O POEZIE-MANIFEST

Creațiile noi care alcătuiesc volumul dat de poeme al scriitorului Mihai Ciubotaru ( Sfânta Românie , Editura Societatea Scriitorilor Români din Basarabia, Chișinău, 2023) pot fi socotite in corpore poezie-manifest.
Poezia care deschide volumul de față – Arta de a fi om – este o adevărată profesiune de credință literară a unui poet-patriot, care își expune cu sinceritate crezul său literar în arta de a fi om. În acest sens, registrul verbal – la modul imperativ – este elocvent. Mihai Ciubotaru dezvoltă metaforic principalele comandamente din Sf. Scriptură ale unei asemenea arte, bazate pe mila și iubirea de aproapele, căci numai un astfel de om – bogat sufletește – poate fi pregătit pentru „Ultima călătorie către Cetatea Luminii Veșnice”, devenind nemuritor, așa cum susține poetul.
Tonul direct acuzator din amplul poem Ce doresc eu, o, Maică Românie amintește de maniera eminesciană din poemele și scrierile politice. Și aici, și acolo, găsim incriminări la adresa trădătorilor de neam și țară, care au vândut străinilor moșia străbună, „și promițând raiul cel veșnic/ În palavre goale și visări deșarte, dulci amăgiri”. Printr-un artificiu compozițional, eul poetic se substituie celui eminescian, tocmai spre a releva faptul că realitatea social-politică din vremea lui Eminescu este identică celei din zilele noastre: „Mai sunt români în țara mea de glorii, în țara mea de dor/ Sau ați devenit toți romunculi ce-și asasinează conducătorii/ Care vor să vă facă oameni liberi și vă iubesc/ (…) Pruncii învățându-vă falsa istorie a jidovilor/ Dar neînvățându-i Memorialul Durerii/ (…) Pierdură-ți oare cumpătarea, cinstea, tăria trupului și sufletul curat/ Și nimic nu v-a mai rămas din înțelepciunea Geției străbune, / Din acel eroic și brav popor plin de noblețe, amor de patrie și libertate/ (…) Profitorii și vânătorii de carieră, parveniții de ieri și de-acum și dintotdeauna/ Înțoliți în haine scumpe și trăind în vile de lux, petreceri fără capăt/ Ne vând țara pe nimic și ne duc țara în fundul prăpastiei fără reîntoarcere.”
Demiurgul este un amplu poem cosmogonic, întru devenirea întru ființă a celui care avea să ajungă perfecţiunea însăşi, Centrul lumii – HOMO FABER: „În mintea lui cea mistică, cea visătoare şi cea protestatară, / Totodată începeau să prindă contur cele dintâi, / Primele mituri cosmogonice/ (Cu privire la apele primordiale, munţii cosmici, „centrul lumii”) / Ori a celor dintâi mituri despre originea sa, / A planetelor și animalelor./ (…) Era perfecţiunea însăşi. Centrul lumii: / Gândea. Făurea. Era cert că trăia cu gândul unei vieţi eterne./ Acest pelerin preistoric, acest unic stăpân al Edenului subpopulat, / Robotea inspirat la vreun model de cremene / Şi îşi admira talentele sale de mare vânător, / Pescar şi culegător desăvârşit, / Făurind şi răspândind pe pământ o civilizaţie unitară, ecumenică.” Poetul pune în oglindă două imagini antitetice: lumea de sus, a zeilor, și lumea de jos, a muritorilor, condamnați la a viețui după bunul plac al celor atotputernici: „Însă zeilor le este sete ca-ntotdeauna, / Sete de putere, de suveranitate universală, de veşnice războaie. / Cei de sus, regii şi faraonii, aleşii, păstorii popoarelor/ Îşi duceau o viaţă de zei, / Fiind o copie fidelă-a acestora pe pământ/ (…) Cei de jos, figuranţii acestor mari spectacole, / Se vor mulţumi cu darurile celor aleşi, / Predestinaţi unei vieţi pline de griji şi nevoi, sărăcie şi boli, / Suferinţe, limitaţi de „moira zeilor”, cu un destin prestabilit.”
O altă filă a poeziei-manifest este Fii român liber, unde apar coordonatele spațiale și spirituale în Patria ta sfântă – România Mare: „Din Maramureşul dincolo de Tisa, cununa „României”, / Nordul Bucovinei, Pocuţia, Basarabia şi Ţinutul Herţa, / Din Transnistria până la Bug, Cadrilaterul/ Şi Valea Timocului, Banatul istoric şi Ţinutul Debreţin, / Aromânii din Grecia, Macedonia şi Albania, istro-românii din Croaţia/ Fii român liber/ În România Mare, vatra Europei vechi.”
O adevărată lecție de istorie găsim în poemul Mi-e dor de România lui Eminescu : „Mi-e dor de Geția Mare, Ţara Zeilor, / De gloria Geției Mari, libere şi unite, (…) de Tărâmul divin, / în care oamenii/Trăiau potrivit sfintelor legi ale naturii, Legilor divine, ale Belaginilor (…) Mi-e dor de România Marilor mei voievozi, / De voievozii care au ţinut sus steagul Demnităţii şi Libertăţii / Sus de-a lungul secolelor (…) Mi-e dor de schimbarea la faţă a țării tuturor românilor (…) Mi-e dor de România profundă, de poporul român,/ De poporul de păstori al românilor, /Ce şi-a păstrat unitatea graiului și a sufletului românesc (…) România oamenilor oneşti ce refuză să-şi trădeze/ Şi să-şi vândă Sufletul, Credinţa, Neamul, Ţara,/ Pentru a nu se face părtaşi la procesul degenerării înspre o lume/ În care toate au fost transformate în marfă. (…) Mi-e dor de România noastră, / De credinţa în destinul neamului nostru, / De România fraţilor noştri care au luat drumul munţilor/ Şi au rezistat ani de-a rândul cu arma în mână/ Şi cu gândul la Dumnezeu în faţa cotropitorului, / De România poporului cel simplu, România celor mulţi, / Care au plătit cu viaţa proprie împotriva minciunii,/Jafului şi a bolşevismului./ De România acelor sfinţi ce au zăcut în groaznicele închisori, / A celor care-au suferit sub cnut în tundrele Siberiei,/ A celor ce-au murit în infernul Canalului, / De România celor aleşi, de România acţiunii şi a speranţei, / De România culturii şi a ţinutei morale, /Care declară sus şi tare: „Nu pâine cu orice preţ, onoare cu orice preţ .” În spirit eminescian, urmează acuzațiile la adresa trădătorilor și vânzătorilor de neam și țară, căci – vorba lui Eminescu – Toate-s vechi și nouă toate: „O, voi, romunculi,… ce luptați pentru putere și ciolan,/ pigmei lacomi și nesățioși,/Voi sunteți urmașii Marelui Burebista și ai Marelui Deceneu?/voi, vânzătorii de țară, voi, marii vânzători ai pământu-/rilor românești / Voi cei care negați eroii și duhul adevărat al tuturor Veacurilor neamului (…) Fanarioți în gândire și fapte, dintotdeauna, trăind pe spinarea / Poporului batjocurit înjosindu-l și ponegrindu-l/slugi lingușitoare ale străinilor, ce cultivați colonizarea/Prin autoflagelare și umilință, cerșind recunoștința/ Stăpânului străin…”
Poezia care dă titlul volumului–Sfânta Românie–este un imn de slavă închinat „poporului meu cel sacru”.
Rugăciunea unui basarabean este cartea identității poetului -patriot Mihai Ciubotaru, realizată antitetic față de cei care-i contestă statutul de român : „ sunt un GET nemuritor din patria neînfricatului zimbru/ (…) Căci ştiu: sunt dintr-un neam de învingători venind din gloria străbună a secolelor apuse/ (…) Arma mea, o, străinule, este poezia cea curată ca lacrima şi neprihănită ca fecioara Maria/ Iar a ta–bârfa ucigătoare/Spada mea, o, străinule, este adevărul stăpânitor peste timpuri/ Iar a ta–minciuna reavoitoare/ Scutul meu, o, străinu-le, este cântecul veşnic şi deschizător de drumuri. / Iar al tău – vânzătorii de ţară/ Când sosi-va suflarea cea caldă a timpului la viaţă înviat,/Voi făuri întinse poduri de flori,/Între fraţii de-un sânge şi o iubire ce nu se mai stinge de veacuri.”
Volumul Sfânta Românie relevă ample cunoștințe de istorie, mitologie, filozofie și literatură ale unui poet-patriot, care a câștigat la CEDO procesul intentat statului moldovean (care a durat din 2002 până în 27 aprilie 2010, când Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat public hotărârea sa în acest caz, favorabil domnului Ciubotaru) pentru a recunoaște în actele juridice dreptul cetățenilor Republicii Moldova de a se autoidentifica drept români. Iar Mihai Ciubotaru este un român, poet-patriot.

Prof. Constantin MIU