LEGILE LUI ZAMOLXIS
Considerat zeu, reformator al religiei sau profet, Zalmoxis întrupează geniul religios al daco-geţilor, pentru că, în ultimă instanţă el reprezintă spiritualitatea autohtonilor, a acelor strămoşi aproape mitici învinşi de romani.Literatura îi atribuie sensuri simbolice, de figură aurorală a spaţiului mitic românesc. În poemul Memento mori, Eminescu îl prezintă în ipostaza de zeu războinic:
Şi Zamolxe, cu uraganul cel bătrân, prin drum de nouri
Mişcă caii lui de fulger şi-a lui car.
Înveşmântat cu hlamidă albă, Zamolxe conduce oştirea dacă împotriva romanilor; portretul său este realizat în replică la cel al lui Zeus:
Ca o negur-argintie barba lui flutură-n soare,
Pletele-n furtună-nflate albe ard ca o ninsoare,
Colţuroasa lui coroană e ca fulger împietrit,
Împletit cu stele albastre. Răsturnat în car cu rune,
Cu-a lui mână arată drumul la oştirile-i bătrâne
Şi de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit.
În poemul Gemenii apare ca zeu al armoniei, însoţit de lună şi soare:
În capul mesei şede Zamolxe, zeul getic,
Ce lesne urcă lumea cu umăru-i atletic.
În dreapta lui sub vălul de ceaţă mândrul soare,
În stânga-i şade luna sfioasă, zâmbitoare….
Tot ca zeu suprem, capabil să readucă viaţa în trupul îngheţat de moarte este înfăţişat şi în poemul Strigoii.
Lucian Blaga scrie o dramă întitulată Zamolxe, în care abordează problema naşterii religiilor; subintitulată mit păgân, scrierea sa îl prezintă pe Zamolxe ca profet izgonit din cetate pentru că propovăduieşte credinţa în Marele Orb; timp de şapte ani trăieşte într-o peşteră din mijlocul pădurii. Între timp, ideile lui se răspândesc în cetate. Simţindu-se ameninţat de noua religie, marele mag al dacilor hotărăşte să-l transforme pe Zamolxe în zeu. Îi comandă o statuie, iar când profetul se reîntoarce în postura de străin sălbăticit găseşte lumea adunată la templu pentru a-i înălţa statuia. Magul îi explică acest demers: Poporul se răzbună fără să vrea fără să ştie. Ai încercat să-l scapi de zei şi azi îţi ai şi tu un chip de piatră printre ei!Furios pe manevra preotului, îşi distruge statuia stârnind revolta mulţimii care îl ucide cu bucăţi din statuie. În final, lumea recunoaşte în cel mort pe Zamolxe şi realizează că prin moartea sa le-a fost redat Dumnezeul Orb. Blaga sugerează discret că instituirea unei ordini religioase are nevoie de o jertfă; de altfel, în singurătatea peşterii sale Zamolxe primeşte mai multe semne care îi vestesc sacrificiu”
ASTROLOGIA IN DACIA
Dacii, departe de a fi un popor barbar si neinstruit, au fost un popor cu o culturã şi o spiritualitate deosebitã, cu informaţii precise în multe domenii, inclusiv legate de mersul si influenta astrelor. Astãzi se cunoaşte cã dacii aveau cunostiinte astronomice foarte avansate: de exemplu, anul dacic totaliza 365,242197 zile, pe când anul astronomic modern a fost calculat la 365,242198 zile, astfel precizia calculului dacic era uimitor de exactã pentru vremea respectivã (de cinci ori mai precis decât calendarul iulian folosit de romani).
ZAMOLXIS, EROUL SI ZEUL CIVILIZATOR
Cele mai vechi relatãri despre cunoaşterea si practica astrologiei în Dacia se referã la Zamolxis, miticul om-zeu, care, potrivit lui Herodot nu a fost sclavul lui Pitagora, ci a fost predecesor al acestuia: „Cred totuşi cã acesta a trãit mult înainte de Pitagora.” (Herodot, Istorii ,IV,96), iar Pitagora se ştie cã a trãit aproximativ între anii 580 – 500 î.e.n.
Întors în patrie din Egipt, Zamolxe a dobândit respectul cârmuitorilor si pe cel al poporului, ca tãlmacitor al fenomenelor cereşti. În cele din urmã a izbutit sa-l convingã pe rege sã si-l facã asociat, ca pe un om ce avea însuşirea de a dezvãlui voinţa zeilor.” (Strabon, Geografia,VII ,3,5)
Alte referinţe despre daci ca si cunoscãtori ai stelelor întâlnim si la Iordanes. Iordanes (sec. VI e.n.), istoric al goţilor, atrage atenţia cã geto-dacii, în timpul regelui Burebista si al marelui preot Deceneu, au deprins reguli de viatã spiritualã si învãţături avansate: „Geţii îl ascultau în toate si fiindcã erau înzestraţi cu o inteligenţã naturalã, îi învãta aproape toatã filozofia… morala… instruindu-i în fizicã, el îi îndruma sã trãiascã conform naturii sub domnia propriilor legi (legile belagine)… îi învãtã logica si reuşi sã-i facã abili în gândire si superiori altor popoare… îi învãtã sã observe cele 12 semne ale zodiacului si cursul planetelor si toatã astronomia. El le explicã cum creste si descreşte fata lunii si le arãtã cu cât globul încins al Soarelui depăşeşte în mãrime planeta noastră terestră si le explică numele a 346 de stele.”
„Vezi ce mare plăcere, ca nişte oameni prea viteji sã se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puţintel timp liber după lupte. Putem vedea pe unul cercetând poziţia cerului, pe altul însuşirile ierburilor si ale fructelor, pe acesta studiind descreşterea si scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui si cum, prin rotaţia cerului, (astrale) care se grăbesc sã atingă regiunea orientală sunt duse după o regulă prestabilită”.
HESTIA / VESTA – ZEITA
Diodor din Sicilia afirmă: „Zamolxe pretindea cã lui îi dăduse legile Hestia”. Este vorba despre legile belagine (legile frumoase), un cod moral si spiritual de viatã de care amintesc mulţi autori antici, care astăzi este însă necunoscut. Este posibil ca si informaţiile spirituale si ştiinţifice, inclusiv astronomice/astrologice, sã aibă aceeaşi sursă: comunicarea cu zeiţa Hestia sau cu alte entităţi spirituale. Sunt istorici astăzi care consideră cã Hestia ar fi fost o persoană reală, o conducătoare politică si/sau religioasă din epoca neolitică a matriarhatului,zeificată de către daci dupã moartea ei.
La romani, zeiţa Hestia era venerată sub numele de Vesta. În astrologie există un asteroid cu acest nume,Vesta, care are semnificaţia „păstrătoarea flăcării”, a adevărului şi a altor valori spirituale si culturale naturale,având puteri transformatoare şi creatoare (sexuale). Vesta este de o importanţă specială pentru cei care au o simţul unei misiuni sau unui scop în viatã, creând mediul prielnic pentru împlinirea acesteia.
Zamolxis are ca si corespondent astrologic pe Saturn, acest lucru derivând atât din etimologia cuvântului(zal=zeu, mox=moş, bătrân), cât si din filosofia de viatã simplă şi naturalã, ascetică uneori, pe care a predat-o geto-dacilor. O confirmare a acestei legături spirituale iniţiatice între Zamolxis si Vesta (Hestia) o găsim în astrograma natală a României, care este reprezentativă pentru poporul român, trecutul si viitorul lui. (5 februarie 1859, ora locală 2:42 PM, Bucuresti).
În tema natală a României, Saturn este retrograd (corespunzând inaccesibilităţii lui Zamolxis, dispariţiei lui dintre geţi pentru trei ani si reapariţia lui bruscă dupã aceea) situat în casa II a valorilor materiale si spirituale.
Zamolxis fiind considerat cel care a pus bazele filosofiei si stilului de viatã al poporului român, a valorilor lui,care se păstrează nealterate până în zilele noastre (fapt sprijinit astrologic de recepţia mutuală între Saturn –Zamolxis – si Soare – poporul român: Saturn în domiciliul Soarelui, în Leu, Soarele în domiciliul lui Saturn,Vărsătorul).
Vesta în tema natală a României este situată în opoziţie EXACTÃ cu Saturn (cu un orb de numai 8 minute,în plus fiind si aplicantă), în semnul altruist si dezinteresat al Vărsătorului, în casa VIII, accentuându-se această axă a sistemului de valori (casele II – VIII). Această legătură atât de strânsă dintre Saturn si Vesta, poate fi considerată o mărturie astrologică în favoarea afirmaţiei lui Diodor din Sicilia despre legile pe care Hestia le-a dat lui Zamolxe spre a fi împărtăşite oamenilor, ca ei sã trãiascã mai bine si mai corect.
Trebuie menţionat ca în acea perioada istorica,când noul Zalmoxis reforma religia geto-dacilor, tulburător, în întreaga lume antica se întâmplau lucruri deosebite, decisive pentru istoria umanitarii:
– La Babilon, în timpul lui Nabucodonosor, se construia (între 605-526 î.e.n.) ziguratul Etemenaki, cunoscut ca „Turnul lui Babel”, în mod cert si cu rol de observator astronomic.
– Trăia si crea filozoful chinez Lao-Tse (604-531 î.e.n.), întemeietorul daoismului.
– Trăia si crea Zarathustra (599-522 î.e.n.), filozof si întemeietor al religiei iraniene.
– Trăia Sakya-muni, adică Gauthama Buddha (555-486 î.e.n.), întemeietorul budismului.
– Trăia filozoful si moralistul Kon -Fu -Tzî (551 – 479 î.e.n.), întemeietorul confucianismului.
– Se scriau cele mai vechi părţi ale Bibliei, parte redactate în sec. VI î.e.n.
– În Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine etrusca, „Lupoaica”, simbolul Cetăţii Eterne
Herodot specifică, legat de casa în care marele preot făcea cunoscute învăţăturile sale în „adunarea bărbaţilor”, ca era o construcţie cu caracter public si aminteşte ca noul Zamolxis a poruncit sa i se construiască apoi si o locuinţa subpământeană, de uz personal, în care avea sa trăiască timp de trei ani, făcând prorociri bazate pe semne cereşti si primind numele de zeu, după care s-a retras, „petrecându-si viata într-o peştera…” Între perioada de locuire în acel centru unde era „casa bărbaţilor” şi retragere, din textele lui Herodot si Strabon se constata ca a existat o perioada de locuire de trei ani într-o locuinţa subpământeana, care a însemnat prorociri pe baza de semne cereşti, ceea ce ne poate duce la concluzia ca acea locuinţa ar fi putut fi un observator astronomic,construit undeva într-o zona favorabila observării mersului aştrilor şi planetelor, care nu putea fi decât un munte,devenit o zona sacra.
De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legătură cu „zona sacra” sau „muntele sacru”, în mai tot lanţul Carpaţilor, cum ar fi Munţii Călimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omul (N. Densuşianu).
Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului – muntele sfânt – s-au ridicat obiecţii legate de faptul că muntele în cauză trebuia sa fie, neapărat,”un munte ascuns”, aşa cum pretind vechile tradiţii. În legătura cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit că majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, susţin ideea ca muntele „Kogaionon” al dacilor este Dealul Muncelului(Dealul Grădiştea), din Munţii Oraştiei, cu complexul sau de sanctuare.
Istorici de seama ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite ca Cogheonul ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei peşteri situata aproape de vârf, adusa în atenţie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen, Gugu, atât pentru munte,cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintita de Strabon). Conform vechilor tradiţii, o însuşire a muntelui sacru trebuia sa fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banala ceata, care ar exclude ideea de supranatural. Or, un asemenea fenomen, real, a fost descris: „…acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Daca vii din Retezat spre apus si e senin si soarele străluceşte în sens avantajos, Gugu poate fi învăluit în ceata, sau cine ştie cum si în ce, fiindcă pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi străveziu. Nu se întâmpla totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde.” (Victor Kernbach -„Muntele ascuns al lui Zamolxis”, România pitoreasca nr.7/1972).
Înainte de a da o explicaţie acceptului de egalitate între „muntele sacru” si Vf. Gugu, trebuie subliniat ca este vorba de un fenomen optic de totala refracţie a luminii, care se produce în anumite condiţii meteo. El se datorează straturilor de aer, cu densităţi diferite, care se „pliază” pe versanţii estici ai munţilor din zona, în condiţii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebita complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are „centrul de frig local”, generat de prezenta a doua căldări glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a vârfului Cracul Peşterii, care modifica densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refracţie. Un alt fenomen asociat acestui „centru” este cel de drenare a nebulozităţii (ceata, nori) de pe versantul estic al celor doua vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determină precipitaţii, care alimentează pârâul Izvorul Gugului. In aceste condiţii, mai ales deasupra versantului răsăritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile menţionate conferă locului o trăsătura de „sacralitate”, dar mai ales versantului estic îi oferă condiţii ce permit observarea cerului.
Conexând cele de mai sus cu afirmaţia lui Strabon legata de faptul ca Zamolxis „întemeiat pe semne cereşti, făcea prorociri..”, se pot avansa următoarele: – În perioada în care Zamolxis „îi învaţă pe fruntaşii ţării”, în sec VI î.e.n., în zona paralelei 45, clima Europei se răcise considerabil (dovada studiile de climatologie istorica, pe baza mişcărilor gheţarului Fernau), rezultând si o nebulozitate accentuata si de lunga durata, ceea ce ridica probleme în privinţa amplasării unui observator astronomic. – Zamolxis a căutat un loc, de unde, în ciuda condiţiilor neprielnice, sa poată observa nestingherit cerul. Acest loc a fost găsit, era „o locuinţă subpământeana”,în fapt o crevasa naturala în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificata, pentru a obţine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumita deschidere unghiulară. – După ce lucrarea a fost terminata, Zamolxis”dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinţa lui de sub pământ. A trăit acolo trei ani. Tracii doreau mult să-l aibă, jelindu-l ca pe un mort.
In al patrulea an, el le-a apărut şi astfel Zamolxis făcu vrednice de crezare învăţăturile lui…”(Herodot.IV.95). Deşi vreme de trei ani a lăsat sa se creadă ca este mort, ca apoi sa apără iar în comunitate, se pare ca Zamolxis nu a urmărit o „reînviere” care sa întărească învăţăturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolării de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebita importanţă. Locuinţa subpământeana, ca un observator astronomic si poate ca o construcţie ce permitea urmărirea astrelor si ziua, pentru ca, deşi fântânarii se feresc sa o spună, se ştie ca din fundul fântânilor adânci se poate vedea si ziua licărirea stelelor, datorita reflexiei razelor de lumina sub un anumit unghi de incidenta în mediul dat. În plus, daca lumina soarelui n-ar „estompa” în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelaţiile zodiacului se perinda una după alta, la o ora si jumătate, deasupra orizontului.
Terenul ales, un „amfiteatru” cu „amplificare” naturala, datorita orografiei locului, ar fi putut sa fi fost incinta sacra, unde, după reapariţie, se asista la „revenirile” zeului si de unde acesta îşi făcea cunoscute învăţăturile si prorocirile pe baza observaţiilor astronomice. Referitor la aceste cunoştinţe, ele erau extrem de avansate pentru acea epoca, iar Iordanes (sec. VI e.n.), istoric al goţilor, atrage atenţia ca geto-dacii, în timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, cunoşteau „teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc, sub ce nume si sub ce semne cele trei sute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit la apus, spre a se apropia sau depărta de polul ceresc, eclipsele solare, rotaţia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grăbesc sa atingă regiunea orientala si sunt duse înapoi în regiunea occidentala”.
Amplasarea „observatorului astronomic” din Gugu, semnalat pentru prima data de Alexandru Borza („Sanctuarul Dacilor”,Publicaţiile Institutului Social Banat-Crişana, Timişoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situaţia data, în perioada solstiţiului de iarna se putea observa Constelaţia Gemenii, care prin orbita ei culminează deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstiţiul de vara permitea observarea culminaţiei Constelaţiei Săgetătorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasa dintre toate constelaţiile zodiacului. Între orbitele celor doua constelaţii, se înscriu orbitele celorlalte constelaţii zodiacale.
Vârful Cracul Gugului cu „observatorul astronomic” îşi primeşte astfel încă o legitimitate. Trebuie subliniat ca la o încercare, astăzi, de a se reconstitui „cerul” observat de Zamolxis, ar apărea probleme majore,datorita precesiei echinocţiilor în timpul celor peste 2.500 de ani trecuţi, în care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade faţă de constelaţiile zodiacale. In ce priveşte „observatorul”, acesta este o crevasa amenajata în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10m, lăţime 2 m, înălţime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 16′ 54” latitudine nordica si 22 42′ 44” longitudine estica, altitudinea fiind de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se găsesc si astăzi stânele, care acum doua milenii si jumătate „asigurau” probabil pe cel de la „observator”.
Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Haţeg,Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu – Cracul Peşterii – este alcătuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dislocate si prăvălite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toata inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, „peştera” sugerează o munca titanica de amenajare, intrarea amintind de o poarta megalitica. realizarea construcţiei subpământene a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea decât o motivaţie – o credinţă intensă, capabila să mobilizeze energii spirituale si materiale la un înalt nivel.. În afara de acel „confort astronomic” necesar, locul trebuia sa mai conţină si unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi triunghiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulaţie pentru măsurători cereşti.