JEAN NOUZILLES: MOLDOVA, ISTORIA TRAGICĂ A UNEI REGIUNI EUROPENE (IV)

( Urmare)

REZISTENŢA ANTISOVIETCĂ ÎN BASARABIA (1944-1959)

Potrivit unui raport secret al mareşalului Timoşenko privind „operaţiunile de pe Frontul de Sud în momentul eliberării Basarabiei şi a Bucovinei de Nord”, în primele zile ale „eliberării”, reprezentanţii organelor politice ale Armatei Roşii au organizat în satele şi oraşele Basarabiei numeroase mitinguri, discursuri şi reuniuni. „Eliberatorii” au adus sute de mii de exemplare de cărţi, ziare şi reviste comuniste şi le-au distribuit populaţiei. Istoriografia sovietică califică reocuparea Basarabiei în 1944 ca fiind „eliberarea de invadatorii fascişti ger-mano-români”. Încorporarea forţată a basarabenilor în trupele sovietice este prezentată drept „dorinţa fierbinte” a populaţiei de a se înrola în rândurile Armatei Roşii „pentru a lupta împotriva inamicului până la distrugerea definitivă a acestuia”. Rechiziţiile forţate de produse alimentare sunt considerate ca act benevol în semn de recunoştinţă pentru „solicitudinea manifestată de partidul comunist şi guvernul sovietic”. Până în 1989, majoritatea lucrărilor istorice consacrate transformărilor socialiste ale satelor basarabene în primii ani de după război descriu „aspiraţiile crescânde ale ţăranilor către socialism”, acţiunile „chiaburilor şi ale altor duşmani”, care se opun kolhozurilor şi discreditează ideea de colectivizare. Refuzul de a face parte din kolhozuri este prezentat drept rezultat al agitaţiei antikolhoznice sau act terorist al duşmanilor Moldovei care au contact cu chiaburii, cu naţionaliştii burghezi şi cu un centru antisovietic din afara graniţelor U.R.S.S.. Istoria R.S.S.M. precizează că „în momentul dezvoltării mişcării kolhoznice, o parte a chiaburilor a trecut la o formă sălbatică şi nedemnă de luptă, apelând la teroare, asasinate şi banditism”. Autorii acestei lucrări oferă exemple concrete de activităţi ale „grupărilor teroriste ilegale”, afirmând că în raioanele Drochia, Cimişlia, Chişcăreni, Cotovsc, Orhei şi Străşeni, bande de chiaburi au atacat kolhozurile şi sovhozurile, au incendiat clădirile administrative, au jefuit ţăranii, i-au asasinat pe preşedinţii sovietelor săteşti, pe activiştii de partid şi sovietici. Istoriografia sovietică nu a identificat existenţa unei mişcări de rezistenţă antisovietică în Basarabia şi nu a arătat cauzele care ar fi provocat această rezistenţă, adică teroarea politică, nenumăratele rechiziţii de produse alimentare, foametea din anii 1946-1947, acţiunile vizând alterarea conştiinţei naţionale sub pretextul luptei împotriva naţionalismului, arestările şi deportările în masă. Cu toată absenţa documentelor, dar având la bază mărturii, istoricii, în frunte cu Ioan Scurtu, au încercat să pună în lumină aspectele rezistenţei antisovietice din Basarabia în lucrarea Istoria Basarabiei de la origini până în 1994. În ianuarie 1995 a fost publicat un prim studiu în baza documentelor inedite din arhivele KGB.

( Va urma )