„CODEX ROHONCZY”

Teodor Filip

Manuscrisul a fost păstrat la Rohone până în anul 1838, când contele Gusztav Batthany şi-a donat biblioteca Academiei de Ştiinţe a Ungariei. De atunci, zeci de oameni de ştiinţă, inclusive din străinătate au încercat să-l descifreze. Fără reuşită. În 1982, Viorica Enachiuc (Nota A) a aflat despre el dintr-o revistă publicată în Ungaria. A făcut rost de o copie şi, timp de 20 de ani, a muncit pentru traducerea lui. Textele au fost redactate în limba daco-romană, cu caractere moştenite de la daci, cu scrire de la dreapta la stânga şi se citeşte de jos în sus. “Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea proximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczy au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, precizează Viorica Enachiuc. Are 448 de pagini, fiecare cu câte 9-14 şiruri. Comentează, printre altele, înfiinţarea statului blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 şi 1101, bătăliile împotriva hoardelor barbare ale pecenegilor şi împotriva ungurilor care pofteau la Transilvania, cântece, rugăciuni, un jurământ al oştenilor etc. „Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării, ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, a mai descoperit tălmăcitoarea.
Comentând primele pagini descifrate ale acestui Codex, spe¬cialistul român de marcă, I. C. Chiţimia, într-o prezentare iintitulată “Cultură şi scris românesc în vechime”, sublinia valoarea istorică deosebită a conţinutului acestui Codex, scriind printre altele: “Se face din ce în ce mai mult dovada că, pe lângă elementele de cultură străveche, poporul roman a avut şi un scris de veche moştenire, care s-a dezvoltat progresiv până la a turna în el, cu vremea, chiar limba română, în diversele ei forme de evoluţie. Epoca noastră va rămâne, probabil, însemnată, foarte însemnată, tocmai prin această cunoaştere ştiinţifică cu mult înainte, faţă de datele cunoscute până acum, a elementelor de cultură şi a scrisului românesc…
Acest codice de 448 de pagini, o copie a unui original, care se referă la evenimente foarte vechi, va deveni senzaţional la publicarea integrală. Deocamdată, primele pagini transpuse în limba română curentă, pe care le avem în faţă, referitoare la jurământul ostaşilor “blahi”, surprind, prin ideile de iniţiere şi înalta educaţie civică şi patriotică a tineretului, prin creşterea lor în realitatea vieţii pe pământ, şi prin forme retorice, ce ating timbrul poeziei, mai ales dacă se restructurează prin topica frazei pentru urechea cititorului de azi şi se traduc prin înţelegerea lui expresiile simbolice. Este, nici mai mult, nici mai puţin, o deprindere de obiceiuri şi practici vechi.
Dacă n-am avea literele greu de interpretat, nu la îndemâna oricui, precum şi structura străveche a scrisului de la dreapta spre stânga şi de jos în sus (la lectură), s-ar putea bănui că este vorba de o mistificare târzie. ..
Nu avem de-a face însă numai cu un scris exersat foarte devreme şi în forme moştenite, ci şi de inocularea unui mod de viaţă, dezbărat de obiceiuri străvechi, cu o altă înţelegere a virtuţilor umane.
Suntem în faţa unui document monumental!”

GRĂITA PRINCIPELE CĂTRE OŞTENI:

În nici o lucrare de istorie, în nici un documentar al istoricilor maghiari nu veţi găsi consemnate luptele regalităţii maghiare pentru cucerirea Transilvaniei. Ei se considerau stăpânii de fapt al acestui teritoriu, după spusele multora dintre ei – găsit pustiu la sosirea lor. În „Codex Rohonczy” sunt consemnate adevăratele războaie purtate pentru cucerirea acestui teritoriu. Se menţionează, mai ales, marea înfrângere a armatei ungare în anul 1198, sub regele Emeric. De care istoricii noştri nu pomenesc nimic. Din acest document istoric, de o importanţă inegalabilă, redau discursul rincipelui român în faţa oştenilor biruitori, după înfrângerea migratorilor din Răsărit şi a ungurilor conduşi de regele lor, Emeric:
„Stăpânii neamului mişel în taină au năvălit din răsăritul păgân! Tăgăduieşte cineva?
Să nu primeşti să se amestece invadatorii cu urmaşii şoimilor.
Nimiceşte întreaga oaste în marş a păgânilor! Vrei să porţi plaga supunerii pe viaţă? Loveşte-i! Trezeşte-te la luptă, prin ea vei topi şi focul şi marea barbarilor. Ţipătul de mânie a şoimului ager va întoarce puhoiul, sămânţa vlăstarelor tale te va apăra. Doboară pe veneticii eretici şi idolii lor.
Poţi să înfrunţi şi iadul! (în sens de duşman – nota T.F.).
Ostaşii noştri atinşi în demnitatea lor pot culca idolii la pământ.
Nu crede amăgitorilor. Pacea adevărată se dobândeşte prin luptă.
Şi omul nu ia înseamă zeii falşi. Cum n-a luat nici în 1027, când s-a sculat marele voievod Vlad, conducătorul nostru (este vorba de luptele purtate cu armata ungară, conduse de Ştefan cel Sfânt – nota T.F.).
Calea ta, nerăbdarea ta, e calea luptei, calea strămoşilor dârji.
Te vor abate din drum nomazii, te vor duce hoţii de drumul mare în imperiul umbrelor?
Urgie şi blestem! Cei de la răsărit de Rarău vin în şir din munţi şi fac stavilă năvălitorilor.
Să nu stai pe loc! Gândul tău să fie înfruntarea cinstită, nu da înapoi, să nu cazi în cursă! Nu primi acum, în 1198, ca marea năvală să întâmpine tăcerea şi resemnarea ta şi să-ţi ia locul! Răspunde vicleniei. Toarnă smoală pe chipurile smolite! Loveşte! Rostul tău este să zdrobeşti. Nu te teme! Nu sta la îndoială! Nu ieşi din luptă! Vom învinge. Pământul este al nostru, săriţi să-l apărăm!
Izbiţi de două ori pe cei ce încearcă să ni-l ia, vom izbândi, fii ai şoimilor!
Să izgoniţi pe blestemaţi care vor să pătrundă pe la Inău, avem pilda voivodului nostru Vlad (care anterior luptase împotriva ungurilor în peste 45 de bătălii, ieşind de fiecare dată învingător. De ce istoria noastră nu le pomeneşte? – nota T.F.).
Nu vă încredeţi în poveşti! Nu vă lăsaţi târâţi în minciuni! Luaţi armele. E timpul să mergi în apărarea alor noştri, cum şi-a dus Vlad oştenii, cum moţii au ucis duşmanii păgâni la Inău… Nu ne vom lăsa pângăriţi. Vom triumfa în luptă. Vom râde de cotropitori cântând. Întărindu-ne apărarea, vom spori numărul bătăliilor câştigate. Profeţiile celor ce se vedeau învingători vor fi dezminţite. Ungurii să nu pună mâna pe pământuri! E scris ca fiii noştri să nu se odihnească, să nu lâncezească. Ce de suliţi erau pe Tisa, când Vlad a sunat din trâmbiţă, poruncind atacul!. I-am tăiat pe mulţi…Loveşte cu sete, aceasta-i porunca în luptă. Dacă nu vom fi hotărâţi, vom fi ucişi.
Voinţa noastră de a lupta l-a învins pe Ladislau (zis şi „Cel Sfânt” (1077-1095), regele Ungariei – nota T.F.), mai marele lor, voinţa ne-a apărat şi tot ea ne duce la biruinţă. Să mergem către ea cântând, zările s-au luminat.
Să-i înfrângem fără preget, cu putere în apărare şi în atac, precum şoimul aruncă-te! Nu şovăiţi, ci cu furie călcaţi în picioare duşmanul, curajul e leacul îndoielii, răspunsul la provocarea vicleană.
Trebuie să luptăm pe două fronturi! Pe neînfrânatul Keneges (conducătorul triburilor migratoare ale pecenegilor între anii 1046-1049 – nota T.F.) şi pe uzi, Vlad i-a bătut de 23 de ori.
Împotriva ungurilor uneşte suferinţa cu încordarea. Fii scutul pământului transilvan…Fă-i să plângă amarnic pe invadatori!…
Puternica oaste a celor cu iţari largi şi lungi (a maramureşenilor) s-a aruncat ca şiomul în luptă, a lovit de două ori oastea năvalnică!…
La Piatra unde Sfatul ţării, pe culmea Rarăului, dă din strămoşi lumină, fiii să se îndrepte. Acolo se va hotărâ calea românului, nu la Târnova ce pacea n-o va aşeza….Luptă cu sânge rece, dar cinstit, altfel nu rabdă pământul, vai, nu rabdă. Luptele sunt folositoare când cugeţi. E sănătos să lupţi în apărarea hotarelor Bizanţului…”

DETURNAREA ISTORIEI

Din acest discurs, dar şi din altul, pe care nu-l mai redau, reies câteva evenimente şi lucruri necunoscute din istoria strămoşilor noştri. Se precizează că, în expansiunea lor către răsărit, după 54 de bătălii purtate cu vlahii, armata regalităţii ungare a reuşit să treacă Tisa şi să cucerească Aradul, ocazie cu care graniţa dintre unguri şi vlahi s-a mutat la Ineu. Mai târziu, regele Emeric al Ungariei este înfrânt cu armata sa, în timp ce încerca să pătrundă prin defileul Mureşului în Podişul Transilvaniei, de căter armatele moţilor şi maramureşenilor. După cum subliniază Prof. Dr. în istorie Augustin Deac „Textele Codexului Rohonxzy întăresc afirmaţiile cronicarului Annymus, completând, întregind datele referitoare la etapele următoare de subordonare a Ardealului şi precizează, printre altele, că Transilvania a fost subordonată doar în parte de către regele ungar Andrei al II-lea, după anul 1204”.
Înaintea confruntării cu trupele cotropitoare ale regelui ungar din anul 1166, conducătorul român ţine un discurs în faţa oştenilor, în limba română veche, din care reies alte evenimente necunoscute până acum de istorie:
– Rezultă cu claritate că Ţara Românească (Dacia) se întindea de la Marea Neagră până la Rarăul nordic moldovenesc şi dincolo de Carpaţi, până la Maramureş şi râul Tisa, şi era UNA. În cadrul acestei ţări unitare toate organizaţiile politice se subordonau domnitorului, care îşi avea reşedinţa în Muntenia.
– Sprijinul dat de papalitatea catolică regalităţii ungare pentru cucerirea acestei ţări ortodoxe.
– Se menţionează oraşele Arad şi Ineu, ceea ce înlătură toate minciunile ungurilor privind aşa-zisa „întâietate” a lor în Transilvania şi destramă falsificările acestora privind întemeierea de căter unguri a tuturor localităţilor din Transilvania.
Intrigă atitudinea istoricilor şi cercetătorilor maghiari, care nu au publicat şi nu publică nici un document din cele peste 10.000 aflate în Arhiva Academiei de Ştiinţe Ungare în manuscris şi necunoscute de opinie publică. Nu pomenesc nimic de numeroasele bătălii pe care le-au purtat cu vlahii. Aici este deturnarea istoriei şi falsificarea ştiinţei istorice ungare. Toţi oamenii de ştiinţă şi intelectualii unguri sunt vinovaţi pentru tăinuire de documente…
Cum era de aşteptat, traducerea Vioricăi Ehachiuc şi-a găsit destui duşmani. Unii chiar au afirmat că este un fals grosolan…
Codexul cuprinde şi versurile unui cântec de luptă, numit „Jurământul tinerilor blaki”, care a fost tradus astfel:
„O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic, veghetor/
Înşelător, să nu primeşti a te uni/
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/
Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/
Mergeţi voi, juraţi pe căciulă, pe puternica căciulă/
Să juri cu maturitate şi cu convingere!/
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternmic!”

Nota A -. Viorica Enachiuc este absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1963. Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologioe. Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova. A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică. Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel. Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi în Danemarca, unde a studiat scrierea runică.