BUDANA

Const. MIU:

La jumătatea lui Răpciune, toată suflarea se pregătise de Cârstovul viilor. Cu o zi mai înainte, se spune că se strâng ultimele plante de leac: boz, micşunele, năvalnic și mătrăgună, acestea fiind duse apoi la preotul Solomonis, împreună cu un buchet de flori, măghiran, cimbru şi busuioc, spre a le sfinți. Femeile or să le păstreaze apoi în casă, la locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste. Busuiocul sfinţit se pune în teica de apă a păsărilor, pentru a le feri de boli, în scalda fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete. Se mai spune că aceasta este ziua în care florile vorbesc între ele, ştiind că apoi se vor usca. În popor, acestei zile i se mai spune și Ziua Şarpelui, căci e ziua închiderii pământului, când ţărâna închide gâzele, insectele şi târătoarele. Din această zi, se crede că şerpii şi alte târâtoare încep să se retragă în ascunzişuri, până în primăvară. Bătrânii spun că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită piatra nestemată, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.
De Cârstovul viilor, în curte la Morutus era forfotă mare. De cu seară, terminaseră de cules via, iar soața lui, Aneta, dăduse struguri pentru sufletul lui Bratus, iar bărbatul, după ce le spălase bine, pregătise mai multe poloboace, în care avea să deșerte mustul. Cu mic, cu mare, vecinii veniseră la clacă, să-l ajute pe gospodar la zdrobitul strugurilor. Bărbații cărau târnele cu struguri, pe care le deșertau în trei budane cât toate zilele, iar muierile și fetele se întreceau în cânt și voie bună, ca să calce în picioare mai cu spor strugurii. Mai într-o parte, copiii se străduiau să fie și ei de folos: cărau lemne și viță uscată, pentru foc, dădeau la animale și la păsări de mâncare, udau în grădină. Aneta vedea de babe, să facă treabă bună la bucătărie și să nu facă risipă la gătit, că aveau multe guri de hrănit.
Cocoțată pe grămada de struguri, Doina lui Prodan, cărăușul, râdea de mama focului. Femeile din preajma ei o priviră tare mirate:
– Ce-ai fă, ce te-a apucat, de râzi ca proasta? îi strigă Sofica.
– Râz, că am de ce, se apără cea dojenită.
– O fi văzut ea ceva, de râde-așa cu poftă, chibzui în treacăt Profira.
– Păi, cum să nu râz, ia priviți la Zenovica! îndemnă Doina.
– Ce-i cu ea? ceru lămuriri Silvica. Ce să vedem?
– Voi chiar nu vedeți nimic? mai întrebă Doina.
Deși Zenovica era mai departe, cocoțată în altă budană, Profira se uită cu luare aminte la cea de care Doina râdea de mama focului și grăi:
– Ce-oi fi văzut tu la ea și noi nu, io nu pricep și pace!
– Aveți orbu’ găinii!… Se vede taman de la o poștă!
– Ce să se vază, fă? se rățoi Sofica.
– Dacă o să te chiorăști mai tare, o să vezi că aia trage de poale, înloc să și le salte! lămuri Doina.
– O fi având călcăiele crăpate și nu vrea să se vază! își dădu repede cu părerea Sulfina.
– De-ar fi numai atât! mai spuse Doina, înciudată că celelalte surate încă nu au văzut nimic și se prefac a nu înțelege despre ce-ar putea fi vorba.
– Tu le vezi pe toate!… Ia, să auzim ce știi!… Ce-are Zenovica și n-avem noi? ceru Profira.
– Vreți să știți?
– Daaa, vrem!… Vrem! se auzi corul muierilor scormonitoare.
– Iar a altoit-o bărba-su și e plină de vânătăi!
– Cine?… Bețivu’ ăla?! făcu nedumerită Sofica.
– Bețivu’ ăla, cum spui tu, a prins-o cu altu’!
– Ei, cum așa?! se miră Sulfina.
Văzând că toate femeile din budana unde era Doina așteptau o lămurire, aceasta povesti:
– Într-o zi, a venit bărba-su lu Zenovica cu mult mai devreme acasă, iar ea nu se aștepta la așa ceva… Era la treabă cu unu’, care-i tot dădea târcoale. Când i-a auzit glasu’, au fugit amândoi în cramă. Acolo i-a găsit… Și când ăla a întrebat ce fac ei acolo, în cramă, ea i-a spus că omu’ venise după o budană, da’ șovăie s-o ia, că – cică – e murdară… Crezându-i pe cuvânt, gospodaru’ s-a băgat în budană, s-o spele… Zenovica stătea aplecată peste buza budanei și se prefăcea că-i spune bărbatului unde să frece… Da’, aia îi striga ăluilalt ce să facă, s-o mulțumească…
Toate râdeau cu lacrimi. Nu se așteptaseră la așa întorsătură.
– Da’, de ce zici că a altoit-o bărba-su? se interesă Profira.
– Păi, ăla, după ce și-a făcut pofta cu Zenovica, a zis că nu mai ia budana, că e prea mare și a rămas la fel de murdară, așa că a făcut stânga-mprejur… Ostenit și supărat, rămas cu buza umflată că nu a făcut nici un chilipir, așa cum își închipuise, bărba-su și-a vărsat nădufu’ pe sărmana Zenovica.