MILENIUL ,,DE ÎNTUNERIC” AL ROMÂNILOR! (2)

( Urmare)

Constantin cel Mare, născut în anul 280 la Naissus – Niş – în Moesia, de neam get, fiul lui Constantius Chlorus, la 25 iulie 306 este proclamat împărat de armata din Britania pe care o conducea, extinzîndu-şi autoritatea şi asupra Galiei, fiind acceptat de Galerius ca cezar în tetrarhia iniţiată de Diocleţian. În timpul întîlnirii de la Carnuntum, Panonia din noiembrie 308, Constantin este recunoscut oficial ca cezar în Apus iar Maxentius, care în octombrie 306 se proclamase împărat peste Italia, Spania şi Africa este declarat uzurpator. În înţelegere cu Licinus – noul august al Occidentului – Constantin ocupă Spania în anul 310 apoi pătrunde în Italia şi în urma bătăliilor de la Turin, Verona şi cea de lîngă Roma din anul 312, Maxentius este învins şi îşi găseşte sfîrşitul pe cîmpul de luptă. În anul 308 Domitius Alexander, de origine din Panonia, vicarul/guvernatorul Egiptului se proclamă împărat dar este trecut prin sabie trei ani mai tîrziu de oştirile lui Maxentius. În februarie 313 pretind iudeo-creştinii că, după întîlnirea lui Constantin cu Licinus, aceştia au promulgat un edict, negăsit pe nicăieri, prin care iudeo-creştinismul este recunoscută ca religie oficială în imperiu cum mint cu neruşinare liftele sataniste, ori ea nu putea fi decît un cult public(înainte era un cult privat interzis a se manifesta în public) fiindcă nu şi-o însuşise nici majoritatea populaţiei nici împăraţii, cultul oficial fiind religia geţilor – creştinismul arimin sau mitraismul. În timp disensiunile între Licinus şi Constantin sînt tot mai mari şi o primă confruntare are loc în anul 316 care se încheie cu o pace de compromis apoi războiul civil reizbucneşte în anul 324 în care Licinus este înfrînt în două mari bătălii în Asia Mică, capturat şi executat în septembrie anul viitor la Tesalonic.Pe la anul 325, Constantin reformează senatul şi-l lărgeşte la peste două mii de membri incluzînd pe mai toţi cavalerii ordinului ecvestru. Ei erau obligaţi să jure credinţă împăratului care avea dreptul să-şi transmită prerogativele puterii prin urmaşi bărbăteşti. Senatorii au pierdut orice putere în faţa împăratului şi din acest aranjament se va naşte nobilimea feudală ce nu va înceta să se uite strîmb la rege sau împărat. Dacă romanii şi italicii au acceptat scrîşnind din dinţi, această invazie de barbari în structurile de putere ale statului, grecii au stat la cotitură şi după ce capitala s-a stabilit definitiv l-a Constantinopol, au năvălit asupra statului şi au ocupat toate funcţiile publice, impunînd şi cultul iudeo-creştin pe care l-au învăţat ca muzichie mult mai tîrziu decît romanii, ei iubind mai mult gnosticismul.În anul 326 Crispus, fiul lui Constantin este executat din ordinul acestuia datorită unui complot de palat. El continuă reformele lui Diocleţian şi transformă imperiul roman de neam get într-o monarhie absolută de drept divin. Imperiul este împărţit în 4 prefecturi; Orient, Illyricum, Italia şi Galia. Din această enumerare vedem că lipsesc teritoriile de la nordul Istrului, care formau separat regatul amal al geţilor. În anul 328 se inaugurează la Sucidava un pod peste Dunăre care dovedeşte importanţa teritoriilor de la nordul fluviului în soarta imperiului şi a statutului imperiului amalilor de la nordul fluviului. Licinus, ajunge împărat în anul 308 fiind favorit al lui Galeriu. S-a născut într-o familie săracă de neam get din apropierea oraşului Sirmium. După moartea lui Galeriu în anul 311, el administrează provinciile din nordul şi sudul Dunării pînă la ţărmurile Mării Negre de la Bosfor. În anul 312 se apropie de Constantin cel Mare şi se căsătoreşte cu sora acestuia Constantia. Victorios în războiul cu Daia, Licinius devine stăpînul întregului Orient. În anul 316 are loc primul război civil cu Constantin cel Mare care se încheie cu o pace de compromis şi va reizbucni în anul 324 cînd în urma a două bătălii pierdute este prins şi executat la Salonic în anul următor.În anul 332 Constantin cel Mare respinge la Dunăre o invazie a goţilor şi taifalilor şi încheie cu aceştia o alianţă – foedus – amintită şi de Iordanes în Getica. Dacă Constantin a încheiat această alianţă cu goţii şi geţii atunci aceste neamuri nu erau nişte cîrduri de iepuri ce au năvălit peste Dunăre să ronţăie tot ce le iese în cale, ci urdii bine înarmate şi cu meşteşugul războiului care s-au impus prin cerbicia şi curajul lor.Arius sau Areios a fost teolog ce a murit în în anul 336. S-a născut în nordul Africii şi era de origine libian, se converteşte la iudeo-creştinism dar constată că totul pute urît şi încearcă să-l reformeze prin noi formulări teologice care nu adiau deloc a mozaism. Tartorii lui nu puteau admite abaterea de la scrierile sataniste şi îndrăzneţul a fost excomunicat de către episcopul Alexandriei, Alexandros pentru ideile lui religioase. Tezele lui sînt condamnate de către conciliul de la Niceea din anul 325 şi este exilat dar reabilitat în anul 327 şi iarăşi condamnat, apoi reabilitat din nou în anul 335 după conciliul de la Ierusalim şi moare în anul următor. Conciliul de la Constantinopol întrunit în anul 381, condamnă arianismul ca erezie dar de fapt sub acest nume se interzicea creştinismul arimin care era religia oficială a imperiului roman de neam get, religia geţilor fiind interzisă în tot imperiul. Deşi iudeo-creştinii vorbesc cu multă obrăznicie şi minciună de erezia ariană, care nu reprezenta nimic în realitatea religioasă din imperiu, ei prin acest artificiu ar scos din istoria şi cultura lumii, adevăratul cult oficial al imperiului roman de neam get, cultul arimin. Vedem că arimin are un sens etnic ce semnifică urmaş al lui Moş Arimin, iar arian este adeptul unei erezii iudeo-creştine, dar termenii sînt apropiaţi fonetic. Minciuna a mers şi istoria a fost zidită pe acest fals oribil pus la cale de liftele iudeo-sataniste care îşi spunea obraznic după ce au pus mîna pe imperiul roman de neam get, creştini.Cea mai turbată fiară care lătra veşnic împotriva creştinismului arimin şi pe care culturnicii occidentali şi sataniştii iudeo-creştini îl numesc arianism, în imperiul roman a fost Atanasie(295-373) episcop al Alexandriei(328-373) ce a fost exilat în 335-337 de către Constantin cel Mare, 339-346 şi 356-362 de către Constantius ll, în 362-363 de Iulian Apostatul şi în 365-366 de către Valens. Şi comuniştii au procedat la fel, după ce au pus mîna pe putere în imperiul rus fiind impuşi de armatele bolşevice, aceste jeguri şi-au uns pe toţi trădătorii cu titlul de martir, erou şi luptător pentru binele celor mulţi, chiar dacă nimeni le-a cerut aceasta.

Constans Flavius Iulius s-a născut în anul 326 şi este proclamat împărat în anul 337, a fost fiul lui Constantin cel Mare la moartea căruia primeşte spre cîrmuire Italia, Illyricum şi Africa. Încercarea de al tutela de către fratele său Constantin ll (care guverna Galia, Spania şi Britania) şi invadarea Italiei de către armatele acestuia, declanşează un război care se va sfîrşi la Aquileia în aprilie 340 prin înfrîngerea şi moartea invadatorului. Datorită politicii fiscale aspre, armata îl proclamă împărat pe Magnentius. Încearcă să fugă în Spania dar este ajuns de trupele uzurpatorului şi ucis în apropiere de Pirinei în anul 350 .

Constantius Flavius Iulius s-a născut în anul 317 fiind fiul lui Constantin cel Mare şi în anul 337 la moartea tatălui, împreună cu cei doi fraţi Constans şi Constantin ll sînt proclamaţi auguşti, încredinţîndu-i-se provinciile Orientul, Egiptul şi Tracia. După uzurparea lui Magnentius şi moartea lui Constans în anul 350, organizează o campanie împotriva acestuia şi îl învinge în bătălia de la Mursa în anul 351 şi Mons Seleuci în anul 353 rămînînd singurul stăpîn al imperiului. Moare la Tarsus la 3 noiembrie 361. El mută capitala imperiului în anul 351 de la Constantinopol la Sirmium în ţinutul geţilor ausoni. Pentru a dovedi identitatea getă a imperiului roman amintesc faptul că pe arcul de triumf ridicat de Constantin cel Mare la Roma între anii 312-313, spre a le arăta acestora cine erau stăpînii lumii, pune în partea superioară a acestuia la colţuri cîte două statui de geţi înalte de 3 metri, dar nu îngenuncheaţi şi înrobiţi cum sînt românii astăzi, ci demni şi mîndri scrutînd zările. Nu se putea o sfidare mai mare a fostei glorii romane. Traian după ce i-a învins pe geţi şi-a înălţat o coloană pentru mărirea faptei iar în vîrful ei a pus propria statuie ca moţ. Romanii nu s-au gîndit niciodată că şi roata istoriei poate fi rotundă iar orice băţ cu care loveşti are două capete care se pot întoarce împotriva ta. Pe arcul de triumf construit la Constantinopol de către împăratul Constantin, a pus deasupra carul solar tras de patru bidivii focoşi, imagine identică cu cele de pe iconiţele geţilor. În scrierile creştinismului get, fiul luminii Mitra aleargă pe cer într-un car tras de patru cai puternici. În iahwism nu se serveşte aşa ceva pentru că ei nu lucrează/conspiră decît în întuneric. În săpăturile arheologice din perimetrul Romei s-au descoperit pînă în prezent 137 de statui de geţi, cel mai mare număr după cele închinate romanilor, ori acestea se comandau de către stat sau particulari cu funcţii publice şi se plăteau cu bani mulţi. Nu erau bostani puşi să-i ferească de sînge rău pe romani cînd îi vedeau pe făloşii ausoni fîlfîindu-şi panaşul. Galeriu pe arcul de triumf de la Salonic a pus spre veşnică aducere aminte, armate de geţi şi nu de romani. Istoricul latin Ammianus Marcellinus(330-395) în lucrarea Res Gestae la XVl, 10, 7 scrie privitor la intrarea lui Constantius în anul 353 în Roma după ce l-a învins pe Magnentius: ,, acoperiţi de mantale purpurii s-au strîns în jurul draconilor, legaţi de vîrfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vînt mare, şi astfel şuierînd ca şi stîrniţi de mînie, lăsînd să fluture în vînt cozile ample”, Textul descrie armatele de geţi cu stindardele lor de balauri şuierînd şi nu acvilele oştirilor lui Traian care i-au învins pe strămoşii acestora!Lactanţiu(260-325) apologet iudeo-creştin şi mare întunecat împotriva geţilor scrie în De mortibus persecutorum la 27,8 următoarele despre împăratul Galeriu: ,,…hostem se Romani nominis erat professus, cuius titulum immutari volebat, ut non Romanum imperium, sed Daciscum cognominaretur”. Pre limba noastră zicerea sună aşa: ,,duşman al numelui de romani, a declarat în public că va şterge cu de la sine, de îndată, titlul acestei ţări, şi a schimbat din imperiul romanilor chiar cu acelaşi sens, în imperiul dacilor.” Textul spune explicit că împăratul get a schimbat numele imperiului roman cu cel de imperiul dac, dar nu cred că falsificatorii de istorii se vor da bătuţi. Manuscrisul cu pricina este o copie din secolul Xl şi consider că a fost puţintel falsificat pentru că trebuiau să fie mai multe informaţii de această natură. Aşa au scris totdeauna învingătorii istoriile, falsificîndu-le pe ici pe acolo, prin părţile esenţiale, să le dea şi peste timp învinşilor la gioale! Galerius ajunge împărat după abdicarea lui Diocleţian în anul 305, declarîndu-se duşman al imperiului roman şi dorind ca acesta să se numească dacic, (ut non Romanum imperium, sed Dacicum cognominaretur) iar afirmaţiile arătate mai sus din textul lui Lactantiu sînt corecte dar nu pentru căpăţînele tuturor istoricilor indiferent dacă sînt români sau străini. O recunoaştere a acestor adevăruri, ar arunca în aer toată cultura Europei şi falsurile ei cu pretenţii de unic adevăr istoric! Galeriu a mutat capitala imperiului dac de la Sirmium(Mitroviţa din Serbia) Tesalonic unde a ridicat un arc de triumf pe care se văd armatele geţilor cu faimosul lor steag. Dar chiar după cucerirea parţială a Geţiei de către romani, mulţimi de geţi au fost băgaţi cu forţa în legiuni să lupte pentru faima şi lăcomia romanilor. Arian Flavius(95-175) din Nicomedia oraş din Bitinia tracilor, a devenit cetăţean roman în anul 124 şi apoi ofiţer în armata romană ajungînd guvernator al Capadociei. În lucrarea Arta tacticii militare, spune despre călăreţii romani că ,,înaintează avînd diferite steaguri nu numai romane dar şi scitice, pentru ca incursiunea să aibă înfăţişări mai variate şi totodată să fie mai înfricoşătoare. Steagurile scitice le alcătuiesc nişte balauri de mărime proporţională cu prăjinile de care sînt ei legaţi. Se fac din bucăţi de pînză de felurite culori, cusute .laolaltă. Balaurii aceştia au capul şi întregul trup pînă la coadă ca al şerpilor. Vicleşugurile acestea au fost născocite pentru ca balaurii să pară cît mai înspăimîntători. Cînd caii stau pe loc, nu poţi vedea decît bucăţi de pînză de diferite culori, care atîrnă în jos. Cînd însă, caii pornesc, aceşti balauri se umflă din pricina aerului, semănînd grozav cu fiarele şi şuierînd din pricina mişcării puternice, deoarece aerul îi străbate cu putere. Aceste steaguri nu numai că fac plăcere ochilor şi uimesc, dar folosesc chiar pentru a putea fi deosebiţi de cei ce dau năvală şi pentru ca rîndurile să nu se încurce”. Prin acest text se dovedeşte că geţii sau sciţii cum le spune autorul au fost o componentă importantă în armata imperiului roman chiar de la mijlocului secolului ll, cînd au ajuns masiv să fie înrolaţi ca soldaţi iar steagurile descrise de Arian sînt steagurile strămoşilor noştri. Intrarea lui Constantius ll în Roma la anul 353 cu armate formate numai din geţi cum precizează Ammianus Marcellinus în lucrarea menţionată mai înainte, dovedeşte că ei conduceau imperiul roman la acea dată chiar dacă istoricii mai bine îşi taie limba decît să recunoască o asemenea realitate. Deci nu numai că nu au dispărut ca neam geţii, cum mănîncă la lături specialiştii în plăsmuiri, dar încă de la mijlocul secolului ll ei erau un grup etnic foarte important în armata romană, devenind în timp majoritar şi conducător. Prin numărul tot mai mare al ostaşilor geţi în legiunile romane, în anul 193, trecuseră 87 de ani de la ocuparea parţială a ţării lor de baştină de către romani, ei şi-au proclamat un împărat al lor în Panonia – Septimius Severus – şi au mers cu el pînă la Roma unde l-au instalat ca stăpîn al imperiului roman. Roata istoriei s-a întors, iar fioroasele cete de ausoni, care nu se sinchiseau de faima Romei cum spunea poetul Ovidiu cînd era mazîlit la Tomis, au ajuns în inima imperiului să le arate acestora vitejia neamului lor. În secolele ll şi lll sînt amintite în textele antice mai multe unităţi militare alcătuite din daci, geţi sau besi: Ala l Ulpia Dacorum, Cohorts l Ulpia Dacorum, Cohorts l Aelia Dacorum milliaria, Cohorts ll Augusta Dacorum milliaria equitats, Cohorts ll Aurelia Dacorum, Cohorts Gemana Dacorum milliaria, Cohorts ll Flavia Bessorum, dar acestea sînt cele care au scăpat de uitare şi urgia timpului pentru că numărul lor a fost mult mai mare în realitate.

Iulian Apostatul s-a născut în anul 331 la Constantinopol ca fiu al lui Iulius Constantius, fratele vitreg al lui Constantin cel Mare. La 6 noiembrie 355 este desemnat cezar de către împăratul Constantius ll pentru a administra provinciile Occidentului. În februarie 360 trupele îl proclamă împărat la Lutetia – Paris. După moartea lui Constantius ll survenită la Tarsus la 3 noiembrie 361 în drum spre Occident spre a-i cere socoteală pentru răzmeriţă, Iulian rămîne singur împărat. Rănit în lupta de la Maranga în războiul cu sasanizii, de pe fluviul Tigru, Iulian moare cîteva zile mai tîrziu la 26 iunie 363.

Iovian, rudă cu Iulian s-a născut în anul 331 la Singidunum în Moesia şi ajunge împărat la moartea acestuia la 27 iunie 363 şi după ce încheie pacea cu sasanizii, moarte în drum spre Constantinopol la 17 februarie 364.

Valetinianus l sau Valentinian, născut la Cibalae în Panonia într-o familie modestă a unui ofiţer get. Proclamat împărat de către trupele de la Dunăre după moartea lui Iovian în anul 364, acesta îşi numeşte fratele Valens coîmpărat căruia îi încredinţează guvernarea Orientului. Din Trier el va guverna Occidentul care cuprinde şi teritoriile dunărene. A fost constant preocupat de creşterea eficienţei administraţiei şi întărirea puterii de apărare a armatei şi moare în anul 375 în localitatea unde s-a născut.

Valens, de origine get născut la Cibalae în Panonia în anul 324 în familia unui ofiţer modest. Se remarcă prin vitejie şi curaj ajungînd împărat al Orientului odată cu fratele său Valentinianus sau Valentinian l care guverna Occidentul. Duce o politică aspră împotriva oligarhiei greceşti şi a clerului iudeo-creştin ce urmărea tot mai vizibil să pună mîna pe putere în imperiu şi să-l confişte pentru clica lor. Reprimă uzurparea lui Procopius din anii 365-366 sprijinită de toată liota de grecotei din Constantinopol şi face alergări cu clerul sataniştilor iudeo-creştini care se împiedicau prea des în anteree şi alte păcate stricăcioase venite din patimi omeneşti. În anul 376, hunii atacă imperiul amalilor, Athanaric construieşte un val de pământ la est pentru a-i opri pe migratori şi pentru că nu reuşeşte se refugiază în ţinutul Carpaţilor – Caucaland(adică şi noi aveam un Caucaz la Istru aşa cum spuneau unii greci). Fritigern cu o parte din goţi se refugiază în Scythia Minor. Împăratul Valens îi primeşte bine pe goţi şi acceptă stabilirea acestora la sud de Dunăre împinşi de hoardele hunilor şi a celorlalte neamuri aduse de ei. Jaful la care sînt supuşi de către autorităţile imperiale determină revolta goţilor care va duce la bătălia de la Adrianopol din 9 august 378 unde armatele conduse de Valens sînt înfrînte iar el va rămîne mort pe cîmpul de luptă. Acesta este momentul critic cînd Ambrosie şi clica lui de satanişti au hotărît să pună mîna pe imperiul roman, geţii nu mai aveau un împărat al lor în fruntea imperiului pentru că Graţian era un copil controlat complet de clica conspiratorilor de la Roma iar ţara lor, Getia şi Panonia ca principal rezervor de soldaţi, era ocupată de hoardele hunilor. Ammianus Marcellinus în Res Gestae la 30,10,2 scrie că în anul 378 podul de peste Istru construit de Constantin cel Mare a fost distrus la moartea lui Valens, de romani de teama geţilor şi a altor nepoftiţi dornici de putere şi avere. Geţii sînt scoşi de la conducerea imperiului şi izolaţi dincolo de Istru.

Graţian s-a născut în anul 359, fiind fiul mai mare al generalului get Valentinian din Panonia şi va fi ridicat de tatăl său care ajunsese împărat în anul 364, la rangul de august în anul 367 iar la moartea acestuia intervenită în 375, la vîrsta de 16 ani devine împărat al Occidentului. Graţian a fost o creaţie de marionetă a episcopului Ambrosie şeful şărpăriei iudeo-creştine din Mediolanum/Milano, capitala imperiului roman de Apus, care a exercitat timp de 30 de ani prin puterea ocultă ce o răspîndise în instituţiile imperiului, un control absolut asupra oricăror decizii ale împăratului. La moartea unchiului său Valens la 9 august 378 care conducea provinciilor dunărene şi a Orientului, Graţian, la îndrumarea lui Ambrosius îl numeşte la 19 ianuarie 379 pe spaniolul Teodosiu să conducă aceste teritorii. În 28 februarie 380, iudeo-creştinismul este impus ca religie obligatorie pentru toate populaţiile din imperiul roman iar religia geţilor pe care ei o amintesc cu numele de arianism este interzisă la începutul anului 381. În impunerea cultului satanist al lui Iahwe în imperiul roman au tras la greu atît grecii cît şi romanii iar după anul 380, toate funcţiile din stat au fost preluate de mîlul otrăvitor al iudeo-creştinilor la fel cum au făcut comuniştii la noi după anul 1945 sau la ruşi după 1917. De aici vine prăbuşirea imperiului roman de neam get. Graţian este asasinat la Lugdunum/Lyon la 25 august 383. Uciderea lui trebuie legată de funcţia de pontifex maximus, adică mare preot al tuturor cultelor recunoscute în imperiul roman şi deci superiorul lui Ambrosie pe care el o deţinea în virtutea calităţii de împărat. După moartea lui, Teodosiu nu a mai deţinut această funcţie, fiind desfiinţată dar prerogative ei trecînd toate şi ceva pe deasupra în mîinile episcopului de Mediolanum, Ambrosie cel Întunecat iar mai tîrziu cînd capitala se va muta la Roma, în vechea şărpărie, tartor va fi episcopul acestui oraş.

Teodosius l s-a născut în Spania în anul 347 ca fiul generalului Teodosius, ajunge împărat la 19 ianuarie 379 prin numirea lui Graţian. Moare la Mediolanum la 17 ianuarie 395. Tatăl lui, Teodosius, a fost implicat într-un complot de asasinare a împăratului Valentinian l, tatăl lui Graţian, în anul 371, fiind trimis la moarte iar odrasla a fost scoasă din armată şi zorită să ia drumul baştinei. Pentru orice minte normală, numirea lui pare absurdă dacă nu ştim că ea a avut un rol exclusiv politic pe care l-a manevrat episcopul Mediolanumului, Marele Întunecat satanist Ambrosie de la care primeşte guvernarea provinciilor orientale ale imperiului. Dar numirea lui a fost condiţionată de trecerea la religia iudeo-creştină şi renunţarea la arianism cum numeau sataniştii religia geţilor, cult practicat de marea majoritate a populaţiei imperiului precum şi promulgarea cultului lui Iahwe ca religie oficială a imperiului. Edictul din 28 februarie 380 emis de Graţian şi semnat de el, pune iudeo-creştinismul ca religie oficială în imperiul roman iar în 381 se interzice religia geţilor pe care gunoaiele o numeau arianism. Duce o politică de scoatere a geţilor şi celorlalte neamuri din structurile aparatului de stat dar mai ales din armată şi trecerea birocraţiei administrative în mîinile grecilor. Pentru a preveni orice împotrivire a soldaţii geţi privind interzicerea creştinismului arimin sau arianismului în imperiu, aceştia sînt înlocuiţi cu cei de neam got, ostrogoţii lui Athanaric, în anul 382 printr-un tratat – foedus – prin care îi stabileşte ca federaţi în dioceza Tracia, între Balcani şi Dunăre. Iordanes în Getica la paragraful 145 spune: ,,După moartea lui Athanaric, toată armata lui a trecut sub comanda împăratului Teodosiu, supunîndu-se stăpînirii romane şi unificîndu-se cu cea romană, reînoind starea federaţilor din timpul împăratului Constantin şi numindu-se astfel şi ei tot federaţi.” Athanaric, care l-a urmat pe Fritigern la conducerea goţilor, a murit în anul 383 se pare ajutat de grecii cei pricepuţi în toate iar toată urdia de goţi rămasă fără conducător a fost folosită timp de 18 de ani de către împăraţii romani pînă i s-a zbîrlit părul pe piept gotului Alaric şi i-a luat la roată pe romei.La 24 februarie 391 printr-un edict, Teodosiu interzice aducerea jertfelor la temple, fiind completat în noiembrie prin interzicerea tuturor cultelor din imperiul roman, iudeo-creştinismul rămînînd singura religie. Aşa da făcătură! În urma asasinării lui Valentinian ll în anul 392 şi proclamării lui Flavius Eugenius ca împărat care urmărea anihilarea iudeo-creştinismului din imperiul roman de Apus, Teodosiu îl înfrînge în bătălia de la Fridigius în septembrie 394 şi moare în ianuarie 395 iar imperiul se împarte între fiii Arcadius care va primi Orientul iar Honorius Occidentul. Valentinian ll, fiul împăratului Valentinian l şi fratele mai mic al lui Graţian s-a născut în anul 371 şi a fost proclamat împărat la Aquincum la 22 noiembrie 375 de legiunile din Illyricum sub regenţa fratelui mai mare. După moartea acestuia şi a uzurpatorului Maximus în anul 388, devine stăpîn în provinciile occidentale în timp ce Teodosiu guvernează cele orientale. Guvernarea s-a făcut însă de către mama lui Iustina şi episcopul Ambrosie de Mediolanum unde era capitala imperiului. Este asasinat la ordinul generalului Arbogast la 15 mai 392. Cu el se încheie dinastia geţilor în fruntea imperiului roman. Dacă în imperiul roman de răsărit, geţii au fost înlocuiţi cu goţii numiţi ostrogoţi, în imperiul roman de apus, francii, quazii, alamanii şi alte seminţii germanice au devenit mercenarii romanilor dar cum iubirea era numai de avere şi deloc de moşie, şi acest mariaj preacurvit se va termina urît pentru ambele părţi cînd hunii vor cere romanilor să danseze în vîrful picioarele pentru a dormi liniştiţi noaptea. Şi aşa s-a născut povestea lui Zadig cel cu pungile pline de arginţi. Roma ajunse ca o adevărată curvă bătrînă care era îmbiată de fel de fel de dulăi vînoşi şi pofticioşi dar nu pentru farmecele ei degenerate şi ticăloase ci pentru bogăţiile adunate aici sute de ani prin jaf şi pradă.Istoricii, cînd vorbesc de împăraţii geţi ce au condus imperiul roman timp de 165 de ani în două perioade, spun că ei ar fi fost iliri dacă nu chiar romani, pentru că veneau din provincia Illyricum. Ori acest teritoriu din imperiul roman este de patru ori mai mare decît vechiul ţinut al Iliriei, locuit într-adevăr de iliri, dar partea centrală şi de nord a provinciei romane Illyricum unde a fost şi capitala imperială Sirmium o perioadă de timp, era locuită de geţi iar urmaşii lor se mai găsesc şi astăzi prin Kosovo, este, centrul şi nor-estul Serbiei.

Ambrosius Aurelius s-a născut la Trier în anul 339, unde tatăl său se afla ca prefect al pretoriului în Galia. Pretorul era un magistrat de rang suprem asigurînd judecarea cauzelor în lipsa consulilor din Roma. Ei puteau ocupa funcţii militare şi administrative. Orator iscusit şi plin de vanitate şi viclenie, devine înalt funcţionar în Mediolanum cînd capitala imperiului roman de apus se mută în acest oraş şi din această poziţie va controla statul şi pe împărţii Graţian, Teodosiu şi Valentinian ll. Sub Valentinian l, Ambrosie ajunge ,,eminenţa cenuşie” din imperiul roman de apus reuşind să-şi pună oamenii în toate funcţiile cheie iar la moartea împăratului el este stăpînul de drept al imperiului. În anul 374, intervine în conflictul dintre ,,arieni” şi iudeo-creştini pentru ocuparea postului de episcop al oraşului Milano după moartea lui Auxentius şi prin sforăriile iudeo-creştinilor, ocupă el scaunul episcopal chiar dacă nu era botezat la acea dată. Încă o dovadă că şărpăria iahwistă era mai mult o organizaţie ocultă ce urmărea să pună mîna pe conducerea imperiului iar religia era doar un pretext elegant şi un paravan pentru acest clan criminal al Satanei. Din această poziţie a reuşit să-l formeze pe Gratian ca o păpuşă ce a ascultat orbeşte de comenzile lui după care l-a pus pe năsălie cînd şi-a văzut realizat planul de cucerire a puterii în întreg imperiul roman. La sinodul din Aquileia ţinut în anul 381, el obţine triumful dogmei niceene asupra ,,arianismului în Occident” – cult care a fost interzis în anul 325, deci este o recunoaştere a acestui monstru satanist că religia geţilor pe care el şi ei o numeau la acea vreme arianism, iar înaintea lui alţi satanişti o numeau mitraism – era religia oficială a imperiului roman cînd ei au dat lovitura de stat. Este o mărturisire fără echivoc în faţa istoriei din partea căpeteniei iudeo-sataniştilor că aceştia considerau creştinismul arimin numit de ei arianism ca o erezie din iudeo-creştinism iar Tertulian care numea aceeaşi religie mitraism, o considera tot o erezie creştină! Adică totul este o minciună şi o hoţie unică în istoria lumii. În anul 384 intervine cu fanatism la împăratul Graţian opunîndu-se propunerii filozofului Symmachus pentru reinstalarea statuii şi altarului zeiţei Victoria în curia romană. Scopul acţiunii lui Ambrosie a fost să scoată de la conducerea imperiului pe geţi şi să-i înlocuiască cu italici şi greci, să interzică creştinismul arimin şi scrierile acestuia şi să-l înlocuiască cu născocirea iudeo-sataniştilor ieşită din fariseism şi otrava lui Iahwe iar ei preoţii să fie forţa conducătoare şi stăpînii absoluţi ai imperiului. În anul 387 îl converteşte la iudeo-creştinism pe Augustin(354-430) care va deveni cel mai înfocat discipol al său şi cu care au marcat victoria iudeo-creştinismului asupra creştinismului arimin în imperiul roman de apus. În lucrarea De civitate Dei, apărută în anul 426, Augustin apără iudeo-creştinismul de acuzaţia creştinilor arimini şi a celorlalţi cetăţeni, că aceştia se fac vinovaţi de prăbuşirea imperiului roman pentru că au uzurpat puterea şi au folosit-o numai pentru ambiţiile lor de dominare şi teroare. În anul 390 îl umileşte pe împăratul de paie, Teodosiu l pentru că a reprimat o revoltă a populaţiei din Tesalonic şi nu recunoştea supremaţia puterii bisericii asupra celei laice a împăratului, obligîndu-l la o penitenţă publică!Arbogast, general barbar de origine frac ce a slujit Roma mulţi ani, fiind în anul 385 comandantul militar al provinciilor occidentale ale imperiului roman şi sfetnicul principal la împăratului Valentinian ll din anul 388, îl înlătură de la putere pe acesta în anul 392, şi proclamă împărat pe retorul Flavius Eugenius care încearcă să restaureze religia geţilor ca religie oficială în imperiul roman de Apus. Toată şărpăria iahwistă în frunte cu Ambrosius s-a încolăcit de moarte şi în bătălia din 6 septembrie 394 care a avut loc la Frigidus este înfrînt de trupele sataniştilor iahwişti conduse de Teodosiu l, el preferînd să se sinucidă. Ambrosius moare în anul 397 după ce a dus la bun sfîrşit planul Satanei de a impune iudeo-satanismul ca religie oficială a imperiului roman şi de a scoate în afara istoriei religia şi cultura geţilor.

Stilicon(365-408) general vandal în serviciul Romei, este remarcat de Teodosiu l şi ajunge comadantul trupelor din Occident în anul 394. La moartea lui Teodosiu, acesta îi încredinţează tutela fiului său Honorius care devenea împărat în imperiul roman de Apus. Reuşeşte să-i învingă pe vizigoţii conduşi de Alaric în 402 la Polentia şi 403 la Verona şi pe ostrogoţii lui Radagaisus la Faesulae în 406, dar este asasinat doi ani mai tîrziu din ordinul lui Honorius ca urmare a reacţiei antigermane ce cuprinsese atît imperiul roman de Răsărit cît şi cel de Apus. După ce şi-au făcut treaba cu mercenari de neam german care i-au înlocuit pe geţi în armatele romane, oligarhia greacă şi romană, pentru a-i împiedica pe aceştia să privească cu jind la purpura de împărat, i-au alungat. Vizigoţii lui Alarich înpănaţi cu cete de ausoni, revin în vizită de lucru la romani în anul 410 şi cuceresc Roma supunînd-o unui jaf cum numai romanii ştiau să facă cu învinşii. Nu stau prea mult pe aceste meleaguri şi pleacă în sudul Galiei unde fac un popas mai lung iar în anul 415 ocupă Spania formînd un puternic regat care va fi distrus de arabi în anul 711. Cu ei începe epopeea hispanică a mitului getic.
Zenon, istoric grec ce a trăit în secolul V, ocupînd funcţii importante la Constantinopol, La sfîrşitul secolului termină lucrarea Noua istorie în şase cărţi care cuprinde perioada de la Augustus pînă la căderea Romei în anul 410. El învinuieşte iudeo-creştinismul că a distrus măreţia civilizaţiei romane şi că statul a fost acaparat de oameni ce aparţin acestei religii, fără nici o chemare pentru administraţie, justiţie sau armată.În 456 se naşte Theodoric, din neamul geţilor Amali care domnea şi peste ostrogoţi. În anul 487, ostrogoţii conduşi de Thiudimer, tatăl lui Theodoric, cu permisiunea bizantinilor părăsesc Panonia şi se aşază în Illyricum dar după puţin timp moare regele lor şi este ales fiul acestuia să îi conducă. Împăratul Zenon îl cheamă pe Theodoric la Constantinopol dar goţii cer regelui lor să-i conducă în alte ţinuturi mai mănoase pentru că nu mai aveau cum jefui atît timp cît stăteau supuşi ai imperiului bizantin. Theodoric îi cere în anul 490 permisiunea lui Zenon să meargă în Italia să o cucerească pentru gloria imperiului bizantin şi spune Iordanes în paragraful 291 din Getica: ,,Trimite-mă cu neamul meu, dacă găseşti cu cale, pentru că şi aici scapi de greutatea cheltuielilor cu noi, şi acolo, dacă ajutat de Domnul voi învinge, să strălucească faima pietăţii Voastre.” Cînd construieşte catedrala din Ravena vedem şi cum erau îmbrăcaţi cei din neamul lui, adică daci curaţi aşa cum i-a pus şi Traian pe columna lui.Theodoric devine rege al Italiei în anul 493 şi sub el la fel ca şi la vizigoţi se cultivă limba geto-goţilor a lui Ulfilas aşa cum arată papirusul din Arezzo şi Neapole, un calendar şi omiliile ostrogoţilor a căror identitate cu Codex Argenteus al lui Ulfilas a dovedit-o învăţatul cardinal Mai şi Castiglionoi.Regele Theodoric a construit mai multe lăcaşuri de cult printre care şi celebra Sant’ Apollinare Nuovo din Ravena, unde în imensul mozaic al acesteia apar cei trei magi, dar nu în costumaţie orientală, tradiţională, ci îmbrăcaţi ca tarabostes geţi, avînd pe cap pileus, cuşma getică specifică. În urma acestora, fără legătură cu magii, apar sfintele mucenice care poartă îmbrăcăminte ţărănească românească; cămăşi albe cu poale lungi, catrinţe decorate cu motive variate, marame albe de borangic cu franjuri către glezne. Cultul în această biserică, dar şi în tot regatul lui Theodoric era ,,arianismul” adică religia lui Zamolxe cum spunea la anul 398 Ioan Chrisostomus, patriarhul Constantinopolului. Biserica a fost construită de către regele get/got Theodoric cel Mare(493-526), spun istoricii şi aşa de got era că a uitat cum arată neamul său şi a prezentat pe icoane un popor dispărut din istorie de peste 400 sute de ani şi care nu are nici o legătură cu plăsmuirea iudaică. Sau regele a prezentat o realitate istorică pe care o trăia, dar lichelele culturii occidentale au falsificat această istorie pentru că nu le dădea lor bine la făcătura pe care o urzeau. Theodoric, la fel ca şi Constantin cel Mare cu arcul de triumf din Roma şi cele 8 statui ale geţilor puse la colţuri, prin această biserică a adus un omagiu neamul său adică, geţilor!!! Iordanes scrie la paragraful 295 că ,,în al treilea an al intrării sale în Italia , precum am spus, la sfatul împăratului Zenon, şi-a scos hainele sale particulare şi îmbrăcămintea neamului său şi a îmbrăcat hainele de împărat şi de domn al goţilor şi romanilor”. Din informaţiile arătate mai sus rezultă fără putinţă de tăgadă că Teodoric cel Mare era get.Iordanes a scris cartea Getica la anul 551 pentru prietenul său Castalius. El face un rezumat al cărţii De origine actusque Getarum scrisă de Flavius Magnus Aurelianus Casiodorus(485-578) care a scris-o la cererea lui Theodoric cel Mare fiind demnitar la curtea acestuia. Deci lucrarea era o istorie a geţilor închinată regelui acestora care controla la acea vreme toată Italia iar Iordanes i-a mai băgat şi pe goţi pentru că istoria strămoşilor noştri trebuia falsificată în totalitate. El spune că a făcut adaosuri potrivite din scriitori greci şi latini amestecînd la început, mijloc şi sfîrşit multe din cele pe care le-a socotit utile. Dar el uneori a introdus în text informaţii false după modă şi nărav pentru a merge în favoarea creştinismului. Mărturiseşte el în paragraful l: ,, ,,frate Castalius…lăsînd la o parte mica lucrare pe care o am în mîini, adică prescurtarea cronicilor, să expun cu cuvintele mele, într-o singură carte scurtă, cuprinsul celor douăsprezece volume ale Senatorului, despre originea şi faptele geţilor, sarcină destul de grea.”În 911 norvegienii se numeau goţi şi daci, potrivit cronicii Gesta Normanorum şi de atunci trăiesc într-un mare păcat pentru că nu îi acuză istoricii de sminteală!În 1042 sub Eduard Confesorul legile daneze ajung în Anglia şi danii sau dacii se mai numesc încă ,,Dani et Daci et Guti” et ţuţ pentru toate liftele mioritice care ne-au batjocorit trecutul şi cultura strămoşească. Guţii sînt goţii veniţi în nordul Mării Negre şi a Mării Caspice din Gotia/Guta – Suedia, şi care s-au împărţit în două mari grupuri, unii au luat Europa către vest iar alţii s-au supus hunilor şi o parte dintre ei s-au întors la baştină cu o nouă cultură şi o nouă religie, concepută după cea a lui Zamolxe. În 1087 varegii din Rusia şi aproape concomitent normanzii în Sicilia sînt urmaşii culturii şi cultului lui Zamolxe fiind formaţi de scrierile lui Ulfilas iar limba acestor texte – limba geto-gotă – în 1091 este proclamată ca limbă bisericească la Conciliul din Leon! (Text din carte – Destinul carpatic)

.
.