EUROPA STRĂVECHE, PATRIE COMUNĂ

ADRIAN BUCURESCU

Gilbert Durand, istoricul francez cunoscut pentru lucrarile sale asupra imaginarului si mitologiei, trateaza problema miturilor fondatoare ale culturii si civilizatiei europene, lansand o teorie conform careia Europa contemporana se afla sub imperiul a trei mituri: cel prometeic, in extinctie; cel dionisiac, cu maxima stralucire, si mitul hermetic, abia rasarind.

Gilbert Durand ii gaseste ultimului radacinile in straniul interes – dupa veacuri de pozitivism, pragmatism, rationalism si empirism – pentru gandirea alchimica si hermetica a Evului Mediu. In acest sens, oricat de uimitor pare, mult controversatul cercetator Nicolae Densusianu ar putea fi crainicul valului european de acum, anuntand, macar in Romania, un alt mod de abordare a informatiilor, iar parerile viitorilor istorici asupra „Daciei Preistorice” sa fie din ce in ce mai favorabile.

Printesa rapita
Potrivit miturilor mediteranene, numele continentului nostru ar veni de la povestea de iubire dintre tanara si frumoasa printesa Europa si Zeus. Astfel, legendele spun ca Europa era o printesa de o frumusete rara, fiica a regelui Agenor si sora cu Cadmos, intemeietorul Tebei, Phoenix si Cilix. Intr-o zi, pe cand fecioara se juca pe plaja, a fost zarita de Zeus, care s-a indragostit indata de ea. Ca s-o cucereasca, acesta s-a prefacut intr-un taur alb si bland, amestecandu-se printre vitele aflate prin preajma. La inceput, Europa s-a speriat, dar, vazand blandetea taurului, a inceput sa-l mangaie si s-a asezat pe spatele lui. Profitand de naivitatea fetei, Zeus a rapit-o. Fratii printesei au pornit indata in cautarea ei, punand temeliile, in drumul lor, catorva cetati. Zeus a purtat-o pe Europa pe spatele lui pana in Creta, iar acolo i-a dezvaluit cine este. Impreuna au avut trei fii: Minos, Sarpedon si Radamantes. Apoi, Zeus a casatorit-o pe Europa cu regele cretan, Europa fiind prima regina a Cretei. Taurul sub forma caruia i s-a infatisat Zeus Europei a fost recreat sub forma unei constelatii ceresti.

Etimologic, Europa are mai multe acceptiuni. Unii cercetatori, din valul hermetic, care, ca si Nicolae Densusianu, iau in serios miturile, spun ca o traducere pentru EU-ROPA ar fi „Cea Rapita” (cf. lat. rapio „a rapi; a atrage”), iar alta – „Auria; Balaia; Blonda” (cf. lat. aurevs „de aur; auriu; frumos; minunat; incantator” ), si ca Zeus ar reprezenta un popor brun, patriarhal, din dreapta Dunarii, care se inchina la Zeul-Luna, iar printesa ar simboliza un neam blond, din stanga Dunarii, care se inchina Zeitei-Soare. Pentru inchinatorii la Luna se iau in considerare coarnele taurului in care s-a prefacut Zeus, simbol al Semilunii, iar pentru ceilalti – aurul din numele Europei, simbol al Soarelui. In concluzie, conducatorul brunilor a rapit-o pe printesa blonzilor, intemeind o mare imparatie, cu centrul la Dunarea de Jos. Sa fie o varianta a mitului Persephonei?

Arheologie neconventionala
Ralph M. Rowlett e profesor la Facultatea de Antropologie a Universitatii Missouri, Columbia, SUA, si participa, de 15 ani, la cercetari pe diverse situri arheologice din Romania. In newsletterul sau, intitulat „Descopera”, el scrie astfel: „Studiile mele de arheologie neconventionala vizeaza, in special, preistoria europeana, deoarece acest segment al culturii umanitatii prezinta, la ora actuala, cele mai multe necunoscute. Paradoxal, civilizatiile clasice, a Egiptului antic si a Orientului Mijlociu, ba chiar civilizatiile azteca si incasa, sunt mai accesibile decat civilizatia Europei preistorice. Totusi este clar ca cea mai mare parte a fundamentelor civilizatiei occidentale isi are obarsia in vechile culturi tribale, iar nu in civilizatiile Antichitatii, desi acestea din urma ne-au lasat mostenire vestigii arheologice impresionante. La randul lor, studentii mei s-au aratat a fi foarte interesati de civilizatia Europei preistorice, deoarece studiul acesteia poate acoperi un gol in cunoasterea inventarului solutiilor umane legate de modul de a trai. Institutiile din America de Nord fac ca accesul la acest tip de informatii sa fie foarte dificil. De pilda, literatura de specialitate ofera, in engleza si in franceza, o multime de lucrari referitoare la provinciile romane de pe Valea Nilului si din Orientul Mijlociu; in schimb, despre provincii romane precum Iliria, Panonia si Moesia, din regiunea Balcanilor, nu se gaseste mai nimic. Arheologia romana este in mod special interesanta deoarece contine elemente ce se regassesc in aproape toate partile Europei. Pe teritoriul Romaniei poti afla, prin intermediul arheologiei, informatii despre cea mai mare parte a preistoriei europene. Teritoriul Romaniei, situat in centrul geometric al continentului, a servit deseori drept pod intre Europa de Est si cea de Vest, intre Europa de Nord si cea de Sud. Teritoriul Romaniei actuale a fost, inca acum mai bine de 6.000 de ani, unul dintre primele locuri propice pentru expansiunea culturilor indo-europene, intemeiate pe migratii ample, explicabile prin folosirea cailor si a carutelor si care aveau o cultura ceramica bine dezvoltata. De aici, respectivele culturi s-au raspandit inspre Europa de Vest, spre Marea Mediterana, Orientul Mijlociu si Asia de Sud”.

Pelasgii protoparinti
Magnificul popor, proslavit de Nicolae Densusianu, este cel al legendarilor pelasgi. Din pricina acestora, a rolului de civilizatori ai lumii, atribuit de autor in „Dacia Preistorica”, el este socotit intemeietor al „protocronismului” la noi. Insa nu Nicolae Densusianu a scris primul ca pelasgii ar fi stramosii romanilor, ci un francez, Felix Colson, functionar la Consulatul francez din Bucuresti, apoi secretar al lui Ion Campineanu. Felix Colson, cunoscut, la acea vreme ca istoric si jurnalist, a publicat, in anul 1862, la librarul-editor E. Dentu, lucrarea „Nationalite et regeneration des paysans moldo-valaques”, completand, dupa aproape un sfert de veac, o alta, publicata in 1839, despre viitorul Principatelor Moldovei si Valahiei. Iata, in traducerea Valentinei Ciaprazi, fragmente din cartea lui Felix Colson, pag. 20-28: „Care a fost dialectul vorbit de vlahi? Filologii l-au considerat ca fiind importat de la romanii cuceritori. Nu este decat o asertiune. Idiomul vlahilor este acela al pelasgilor, el s-a format de treizeci de secole. El a fost vorbit si in Muntii Pindului, cu mai mult de o suta de ani inaintea cuceririi lui de catre soldatii lui Traian. (…) In Peonia, in Pelasgonia, in Macedonia de Sus, pe care Eschil o numeste Pelasgia, in cantoanele din Epir si din Tesalia, ocupate de pelasgi, dialectul vlah nu a fost imprumutat de la stapanii lumii. Dimpotriva, romanii vorbeau limba pelasgilor. (…) Este evident ca descendentii pelasgilor care locuiesc in numar de mai multe sute de mii, in muntii care au fost leaganul rasei lor antice, cei care populeaza fosta Dacie, vorbesc inca limba nationala, care in Italia a dat nastere limbii latine. (…) Nu ne mai este permis sa ne indoim ca natiunile pelasgice nu au fost poporul latin. Totul concura spre a dovedi ca dialectul lor a devenit limba latina. Este incontestabil ca pelasgii au contribuit la fondarea Romei. (…) Dialectul vlah preexista. Imediat dupa cucerirea romana, el s-a revelat spontan in Dacia, in Panonia si pe Pind. (…) A trebuit ca istoria sa inregistreze povestea despre colonii care au adus in Dacia limba latina. In acest scop scriitorii au inventat povestea sangeroasa a exterminarii natiunii dace de catre Traian”.

Socante pentru foarte multi, mai ales pentru romani, neverosimile, chiar nastrusnice, ideile acestea, dezvoltate in peste o mie de pagini de Nicolae Densusianu, au aparut cu aproape trei sferturi de veac inaintea „Daciei Preistorice”!

Superbul nostru neolitic
Dar unde sunt urmele acestor extraordinari pelasgi in Romania? ar putea intreba unii cititori. Poporul cu pricina a inflorit in neolitic, pe care specialistii il impart astfel: 1. Neoliticul timpuriu (6600-5500) – cu culturile Carcea-Gura Baciului (in Oltenia si vestul Transilvaniei intracarpatice), Starcevo-Cris (pe aproape intreg teritoriul Romaniei, mai putin Dobrogea si NV Transilvaniei) si Ciumesti-Piscolt (in NV Transilvaniei). 2. Neoliticul dezvoltat (5500-5000) – cu cultura ceramicii liniare (in nordul Romaniei), Vinca timpurie (in Banat si Oltenia), Lumea Noua (in Transilvania), Dudesti (in Muntenia), Hamangia, faza incipienta (in Dobrogea). 3. Eneoliticul, care a fost divizat in eneolitic timpuriu (5000-4500) si eneolitic tarziu (4500-3800/3700). Denumirea vine de la latinescul eneus – arama. Termenul este sinonim cu cel de chalcolitic care vine de la grecescul chalkos – arama. Eneoliticul timpuriu este reprezentat de culturile Boian (centrul si sudul Munteniei), Vadastra (intre Olt si Jiu), Hamangia (Dobrogea), Stoicani-Aldeni (zona de curbura a Carpatilor, sudul Moldovei), Precucuteni (Moldova), Vinca-Turdas (Transilvania si Banat). In eneoliticul tarziu evolueaza culturile Cucuteni-Ariusd (Moldova si jumatatea estica a Transilvaniei), Salcuta (Oltenia), Gumelnita (Muntenia si Dobrogea), Tiszapolgar-Romanesti (Banat si Crisana) si Bodrogkeresztur-Gornesti (la vest de Muntii Apuseni), Decea Muresului (Transilvania), Cernavoda I (pe linia Dunarii). Trebuie precizat ca aceasta periodizare am preluat-o din „Neoliticul pe teritoriul Romaniei. Consideratii”, Bucuresti, 1987, de Eugen Comsa.

La nord de Dunare
Se pare ca, inainte de a cuceri dealurile si muntii, oamenii stravechi au cucerit sesurile, caci numai astfel se explica bogatiile artistice din vremea lor, descoperite in manoasa si marea campie romaneasca de la Nord de Dunare. Am prezentat, de cateva ori, comorile de arta, multe dintre ele celebre, gazduite de Muzeul Civilizatiei Gumelnita, de la Oltenita, de Muzeul Dunarii de Jos, de la Calarasi, precum si de Muzeul Judetean Ialomita si Muzeul National al Agriculturii din Romania, de la Slobozia. Recent, am trecut din nou prin lunca Ialomitei.

Situata intr-un spatiu geografic ce leaga Nordul si Sudul Munteniei cu Dobrogea, Ialomita constituie o importanta zona de interferente cultural-istorice. De-a lungul apelor Borcea si Ialomita, in luncile sau pe terasele lor, prin descoperiri intamplatoare ori cercetari sistematice, au fost puse in evidenta, inca de la inceputul veacului trecut, marturii de viata materiala si spirituala ce amintesc de trecutul indepartat al acestui tinut.

Colectia de arheologie a Muzeului Judetean Ialomita este constituita din obiecte ce apartin unor rastimpuri istorice diferite, incepand din neolitic (mileniul VI i. Hr.) si pana in epoca medievala (secolele XV-XVIII). Din epoca metalelor, se remarca depozitul de bronzuri de la Dridu-Metereze (Hallstatt, secolele X-IX i. Hr.). Prin numarul mare de piese (aproape 400) si diversitatea lor (seceri, varfuri de lance, topoare, obiecte de podoaba, obiecte de harnasament), acestea se incadreaza in categoria marilor valori antice descoperite in Romania.

Reprezentative pentru cultura si civilizatia geto-dacica din campie sunt colectiile descoperite in davae-le din apropierea unor cursuri de apa, ca Ialomita si Borcea. Printre aceste valori, amintim rhythonul din lut, poate cel din care a baut regele Dromihete la intalnirea cu Lisimah, si altarul cu decor solar de la Helis – Piscu Crasanilor, precum si olaria lucrata cu mana si la roata de la Stelnica – Gradistea Mare, ori Bordusani – Popina. Colectiile de epoca medievala, din sec. VIII-XVIII, provenite din asezari, intre care Dridu si Targu de Floci, si necropole, ca Platonesti, pun in valoare atat cultura materiala a acestor veacuri cat si diferitele evenimente istorice petrecute.

Cercetarile arheologice de la Piscu Crasanilor sunt legate de nume mari ale arheologiei romanesti, intre care D. Butculescu, I. Andriesescu, R. Vulpe, N. Anghelescu, N. Conovici, dar cel care i-a dedicat acestei asezari o mare parte din monumentala sa opera „Getica. O protoistorie a Daciei”, a fost Vasile Parvan, care sublinia importanta acestei statiuni arheologice astfel: „Am hotarat inaintea oricarei alteia saparea statiunii protoistorice de la Piscul Crasanilor, pentru pozitia caracteristica pe care o ocupa in campia munteana”. Tot Vasile Parvan este cel care propune primul dintre locurile pentru legendara Helis (cf. grec. Helios – zeul Soarelui) tocmai aici, pe cursul inferior al raului Ialomita, unde si centrul sau spiritual era marcat de un simbol solar cu care era decorata vatra destinata practicilor rituale. Dr. Elena Renta, cercetatoare la Muzeul Judetean Ialomita, cea de la care am preluat informatii despre dava de la Piscu Crasanilor, a incheiat prezentarea cu aceste spuse frumoase: „Sa ne plecam cu reculegere spre pamantul unde dorm oamenii vechi si sa privim sfielnic la oalele sparte din colbul drumului peste care pasul nostru trece adesea prea grabit”.

Intr-adevar, pasul trece prea grabit pe langa vechiul Helis… Exista prejudecata ca la campie nu se poate face agroturism. si totusi… Acolo, la Helis, cranguri insotesc raul Ialomita, pe aproape lucesc lacuri ca Saratuica, Neamtu si Rogozu, cu vanat si peste, lunca e strajuita de frumoase coline, iar de o parte si de alta a raului se afla cate o manastire, Balaciu si respectiv Crasanii de Jos, prima fiind monument istoric. In stanga raului se inalta, straniu si frumos, unic intre monumentele tarii, Mormantul celor fara de Morminte, in amintirea eroilor cazuti departe de locurile natale. In satele din preajma, se mai pastreaza datini populare stravechi. Lipseste doar un muzeu, chiar la Piscu Crasanilor, in getica resedinta regala…