ADRIAN BUCURESCU: VERSURI

MARTIE

Cu aripi de vânt, Primăvara
survolează răstoacele.
Gata! Baba Dochia și-a lepădat
cu obidă cojoacele.

Năvalnic, Soarele răzlețește
catargele norilor,
iar pe deasupra lacului
țipă unghiul cocorilor.

O mamă tânără în pridvor
pruncul își leagănă.
E un parfum îmbătător.
În sălcii mierlele doine tragănă.

Cai hieratici se destramă în zariște
ca amintirile-n sihla misterului.
Fata Morgana, cu furca în brâu,
paște oile cerului.

TAINA UNEI NOPȚI DE IARNĂ

Un candelabru pogoară din cer
Lin, cu lumini siderale.
Privesc pe geam. Afară-i ger.
Din hornuri fumul suie agale.

Văd iar un castel pe colină,
Tot în chiciură strălucind,
Tot îmbrăcat în lumină,
Cu turnuri semețe pe magicul grind.

De-acolo se-aude un cântec dulce
Și oaspeți de vază dănțuiesc.
Duce-m-aș și tot m-aș duce
La acel castel împărătesc.

Acolo domnește aceea căreia
Din cosiță floarea-i cântă.
O, de când vreau să ajung la ea,
Să mă închin ca la o sfântă!

Dar, când să urc, castelul dispare
Cu toată frumusețea din el,
Și rămân într-o mistică stare
Pentru taina acelui castel.

Cocoșii au cântat, zorii mocnesc,
Și candelabrul vrăjit s-a stins.
Ce-a fost aievea? Ce-a fost ceresc?
Cu fulgi de olmaz ieri de ce-o fi nins?

Care ochi au scăpărat întâi,
de i-au aprins și pe alți doi?
Cine a mirosit întâi a gutui?
Cine-a găsit trifoiul cu patru foi?

Am trecut țări și mări,
ca să-ți sărut genele lungi,
dar ne-am pierdut prin neguroase zări.
Multă vreme a trecut de atunci.

Anii mei între timp s-au sărat,
ochilor li s-a pălit culoarea.
Lacrimile tale s-au evaporat
și a rămas pe obraji numai sarea.

Nu știu nici acum ce s-a-ntâmplat,
cum prin orgolii ne-am pribegit.
Chiar dacă eu mă simt vinovat,
ca pe tine alta n-am iubit.

CU PĂRERE DE RĂU

Care ochi au scăpărat întâi,
de i-au aprins și pe alți doi?
Cine a mirosit întâi a gutui?
Cine-a găsit trifoiul cu patru foi?

Am trecut țări și mări,
ca să-ți sărut genele lungi,
dar ne-am pierdut prin neguroase zări.
Multă vreme a trecut de atunci.

Anii mei între timp s-au sărat,
ochilor li s-a pălit culoarea.
Lacrimile tale s-au evaporat
și a rămas pe obraji numai sarea.

Nu știu nici acum ce s-a-ntâmplat,
cum prin orgolii ne-am pribegit.
Chiar dacă eu mă simt vinovat,
ca pe tine alta n-am iubit.

Te-or fi mângâind mâini străine.
Pe poteca noastră a crescut dudău.
Nu mai știu nimic despre tine.
Pe poarta Dorului scrie ”Câine rău”.