O POETICĂ A IUBIRII

Const. MIU:

Poetă consacrată în spațiul literar dobrogean, prin noul volum de versuri (Galaxia ninsorilor albastre, Editura Ex Ponto, Constanța, 2020), Emilia Dabu se dovedește a fi un spirit celest, purtând imaginația cititorilor într-o galație încărcată „cu povești ale Universului”.
De altfel, aspirația cugetului și simțirii autoarei spre celest se vădește chiar din titlul precedentelor volume de versuri. Cuvinte săpate pe cer, Calea spre lumină, Lotus stelar, Emilia Dabu preferând albastrul ca simbol al înțelepciunii și al Luminii celor aleși.
Conștientă că rădăcinile zborului îi sunt în stele prinse, Emilia Dabu dă la iveală, în volumul adus în discuție, cugetări ce pot forma un șirag de perle șlefuite de de un Înțelept, cu o vastă experiență culturală. Iată câteva dintre acestea, metafora fiind la ea acasă:
-„…înfrângerile aduc echilibru înțelepciunii”;
– „…dacă sclavi ne naștem, crezând în libertate/ Când totu-i amăgire pe viață și pe moarte/ Și lanțul tu să crezi că e din flori cerești”;
– „Viața este bucuria totală, răbdarea este taina”;
– „Fiul trecuse prin 33 de Portaluri, să devină Iubire Pură”;
– „Profeții învățate din câmpul așteptărilor pustiite”;
– „Fără iubire și iertarea devenise răzbunare”;
– „Doar cei liberi și bucuroși devin periculoși”;
– „Neiubirea și blestemele urii ucid, iertarea salvează”;
– „Un pom nu se hrănește cu propriile fructe, ci le dăruiește”. Sesizăm în aceste gânduriinfluența învățăturii creștin-ortodoxe, cu privire la dărnivcia sinceră (cf. 2 Corinteni 8:5 ).
– „Fără Dumnezeu, nici noi, nici Universul nu există”;
– „Tatăl și Maica Divină în inimile noastre locuiesc”;
– „Când vinovatul știe că greșește/ Orice trecut absurd devine-o vindecare”;
– „…totul e iubire, căci totu-i Dumnezeu”;
– „Nu te îneci doar că ai căzut în durere, în necazuri/ Ci că ai rămas sub ele”;
– „Existăm doar câtă vreme iubim ori suntem iubiți”;
– …în iubire timpul rămâne pururi viu”.
În volumul Galaxia ninsorilor albastre sunt două categorii de poezii: una este axată pe unuirea sfințitoare cu Tatăl și Fiul Ceresc (cf. Toate iubirile lumii ne locuiesc inimile – p. 12, Pacea în lumea prieteniei – p. 13, Cei din cetatea mării surâd fericiți – p. 14, Datoria a fost plîtită în întregine – p. 21, Însemnele prieteniei – p. 22, Uneori un singur cuvânt devine rugăciune – p. 25 (Titlul acesta trimite la versurile lui Nicolae Dabija, din poezia Jurnal: „Cea mai scurtă rugăciune – / dimineața și seara, / dimineața și seara, / iubesc – rgăciune dintr-un cuvânt” – s. n.),Sfinx aducător de pace – p.31, O pasăre în zbor zidită – p. 35, Se nasc noi Hristoși – p. 36, Dansul inițiaților l-am cunoscut cândva – p. 44, Răscumpărătorul iubirii – p. 59, Înstrăinare – p. 71, Frumusețea care ne locuiește – p. 85, Iubirea, tainică armură – p. 48), cealaltă face aluzie la istoria sacră a neamului nostru (cf. Răscumpărătoarea – p. 63, Totul este Dumnezeu, când este iubire – p. 72, Axis Mundi – Muntele Albastru – p. 86, Inițiații din umbra templelor – p. 104),cu trimitere la tripticul Zamolxe – Kogaion – Eminescu (cf.Văzduh, văzduh, cine știe ai cui suntem – p. 110).
Conștientă că indiferența, dar mai cu seamă pizma au făcut oamenii să se îndepărteze unii de alții, să nu-și mai prețuiască aproapele, poeta Emilia Dabu propune în volumul de față o poetică a iubirii, căci numai iubirea poate aduce omul pe făgașul omeniei, făcându-l să se întoarcă la matcă și să prețuiască astfel valorile ancestrale. Acesta este mesajul poeziei În templul timpului e seară: „Se întorc sărbătorile acasă/ Aprindem în noi ceruri de iubire/ Ne respirăm unii pe alții în armonie de pace” (s. n., p. 128. Din aceste considerente, versurile citate și subliniate de noi reprezintă și rezumă lapidar poetica iubirii de aproapele, a regăsirii sinelui, prin alții, pe care poeta din Mangalia dorește s-o împărtășească și cititorilor creațiilor sale.
Prin acest nou volum de versuri, Emilia Dabu dovedește a fi un spirit nobil al înțelepciunii și culturii neamului ceresc și pământesc, un Izvor de Iubire și Lumină.