PAUL GOMA, un român uitat

Sergiu Mihalcea
·
Jurnalism împotriva uitării. Am luat cu mine, la Paris, cărțile sale și din respect, le-am așezat pe malul Senei, în fața Turnului Eiffel. Am vrut să rămână imaginea aceasta peste timp. Am fost unul dintre puținii jurnaliști care au fost acceptați, la Paris, de către domnia sa, în micuța locuință unde a trăit, până în 2020. Numele lui Paul Goma este, și azi, neștiut, în România. Este nedrept ca omul care a luptat pentru libertatea noastră, încă dintr-o Românie aflată sub regimul politic opresiv ceaușist, să moară, în 2020, tot departe de țară, fără să fi repus piciorul în București, pentru a i se aduce mulțumire față de tot ce a făcut pentru recuperarea libertății noastre, din exilul de la Paris. Și acum vă întreb: cine să îl fi apreciat, când libertatea obținută se arată a fi atât de ușor de predat iraționalului și ignoranței, și azi? Jurnalismul onest are datoria ca acești oameni, precum Paul Goma, să fie cunoscuți de tineri. Opera lui Goma, pe care o veți găsi la orice anticariat bun, vă poate arăta un destin din care pot fi învățate multe despre ce am trăit și mai ales, trăim. Aici, vă ofer un fragment inedit din discuțiile pe care le-am purtat timp de 3 zile, în 2005, petrecute, la Paris, alături de domnia sa.