DE LA ZALMOXIS LA ION CREANGĂ

Adrian Bucurescu

Ca jurnalist de documentare şi reportaje, am străbătut ţara în lung şi-n lat, în cruciş şi-n curmeziş. Printre altele, am întâlnit cam 20 de sate cu denumirea de Broşteni, presărate prin toate ţinuturile româneşti, inclusiv în stânga Nistrului. În judeţul Teleorman există şi satul Broşteanca. Aşijderea, şi în satul Broşteni, din judeţul Ialomiţa, înflorea pe vremuri moşia Broşteanca. Am mai observat şi că toate aceste toponime au legătură cu lacuri, râuri, bălţi, mlaştini, aşadar cu apa. Chiar şi oraşul Priştina, din Kosovo, consonând cu Broştenii noştri, se află lângă un lac, anume Badovaţ.
Desigur, sunt şi alte localităţi, cu alte denumiri, legate de ape. Însă Broştenii şi Broştencele provin clar dintr-un străvechi hidronim, BORYSTHENES, care era numele getic al râului Nipru, atestat de geografii Antichităţii, ceea ce mai sugerează şi pe unde se întindea cândva teritoriul strămoşilor noştri. Făcând parte din ţinutul ARG(H)ED-AVA, unde se înălţa capitala întinsului regat al lui Buerebuistas, ce se putea tălmăci şi prin „Apa Argaţilor”, un sat care a existat in vatra localităţii ialomiţene Broşteni a moştenit numele de Slujitori. O traducere desigur populară. Alt sens al toponimului era ARG(H)E-DAVA „Cetatea de Sus; Dava de pe Înălţime” (cf. rom. a urca). Alte tâlcuri erau ARG(H)E-D-AVA „Deasupra Apei” (cf. rom. a urca; de; apă; Argova) sau „Capul de pe Apă” (cf. rom. hârcă „ţeastă; craniu”; de; apă). O variantă atestată pentru aceeaşi cetate era şi ARG(H)E-DAVON „Culmea Sfinţeniei; Dealul Sacru; Conducătorul Măreţ” (cf. rom. a urca; dafin; jupân; Divan „Sfat Domnesc”; lat. divinus „divin”). Respectivul sit arheologic este cunoscut astăzi sub denumirea de Piscu Crăsanilor, iar pe lângă el, ca şi pe lângă satul Broşteni, curge Ialomiţa.
Conform cercetărilor, Argedava era încă un nume al cetăţii Helis, ce se înălţa pe malul drept al râului. În legendele getice, pe această apă plutise cândva capul marelui profet Ion-Orfeu, ucis de preotesele Soarelui pe platoul Bucegilor. Râul era considerat sacru de Geţi şi, de-a lungul vremii, a purtat mai multe denumiri, printre care KOGAION, NAPARIS, AURUMETTI, BORYSTHENES şi HELIVAKIA. Pe malul său stâng este atestat tribul getic NAPAI sau NAPEI „Divinii” (cf. hit. nepiş, sl. nebo „cer”; alb. nef „naos”).
Actualul nume al Ialomiţei provine din AUR-UMETTI „Strălucitor ca Aurul”, iar Nipru din NAPARIS, stranie schimbare de hidronime! Denumirea de astăzi a Niprului sugerează că, prin măreţia sa, şi acesta era considerat sfânt de Geţii de pe malurile lui. În fine, să revenim la Broştenii de Ialomiţa, adică la BORY-STHENES „Apa cea Puternică; Râul cel Măreţ; Apă (Ploaie) Multă” (cf. rom. bură; a bura; pârâu; Bora – top. pe malul Ialomiţei; stemă; Ştima Apelor; stană „stâncă”; germ. Stein, engl. stone „piatră”; sl. stena „zid”). Hidronimul se poate traduce însă şi prin „Ploaie cu Piatră (Grindină)”, ceea ce trimite la una dintre primele minuni săvârşite de Gemenii Divini, care au vieţuit odată pe aceste meleaguri.
În cronicile Daciei se povesteşte că Aceştia, împreună cu familia Lor adoptivă, au fost invitaţi la o CANONIA „Nuntă” (cf. rom. a se cununa), cam pe unde se întinde astăzi satul ialomiţean Broşteni. Fiind vară şi mare zăduf, s-au strâns nori negri şi groşi şi a început dintr-o dată să plouă cu piatră. Sărbătoarea părea compromisă, dar zeul Apollon-Zalmoxis şi-a luat repede arcul şi săgeţile şi a început să tragă spre nori, rostind incantaţii. Se spune că îndată norii s-au împrăştiat, cerul s-a făcut senin şi nunta a continuat cu şi mai mare veselie. De la evenimentul cu pricina s-a răspândit la Geţi obiceiul de a trage cu săgeţi în norii aducători de grindină. Despre această datină scrie şi Herodot: „Iată cum ştiu să se facă Geţii nemuritori: ei cred că nu mor şi cel care nu dispare din lumea noastră se duce la daimonul Zalmoxis. Unii dintre ei socotesc că acesta este Gebeleizis. (…) Aceiaşi Traci, când tună şi fulgeră, trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi ameninţă divinitatea (care provoacă aceste fenomene), deoarece ei cred că nu există alt zeu în afară de al lor”.
Însă miracolele de la această nuntă deosebită nu se opriseră. Fiind prea mulţi invitaţi, la un moment dat s-a terminat… băutura, iar gazdele dădeau din colţ în colţ, neştiind cum să dreagă ocara. Aflând acestea, Apollon-Zalmoxis i-a rugat pe nişte nuntaşi să aducă un butoi dintre cele golite şi să îl umple cu apă. Miraţi, aceştia au împlinit dorinţa tânărului invitat. Sfârşind de rostit descântece asupra butoiului, magul i-a poftit pe privitori să guste băutura. Ei bine, aceasta se prefăcuse în BORY STHENES „Apă Tare”, adică „Tărie; Alcool”, de unde româna a moştenit prăştină „rachiu de tescovină sau de drojdie”. Poate fi vorba însă şi de vin, aşa cum se povesteşte în „Noul Testament” despre Nunta de la Cana (cf. rom. a se cununa), care a preluat minunea întâmplată cândva în Lunca Ialomiţei. Bineînţeles că nici butoiul atins de mâinile sacre nu a fost uitat. Cu siguranţă acesta a fost păstrat vreme îndelungată prin vreun templu din preajma locului, astfel explicându-se şi strania denumire de Butoiu a unui sat din imediata apropiere de Broşteni.
Tâlcurile hidronimului sunt mai multe, şi la fel de minunate. Astfel, BORY-STHENES se mai tălmăceşte şi prin „Doamna (Domnia) Apelor” (cf. rom. bură; a bura; pârâu; ştimă „zână acvatică”; stemă; stenie „stare de perfectă sănătate”), de unde mitofolclorul românesc are până astăzi Ştima Apelor, o zână care stăpâneşte râurile, lacurile şi bălţile noastre. Aflăm aici o tălmăcire sinonimă cu numele ON-EIDIS „Crăiasa Apelor” (cf. rom. una; uină „lele; mătuşă”; a uda; alb. ujt „apă”), care avusese palatul tot pe teritoriul cetăţii Helis-Argedava, şi care, la Geţi, patrona Apele, Amurgul, Vestul şi Toamna.
Descosând mai departe sensurile hidronimului sfânt, găsim şi Cheia Raiului Terestru, căci BORY STHENES mai înseamnă şi „Apa Sâmbetei” (cf. rom. bură; a bura; pârâu; alb. e shtune „sâmbătă”), care, în legendele româneşti, izvorăşte chiar de sub Pomul Vieţii, aflat în Rai. Apa Sâmbetei înconjoară un ţinut paradisiac, în care locuiesc Blajinii sau Rohmanii, fiinţe mitice de o cinste şi de o bunătate desăvârşite, care reiau legăturile cu pământenii o dată pe an, anume la Paştele Blajinilor, sărbătorit la o săptămână după Paştele creştinilor.
Va să zică, Naparis sau Borysthenes, adică Ialomiţa, râul sacru al Geţilor, străbătea cândva chiar Raiul, rămânând până astăzi, în cultura universală, cu siguranţă de la HELIS, Câmpiile Elisee – în greaca veche Helysion Pedion, în latină Elysium- un tărâm paradisiac, de la capătul de Apus al lumii, dincolo de fluviul Oceanus. Acolo, în credinţele Geţilor, Elenilor şi Romanilor, ajungeau după moarte, eroii şi oamenii virtuoşi ai Timpului de Aur. Iată de ce tocmai în vatra cetăţii Helis, adică în fostul Paradis de pe Pământ, au venit din Raiul Ceresc, acum 27 de veacuri şi mai bine, Cei Doi Gemeni Divini, Apollon şi Diana, supranumiţi amândoi Zalmoxis. Astăzi s-ar părea că de-a lungul râului Ialomiţa se întinde doar un şir de sate şi cătune obişnuite; dar, în lamura oglinzilor iniţiatice, străluceşte de fapt un şirag de mărgăritare magice.
BORY-STHENES se mai poate tălmăci şi prin „Stânca în Apă” (cf. rom. bură; a bura; pârău; stană „stâncă”) şi prin „Sâmbăta, la (în) Apă” (cf. alb. e shtune „Sâmbătă”). Iată cum, printr-o solomonie, cele două tâlcuri s-au împletit peste milenii în „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, anume în episodul de la Broşteni: „Ne suim pe munte, la deal, câte c-o bucată de răzlog în mână, şi cum curgeau pâraiele grozav, mai ales unul alb cum îi laptele, ne pune dracul de urnim o stâncă din locul ei, care era numai înţinată, şi unde nu porneşte stânca la vale, săltând tot mai sus de un stat de om, şi trece prin gardul şi prin tinda Irinucăi, pe la capre, şi se duce drept în Bistriţa, de clocotea apa! Asta era în sâmbăta lui Lazăr, pe la amiază”. De altfel, cum se vădeşte şi din amintirile sale, dar mai ales în povestirea „Moş Nichifor Coţcariul”, Ion Creangă era iniţiat în cel mai înalt grad în Tainele Solomonarilor, taine ce se transmiseseră din generaţie în generaţie chiar de la magii Daciei.
Abrevieri: alb. – albanez; engl. – englez; germ. – german; hit. – hitit; lat. – latin; rom. – românesc; sl. – slav.