EUROPA VECHE – Prima formaţiune prestatalã – Vatra DACIEI

Existã suficiente mãrturii care ne îndreptãţesc sã scriem, ca şi doamna Marija Gimbutas cercetãtor american, în lucrarea sa „Civilizaţie şi culturã” – cã în jurul anilor 7000 î.e.n., populaţia Europei era concentratã într-un nucleu bine conturat şi închegat în sud-estul bãtrânului continent. Acest nucleu era structurat şi organizat într-un complex cultural bine alcãtuit. Arealul „Vechii Europe” spre deosebire de toatã lumea strãveche avea unele particularitãţi distincte, care se reflectau în modul de viaţã al locuitorilor, în raporturile dintre aceştia şi, cu totul deosebit, în raporturile lor specifice faţã de anumite forţe spirituale tutelare.„Vechea Europã” s-a conturat şi s-a format pe structurile populaţiilor paleolitice sud-est europene,din care s-a ridicat ca nucleu civilizator, epicentrul carpatic (vezi harta alãturatã). În vremurile acelea îndepãrtate ale protoistoriei populaţia s-a extins pe un perimetru ce cuprindea zona Carpaţilor dunãreni, de la Nistru pânã în Câmpia Tisei, de la gurile Dunãrii şi malurile Pontului Euxin, pânã la cele ale Ceremuşului, marcând între aceste limite un trunchi genetic robust al populaţiei locale, o mulţime omogenã, superior organizatã, egalitarã şi teocraticã. În virtutea noilor concepte create aici s-au pus bazele unui nou mod de exprimare. – dupã cum ne spune Andre Leroi, în lucrarea sa „Gourhan”. Perioada de vârf în procesul de creare a valorilor spirituale a fost extinsã între anii 7000 şi 3500 î.e.n. Atunci s-a consolidat credinţa într-o unicã putere stãpânitoare a Cosmosului.

REDACTIA
FOAIE DE ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE CARPATICÃ – Anul I, nr. 2, decembrie 2002
M Ã RT U R II