SFEȘTANIE

Const. MIU:

– Doamnaaa, io vreau să se bage nuiele în școală! se auzi din spatele clasei o voce baritonală.
– Te pomenești că vrei să împletești coșuri din ele, că și așa se apropie SĂPTĂMÂNA VERDE! se minună Delma Amărăscu profesoara de religie.
– Nu doamna, io sunt ecologist! spuse cu mândrie Petruț Apostolescu, cel care ceruse introducerea nuielelor în școli.
– Se vede că nu-l interesează protecția pădurilor! comentă Ana Brătescu.
– Dacă nici el nu e pentru, că doar în fiecare pauză îl găsiți afumând boscheții din curtea școlii, explică Robert Bucurosu. Petruț și Alex Popovici și-au făcut bunul obicei de a afuma boscheții, ca să alunge țânțarii.
– Te-ai găsit tu repede, Robert, să ne dai pe goarnă! îl apostrofă pe pârâcios pretinsul ecologist.
– Ia, nu vă mai împungeți atâta! interveni energic profesoara. Vreau să ne lămurească Petruț de ce intenționează să ceară introducerea nuielelor în școli!
– Vrem-și-noi!… Vrem-și-noi!… Vrem-și-noi!… se auzi corul colegilor, scandând zgomotos.
– Nu mai ai nicio scăpare, așa că trebuie să te supui majorității! concluzionă Delma Aramescu.
– „Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri! Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa morţilor.”, declamă elevul atenționat, ridicând un deget, în semn parcă de avertizare.
– Ai memorie bună! îl lăudă profesoara de religie pe Apostolescu.
– Am citat din Proverbe, Vechiul Testament! se lăudă elevul, vrând să impresioneze colegii.
– Oi fi citat tu din Proverbe, da’ tot mai bine era bătaia cu linia la palmă! fu de părere Maria Roșculeț. Așa mi-a zis mie mamaia că făcea învățătoarea ei, când era la școală.
– Și de-aia s-a făcut și ea învățătoare? păru interesat Vlad Popescu.
– Ești măgar! se supără fata.
– Vedeți, doamna, de ce era bună nuielușa?! vru parcă a părea îngrijorat Petruț. Cum să-l facă măgar pe Vlad? Păi, se poate?
– Ba se poate! sări Monica Georgescu în apărarea colegei de bancă. Vlad e un necioplit, care face glume nesărate!
Alex Popovici se văzu nevoit să intervină în favoarea amicului său:
– În primul rând, s-ar supăra măgarul că e pus în aceeași bancă, alături de Vlad. El nu are urechi așa lungi ca măgaru’, iar Vlad e mai încăpățânat!… În al doilea rând, domnu’ Vlad ține regim și tocmai din această cauză și glumele lui sunt cam nesărate!
– Ai că nu i se aplecă, dacă ar fi pus și el puțină sare, interveni Paula Șerbănescu, încercând să atenueze conflictul iscat.
– Sarea se pune numai pe rană! se trezi comentând Cornel Gheorghinel, spre a părea că vrea să fie împăciuitor și el. Eu n-am văzut sânge, așa că nu vă mai văicăriți!
– Lăsați-l, că ăsta crede că e vorba de cotonogarii ăia de la Steaua! zise și Florinel Măzăriche… Lu Cornelușu ar trebui doamna să-i arate nuielușa, nu lu Vlad!
Andreea Zaleain nu mai suportă mojicia și încercă să aducă discuția pe calea cea bună:
– Nuielușa din Proverbe, este, înainte de toate, un simbol, o metaforă a pedepsei coercitive, aplicată de părinți.
– Ne-am dat dracu’! observă Robert Bucurosu. Am dat-o pe simbolistică, să arătăm ce cultă suntem!… Doamna, Andreea merită mângâiată cu nuielușa, că nu era o dezbatere de tocilari!
– Robert, ție ți-ar trebui o duzină de nuiele de la mă-ta, aprecie Mihaela Otcuprescu. Dacă află că iar te-ai dus la păcănele, să vezi ce te-ncinge cu ele!
– Mai repede ia cureaua lu ta-su, spuse râzând Ana Brătescu.
– Aoleu, se sperie Robert, da’ de ce să folosească taman cureaua?
– E vorba de acomodarea culturală a părintelui cu vremurile, explică Ana. Folosim ce-avem în dotare… Sau taică-tu are bretele la pantaloni?
Delma Amărăscu nu se mai sătura să asculte dezbaterea purtată cu atâta patos de către elevii săi. „Am de unde alege pentru olimpiadă. O să dau lovitura! Sigur ajung cu ăștia la faza națională!” se încurajă profesoara de religie.

În acel moment, ușa fu dată la perete și în clasă pătrunse Fănel Pestrițel.
– Mă scuzați, doamna, pentru întîrziere, da’ nu puteam să vin la oră cu mâna goală. Am adus astea!
Profesoara se ridică de la catedră și se îndreptă spre cel venit. Nu observă că în spatele ei apărură doi vlăjgani.
– Alex și Flavius, strigă Fănel, puneți mâna pe ea!… Am adus brațu’ ăsta de nuiele, s-o încingem de diri, că nu vrea să ne motiveze absențele!
Delma Amărăscu simți cum umerii îi erau apăsați de niște mâini enorme. Închise ochii și își spuse în gând o rugăciune…

– Delma! Ce faci aici?
Când deschise ochii, o văzu ca prin ceață pe Marina Cochilescu – amica sa, profesoară de informatică. Stătea aplecată, ținând brațele pe umerii săi.
– Vaaai, Marina, am avut parte de o oră minunată de religie la clasa mea! Ce copii deștepți sunt!
– Ce oră, dragă? Care copii?
– Cei de la clasa mea, unde-s dirigintă.
– Cred că ai visat! Sala e goală!
– Și brațul acela imens adus de Fănel Pestrițel?… Ce de flori frumos colorate!
Marina Cochilescu se uită în jur cu atenție.
– De flori îți arde ție?… M-am uitat cu luare-aminte și nu e nimeni în clasă în afară de tine!… Cred că ar trebui să faci o sfeștanie în clasa asta!… Să iasă dracii din ea!