DRAGOBETELE (fragment de roman)

Const. MIU:

Era spre sfârșitul lui Făurar. În cetatea Takidava era forfotă mare, căci se apropia ziua Dragobetelui. Fetele și tinerele neveste dădeau zor să se primenească, spre a-l primi în inimile lor așa cum se cuvine.
Despre acest flăcău, povestea spune că la naștere a avut patru ursite, fiecare lăsându-i daruri alese: Primăvara i-a oferit iubirea, Vara i-a lăsat dulceața și căldura dragostei, Toamna i-a dăruit un fluier pentru a-i înveseli pe cei care se-ncredeau în puterile lui, iar Iarna i-a croit un veșmțnt alb, ca cine-l îndrăgește să-și amintească de curățenia iubirii. El le apărea în vis fetelor și flăcăilor, povățuindu-i ce trebuie să facă, spre a ajunge alesul sau aleasa inimii. Despre acest flăcău chipeș, se mai spune că cei cărora le apărea în cale, se îndrăgosteau pe loc, iar iubirea lor era năvalnică. În popor, i se mai spunea și Năvalnicul. Era așa de chipeș, că fetele și tinerele neveste se prăpădeau de dorul lui, încât se fâstâceau și nu-și mai puteau ține firea. Povestea zice mai departe că până și Zeița Mamă a fost tulburată de acest flăcău poznaș, ea rătăcind printr-o pădure trei zile și trei nopți. În dimineața celei de-a treia zile, a întâlnit o bătrână ce venise să adune plante de leac. Întrebată fiind ce face în pădure așa, cu noaptea-n cap, bătrâna a răspuns că adună ierburi, ca să-i facă de urât Năvalnicului fecior, să nu mai incurce inimile fetelor și muierilor. Ascuns într-un tufiș din apropiere și auzind ce gând i-a pus bătrâna, flăcăul a dat să fugă. Recunoscându-l aceasta i-a strigat: „Năvalnic ești, năvalnic să fii! Între buruieni de dragoste te-ai pitulat, buruiană de dragoste să rămâi!”… Și de atunci, Năvalnicul s-a preschimbat în iarbă ce ajută la descântat inimile celor care vor să-și găsească perechea..

În ziua de Dragobete, dis de dimineață, îmbrăcată cu ia cea nouă, Pelina se tot foia în tindă, așteptând să sosească Ziana și Dalia, ca să urce tustrele pe dealul Runcului, să culeagă brândușe. Noaptea, aveau să pună sub pernă buchețelul, ca să-și viseze fiecare alesul hărăzit de soartă.
– Fată dragă, vezi ce faceți pe-acolo! zise grijulie Zina… Nu l-o-mpinge păcatul pe Partos să vă dea iar târcoale…
– O să fim cu băgare de seamă, mamă, nu-ți mai face atâtea griji! Suntem trei și știi că Unde-s mulți, puterea crește!
– Nu uita coșulețul și, după ce culegeți flori, să vii degrabă acasă, că le-am poftit pe la noi pe Micinna și nana Dochia, cu fetele.

– Ei, dragele mele, pe vremea mea erau alte obiceiuri, zise nana Dochia, cu alean în glas.
– Ce obiceiuri erau, nană? vru Ziana să știe. Nu tot Dragobetele era?
– Ba da… Însă, voi, astea din ziua de azi, nu mai aveți răbdare. Vă e gându’ numa’ la măritiș!
– Matale n-ai făcut la fel? întrebă și nepoata, Dalia.
– Ai mei nici n-au vrut s-audă, când le-am zis că l-am visat pe tat-tu mare… Mi-au strigat că nu e bărbat de casă…
– Și ce-ai făcut?
– Mebus s-a ținut scai de mine, mai bine de trei ani, chiar dacă ai mei mă țineau din scurt… Până-ntr-o seară, când ducându-mă după apă, la fântână, m-a pândit și m-a răpit… A fost mare tărăboi!… Da’, s-au domolit!
– Ei, cum așa? fu Pelina curioasă.
– Am căzut la pace… Le-am pus-o-n brațe pe Torsita…
– Pe mama? se miră Dalia.
– Da, draga bunicii… Și-au îndrăgit-o de cum au dat ochii cu ea!

În ajun de Dragobete, Nalba s-a dus la baba Iana și i-a spus ce of are: are de gând să-l îmbuneze pe Malvos, ca să nu mai stea cu gura pe ea că arde mâncarea sau o afumă. Apoi, i-a cerut s-o ajute, poate are ea vreun leac… Bătrâna i-a înțeles păsul și i-a dat niște frunze de năvalnic, pe care le culesese în urmă cu un an și i-a spus să i le strecoare lui Malvos sub pernă, apoi a învățat-o să îngâne un descântec:

Măi, băiete, Dragobete,
Iar furi inima la fete
Și le faci să te iubească,
După tine să tânjească!

Dragobete, mândru foc,
Subțirel ești la mijloc,
Le-ai căzut drag fetelor,
De un an, nevestelor!

Dragobete, tu drag ești,
Zânelor de prin povești
Cu tine să se-nsoțească,
Doar pe tine te iubească!

În acel an, de Dragobete, și Nalba se primenise. Chiar dacă avea pe ea fota veche, își spusese că omul ei n-avea cum să o caute, însă își pusese o ie nouă. Îngâna descântecul, doar-doar bărbatul ei se va da pe brazdă.
Auzind-o cum cântă în șoapte, repetând numele Dragobete, Malvos s-a sculat în capul oaselor și s-a stropșit la ea:
– Ia să-mi spui tu cine e Dragobete ăsta și ce hram poartă!