RUGĂCIUNEA UNUI BASARABEAN. ELIBERARE

MIHAI CIUBOTARU

RUGĂCIUNEA UNUI BASARABEAN

Geaba te căzneşti, o, străinule, să mă convingi că nu sunt român.
Toate strădaniile tale se vor sfărâma ca nişte valuri furibunde de o stâncă de granit învăluită cu o purpură.
Zadarnic te zbaţi, o, străinule, să-mi măsluieşti istoria multimilenară şi dragă inimii mele sângerânde de atâţia şi atâţia ani.
Întreaga ta activitate de alchimist, fabricant de teorii savante se va solda cu acelaşi eşec al miticului Sisif care urcă la infinit un bolovan pe un munte încoronat cu laurii celui neînvins şi puternic.
Aidoma păsării Phoenix, frumoasei crăiţe acoperită de taina divină, voi renaşte pururea şi întotdeauna din propria-mi cenuşă, rătăcind în vremurile grele de restrişte pe drumurile patimilor neîncheiate.
Aşijderea stejarului tare şi falnic din versul bardului filozof îmi voi creşte lăstarii tineri şi verzi care se vor înălţa şi vor rezista în spaţiu şi timp, urmându-mi zodia mucenicului.
Când vânturile potrivnice vor cerca să mă îndoaie fără milă, ca o salcie plângătoare mă voi ridica, atingând ţărâna cu pletele-mi ninse de suferinţă şi de prigoană.
Dar mă voi ridica a câta şi a câta oară pe verticală cu puterea coardei de arc a viteazului din basmul antic şi voi lovi în tine fără cruţare, o, duşmanule hain.
În zilele când la poarta vieţii mele va să sune moartea din cornul său tragic, dorind să mă cuprindă în braţele reci, o voi întâmpina cu chipul blajin şi senin, arborând cel mai încântător zâmbet.
Căci ştiu: sunt un dac nemuritor din patria neînfricatului zimbru.
Urcat în carul unui destin vitreg şi amar, bătut de adversităţile istoriei, sunt gata oricând să-mi apăr demnitatea şi dreptatea, sunt gata oricând să înfrunt cruda soartă, purtând în suflet dorul de libertate şi de ţară.
Căci ştiu: sunt un roman învingător venind din gloria străbună a secolelor apuse.
Sus, în înaltul cerului, în largul albastrului, mi-e martor soarele cel care-mi toarnă puteri în trupul obosit de zbucium că nu m-am lăsat niciodată de credinţa în neamul meu pus mereu la încercare.
Vâslind pe apele nopţii, mi-e martoră luna care veghează la somnul dulce al omului paşnic
Că nu m-am lepădat o clipă de vatra-mi părintească, de vatra Mioriţei.
Arma mea, o, străinule, este poezia cea curată ca lacrima şi neprihănită ca fecioara Maria.
Iar a ta – bârfa ucigătoare.
Spada mea, o, străinule, este adevărul stăpânitor peste timpuri.
Iar a ta – minciuna reavoitoare.
Scutul meu, o, străinule, este cântecul veşnic şi deschizător de drumuri.
Iar al tău – vânzătorii de ţară.
Când sosi-va suflarea caldă a timpului la viaţă înviat,
Voi făuri întinse poduri de flori,
Între fraţii de-un sânge şi o iubire ce nu se mai stinge de veacuri,
Pe care tu le vei călca cu şenilele tancurilor tale fără îndurare.
Când glasul amintirilor va să mă cheme în zările îndepărtate,
Voi zidi nesfârşite poduri de conştiinţă
Între semenii de-un cuget şi o simţire românească,
Pe care tu le vei strivi cu cizma soldatului tău barbar.
Dar să ştii, o, străinule!
Nu voi îngenunchea niciodată,
Căci în pieptu-mi bate inima dacului nemuritor, preaînaltului domn al plaiurilor strămoşeşti.
Sufletu-mi dornic de dreptate este durat din măreţia romanului învingător, dătător de pravili şi ziditor de ţări.
Mi-ai luat imnul, crezând că voi uita jurământul meu sacru.
Dar frunzele salcâmului din faţa casei mele
Îl cântă, îl cântă în fiece dimineaţă, precum cântă doina păstorul din baladă.
Florile dalbe din grădina mea stelară
Îl cântă, îl cântă cât e ziua de mare, care schimbă noaptea, călătorind anii.
Vântul îl cântă, purtându-l pe aripile sale de tânăr fermecător.
Păsările îl cântă, ducându-i dorul, când pleacă în lumea largă.
Colo în parcul cu platani, în care vremea îşi ţese marama veşniciei, voi ridica un monument întru slava neamului nostru fără bătrâneţe,
Ca să-ţi amintească pururea, o, barbarule, de vremelnicia ta pe aceste meleaguri.
O, voi, paiaţe, saltimbanci de doi bani,
Creatură diavolească,
Aţi scos ţara la mezat şi o vindeţi fără scrupule ca cel din urmă borfaş.
Fâlfâie hlamida cea purpurie pe trupul vostru încolţit de ură şi de trădare,
La fel ca un strai uriaş pe un fur pitic din piesa Macbeth a lui Shakespeare.
O, spaima răzbunării vă chinuie nopţile albe
Asemenea tiranului cu mâinile pătate de tainicile-i crime.
Bat clopotele bisericii Mitropoliei Basarabiei,
Se aud clopotele în văi şi pe dealuri,
Sună goarna lui Ştefan cel Mare,
Se aude goarna în codri şi munţi,
Te cheamă la luptă,
La lupta cea dreaptă şi sfântă.
Înalţă capul, o, popor de viţă nobilă!
Cât timp vei îndura silnicia
Celora care vor să-ţi ia limba şi datinile,
Cât timp vei răbda nimicnicia
Celora care te pradă şi te împilează?…
Te cheamă Patria-Mumă la luptă,
La lupta cea sfântă.
Deci, luptă,
Căci în lupta sfântă şi dreaptă îţi vei găsi mântuirea şi pacea eternă! …

1990

ELIBERARE

Încotro n-aş merge, oriunde m-ar purta corabia destinului, mă va frământa şi îmi va fi etern stăpân gândul: Eliberare – cuvânt magic durat din sânge, suferinţă şi speranţă. Mare templu de refugiu, rugăciune şi îmbărbătare morală pentru fiii săi credincioşi.
Pretutindeni, acolo unde-mi voi arunca ancora vieţii, călătorind pe dulcile aripi ale visării şi ale dorului de nou şi fericire.
Voi ţine pururea aprinsă candela amintirii în colţul sacru al inimii mele tălăzuită de zbuciumatele valuri ale pribegiei şi ale unei lumi guvernată de pravile barbare şi cuget străin, zburând totdeauna cu gândul la tine, dragul şi scumpul meu cuvânt: Eliberare.
O! Slăvite Iisuse! Şi desfăcutu-s-a cerul atunci, în acea zi neagră a istoriei, plângând cu stele căzătoare.
Falnicii munţi cutremuratu-s-au, buciumându-şi adânca durere, de s-a auzit şi peste şapte mări şi şapte ţãri.
Secularii Codri, Codrii seculari vuit-au a jale, a jale mare, încât acea doinire a rămas să se cânte şi peste secole în cele mai frumoase versuri şi superbe balade.
Apele râurilor şi lacurilor se prinseră cu foc într-un dans al tristeţii, încât curând Pământul pãrea să devină doar lacrimi, lacrimi amare.
Împresurată şi călcată în picioare de trupe de ocupaţie străine, de cizma soldatului duşman, ţara, întreg neamul românesc îşi lua rămas-bun de la Domniţa, Zâna noastră Basarabia… care, legată cu lanţuri grele la mâini, purcese pe calea robiei, a îndelungatei robii, a lungilor ani de ocupaţie.
Dar în Templul Neamului în veci se vor ţine slujbe de dragoste, bisericile an de an vor trage clopotele speranţei, iar Patria-Mamã îşi va aştepta fiica la poartă şi pe vreme bună şi pe vreme rea, doinind dragul şi scumpul meu cuvânt: Eliberare.
Când în lagărele şi închisorile, pe drumurile îngheţate şi cătunele Siberiei îşi vor găsi pierzania adevăraţii gospodari ai neamului, ultimul lor gând, gândul lor ultim în pragul despărţirii, avea să fie la tine, o, dragul şi scumpul meu cuvânt: Eliberare.
Nisiparniţa vremii se scurge, nisiparniţa vremii se adaogă, se călătoresc fără întoarcere anii, iar pe pânza dalbă şi nemărginită a vecinicului călător timp voi broda mereu cu fire de mărgăritar dragul şi scumpul meu cuvânt: Eliberare.
Soarele apune, soarele răsare, ne mângâie cu zâmbetul său dulce-amar, iar pe coroniţa lui de raze aurii şi în amurgul însângerat voi picta întruna dragul şi scumpul meu cuvânt: Eliberare.
Când fulgii albi de zăpadă vor veni să cadă, se vor aşterne peste întreaga ţară, iar Demonul Crivăţ cu biciul său de magician va face să îngheţe apele în fântâni, voi desena întotdeauna pe florile de ger ale geamurilor de cristal dragul şi scumpul meu cuvânt: Eliberare.
Atunci când sosi-va ziua Învierii Domnului şi se va trezi la viaţă foşnetul frunzelor şi cântările păsărilor, voi coborî în văi şi în lunci şi voi slăvi întruna dragul şi scumpul meu cuvânt: Eliberare.
Odată spicul de grâu încărcat de aur, iar strugurii de poamă împodobiţi de chihlimbar, când vin nunţile şi horele, voi merge pe lanuri şi în vii, în sate, în mijlocul ţăranilor şi voi cânta mereu dragul şi scumpul meu cuvânt: Eliberare.
În ziua când îmi va fi dat să mă aflu într-o aulă amplă, iar privirile curioase ale învăţăceilor îmi vor pune zeci şi zeci de întrebări, voi scrie pe bătrâna tablă cu litere mari a câta oară… dragul şi scumpul meu cuvânt: Eliberare.
Când cupa strămoşească a răbdării se va umple şi poporul umilit, batjocorit şi supus la caznă şi mizerie se va ridica de-mon-stra-tiv, voi striga împreună cu poporul meu răsculat „Jos călăii!” şi voi zugrăvi cu sângele multor generaţii pe clădirile şi palatele atotputernicilor zilei dragul şi scumpul meu cuvânt: Eliberare.
În parcuri şi pe străzi, în universităţi şi în şcoli, în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi în scuaruri, o dată cu venirea sfintelor sărbători
sărbătorilor de suflet, şi atunci când întreaga lume va cânta vechi cântece bătrâneşti, va declama versuri şi va închina un pahar de vin, voi afişa ca-ntotdeauna, pretutindeni, pe pereţi şi pe ziduri, pe copaci şi pe vitrinele magazinelor dragul şi scumpul meu cuvânt: Eliberare.
Magic şi frumos cuvânt, cu tine se vor naşte copiii, vor creşte generaţii şi generaţii, cu gândul la tine se vor petrece în lumea celor drepţi bãtrânii, focul în vatră pururea va arde şi în veci nu se va stinge, străluminând drumul lung al speranţei, şi Basarabia va rosti mereu dragul şi scumpul meu cuvânt: ELIBERARE.

2001