TRADIŢII GETO-DACICE: ARMINDENUL

Grătar la iarbă verde (Florin Eşanu/Epoch Times)

Adrian Bucurescu

Cu mai mult de două milenii în urmă, oamenii de pe meleagurile noastre sărbătoreau ziua de 1 Florar, dată a rememorării unor evenimente sacre. La geto-daci, era mai întâi ziua când Cei Doi Gemeni Divini se întorseseră din pribegie, şi de aceea sărbătorii i se spunea şi EU-RY-MENE-DAN ”Ziua Revenirii Celor Măreţi” (cf. slav. deni ”ziuă”; rom. re-; a mâna; latin. ius ”drept”).
În cinstea acestei sărbători, dacii conduşi de marele rege Romanh s-au avântat în luptă, izbutind să-i alunge pe cotropitorii romani peste Dunăre. Astfel, sărbătoarea a fost interpretată şi ca EU-RYMENE-DAN ”Ziua Măreţei Victorii” (cf. latin. ius ”drept”; rom. a rămâne ”a câştiga; a învinge”; slav. deni ”ziuă”).
Ostaşii daci s-au întors biruitori în cetăţi, împodobiţi cu cununi de crengi şi flori. Tot aşa, au fost împodobite şi porţile, uşile şi ferestrele caselor. Trecând veacurile, sintagma EURYMENEDAN a fost moştenită de limba română în următoarele variante: Arminden, Armindin, Arminden, Armendin şi Arminder.
Sărbătoarea mai este numită de români şi Băuiu sau Păuiu şi cade peste tot în ziua de 1 Mai a fiecărui an. De Arminden, femeile nu lucrează în casă şi la câmp, ca să preîntâmpine viforul şi grindina. În zorii acestei zile, mai ales în Banat şi în Ardeal, românii plantează înaintea casei ramuri verzi de fag, de stejar, de salcie, sau şi de alt arbore care se numeşte Arminden.
Armindenul se lasă dinaintea casei unde s-a pus, până ce pică frunzele de pe el de la sine ori până ce se macină grâu nou şi când se face pâine pentru întâia oară din acest grâu, care se taie şi se aprinde cuptorul cu el, pentru noroc. Dacă pădurea este departe de sat, ori dacă e timp urât, ploios şi întunecos, Armindenul se pregăteşte cu o zi înainte, adică de la 29 Aprilie.
Prin unele sate bănăţene, Armindenul sau Pomul de Mai, cum se mai numeşte, se pune mai cu seamă la casele fetelor mai alese din sat şi la unii fruntaşi. Prin multe locuri, pentru sănătate, oamenii se spală cu rouă, culeasă de dimineaţă din păduri, livezi sau grădini.
Românii din Vestul ţării socotesc această sărbătoare cea mai potrivită pentru alungarea duhurilor rele, îndeosebi a Strigelor, aceasta fiind o amintire a izgonirii romanilor din Dacia. De aici şi obiceiul din Bihor, ca sa în preseara acestei zile, să iasă din fiecare casă câte cineva şi să strige în gura mare:
-Auzi, mă!
Iar cel ce aude, oricine ar fi, răspunde:
-Aud, mă!
Primul zice mai departe:
-Cine-i Strigă
Dracu-i frigă
Pe frigare
Din cea mare!
La fel rosteşte apoi şi cel de-al doilea. Spunând aceste vorbe, se crede că ”astfel se întâmplă şi cu cei ce sunt Strigoi, dacă nu închid în grabă uşa casei. Pe asta s-ar cunoaşte Strigoii în ziua de Ieremie”, adică în ziua de Arminden sau de 1 Florar.
Românii, mai ales cei din Est şi din Sud, frig în această zi câte un miel şi se duc apoi la pădure, într-o dumbravă, în luncă, la vie, sau şi în grădină, unde este iarbă verde, şi mănâncă friptură de miel şi beau vin, mai ales vin pelin.
Unii aduc cu ei şi lăutari de le cântă şi astfel petrec până seara, când se întorc din sat cântând şi bând, împodobindu-se la pălării cu flori de liliac, dacă e înflorit, şi cu pelin verde. De Armendin, prin părţile Covurluiului se cântă astfel:
Frunză verde de pelin,
Iată-ne la Armendin,
Beau mesenii şi mănâncă,
Şi de ciumă nu li-i frică!
Vinul pelin se bea pentru înnoirea sângelui. Şi pentru că unii îşi înnoiesc sângele din greu, sărbătorii i se mai spune şi Ziua Beţivilor.
În oraşele din Bucovina este obiceiul ca, la 1 Mai, dis-de-dimineaţă, să umble lăutarii pe la casele oamenilor mai înstăriţi şi să le cânte diferite cântece, prin care li se vesteşte începutul lunii lui Mai. Iar după-amiază, ies cu toţi la iarbă verde.