ARIMINII DIN EST – ISTORIA GEŢILOR

Ariminii din est – Masa si Ainu

Scrierile hitite din secolele XVlll-Xll î.e.n. spun că au avut de înfruntat triburile kaska sau geska. Dar marea ispravă a acestor neamuri răulene este ocuparea întregului ţinut dintre Tigru şi Eufrat în anii 1530 î.e.n. şi constituirea unui regat puternic ce a dăinuit pînă la 1150 î.e.n. fiind cunoscută în istoria regiunii ca perioada kaşită. În scrierile akadiene sînt menţionaţi şi sub numele de kaski sau kasi. Aceste triburi mai sînt menţionate în tăbliţele hitite şi sub numele de mosca. Masa sau Misia este menţionat ca mic regat în documentele imperiului neo-hitit (1450 – 1200 î.e.n.). în partea vestică, în vecinătatea Troiei.
Ţinutul Hajasa sau Azzi, situat în nord-estul imperiului hitit se răscoală căutînd sprijin la neamul kasca dar regele Karanni este înfrînt fiind înlocuit cu regele Marija. Muşchii(mosca) după documentele asiriene sînt identicii cu frigienii(tracii) ca populaţie din ţara Hati, care în frunte cu Mitas conducătorul lor ocupă regatul Hajasa. Numele apare mai tîrziu menţionat de greci sub forma Midas. În Asia Mică, spune Homer, frigienii i-au înlocuit repede pe hitiţi, devenind puterea dominantă. Pe la începutul secolului Xll î.e.n. popoarele supuse din imperiul hitit au adulmecat un vînt de răzmeriţă, şi-au umflat sîngele în vine şi au strigat către Hattusa: ori îi laie, ori bălaie, pînă cînd să fim tot oaie? Firi neliniştite îşi aveau sălaşurile şi în sud-estul şi estul Mării Negre fiind constituiţi în mici regate printre care Maşa/Masa şi Arzawa, erau ramura geţilor din nordul Mării Negre şi a Mării Caspice. Neamul kasca se mai găsea în sudul şi estul imperiului hitit fiind toleraţi în năbădăile lor de către aceştia pentru că erau singurii care ştiau taina prelucrării fierului ce constituia un mare avantaj militar. În necropola tumulară de la Lăpuş, Maramureş s-a descoperit un topor de fier datat pe la 1200 î.e.n. ceea ce dovedeşte că ne ţineam aproape cu aceşti neastîmpăraţi de kaska sau mosca. Sarduk al lll-lea, rege din Urartu pe la începutul secolului Vlll î.e.n. avea ceva socoteli neclare cu neamul kaska/mosca şi se laudă că le-a rezolvat cu sabia cucerind ţinutul acestora. În nordul Dobrogei s-au descoperit mai multe monede datate în secolul lll î.e.n. cu inscripţia ,,basileos mosconos” şi citite greşit regele Mosconos. În limba greacă cuvîntul basileu a avut sensul de rege mult mai tîrziu în imperiul bizantin, în vechime acesta desemnînd o funcţie publică. În secolul Vll î.e.n. la Atena pe lîngă rege mai erau 9 arhonţi pentru diferite domenii de activitate publică. În ordinea importanţei, al doilea era arhontele basileu care se ocupa cu administrarea, organizarea şi supravegherea cultului religios! Pentru funcţia supremă a puterii politice, geţii foloseau cuvîntul mato iar pe comandantul oştirii îl numeau basileo. Aceste monede provin din regatul Masa cum apare în textele hitite sau mosca cum îşi spuneau ei şi era situat în sud-estul sau estul Mării Negre. Textul trebuie citit astfel; basileos + mosc + on(neam) + os(puternic), adică Mosc, conducătorul neamului puternic iar datarea lor este cu ceva sute de ani mai devreme. O formulă asemănătoare se găseşte pe tăbliţa 14. Amintesc aici localitatea Moţca pe malul Siretului din judeţul Iaşi şi numele de familie Mosca întîlnit în judeţul Satu-Mare ca subiecte pentru mintea istoricilor. Mai avem un cuvinţel care ne arată vechimea neamului nostru pe aceste plaiuri pe care tîmpiţii şi trădătorii spun că le-au umplut romanii cu urdorile imperiului lor. Moscal înseamnă nai sau instrumentul vechi cu care cînta zeul Pan, dar neamul nostru de păstori transhumanţi zicea la fluier şi nai de se cutremurau munţii şi dealurile iar izvoarele vărsau valuri de lacrimi. Şi de la acest instrument vine cuvîntul moscalagiu adica meseriaşul care are ştinţa mînuirii moscalului care era făcut din trestii. Iar Ovidiu spune despre geţi că erau mari meseriaşi la cîntat cu naiul al cărui tuburi erau lipite cu smoală. Ăştia sîntem, neam mioritic plin de dor şi plin de of de-am ajuns om de prisos în casa noastră. Grecii au numit aceşti răuleni plimbăreţi şi calibi sau cabiri. Iar prezenţa lui Zamolsiu în insula Samos pentru a-i trece pe aceşti cabiri care musteau de evlavie, la religia sfintei cruci a Mîntuitorului dovedeşte că vizita marelui preot get nu era o întîmplare, îl interesa mersul reformei religioase pe care a înfăptuit-o în Geţia.
Herodot în Istorii ne spune că după ce treci fluviul Tanais(Don) şi mergi vîrtos spre răsărit timp de 18 zile, dai nas în nas cu masageţii, adică geţii din regatul Masa. Pe masageţii care locuiau dincolo de fluviul Araxes în Sciţia îi numeşte ,,băutori de lapte”. (Rîul izvorăşte din sud-estul Mării Negre dintre izvoarele Eufratului, curge spre est prin ţinutul semilunii fertilităţii, trece la mică distanţă de oraşul Erevan şi se varsă în rîul Kura în apropiere de Marea Caspică). Cum grecilor le lipsea atunci dar şi acum sunetul ş, au sîsîit denumirea după năravul lor. Şi tot el ne spune că mai la nord de aceşti masageţi hălăduieşte seminţia evergeţilor. Gelonii despre care ne dă unele informaţii tot istoricul grec, erau din acelaşi neam cu agathîrşii de la Maris, plecaţi din ţara arimilor în timpul lui Hercule şi locuiau deasupra Lacului Meotic la o depărtare de 15 zile.

Lucan, poet spaniol din vremea lui Nero spune că ,,masageţii de la Istru scitic”, dacii şi geţii pîndeau căderea Romei. În De bello civili spune că strămoşii noştri au străbătut, Europa, Egiptul şi Etruria şi au ajuns cu bărcile lor inclusiv în Sciţia Minor la Lacus Maeotis, cu mlaştina neagră plină de tot soiul de neamuri. Îi numeşte şi pe geloni sagittiferi volucres adică din mîinile cărora săgeţile zboară precum păsările, iar gelonii sînt o populaţie scită. Tot el afirmă că masageţii sînt sciţi ca şi gelonii care se găsesc în jurul lacului Meotic(Marea de Azov). …Scitul masaget nu se opreşte la Istru, el străbate mai departe înspre nordul îndepărtat la Suevii cei blonzi cu corpuri albe”. Aceste denumiri nu reflectă cu fidelitate componenţa etnică a populaţiilor respective şi chiar autorul recunoaşte că erau tot soiul de neamuri, el amintind doar pe acelea despre care lumea romană ştia ceva, informaţiile culese la acea vreme fiind destul de vagi. Poetul Siddonius Apollinaris, în versurile din Carmina V, la anii 474-479 închinate generalului Iulius Valerius Maiorianus care purtase războaie pe Dunăre spune că i-a adus la ascultare pe: ,,Bastarna, Suevus, Panonius, Neurus, Chunus, Geta, Dacus, Alanus, Bellonothus, Rugus, Burgundio, Vesus, Alites, Bisalta, Ostrogothus,Procustes, Sarmata, Moschus”, adică neamul nostru mosca sau masageţii. Ei au fost cei care au răspîndit alfabetele geţilor către popoarele din răsăritul Europei pînă în Siberia. Pe o parte din neamul mosca amintit de cronicile hitite, răutăţile altora i-a răzbit crunt, obligîndu-i să se aburce tot mai sus către nordul Europei unde au şăruit o nouă torişte. Gurile rele şi unele soboruri de taină spun că aceasta a fost cnezatul Moscva. În cronica lui Pseudo Nicolae Costin scrie despre anul 1707 că domnul Moldovei Mihai Racoviţă ,,se agiunse cu Împăratul să fugă la Mosk”.Cronicele ruse şi poloneze amintesc de Volohia, ţinut la graniţa de sud-est a Poloniei locuit de volohi sau vlohi adică români. Cuvîntul are în limba rusă şi sensul de prezicător, magician, vrăjitor iar cultul precreştin al ruşilor era rînduit de aceşti volohi. Introducerea creştinismului în anul 988 de către cneazul Vladimir i-a lăsat afară pe aceşti strămoşi ai noştri care şi-au pus tot năduful într-o răzmeriţă în anul 1071 dar au fost stropşiţi rău. Mulţi dintre ei au preferat să se retragă către Ural pe cursul superior al Volgăi în zonele împădurite care le aminteau de meleagurile străbune şi să rămînă la vechea religie a geţilor. Petru cel Mare a aflat că aceşti rătăciţi nu au urechi pentru ortodoxia pravoslavnică şi i-a pus cu sabia pe calea luminoasă a creştinismului iahvist. Călugărul minorit Wilhelm de Rubruquis, trimis de regele Franţei în anul 1253 la tătari cu ceva înţelegeri de pace scrie: ,,Am sosit în fine la Etilia(Volga) un fluviu foarte mare…în tot cuprinsul acestei ţări dar şi mai departe, locuiesc aşanumiţii cangle, un popor înrudit cu romanii. In partea de nord se află Bulgaria Mare de unde vine Volga iar în partea de miazăzi Marea Caspică”. În scrierea lui Ascelin din anul 1246 acest popor este numit kangitae adică geţii care trăiau sub tutela kanului(hanului). În prezent aceste neamuri ale noastre trăiesc pe cursul superior al Volgăi în Republica autonomă Mordova din Federaţia Rusă şi sînt cunoscute sub numele de erzia şi mocşa. La graniţa dintre Cehia şi Germania este localitatea Moldava, în Moravia avem rîul Moldau(germanizarea cuvîntului Moldova) iar în localitatea Muldava din Bulgaria s-au descoperit mai multe vestigii arheologice ale culturi geţilor. Aceste neamuri au fost purtătorii alfabetelor geţilor în lumea Siberiei, a religiei în puterea crucii Mîntuitorului Ili în răsăritul Europei la seminţiile slave şi nu numai. În sanscrită există cuvîntulmoksha(mocşa) cu sens de origine, naştere, eliberare. Tradiţiile populare din estul României vorbesc de un popor mitic ce ar fi trăit cîndva pe aceste meleaguri.
Legendele din Moldova, Basarabia şi Bucovina spun că rohmanii sau rahmanii au fost români şi au avut ţara lor numită Ţara Rohmanilor care era situată la miazăzi de Moldova. Ei au fost oamenii din vechime pe care i-au înlocuit românii de astăzi. Aceşti rohmani sînt înfăţişaţi ca un fel de eremiţi, oameni de o pietate şi bunătate deosebită, venerabili şi sfinţi care mai trăiesc şi astăzi undeva într-o pustietate de pe ţărmurile mării. Ducînd o viaţă ascetică, ei credeau că vor ajunge la o viaţă eternă. După alte legende, locuinţele rahmanilor se aflau la Macarele.
Mitologia vedică spune că neamul brahmanilor ar fi venit din Bharata în India pe care au cucerit-o pe la mijlocul secolului XVll î.e.n. Mahabhrarata, scrierea sanscrită care povesteşte această mare aventură a migraţiei rahmanilor din ţinutul Carpaţilor răsăriteni are sensul de marele(maha) strămoş(ata: tată, strămoş) din Bihar iar în partea vestică a Indiei există statul Bihar ca să-şi amintească arienii(ariminii) de toriştea lor străbună Bihor/Bihar. Makara în sanscrită înseamnă delfin, crocodil, monstru marin, fiind un grup de fiinţe fabuloase în mitologia vedică cu dimensiuni gigantice şi un aspect hibrid între crocodil şi rechin însă adesea cu cap de elefant ţinînd trompa ridicată. Neamurile brahmanilor şi ale geţilor s-au mai întîlnit odată în faţa istoriei la sfîrşitul secolului Vl î.e.n. de unde a rezultat alfabetul brahmi folosit de budişti în scrierile lor sacre pe stîlpi. Alfabetul a ajuns în India datorită unui get de soi poate chiar Zamolxe, care le-a dus şi multe idei ce au reformat brahmanismul din sînul căruia s-a născut budismul sau poate Gautama Bhudda(563-483 î.e.n.) a făcut o vizită de 7 ani în toriştea geţilor unde a prins atît gustul înţelepciunii cît şi al scrisului mioritic. Tăbliţa 6 spune de persanul sau orientalul Gomtaro aflat în rîndul clerului get care poate fi chiar Gautama. Amintirea acestor rohmani o păstrăm şi în numele Roman ca o derivare prin aspirare sau eliminare a literei h din pronunţarea rohman. În altă legendă aceşti rahmani sau blajini sînt o populaţie mitică alcătuită din primii oameni de pe pământ care trăiesc la capătul pămîntului, sau pe Ţărmul Celălalt dincolo de Apa Sîmbetei. Întrucît au luat parte la facerea lumii ei susţin stîlpii pămîntului. Imaginaţi ca fericiţi oameni blonzi, ei duc o viaţă cuvioasă şi lipsită de griji, întemeiată pe virtute şi pe incapacitatea de a face rău. Românii fac pomeni în amintirea lor în prima sîmbătă după Paşti numită Paştile Blajinilor. Altă legendă spune despre blajini/rahmani că sînt un popor de creştini care umblă dezbrăcaţi şi locuiesc pe o insulă înconjurată de Apa Sîmbetei. Se hrănesc numai cu fructe şi legume. Cei mai buni sihaştri merg acolo şi nu se mai întorc. La ei sînt porţile raiului, apa vie şi apa moartă. Altă zicere luată din Mitologia românească de Marcel Olinescu spune despre rohmani: ..Sub pămîntul nostru se mai află o lume. Acolo sînt tărîmurile celelalte şi pînă acolo nu a ajuns încă nimeni, decît oameni năzdrăvani ca Făt-Frumos. Pe tărîmurile acelea locuiesc o seamă de oameni care se numesc rohmani sau rugmani. Aceştia sînt nişte oameni ca noi românii, dar îs mai mici la făptură şi la stat şi sînt tot creştini ca noi dar au luat credinţa prin Fiul Oii, adică să nu o mai cotim după deget, strămoşii noştri ştiau că înaintea plăsmuirii fariseilor, a existat adevărata religie a crucii adusă prin Miel. În alt mit aflăm că românii ştiau să citească buchile sloveneşte de pe timpul jidovilor/uriaşilor care au fost primii oameni creaţi de Dumnezeu dar pentru că s-au înrăit au fost distruşi la potop. Ultima legendă publicată de Gh. D. Chirileanu în anul 1909 spune că o ceată de moldoveni au plecat cu o barcă pe Marea Neagră. După cîteva zile de navigaţie, ei văzură un munte înalt

care  atrăgea barca precum un fier otrăvit – magnet. Barca s-a răsturnat şi a scăpat un singur flăcău care a ajuns la acest munte. De aici a luat o altă barcă şi după o călătorie foarte lungă a ajuns într-un ostrov mare. Insula era locuită de blajinii sau rohmanii sfinţi. El începu să viziteze locurile. Ceea ce minună mai mult pe moldovean a fost apa rohmanilor luată de la o moară care ardea singură cînd se punea în ea un fitil. Un rohman îl întîlneşte şi îi cere să fie slujitorul lui. Moldoveanul acceptă cu condiţia ca acesta să-l înveţe să facă apa de foc. S-au înţeles şi moldoveanul sluji 7 ani şi învăţă să pregătească apa de foc. Aceste legende ţin în memoria colectivă potopul de la Marea Neagră ce a avut loc pe la mijlocul mileniului Vl î.e.n.; migrarea emeşilor în Ki-en-gi(Sumer) din ţinuturile noastre pe la 3500 î.e.n. şi faptul că neamul nostru străbun ştia să citească şi să scrie chiar de la facerea lumii aşa cum o dovedesc şi tăbliţele de plumb, pentru că ai au fost primii oameni. Rohmanii umblau dezbrăcaţi pînă la brîu, ţara lor era înconjurată de ape iar drumul era foarte lung de aceea se foloseşte Tărîmul Celălalt pentru că cel plecat nu ştia dacă se mai întoarce. Aveau ca simbol al sacrului crucea cu braţele egale înscrisă în cerc sau liberă şi de aceea au fost numiţi creştini. Ei foloseau asfaltul pentru construcţii şi izolaţii iar petrolul pentru ardere sau iluminare. În mitologia lor aveau apa vie şi apa moartă iar raiul era rîvnit de cei vrednici. Divinitatea Ramman proteja înţelepciunea şi pe oamenii slabi. Au avut legături şi cu civilizaţia din vestul Indiei,Mohenjo-Daro pe care o numeau ţara Magan iar asemănarea semnelor folosite în scrierile din această zonă cu cele din Sumer şi Tărtăria, arată că au fost neamuri înrudite şi cu multe elemente culturale comune.
Poporul ainu care în limba lor are sensul de ,,om” este populaţia aborigenă a Japonie şi trăia înainte vreme în tot arhipelagul, după probele arheologice încă de la începutul mileniul lll î.e.n. Mitologia japoneză preluată de istorie prin cultul shinto, spune că la anul 660 î.e.n. s-a format prima dinastie imperială prin Jummu Tenno sau Iware, nepot al zeiţei Amaterasu, care domneşte şi în prezent. El reuşeşte să-i alunge pe ,,păianjenii pămîntului” identificaţi mai tîrziu cu ainu şi îşi întemeiază o nouă capitală, la poalele muntelui care străjuieşte cîmpia Yamato din insula Honshu, şi primeşte titlul de Sumera(Cel care guvernează din cer). Dar acest titlu aminteşte de vechea civilizaţie din Sumeru sau Ki-en-gi în emegi, unul din leagănele civilizaţiei contemporane. Cuvîntul este amintit şi în Biblie unde se spune că împăratul Amrafel din Sinear îl face rob pe Lot dar acesta va fi eliberat de către fratele lui Avram şi ceata de luptători care îl însoţea. Luptele s-au purtat undeva la nord de Marea Moartă iar textul spune că ţinutul Sinear este o regiune muntoasă la stînga Damascului. În cosmogonia budistă inspirată din eposul mioritic, muntele central al lumii este Sumeru în sanscrită şi Sineru în pali, termenii aratînd un munte şi un ţinut din jurul lui aşa cum era şi cel din scrierea creştinilor. Cum neamul brahmanilor avea aceeaşi origine ca şi emeşii în munţii Carpaţi şi religiile lor venerau nişte divinităţi ale înălţimilor, termenul arătînd originea acestor culturi iar akadienii l-au preluat folosindu-l pentru a desemna teritoriul locuit numai de emeşi arătînd că au venit acolo de undeva din munţi. În mitologia emeş avem duhulSumugan/Sumukan – regele munţilor – care era o divinitate a cîmpiilor cu vegetaţie şi protector al turmelor de animale domestice sau sălbatice ce se hrănesc pe aceste locuri. În ambii termeni sume/sumu sensul este de marea putere a divinităţilor de pe înălţimi iar ru şi gan/kan înseamnă a îndruma, a conduce, stăpînire. Titlul de Sumera este preluat sigur de la populaţia ainu ce locuia în regiunea muntoasă aşa cum spune şi mitologia japonezilor. Iar la noi avem Simeria, oraş în apropierea munţilor care au fost centrul militar şi spiritual al geţilor. Dar istoric, migrarea triburilor de războinici din Coreea în această insulă s-a făcut în primul secol al erei noastre iar alungarea populaţiei ainu către nordul extrem în insulele Hokaido şi Sahalin unde este astăzi, a durat o perioadă lungă de timp. Supunea populaţiei ainu de către triburile de războinici a dus şi la masacrarea marii părţi a acesteia, aşa se explică şi numărul lor foarte mic în prezent. Limba lor este înrudită cu unele limbi amerindiene, basca dar şi cu sumeriana. Tradiţia lor afirmă că ei sînt urmaşii(atîţea cît au scăpat de sabia japonezilor) unui popor puternic şi numeros creat de miticul personaj Aeoina, întemeietorul poporului şi primul său învăţător şi care au venit din ţaraSireta-ku. Aeoina a creat omul – ainu – din salcie pentru schelet, pămîntul drept carne, ierburile pentru păr, dar a fost obligat să abandoneze munca şi cînd a revenit el i-a învăţat principalele meşteşuguri; vînătoarea, pescuitul, construirea caselor, agricultura, confecţionarea de veşminte. Panteonul lor este populat de duhuri care sălăşluiesc în animale, care sînt eliberate din trup de către vînătorii ainu şi revin la starea lor de spirit numite kamui. Dar ele se găsesc şi în plante, obiecte sau forme de relief şi fenomene ale naturii. Au două grupe de spirite, cele cereşti(Pase Kamui): Kim Un Kamui(Koro), ursul, duhul ocrotitor al munţilor(au un ritual al ursului care aduce mult cu dansul ursului de la noi practicat de Anul Nou!); Shiramba, spiritul vegetaţiei; Wakkaush, spiritul apelor(în română avem jucăuş); Kara Kamui, constructorul pămîntului(în emegi kara: a înălţa, a încercui, a lumina); Chisei Kamui, spiritul familie(în emgi kisi: cameră pentru păstrat alimentele), şi spirite telurice: Fuchi Kamui, spiritul feminin al focului; Hash-Inau-Uk, spiritul feminin al vînătorii; Sarak Kamui, spiritul necazurilor; Ru- Koro, spiritul latrinei bărbaţilor; Apasam Kamui, spiritul protector al intrării omului în colibă(apăsa – a apleca capul cînd se intra în casele ţărăneşti sau bisericile de la noi unde intrarea era mai mică pentru a delimita un spaţiu special sacral datorită vetrei sacre sau altarului).
Mitul creaţiei ainu pomeneşte de haosul primordial alcătuit dintr-un amestec de apă şi pământ. O divinitate creează uscatul despărţindu-l de ape, fiind ajutat de o codobatură care, cu coada ei veşnic mişcătoare, a uscat pămîntul. Stîncile, cîmpiile, apele şi bogăţiile sînt realizate de altă divinitate. Avem şi noi un asemenea mit dar lipseşte codobatura. Ainu cred că cutremurele se datoresc mişcărilor unui peşte, pe spinarea căruia stă aşezat pămîntul. Mitul există şi la noi în formă identică. Duhurile şi strămoşii locuiesc în cele şase lumi de sub pământ. La noi locuiesc în cele şapte ceruri de deasupra pămîntului. Dar mitul creatorului Aeoina îl găsim şi în mitologia feniciană!
Aion apare pentru prima dată în scrierile istoricul fenician Sanchoniaton Istoria fenicienilor, ce a trăit în secolul Xll î.e.n. fiind preluat de Philon din Byblos, text citat de Eusebius din Cezareea. Datorită unui pîrjol cosmic din perechea scăpată Kolpia – vîntul ca forţă primordială masculină – şi Baau(Noaptea, divinitate existentă identic în mitologia sumeriană) s-au născut primii oameni Aion şi Protogonos. Aion are şi sensul de eternitate sau timp ciclic, iar în mit apare şi Mot mîlul primordial genitar al acestei versiuni din care s-a format universul, dar mai tîrziu va fi considerat şi zeu al morţii. Aion a descoperit fructele comestibile şi meşteşugul pomiculturii fiind zeificat de fenicieni sub numele Beelsamen(Domnul, Stăpînul, rege al cerului, creatorul universului şi judecătorul suprem). Însoţindu-se cu Protogonos, naşte pe Genos şi Genea care se stabilesc în Fenicia. Aion apare şi în cultul mitraic iar la gnostici este creatorul spiritualităţii omeneşti şi întruchiparea timpului etern(A: creaţie, străbun, moştenitor + i: a ieşi, naştere, rugăciune + on: neam, clan; cu sensul de eternul, cel fără de început şi fără de sfîrşit).
Populaţia ainu (emişi cum apar în cronicile japoneze vechi iar neamul nostru din Sumeru îşi spuneau emeşi)spun că au venit din Siretacu(sireta: a răsuci, a se roti, a povesti, fir, a lega + ku: nobil, a purifica, strălucitor, sfînt, alb, peşte, hrană). Avem rîul Sirete în Moldova la est de Carpaţii Orientali, adică o apă sfîntă în vechea cultură a neamului nostru iar Sireta-ku este ţara cu apa sfîntă Siretu, sau ţara sfîntă Siretu de lîngă muntele sfînt. La vultur ei spun oaşi, adică zburătoarea din înaltul cerului amintind de Oaşul nostru. Aceste informaţii dovedesc indubitabil că neamul ainu a plecat cîndva de pe meleagurile noastre.

ariminia.ro