PIERIT-AU DACII? (IV)

Trebuie să amintesc şi semnificaţia Crăciunului, sărbătoare pe care răii spun că ne-au adus-o alţii să o cinstim cu mare pompă iar guguştiucii ne gînguresc suav că vorbuliţa vine de la latinescul creatio. Că minte golănimea intelectuală o dovedesc cuvintele precreştine Kraciun din paleoslavă, Karaciun în rusa veche, Kraciun în slovacă şi bulgară şi Karáczonyi în maghiară, care denumeau solstiţiul de iarnă iar mai tîrziu sărbătoarea creştină de la 25 decembrie. În tăbliţa 34 avem o informaţie clară că geţii ţineau Crăciunul la 25 decembrie aşa cum era şi în religia lui Mithra! ,,Cercetează înfăţişarea făpturilor/oastei de îngeri de pe cerul Sarmisetuzei şi descoperă toate locurile unde lumina a biruit şi este cu atît mai mare”. Ne mai spun ei că în cetatea geţilor au fost duse şi puse deoparte cănile pentru vin şi hainele de sărbătoare semn că respectul pentru Sîntu nu lăsa la mintea zburdalnicului datinile străbune. După o perioadă de post respectată cu străşnicie spun că în cetate s-a instalat o sete de vin cît stogul! Adunarea neamului a fost chemată să dea începerea sărbătorilor de iarnă iar toţii românii să imite poarta cu boltă, adică cetatea principală – Sarmisetuzo. Ştim că în religia sciţilor/perşilor 25 decembrie era soltiţiul de iarnă iar cum această religie avea multe influenţe din religia geţilor trebuie să acceptăm că strămoşii noştri sărbătorea Naşterea luminii la această dată. Ei spun limpede ,,că lumina a biruit şi este cu atît mai mare” adică ziua începe să crească în dauna nopţii, fenomen astronomic ce se îmtîmpla la data de 25 decembrie în vechile culturi. În mitraism, adepţii se adunau în această noapte în peşteri sfinţite şi aprindeau făclii din lumina sfîntă strigînd că aceasta a învins! În creştinism în noaptea Învierii credincioşii se adună în miez de noapte în biserici şi i-au lumina divină venită din cer spunînd: veniţi de luaţi lumină pentru a arăta că din nemoartea morţii s-a născut iarăşi viaţa! Să nu ne mai înveţe alţii ce am fost pentru că tăbliţele ne arată calea adevărului istoric dar nu cel înţeles de lichele şi strîmbături! Cum în lume încă nu există oprelişte la minciuni, o ţinem tot aşa! Bulgarii s-au aşezat în descălecatul lor peste geţii din Mesia în secolul Vl de la care au luat o mulţime de cuvinte şi obiceiuri iar ungurii au venit în secolul X peste panoni sau păstorii romanilor cum sînt amintiţi în unele documente bizantine. De fapt slavizarea geţilor din sudul Istrului se vede foarte bine în numele de familie bulgăreşti la care dacă umblăm puţin şi le ştergem finalul ov sau ev, le găsim identice sau asemănătoare la neamul din nordul fluviului. Ceilalţi slavi şi ungurii sînt vecinii noştri, unii mai dragi decît ni-i dorim. Există părerea la istoricii ruşi că termenul a fost luat din limba română veche şi eu cred că acesta este adevărul pentru că geţii mosca/volohii au format clerul slavilor răsăriteni pînă la creştinarea cneazului Vladimir. Această sărbătoare era ţinută în primele secole ale creştinismului de perşi, siriaci(urmaşii esenienilor în credinţă) la 25 decembrie cînd se marca solstiţiul de iarnă. Enoriaşii se adunau în peşteri sau locuri de rugăciune şi la miezul nopţii aprindeau lumînări strigînd că Fecioara a născut iar Lumina creşte! Pentru că nu reuşea să elimine aceste culte, biserica creştină şi-a însuşit în secolul lV sărbătoarea inclusiv data celebrării iar prin această strategie a reuşit să elimine ritualurile considerate păgîne. Creştinii greci au sărbătorit Crăciunul la data de 11 septembrie pînă în anul 375 cînd au schimbat-o la 25 decembrie, romanii sărbătoreau după tradiţia lor la 6 ianuarie botezul lui Cristos iar Naşterea Domnului – Crăciunul a fost stabilită 25 decembrie pentru prima dată la Roma în anul 354. Noul Testament nu spune vreodată cînd s-a născut Cristos. Noi românii păstrăm nu numai denumirea veche a sărbătorii dar mitologia ne dezvăluie un personaj religios arhaic, Moş Crăciun care stă în înaltul cerului la dreapta Domnului şi judecă faptele muritorilor. Acest Moş Crăciun este în fapt Moş Ariminos, strămoşul ancestral al neamu- lui oierilor carpatini care din înaltul cerului binecuvîntează neamul arimin. Atunci se deschide cerul iar Crăciunul vine pe un cal alb, după ce cîntă cocoşii de trei ori, căci el este un moşneag bătrîn. O legendă populară spune despre Moş Crăciun că este strămoşul neamului păstorilor români – moş Arimin şi stă la dreapta Tatălui pentru că este cel mai bătrîn dintre sfinţi.

Jeţ de aurel
Bunul Dumnezeu
Mai d-a rînd cu el

Jeţ de arginţel
Cine şade-n el?
Şade Moş Crăciun.

Imaginile din religia creştină şi cea strămoşească sînt identice aşa cum arată tăbliţa 1, 2 şi 6. Cuvîntul vine din limba vorbită în vechime pe meleagurile mioritice şi se compune din kara: a primi, a adăposti, loc public, a fermeca sauKîra/kra: curat, puternic, vas larg, a făta + ciun/şun: stea, soartă, a străluci, a lumina. Tăbliţa 34 ne spune că după un post straşnic în care vasele de băut şi hainele de sărbătoare au fost puse la loc dosit, acum adunarea neamului anunţă începerea sărbătorilor de iarnă iar toate ţinuturile locuite de români să imite cetatea Sarmisetuzei. Paşti, sărbătoare religioasă la creştini care semnifică învierea lui Isus, spun unii că termenul vine de la ebraicul pesah. La evrei, Paştile este sărbătoarea eliberării din robia egipteană(istoric nu a existat) cu care ocazie se consumă carne de miel şi pîine subţire nedospită. La noi, Paştile este o sărbătoare a renaşterii vieţii din nemoarte şi a regenerării naturii. Se face pasca umplută cu brînză ca simbol al belşugului oilor, care este un colac împletit împărţit în patru printr-o cruce la capetele căreia se pun porumbei. Tot cu această ocazie se ciocnesc ouă înroşite, tradiţie confiscată de către biserica creştină din religia strămoşească a geţilor, a zoroastriştilor şi a adepţilor cultului lui Mithra. Cuvintul Paşti vine din limba străbună prin paşe: a fi mîndru, în frunte, început + ti: familie, neam, sărbătoare, a păstra viu, loc de întîlnire, Că lucrurile stau aşa voi aminti de expresia Kalo Paşe cu sensul de Paşti fericit sau cale plină de reuşită, folosită într-un dialect vechi menţionat de Homer şi care se mai vorbeşte şi astăzi în insula Carpatos din Marea Egee! Paştile Blajinilor este o sărbătoare precreştină, nerecunoscută de biserică, pe care românii din Moldova o ţin în prima sîmbătă de după Paştile ortodox. Cu această ocazie femeile aruncă pe rîu coji de la ouăle cu care au pregătit cozonacul de Paşti, pentru ca ele să ajungă la Rohmani, pe Tărîmul Celălalt. Căci rohmanii nu au nevoie de oul întreg ca noi pă-cătoşii; lor le ajunge numai punga de aer. Pentru ca oul să plutească pe apă, se gău-reşte în ambele capete, se suflă conţinutul, găurile se umplu cu ceată apoi se vop-seşte în roşu. Legenda păstrează în memoria colectivă migraţia neamului emeş în Ki-en-gi(Sumer) din ţinutul Carpaţilor iar pomana cojilor de ouă roşii dovedeşte vechimea acestui obicei care este cu mult înaintea apariţiei făcăturii iudeo-creştinismului. Tot din aceste coji se pun în crenguţele pomilor fructiferi pentru sufletele celor răposaţi cît şi pentru belşugul familiei. După scrierile avestice şi mithraice, în aceste culte exista obiceiul ca la începutul primăverii cu ocazia unei sărbători a renaşterii să se ciocnească ouă roşii iar unele erau păstrate în lăcaşurile de cult, datină întîlnită şi la români. Cuvîntul pasca vine din strămoşescul pa-siga cu sensul de a arăta sau a conduce către graţia divină, favoare, noroc mare, a dori sau a chema pe cei răposaţi. Să analizăm denumirea munţilor Carpaţi. Car în istroromână are sensul de har iar în emegi înseamnă a încînta, a fermeca, a conduce dincolo, a trăi dincolo; pa are sensul de soţ, conducător, a jura pe, a chema; ti înseamnă natură, neam, adevărat, a duce o anumită viaţă, a dăinui. Toate aceste ziceri ne trimit la semnificaţia largă a munţilor noştri de lăcaşuri sfinte unde se retrag sufletele celor morţi pentru a fi alături de neamul ales de Dumnezeu să-i poarte taina mîntuirii prin credinţa crucii. Concepţia este identică şi la neamul nostru din Ki-en-gi iar elenii spuneau că sufletele eroilor se retrăgeau în ţara ariminilor de la nord de Istru. Grecii ne spun că năbădăioşii de geţi aveau un munte sfînt numit Kogaion. În Bucegi, aproape de vîrful Omu este vîrful Gugu, care poate fi uşor pronunţat şi Goga, cu-vînt prin care se înţelege cei patru miezi de nucă uniţi + i: a merge + on: neam, a aduna, a fi împreună, sens cu trimitere clară la unitatea de neam a geţilor cu tracii, macedonenii şi ilirii. Religia neamului nostru răzleţit in Sumer spune că preotesele care ghiceau viitorul trăiau intr-un fel de mănăstiri numite guguiar mitologia emeş arată că înainte de potop, au avut şapte înţelepţi dintre care patru s-au născut din peştelepuradu(pu: fericire, început, inima, izvor, fîntîna, a ţîşni + radu: a conduce către adevăr, a radia de bucurie, a îndruma către renaştere). În vechiul lăcaş de cult de la Şinca Veche pe zidul din camera rotundă apare înscris într-o stea cu şase colţuri, un cerc care are în interior doi peşti. Mai am în vedere şi năravul grecilor de a scrie toate numele străine numai după urechea lor şi atunci ei au auzit de la geţi numele de Guguion adica altarul unde merge tot neamul să se roage, dar l-au scris Kogaion. Trebuie luată ca adevărată şi varianta emegi koga: nobil, a purifica, strălucitor, sfînt, strămoş + i: a merge + on: neam, a se aduna. În acelaşi perimetru cu vîrful Omu şi Gugu se află peştera sfînta Ana. Etimologic denumirea peşterii nu are nici o legătură cu creştinismul de pe meleagurile noastre dar este dovadă clară a perenităţii neanului rumun pe aceste locuri şi cu religia strămoşilor noştri. În eme-gi Ana are sensul de lumină, cer, rai, a slăvi, arătînd că acest perimetru a fost locul cel mai sacru al neamului nostru timp de cîteva milenii iar liftele l-au batjocorit şi l-au distrus pentru a ne şterge urmele veşniciei mioritice! Amin neam hulit!
Şi aceste informaţii au trecut pe sub nasul magistrului Pîrvan dar pentru că el avea o socoată cu neamul român, a considerat că are dreptul la orice făcătură. Să spun cîteva cuvinte şi despre cimerieni, populaţie despre care el nu ne lămureşte dacă sînt indoeuropeni sau băştinaşi. În secolul XVlll î.e.n. Sumeria/Ki-en-gi a fost ocupată de armatele akadiene şi o parte din populaţie a reuşit să scape de măcel, strecurîndu-se spre nord şi ajungînd în ţinutul din nordul Mării Negre, adică patria de unde au plecat în urmă cu 2000 de ani. În cosmogonia budistă muntele central al lumii este Sumeru în sanscrită şi Sineru în pali, ambii termeni arată un munte şi un ţinut din jurul lui aşa cum s-a întmplat cu rohmanii de lîngă Carpaţi plecaţi spre sud în Sumeria sau India. Cum neamul brahmanilor avea aceeaşi origine ca şi emeşii în jurul acestor munţi şi religiile lor venerau divinităţi ale înălţimilor, termenul arăta originea acestor culturi iar akadienii l-au preluat folosindu-l pentru a desemna teritoriul locuit numai de emeşi arătînd că au venit acolo de undeva din munţi. În mitologia emeş avem duhul Sumugan/Sumukan – regele munţilor – care era o divinitate a cîmpiilor cu vegetaţie şi protector al turmelor de animale domestice sau sălbatice ce se hrănesc pe aceste locuri. În ambii termeni sume/sumu sensul este de marea putere a divinităţilor de pe înălţimi iar ru şi gan/kan înseamnă a îndruma, a conduce, stăpînire. Aceşti cimerieni aveau o ţară Cimeria, care se poate citi şi Simeria iar cînd sciţii i-au alungat în Asia Mică, ei au coborît pe litoralul de est al Mediteranei unde sau stabilit într-o regiune pe care au numit-oSamaria după baştina lor. Şi în prezent avem în Iraq oraşul Samaria ca o amintire a continuiţăţii istorice a neamului sumerilor pe acele locuri. Heordot spune că aceşti cimeri/cimerieni locuiau în nişte bordeie săpate în pămînt şi acoperite în două ape cu trestie sau rogojini peste care se punea pămînt. Acest tip de locuinţă se numea în cimeriană argea. Cuvîntul se găseşte identic fonetic şi semantic în limba română veche şi apare pe tăbliţele de plumb care povestesc aducerea lui Ili în Getia şi popasul făcut în Tracia unde a fost pus într-o argea pentru a fi văzut de toţi. Alt cuvînt în cimeriană este daba, amintit de un scriitor anonim ce a scris în secolul l î.e.n lucrarea Periplul Pontului Euxin şi ambelor continenete Europa şi Asia unde găsim pomenite ţara Cimeria şi cetateaArdaba(ar: a străluci, a radia + daba: cetate) adică cetatea strălucitoare sau binecuvîntată de diviniatate. Cuvîntul se găseşte identic pe tăbliţele de plumb ale geţilor. Grecii amintesc despre Dabatopeios, zeul fierar în mitologia tracilor sudici, care erau chiar sub nasul lor. Denumirea divinităţii este compusă din cuvintele daba: cetate + tope: a topi + i: a curge + os: cu putere, bine. Numele acestei divinităţi dovedeşte fără putinţă de tăgadă că tracii au venit din nordul Dunării, pentru că Efor spune că în Caucazul de la Istru era ,,mama fierului” adică această îndeletnicre o aveau cînd au plecat în sud. După atîtea scamatorii cu alba-neagra a vrăjitorului mioritic mi-a mai rămas doar atît de spus: apoi cum le-ai încîtcit mişel Pîrvane, nici dracu nu le mai descîlceşte!

Plăsmuirea istorică a lui Pîrvan, Getica cu pretenţii de adevăr absolut pentru neamul românilor a fost scrisă din ura şi invidia fără margini a acestuia împotriva lucrării lui N. Densuşianu Dacia preistorică care contrazicea cu probe de netăgăduit indoeuropenismul şi arăta că ,,suntem aici de la începutul lumii”. Trebuie să amintesc aici şi ,,frecuşurile” pe care le-a avut cu N. Iorga cu privire la nebuniile scrise în pretinsa lui revelaţie istorică. Şi toate acestea le-a făcut nu obligat de nimeni ci din propria voinţă măcinată de un orgoliu fără margini şi o răutate care ne-a mutilat identitatea spirituală şi de neam în mare măsură.
Nebunia tracistă cu puţini adepţi după moartea lui Pîrvan, interzisă în perioada comunistă a început să fumege de ceva vreme iarăşi. Aici se remarcă un individ ce-şi spune istoric militar cu numele de Mircea Dogaru. Predestinat parcă să nu fie cu toate doagele acasă, scăpat la un microfon public acest istoric spune fără nici o reţinere tot felul de tîmpenii pentru îndobitocirea şi mai profundă a românilor. Aţos şi băţos ne bagă pe gît ca un verdict sacrosanct: Herodot a spus că sîntem traci şi că în nordul Dunării erau apuli, daci şi alte neamuri. Punct! Nici chiar aşa tovarăşe culturnic, te sancţionez cu carceră pentru că minţi cu neruşinare. Herodot nu a scris niciodată aşa ceva, el are alte trăsnăi cu privire la strămoşii noştri şi pentru că nu ştii să citeşti în greacă îţi trag eu zicerea lui din Historiae lV, 6. ,,Din Lipoxais se trag acei sciţi al căror neam se numeşte auchati; din acel mijlociu Arpoxais, se trag cei care se numesc catiari şi traspii; iar din cel mai tînăr se trag sciţii regali care se numesc paralati. Toţi au ca nume colectiv scoloti, după numele unui rege al lor. Elinii însă i-au numit sciţi…48. Istrul cel mai mare din toate apele ce le-am văzut noi, curge totdeauna la acelaşi nivel atît vara cît şi iarna. El este primul din rîurile Sciţiei, care venind din apus, ajunge la o astfel de mărime fiindcă se varsă şi alte fluvii într-însul. Rîurile care îl măresc sînt următoarele: maiîntîi sînt cinci care trec prin Sciţia; Porata pe care grecii îl numesc Piretus(Prut), după aceea vin Tiarantus, Ararus, Naparis şi Ordessus. Primul rîu menţionat este un rîu mare şi curgînd spre răsărit îşi uneşte apele cu Istru; iar al doilea menţionat Tiarantus, curge mai spre apus şi este mai mic, cît despre Ararus Naparus şi Ordessus, ele curgînd între cele două rîuri se varsă în Istru. Aceste rîuri izvorînd chiar din Sciţia, măresc Istrul…49. Pe de altă parte, rîul Maris, curgînd din părţile agathyrsilor, îşi uneşte apele sale cu cele ale Istrului…93: Înainte de a sosi la Istru, primul popor pe care îl supuse Darius au fost geţii, care cred că sunt nemuritori, căci tracii care stăpînesc părţile Salmydessului, şi care locuisc mai sus de cetăţile Apollonia şi Mesembria, şi care se numesc scyrmiazi şi nipsei, se predaseră fără luptă, iar geţii hotărîndu-se la o împotrivire îndărătnică, fură supuşi îndată cu toate că sînt cei mai distinşi şi cei mai drepţi dintre traci…99 Dincolo de Sciţia pe coastele mării se află Tracia. Sciţia începe de acolo de unde coasta formează un golf; în acea parte se varsă şi Istru cu gura întoarsă spre răsărit”. După ce multe din afirmaţiile lui Herodot au fost amendate de descoperiile făcute pînă în prezent, există destui istorici care îl consideră ,,părintele mincinoşilor” pentru că a urmărit prin scrierile sale să manipuleze viitorul în favoarea grecilor, iar afirmaţiile referitoare la geţi sînt o manipulare pentru al defăima pe Zamolxe cum voi arăta mai încolo!
V,3 ,,Poporul tracilor, este după cel al inzilor cel mai mare dintre toate popoarele. Dacă ei ar fi guvernaţi de unul singur sau dacă ar fi uniţi, ar fi de neînvins, şi după mine cei mai puternici din lume. Această unitate este greu de realizat şi nu se va înfăptui nciodată. De aceea, ei sînt slabi. Ei poartă diferite numiri după regiunile în care trăiesc. Toţi au aceleaşi obiceiuri şi aceleaşi instituţii în afară de geţi şi de trausi şi de cei ce locuiesc dincolo de Crestonia…9 Mai la nord de această regiune – Crestonia – nimeni nu poate să spună sigur cine locuieşte. Pare însă că dincolo de Istru este un deşert nemărginit. Am putu totuşi să aflu că peste Istru locuiesc nişte oameni care se numesc sigynni, avînd veşminte ca mezii. Caii acestora sînt plini cu păr lung de cinci degete, că ei sînt mici şi cîrni şi puţini sînt în stare să ducă în spate un bărbat, înhămaţi la care sînt însă foarte iuţi, din această cauză indigenii merg în care. Ţara lor se întinde pînă la eneţii care locuiesc la Adria. Ei spun că sînt urmaşii mezilor. N-aş putea spune cum ei să fi fost colonişti ai mezilor. 10 Tracii mai povestesc, că teritoriile de dicolo de Istru ar fi ocupat de aibine şi că din această cauză oamenii n-ar putea merge mai departe. Lucrul mi se pare puţin probabil, deoarece aceste insecte nu pot suporta frigul, din pricina frigului cred eu că nu sînt locuite aceste regiuni” Herodot ne spune că ştie cîte ceva despre ţările şi popoarele pînă la Istru şi asta după cum i-au spus olbienii sau vecinii traci! La nord de Istru spune că este Sciţia (istoricul nu ştie de ţara geţilor?) străbătută de rîurile Piretus(Prut), Tiarantus(Tisa ?), Ararus(Olt?), Naparis (Ialomiţa?) şi Ordessus(Argeş?) chiar dacă năzdrăvanii noştri istorici vreau să citească altceva. Scriind că la nord de fluviu locuiesc un neam al mezilor sau că este un pustiu, el opreşte istoria geţilor numai la cei din Mesia, adică misii din sudul Istrului şi atît, nu are rost să-i punem sub peană şi ce n-a mîzgălit! El spune despre aceste populaţii că sînt de un neam cu tracii, adică au aceleaşi credinţe, instituţii şi limbă dar nu susţine că se trag din traci. Îi numeşte traci – folosit ca termen comun aşa cum îi numeşte sciţi pe cei din nordul Mării Negre chiar dacă ei îşi spuneau scoloti – pe toţi cei ce locuiesc după ţinutul vecin grecilor însă asta nu înseamnă că aşa îşi spuneau şi ei, iar Strabon lămureşte problema spunînd că grecii îi numesc pe toţi traci pentru că îi cunosc mai bine pe aceştia. Aşa cum pentru cei pe care i-a boteza sciţi, grecii au dat şi numele lor colectiv de scoloti, tot aşa trebuia să spună pentru cei pe care i-a numit cu termenul generic de traci că au numele colectiv de arimini sau armîni! Atît şi nimic mai mult, nu sîntem urmaşii tracilor tot aşa cum nu sîntem urmaşii romanilor. Noi spunem despre toţi care vin din Rusia că sînt ruşi deşi acolo locuiesc zeci de popoare dar noi îi cunoaştem mai bine şi am fost vecini cu ruşii. Şi românilor din stînga Prutului unii tîmpiţi le spun ruşi! Chiar şi părintele acestei minciuni traciste Pîrvan, recunoaşte că cele două popoare sînt înrudite dar geţii nu se trag din traci. Unii în vînzoleala locatarilor de balamuc, au descoperit tezaure trace, arme trace şi tot felul de minunăţii, mirosind pe undeva că va apărea şi o limbă tracă, frumoasă, tainică şi misterioasă la fel ca mintea care o cloceşte! Hai să nu vă scăpaţi pe voi şi să ziceţi că fumaţi piştoace! Strabon(64 î.e.n. – 23 e.n.) spune în Geografia sa că: ,,Dacii/Davii vorbesc aceeaşi limbă ca şi geţii. Dacă noi grecii îi cunoaştem mai bine pe geţi, cauza e că aceştia şi-au schimbat necontenit aşezările şi au trecut de pe un mal pe altul al Istrului, amestecîndu-se cu tracii şi cu misienii iar limba tracilor era identică cu a geţilor”. Este o neghiobie să-l acuzăm pe istoricul roman că era beat cînd a scris asemenea informaţii despre limba noastră cea străbună. Şi tot el spune despre gali pe care grecii îi numesc galati că sînt fraţii romanilor! Ne mai spune istoricul nostru mioritic, că există peste 270 de localităţi cu denumiri care vin din limba tracă. Chiar dacă această limbă nu a fost menţionată nicăieri iar Strabon ne face o precizare fără dubii care se vede şi astăzi cu uşurinţă prin limba română şi dialectul aromân, nemernicii au inventat limba tracă tot aşa cum latiniştii au scos din pălărie, latina populară atunci cînd nu le ajungea în plăsmuirile lor latina clasică! Cum la aceste lepădăruti ignoranţa este viturte iar prostia înţelepciune, am să le dovedesc faptul că geţii sînt amintiţi mult înaintea lui Herodot ca popor distinct ce locuia la nord de Istru. Scriitorul grec Ctesias care a trăit pe la sfîrşitul secolului V î.e.n. – deci contemporan cu Herodot ne spune că Sesostris faraonul Egiptului s-a luptat cu Tanaus regele sciţilor. Trogus Pompeius trăitor prin sec. l î.e.n. spune în Istoria sa că regele geţilor Taunasis a bătut pe regele egiptenilor Vesosis pe malurile Phasului. Pentru cei doi autori termenul de scit sau get se referă la populaţia care locuia ţinutul din nordul Istrului numit de greci şi romani atît Sciţia cît şi Getia. Philon din Biblos, istoric grec care a trăit la începutul sec. l, a tradus în greacă Istoria fenicienilor a lui Sanchoniaton istoric fenician din sec. Xll î.e.n. Informaţiile au parvenit prin scrierile lui Eusebiu care dă şi cîteva citate din aceste texte. Fenicienii au vizitat şi teritoriile noastre iar faraonul Sesostris a făcut o expediţie împotriva geţilor şi sciţilor. Legendarul istoric fenician spune că şi-a adunat întreaga învăţătură sacră din inscripţiile divine gravate pe ,,stîlpii soarelui” din templele Feniciei. Asemenea stîlpi existau şi la curtea regelui get Aetes pe care erau scrise legile divine. În poemul Argonautice Valerius Flaccus dă amănunte despre expediţia argonauţilor în ţinutul hiperboreenilor/geţilor precizînd că pe porţile strălucitului templu din cetatea lui Aetes era scris ,,cum mai întîi regele Sesostris, a dus războaie împotriva geţilor”. Trebuie să fii nebun să poţi crede că anticii fenicieni, greci şi romani au luat-o razna şi într-o veselie şi prosternare fără margini faţă de geţi le-au făcut o cîntare de să le meargă vestea peste şapte mări şi ţări şi peste veşnicia vremurilor! Dacă cercetăm istoria egiptenilor vom găsi în dinastia Xll(2000-1785) trei faraoni cu numele de Sesostris şi unul în dinastiile Xlll-XlV(1785-1680). In această perioadă se semnalează primele infiltraţii ale hicsoşilor în Delta Nilului unde ei devin stăpînii oraşului Avaris(ce apropiat este de Abaris!) iar după anul 1750 acest popor va fi forţa conducătoare a Egiptului de Nord cu capitala în acelaşi oraş. Ei au introdus în Egipt carul de luptă fiind cunoscuţi drept călăreţi neîntrecuţi, iar informaţiile menţionate fac referire tocmai la aceste evenimente. Toate izvoarele vechi vorbesc cu admiraţie despre neamurile geţilor şi sciţilor care erau neîntrecute în călărit şi în mînuitul arcului. Adică după aceste surse care împing istoria cu 1300 de ani înainte de Herodot, strămoşii noştri geţii erau trăitori la nord de Istru, fiind cunoscuţi ca aprigi luptători şi neîntrecuţi călăreţi iar unii dinte ei s-au dus să viziteze piramidele Egiptului numai că au fost primiţi cu sabie.
La începuturile civilizaţiei greceşti undeva între secolele XV – Xll î.e.n. se găseşte şi informaţia privitoare la Cărţile Misilor care cuprindea istoria şi credinţele lor fiind prima religie din istoria lumii ce are o carte sacră şi iarăşi ei ne vorbesc de texte scrise ca să facă în ciudă tîmpiţilor!
În amintitul poem Argonautice de Valerius Flaccus, avem amănunte despre expediţia argonauţilor în ţinutul hiperboreenilor/geţilor precizînd că pe porţile strălucitului templu din cetatea lui Aetes era scris ,,cum mai întîi regele Sesostris, a dus războaie împotriva geţilor”! Orfeu care a participat la această expediţie ce a avut loc înaintea războiului Troiei adică prin secolul XlV î.e.n., a fost părintele poemelor argonautice, informaţie susţinută de toţi vechii greci care spun că el ar fi scris primul despre această faptă. Trebuie amintiţi Platon şi Pindar care scriu că în vremurile lor încă se mai păstrau fragmente din aceste poeme chiar în forme alterate.
Ta ciclica, sub acest nume era cunoscută la greci o colecţie de poezii, astăzi pierdută, de diferiţi autori foarte vechi:Protesilaos, Arctinios, Sofocle(496-406), Eschil(525-455) care adunaseră pentru a lăsa posterităţii tradiţiile foarte vechi ale grecilor. Din informaţiile păstrate la alţi autori despre Ciclul epic rezultă că regele geţilor Telefos a participat la războiul troian unde a făcut minuni de vitejie. Flavius Philostratus care a scris pe la sfîrşitul secolului ll e.n. despre Ciclul epic culegînd informaţii ce se mai găseau prin diferite texte şi istoricii ce au adunat aceste poeme descriu cu mare interes pe regele geţilor. ,,Înainte de a începe războiul Troadei, precum scrie şi Protesilaos, grecii devastau Misia pe cînd domnea peste ea Telefos, pornind în război contra grecilor pentru a se apăra, s-a rănit în lupta cu Ahile. Acestea ni se încredinţează şi de poeţi, pentru că li se dusese vestea că misii sînt cei mai fericiţi dintre locuitorii continentului şi pentru că grecii se temeau ca nu cumva misii să fie chemaţi mai tîrziu în ajutorul Troadei. Dar Telefos fiind voinic şi domnul unei ţări cu oaste puternică, nu putea suferi acestea. El pregăti multă cavalerie şi multă oaste. El a adunat ostaşi din Misia supusă domniei sale(şi mi se pare că el domnea peste toată Misia cea dinspre mare) şi mai luă sub conducerea sa ca aliaţi şi pe locuitorii Misiei superioare, pe care poeţii îi numesc abii şi păstori de cai, adăugînd că se hrănesc cu laptele acestora…Deci cîmpia se acoperi de neamurile înarmate ale misilor şi sciţilor. Mai zice Protesilaos, că bătălia dintre aceştia şi greci a fost mai crîncenă decît toate luptele ce au urmat sub Troada şi cîte au fost vreodată între barbari şi între greci, căci oştirea lui Telefos era grozavă şi vitează nu numai în totalul ei dar şi în fiecare luptător, fiind copii voinici ai Istrului din Sciţia”. Dacă ilustrul istoric nu poate înţelege că Sciţia era numit uneori şi ţinutul din nordul Istrului adică teritoriul locuit dintotdeauna de strămoşii noştri atunci să-şi scoată un certificat de la balamuc să-l iertăm pentru nebuniile spuse! Să continui cu zicerea scriitorului roman: ,,Misii lăsau pe greci să debarce, aruncînd de pe uscat săgeţi şi suliţe cu mare furie. Misii veneau de dincolo de Istru, se zice că şi femeile misilor se băteau de călare contra grecilor ca amazoanele şi că femeia lui Telefos, Hiera, comanda această cavalerie de femei… Protesilaos zice apoi că doamna Hiera, a fost totodată cea mai înaltă de stat femeie şi cea mai frumoasă din toate cîte au fost vestite de frumoase. Şi cu toate acestea, Homer nu vorbeşte nici de viteaza misilor, nici de faptele acestei eroine, ca să nu fie femeie mai frumoasă decît Elena şi voinic mai mare decît Ahile”! Informaţiile arătate mai sus, atît de supărătoare pentru istoricii români de toate culorile şi apucăturile au fost ocultate astfel ca minciunile şi falsurile lor să ne fie adevăruri. Ele arată fără putinţă de tăgadă că geţii/misii care locuiau în sud-vestul Troadei începînd cu secolul XVll î.e.n. au purtat un crîncen război cu prădătorii greci înaintea ca aceştia să atace cetatea Troia iar cei din nordul Istrului au participat la aceste lupte înverşunate. Năravul falsificării istoriei noastre de către greci după cum pot vedea şi orbii, a început chiar cu cîteva sute de ani înainte de făcătura ,,părintelui mincinoşilor” cu tracii lui.
Aristofan spune despre acelaşi Ciclu epic că Telefos regele misilor purta pe cap căciula numită pilou adică pileus-ul amintit de Iordanes, dar purtat numai de nobilii geţi nu şi de traci, precizare ce se găseşte şi la Dio Chrysostomos care i-a cunoscut personal timp de 9 ani cînd a fost mazilit de Domiţian în Dacia la anul 87 e.n. Pausanias spune în scrierea sa că a văzut în Arcadia, pe frontonul templului Minervei, bătălia dintre Telefos şi Ahile pe cîmpiile Caicului.
Dar specialistul nostru, pe lîngă gravele lipsuri informative arătate în domeniul istorie noastre vechi despre care îi place să vorbească totdeauna fără să gîndească, mai are o mare problemă de morală. În anul 1946, mareşalul Antonescu a fost condamnat la moarte printr-un proces înscenat de bolşevici, pentru că a atacat ţara sovietelor. După anul 1990 mulţi sionişti ne-au acuzat fără să probeze, că armata română condusă de mareşalul Ion Antonescu a masacrat 400000 de evrei nevinovaţi. Să ne înţelegem, această nouă acuzaţie adusă oştirii o transformă într-o formaţiune de ucigaşi profesionişti comandată de un criminal! Fiind istoric militar şi activînd în această instituţie peste 25 de ani după cum pretinde, Mircea Dogaru trebuia să fie primul care să-i sară muştarul, să cerceteze cu rîvnă toate recensămintele populaţiei făcute în Regatul România în perioada 1930 – 1941, din Transnistria în octombrie 1941, cele din Basarabia şi Bucovina făcute de armatele bolşevice în anul 1940 şi 1945, precum şi arhivele Transnistriei, ale Marelui Stat Major al armatei române şi registrele comunităţilor mozaice din România referitoare la aceeaşi perioadă şi să ne spună că această acţiune este purul adevăr sau o mişelie. Dar el nu numai că nu are urechi pentru aceste realităţi, chiar şi cînd vorbeşte de perioada comunistă foloseşte expresia ,,cei aduşi de tacurile sovietice” de parcă perioada cînd ţara a fost controlată în totalitate de cazarii bolşevici adică 1944-1962, fiind cea mai neagră din existenţa poporului român, nu ar fi istoria noastră! Raportul Wiesel care ,,dovedeşte” holocaustul din România şi ,,masacrarea a 280000-380000 de evrei”, această făcătură sionistă a fost acceptată de Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia României fără ca cineva să cerceteze dacă afirmaţiile din el sînt corecte în tot sau în parte ori nişte falsuri îngrozitoare! Şi tot ca o ciudăţenie, este faptul că isoricul nu ştie că la începutul anului 1948, Tribunalul poporului din Bucureşti a dat o hotărîre(Lista publicaţiilor interzise) prin care au fost interzise culturii române aproape toate scrierile care au apărut înainte de această dată! Iar istoria noastră a fost falsificată în totalitate, de către lacheii puterii comuniste care la început a fost străină dar după anii 1960 a fost neaş mioritică unde şi-a dus existenţa şi M. Dogaru. Tot el a născocit ideea că tăbliţele de plumb descoperite la Sinaia ar fi făcătura K.G.B. ca să ne facă să ne luăm de păr cu vecinii noştri! Îi amintesc specialistului că pe aceste ,,falsuri” hulite cu atîta năduf, apare încă de la sfîrşitul secolului lll î.e.n. termenul de rumun folosit pentru geţii din Ardeal şi poate Oltenia iar ultima dată se găseşte pe plăcuţa turnată de Diogio în anul 106 luna iulie sau august! Spune Marele Erou Get astfel: ,,împreună biruinţă sau va sosi întunericul peste toţi rumunii”. De atunci trăim într-o întunecime profundă iar tot felul de lifte şi secături vreau să ne-o facă absolută! Pentru a ne dovedi ce grozav mînuieşte minciuna ne mai spune una tare de tot: cuvîntul român vine de la roman, adică cetăţean liber al imperiului roman! Ho lepşitule că prea îţi baţi joc de istoria neamului rumun! Dacii au fost robi şi birnici în imperiul roman pînă în anul 251 cînd au reuşit să-i alunge pe cotropitori din cea mai mare parte a teritoriului ocupat. În imperiul roman erau scutiţi de biruri numai italicii, după anul 65 şi grecii cînd au devenit a doua naţiune constitutivă a imperiului şi cam după anul 90, evreii care au devenit a treia naţiune constitutivă! Dacii nu au avut niciodată asemenea privilegiu. În anul 212, prin Constituţia Antoniniană, împăratul Caracalla acordă cetăţenie romană întregii populaţii libere din imperiu cu excepţia categoriei ,,dediticilor”. Trebuie să fii tîmpit să crezi că pe geţi i-a apucat grija cetăţeniei romane dar i-a alungat pe binefăcători din Dacia după nici 40 de ani. Informaţiile lăsate de scriitorul ecleziast latin Lactanţiu(260-325) şi trecute cu vederea de istoricii români, arată că împăratul de origine dacă, Galeriu născut din mamă transdanubiană ,,adoratoare a divinităţilor munţilor”, fidel credinţelor strămoşeşti îşi îndreaptă legiunile împotriva Italiei, cu hotărîrea – afirmă autorul – de ,,a şterge pînă şi amintirea Romei” şi a fost pe punctul ,,să schimbe numele de imperiu roman în cel de imperiu dacic”. Lactanţiu atribuie furia dacului faptului că părinţii şi strămoşii lui Galeriu fuseseră supuşi censului, pe care Traian îl impusese ca pedeapsă dacilor încăpăţinaţi în rebeliuni. Textul lui Lactanţiu este o mărturie de netăgăduit a conştiinţei extraordinare de neam a geţilor şi o poacă în freză ilustrului istoric. Acest barbar era un dac şi pusese cens asupra cetăţenilor din Roma, lucru nemaipomenit vreodată. Lactanţiu îi atribuie ideea că urmărea să realizeze un imperiu universal dac!
Nu se leagă deloc trăsnaia ticluită cu informaţia istorică!
Dar pe români nu trebuie să-i intereseze decît ce au spus plăsmuitorii de istorii, comuniştii şi lichelele lor care sînt singurii români adevăraţi! Acest gen de manipulare prin ocultare, mă face să cred că amintitul istoric nu este străin de manipularea generală practicată în ţara noastră atît cu privire la istoria cît şi la cultura naţională.

ariminia.ro