DICŢIONARUL – TEZAUR AL LIMBII ROMÂNE, MONUMENT AL DĂINUIRII NOASTRE

Elena Solunca Moise

Pentru fiecare dintre noi, nespecialişti fiind, a căuta un cuvânt într-un dicţionar este un lucru dintre cele mai simple. Puţini se gândesc la munca din spatele cuvintelor aşezate în ordine alfabetică şi arareori ţinem minte autorul. De aceea, poate sunt dintre cei care, aflând de finalizarea, după mai bine de o sută patruzeci de ani, a Dicţionarului – Tezaur al Limbii Române se miră cum evenimentul poate fi o sărbătoare a culturii româneşti. Asta şi dacă adăugăm că este vorba de 37 de volume, însumând 17.885 de pagini şi peste 175.000 de cuvinte şi variante. Mai adăugăm şi că un dicţionar de o asemenea anvergură ştiinţifică nu poate fi considerat niciodată definitiv, că e necesar să se reînnoiască permanent. Lansarea Dicţionarului – Tezaur al Limbii Române în aula Academiei Române, lucrare reprezentativă pentru fiinţa noastră naţională, a fost, pe drept cuvânt, o adevărată sărbătoare a Academiei Române. Semnificaţiile acestei sărbători au fost reliefate în comunicările prezentate de acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române, redactor responsabil al „Dicţionarului – Tezaur al Limbii Române, acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură, dr. Monica Busuioc de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti“ din Bucureşti, dr. Elena Comşulea, de la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“ din Cluj Napoca şi dr. Gabriela Haja de la Institutul de Filologie Română „Al. Philippide“ din Iaşi.
Din mesajul transmis cu acest prilej de dl Traian Băsescu, preşedintele României, reţinem: „Explorarea limbii române prin această operă fundamentală, de înaltă ţinută ştiinţifică, care înfăţişează minuţios şi exhaustiv originile, influenţele şi bogăţia lexicului românesc, devine o invitaţie deschisă pentru fiecare dintre noi de a cunoaşte şi de a preţui cum se cuvine această moştenire unică. Consider că efortul ştiinţific şi editorial reprezentat de apariţia ultimului volum al Dicţionarului – Tezaur al Limbii Române confirmă deplin misiunea Academiei Române, continuatoarea Societăţii Academice Române, faţă de tezaurul limbii noastre. Cu acest prilej, doresc să îi felicit pe toţi cei care au contribuit la realizarea acestei opere de primă însemnătate pentru patrimoniu cultural naţional“.
Elaborarea Dicţionarului a premers, cum a afirmat acad. Dan Berindei, înfiinţarea Societăţii Literare Române, în fapt, însăşi motivarea constituirii ei pentru care au pledat August Treboniu Laurian, George Sion şi V.A. Urechia. În 1860, Evanghelia Zappa a donat 3.000 de galbeni, la care a mai adăugat alţi 2.000, pentru a realiza „cel mai bun dicţionar românesc“. După patru ani, Nicolae Kretzulescu cerea Consiliului Superior al Instrucţiunii Publice să emită un regulament pentru o comisie care să lucreze la alcătuirea unui dicţionar, formată „din bărbaţi din toate părţile României“. Au trecut alţi doi ani până la înfiinţarea Societăţii Literare Române cu „misiunea specială“ de a întocmi şi dicţionarul limbii române. De atunci şi până la împlinirea din aceste zile, s-a parcurs un drum lung, plin de „peripeţii“, împărţit în patru etape. La început, A.T. Laurian şi C. Massim au prezentat „Dicţionarul limbei române“, care fidel direcţiei latiniste a întâmpinat critici, îndeosebi din partea lui Al. Odobescu, ceea ce a dus la ideea reluării lui pe alte baze. În 1884, regele Carol I, implicându-se în acest proiect, afirma că Academia Română a avut, de la întemeiere, „ca sfânt depozit, paza şi îngrijirea limbii“ şi, prefigurând ideea Unirii, adăuga că limba e „adevărata legătură dintre românii din diferite ţări“ şi de aceea trebuie să i se ridice „un monument nepieritor“. În acest sens, a anunţat că va oferi anual câte 6.000 lei aur pentru realizarea dicţionarului ce urma să se numească „Etymologicum Magnum Romanie“. Misiunea a fost încredinţată lui Bogdan Petriceicu Haşdeu şi, în 13 ani, au apărut trei volume, cu literele A şi B, până la cuvântul „bărbat“, dar nici acesta nu a corespuns exigenţelor academice, îndeosebi ca ritm de apariţie. În 1897, lingvistul ieşean Al. Philippide a fost împuternicit să continue lucrarea pe care o concepea ca pe un tezaur al lexiconului românesc. A urmat un efort uriaş de completare a sute şi mii de fişe, fără a se ajunge la finalizarea dorită, motiv pentru care, în 1905, Al. Philippide s-a retras.
În 1906, drumul a fot reluat de această dată cu succes de Sextil Puşcariu care, împreună cu echipa sa, a publicat, până în 1949, literele de la A la L (cu excepţia literelor D şi E), până la cuvântul „lojniţă“. Tomurile însumau 3.071 de pagini şi aproximativ 60.000 de cuvinte şi variante, fiind singura lucrare recunoscută sub numele de „Dicţionarul Academiei“. După moartea lui Sextil Puşcariu, în 1948, activitatea de elaborare a Dicţionarului a fost continuată de un colectiv de specialişti de la Institutul de Lingvistică din Bucureşti, condus de Iorgu Iordan. A urmat o întrerupere „brutală“ până în 1959, când elaborarea Dicţionarului a fost reluată de un colectiv coordonat de Iorgu Iordan, Al. Graur şi Ion Coteanu. Intitulat în această versiune „Dicţionarul Limbii Române“, se bazează pe 6.000.000 de fişe şi valorifică mai multe izvoare, activitatea desfăşurându-se în colaborare de specialişti din Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Din 1997, coordonarea a revenit acad. Marius Sala şi Gh. Mihăilă, fiind considerată ca proiect prioritar al Academiei Române. Pentru acad. Marius Sala, Dicţionarul reprezintă o „catedrală“ a limbii române, la care au lucrat „meşteri mari, calfe şi zidari“ şi amintirea lor e un act de cuvenită recunoştinţă. Mari zidari au fost, în afara „marilor meşteri“ menţionaţi, specialişti de prestigiu ca Th. Capidan, C. Lacea, Lia Puşcariu, Mircea Seche, Ion Dănăilă, Vasile Breban, Felicia Şerban, N.A. Ursu şi D. Ursu şi Emilia Todoran. În prezent, colectivele de lexicografie sunt coordonate de Monica Busuioc (Bucureşti), Elena Comşulea (Cluj) şi Gabriela Haja (Iaşi), care ne-au ajutat să înţelegem munca deosebit de migăloasă a întocmirii unui asemenea Dicţionar. E nevoie de multă competenţă, migală şi responsabilitate pentru adunarea materialului din cât mai multe şi diferite izvoare, supuse după aceea unui minuţios şi exigent examen critic.
Un asemenea Dicţionar – Tezaur, nelipsit în marile culturi ale lumii, este cu atât mai necesar astăzi, chiar dacă nu se foloseşte frecvent, pentru că, afirma acad. Eugen Simion, limba română este supusă unor asedii – al inculturii, al prostului gust. Poate ar trebui înfiinţată o instituţie de apărare a limbii române, cum este asociaţia de apărare a limbii franceze. Nu ştim dacă şi când va exista la noi o asemenea asociaţie, dar e cert că Dicţionarul – Tezaur rămâne o mărturie peste timp pentru bogăţia şi frumuseţea limbii române, un reper de neînlocuit pentru istoria culturii noastre.
Acad. Marius Sala consideră că munca la un asemenea Dicţionar este „nesfârşită“, adăugând că „va continua cât va exista limba română“. A şi început o nouă etapă în care cele trei institute academice de profil reiau partea redactată de Sextil Puşcariu, pentru apariţia unei ediţii definitive. Asta, din două raţiuni: „mai întâi este necesară îmbogăţirea listei de cuvinte, apoi trebuie redactată şi această parte după principiile noi“. Se ia în consideraţie şi apariţia, la fiecare deceniu, a unui supliment „la zi“, ca şi a unei variante electronice.