JEAN NOUZILLES: MOLDOVA, ISTORIA TRAGICĂ A UNEI REGIUNI EUROPENE (V)

( Urmare)

DEPORTĂRILE

Una dintre caracteristicile regimurilor comuniste din sud-estul Europei a fost trimiterea forţată a unor categorii sociale în alte regiuni decât cele de baştină şi confiscarea bunurilor acestora. Deportarea organizată la 6 iulie 1949 în R.S.S.M. a fost unul dintre evenimentele cele mai tragice de după război. Ea a format obiectul unui plan denumit Operaţiunea Sud. Toate documentele privind această perioadă au fost clasificate Secret sau Strict Secret.
La 6 aprilie 1949, Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. adoptă o hotărâre privind deportarea din R.S.S.M. a familiilor de chiaburi, a foştilor proprietari de terenuri şi marilor comercianţi, a persoanelor care au colaborat cu organele de poliţie româneşti şi germane, ai membrilor organizaţiilor fasciste, cât şi a familiilor categoriilor enumerate. În aceeaşi zi este adoptată hotărârea Biroului Politic al Comitetului Central al RC.(b) al U.R.S.S., care aprobă hotărârea Consiliului de Miniştri. Documentul defineşte toate acţiunile privind această operaţiune: stabilirea categoriilor celor deportaţi, numărul (11280 de familii cu un total de 40850 de persoane), zona de deportare (regiunile Djambul şi Aktiubinsk din Republica Kazahstan, Kurgan, Tiumen şi Tomsk din Republica Socialistă Federativă Rusă, în Siberia Occidentală şi în regiunea autonomă Altai), răspunderea penală pentru evadări definite printr-o rezoluţie a Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. din 26 noiembrie 1948. La 11 aprilie 1949, G. Rudi, preşedintele Consiliului de Miniştri, semnează o decizie privind dificultăţile în perceperea impozitelor şi cotei-părţi obligatorii care trebuie livrată la stat din exploatarea chiaburilor. Acesta constată că la data de 1 aprilie proprietarii chiaburi datorează statului aproximativ un milion de ruble, din care cota-parte în produse este de 2 120 de tone de griş, iar judecătorii populari nu au examinat 400 de dosare ale proprietarilor care sabotează livrările obligatorii de pâine. în acest context, cere să se verifice dacă impozitele stabilite de stat corespund cu situaţia reală a populaţiei impozitate. Organele financiare responsabile cu colectarea impozitelor trebuie să efectueze un control riguros, iar dosarele privind proprietăţile chiaburilor cu inventarul bunurilor şi veniturilor, cât şi cu achitarea datoriilor, vor fi transmise înainte de 25 aprilie procurorului. Raportul privind executarea acestor măsuri trebuie prezentat cel târziu la 5 mai. Pregătirile în vederea desfăşurării Operaţiunii Sud sunt însoţite de o întreagă serie de documente; decizia Consiliului de Miniştrii al R.S.S.M. din 28 iunie 1949 „privind deportarea din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a familiilor de chiaburi, foşti proprietari de terenuri şi mari comercianţi” şi cea din 30 iunie 1949 „privind confiscarea şi comercializarea de bunuri ale deportaţilor de pe teritoriul R.S.S.M.” hotărâri care au ca rezultat declanşarea Operaţiunii Sud.
Numeroşi locuitori ai Moldovei sovietice sunt deportaţi în Siberia în perioada 5-7 iulie 1949 (35 786 de deportaţi din care 9 864 de bărbaţi, 14033 de femei şi 11 899 de copii). Autorităţile au acordat celor mai mulţi un termen de 24 ore pentru a-şi strânge lucrurile înainte de a fi deportaţi, în timp ce alţii au fost îmbarcaţi fără a-şi putea lua nimic cu ei. Casele şi locuinţele rămase sunt distribuite activiştilor sovietici. Declanşând această acţiune de mare amploare împotriva populaţiei românofone din R.S.S.M., autorităţile sovietice au luat măsuri de evaluare şi comercializare a bunurilor, dar şi de evitare a cazurilor de delapidare. La 14 iulie 1949, Ministerul Agriculturii al R.S.S.M. a publicat „Dispoziţia privind reglementarea legalizării bunurilor chiaburilor predate gratuit kolhozurilor”. Estimarea acestor bunuri era făcută de o comisie specială, dar actul evaluărilor era aprobat de adunarea generală a kolhoznicilor. Cu toate directivele Comitetului Central al P.C.(b) al Moldovei şi Consiliului de Miniştrii privind urgenţa acţiunilor programate, comitetele executive raionale au amânat evaluarea şi comercializarea bunurilor până în august, creând astfel condiţii favorabile pentru furtul şi delapidarea acestor bunuri. Infracţiunile comise au fost discutate în şedinţa biroului Comitetului Central al P.C.M. din 18 octonrbrie 1949. Punctul 14 de pe ordinea de zi se referă la problema „cazurilor de delapidare a bunurilor confiscate de la chiaburi”. La 9 ianuarie 1950, procurorul R.S.S.M., Osipov, prezintă Comitetului Central al RC.M. rezultatele controlului efectuat. La 18 martie 1950, procurorul confirmă aproximativ 80 de cazuri de infracţiuni înregistrate în anul 1949 şi ianuarie 1950 de încălcare a drepturilor omului în ceea ce priveşte libertatea, inviolabilitatea cetăţenilor şi a bunurilor acestora. Aceste infracţiuni au fost comise de 126 de persoane.
Raportul din 10 iulie 1950 prezentat lui Leonid Brejnev, secretar al Comitetului Central al RC.M., de către N. Korneev, supleant al preşedintelui Consiliului de Miniştri al R.S.S.M., la un an după derularea Operaţiunii Sud, precizează că „în virtutea hotărârii Consiliului de Miniştrii al R.S.S.M. din 30 iunie 1949 N-883-ss (ss: strict secret), comitetele executive orăşeneşti şi cele raionale ale sovietelor de deputaţi ai poporului au confiscat bunuri ale deportaţilor în valoare de 50537502 de ruble”.
Potrivit Dicţionarului de istorie al Republicii Moldova, din 415 371 de moldoveni, locuitori ai Ucrainei, mai mult de 100000, au fost deportaţi în Siberia şi peste 33 000 în Asia Centrală. La 1 aprilie 1951 a urmat un nou val de deportări în Siberia {Operaţiunea Nord) a 2617 de persoane (808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii), aparţinând sectei Martorii lui Iehova.
Deşi cei deportaţi au fost reabilitaţi şi repuşi în drepturi, bunurile nu le-au fost nici restituite şi nici nu au fost despăgubiţi. Suferinţa datorată acestei tragedii şi prejudiciile morale suportate în timpul regimului comunist nu pot fi compensate.