ADEVĂRUL SĂ FIE SPUS ÎNTREGII LUMI ! CREȘTINISMUL S-A INSPIRAT DIN ZALMOXIANISM

Mulți pasionați de istoria și spiritualitatea Geto-Dacilor au observat asemănările dintre iconografia așa-zisului ”Cavaler Trac” cu cea a Sfântului Gheorghe. Aceeași divinitate ecvestră, care ucide același monstru! Simbolic, scena reprezintă victoria lui Apollon-Zalmoxis asupra regelui scyth Beithy-Kelas ”Jivină Uriașă” (cf. rom. boaită; vită; lat. colossus ”colos”; rom. bijigoaie, bujigoaie ”dihanie”).
Duminica trecută, am publicat câteva rânduri sub titlul ”Învierea lui Apollon-Zalmoxis”. Ceea ce apare acum este o completare a acelor rânduri.
În acest sens, la Adjud, jud. Vrancea, a fost descoperit un talisman de bronz, care înfățișează o divinitate geto-dacică binecuvântând, având în fundal o cruce. Deasupra Zeului, o inscripție cu slove din vechiul nostru alfabet, zis pe nedrept ”chirilic”: O AGHIOS GHEORGHIOS. În limba greacă, tâlcul este limpede:”Sfântul Gheorghe”. În limba geto-dacică, inscripția se citește O AGHI OS GHEORGHIOS, tălmăcindu-se astfel:”Prea Strălucitorul (Vrednicul; Slăvitul; Puternicul) Gheorghe”; cf. rom. agă; uică ”unchi; bade; nene”; iugă ”vânt de Miazăzi”; alban. ag ”zori”; aga ”chiabur”; ajke ”smântână; caimac; frișcă”; ujk ”lup”; grec. Hygiea – Zeița Sănătății și a Curățeniei; rom. os; lat. as ”as”; rom. Gheorghe, Gheorghieș (n.).
Am văzut însă că, de obicei, inscripțiile geto-dacice au mai multe sensuri. Așadar, le aflăm și pe acestea: 1. O AGHI OSGHE ORGHI-OS ”La Revărsatul Zorilor, Cel Tăiat (Zdrobit; Nimicit) S-a ridicat”; cf. rom. alban. ag ”clarobscur; zori”; rom. așchie ”bucată mică, subțire, care se desprinde sau sare dintr-un material, prin cioplire, spargere etc.; surcea; țeapă; țepușă; spin”; alban. asgje ”nimic”; rom. a (se) urca; își. 2. O AGHI OSGHE ORGHI-OS ”Cel Plin de Spini S-a Înălțat”; cf. rom. uică; oca; agă; alban. aga; rom. așchie ”spin”; a (se) urca; își. Desigur, din această traducere se spune că Iisus a fost încununat cu spini!
Zeul de la Adjud este Însuși Apollon-Zalmoxis. Pe cealaltă față a talismanului apare Sora Lui Geamănă, Diana, și ea pe fundalul celei de-a patra luni calendaristice, despre care tradițiile geto-dacice mărturiseau că L-a înviat pe Fratele Ei, cu apă din izvoarele lacului sacru Saratokos și cu ierburi tămăduitoare. Din inscripție se desprinde GHEORGHIOS, din care provin foarte popularul nume românesc Gheorghe și derivatele lui. În graiul Geto-Dacilor, GHE ORGHIOS înseamnă ”Cel Măreț; Cel Mărinimos; Cel Înalt; Cel Mândru”; cf. rom. cu; că; a (se) urca; gurgui ”vârful unui deal sau unui munte; vârful țâței; sfârc; vârful opincii”; a se gurgui ”a se mândri; a se îngâmfa; a se fuduli”; Gurghiu – masiv muntos.
Din poemul ”Patimile lui Orfeus, Împăratul Atlanților, supranumit și Ion Înainte-Mergătorul”, am văzut că, în hagiografia atlanto-geto-dacică, Răstignitul a fost celebrul cântăreț, pomenit și astăzi. Zeul Apollon-Zalmoxis nu a fost crucificat, ci ucis de săgeți, și a înviat, întâmplările având loc în Luna a Patra. Aceasta este adevărata semnificație a crucii cu patru brațe din talismanul descoperit la Adjud! Altminteri, ce ar căuta Sfântul Gheorghe pe o cruce?
Încă un secret dezvăluit cititorilor mei: fecioara din legendele populare, salvată de către Sfântul Gheorghe de la jertfirea ei pentru balaur, adică pentru BEITHY KELAS, fusese vindecată de Însuși Apollon, fiind paralitică. Așadar, Zeul o vindecase de paralizie, deci de ”Răutate; Primejdie”, de BEITHYKELAS; cf. rom. beteag; betegeală; bășcălie. Aceasta era fecioara din ”Noul Testament”, căreia Iisus i-a zis ”Ridică-te, fato!”.
Un alt talisman, tot de bronz, cu aceeași inscripție ca a celui de la Adjud, a fost descoperit la Bisericuța-Garvăn, jud. Tulcea. Și de această dată, crucea mai mare semnifică A Patra lună, Aprilie, când s-au întâmplat evenimentele hotărâtoare ale Antichității. Deasupra este sudată o cruce mai mică, Crucea ca unealtă de tortură, pe care este răstignit Ion-Orfeus, cel ce prorocise Venirea Celor Doi Gemeni Divini, în Țara Geților.
Și pe talismanul de la Bisericuța-Garvăn Apollon-Zalmoxis apare în veșminte sacerdotale, pentru că a fost și Mare Preot al Geților, și-i binecuvântă pe pământeni.
Să fie bine înțeles: în bună parte, Săptămâna Patimilor și Învierea sunt tradițiile strămoșilor noștri, păstrate până astăzi. Chiar denumirea celei mai mari sărbători religioase a Românilor, PAȘTELE, vine dintr-un epitet atestat al ”Cavalerului Trac”, BASK I DITHIAS ”Ridicat din Morți”; cf. rom. pisc; bașcă ”bastion”; pască; dițoaica ”moartea”; engl. death ”moarte”. De la tâlcul suprafiresc al acestei sintagme româna mai are astăzi boscoade ”vrăji; farmece”, precum și boscodiță ”vrăjitoare”, ce va fi fost, poate, și un supranume românesc al Dianei, cea care L-a înviat pe Apollon. De la teonimul ZALMOXIS, pe care-l purtau Amândoi Gemenii Divini, avem și rom. zalmoș ”pască; anafură împărțită în ziua de Paște”.
La început, Zalmoxienii celebrau Uciderea Zeului în ziua ce corespunde astăzi cu 21 Aprilie, iar Învierea, în ziua de 23 a lunii a patra, ultima denumită, cum am văzut, și O AGHI OSGHE ORGHI-OS. Treptat, oamenii de rând au crezut că ”Sfântul Gheorghe” este o divinitate diferită de Apollon, dar au continuat să-l serbeze la 23 Aprilie, cum îl serbează și astăzi. Uciderea lui Apollon, supranumit și I I SUS ”Cel de Sus; Cel care Se ridică”, atestat ca nume masculin dacic, a fost celebrată Vinerea, căci cumplitul eveniment se petrecuse în această zi, iar Învierea, Duminica, a cărei denumire vine și ea din graiul geto-dacic, anume de la DO-MNICA, atestat ca nume feminin și tălmăcindu-se prin ”Care își revine; Care (când) învie; Cel Treaz; Cel Deștept(at); Cel Vrednic”; cf. rom. de; a (se) mâneca ”a se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață”; monah.
La 23 Prier, Românii încă mai serbează ziua Sfântului Gheorghe, Purtătorul de Biruință, care se mai numește și Sângeorzul sau Sânjorzul.
Ce s-o mai dăm pe după plop? A venit vremea să se spună pe șleau, a sosit timpul ca Adevărul să fie spus întregii lumi, în plina sa Lumină! Creștinismul s-a inspirat din Zalmoxianism, prelucrat după ureche. Inventarea Creștinismului le aparține Esenienilor, care au încercat să demonstreze că prezicerile din ”Vechiul Testament” s-ar fi adeverit în vremea așa-zisului Iisus Christos, acesta fiind în realitate o combinație între Orfeus și Apollon. Iată ce scrie unul dintre primii sfinți creștini, Origenes, într-o polemică: ”Apoi, fiindcă noi (creștinii – n.n.) cinstim pe cel prins și mort, cum spune Celsus, el crede că noi am făcut la fel ca Geții care cinstesc pe Zalmoxis”.
Ca să se spulbere orice îndoială cu privire la descendența Creștinismului din Zalmoxiansim, iată ce scrie și fostul șef al Departamentului de Studii Religioase al Universității Carolina de Nord din Chapel Hill, în volumul ”Misquoting Jesus: Story Behind Who Changed the Bible and Why”, adică ”Răstălmăcindu-L pe Iisus: – Povestea celor care au modificat Biblia și de ce anume”: ”Legenda lui Zalmoxis se regăsește aidoma în ceea ce scrie ”Noul Testament” despre Iisus Christos. Oare să fie doar o simplă coincidență? Greu de admis, date fiind dovezile din ce în ce mai multe (deși s-a încercat mereu ascunderea lor de-a lungul mileniilor) care atestă că, într-adevăr, Cartea Sfântă a Daco-Geților a fost furată și adaptată noilor condiții de cei interesați (spre ghinionul lor, cu greșeli și contraziceri evidente, ce ridică prin ele însele multe semne de întrebare)”. Mai trebuie precizat că autorul acestui volum nu e un fitecine, nu este un ”protocronist” de origine română, nci ”legionar”, nici ”neo-nazist!, nici ”dacoman”, ci este o autoritate în domeniul istoriei ”Noului Testament”, al începuturilor Bisericii și al vieții lui Iisus.
De ce au fost distruse toate cărțile antice unde se scria despre Geto-Daci, inclusiv ”De Bello Dacico”, scrisă de însuși Traianus? Sau sunt doar ascunse? De ce a numit papa Ioan Paul al II-lea România ”Grădina Maicii Domnului”? Ce-o mai fi știind Vaticanul despre toate acestea?
Renunțând la Adevărata Religie, care le-a fost dăruită strămoșilor Geto-Daci, din nu se știe ce pricini, noi, Românii, n-ar mai trebui să ne văicărim niciodată că nu ne merge bine! Dacă, într-adevăr, ne-am născut ”creștini”, acest titlu vine de la tribul getic al CRE-STONAI-LOR ”Cei Neclintiți; Cei Tari; Cei Măreți; Cei Puternici; Cei Ridicați”; cf. rom. care; stană ”stâncă”; stână; Stan (n.); cârstineasă – importantă plantă de leac.
Sursa: Adrian Bucurescu