gîndită de Sîntu cu mult înainte de zidirea neamului omenesc”.
Atunci, la fiecare 30 de zile şi la fiecare 30 de Îngeri, eu, Eno am scris tot ce mi se arăta, şi am scris astfel 366 de cărţi din înţelepciunea lui Senta.

Deodată, Sîntu mi-a vorbit astfel: ,,Eno, vino şi te aşează la stînga Mea, alături de Zabelo.” M-am închinat adînc în faţa Lui, iar glasul Lui s-a înălţat: ,,Eno, multiubitul Meu, tot ceea ce vezi, toate aceste zidiri desăvîrşite, îţi spun, toate le-am zămislit Eu din nimic. Eu am izvodit cele văzute şi cele nevăzute. Ascultă bine, Eno, şi înţelege vorbele Mele, căci nici măcar Îngerilor Mei nu le-am dezvăluit taina Mea, şi nu le-am arătat nici taina slavei lor sau puterea Mea nemărginită. Ei nu înţeleg pe deplin nici creaţia Mea în izvodirea vieţii sfinte a Omului pe Pământ, pe care ţi-o înfăţişez ţie acum.
Căci cu mult înainte ca aceste izvodiri să aibă chip şi să fie văzute în ochii lor şi ai tăi, Eu Mă mişcam singur prin nemărginirea nevăzută, la fel cum Soarele se mişcă de la răsărit la apus şi de la apus la răsărit.
Totuşi, chiar dacă Soarele şi-a găsit pacea pe drumul lui, Eu, întrucît Eu sînt cel care am zidit toate văzutele şi nevăzutele şi, întrucît Eu am avut gîndul de a aşeza temelii veşnice la cele văzute, nu-mi voi găsi niciodată liniştea.
I-am poruncit hăului cel mai adînc al mării, ca din zbuciumul lui să se adune şi să se înghesuie plutirile moi şi astfel din nevăzut să se nască văzutul. Atunci Fulgerul Luminii Zidirilor Mele a ieşit în faţa Mea din umbrele Marelui Întuneric şi a luminat Clipa. Eu l-am luat şi l-am aruncat în pîntecele hăului nemărginit şi al plutirilor moi, devenind cu fiece clipă mai mare iar nevăzutul s-a dezvelit în văzut. Atunci I-am spus Fulgerului Luminii Cereşti: Topeşte-te, pentru ca văzutul să poată ieşi tot din tine. Iar Fulgerul s-a risipit într-o uriaşă jerbă de Lumină. Eu eram în mijlocul acestei lumini care tocmai se născuse. Atunci am văzut întreaga Mea Creaţie, de la izvodirile de început pînă la cele din urmă, întrupate şi neîntrupate, toate văzute şi veşnicite prin Mine. Şi toate se izvodesc, se mişcă în frumuseţea fără margini a Creaţiei Mele de lumină, se mişcă în căutarea păcii şi liniştii depline apoi se sting şi iar Lumina zămisleşte izvod de lumină.
Şi am văzut că era bine în neuitare şi am pus rînduială în toate cele văzute şi nevăzute, astfel ca ordinea să dăinuiască în dobîndirea păcii şi Veşniciei.
Apoi am creat un Tron pe care m-am aşezat şi i-am poruncit Luminii străfulgerate: Du-te şi mai sus, deasupra Tronului Meu, pentru ca tu să fii temelia cea mai înaltă a tuturor văzutelor. Dar deasupra Luminii nu mai era nimic altceva.
Atunci M-am aplecat şi am privit din înaltul Tronului Meu.
I-am poruncit din nou hăului nemărginit din mare să scoată din adîncurile lui duhul tare al Izvodirii Mele Luminoase. Şi duhul puterii hăului a venit în faţa Mea şi era vîrtos, greu şi aprins. Şi i-am poruncit să se deschidă şi din el să se nască ceea ce trebuia să se nască. Duhul puterii hăului s-a topit şi o putere proaspătă a adus cu ea o nouă zidire izvorîtă din hău.
Atunci i-am spus noului izvod să se ducă jos, să se întărească şi să devină temelia tuturor lucrurilor de jos. Şi duhul hăului a făcut întocmai, a coborît sub Lumină şi s-a fixat, devenind tare. El a devenit astfel temelia tuturor lucrurilor de jos. Dar sub întuneric nu mai era nimic altceva.
Şi atunci am poruncit ca un alt lucru să fie scos în acelaşi timp din Lumină şi din Hău. Eu i-am spus să se vadă mai bine şi ea a devenit întocmai. Am presărat-o atunci cu Lumină peste întuneric, sub Lumină, şi acest lucru a devenit apă. Am făcut apoi apa nemărginită şi fără fund şi am pus temeliile Luminii în jurul apei. I-am adăugat şapte cercuri din interior, dîndu-i apei aparenţa cristalului, adică precum sticla. Celorlalte văzute, le-am arătat fiecăreia calea ei, la fel ca celor şapte stele ale Cerului. Şi am văzut că izvodul este bun.
Apoi am separat Lumina de întuneric şi de apă. I-am spus Luminii că va fi zi şi Întunericului că va fi noapte. Şi a fost o seară şi o dimineaţă pentru prima zi.
Am continuat, făcînd ca primul cerc format să fie închis şi tare. Apoi am luat apele de jos care se află sub cer, le-am adunat şi am făcut ca aceste ape să se adune de la sine şi ca haosul să se usuce. Aşa s-a şi petrecut.
În mijlocul valurilor eu am făcut stînci mari şi tari şi le-am stivuit pentru a avea uscat, iar uscatul l-am numit Pământ. În mijlocul Pămîntului se află nesfîrşitul care l-am numit fără fund. Atunci am adunat din nou marea într-un singur loc şi am legat-o cu un jug.
Atunci i-am spus mării că îi dau hotare veşnice şi nu se va desprinde niciodată de celelalte părţi cu care se înfrăţeşte.
Apoi, pentru a termina, am creat bolta cerească. În acea zi, Eu, M-am numit Primul izvodit.
Pentru toate aceste oştiri cereşti, am zămislit natura şi chipul focului. Privirea Mea s-a aşternut peste o stîncă tare şi neclintită, iar din străfundul ochilor mei a ţîşnit un fulger, care a făcut-o în acelaşi timp în apă şi în foc, fără ca apa să stingă focul şi fără să se usuce.
Acest fulger a fost mai strălucitor ca Soarele, mai blînd ca roua şi mai tare ca stînca. Din această stîncă învăpăiată, Eu am luat cîteva flăcări şi din aceste flăcări am făcut rînduiala celor nouă coruri cereşti. Armele lor sînt văpăile albastre, galbele şi roşii de vreme ce se arată prin flăcări arzătoare. Atunci am poruncit ca fiecare orînduire de Îngeri să rămînă mereu la locul lor, statornicindu-se în Veşnicie.
Dar în această oştire cerească, un Înger n-a vrut să stea la locul lui, căci el a dorit să se înalţe mai presus de ceilalţi. În ascuns, el a plăsmuit un gând chiar şi mai ambiţios, de a se înălţa deasupra Pămîntului şi a norilor, şi chiar deasupra propriului Meu Tron! El şi-a închipuit că puterea lui ar fi egală chiar cu a Mea!
Atunci eu l-am aruncat din Raiul Meu împreună cu toţi ceilalţi Îngeri ai lui şi el a colindat necontenit prin văzduh, deasupra nemărginitului.
În ziua a treia, i-am poruncit Pămîntului să facă să apară peşteri, să crească arbori uriaşi şi minunaţi, dealuri pentru grîne de semănat, cîmpii şi mlaştini. De aceea am făcut Raiul pe care l-am împrejmuit şi l-am pus sub paza a doi Îngeri învăpăiaţi. Prin aceasta, Eu am început nemoartea şi reînnoirea vieţii.
A sosit apoi seara, apoi dimineaţa zilei a patra.
În ziua a patra am poruncit să fie nişte lumini mari pe care le-am numit Dio, adică judecătorii şi luminătorii Cerurilor izvodirilor Mele. În primul cer dintre toate am aşezat stelele cu luminătorul ceresc Donizeto, pe al doilea cer am pus luminătorul Dionisie, pe al treilea am pus luminătorul Tiaz, pe al patrulea am pus luminătorul Orelio, pe al cincilea am pus luminătorul Sopio, pe al şaselea am pus luminătorul Zoen/Zoe, pe al şaptelea am pus luminătorul Zabelo. Mai jos am aşezat Sfîntul Soare pentru a lumina ziua şi Sfînta Lună şi stelele pentru a lumina noaptea. Am aşezat astfel Sfîntul Soare pentru ca el să se mişte cu cele douăsprezece constelaţii şi am orînduit scurgerea lunilor, numele, vieţile, tunetele şi orele lor.
Apoi a sosit seara, apoi dimineaţa zilei a cincia.
În ziua a cincia, I-am poruncit mării să-mi dea peşti şi păsări cu penaj diferit, precum şi animale puind pe toată suprafaţa Pămîntului, cu patru picioare, sau în văzduh, de parte bărbătească şi de parte femeiască, toate însufleţite de duhul Vieţii.
Şi a fost seara, iar apoi, dimineaţa zilei a şasea.
În ziua a şasea i-am poruncit Înţelepciunii Mele să zidească Omul adunînd şapte trebuinţe: Pămîntul pentru a-i forma carnea, roua pentru a-i forma sîngele, două părţi din Soare pentru a-i forma ochii, pietre pentru a-i forma oasele, iuţeala Îngerilor şi a norilor pentru a-i forma mintea, iarbă pentru a-i forma părul şi venele, duhul Meu şi vîntul pentru a-i forma sufletul.
I-am dăruit şapte însuşiri: cărnii i-am dat simţirea, ochilor vederea, venelor atingerea, sîngelui i-am dat gustul, oaselor le-am dat puterea de a îndura, iar minţii – puterea de a se bucura.
Este o anumită isteţime tainică în felul Meu de a zidi Omul, căci el a fost făcut să aibă atît chip prin care să se vadă cît şi sufletul nevăzut. În drumul vieţii, aceste două naturi reprezintă moartea şi viaţa sa. El cunoaşte cuvîntul Meu ca un lucru creat, mic în măreţia sa şi iarăşi mare în micimea sa. Am aşezat Omul pe Pământ, precum un alt Înger, falnic, mare şi plin de slavă, şi l-am numit Fiu pentru a domni asupra Pămîntului şi pentru a dobîndi înţelepciunea Mea. Dintre toate zidirile Mele nu este nici una asemenea omului.
Eu i-am dat un nume venit din cele patru părţi ale Pămîntului, de la răsărit, de la apus, de la miazăzi şi de la miazănoapte, şi i-am dat în stăpînire patru stele. L-am numit Adam şi i-am arătat calea luminii şi calea întunericului. apoi i-am spus că prima este bună şi a doua este rea ca să pot vedea dacă simte dragostea sau rătăcirea pentru Mine.
Eu am înţeles natura lui dar el nu o cunoaşte încă. Am văzut că avea să păcătuiască şi am ştiut că după acesta vine moartea.
Atunci I-am dat somnul şi el a adormit. I-am făcut o femeie, Eba, care să devină mamă şi să înmulţească neamul omenesc.
Adam trăia pe Pământ. De aceea eu i-am făcut o grădină la apus de cîmpie pe care trebuia să o îngrijească şi să o cinstească.
I-am deschis cerurile ca să poată vedea şi auzi Îngerii cîntîndu-şi cîntecele lor de slavă în lumina vieţii veşnice.
Adam trăia în Rai dar Îngerul căzut, Satana a înţeles că Eu vroiam să clădesc o altă lume pentru Om care era domnul Pămîntului şi pe care îl stăpînea. Dracu este duhul rău al locurilor de jos. Ajungînd un fel de fugar, el a făcut în locurile de jos Sotona, după numele lui Satana. Chiar dacă el este diferit de ceilalţi Îngeri, obişnuinţele lui nu s-au schimbat la fel cum nu s-a schimbat nici iscusinţa lui de a face rău omului.
Înţelegînd condamnarea sa şi păcatul său, el a intrat în Rai şi a păcălit-o pe femeia lui Adam, dar nu s-a atins de acesta.
Şi eu am blestemat necunoaşterea. Dar ceea ce am binecuvîntat odată, nu pot să blestem. Prin urmare, nici omul, nici Pămîntul, nici celelalte creaturi nu pot fi blestemate, ci numai fructul nefast al omului şi al faptelor sale.
I-am spus lui Adam: «Ţărînă eşti şi în ţărînă te vei întoarce. Nu te voi distruge, dar te voi trimite acolo de unde te-am scos. Numai atunci te voi putea primi în a doua ta viaţă». Şi am binecuvîntat toate făpturile Mele văzute şi nevăzute. Adam a stat în Rai foarte puţin timp.
Apoi am binecuvîntat cea de-a şaptea zi care este Duminica, zi pe care el a respectat-o nelucrînd şi binecuvîntînd prin cinstire izvodirile Mele.
Am făcut de asemenea o a opta zi, pentru ca aceasta să fie prima izvodire după zidirea Mea şi pentru ca primele şapte zile să se facă 7000 de ani. Începînd cu cel de-al 8000 –lea an, timpul nu va mai exista. Nu vor mai fi ani, luni şi ore.
Şi acum, Eno, iată tot ce ţi-am spus, tot ce ai înţeles, tot ce ai văzut dintre lucrurile dumnezeieşti, tot ceea ce ai văzut pe Pământ, tot ceea ce Eu, în marea Mea înţelepciune, am scris în cărţi, toate aceste văzute şi nevăzute pe care le-am gîndit şi izvodit, din vîrful temeliei şi pînă jos. În sfîrşit Eu nu am avut sfetnici, tot astfel cum zidirile Mele nu au moştenitori.
Eu sînt veşnic, nefăcut de mîini şi fără schimbare văzută sau nevăzută ci numai într-o continuă mişcare din viaţă în moarte şi din Unul în Tot şi iarăşi în Unul.
Gîndul Meu este sfetnicul Meu, înţelepciunea Mea şi Cuvîntul Meu sînt întruparea voinţei Mele, iar ochii Mei zăresc orice lucru care stă în necuviinţă în faţa Mea şi se va cutremura de spaimă.
Deschide-ţi mintea, Eno, şi cunoaşte-L pe Cel care îţi vorbeşte, şi i-a cărţile pe care le-ai scris. Ţi-ii dau pe Îngerii care te-au adus la Mine, precum şi cărţile. Întoarce-te jos, pe Pământ, povesteşte-le fiilor tăi, tot ce ţi-a spus şi tot ce ai văzut, de la Primul Cer şi pînă la Tronul Meu precum şi orînduirile îngereşti.
Căci Eu am făcut toate puterile, şi nici una nu Mi se poate împotrivi şi nu iese din cuvîntul Meu. Căci toate se supun Domniei Mele şi lucrează numai pentru Împărăţia Mea.
Dă-le cărţile scrise cu mîna şi ei le vor citi şi Mă vor cunoaşte astfel ca Domn al tuturor lucrurilor. Ei vor înţelege că nu există alt Dumnezeu în afară de Mine.
Lasă să transmită cărţile pe care le-ai scris tu, copiilor copiilor tăi, generaţie după generaţie şi neam după neam.
Şi ţi-l dăruiesc ţie, Eno, pe mijlocitorul Meu, luminătorul ceresc Sopio, pentru scrierile strămoşilor tăi.
Dar mare parte din neamul omenesc nu se mai gîndeşte la Mine, a lepădat poruncile Mele şi le place să se prosterneze în faţa unor falşi dumnezei în loc să se închine în faţa Mea. Au reuşit să sucească minţile cu învăţăturile lor, să săvîrşească cele mai îngrozitoare blestemăţii, cel mai adesea unul cu altul, de cele mai multe ori cu o răutate de neînchipuit.
Pentru a pune capăt dezmăţului care a cuprins omenirea, Eu voi dezlănţui un potop asupra Pămîntului, care va distruge omenirea şi fa aduce bezna peste tot.
Din sămînţa omului va ieşi o altă tulpină, mult timp după aceea, dar mulţi dintre ei vor fi nemulţumiţi.
Cel care va călăuzi aceste veleaturi de oameni, le va dezvălui şi cărţile tale, cele ale părinţilor voştri, cei care vor avea misiunea de a păzi lumea precum şi pe toţi cei care-Mi sînt credincioşi, şi care nu rostesc numele Meu în deşert.
Şi ei le vor spune urmaşilor lor şi tuturor celor ce vor urma în veacuri, că toţi cei ce vor citi, vor fi mai slăviţi decît primii.
Acum Eno, îţi mai dau încă 30 de zile de trăit în casa ta, pentru ca să-ţi pui ordine în toate şi pentru ca să le spui copiilor şi familiei tale că toată lumea poate auzi ceea ce îţi spun, că toţi pot citi şi înţelege că nu este alt Dumnezeu decît Mine.”

Atunci Senta l-a chemat pe unul dintre Îngerii Săi cei mai bătrîni, un înger teribil şi înfricoşător pe care l-a aşezat alături de mine. Înfăţişarea lui era ca zăpada, mîinile lui erau ca gheaţa sau ca bruma, el mi-a îngheţat faţa ca să nu fiu ars de razele pline de văpăi ale lui Senta, aşa cum nu poţi suferi flăcările unui cuptor, arsura Soarelui sau a crivăţului. La fel mirul cu care am fost uns, m-a făcut o fiinţă glorioasă şi nevăzută.
Atunci Sîntu mi-a zis: ,,Dacă faţa nu ţi-ar fi fost îngheţată, atunci nici un om nu ţi-ar mai putea-o vedea.”
Sîntu le-a spus îngerilor care mă însoţeau: ,,Însoţiţi-l pe Eno pe Pământ şi, rămîneţi cu el pînă în ultima zi.”
Şi m-am pomenit din nou în patul meu, ca şi cum niciodată nu m-aş fi dat jos din el. Fiul meu Matusalem, care a aşteptat întoarcerea mea zi şi noapte la căpătîiul patului meu, a fost uluit să mă vadă. Atunci i-am spus să adune familia noastră ca să le pot povesti tot ceea ce am văzut.

Copiii mei, comoara mea, ascultaţi-mă căci al multe lucruri să vă spun. Dumnezeul Cel Unic m-a lăsat să revin printre voi pentru ca să vă pot spune din gura Sa tot ceea ce a fost, ceea ce este şi ceea ce va fi în ziua Judecăţii de Apoi.
De vreme ce Senta m-a lăsat să mă întorc printre voi, să ştiţi totuşi că aceste cuvinte pe care le auziţi sînt cele ale unui om care a fost crescut pentru voi, căci eu L-am văzut pe Senta faţă în faţă. De aceea, mă simt de parcă aş fi o bucată de fier proaspăt scos din focul arzător, aruncînd încă jerbe de scîntei de jur împrejur în timp ce se răceşte.
Priviţi-mi ochii. Poate vedeţi ceva de seamă în ei. Aflaţi doar că aceşti ochi au văzut ochii lui Sîntu/Dumnezeu, strălucitori ca razele Soarelui, care m-au umplut de respect.
Priviţi-mi mîinile, mîna dreaptă a unui biet muritor. Dar eu am văzut mîna lui Senta presărînd stele pe cer numai pentru a mă ajuta să înţeleg cum a izvodit El toate cele văzute şi nevăzute.
Priviţi ce drepte sînt lucrările mele, dar eu am văzut dreptatea desăvîrşită, veşnică şi nemărginită a lui Dumenzeu.
Voi auziţi aceste cuvinte ce-mi ies de pe buze, aşa cum eu am auzit cuvintele Domnului ieşind de pe buzele Sale, precum un şirag de fulgere printre nori.
Şi acum, dragi copiii, ascultaţi cuvintele Tatălui Pămîntului, ascultaţi cum e să ajungi în faţa Lui, a Celui care stăpîneşte Cerul, pe cei vii, pe cei morţi şi toate oştirile Îngereşti. Mă întreb de altfel, cine ar putea sta în faţa Lui fără a resimţi această durere veşnică a despărţirii.
Dragi copiii, pot să vă spun că am văzut întreaga zidire de la început şi pînă la sfîrşit, iar ceea ce vă povestesc, vă vorbesc prin gura lui Dumnezeu.
Cunosc acum toate lucrurile şi le-am descris în cărţi; cerurile, rostul şi frumuseţea lor neîntrecută, precum şi rostul tuturor oştirilor cereşti în mers.
Am putut observa, măsura şi descrie stelele şi am văzut cît sînt de multe.
Care om le-a văzut vreodată mersul şi naşterea? Nici chiar Îngerii nu au văzut atît de multe, pe cînd eu pot să le dau acum un nume.
Am măsurat Soarele, razele sale şi chiar ceasurile sale. Am putut astfel descoperi toate corpurile cereşti din jurul Pămîntului. Am descris cum hrana ne ajută să fim sănătoşi şi limpezi la minte, cum se zămislesc plantele din seminţele semănate, precum şi grija pe care o are Pămîntul pentru a rodi toate plantele, ierburile şi toate florile, cu tot cu miresmele şi numele lor tainice. Am văzut de asemenea norii cu rînduiala lor, aripile pe care plutesc şi cum cară ei ploaia şi picăturile de apă.
Am putut înţelege multe lucruri din Natură, cum ar fi drumul trăsnetului şi al fulgerului pe care mi le-au arătat Îngerii lor păzitori, cheile lor şi mai ales felul în care iau naştere şi cum sînt aruncate cu putere din cer cu un lanţ care le îngreunează şi cum sînt apoi trase din nou sus după ce-şi termină treaba distrugătoare pe Pământ.
Am descris hambarele, cele ale zăpezii, ale frigului şi ale brumei, pe Îngerii care păstrează cheile anotimpurilor şi care umplu cerul de nori fără a goli vreodată jitniţele cereşti.
Am descris locurile unde se odihnesc vînturile şi cum cei care se ocupă de ele le pun pe cîntar pentru a le măsura puterea. Apoi, după cum arată aceasta, suflă asupra lor pentru a le face să străbată Pămîntul întreg. Unele, împinse aşa de tare, ajung chiar să zdruncine Pămîntul.
De asemenea, am măsurat Pămîntul, munţii, dealurile, şi cîmpiile sale, copacii, pietrele, rîurile şi toate cîte au fost izvodite de Senta pe el, precum şi distanţa dintre Pământ şi cel de-al Şaptelea Cer, pînă la cel mai adînc dintre iaduri, precum şi locul judecăţii şi poarta larg deschisă a iadului în care se varsă toate lacrimile.
Şi acolo i-am văzut pe cei întemniţaţi trăindu-şi durerea în aşteptarea judecăţii.
Şi întocmai ca un scrib, i-am descris în timpul judecăţii lor, cu clipele, sentinţele lor şi cu caznele lor.
Dar ceea ce m-a făcut să plîng, a fost atunci cînd am văzut în tovărăşia tuturor strămoşilor Pămîntului, dezonoarea lui dam şi a Ebei.
Vai mie pentru această schilodenie a mea şi a strămoşilor mei. Atunci am rostit ceea ce gîndeam: ,,Binecuvîntat este omul care nu s-a născut sau cel care nu a păcătuit în faţa Domnului. În nici un caz să nu vină aici ca să nu se smintească”.
Am văzut feţele, dinţii de oţel şi ochii ca tăciunii încinşi ai păzitorilor iadului care stau în faţa porţilor acestuia ca nişte şerpi. Am putut de asemenea vedea zidirile Domnului şi am văzut cît sînt de drepte şi de cinstite, pe cînd lucrările oamenilor, sînt ale unora bune, ale altora rele. Dar oricînd Sîntu îi vede pe toţi ale căror fapte sînt izvodite din minciună.
Dragi copii, tatăl vostru a observat fiecare măsură şi fiecare judecată a lui Dumnezeu.
La fel precum un an este mai bun decît altul, la fel stau lucrurile şi în privinţa oamenilor. Unii sînt mai cuminţi decît alţii fie datorită bogăţiei lor, fie din cauza inteligenţei lor, a vicleniei, a melancoliei, a curăţeniei, a puterii, a belşugului, a tinereţii, a vorbirii, a formei trupului sau a sensibilităţii lor. Dar să ştiţi că cel care-i întrece pe toţi, cel mai bun dintre ei, este cel care îl iubeşte pe Sîntu/Dumnezeu. Şi acesta va fi slăvit cu adevărat în vremurile ce vor veni.
Domnul l-a făcut pe om cu mîinile lui şi după chipul Său. Omul este ca şi el, cumplit de mic sau nemărginit de mare.
Oricine respinge pe Sîntu sau urăşte faţa Lui, a batjocorit faţa lui Dumnezeu. Cel care s-a mîniat pe un om fără a-l răni, se face rău în faţa Domnului, care-l va socoti în ziua judecăţii. Dar cel care a scuipat asupra unui alt om, va fi aspru pedepsit în ziua judecăţii.
Binecuvîntat este omul care nu-şi foloseşte inima cu răutate împotriva celui sau celei care-l necăjeşte. Binecuvîntat este cel care-i ajută pe suferinzi, pe cei năpăstuiţi şi care-l ridică pe cel căzut la pământ. În ziua Judecăţii, faptele şi gîndurile noastre vor fi tot atîtea greutăţi şi măsuri ce vor atîrna pentru a ne judeca, la fel ca la tîrg. În acea clipă, fiecare om îşi va descoperi propria măsură. Iar răsplata va fi drămuită după măsura sa.
Oricine se grăbeşte să-I aducă jertfă Domnului, îşi va grăbi răsplata şi va primi ajutorul Domnului. Cel ce va spori candelele în faţa Domnului, îşi va spori belşugul jitniţelor.
Oricine îşi sporeşte candelele în faţa lui Senta dînd judecăţi greşite, acela nu-şi va spori comoara din ceruri.
Cînd Domnul cere pîine sau o lumînare, sau carne de animal sau oricare altă jertfă, de fapt aceasta nu este decît o dorinţă a lui Dumnezeu de a avea inimi curate printre oameni. Căci în lumina Marii Judecăţi, nimeni nu se va putea ascunde.
Ascultaţi-mă cu luare-aminte dragii mei şi pricepeţi vorbele se ies din gura mea.
Închipuiţi-vă că cineva merge la un domnitor şi îi dă acestuia daruri cu gând necurat, iar domnitorul află despre aceste gînduri. Credeţi oare că domnitorul va primi acele daruri? Dimpotrivă, el se va mînia cumplit şi-l va tîrî pe cel necuviincios în faţa judecătorilor.
Sau atunci cînd un om de descrie pe el însuşi ca fiind bun şi drept, cînd în inima lui e numai răutate şi violenţă; el se osîndeşte singur în faţa celorlalţi care-i cunosc adevărata fire.
Iar cînd Senta va trimite Marea Sa Lumină, atunci va fi judecata pentru cel drept şi pentru cel rău, şi nimeni nu va scăpa de osîndă.
Şi acum dragii mei copii, deschideţi-vă inima şi mintea şi ascultaţi cuvintele tatălui vostru, căci ele vin direct de pe buzele lui Dumnezeu.
Luaţi aceste cărţi scrise de mîna mea şi citiţi-le!
Căci aceste cărţi sînt mai multe şi ele vă vor învăţa despre zidirile Domnului, de la începuturile izvodirii dintîi şi pînă la sfîrşitul veacurilor.
Iar dacă urmaţi întocmai ceea ce am scris, nu veţi păcătui împotriva Domnului, căci nu este nimic altceva decît El, atît în ceruri, cît şi pe Pământ, în locurile cele mai joase sau în temeliile dintîi.
Senta a aşezat temeliile în necunoscut şi a aşternut cerurile văzute şi nevăzute. El a culcat Pămîntul peste ape, a gîndit aceste izvodiri nenumărate, a cîntărit apa, a aşezat temeliile a ceea ce nu este fixat, praful pămîntului, nisipul mării, picăturile ploii, roua dimineţii şi i-a îngăduit vîntului să adie şi să se zbuciume. El a logodit Pămîntul cu marea prin legături tainice şi de nedesfăcut şi a umplut cerul cu stele de o frumuseţe de neînchipuit croite din foc. Din nevăzut, Sîntu a făcut văzutul, dar El rămîne mereu nevăzut.
Soarele merge de-a lungul celor şapte cercuri cereşti care sînt locurile de întîlnire al celor 182 de Tronuri. El se mişcă mai puţin în zilele cele mai scurte şi merge încă 182 de Tronuri, păstrînd ultimele două pentru odihna sa, învîrtindu-se în jurul lui însuşi şi continuîndu-şi astfel drumul în sus şi apoi în jos, potrivit perindării lunilor.
Şi astfel, merge Soarele apropiat Pămîntului, care se bucură şi-şi pîrguieşte fructele. Iar cînd Soarele apune, Pămîntul se întristează: copacii şi fructele nu înfloresc.
Soarele socoteşte toate acestea cu măsura ceasurilor, o măsură stabilită de înţelepciunea sa, a celor văzute şi a celor nevăzute.
Senta a făcut orice lucru văzut din nevăzut, dar El rămîne veşnic nevăzut.
Pentru aceasta vă spun la rîndul meu aceste vorbe, dragii mei copii. De aceea dăruiesc aceste cărţi copiilor voştri şi tuturor urmaşilor ce vor veni. Printre neamurile ce vor avea credinţa în Dumnezeu, fie ca ele să primească aceste cărţi şi să le iubească mai mult decît hrana şi dulceţurile pămînteşti şi mai cu seamă să le citească pentru a făptui ceea ce este scris în ele.
Dar pe cei care nu-L înţeleg pe Senta, care nu-L iubesc pe Dumnezeu şi nu primesc cărţile, o judecată cumplită îi aşteaptă pentru necurăţenia lor.

arimina.ro